Se afișează postările cu eticheta turism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta turism. Afișați toate postările

duminică, 23 decembrie 2018

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sursă foto - pixabay.com

Mergeam de câteva ore către Granada, ținta noastră fiind palatul Alhambra. Știusem că vara, în Spania, sunt temperaturi toride, dar căldura era așa de apăsătoare încât unora ni se făcuse rău. Nu-mi imaginasem că aveau să fie peste 45 de grade la umbră, și cu cât înaintam în interiorul peninsulei Iberice, cu atât nuanța de ariditate devenea și mai apăsătoare. Cu toate acestea era încă bine, mai târziu aveam să experimentăm și mai multă căldură, plus un bonus al sorții - autocarul nostru avea să se strice exact la mecanismul de aer condiționat, care o vreme a funcționat doar pe temperaturi de iarnă. Am mers cu pauze la fiecare 10 minute, atunci, pe autostradă, până la Sevilla, apoi am avut o zi liberă de autocar și încă o zi am mers cu un alt autocar, spaniol, pus la dispoziție de o agenție de turism locală. După care al nostru a fost reparat și ne-am putut continua circuitul hispano-lusitan în deplină siguranță până la Madrid, care era popasul final al excursiei din 2012.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - grădini
jos - grădina arhitectilor
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Dar să revin la după-amiaza de cuptor din Granada. Am ajuns sleiți de soarele andaluz pe la ora 4 la palat. Am așteptat-o pe ghida noastră spaniolă, care avea impresia că toată lumea este obișnuită cu căldurile locale și se mira când rămâneam în urmă sau ne repezeam la frigiderele cu sucuri, aflate la tot pasul în castel. Mergeam după ea și o ascultam la căști, până când nu am mai putut să merg de căldură și am rămas pe o bancă în superbele grădini din Generalife.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - grădini
jos - palat, cartier de case în stânga, gradina arhitectilor
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Accesul din oraș la palatul Alhambra se face prin Puerta de las Granadas (Poarta cu rodii), un arc triumfal datând din secolul al XV-lea. Un urcuș duce pe lângă Stâlpul lui Carlos V, o fantă ridicată în 1554, la intrarea principală a Alhambrei. Aceasta este Puerta de la Justicia, o arcadă masivă, surmontată de un turn pătrat, folosită de mauri ca un tribunal informal de justiție. Mâna lui Fatima, cu degetele întinse ca un talisman împotriva ochilor malefici, este sculptată deasupra acestei porți, pe exterior.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - poartă de piatra în arcadă
jos - poarta vinului
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Așadar, istoria Alhambrei este legată de zona geografică în care se află, Granada - pe un deal stâncos cu un drum de acces dificil, pe malurile râului Darro, protejat de munți și înconjurat de păduri, printre cele mai vechi districte ale orașului, Alhambra se înalță ca un castel impunător cu zidurile sale roșcate care ascund o frumusețe interioară de neimaginat.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
detalii arhitectonice și decorative de interior
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Concepută inițial ca fortăreață militară, Alhambra a devenit reședință regală pe la mijlocul secolului al XIII-lea, după înființarea Regatului Nasrid și construirea primului palat de către regele fondator Mohammed ibn Yusuf Ben Nasr, cunoscut sub numele de Alhamar. De-a lungul sec. XIII, XIV și XV, cetatea este fortificată și lărgită cu ziduri înalte și turnuri defensive, care găzduiește două zone principale: zona militară sau Alcazaba și orașul medina sau palatina, unde încă mai sunt casele de nobili și plebei care locuiau acolo. Complexul monumental mai are un palat independent în fața Alhambrei, înconjurat de livezi și grădini, numit Generalife.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - detalii creștin-europene adăugate după căderea Regatului Nasrib
jos - curte interioară (curtea cu lei)
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Numele Alhambra își are originile într-un cuvânt arab care înseamnă "castel roșu", datorat culorii pietrei de construcție a complexului, care sub lumina stelelor este de culoare argintie, dar în lumina soarelui dobândește o nuanță de aur vechi. Există și o explicație mai poetică, relatată de cronicarii musulmani care vorbesc despre construcția Alhambrei "sub lumina torțelor". Nu există nicio referire la Alhambra ca reședință regală până în secolul al XIII-lea, deși fortificația a existat încă din secolul al IX-lea. Fondatorul dinastiei, Muhammed Al-Ahmar, a început cu restaurarea vechii cetăți. Lucrarea sa a fost finalizată de fiul său Muhammed al II-lea, al cărui succesor imediat a continuat reparațiile. Construcția palatelor datează din secolul al XIV-lea și este opera a doi mari regi: Yusuf I și Muhammed V.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - curte interioară cu lac artificial
jos - pavilionul Carlos V
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

În 1492, când monarhii catolici au cucerit Granada, Alhambra a rămas nedistrusă datorită frumuseții sale. Noii conducători voiau să șteargă toate urmele culturii maure, dar până la urmă au folosit castelul drept reședință regală, așa cum merita. Interiorul palatului este plin de arcade, colonade, pereți migălos acoperiți cu versete religioase sau învățături și poezii ale unui poet musulman, curți interioare cu fântâni arteziene sau cu bazine de reflecție. Majoritatea clădirilor palatului sunt construite pe patru planuri, toate camerele deschizându-se într-o curte centrală, totul fiind conceput pe același principiu, al paradisului pe pământ și pe ideea că numai cerul este perfect. Așadar, fiecare cameră, fiecare element de arhitectură conține, intenționat, o greșeală, o imperfecțiune. Albastru turcoaz, roșu și galbenul auriu, toate într-o oarecare măsură estompate de timp, sunt culorile folosite cel mai des.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - arcade sculptate și ornate cu arabescuri
jos - un arbore de rodie, care în spaniolă se spune granada, de unde și numele orașului
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Arabescurile tavanelor și dantelăria arcadelor te impresionează. Cele mai vizitate curți interioare sunt cea a leilor, care are o fântână centrală din care curge apă prin gura câte unui leu, altul în fiecare zi. A doua, este o curte cu un gen de piscină dreptunghiulară, cu o apă limpede în care cerul se oglindește perfect. Sala cea mai vizitată a acestui castel este sala stalactitelor în fagure sau sala Abencerrajes, în spaniolă. Conform legendei, numele provine din faptul că Muley Hacén, tatăl lui Boabdil, ultimul sultan al Granadei, în urma unui complot pus la cale de o familie rivală, care a insinuat că sultana Zoraya avea relații sentimentale cu un nobil spaniol din familia Abencerraj, i-a invitat pe toți cavalerii din acea familie la un banchet. El nu știa care era amantul cu care Zoraya se întâlnea în secret în grădinile palatului Generalife (palatul de vară), pe aleea Chiparoșilor, și astfel, sultanul a pus gărzile să-i înconjoare în timp ce stăteau la masă și toți au fost masacrați. Tavanul acestei săli este o imensă stea cu opt colțuri sub formă de stalactite și putem vedea o culoare roșiatică în fântâna de marmură dodecagonală din centrul camerei (eu nu-mi amintesc s-o fi văzut, e posibil ca la data excursiei să fi fost acoperită de un mozaic brun-roșcat). Se spune că această culoare este ceea ce a rămas după evenimentul tragic și sângele vărsat în urmă cu secole.

Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015
sus - curtea cu lei
jos - tavanul octogonal al sălii cu stalactite
Palatul Alhambra. Excursia Spania-Portugalia, 2015

Într-un sfârșit, am ieșit spre grădini și cum spuneam am rămas să admir cultura maură mai la pas, din cauza climei extrem de aride. De pe marginea zidului exterior se vede Granada. Iar grădinile Generalife sunt splendide, și nu pot decât să sper că într-o altă excursie, mai tomnatică, voi avea șansa să văd ceea ce mi-a mai rămas de văzut din acest complex muzeal magnific, intrat pe bună dreptate în patrimoniul cultural UNESCO, al omenirii.


din aceeași excursie cu agenția de turism Interra Travel - episodul 1 - excursia de 4 stele

sursă foto cu excepția primei poze, albumul personal

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 18 februarie 2018

Vasele Cloisonne. La Xian, China.



Vasele Cloisonne. La Xian, China.


După ce am vizitat Armata de teracotă de la Xian ghida ne-a dus la un restaurant mai mare să luăm masă de prânz. Intrarea era printr-un atelier de vase meșteșugite în tehnică cloisonne, iar la etaj era restaurantul. Pentru că tot nu mâncam, că nu-mi era foame, iar eu cu mâncarea chinezească nu m-am împăcat deloc, am zăbovit ceva mai mult în atelierul de la parter. Chinezii umpleau cu email suprafața vaselor, unele mici, altele imense. Ni s-a explicat în doar câteva cuvinte ce era tehnica aceea, cloisonne, și am fost duși la etaj, la masă. Nu îmi este clar nici azi dacă ne grăbeam - cred că nu, din moment ce după ce am mâncat, am mai zăbovit cam trei sferturi de oră în căldură, în părculețul din fața restaurantului - sau dacă ghida ne-a luat pe repede-înainte printre vasele prețioase doar pentru că acolo nu avea niciun fel de discount dacă noi am fi cumpărat ceva.

Când am văzut vasele și am auzit explicațiile, am înțeles de ce în Orașul Interzis dădusem 137 de dolari pe 3 vase micuțe, o apă și o înghețată. Vasele cloisonne sunt scumpe din două mari motive: sunt suflate cu aur la gură și tehnica este una manuală care presupune multă migală. După ce am cumpărat vasele acelea și am văzut că din prima zi mă ușurasem de o sută de dolari ca și cum nici n-ar fi fost, parcă îmi părea rău, credeam că am fost păcălită, deși era un magazin al unui muzeu. Însă, ca la chinezi, n-am primit nimic, nici bon, nici garanție, ceva, nici vreun certificat de autenticitate. Dar lasă că nici la magazinul de perle sau la cel de jad, ori la cel de pilote din mătase din Shanghai, nu am primit nimic în afară de bonul de casă. Probabil așa e moda la ei :)

Vasele Cloisonne. La Xian, China.

Dar să las vorbăria și să va spun câte ceva, pe scurt, despre tehnică această de decorare a vaselor. Cloisonné este o tehnică antică, manuală, de emailare prin care niște filamente de aur, aramă, argint sau cupru sunt lipite de suprafață unui obiect pentru a scoate în evidență un model care este apoi umplut cu pastă de email. După aceea, obiectul este ținut pe foc și lustruit.

Cele mai vechi exemple ale acestei tehnici sunt inelele miceniene din secolul 13 î.Hr. Tehnica cloisonné și-a atins punctul maxim de înflorire în vremea Imperiului Bizantin. Cloisonne-ul chinezesc era produs la scară largă în timpul dinastiilor Ming și Quing, iar în Japonia cloisonné-ul era popular în timpul perioadelor Edo și Meiji.

Cel mai important exemplu de tehnică cloisonné a secolului 20 o reprezintă obiectele costisitoare realizate din aur, email și pietre prețioase de către Carl Fabergé. Prin tehnica cloisonné se realizează, în general, obiecte de dimensiuni mici, cum ar fi bijuterii, casete de bijuterii, sticluțe de parfum și ceasuri, dar și vase, amfore de diferite mărimi.

Vasele Cloisonne. La Xian, China.

Cam asta despre Cloisonne. Acasă am descoperit că mai aveam câteva obiecte din acestea, dar nu știam că sunt atât de speciale. Acum parcă le privesc cu alți ochi :) La Xian am mai stat puțin apoi ne-am îndreptat către aeroport de unde am luat cursa locală de Shanghai. O ciudățenie, și nu tocmai, a fost că eram obligați să lăsăm brichetele la intrare, înainte de a se face check-in-ul. Dacă nu le predam, ne erau depistate și mergeam să dăm explicații. Așa-i la chinezi, orice obiect inflamabil este interzis, inclusiv în bagaje. Parcă și bateriile de laptop, externe, erau interzise, cică să nu explodeze în cala avionului. Însă când am coborât din avion, la Shanghai, am luat din aeroport brichetele lăsate acolo de călători. Ne-am bucurat că aveam acum fel de fel de modele de brichete, însă bucuria a durat până când ne-am îmbarcat din nou, spre Europa, când a trebuit să lăsăm în China, definitiv, acele suveniruri.

Vasele Cloisonne. La Xian, China.


Am ajuns la Shanghai pe seară, iar un autocar chinezesc ne aștepta să ne ducă în oraș, la cină și apoi la cazare. Când am văzut Shanghai-ul, am știut pe ce am dat banii în această excursie. Metropola aceea nu este o splendoare, e un vis!


