sâmbătă, 11 noiembrie 2023

Arta de a face cadouri

Arta de a face cadouri



Sunt multe ocazii din viața celor dragi ori cunoscuți în care ne face plăcere să dăruim câte ceva. Dar uneori o mai dăm în bară cu ceea ce noi am crezut că va fi o surpriză plăcută.

Mi s-a întâmplat și mie, mai ales atunci când am cumpărat un cadou pentru o persoană dintr-o altă generație, alegând ceva ce, de fapt, eu mi-aș fi dorit, crezând că și persoana respectivă ar putea avea aceleași gusturi.
Totuși, dacă mă gândesc bine, în cazul acela a fost vorba de mentalitatea generației, nu de gust. Am cumpărat ceva pentru birou, un suport de pus stiloul sau pixul. Am văzut reacția, de nedumerire și de indiferență față de cadoul primit. Și mi-am amintit cum într-o situație similară, în care o adolescentă mi-a făcut mie un cadou o jucărie de pluș, adică ceva ce eu nu aveam de fel nevoie, presupun că de fapt ea și-ar fi dorit acel cadou. Eu am mimat bucuria - nu știu cât de bine - dar lucrul acela era absolut inutil pentru mine (deși tare drăgălaș), noroc că am nepoței de la nepoate, că altfel trebuia să mă gândesc mai mult timp cui să o dau.

Cu alte cuvinte, cadoul este menit să folosească celui căruia îl dăruiești, să-i placă lui/ei, iar nu ție. Așa că, zic eu că e mai bine să întrebi pe cineva apropiat ce și-ar dori acea persoană, sau, dacă e cineva cu mult mai tânăr or mai bătrân, să-ți întrebi fiica sau mama ce cadou ar fi potrivit celor din generația lor.

Probabil că pentru o puștoaică de 15 ani o jucărie de pluș încă mai poate reprezenta o bucurie, dar pentru o persoană adultă e potrivit un alt gen de cadou: un set cosmetic, un parfum fin (nu din acelea care imită nush ce brand, mai bine o apă de colonie originală și nu prea scumpă, decât un "parfum" imitație), un șal/fular, o eșarfă, o cămașă pentru un domn (dacă-i știți măsura), o sticlă de vin sau de tărie mai deosebit/ă (tot pentru domni), ori o sticlă de șampanie pentru un cuplu la o aniversare a căsătoriei, de exemplu, o sticlă de lichior pentru o doamnă (deși de multe ori poate e bine de evitat să dăruiți băutură unei femei, genul mai sensibil poate interpreta asta ca o modalitate subtilă de a-i spune că e bețivă).

Alte cadouri potrivite în zile speciale sunt un cd/dvd cu muzica preferată, un film preferat, un calendar de perete cu imagini, un tablou sau un alt obiect de artă pentru o persoană simandicoasă :) un obiect de decor, un ceas de perete frumos, o brichetă specială sau o scrumieră-suvenir, o pereche de butoni pentru cămașă, o agendă, un stilou deosebit, un ghiveci cu o floare preferată dar pe care persoana nu o are în colecție - dacă-i plac florile la ghiveci, o carte sau un album de artă, o bijuterie fină (atenție la ce poartă persoana în cauză, nu oferiți gablonțuri sau brățări de piele unei doamne care poartă numai aur! și invers, nu oferiți bijuterii clasice unei tinere care "moare" să fie la modă în orice clipă), o poșetă, borsetă, cravată, iar pentru rude chiar o piesă de îmbrăcăminte. Un portmoneu sau un port card va fi întotdeauna un cadou foarte apreciat atât de doamne cât și de domni.

Puteți oferi și un buchet superb de flori, doamnelor numai, domnilor nu se oferă flori. Și nu oferiți flori artificiale, oricât de frumoase vi s-ar părea - la noi în țară acest gest este considerat de foarte mult prost gust, e ca și cum ai jigni persoana căreia îi oferi așa ceva - la fel cum jignitor este să oferi un cadou foarte ieftin, nu neapărat ca preț, ci ca lucrătură (un pix banal, de exemplu, ori o vază de plastic) sau o imitație. Pe undeva, ceea ce oferi simbolizează cât prețuiești tu acea persoană. Decât să o faci să creadă că o consideri ieftină, și să strici o relație sau o prietenie, mai bine îi transmiți felicitări prin telefon și atât, dacă nu-ți permiți în momentul respectiv să faci un cadou de bun gust.

Nu e nevoie să cheltui sute de lei pentru asta, o carte nu e chiar atât de scumpă, ori un cd sau un dvd, un buchet frumos de flori sau un ghiveci, de asemenea, nu vor costa mai mult de 25-30 de lei, sau poate nici atât, dar dacă arată frumos și nu e o imitație, cadoul va fi bine primit, cu condiția să fie potrivit persoanei căreia i se oferă.
Și la urma urmei, dacă suntem în pană de inspirație, un pachet de cafea și o cutie de bomboane fine, ori chiar un pachet de țigări pentru o persoană fumătoare, pot să reprezinte un cadou care nu va fi niciodată aruncat într-un colț sau primit cu răceală și indiferență.






Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








marți, 7 noiembrie 2023

Țigările electronice, alternativa la fumatul clasic





Cândva, în studenție, mă apucasem și eu de fumat. În fine, fumat cred că este mult spus, de fapt pufăiam țigările, dar știți cum e, se întâmplă nu din nu știu ce nevoie interioară, ci din necesitatea de a fi în rând cu lumea. Cu lumea grupului meu de noi prietene, a colegelor din camera de cămin, care, în mod curios, mai toate fumau. Cu toate astea pentru mine fumatul a rămas la stadiul de socializare, de activitate ocazională, și de vreo 20 și ceva de ani, de prin 2001, ani nici atât nu-l mai practic. Dar pe parcursul timpului am cunoscut persoane care fumau pe bune, câte un pachet sau chiar două pe zi, mahorcă din aceea fără filtru, care scotea un fum irespirabil de către cei din jur, dar care pentru acel fumător era indispensabil, pentru că fumatul devenise o dependență. Pentru a-i proteja pe ei și pe cei din jurul lor s-au inventat așa numitele tigari electronice.

Poate că pentru un fumător obișnuit cu una și aceeași marcă de țigări este greu să facă o schimbare majoră precum aceea de trecere la țigările electronice. Greu, dar nu imposibil. Mulți, dacă nu chiar foarte mulți dintre cei care folosesc țigările electronice sunt fumători de "categorie grea", din aceia care ard cel puțin un pachet de țigări pe zi. Dar dacă vrei o alternativă, dacă vrei să faci o economie și mai ales dacă ții la sănătatea ta și a celor dragi, țigările electronice sunt răspunsul și alegerea care trebuie făcută.

În primul rând țigara electronică nu scoate fum, fumul acela cu sutele sau miile lui de substanțe nocive pentru colegii sau familia care trebuie să ne suporte. Părul tău n-o să mai aibă mirosul iute specific fumului de țigară, hainele tale o să emane esențele balsamului de rufe fără amprenta aceea inconfundabil de neplăcută de fum stătut, iar iubitul tău nefumător n-o să mai aibă impresia că sărută o scrumieră plină de mucuri stinse, oricât de atentă ai fi cu igiena ta bucală. Nu. Țigara electronică scoate vapori, care nu au miros și nu sunt nocivi. 

Apoi țigara electronică nu conține lista aceea lungă de substanțe cancerigene, sau cauzatoare de boli de inimă, de ficat, de stomac, de plămâni. Conține doar nicotina, fără de care tu, cel dependent de fumat, nu poți să trăiești liniștit. Și încă vreo maxim douăzeci de substanțe aromatizate, pe care oricum le ingurgităm și noi, ceilalți, din dulciuri sau le absoarbe pielea din cosmeticele folosite.

Dinții tăi nu vor mai fi colorați în galben tabac, pielea degetelor cu care ții țigara nu va mai fi afumată constant iar tenul nu se va mai deprecia zi de zi ajungând, după niște ani de fumat, să arate precum o foiță de țigară subțire și pergamentoasă, plin de pete și puncte maronii. Ca să nu mai vorbesc despre vocea ta, care numai de la fumatul clasic poate deveni dogită, răgușită și până la urmă diminuată din cauza fumului care se depune mereu pe corzile vocale împiedicându-le să mai funcționeze normal.

Pur și simplu țigările electronice nu au aceste minusuri. N-or fi nici ele perfecte, dar de departe nu se poate compara pericolul fumatului clasic cu dezavantajele țigărilor electronice. Dacă ar fi să reiau din nou fumatul, n-aș mai cumpăra țigări clasice, ci electronice, pentru că mi se pare alegerea cea mai bună, dacă nu poți renunța de tot la fumat.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








vineri, 3 noiembrie 2023

Draperiile, o soluție de protecție




Draperiile, o solutie de protectie personalaDe ceva timp am învăţat multe despre ce înseamnă să locuieşti la parter. Nu că n-aş fi ştiut, că la parter am locuit dintotdeauna, dar cu anumite lucruri nu m-am confruntat până acum.

Prima dată am văzut o căciulă şi un cap la geamul meu. Era miez de noapte şi eu stăteam pe net. M-am apropiat de geam, dar vizitatorul nocturn dispăruse şi am crezut că poate era o creangă de vişin mişcată de vânt. A doua zi dimineaţă, am găsit scara pisicilor mutată sub geamul meu. Vizitatorul nocturn a mai fost de câteva ori, să vadă ce mai fac. Şi din nou găseam scara pisicilor sub geam, că altfel nu avea cum să ajungă să vadă înăuntru.

Vara asta, când mi-am mutat sediul "de lucru" în sufragerie, la o bucată de noapte cineva mi-a bătut în geam şi a cerut nişte apă. Nu era singur, o altă siluetă masculină aştepta pe trotuar. M-am agitat, am ţipat că sun poliţia şi indivizii au plecat. Şi azi mă întreb de ce n-au cerut apă la restaurantul din colţ, unde era o nuntă?

Am început să mă sfătuiesc cu prietenele şi vecinele cum să fac. Obloanele sunt bune, dar nu-mi plac, la fel şi gratiile, care nu doar că m-ar împiedica să spăl geamurile pe-afară, ci ar avea şi aerul acela de închisoare. Jaluzele nu le-am suferit niciodată, iar o prietenă mi-a spus să-mi pun draperii groase, late, să acopere bine geamul în lateral. În acest fel nepoftiţii nocturni nu reuşesc să vadă ce este în casă, şi eu dorm foarte bine, că nu am somn dacă pătrunde vreun fir de lumină în dormitor.

Draperiile, o solutie de protectie personala

La mine în cameră am draperii închise la culoare, însă acum caut ceva potrivit şi pentru sufragerie şi bucătărie. Mă inspir de pe internet pentru design şi aranjament, apoi o să mă hotărăsc ce să iau.






Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin