Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Beijing - turnuri, blocuri de tip comunist si smog

În prima zi a excursiei, după un zbor Bucureşti-Beijing cu escală la Amsterdam de cca 12 ore în total, fără timpii de așteptare, şi după vreo 30 de ore de nesomn (în cazul meu), ne-am îmbarcat în autocarul chinezesc ştiind că vom ajunge la hotel, dar ghida locală, pe numele ei de împrumut, Cindy, a convins-o pe ghida noastră să vizităm mai întâi Palatul de vară şi apoi să mergem la hotel. Aşa că am coborât pentru această vizită, pe o căldură cvasi-insuportabilă, pleoştiţi cu toţii de nesomn.
Din cauza umezelii din anotimpul verii musonice (musonii sunt vânturi asiatice care iarna bat dinspre continent spre ocean, şi aduc uscăciune, dar vara îşi schimbă sensul şi bat dinspre ocean spre continent aducând ploi şi umezeală) disconfortul termic este major, cel puţin pentru noi, care nu suntem obişnuiţi cu acel tip de climă. O ciudățenie, dacă-mi permiteți, a Beijingului, este smogul, omniprezent, care face ca soarele să se vadă difuz chiar dacă este senin, iar albastrul cerului să fie de fapt, un fel de gri alburiu, permanent.

Palatul de vară face parte din patrimoniul UNESCO şi reprezintă un vast ansamblu de palate, grădini şi lacuri amenajat pe aprox. 3 km pătraţi. Noi am văzut partea principală a arealului, câteva pavilioane, pagode, zona curţii imperiale, unde împărăteasa Cixi şi împăratul Guangxu primeau delegaţiile oficiale şi conduceau treburile statului pe la 1890. Însă acest palat datează din anul 1150 când conducătorul de atunci al Chinei a transferat capitala în actualul Beijing. De-a lungul timpului acest palat a fost modificat şi adăugit, zona având acum mai multe construcţii, grădini, parcuri, pavilioane. Însă odată cu declinul Imperiului, prin secolul al 19-lea, palatul a fost incendiat din ordinul englezilor, după al doilea război al opium-ului şi a fost parţial distrus. După abdicarea ultimului împărat, Puyi, în 1912, a urmat o perioadă de stagnare, iar din 1924 palatul a fost deschis pentru public şi a devenit obiectiv turistic sub administraţia municipalităţii oraşului Beijing. După 1949, pentru scurtă vreme, palatul a fost sediul Şcolii de Partid a Partidului Comunist Chinez. Până în 1953 au avut loc restaurări masive şi apoi palatul a fost redeschis publicului. Din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.

animal fantastic numit qilin

alt animal fantastic, semănând cu un dragon, la Palatul de vară

plimbare cu barca pe lacul de la Palatul de Vară din Beijing

Întregul complex arhitectural este situat în jurul unui lac, pe care am avut plăcerea să facem o scurtă incursiune cu barca. Fotografiile ataşate arată câte ceva din măreţia, poate, a acestui palat. Pagodele şi pavilioanele sunt construite din lemn, iar ornamentele sunt foarte bogate, divers colorate în nuanţe stridente, într-o notă specific asiatică, dar care poate să nu fie pe placul unui european. M-a surprins că până şi acoperişurile erau în marea lor majoritate din lemn, doar unele erau făcute dintr-un fel de ţiglă galbenă.

Într-una din poze am surprins imaginea unui animal fantastic numit qilin, despre care se spune că apare ori de câte ori un demnitar sau o altă persoană importantă urmează să treacă în lumea umbrelor.

După această vizită am mers la Howard Johnson Paragon Hotel unde am avut cazarea timp de 3 nopţi în Beijing. Hotelul a fost foarte bun, cotat la 5 stele în China, camerele erau mari, aveam la dispoziţie cafetieră, ceaiuri şi ness, papucei de casă zilnic, halate de baie, prosoape de toate mărimile, şampon, balsam, săpun, gel de duş la baie, periuţă de dinţi, pastă mică şi pieptăn, uscător de păr, etc. Am avut tot confortul necesar, paturile erau foarte moi, singurele două inconveniente, zic eu, au fost că geamurile nu se puteau deschide (era doar aer condiţionat) şi că duşul era fixat în perete. La baie am avut cadă. Micul dejun a fost de tip internaţional, foarte bogat şi pe toate gusturile, iar lângă sala restaurantului era o sală de fitness pentru cine dorea să exerseze. La recepţie am putut să schimb dolari şi euro în yuani. Accesul internet era atât wi-fi cât şi cu cablu (era într-un sertar al mesei din cameră), viteza era foarte bună, însă în China, Google, Blogger şi orice site hostat pe Blogger, Godaddy şi orice altceva hostat pe Godaddy, Wordpress, gmail, yahoo, facebook, twitter, instagram şi în general orice gigant al internetului provenind din Statele Unite, nu poate fi accesat din cauza firewall-urilor guvernului comunist. Am citit că ar fi ceva metode ilegale de a accesa aceste site-uri, cu VPN, însă nu mi-am bătut capul şi n-am vrut să-mi fac singură de lucru.

Sala de mese a hotelului Paragon

Sala de fitness a hotelului Paragon

Am dormit cca 15 ore, după o migrenă teribilă datorată oboselii și schimbării fusului orar. Dar mai apoi mi-am revenit perfect. A doua zi am făcut cunoştinţă ceva mai bine cu chinezii şi cu societatea lor, însoţiți şi de Cindy, ghida noastră chinezoiacă din Beijing. Prima oprire a fost în Piaţa Tienanmen - păstrez grafia aşa cum o ştiu de când eram studentă încă (acum se scrie Tiananmen), şi auzisem la televizor despre masacrul protestatarilor anticomunişti, studenţi şi intelectuali, din primăvara lui 1989. Cindy ne-a spus că protestele au fost generate de moartea unui lider comunist controversat şi de înmormântarea acestuia, care nu s-a făcut cu fast, așa cum cere tradiția, ci mai în secret. Şi că de aici... tancurile au trecut peste cei din piaţă. Nouă ni s-a spus atunci, ca şi mai târziu, după Revoluţie, că a fost o manifestaţie anticomunistă înăbuşită în sânge de Partidul Comunist Chinez. Ţin minte că reacţia internaţională a fost una foarte puternică şi China a rămas oarecum izolată o vreme, datorită acelui masacru.

Piata Tienanmen - una dintre cele mai largi din lume

Clădire guvernamentală în Piața Tienanmen

Acum, probabil că adevărul este undeva la mijloc, şi poate că s-a dorit începerea căderii comunismului cu China, dar nu s-a reuşit. În schimb s-a reuşit doborârea comunismului în ţările din Europa şi în fosta URSS (iar cu Cuba lui Fidel, nu şi-au bătut nici americanii capul :) ). Cert este că astăzi, tinerii născuţi după 1989 în China nu au acces la aceste informaţii despre ce a fost atunci în piaţă, doar cei maturi ştiu.

Din piaţa Tienanmen am mers către Oraşul interzis (unde am fost controlați ca la avion și nu aveam voie cu brichete), fostă reşedinţă imperială a dinastiilor Ming şi Qing, din 1420 până în 1912. Acoperă o suprafaţă de 72 de hectare şi la fel ca şi Palatul de vară, este alcătuit din mai multe pagode, temple, pavilioane, grădini. Este şi acesta listat în patrimoniul UNESCO, drept zona cea mai mare cu clădiri din lemn datând din Evul Mediu timpuriu. Se numeşte aşa, Orașul interzis, pentru că accesul în interior era un privilegiu al împăraţilor şi demnitarilor Chinei, până când a fost declarat muzeu şi deschis publicului larg. Sălile sale nu sunt nici azi accesibile, ci doar pot fi văzute de la intrare. În unele clădiri sunt adăpostite lucrări de artă şi alte obiecte de valoare. Noi am văzut doar sala tronului, pe care fiecare a fotografiat-o printre zăbrelele gardului din faţa uşilor, aşa cum a putut.

intrarea în Orașul interzis, pe una dintre porți, aceea situată în Piața Tienanmen

primele pavilioane din Orasul Interzis

Pavilion în Orașul interzis

sala tronului - publicul poate sa vadă doar de la intrare, nu e permis accesul în interior

sala tronului, partea dreapta

detaliu arhitectural - acoperiș

unul din puținele acoperișuri ceramice văzute

Sălile cu obiecte din jad şi vase de porţelan pe care le vedeţi pe wikipedia, noi nu le-am văzut, am vizitat mai mult exteriorul acestui obiectiv.

Această primă zi a reprezentat şi un prim contact cu chinezii, ca nație. Sunt nesimţiţi (din punctul nostru, occidental, de vedere, pentru ei e ceva normal), se bagă în faţă (ghida noastră ne spunea să dăm din coate, să ne facem loc, că altfel n-avem şansa să fotografiem ceva sau să vedem un obiectiv mai vizitat), probabil pentru că ei sunt mulţi, nu au noţiunea de spaţiu personal, te ating în trecere, nu se scuză, te dau la o parte, sunt aşa, needucaţi, din punctul nostru de vedere. Am experimentat această lipsă de bun simţ pe tot parcursul excursiei, când am stat la cozi la croazieră în Shanghai sau la liftul din Shanghai Tower, şi ei se băgau peste noi, intrau înaintea noastră deşi veniseră după noi, etc... Cu toate acestea, am remarcat și disciplina lor, când sunt în grupuri organizate.

grup de turiști chinezi veniți în capitală

Dar ce m-a uluit de-a binelea a fost traficul. Parcă nu respectă nici o regulă de circulaţie, și, la fel ca peste tot, şi cu maşinile se bagă în faţa ta, intrau în faţa autocarului aşa, milimetric, de ne dădeau fiori la fiecare minut. Singurul lucru pe care îl respectă este semaforul. Nu ştiu cum pot să circule aşa şi nu înţeleg de ce nu se iau măsuri de către poliţie. Accidentele se ţin lanţ, şi acolo pietonii, chiar dacă sunt pe zebră, n-au drepturi. Dacă vine o maşină, trece peste pieton, că doar şi aşa au depăşit de mult miliardul și un chinez în minus nici nu se simte. Un accident am văzut - şi pozat - în această primă zi, pe la orele prânzului, pe trecerea de pietoni. Tocmai ce ne avertizase ghida să fim foarte atenţi, să traversăm în grup şi rapid, cu o mână făcându-le semn să oprească, pt că altfel, dau peste noi ca-n varză. Pe femeia din poză maşina a "înghiontit-o" ca să zic aşa, și a pus-o jos, noroc că nu avea viteză. Soţul ei s-a enervat de era să-l bată pe şofer, ea a rămas pe asfalt în aşteptarea poliţiei şi a salvării (deşi nu era lovită grav, dar totuşi), iar noi am mai mers pe jos vreo 10 minute pentru că din cauza acestui accident şi a altuia care se produsese în imediata vecinătate, autocarul nu mai putea intra în zonă.

accidentul petrecut sub ochii noștri - pe trecerea de pietoni...

Altfel, Cindy ne-a spus că în Beijing preţul mediu al unui apartament de 2 camere de cca 50 mp costă 1 milion de yuani (cca 150.000 dolari), că acum, din cauza politicilor natalităţii din trecut, sunt mai puţine fete decât băieţi, şi când vrea să se însoare un băiat, trebuie să aibă apartament pentru noua lui familie, altfel fata îl refuză. Chinezii sunt obişnuiţi să consume puţin şi să muncească mult, când se naşte un copil încep să-i pună bani în bancă să aibă la majorat, iar dacă este băiat, e deja o problemă, pentru că trebuie bani mulţi pentru apartamentul pe care-l va lua când se va căsători. Pentru locuinţe fac şi împrumuturi la bănci şi plătesc în 30 de ani cam o dată şi jumătate cât costă respectiva locuinţă. Însă în China sunt mulţi miliardari în dolari şi statul construieşte inclusiv locuinţe de lux, ca să scoată banii din buzunarele celor foarte bogaţi şi ale mafiei. Apropo de construcţii, în toată China se construiesc blocuri turn, şi se demolează casele dărăpănate sau blocurile vechi de tip comunist, mici şi insalubre, pentru că partidul vrea ca până în 2040, 80% din populaţia Chinei să locuiască la oraşe. Însă la ei, o localitate precum Iaşiul, sau Timişoara, cu câteva sute de mii de locuitori, are statutul de sat :)

În prezent există o mare deschidere pentru occident, având în vedere că prin tradiţie poporul chinez este unul mai introvertit, dacă pot spune aşa. Învaţă engleza în şcolile publice (de stat) de la 13 ani, iar în şcolile particulare de mici, de la grădiniţă. Totuşi acum încă nu ştiu mulţi engleză, iar cei care ştiu, majoritatea au cunoştinţe de bază doar, fără să te poţi înţelege cu ei în propoziţii, chiar şi simple. În afară de engleză învaţă şi rusă (or fi ştiind ei ceva :) ).
Printre obiceiurile lor, unele sunt mai curioase: iau micul dejun pe la 5.30-6.00, prânzul la 12.00 şi cina până la ora 18.00 cel târziu. Îşi curăţă orificiile (gât şi nas) pe stradă, suflând nasul sau flegma pe jos, fără nici o jenă. Deşi în prezent au toalete normale, cu uși la cabine, ghida ne-a spus că acum 10 ani nu aveau uşi la toaletele publice pentru că la ei e ceva normal să-ţi faci nevoile în văzul celorlalţi. Iar eu am văzut o asemenea chinezoaică, matură, lăsase uşa deshisă larg şi vorbea cu amicele ei care se spălau pe mâini. Nu s-a sinchisit de prezenţa mea, tot eu am întors capul, oripilată.

De altfel, chinezii sunt, unii, foarte murdari - mergeam pe nişte străduţe înguste şi sordide spre bazarul din Shanghai şi ghida ne făcea atenţi pe unde călcăm, pentru că pe stradă erau din loc în loc fecale umane, şi nu dorea să avem oarece "parfumuri" în autocar, din cauza vreunui "norocos".

În Beijing, în după amiaza primei zile integrale de vizită, am fost la un magazin de perle (şi a doua zi la unul de jad) şi la Templul Cerului, apoi seara am vizionat un spectacol acrobatic (unde am fosta dată afară din sală de o plasatoare chinezoiacă), însă despre toate acestea o să vă povestesc în episodul viitor.

selfie :))

pavilion și loc de relaxare în Orașul interzis

      

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

a fost: Cum am slabit 6 kg in 9 zile (despre mâncarea chinezească)         urmează: Temple, perle si jad in Beijing

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel

Mai întâi, înainte cu vreo 6 luni de la data plecării în excursie, mi-am ales circuitul Splendorile Chinei (4-12 iulie, ghidă Andreea Manoliu) şi am plătit jumătate din bani. Apoi am început să mă interesez pe internet despre tot felul de lucruri legate de China şi de ceea ce voi vedea acolo. Am tot studiat eu programul excursiei, iar când a sosit timpul, mi-am luat băgăjelul şi am plecat spre Bucureşti, de unde aveam să pornesc într-o aventură, mai ales culinară, pe care n-am s-o uit toată viaţa mea. Excursia a fost un vis, dar pentru că pe lumea asta nimic nu este perfect, o să povestesc azi despre partea de coşmar, pentru mine, ca s-o exorcizez de acolo, apoi să scriu despre ceea ce a fost frumos.


În primul rând să spun că pe site-ul agenţiei Interra nu era nimic specificat despre ce fel de mâncare vom mânca pe parcurs, așa cum am văzut pe alte site-uri de turism, şi bănuiesc că nu e nici acum. M-am bucurat că aveam aproape zilnic asigurate cele 3 mese şi am crezut că aveam să servim masa la restaurante cu specific internaţional. Nici o secundă nu mi-a dat prin
minte că aveam să fiu obligată să mănânc, preţ de 8 din cele 9 zile ale excursiei, mâncare chinezească la prânz şi la cină, şi nu doar că era chinezească, dar pe tot parcursul acestei călătorii ni s-a servit aceeaşi mâncare cu mici excepţii. Ca şi cum aţi mânca doar borş de fasole, şi la prânz şi seara, timp de 8 zile. Iar mâncarea chinezească nu este echilibrată nutriţional, ci e bazată pe carbohidraţi (conform wikipedia). Carne acolo mănâncă doar bogaţii, aşa ne-au explicat ghizii locali. Aşadar, o mâncare foarte diferită de cea europeană, care dacă până acum doar nu-mi plăcea, de acum înainte nu vreau s-o mai văd niciodată în faţa ochilor.

Vedeți ce "fericiti" sunt turistii, nu-i așa?

Chinezii mănâncă în mod tradiţional la o masă rotundă, cca 7-8 persoane, iar cele câteva farfurii cu mâncăruri se pun pe o sticlă rotundă, rotativă, în centrul mesei, şi fiecare îşi ia din acele farfurii câte puţin şi îşi pune în farfuriuţa (ca de la ceașca de cafea) din faţa sa. Pe sticla respectivă ni s-au adus unul sau două castronaşe cu supă, un castron cu orez, un ibric mare cu ceai (chinezii beau ceai fierbinte după masă), iar la urmă o farfurie cu o jumătate de felie normală de pepene, tăiată în 7-8 bucăţi, câţi eram la masă. Fiecare aveam în dreptul nostru câte o farfuriuţă, un pahar - şi ni se turna bere, sucuri sau apă, după preferinţă, dar de obicei, o singură dată, rareori primeam şi al doilea pahar de băutură -, un castronaş micuţ pentru supă şi o linguriţă ceramică cu care s-o mănânci, beţişoare şi o furculiţă. Am înţeles că în China este considerată barbarie folosirea cuţitului la masă. O fi, bine că a-ţi face nevoile cu uşa wc-ului deschisă larg şi a-ţi sufla flegmă din gât pe stradă, la rădăcinile arborilor de pe marginea trotuarului, nu sunt obiceiuri barbare ci sănătoase. Dar despre chinezi şi felul lor de a fi voi vorbi într-o altă postare.

Aşadar, în fiecare zi la prânz şi seara am avut de mâncare supă (nu am gustat decât o dată, dintr-o supă de ciuperci, care era o gelatină bej închis cu gust de ciuperci), un amestec de legume ca un fel de ghiveci cu un sos maroniu, uneori mai dulce, alteori iute, pui cu alune (însă bucăţelele de pui suspectez că erau soia, pentru că nu aveau nici textura sau gustul cărnii şi erau spongioase), şi mâncarea asta era tot iute, tăiţei de orez uscaţi la cuptor, după aspect, varză fiartă, sau opărită doar, (fără sare, nu am văzut solniţe la masă niciodată), orez fiert aşa, pe jumătate, fără sare, fără nimic în el, un fel de chestii pane, micuţe și răsucite, uneori cu sos dulce pe ele, despre care ni se spunea că este pui, dar niciodată n-am găsit în mijloc vreo bucăţică infimă, măcar, de carne, o legumă fiartă ca un fel de spanac (nu ştiu ce era, dar era fibroasă şi o mestecam până când scuipam în şerveţel bolul format), nişte chestiuțe triunghiulare, pane, din cartof dulce (la hotel aveam din astea şi la micul dejun şi scria că sunt sweet potato cakes = prăjituri din cartof dulce, deşi era un aperitiv, nu o prăjitură), de vreo 2 ori a fost un fel de mâncare de fasole boabe (n-am gustat niciodată, nu ştiu să vă spun cum era), mâncare cu ciuperci, uneori champignon, alteori urechi de lemn, şi cam atât. Poate să mai fi fost ceva legume, varză roşie crudă, o dată au fost ceva felii de salam cu gust incert. Şi aproape de fiecare dată ni se aduceau 3 sau 4 sosuri în boluri mici. Unul din ele arăta ca nişte petrol foarte bine rafinat. N- am pus gura nici pe ele, nu că n-aş fi vrut, dar se terminau mult prea repede ca să am şi eu vreme să iau o linguriță. În general, mâncarea chinezească din această excursie mi s-a părut de trei feluri: dulce, iute şi lipsită de orice fel de gust.

Aceeași "fericire" ca mai sus se citește pe chipurile mesenilor

Într-o zi ni s-au servit un fel de colţunaşi cu diverse umpluturi (arătau ca nişte testicule opărite, vă daţi seama că în ziua aia chiar că nu am mâncat nimic), în câteva zile ni s-a adus omletă, pentru că după ce ghida a aflat că eu stau flămândă (e un fel de a spune, când mintea îţi face asocieri ca asta de mai sus, nici foame nu-ţi mai este) şi i-am cerut proteine, nu carbohidraţi, a zis că-mi dă de acum înainte omletă (mai erau 4 zile de excursie, voia să mă intoxice cu ouă??? zic şi eu... omleta mea o dădeam colegilor de masă după ce luam exact o îmbucătură, că ştiam că domnii abia o aşteptau). Oricum, i-am spus că pot mânca o pulpă de pui friptă, partea inferioară măcar, nu toată pulpa, dar dânsa mi-a răspuns că nu se poate să mi se dea bucată de carne, doar fâşii, totuşi n-a fost să fie nici aşa). Până la urmă ghida a fost cât de cât cooperantă ca atitudine, din tensiunea de impact când a văzut că nu mâncam aproape nimic la masă, după două zile s-a potolit şi am putut sta de vorbă civilizat la o cafea, ea, şi un frapuccino de mango, eu, într-un Starbucks. Că asta am mâncat în cele 7-8 zile în afară de micul dejun: 2 frapuccino de fructe şi 2 îngheţate Magnum, plus un fel de hamburger picant de la KFC în ultima zi, când nu aveam prânz şi cină asigurate. Când, la întoarcere, în avion spre Amsterdam, am dat de o mâncare de cartofi natur cu carne de vită, mi s-a părut că era dumnezeiesc de bună, aşa de dorită de o mâncare normală eram.

Experienţa asta, însă, m-a făcut să mă întreb la modul serios, din cele 75 de milioane cât a costat excursia, oare câte erau alocate meselor??? Nici măcar peşte n-am avut, în afară de cel de conservă de la micul dejun, iar carne adevărată, eu zic că am văzut doar în ultima seară în Shanghai, când ni s-au adus la masă chifteluţe, pui adevărat şi carne de iak (este la fel cu carnea de vită, dar parcă mai închisă la culoare), din care un domn, sătul să fie ţinut pe regim vegetarian, s-a repezit să ia aproape tot din farfuria cu cele 7-8 feliuţe cât 2 degete de late. Despre mâncarea din trenul de mare viteză şi avionul local, numai "de bine": în tren am mâncat doar mixul de fructe şi linguriţa de mâncare de ciuperci dintr-un mic compartiment al caserolei cu mâncăruri iuţi. Era şi ceva cartof dulce cu carne de porc foarte grasă, n-am avut ce alege de acolo, iar în avion am refuzat mâncarea spunând că nu mi-e foame - aveau doar tăiţei sau orez, la alegere, fără nimic altceva. Cu alte cuvinte, exclusiv carbohidrați au dat în avionul de la Xian la Shanghai.


În consecinţă dimineaţa, pentru că în toate hotelurile aveam mâncare internaţională, băgam o farfurie normală plină vârf cu proteine (cârnăciori, ou, şuncă, peşte, brânză moale dacă era), roşii şi salată verde, o felie de pâine cu margarină - uneori era şi unt - cu un cubuleţ de dulceaţă de căpşuni, un bol de salată de fructe, o cafea şi un pahar de suc de portocale stoarse atunci şi cam asta îmi era toată mâncarea pe o zi. În felul ăsta a fost o bagatelă să dau jos 6 kile în 9 zile. Şi nu sunt singura care a slăbit, era în autocar o discuţie amuzantă cum că probabil toată lumea va ajunge acasă cu ceva kilograme în minus, dar bănuiesc că eu am fost prima la capitolul ăsta :) nu-i bai, am de unde, doar că nu ar fi trebuit să slăbesc aşa de rapid şi mai ales nu în concediu... Soarta, karma, voinţa lui Buddha, ce altceva să mai zic? :)


Băgam şi două pastile de Siofor pe zi, ca să nu vizitez involuntar vreun spital, într-o criză de hiperglicemie, şi-am mers mai departe, printre comentariile indignate ale colegilor de călătorie din ziua vizitării armatei de teracotă de la Xian (mi-au zis că-s nesimţită, că vreau să atrag atenţia, că de ce eu nu mănânc ce mănâncă 1 miliard jumate de oameni [pentru că aceia sunt născuţi acolo şi adaptaţi genetic la hrana aceea, stimată colegă de autocar!] etc). Am avut şi un bonus din cauza mâncării chinezeşti: m-am "încuiat" la stomac în aşa fel încât după 5 zile am avut nevoie de 4 pastile de Dulcolax ca să-mi revin, temporar, bineînţeles.

Ce soluţii ar trebui în asemenea cazuri, dragă Interra? Eu le dau pe ale mele, cu siguranţă mai pot fi şi altele.
- să fie scris clar şi răspicat pe site ce fel de mâncare se oferă, când se merge în excursii prin alte continente unde bucătăria locală este foarte diferită de aceea europeană. Aş fi luat un alt pachet sau aş fi căutat aceeaşi excursie la o agenţie care nu oferă decât micul dejun, dacă ştiam dinainte că nu se va servi decât mâncare chinezească în acest tur.
- să se ofere doar cazarea cu mic dejun internaţional inclus, iar mesele de peste zi să le rezolve fiecare cum vrea.
- persoanele cu probleme de metabolism (diabet, sau alte afecţiuni care necesită un anumit regim alimentar) să aibă de ales şi alte variante de meniu. Aş spune aici că merg în excursii cu agenţii de turism din 2005 şi că nu am întâlnit până acum să nu ni se ofere alternative la masă şi nici să ni se dea aproximativ aceeaşi mâncare pe tot parcursul unei călătorii.



Ce am învăţat eu din această experienţă? Că organismul are resursele lui şi sistemul său de apărare când nu tolerează ceva şi intră pe stand by, consumându-şi propriile depozite de grăsimi, şi că nu sunt atât de adaptabilă pe cât aveam eu impresia. Ce au învățat alții din această excursie, nu știu, dar știu că au fost mai mulți nemulțumiți de mesele oferite, deși nu s-au manifestat la fel ca mine.

Mai departe în postările care vor urma voi scrie despre ceea ce am văzut în această excursie şi despre cum chinezii ştiu să ia banii turiştilor pe lucruri de calitate proastă, însă cu etichetă de obiect de lux. Doar ce mi-am pus azi dimineață pe deget inelul cu perle luat de la un magazin special vizitat în excursie, şi după un sfert de oră am văzut că una din cele 3 perluţe nu mai era. O caut şi acum, de-a buşilea, cu lanterna pe sub pat...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

   urmează: Beijing, chinezii si traficul in care nimeni nu respecta nicio regula

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca

Benidorm

COSTA BLANCA este o fâşie de litoral spaniol care se întinde între Costa Brava (zona Barcelonei) şi Costa del Sol (zona Malaga), şi se situează în provincia Alicante. Clima este foarte blândă, nu este frig iarna şi nici prea multă umezeală vara, cu temperaturi constante de-a lungul anului, de aceea este o regiune turistică vizitată pe toată perioada anului, recunoscută drept una dintre cele mai bune zone turistice din lume de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Din acest motiv, Costa Blanca, acum jumătate de secol era presărată cu mici sate pescăreşti, dar astăzi este o bijuterie hotelieră şi de agrement.

Valencia gara si arena de coride

Cu plajele sale nisipoase şi cu zona de şelf continental alunecând lin sub apele mării, Costa Blanca reprezintă un loc sigur în care poţi să faci baie în mare fără teamă de valuri mari sau de denivelări bruşte ale zonei de sub apă. Costa Blanca este locul ideal unde să mergi la mare oricând vrei tu şi fără riscuri pentru sănătatea ta. Peisajul este magnific, pentru că alături de litoral vezi un şir de munţi nu departe de staţiuni, această zonă fiind una din puţinele în lume unde se face un contact direct între munte şi mare. De exemplu, una din staţiunile recomandate ale acestei riviere spaniole este BENIDORM, unde găseşti cazare şi pensiune completă la o grămadă de hoteluri de ce categorie îţi place şi te ţine buzunarul.

Valencia - catedrala

Dar la drept vorbind, părerea mea este că e păcat să vii în Spania şi să leneveşti numai la plajă un sejur întreg. Dacă tot ţi-ai stabilit locul de masă şi cazare, acum te poţi şi plimba prin zonă. De-a lungul coastei pe autostrada A7 poţi să vezi toată salba de staţiuni din regiune sau satele care nu s-au transformat şi şi-au păstrat aspectul tradiţional de-a lungul timpului.

Valencia - orasul artelor si stiintelor

Într-o zi poţi să mergi să vezi VALENCIA, situat la o oră şi jumătate de Benidorm. Oraşul, azi în mare parte medieval, dar fondat de romani în secolul al 2-lea înainte de Christos, te va întâmpina cu o serie de obiective pe care merită să le vezi - catedrala, datând din secolul al 13-lea, acum inclusă în patrimoniul UNESCO, sau celebrul Oraş al Artelor şi Ştiinţelor, zonă a Valenciei cu clădiri futuriste, muzee şi spaţii de agrement care te fac să te simţi ca pe o imensă navă spaţială a viitorului. În Valencia ai să vezi şi o arenă de coride, tradiţie rămasă vie doar în unele provincii spaniole, în ziua de azi.

Valencia - imagine din oras

Apoi într-o altă zi poţi alege să mergi la Villajoyosa, un orăşel colorat, păstrându-şi aspectul medieval, în care astăzi există un muzeu al ciocolatei şi nenumărate magazine cu fel de fel de delicii dulci. Distanţa de la Benidorm la Villajoyosa este de doar 20 de minute cu maşina. Pe Costa Blanca mai merită vizitat oraşul ALICANTE datând din secolul al 9-lea, unde cunoscătorii nu vor rata să deguste un pahar de vin roşu de Alicante, pentru ca mai apoi să meargă să vadă castelul Santa Barbara, cel mai vizitat loc din oraş, care expune artefacte din epoca bronzului găsite pe dealul din apropiere.

castelul Santa barbara din Alicante

Dar ce zic eu aici nu este valabil doar pentru cei care călătoresc cu maşina sau care pot să închirieze o maşină în sejurul lor pe Costa Brava. Dimpotrivă, acum oricine poate să aleagă un sejur din oferta de vacanţă a agenţiei ColibriTour (Alba Iulia, tel. 0258-811.244, office@colibritour.ro), inclusiv un program de toamnă pentru seniori, cu plecare din Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Sejurul include câteva opţionale, cazare cu demipensiune sau masă completă, în funcţie de hotelul ales. Pentru alte detalii contactaţi agenţia Colibri-Tour.

Valencia-intrare la corida

Valencia-arena de coride

Mie nu-mi rămâne acum decât să va urez vacanţă plăcută!

surse foto: imaginile din Valencia aparțin autoarei blogului; 

imaginea cu stațiunea Benidorm - wikipedia, 

imaginea Castelului Santa Barbara - By Zarkos - Own work, CC BY-SA 3.0

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!

Cand calatoresti ia-ti si adaptoare electrice de la ManiaMall

Peste puţin timp plec în vacanţă şi deja mi-am făcut lista cu ce trebuie să-mi pun în valiză. Câteva din obiectele pe care de la o vreme le iau obligatoriu cu mine când călătoresc hai-hui prin lume, alcătuiesc un mic kit de adaptoare electrice. Într-o geantă mică pun în primul rând un adaptor universal pentru priză, pentru că plec pe continentul asiatic şi acolo ștecherele aparaturii noastre electrice nu se potrivesc prizelor lor. Dar spre deosebire de alte dăţi când am plecat în concediu, prin Europa, unde mare nevoie de adaptoare şi de alimentatoare speciale nu am, acum am aflat că în locul ales de mine ca destinaţie de vacanţă stecherele trebuie să aibă 3 pini plaţi şi oblic dispuşi.


De când am aflat acest amănunt am căutat un adaptor universal pentru priză, ca să nu mai am de căutat alte adaptoare când voi merge în cine ştie ce coclauri tropicali. Adaptorul universal se pliază pe tipurile de prize aflate în toate ţările lumii. În afară de el, îmi mai iau şi un alimentator universal, care include mufă USB şi capuri pentru diverse tipuri de telefoane mobile, Iphone, smartphone, notebook, şi care are tensiunea de ieşire reglabilă. Un asemenea alimentator îl iau atât pentru mine cât şi pentru, eventual, colega de cameră. Apoi kitul meu de aparate electrice pentru călătorie include un transformator de tensiune, pentru că nu în toate ţările amperajul şi voltajului reţelei naţionale este la fel ca al nostru.

Un al patrulea obiect foarte important din kitul meu cu adaptoare electrice este un triplu ștecher cu prelungitor, că doar iau la mine smartphone-ul, laptopul sau tableta, uscătorul de păr (nu toate hotelurile au aşa ceva în dotare), aparatul foto şi fierbătorul pentru cafea. Şi dacă se nimereşte să trebuiască să le pun pe toate la încărcat, şi să mai vrea şi colega de cameră să aibă acces la o priză, nu văd cum m-aş descurcă fără un astfel de prelungitor cu minim 4 prize circulare. Din experienţă ştiu că puţini turişti se gândesc dinainte la toate aceste aspecte, dar numai când eşti păţit, ştii după aceea ce-ţi trebuie la o călătorie, mai ales pe un alt continent, unde sistemele electrice pot să fie atât de diferite.

Aşadar, toate aceste produse le găseşti într-un singur loc, la Mania Mall, unde le poţi studia în voie proprietățile tehnice şi unde poţi să compari diverse alte adaptoare de la mai mulţi producători. Până la urmă, tu alegi ceea ce ţi se potriveşte, iar produsele le primeşti cu garanţie și poți să urmărești coletul. Dacă din cine ştie ce motiv nu-ţi sunt pe plac, le poţi returna în termen de 14 zile şi-ţi primeşti banii înapoi în maxim o lună de zile. De aceea eu prefer să cumpăr de pe internet, că în magazinele clasice nu am văzut să primesc garanţie pentru un prelungitor sau un adaptor, şi nici nu cred că pot returna produsul dacă nu sunt pe deplin mulţumită. Am păţit-o cândva cu un fierbător electric care s-a ars la a patra întrebuinţare, tot într-o vacanţă. Ce să mai înapoiezi şi cui? Am aruncat obiectul care nu-mi mai era de folos şi am tras învăţăminte.

Acum ştiu ce am de făcut când kitul meu de adaptoare trebuie completat. Îmi iau din timp ceea ce am nevoie, testez, şi dacă este cazul, returnez sau înlocuiesc produsul cu altul, pe care-l consider mai potrivit nevoilor mele. Însă ştiu că la Mania Mall produsele sunt de calitate şi de la producători cunoscuţi. De altfel, nu aş cumpăra echipamente electrice din surse îndoielnice.

Dacă şi tu vrei să cumperi de pe Mania-Mall, îi găseşti la telefon 0749.151.050 sau pe pagina de facebook a magazinului lor facebook.com/ManiaMall.ro/.

surse foto: 1 - pixabay.com, 2-3-4 -- maniamall.ro

Excursia de patru stele. Spania-Portugalia, ziua 1, plecarea.

Mă hotărâsem deodată. Am auzit de la un văr de-al meu, marinar, că în Lisabona pot să văd statuia Cristo Rei, care este o copie a aceleia din Rio de Janeiro. Și am rămas cu dorința de a vedea statuia asta în minte. Apoi, așa cum mi-am propus de anul trecut, când am experimentat cea mai obositoare și ireală excursie cu Omnia (am numit-o, așa, la mișto, Europa by night, pt că aproape toate cazările s-au făcut la miezul nopții sau chiar pe la 2-3 dimineața), de data asta am ales un circuit pe Spania și Portugalia, cu avionul, oferit de agenția Interra Travel.

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia

De când mă știu am mers în concediu la mare. Când eram copil, ai mei mă duceau la Mamaia, de fapt la Constanța, unde eram găzduiți de aceeași familie an de an, dar zilnic făceam plajă la Mamaia, întotdeauna în apropierea unui stâlp cu difuzoarele stației locale de radio numită Radio-Vacanța. Astfel stațiunea a devenit un fel de al doilea acasă pentru mine și mergând atât de des într-o vreme (după accidentul de la Cernobîl am făcut o mare pauză) Mamaia ajunsese să mă intereseze nu doar ca distracție, ci și ca istoric.

foto din colectia personala a autoarei articolului

Așa am aflat de la vecinii gazdelor noastre, adică de la Gulsun, turcoaica, de faptul că denumirea de Mamaia nu are nici o legătură cu bunica nimănui, ci provine de la un tătar pe care-l chema Mamai. Stațiunea s-a dezvoltat în jurul unui sătuc, Mamaia-sat, dar datează de nici nu gândiți câtă vreme, este poate cea mai veche stațiune românească, astăzi având peste 110 ani vechime. Primele idei despre construcția unor băi au apărut în zonă către sfârșitul secolului al 19-lea, când se construia podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny. Din 1906 datează prima atestare documentară a băilor, apoi, stațiunea așa cum o știm, a început să se dezvolte după anii '50. S-au construit o serie de hoteluri pe un grind cu nisip fin la nord de Constanța, care separa marea de limanul Siutghiol (redenumit la un moment dat lacul Mamaia, pentru că în perioada comunistă exista obiceiul ca toate toponimele cu sonoritate străină să fie rebotezate cu nume românești). Una din atracțiile stațiunii a fost ani de zile hotelul turn Parc, situat la o distanță apreciabilă de malul mării, pe atunci, prin anii '70. Dar an de an, jocul tectonicii și mai ales abraziunea marină, au "mâncat" din plajă până când malul mării s-a apropiat periculos de mult de hotel, periclitându-i fundația, în așa fel încât s-au construit diguri care să mai stopeze fenomenul de înaintare a mării.

Mai apoi, când eram studentă și mergeam la mare cu colegele mele de cameră care erau constănțence, apăruseră alte puncte de atracție: hotelul Internațional (despre care puțini mai știu că a fost primul hotel adevărat la Mamaiei, numit Rex, datând din anul 1936) și Hotelul Savoy, satul de vacanță, bazarul, parcul de distracții, discotecile, terasele fără număr de pe plajă, mini-carul cu care ne dădeam toată ziua dintr-un capăt în celălalt al stațiunii. Astăzi când merg la Mamaia mă dau cu telegondola. Nu că n-am avea și noi la Piatra Neamț așa ceva, dar știți cum e, plăcinta vecinului e mai gustoasă. Și dacă în trecut mergeam uneori la mare cu bilet de la serviciu, și eram cazați la ce hotel ni se dădea repartiție de la sindicat, acum pot alege să merg unde am chef. Ca să nu mă dezmint, dacă tot am cunoscut Mamaia în diferitele ei epoci istorice, anul ăsta aș merge în zona cea mai nouă a stațiunii, în ansamblul turistic hotelier Phoenicia Holiday Resort, pentru că simt nevoia de nou, de ultramodern, fără ca locurile în care intru să fi fost reamenajări ale altora vechi. Anul ăsta vreau să respir aer de secolul 21 la Mamaia, să-mi clătesc ochii cu un design occidental al resortului, să mă bucur de toate facilitățile pe care Phoenicia Holiday Resort le poate oferi.

5 avantaje ale excursiilor pe cont propriu

Spuneam în articolele mele cu excursia de astă vară că aș mai schimba ceva la vacanțele mele și în primul rând aș schimba agenția, pentru că aceea cu care obișnuiam să merg organizează doar excursii de grup. Mi se pare normal să încerc și altceva decât excursiile organizate, care au avantajele lor dar și marile lor neajunsuri.

Milano by night (excursia Paris-Coasta de Azur, ziua 9)

Pe la prânz am părăsit Nisa și Mediterana pe care o încercasem așa, doar până la glezne. Ne-am îmbarcat în autocar și am plecat către Italia. După încă vreo câteva ore și popasuri în Monte Carlo și la parfumeriile Fragonard, de care mă voi ocupa cu o proximă ocazie, am trecut în Italia unde am făcut prima oprire, de scurtă durată, la San Remo, orașul concursului de muzică ușoară cândva celebru în toată Europa. Nu-mi amintesc multe din acest popas, decât că am oprit într-o parcare imensă cu multe motociclete, și că luându-mi dejunul frugal - un sandviș "clasic" cu cașcaval și pate - și rotindu-mi privirile peste tot, mi-am întipărit în minte strada din fața parcării, oarecum suspendată, datorită reliefului în pantă, și palmierii amestecați cu alte specii arboricole care îmi încântau privirea și mă îmbiau la leneveală. Dar nu era timp de asta, mai aveam mulți kilometri de parcurs prin nordul Italiei, pe o zi superbă de plajă din miezul unui august de foc.

Insulele Capului Verde sau cum sa faci o vacanta altfel

Daca portughezii ar fi stiut acum 500 de ani ce paradis turistic aveau sa devina insulele nelocuite ale Capului Verde descoperite de ei, n-ar fi renunțat niciodata la acest arhipelag in forma de sageata. Situat la tropice, in Atlantic, la o distanta de 350 de mile marine de coasta Africii de Vest, arhipelagul Capului Verde reprezinta o suita de zece insule vulcanice, care de la inceputul colonizarii lui de catre portughezi a avut norocul sa fie un tinut prosper, pe atunci datorita unor activitati mai putin curate si anume din cauza comertului cu sclavi negri.

Vacanta in Zakynthos

De obicei în perioada asta a anului, ba uneori chiar mai devreme, încep să caut pe internet destinații de vacanță pentru la vară. Acum, parcă mai mult ca în alți ani, nu știu ce să aleg, pentru că unde aș vrea eu, se merge primăvara și nu pot lipsi de la serviciu atunci, iar în multe alte părți am fost. Și totuși sunt țări pe care le-aș vizita centimetru cu centimetru, în care revin cu plăcere și în care de fiecare dată îmi mai rămâne câte ceva de vizitat și data viitoare. Una din țările astea e Grecia, și cum în afară de Creta, în insule nu am fost, tare mă bate gândul să văd și eu insulele pe care toată lumea le laudă și despre care din toate părțile aud că merită vizitate mai mult decât capitala sau alte stațiuni din zona continentală a țării.