duminică, 21 iulie 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 58-59 turcesti, rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 58-59 turcesti, rezumat

Faruk se preface indiferent față de Fikret dar este total dat peste cap de această veste. Se gândește că au trăit atâta vreme într-o minciună, deși, pe de altă parte, parcă nu ar crede-o pe Esma în stare de așa ceva. Până la urmă se întâlnește cu Sureyya și îi spune ceea ce a aflat. Sureyya se arată preocupată și propune să facă un test ADN, dar Faruk crede că nu este pregătit să afle adevărul. Între timp, Ipek, ajutată de maică-sa, obține plicul cu rezultatul testului. Din nou în familie se iscă tensiuni, în special când Esma aude fără să vrea despre faptul că fiii ei știu de discuția dintre ea și Ulfet de pe holul clădirii.

Fikret scapă de buclucul în care a intrat din cauza lui Halim, pentru că vede la știri că, de fapt, Halim făcea parte dintr-o grupare mafiotă și fusese eliminat de o altă grupare, rivală, iar criminalul se predase. Mai liniștit acum, el acceptă postul apărut la firma unde lucrează Akif și se angajează. Ipek este luată și ea la firma lui Okan, fostul ei coleg de liceu, care pare că o place și se poartă foarte curtenitor cu ea. Fikret nu este de acord cu acest job, mai ales că Ipek are doi copii de crescut, dar ea este decisă să le arate tuturor că poate să fie la înălțimea așteptărilor. De asemenea, nici Faruk nu e încântat de acest lucru, dar nu are încotro.

Mireasa din Istanbul, ep. 58-59 turcesti, rezumat

Guneș și Adem se mai întâlnesc la câteva evenimente mondene apoi el o invită pe Guneș la conac la o cină, după care își petrec noaptea împreună. Guneș este îndrăgostită ca o adolescentă, și, după aceea se văd din nou, iar Adem îi spune oarecum nepoliticos că nu-și dorește o relație pentru că este într-un moment delicat al vieții: tocmai a divorțat de Dilara, despre care știe că i-ar fi avortat copilul. Guneș se supără la rândul ei și îi spune că nici ea nu-și dorește un partener pentru care să fie umărul pe care acesta își plânge de milă. Însă ceea ce este mai neplăcut, e că într-una din zile, când Guneș venise în vizită acasă la Ulfet, dă nas în nas pe casa scării cu Senem, amândouă cunoscându-se din trecut.

Vestea testului ADN dă peste cap echilibrul fragil al familiei Boran. Esma se enervează și este dezamăgită că fiul ei preferat a putut să dea crezare vorbelor unei străine și pleacă din casă, aruncând plicul cu rezultatul pe jos, fără să-l citească. Ipek, curioasă, îl deschide și vede că posibilitatea ca Faruk să fie fiul lui Garip este zero. Acum Esma se duce direct la Garip acasă și îl întreabă dacă vrea să se căsătorească cu ea, pentru că s-a hotărât. Garip o descoase și aflând cele petrecute, se simte prost, interpretând această cerere drept o pedeapsă pe care Esma o pregătește pentru Ulfet, care în tinerețe a țesut o intrigă prin care a obligat-o pe Esma să se căsătorească cu fratele ei (al lui Ulfet).

Mireasa din Istanbul, ep. 58-59 turcesti, rezumat

Esma pleacă de la Garip și, zdruncinată de iureșul veștilor de peste zi, hoinărește pe străzi fără țintă și seara ajunge la conacul unde a locuit o viață. Intră ca și cum ar fi acasă la ea și îi cere lui Gulistan o cafea apoi se duce în fostul ei dormitor. Gulistan si Nazif sunt înmărmuriți și se tem că în clipa în care Adem va veni din oraș va ieși mare scandal. Însă Esma e într-o stare ciudată, nu știe cum a ajuns acolo și leșină când Adem intră în cameră și o ia la întrebări. El cheamă medicul, apoi Faruk, anunțat de Gulistan, vine s-o ia acasă pe maică-sa, dar ea insistă că vrea să stea la un hotel să-și adune gândurile. Faruk acceptă. Ajuns la apartament familia discută despre ce vor face a doua zi când este ziua de naștere a Esmei.

Senem se oferă să organizeze o petrecere iar Sureyya o convinge pe bătrână să accepte distracția. Toată suflarea feminină din serial merge la un cazino, lăsându-i pe bărbați acasă să aibă grijă de bebeluși. Acolo femeile au surpriza să fie duse la subsol unde erau mese de jocuri de noroc. În clipa următoare apare poliția care face o razie și toată lumea ajunge în arest. Esma este foarte nervoasă, dar Sureyya, Dilara și Senem se amuză, că de data asta au pățit-o și mai rău decât la precedenta petrecere, cu stripperi. Faruk și Garip apar dimineață să le scoată de acolo, iar Esma se întoarce acasă.

Mireasa din Istanbul, ep. 58-59 turcesti, rezumat

Garip vine pe la ea cu un inel de logodnă, hotărâți amândoi să nu mai piardă vremea și să-și trăiască viața așa cum au dorit de la bun început. La firmă Okan îi propune lui Faruk să se mute într-o vilă în afara orașului, care din acest motiv nu este scumpă. Faruk ezită, dar Ipek, care este de față la discuții, deși nu se bagă în vorbă, pare hotărâtă să acționeze cât mai curând. Senem se întâlnește din nou cu Guneș și o strigă pe adevăratul ei nume, Azime. Guneș simte că zilele fericite și luminoase vor intra într-un con de umbră datorită lui Senem.

Episodul 59 din serialul Mireasa din Istanbul se încheie cu Fikret care aude întâmplător o discuție dintre Ulfet și Adem, aflând astfel că cei doi și-au dat mâna și uneltesc împotriva Boranilor....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 57 tr                                       urmează: Mireasa din Istanbul, ep.60-61 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












sâmbătă, 20 iulie 2019

Mireasa din Istanbul, ep. 57 turcesc rezumat

Mireasa din Istanbul, ep. 57 turcesc rezumat

Esma și Ulfet rămân să se certe la ușă iar Fikret, bulversat de-a binelea, pleacă în oraș fără țintă. Devine obsedat de cele auzite și începe să-și amintească detalii care ar putea duce la concluzia că, într-adevăr, Faruk este fiul lui Garip. Dar acum Faruk a reușit să găsească un partener de afaceri și în aceeași seară este invitat la restaurant împreună cu soția și cu Fikret. Acesta se scuză spunând o minciună, pentru că trebuie să îndeplinească ceea ce Halim l-a pus să facă, și anume să sustragă pașaportul lui Halim dintr-o vilă.

La restaurant se duce doar Ipek, care din întâmplare îl cunoaște din liceu pe partenerul lui Faruk și îi dă o idee de nouă afacere unde va avea și ea un rol important. Fikret își joacă rolul având încredere că Halim este un tip corect. Însă această credulitate îl va băga într-un mare bucluc.

Adem se supără pe Ulfet și nu mai vrea să continue intrigile alături de ea după ce Dilara l-a mințit că a scăpat de copil. Dilara stă la Osman și încearcă să se simtă cât mai bine ca viitoare mamă. Sureyya merge la grădinița indicată de Ulfet și obține un post, dar urmează să vorbească mai întâi cu Faruk înainte de a le da răspunsul. Ca să se arate recunoscătoare față de Ulfet, Sureyya îi cumpără un cadou, dar Esma face o criză de nervi și îi interzice norei ei să mai stea de vorbă cu Ulfet, femeia care în tinerețe a despărțit-o de Garip, pentru că și ea îl iubea. Chiar și așa, Sureyya se duce fără știrea Esmei la Ulfet și îi oferă micul cadou, mulțumindu-i pentru că a ajutat-o cu serviciul.

Fikret, măcinat de gânduri, ajunge acasă la o bucată de noapte, iar Ipek se arată nepăsătoare pentru lipsa lui de atenție. El nu poate să mai țină secretul și îi spune că n-a venit la cina de la restaurant din cauza celor auzite de la Ulfet. Ipek devine imediat interesată de noua bârfă și a doua zi îi și spune maică-sii noutatea. Amândouă conchid că e foarte posibil ca Faruk să fie fiul lui Garip și Ipek se decide să facă un test ADN fără știrea nimănui. Acasă, începe să cotrobăie prin dormitorul lui Faruk după un fir de păr de-al lui, pe care când îl găsește, îl pune într-o punguță specială.

Mireasa din Istanbul, ep. 57 turcesc rezumat

Esma este invitată la Garip acasă, dar din cauza insinuărilor lui Ulfet, este supărată și decide să stea acasă. Ulfet, care abia așteaptă să-i strice și acum relația, se preface că are ceva de discutat cu Garip iar acesta, pentru că tot pregătise mâncare pentru cină, o invită pe la el. Esma se răzgândește și trece pe la Garip găsind-o pe Ulfet la masă. Din nou se supără, iar Garip face eforturi s-o împace.

Fikret mai are un singur lucru de făcut în înțelegerea cu Halim, și anume să vină la debarcader, pe un anumit iaht unde acesta îi va da niște documente cu care să-l poată băga la închisoare pe Adem. Dar lucrurile nu vor decurge deloc lin. Halim are și el dușmanii lui, și când Fikret ajunge pe iaht, îl găsește pe Halim împușcat în piept. Farul, care-l pusese pe Akif să-l urmărească pe frate-său, ajunge și el pe iaht și văzând-ul pe Halim mort și că Fikret are sânge pe mâini crede că acesta l-a omorât. Are loc o ceartă, Faruk reproșându-i fratelui său că iar s-a băgat unde nu trebuia și acum trebuie să curețe el mizeria, ca de obicei. Fikret nu mai suportă vorbele lui Faruk și îi spune fățiș că ei doi nu sunt frați, pentru că el este fiul lui Garip.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Mireasa din Istanbul, ep. 56 tr                                     urmează: Mireasa din Istanbul, ep. 58-59 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin