miercuri, 28 februarie 2018

Inima orasului, ep. 1-3 turcesti rezumat



Inima orasului, ep. 1-3 turcesti rezumatCând avea 5 ani, Ali a fost martorul unei crime și a morții mamei sale. După aceea el a fost crescut de Rauf, care lucra pe un cargo ca bucătar. Timp de 24 de ani Ali îi petrece pe vas, alături de Rauf, care i se dedică și care-i devine mamă și tată. Ali îl strigă pe Rauf cu apelativul "mama" și învață de la acesta să navigheze. Când ajunge la 28 de ani, este un bărbat educat, știe să se poarte în societate, vorbește cinci limbi străine, este matur și chipeș.

Derin este fiica armatorului Metin Mirkelamoglu și urmează să se căsătorească cu Yigit, dar este tot mai nefericită, pentru că, în realitate, nu-l iubește pe logodnicul ei. Pe măsură ce vasul lui Ali se apropie de docuri și viața lui Derin se va schimba pentru totdeauna. Ani de zile, Ali nu dorise să revină la Istanbul ca să nu fie nevoit să-și amintească de maică-sa, dar de dată asta nu are încotro, pentru că "mama" Rauf vrea să revadă orașul, de care îi este foarte dor. Ali acceptă să meargă acolo, dar pune condiția să nu fie obligat să se dea jos de pe vas.

Însă Rauf, care este bolnav, ar vrea că înainte să moară, să-i dezvăluie lui Ali adevărul despre trecutul său și apoi să-l lase în grijă cuiva de încredere. Pentru a-și îndeplini planul, îl caută pe vechiul său prieten Șahin Vargi, o fostă glorie a boxului. Însă odată cu aruncarea ancorei în portul Istanbul, lucrurile nu mai decurg așa cum credea Rauf.

Ali nu se ține de promisiunea făcută și se dă jos de pe vas apoi se bagă să ajute o tânără, iar în acel context, pierde pașaportul. Petrece ziua aceea cu Derin, iar după aceea, când observă lipsa pașaportului, merge să-și facă alte acte. Acum, hoinărește prin Istanbul, crezând că va aștepta până i se eliberează un alt pașaport și va pleca din nou pe mare. Însă până una-alta, începe să socializeze cu Șahin, care află că, de fapt, el este tatăl biologic al lui Ali. Însă acest adevăr nu trebuie să-l afle nimeni.

Ali trece pe la Derin, ca să-i spună că mai stă în oraș o vreme, dar la adresa respectivă nu se află nicio Derin. Atunci, el înțelege că fata l-a mințit și crede că n-o s-o mai vadă niciodată. În familia Mirkelamoglu sunt certuri și tensiuni, pentru că din cauza revistelor de scandal care au publicat poze cu Derin și cu Ali în ziua în care s-au cunoscut, nunta lui Derin cu Yigit a fost anulată. Yigit se simte trădat și e dezamăgit, nu numai pentru că nu se va mai căsători cu Derin ci și pentru că va pierde statutul pe care i l-ar fi oferit poziția de ginere a lui Tekin Mirkelamoglu.



Derin, care acum crede că Ali e deja plecat pe mare, promite familiei că n-o să se mai vadă cu el, dar din întâmplare află că el n-a părăsit orașul și lucrurile capătă o altă turnură pentru ea. Metin coace un joc și vrea să-i întindă fiicei lui o capcană, dar Derin află și se hotărăște să-l caute pe Ali și să-i spună ce simte pentru el. Însă este uimită să-l vadă pe taică-său exact când se aștepta mai putin și este nevoită să meargă acasă cu el unde va fi pedepsită să rămână încuiată.

Dar faptul că Tekin s-a aflat față în față cu Șahin răscolește niște amintiri pe care le credea uitate. Reconcilierea cu propriul trecut aruncă o geană de lumină și asupra secretelor lui Ali. Tânărul, cu ajutorul lui Asli, reușește s-o scoată pe Derin din captivitate, dar nu este atent la ce se mai petrece în jur și amândoi sunt cât pe ce să cadă într-o capcană întinsă de Yigit.

