duminică, 14 aprilie 2013

Hurrem - imparateasa controversata a Rasaritului - 1

Una dintre cele mai legendare figuri feminine ale zorilor istoriei moderne, cunoscută turcilor drept Sultana Hurrem, iar Europei drept Roxolana, Roxelana, Rossa sau Rusenka (=rusoaica), ea rămâne o figură controversată, datorită puterii pe care a dobândit-o într-o lume în care femeia trebuia să-și cunoască locul și statutul de sclavă a bărbatului. Deși misterul învăluie și alte femei puternice ale vremii, precum Caterina de Medici sau Regina Elisabeta I a Angliei, sultana Hurrem a devenit un subiect fierbinte pentru istorici, datorită ascensiunii ei rapide și fascinante, de la o simplă sclavă în harem la regina absolută a Imperiului Otoman.

Hurrem sultan
Dar să începem cu începutul. Istoria n-a fost generoasă cu faptele și documentele privind originea Roxolanei, "concubina favorită a lui Soliman Magnificul". Puține informații se cunosc despre ea de la începuturi, și asta pentru că la documentele haremului nu aveau acces nici otomanii și nici vizitatorii străini. Primele documente în care apare numele ei sunt ștatele de plată ale haremului, jurnalele personale ale sultanului și corespondența ei cu Soliman. Așadar, despre originile ei s-au putut face doar niște speculații.
Potrivit unor istorici, s-ar fi născut în Polonia în anul 1500 sub numele de Alexandra Lisowska, potrivit altora, anul nașterii ar fi 1505 iar locația, Rohatyn, Crimeea, potrivit altor istorici, numele de Alexandra Lisowska este doar o legendă stârnită în secolul al 19-lea, la fel ca și părerea potrivit căreia ar fi fost adusă în harem de către însuși Ibrahim Pașa. Așadar, în lipsa unor dovezi incontestabile, asupra datei nașterii ei se fac doar presupuneri. A intrat în haremul sultanului otoman undeva între anii 1517 și 1520. În orice caz, în 1520 când a devenit concubina lui Soliman, care abia urcase pe tron, ea era deja o locatară a haremului.

În schimb, dacă despre anumite date nu sunt dovezi, părerile ambasadorilor și ale altor vizitatori de seamă la Înalta Poartă, dar mai ales ale servitorilor palatului par să fie unitare. Roxelana-Hurrem este văzută de către istoricii secolului al 17-lea ca o femeie nu neapărat frumoasă, relativ mică de statură, foarte inteligentă, talentată la muzică și broderie, însă portretizată ca având o fire aprigă, otrăvind constant mintea lui Soliman cu mașinațiuni, folosind magia pentru a-l subjuga, folosindu-se de influența asupra sultanului pentru a-și atinge scopurile personale. Abia ulterior, în secolele următoare, este luat în calcul și contextul socio-istoric în care a trăit, iar imaginea negativă despre ea se mai îndulcește. Se spune că nu era iubită la Palat, și nici copiii ei. La urma urmei, era de origine creștină, chiar dacă se convertise la Islam, iar modul în care l-a legat pe Soliman de ea, determinându-l pe sultan să se căsătorească legal și să încalce orice tradiții otomane, era văzut de popor ca pe o trădare: sultanul devenea astfel monogam, atitudine contrară islamismului, mai curând adoptată de creștini, și chiar contrară tradițiilor familiei regale, care interzicea unui monarh să se căsătorească cu o sclavă. De fapt, cine pe cine convertise?

Apariția Roxelanei în haremul imperial este comparată cu apariția unui meteorit sau a unei comete strălucitoare pe un cer senin de vară. Ascensiunea ei de la cadînă la hasseki (= favorită) a fost rapidă, pentru că în 1521 îi dăruiește sultanului primul ei fiu, Mehmet. Se spune că a avut în total 6 copii: Mehmet, Abdulah, Mihrimah, Selim, Bayazid și Cihangir. Ca și originile, atât numărul cât și ordinea copiilor ei sunt chestiuni controversate. Istoricii contemporani cu sultana Hurrem spun că Mehmet era fiul unei alte concubine, nemenționându-l nici pe Abdulah. Un document datând din 1526 îl menționează pe Selim ca pe primul fiu al Roxelanei, pe Marat (nume care nu mai apare în alte documente) ca al doilea fiu și pe Mehmet al treilea. Dar autorii contemporani preferă să considere drept certe informațiile din scrisorile ei către Soliman, în care avea obiceiul să-i pomenească pe toți copiii lor, cei 6 enumerați mai sus.

_  va urma  _

Pentru alte episoade din serialul Suleyman Magnificul și articole cu același subiect, vă rog accesați pagina "Stele tv/Seriale".

sursă foto: itusozluk.com


Bibliografie: 
- "Roxolana in the Spanish Golden Age" Ana Pinto-Muñoz, Universidad Complutense (Madrid), 
- "Roxolana:The Greatest Empresse of the East”, Galina Yermolenko, DeSales University, Center Valley, Pennsylvania, 
- articolele cu acest subiect de pe historia.ro,
- http://www.hyperhistory.net/
- http://www.allaboutturkey.com/


Nicio parte a acestui material nu poate fi preluată pe nici un fel de suport fără permisiunea autoarei și fără specificarea linkului sursa.


8 comentarii:

  1. Sunt denisa! Vroiam sa stiu cum a murit intradevar hurem

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact, nu se stie, iti dai seama ca acum 4-500 de ani medicina nu era asa avansata ca azi. Se presupune ca ar fi murit de cancer uterin datorita nasterilor prea dese.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se face cancer uterin din cauza nasterilor dese, poate a facut o infectie post-natala sau vreo sarcina extrauterina ca sa nu zic de sarcina molara care duce la coriocarcinom...
      Eu stiam ca avand nevoie de foarte multi bani pentru a i se construi o moschee, isi vindea altor femei din harem randul la noaptea petrecuta cu sultanul; acesta, pierzandu-si increderea in Hurrem ar fi ordonat uciderea ei...

      Ștergere
    2. Tot ce se poate, eu am preluat o idee gasita intr-un document scris de o femeie istoric din Rusia. Nu ma pricep la medicina si oricum nu mi-as permite sa fac afirmatii nefondate despre persoane care au existat in trecut. Pareri am, dar asta nu inseamna ca sunt bazate pe documente certe.

      Interesanta ideea. Nu am mai intalnit-o, dar e foarte interesanta.

      Ștergere
  3. mi se pare interesant faptul cum hurrem a ''detronat-o'' pe mahidevran. p.s. ai un blog exceptional, cred ca esti foarte mandra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi se pare curios faptul ca ar fi uneltit la executarea lui Mustafa. Pai daca era sotia legitima a lui Suleyman, nu cumva inseamna ca doar copiii lor erau legitimi, iar restul, inclusiv Mustafa, fiind nelegitimi nu mai aveau drept la tron? Dar deh ... incurcate sunt cararile lui Allah! :)

      Multumesc tare mult pentru apreciere, nu mi-a mai zis nimeni ca blogul meu este exceptional. Stiti cum este, cand ai ceva, mereu ti se pare ca la vecini acel ceva e mai aratos. La fel si mie, mi se pare ca blogurile altora sunt cu mult mai bine inchegate decat al meu.

      Ștergere
  4. Denisa: Eu am impresia ca povestea cu caNcerul uterin nu prea tine cres ca suleyman sa saturat de veninul ei si a otravito! :-O cand se termina ai sesonul 3 la noi?! Si cand incepe! Te pup! Ai un blog adorabil!!!!! Si nu numai, esti o persoana exceptionala

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Denisa, asta-i o gluma de-a mea :))) dar e adevarat ca nu se poate spune cu exactitate, acum, de care boala a murit Hurrem. Nu stiu, depinde de Kanal D. Incepe in septembrie.

      Multumesc pt aprecieri.

      Ștergere

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...