Pe care o să-l depăn pentru voi, într-o postare viitoare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











joi, 17 august 2017

De la Hutong la Marele Zid



De la Hutong la Marele Zid
ricșe în Hutong, Beijing

În a doua zi de vizitare propriu-zisă din China am mers într- unul din cartierele sărace ale Beijingului, în Hutong. Acum, am înţeles că denumirea asta înseamnă mahalale, străzi înguste, şi este cumva un nume generic dat tuturor cartierelor sărace, dar acesta, rămas ca pe vremuri, se află în inima Beijingului, celelalte hutong-uri fiind demolate de pe vremea lui Mao. Prea multe eu nu vă pot spune despre acest cartier. Trebuia să facem o plimbare cu ricşa, şi pentru că ghida noastră ne-a spus că ricşele nu erau eletrice, ci aşa, ca nişte trotinete la care pedalau chinezi mici şi pricăjiţi, eu n-am vrut să omor pe nici unul trăgându-mă pe mine prin Hutong, aşa că am renunţat la acea plimbare şi am rămas preţ de o oră pe malul unui lac cu lotuşi, în soarele arzător al amiezii.

De la Hutong la Marele Zid

De la Hutong la Marele Zid
lacul cu lotuși - Hutong, Beijing

Am stabilit ca loc de întâlnire cu restul grupului un Starbucks, însă n-am intrat în el că şi aşa era ticsit de turişti de toate naţiile, care tânjeau, ca şi mine, după ceva aer condiţionat şi un frappe la pai. Eu am început să mă plimb pe marginea lacului, am văzut ricşele aşteptând cuminţi clienţii (ba chiar am fost invitată de un chinez mai zdrahon să mă urc în ricşa lui, dar am zâmbit numai, trecând mai departe), am văzut pescarii care chiar mai prindeau câte un chitic, ceva, ce-o fi mişunat prin lacul acela. Şi, pentru că mă bătuse soarele-n cap, mi s-a stârnit spiritul de aventură şi am vrut să traversez din zona lacului, care era plină de restaurante, pizzerii şi tarabe cu de-ale gurii (nu, n-am poftit, în excursia asta chiar nu am simţit foame deloc), am vrut să traversez, zic, spre cartierul propriu-zis, cu case dărăpănate ca după război, cu pereţi din carton, unele, cu găuri în loc de ferestre şi cu geamuri sparte. Pe partea unde mă aflăm era plin de poliţişti, iar dinspre inima cartierului venea un miros greu de peşte împuţit amestecat cu miros de dejecţii umane. Când am mai văzut şi nişte chinezi fantomatici, scheletici, cu priviri pierdute şi cu vânătăi suspecte pe antebraţe (injecţii cu droguri? eczeme? ambele?) mi-a sărit spiritul de aventură cât colo şi am rămas înţepenită pe bordură, aşa, uşor aplecată în faţă, cum voiam să trec strada înspre zona sordidă din faţa mea. Şi am făcut cale întoarsă spre lac, singurul regret de mai târziu fiind că nu am făcut măcar o poză acelei părţi de Hutong, mizerabile şi parcă desprinse din secole de uitare. Văzând pe youtube clipuri cu trasele ricşelor prin Hutong, sunt sigură acum că ele sunt bine stabilite şi că nu se abat cu turiştii prin orice colţ nesigur de cartier.

De la Hutong la Marele Zid

De la Hutong la Marele Zid
copii chinezi in vizita la Zid

Mai târziu am pornit-o la drum cu autocarul către Marele Zid. Drumul a fost frumos, pitoresc, prin zone de podiş mărginit de munţi. Când am ajuns în coasta Tian-Şan-ului, am ajuns şi la porţiunea din Marele Zid care se vizitează şi care este reconstituită. Nu toate bucăţile de zid sunt întregi. Peste cei 6-7 mii de km de fortificaţii, timpul şi intemperiile au lăsat urme şi restauratorii şi-au făcut bine treaba. Mulţimea de oameni veniţi să urce pe zid, măcar un pic - conform legendei cine urcă Marele Zid este considerat un erou - estompează măreţia locului. Dar dacă urmăreşti cu privirea creasta muntelui şi vezi şerpuind zidul golaş, fără copii pe el, fără demoazele zâmbind larg la obiectivul foto, arătându-şi picioarele mai mult sau mai puţin frumoase, ca şi cum ar fi la o şedinţă foto pentru un blog de beauty, imaginaţia prinde aripi şi înţelegi de ce Zidul este măreţ. E acolo de milenii*, e singuratic, este doar el şi muntele... sau poate, şi musonul căruia îi ţine piept. Conform noilor teorii, Marele Zid n-a fost doar un zid de apărare contra triburilor mongole din nord, ci delimitează zona musonică, şi fertilă, din sud, de regiunea aridă, semideșertică, din nord. A fost construit ca să împiedice înaintarea deşertului, lucru totuşi imposibil, din cauza acestor vânturi numite musoni, care aduc ploaie în jumătatea de an mai caldă, când bat dinspre ocean. Aşadar, Zidul reprezintă o limită climatică, marchează graniţa dintre două regiuni diferite ca şi climă, soluri, vegetaţie.

De la Hutong la Marele Zid




După ce ne-am plimbat pe acolo având timp liber la dispoziţie, şi am vizitat magazinele lor de suveniruri (preţuri normale, un tricou mărimea XXL, cca 10-12 dolari), apoi am făcut poze câte am dorit, am plecat de la bătrânul zid despre care Neil Armstrong ar fi spus că se vede de pe Lună şi ne-am întors în Beijing. După amiază am vizitat un centru de medicină naturistă, şi dincolo de respectul pe care îl am faţă de medicina tradiţională chineză, am putut să constat la faţa locului setea de bani a medicilor şi asistenţilor de la acest centru. Mulţi dintre cei din grup am fost dezamăgiţi de acest aspect, dar să vă povestesc cum a fost. Mai întâi cine a dorit a putut beneficia de un masaj la tălpi, pentru o sumă modică, drept bacşiş maseurului. Apoi un medic chinez a vorbit în engleză despre boli şi cauzele lor, afirmând că europenii nu determină corect cauzele disfuncţionalităţii organelor şi că în principal, o boală de piele, de exemplu, poate să fie cauzată de un ficat obosit. În sprijinul afirmaţiilor sale aducea argumente logice, precum aceea că unei femei care suferă de osteoporoză degeaba îi dai calciu, că oricum organismul nu-l mai asimilează.

De la Hutong la Marele Zid


După ce ne-a captat atenţia şi ne-a câştigat încrederea, ne-a spus că vom fi examinaţi prin palpare a mâinilor şi studiul limbii, şi ni se va spune ce boli avem şi ce remedii trebuie să cumpărăm de la ei. Eu recunosc că eram decisă să mă las examinată şi m-am înscris în grupa medicului vorbitor de engleză. Însă soarta mi-a surâs, ca să zic aşa, şi l-a adus pe reputatul dr. lângă doi dintre colegii de autocar, soţ şi soţie, care făcuseră şi masaj şi erau aşezaţi în stânga mea. Am urmărit cu atenţie conversaţia lor şi când am auzit preţurile pe care le voiau chinezii pentru o cutie de ceaiuri sau de unguent cu extract de ganoderma, tratament pentru o lună, am înlemnit. Cca 3-400 de dolari. Iar când oamenii au zis că nu au atâţia bani în buzunar, asistenta i-a întrebat dacă nu au cardul la ei. Asta mi s-a părut chiar exagerat, şi văzând că insistă, încă, la cei doi soţi să cumpere o cutie de remedii, m-am ridicat şi am ieşit din sală. Mai apoi, în autocar, am aflat că toţi cei consultaţi aveau ori probleme la ficat, ori la rinichi, că erau întrebaţi ce boli au, în loc să le spună medicul, aşa cum ar fi trebuit, şi vreo câţiva au cumpărat acele remedii, aşa, extrem de scumpe cum erau. Un coleg de călătorie chiar făcea haz de necaz zicând că pe el l-au jumulit bine chinezii, că a fost printre primii care au beneficiat de consult. Alții au pățit ca mine și s-au răzgândit la timp. Spre comparație, există și pe piața noastră suplimente cu ganoderma, care costă câteva zeci de lei (ganoderma este o ciupercă răspândită și în Europa și se poate cultiva pentru necesitățile medicale). Probabil chinezii nu stiau acest amanunt.

În ziua următoare aveam să plecăm către Xian, oraşul din apropierea Armatei de Teracotă, cu un tren de mare viteză. În cinci ore am acoperit 1200 de km distanţă. Însă despre călătoria la Xian şi Armata de teracotă, într-o altă postare, ca şi despre ritualul ceaiului chinezesc, care ne-a fost prezentat tot în Beijing, la un magazin cu ceaiuri şi servicii de ceai din porţelan.



* Wikipedia spune că primele tronsoane de zid au fost construite în acea zonă prin secolul al 3-lea era noastră, în tipul primului împărat chinez. După ce acestea au dispărut, a început construcţia actualului zid, în secolul al 14-lea.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Beijing, temple, perle si jad                                     urmează: China intre traditii si tehnologii

sursa foto: albumul personal

Pentru alte articole din această excursie
vă rog accesați pagina Calatorii.








luni, 24 iulie 2017

Beijing, temple, perle si jad





Beijing, temple, perle si jad
Templul Cerului - exterior
După masa de prânz, în prima zi completă de vizită la Beijing am mers la Templul Cerului, un complex de pagode cu rol religios situate în zona de sud-est a centrului oraşului. Complexul era vizitat de împăraţii dinastiilor Ming şi Qing la ceremoniile anuale în care se făceau rugăciuni pentru ca recolta viitoare să fie bogată. Templele din acest areal sunt considerate lăcaşuri taoiste.


Templul Cerului a fost ridicat între anii 1406 - 1420 pe vremea împăratului Yongle, care a construit şi Oraşul interzis. Din acest complex mai fac parte şi templele numite ale Pământului, Soarelui şi Lunii, situate în nordul, estul şi vestul arealului, dar acestea din urmă au fost adăugate în sec. al 16-lea. În 1918 a fost deschis pentru public iar din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.


Dreapta, imagine de interior din Templul Cerului (sursa foto cu interiorul templului : wikipedia)

Într-una din sălile laterale care străjuiesc pagoda, am putut vedea o miniatură şi o secţiune a interiorului.


Stânga - secțiune a templului.

Dreapta - miniatura a Templului Cerului











În aceeaşi zi am vizitat un magazin de perle, unde ni s-a explicat cum se formează perlele naturale şi cele de cultură, de apă dulce. Perlele naturale, de apă de mare, formate în timp îndelungat datorită unui fir de nisip intrat în interiorul scoicii, pe care scoica îl tot înconjoară cu sidef pentru că o deranjează, sunt cele mai scumpe. Perlele de cultură, care, de fapt reprezintă o mărgea de plastic introdusă în scoica perliferă şi lăsată un timp acolo să se acopere de sidef, sunt mai accesibile la preţ. Magazinul vizitat de noi avea o mare varietate de bijuterii, de toate calităţile, cu perle încrustate în aur, argint sau inox. Ni s-a spus că perlele aurii sunt cele mai rare, apoi la rând erau perlele negre, de fapt, gri albăstrui. În afară de perle în magazin se mai comercializa cremă de faţă cu pudră de perle. Am putut plăti cu cardul - modalitate destul de rar folosită de către turişti în China din două mari motive: majoritatea magazinelor acceptă doar carduri emise de bănci chinezeşti, şi pentru că nu este recomandabil să efectuezi plata cu cardul la orice magazin, pentru că te poţi trezi la un moment dat fără bani pe el.

Beijing, temple, perle si jad
La magazinul de perle.

Beijing, temple, perle si jad
Perlele aurii, cele mai scumpe

Beijing, temple, perle si jad
brățări de perle și alte pietre semiprețioase

Beijing, temple, perle si jad
coliere cu perle

Beijing, temple, perle si jad
perle negre și cenușii

Despre calitatea bijuteriilor cumpărate de mine pot să spun că n-o înţeleg. Mi-am luat un inel cu 3 perluţe, din inox, care a costat 450 de yuani (cca 70 de dolari) şi un set de cercei şi pandantiv cu perle negre, montate tot în inox, dar care era la preţul de discount de 200 de yuani, adică 30 de dolari, dintr-o vitrină unde toate produsele erau la ofertă. De departe, setul cu perle negre pare cu mult mai calitativ decât inelul, căruia i-a sărit o perlă la câteva minute după ce l-am pus pe deget, în timp ce mă îmbrăcam. De altfel, vânzătorul, un chinez simpatic, m-a avertizat că inelul nu este de calitate, dar eu nu l-am ascultat, i-am spus că-mi place şi că-l iau şi aşa.... Aşa-mi trebuie!

Beijing, temple, perle si jad
Șiragul de perle naturale este vechi. Se observă diferența de
culoare și luciu dintre perlele vechi și cele noi, de la
inel și de la setul cu perle negre.
Beijing, temple, perle si jad
perlele negre, de aproape


















După aceea am mers la fabrica de jad, unde am văzut la masa de lucru şi un prelucrător care poliza o bucată de jadeit. Ni s-a spus că fiecare muncitor de acolo face doar un anumit fel de piese: unul face pandantive gen lacrimă, altul elefănţei, altul dragoni sau sfere, etc. Jadul este o rocă metamorfică, un silicat de aluminiu, calciu şi magneziu, cu luciu sticlos, în general de culoare verde crud, dar există variante de la alb lăptos şi verzui, până la maro sau bleumarin. În China este considerat un obiect de cult şi o piatră semiprețioasă de mare valoare, despre care se crede că are proprietăţi oculte, alungând spiritele rele.

Beijing, temple, perle si jad
Gemele din care se obtine jadul si alte pietre semiprețioase 

Bijuteriile de jad sau piesele ornamentale se obţin în principal din două variante minerale: nefritul şi jadeitul. Nefritul constă dintr-o reţea microcristalină în care se interferează calciu, magneziu, fier, astfel în funcţie de elementele respective şi de proporția lor, roca are diferite culori. Cu cât este mai mult fier în compoziţia cristalului, cu atât mai verde e culoarea lui.
Jadeitul este un piroxen bogat în sodiu şi aluminiu. Jadul din jadeit este mai preţios decât cel din nefrit, având o duritate mare, 7 din maxim 10 (care este duritatea dimanatului). Nefritul are o duritate ceva mai mică, în schimb este mai rezistent la spargere decât jadeitul. Artefactele din jad sunt cunoscute încă din preistorie, rocile de jadeit şi nefrit găsindu-se atât în Asia cât şi în America de Sud sau Noua Zeelandă. O varietate rară de jad, cel alb, se găseşte doar în China şi este una dintre cele mai scumpe.

Beijing, temple, perle si jad
statui de jad

Beijing, temple, perle si jad
magazinul de jad

Beijing, temple, perle si jad
statui din jad

Una dintre legendele creaţioniste chinezeşti spune că spiritul care protejează jadul, numit Împăratul Jadului, este una din cele trei emanaţii pure ale Tao (viaţa însăşi) şi încarnarea sa pe pământ a durat milioane de ani, timp în care Împăratul Jadului a alinat suferinţele oamenilor şi i-a scăpat de monştrii care sălăşluiau în acele vremuri imemoriale pe pământ. Astfel, astăzi a rămas încetăţenită ideea că jadul vindecă, echilibrează centrii energetici, mai ales pe cel al inimii, conferă prosperitate (pentru că în trecut era purtat mai ales de membrii claselor sociale avute) şi o să vedeţi multe persoane din China purtând ceva de jad la mână sau la gât. Despre brăţările de jad la magazin ni s-a spus că după o vreme mai îndelungată de purtare, un an sau doi, ele preiau energiile negative şi de aceea îşi schimbă culoarea. În realitate, schimbarea de culoare se datorează expunerii la lumină.


Beijing, temple, perle si jad
Pandantiv de jad verzui si sarpe de jad maro
Beijing, temple, perle si jad
detaliu















În China, jadul este la mare preţ, fiind considerat regina pietrelor, la fel cum în occident diamantul este cel mai valoros. Jadul era mai ales apanajul claselor sociale bogate şi în trecut fiecare bărbat trebuia să poarte la brâu sau la buzunarul pantalonului o piatră de jad care să-i ateste poziţia socială. Cindy, ghida noastră de la Beijing, ne-a spus că salutul specific chinezesc, plecăciunea cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune, este la origine un omagiu adus zeilor, şi un gest făcut pentru a vedea mai bine piatra de jad de la brâu, ca să se ştie ce rang social are purtătorul ei. În chineză, ideograma jadului este şi se citeşte iu. Ea reprezintă un om, simbolul omului este linia verticală traversată de trei linii orizontale, iar linia scurtă, oblică este jadul pe care fiecare bărbat îl purta la brâu, mărimea şi culoarea sa aducând informaţii despre poziţia socială a proprietarului pietrei.

Beijing, temple, perle si jad
bijuterii cu jad

La magazinul de jad am văzut atât bijuterii cât şi sculpturi, mai mari sau mai mici, atent finisate. Preţurile erau destul de pipărate, având în vedere că rocile de jad sunt răspândite în scoarţa terestră (deşi vânzătorii susţineau contrariul :) ca să-şi justifice preţurile, probabil). Dar chiar şi aşa, jadul îşi are falsificatorii săi, şi la magazin am aflat că dacă vrem să deosebim o piatră de jad adevărată de una falsă, trebuie să le privim pe ambele în lumină puternică sau la flacăra unei brichete: la jadul adevărat se vede structura fibroasă ori granulară din interior, iar la cea falsă, evident că nu se vede nimic. Pe de altă parte unii falsificatori vând alte pietre semipreţioase drept jad, de exemplu crisolitul seamănă mult ca aspect cu jadul, însă la lumină, în interior, structura este cristalină şi nu granulară.

Beijing, temple, perle si jad
Brățările sunt de agat, piatra soarelui și sus, ochi de tigru. Se văd imperfecțiuni, acesta fiind un semn că sunt pietre adevărate, și nu falsuri. De asemenea, luciul nu foarte sticlos, este un alt element care deosebește o piatră reală de una falsă.

Mi-am luat de la magazin un pandantiv micuţ (şi al naibii de scump :D ) şi un şarpe, de bibelou, pentru ca, aşa cum zicea cineva în autocar, să am şarpele casei, de protecţie, în biblioteca mea :). Apoi, peste o oră, aveam să văd în holul teatrului unde am vizionat un spectacol de acrobaţie, bijuterii cu perle şi brăţări de jad la preţuri mult mai accesibile. Şi erau reale. Cele false le-am găsit în bazarul de la Marele Zid, costau 10 yuani (cca 1,5 dolari) bucata, faţă de câteva sute de yuani la magazinul fabricii. Atunci am întrebat ce este aceea şi - am apreciat sinceritatea chinezoiacei care le vindea - mi-a răspuns că sticlă. Însă că aspect, erau identice cu acelea de jad!! Deci multă atenţie de unde cumpăraţi diverse obiecte de jad sau perle, sau alte artefacte preţioase. Cele de la bazar sunt susceptibile de a fi falsuri. Totuşi, una dintre colegele de călătorie susţine că şi-a luat o brăţară de jad adevărat din bazarul de la Shanghai cu 120 de yuani (cca 15-16 dolari), pentru că a comparat-o cu aceea luată din magazin şi erau identice. Tot ce se poate să fi avut noroc de un negustor mai cinstit. În acest caz, pot să spun că-mi pare rău că nu prea m- am atins de obiectele comercializate în bazar, care mi s-au părut ieftine, din toate punctele de vedere.

Beijing, temple, perle si jad
Șarpele de jad pus pe brățări din agat - jos, piatra soarelui și ochi de tigru - sus

Seara am fost duşi la un teatru, la spectacol de acrobaţie. Cum vă spuneam ieri, înainte să înceapă spectacolul, o plasatoare chinezoaică m-a dat afară din sală. Noi aveam locuri pe ultimele 3 rânduri din lateral-dreapta, dar eu voiam să stau pe un scaun la margine, să nu deranjez colegii de excursie dacă vreau să ies afară. Pentru că locurile de pe margine se ocupaseră, m-am gândit să mă aşez pe primul scaun de pe ultimul rând din zona centrală, care era aproape goală, că sala nu era nici pe jumătate ocupată. Însă n-am apucat să mă aşez, că plasatoarea din spatele meu m-a invitat afară cu un gest larg şi elegant, totuşi :) Am ieşit, foarte nervoasă, pentru că nu aveam nici cu cine să mă cert şi mai ales în ce limbă???? Am stat un sfert de oră pe hol, admirând magazinul de suveniruri şi bijuterii, apoi am intrat la loc văzând că micii chinezi se tot foiau când afară, când în sală, fără nici o problemă. Noroc cu doi soţi, din autocarul nostru, care s-au mutat ei pe zona centrală şi mi-au eliberat un loc de margine. Că eu, de teamă că mai vine vreun chinez să mă ridice de pe scaun, nu m-am mai aşezat în altă parte decât în rândurile alocate nouă.

Beijing, temple, perle si jad
sala de teatru, înainte de începerea spectacolului

Cât despre spectacol, deşi iniţial am crezut că va fi unul din acela tradiţional, de care am mai văzut prin copilărie, la televizor, când venea vreun demnitar chinez în vizită la Ceauşescu, sau când se ducea el în China la Deng Xiaoping, am avut o surpriză şi am văzut ceva cu totul altfel decât ce-mi imaginasem. Două numere din show-ul care a durat cam 40 de minute le-am filmat pentru voi. Vizionare plăcută! :)






Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: albumul personal, unde nu este specificat altfel

Pentru alte articole din această excursie
vă rog accesați pagina Călătorii.