Tekin face tot posibilul ca fata lui să stea departe de Șahin și de Ali. Acesta caută să obțină ajutor de la Rauf, dar Rauf nu are cu ce să ajute. În timp ce Derin și Ali se agață de orice ca să rămână împreună, ajutorul vine de la cineva total neașteptat.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






a fost: Inima orasului,prezentare                                     urmează: Inima orasului, ep. 4-6 turcesti rezumat

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







marți, 27 februarie 2018

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie



Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. RecenzieTitlu - Hanul Jamaica
Titlul original - Jamaica Inn (publicată prima dată în 1936)
Autor - Daphne du Maurier
Traducerea - Gherasim Țic
Editura - Orizonturi
Colecția - Romane celebre
Preţ - cca 14 lei, 320 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 978-973-736-213-1
Comercializată pe Libris.ro

Am citit romanul Hanul Jamaica scris de autoarea britanică Daphne du Maurier aproape pe nerăsuflate. În studenție mai citisem Rebecca, și îmi plăcuse foarte mult stilul, acțiunea și modalitatea prin care autoarea te aduce, meandrat, la punctul culminant și la finalul cărții. Hanul Jamaica nu face excepție. Este un roman gotic, plin de suspans, cu o tușă groasă de sinistru și de sumbru, ca și cum în han s-ar petrece cine știe ce ritualuri de magie neagră. De fapt, adevărul nu e chiar așa departe de comparația făcută de mine.

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Dar să purcedem la drum, în stilul clasic al romanelor realiste victoriene, așa cum Daphne du Maurier a creionat cartea. Primele 3-4 pagini conțin descrierea locurilor unde începe acțiunea, ferma din Helford, apoi aflăm că mama eroinei Marry Yellan, o tânără inocentă de 23 de ani, este pe moarte. După ce femeia trece la cele veșnice, Mary se ocupă de funeralii și vinde ferma, conform ultimei dorințe a mamei ei. Un cumpărător apare imediat și, datorită atitudinii acestuia, care abia așteaptă s-o vadă pe Mary plecată din casă, ea se și grăbește să-și strângă lucrușoarele și să o pornească la drum spre hanul Jamaica, deținut de unchiul ei Joss Merlyn, și de sora mamei ei, Patience. Însă pe drum, află întâmplător, că lumea tace stânjenită când aude numele hanului și al unchiului Joss, ea fiind sfătuită să nu se ducă acolo, într-un loc în care n-are ce caută o fată că ea.

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Cu toate acestea, Mary nu are alternativă și ajunge la hanul sumbru, soios și oarecum părăginit. Este evident că nu are clienți de soi și că puțină lume îi calcă pragul, locul fiind unul neprietenos. Joss și Patience nu oferă camere călătorilor care ar dori să se odihnească peste noapte, sub pretextul că fiind un loc izolat, aflat în apropierea unor drumuri, nu se știe ce răufăcător ar poposi și le-ar lua gâturile. Mary, isteață fiind, simte că adevărul este altul. După ce îl cunoaște pe unchiul Joss, care o și amenință să nu cumva să încerce să afle ce se petrece la han uneori, noaptea, și îi dezvăluie că el bea fără măsură și ar fi bine să nu-i stea în cale, Mary ar vrea să plece peste câmpul mlăștinos oriunde ar vedea cu ochii, dar rămâne la han, să fie alături de mătușa ei.

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

După câteva zile, vie una din acele seri în care hanul e luminat și plin de tot felul de contrabandiști, hoți, criminali și răufăcători, care, după ce se îmbată, se distrează pe seama unui biet idiot din sat. Mary nu respectă interdicția lansată de unchiul ei și pândește această lume pestriță, ascultând conversațiile lor fără să fie observată de Joss. Dar hanul mustește de secrete întunecate pe care Mary, curioasă, ar vrea să le afle. Însă Joss i-a spus doar că nu e "destul de beat" ca să-i destăinuie de ce "trăiește în acest colț uitat de Dumnezeu și de ce ține hanul Jamaica."

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Hotărârea lui Mary de a rămâne la han se va dovedi începutul unor aventuri la care ea nici nu se gândise. Va fi martora unor crime, își va pune inima în palmele unui om al bisericii, dar oare este de bun augur ceea ce face? În toată această învălmășeală din care încearcă să scape, va găsi iubirea, deși în persoana fratelui mai tânăr al lui Joss, Jem, hoț de cai.

Așadar, Hanul Jamaica este un roman care tratează oarecum suprarealist întâmplările prin care trece eroina. Experiențele coșmarești trăite de Mary sunt viu redate de către Daphne du Maurier, care desenează cu mână de maestru portrete umane de o brutalitate șocantă. Pleiada de contrabandiști și de criminali care se perindă pe la han își are corespondentul simbolic în mlaștinile din apropiere. Mocirla socială în care se complac personajele este asemeni mlaștinii, unde se rătăcește Mary într-o zi.

Hanul Jamaica are toate ingredientele unui roman gotic: atmosferă sumbră, mistere întunecate, secrete, un preot, crime. Per total, deși cu unele stângăcii - de exemplu, personajele sunt lipsite de o anume consistență, lucru pe care îl putem ierta autoarei, având în vedere că este prima sa carte publicată - Hanul Jamaica rămâne o carte clasică de aventuri, care se ridică mult deasupra altora de același gen. Iubitorii suspansului o vor aprecia, la fel și adepții literaturii clasice. Cu acest roman Daphne du Maurier pășește în elita scriitoricească a lumii, și își continuă cu responsabilitate drumul. Deși statisticile spun că este cea mai vândută carte a ei, rămân la părerea că Rebecca e mai bună și mai bine articulată.

Hanul Jamaica de Daphne du Maurier. Recenzie

Cine vrea să se convingă singur, poate comanda cartea online pe Libris.ro. Sau, pentru cei foarte grăbiți, există ecranizarea romanului, făcută de nu mai puțin celebrul Alfred Hitchcock în 1939. Doar să nu uitați că, un film nu va respecta niciodată toate detaliile cărții după care a fost făcut. Iar dacă în drumurile voastre vă abateți prin Marea Britanie, în ținutul Cornwall, intrați și în Hanul Jamaica, locație reală, după care Daphne du Maurier s-a inspirat în romanul ei.


Până la recenzia viitoare, vă spun, lectură plăcută!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!










luni, 26 februarie 2018

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie



Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie


Titlu - Marile piramide - cronica unui mit
Titlul original - Les grandes pyramides - la cronique d'un myth (Gallimard, 2006, Franța)
Autor - Jean Pierre Corteggiani
Traducerea - Irinel Antoniu
Editura - Univers
Colecția - Colecțiile Cotidianul
Preţ - 10 lei, 128 pagini, format de buzunar
Anul apariţiei - 2007
ISBN - 978-1-60257-084-9


Literatura facilă pe tema piramidelor și a secretelor lor s-a tot scris și am tot citit. Însă de data asta am ales cartea Marile piramide - cronica unui mit, pentru că autorul ei, Jean Pierre Corteggiani este egiptolog. Nu am mai avut ocazia până acum, să citesc o carte despre piramidele din Egipt, scrisă de un om de știință. Ceea ce nu înseamnă că piramidele de la Gizeh nu rămân una dintre cele șapte minuni ale lumii antice și nu-și păstrează încă misterul arhitectural și arheologic.

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Necropola de la Gizeh, de pe malul Nilului, este alcătuită dintr-o piramidă imensă, cea a lui Keops, numită și Marea Piramidă, și încă două ceva mai mici, ale faraonilor Kefren și Mykerinos. Bineînțeles, alte zeci de piramide micuțe, obișnuite, există în regiune, dar interesul egal manifestat de atât oamenii de știință cât și de autorii de cărți de (pseudo)mistere se răsfrânge doar asupra acestora trei.

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Pierre Corteggiani ne prezintă istoria acestor morminte de faraoni, construite în jurul anului 2500 înainte de Hristos, începând cu observațiile lăsate posterității de către Herodot, în secolul al 5-lea î.H. Mai apoi, el își desfășoară firul poveștii prin teorii istorice, excavații arheologice și desene ale piramidelor, inclusiv despre investigația din 2004, condusă de egiptologii amatori Gilles Dormion și Jean-Yves Verd'hurt, care încercau să descopere acea mult-discutată cameră secretă, a reginei, cum este ea numită, și care doar se bănuiește că ar exista, conform calculelor, dar pe care n-a găsit-o nimeni până acum.

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Bogat ilustrată, cartea de față ne mai prezintă și modalitatea în care a fost construită piramida lui Keops, amintind de atracția pentru acest subiect de-a lungul timpului. Iar ultimul capitol, lasă încă destul spațiu de manevră pentru iubitorii teoriei extratereștrilor, sau a unei rase dispărute odată cu Atlantida, sau cu Lemuria, pentru că acest ultim capitol vorbește despre enigmele încă nedezlegate ale piramidelor. Chiar dacă multe mistere legate de existența lor au fost rezolvate, totuși altele rezistă oricăror încercări, mai amatoristice sau mai științifice, de a găsi o soluție convenabilă întrebărilor pe care mulți și le-au pus de-a lungul timpului: unde se află camera reginei, de ce aceste piramide sunt atât de mari, spre deosebire de restul mormintelor de faraoni ai Egiptului?

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Dar poate că răspunsul nu va fi găsit prea curând. Cea mai faimoasă dintre emblemele Egiptului antic, imaginea piramidelor de la Gizeh continuă să intrige și să seducă vizitatorii și oamenii de știință deopotrivă. Iar mie nu-mi rămâne decât să va amintesc zicala: tuturor ne este frică de Timp, iar Timpului îi este frică de Piramide...


Această carte mi-a fost oferită prin amabilitatea editurii Univers, de unde se poate achiziționa direct, de aici.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






Pentru alte recenzii de carte vă rog accesați pagina Recenzii carti.







duminică, 25 februarie 2018

A doua sansa - prezentare si distributie



A doua sansa - prezentare si distributieTitlul original: Kalbimdeki Deniz
Traducere - A doua șansă
Gen: dramă, romantic
Episoade: +50, de cca 150 minute
Producător: Pastel film, Turcia 2016
Rețeaua de distribuție: Fox TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Aysun Akyuz Mehdiabbas
Scenariul: Funda Cetin

Serialul A doua șansă se difuzează pe Happy Channel din februarie 2018.

Deniz este o femeie care are tot ceea ce dorește: o viață îndestulată, o familie fericită cu doi copii și un soț chipeș. Nu a cunoscut niciodată greutățile vieții, și are încredere în oameni. Însă când Alihan, soțul ei, dispare fără urmă, toată viața lui Deniz se schimbă dramatic. Ea nu știe că Alihan avea o iubita împreună cu care a fugit, părăsindu-și familia, ca să înceapă o viață nouă. În plus, nu știe nici că verișoara ei, Hulya, este aceea care a aranjat această relație extraconjugală și a protejat-o.

După câteva zile de la dispariția soțului ei, Deniz își pierde și averea, rămânând falită complet, alături de cei doi copii și de tatăl ei. Trădarea lui Alihan îi transformă viața lui Deniz atât de mult încât ea nu va mai putea să revină la confortul de dinainte. Deniz se mută într-un cartier modest și încearcă să reziste greutăților vieții. La un moment dat îl cunoaște pe Merit, care o va salva și va deveni iubitul ei.


Distribuția

Ozge Ozberk în rolul lui Deniz
Kutsi în rolul lui Mirat
Yesim Ceren Bozoglu în rolul lui Fikriye
Hakan Eratik în rolul lui Alihan
Sebahat Kumas în rolul lui Diyar
Nazli Pinar Kaya în rolul lui Figen
Guzin Usta în rolul lui Cemile
Hakan Vanli în rolul lui Nejat
Batuhan Eksi în rolul lui Mustafa
Devin Ozgur Cinar în rolul lui Hulya
Caglayan Doruk Ozanoglu în rolul lui Ozan
Hazal Adiyaman în rolul lui Ece
Zeynep Aydemir în rolul lui Sebnem

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











sâmbătă, 24 februarie 2018

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I



Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. ITitlu - Calendar girl
Titlul original - Calendar girl (publicată în SUA, 2016)
Autor - Audrey Carlan
Traducerea - Ana Omăt
Editura - Univers
Colecția -
Preţ - 40 lei (pe site-urile partenere se găsește cu reducere de Mărțișor), 320 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-771-051-9

După copertă, am crezut că este o carte despre lumea modellingului și a reclamelor. Apoi am citit descrierea de pe site-ul editurii Univers, și mi-am dat seama că aveam de-a face cu un alt fel de carte, despre o escortă de lux și întâmplările prin care trece. Mai citisem așa ceva, chiar și la noi cineva a scris sub pseudonim un roman pe un asemenea subiect acum niște ani.

Dar Calendar girl se vrea altceva. O tânără de 24 de ani se află într-o situație critică, din care nu poate ieși fără să accepte un mare compromis. Tatăl ei este dator un milion de dolari unui cămătar - în treacăt fie spus, tipul a fost iubitul fetei - iar acesta a trecut la amenințări, gorilele lui bătându-l pe bărbat, care acum se află în comă. Mia Saunders vrea să-și ajute tatăl, și, în disperare de cauză, apelează la o mătușă care activează în industria traficului legal de carne vie. Aceasta îi propune să vină la ea, pentru contracte cu bărbați ultrabogati care să o plătească cu o sută de mii de dolari pentru o lună, ca damă de companie. Mia acceptă, pentru că este singură modalitate prin care ar putea aduna într-un timp record o sumă atât de mare de bani, legal.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

La început, cartea poate să respingă cititorul prin scenele fierbinți minuțios descrise, însă cine poate să treacă ușor peste paginile cu astfel de text, ajunge să găsească o carte plăcută, incitantă, lăsând la o parte moralitatea îndoielnică a personajului. Dacă scuturi bine romanul de paginile erotice și de ceea ce este neverosimil (răsplata fantezistă sau faptul că Mia cade leșinată de dorință în brațele fiecărui client de la prima întâlnire, iar toți clienții ei sunt sexy, tineri și frumoși), așadar dacă scuturăm bine cartea de balast, rămâne ideea unui job ca oricare altul. Mia joacă niște roluri - de iubită, de model, de falsă logodnică, etc. Fără picanteriile adăugate de autoarea Audrey Carlan, poate că ar fi rămas un roman de dragoste - că până la urmă asta este - fără cine știe ce succes de public.
Pe foarte scurt, firul principal al celor 4 volume este iubirea dintre Mia și Wes, primul client, sentiment care se maturizează pe parcurs și ajunge la o răspântie unde cei doi au de ales dacă vor rămâne împreună sau nu.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Și, probabil, pentru că Audrey Carlan nu poate da mai mult decât o duce mintea, și nu poate face dintr-un subiect banal o capodoperă literară, glazurează substanțial tema cărții în ciocolata erotismului, obținând astfel un succes de public și de încasări. În Statele Unite Calendar girl a fost scrisă în douăsprezece volume, corespunzătoare celor douăsprezece luni ale anului. Acest stil de a publica un roman era la modă în Anglia lui Dickens, acum 150 de ani, iar după primele fascicule, scriitorii primeau scrisori de la cititori și continuau povestea ținând cont de părerile acestora. Bănuiesc că și Audrey Carlan a urmat aceeași rețetă, pentru că după luna ianuarie, destul de agresiv împănată cu scene de sex, celelalte două luni (la editura Univers Calendar girl e împărțită pe trimestre, în 4 volume) conțin scene erotice mai puține. Cel puțin, mie așa mi s-a părut, deși recunosc că am trecut rapid peste ele și din acest motiv se poate să fi avut doar impresia că s-au rărit.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Primul client, Wes, un bogătaș tânăr și frumos, scenarist, care deocamdată dorește să țină la distanță eventualele femei vânătoare de avere, se îndrăgostește iremediabil de Mia. Wes îi propune Miei să-i plătească datoria către cămătar și să rămână împreună, dar ea, poate nesigură pe propriile-i sentimente, poate curioasă ce va fi mai departe în această aventură, ori poate de teamă că mătușa ei o va pedepsi pentru că nu și-a respectat contractul și l-a reziliat prea devreme, merge mai departe către următorul client, încălcând o clauză contractuală și stabilind împreună cu Wes că se vor mai vedea.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Alec Dubois, clientul celei de-a doua luni ca escortă de lux, este un pictor care o folosește pe Mia drept model pentru următoarea sa expoziție, iar al treilea client este un restaurator italian bogat, Anthony Fasano, care, la fel ca și Wes, vrea să pară că are o viitoare nevastă, dar asta numai pentru că nu are interesul să se afle că este gay. În martie, ca să-și potolească dorințele carnale, Mia se va mai întâlni cu Wes, așa, "ca între prieteni care fac sex". De la fiecare din clienții ei Mia învață câte ceva despre artă, viață și oameni, și pe fiecare dintre clienți îi amețește cu felul ei de a fi și cu frumusețea ei.

Este o carte plăcută, dincolo de scenele explicite de sex. Este scrisă fluent, fără figuri de stil, într-un fel tipic american. Se citește foarte ușor, ca o carte de vacanță, și aduce cu un serial TV pe care abia aștepți să-l vezi pentru că are lux, decoruri și haine frumoase, actori frumoși, și totul se scaldă într-o lumină ireală. Calendar girl, cel puțin în primul volum, nu vorbește despre partea umbrită a vieții. Acolo totul e roz, ba chiar roșu aprins, ce foșnește de dantela lenjeriei intime aruncate neglijent pe marginea unui pat răvășit. În Calendar girl viața e frumoasă și voluptoasă, la fel ca Mia. Și poate că e tocmai picătura de vis de care avem nevoie, uneori, ca să uităm de stresul cotidian.

Calendar girl de Audrey Carlan, recenzie vol. I

Cu toate neajunsurile sale, Calendar girl dezvăluie un colț dintr-o lume a bogaților pe care doar ne-o imaginăm și la care mulți dintre noi nu avem acces. Și ăsta e un merit care nu-i poate fi contestat.

Cartea nu este recomandată persoanelor sub 18 ani datorită conținutului sexual explicit.


Calendar girl volumul I mi-a fost oferită spre lectură de editura Univers și se poate cumpăra direct de pe site-ul editurii sau de la librăriile partenere, unde o găsiți la reducere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









vineri, 23 februarie 2018

Travel tips: 5 sfaturi utile pentru o vacanta REUSITA



Fie că îți dorești să pleci într-un city break, fie că plănuiești un întreg circuit, în mod cert, te aștepți ca respectiva călătorie să fie o experiență senzațională, de care să te poți bucura în totalitate, fără să ai de a face cu situații neplăcute. Totuși, pentru a reuși aceste lucruri, este foarte important să acorzi o atenție sporită detaliilor organizatorice. Citește acest articol până la final pentru a descoperi câteva sfaturi utile pentru o vacanță fără probleme, în urma căreia să rămâi doar cu amintiri plăcute.

Travel tips: 5 sfaturi utile pentru o vacanta REUSITA

Iată 5 sfaturi pe care trebuie să le ai în vedere pentru o vacanță REUȘITĂ:


1. Caută cele mai bune oferte pentru vacanțe și călătorește printr-o agenție de turism, astfel încât să reușești să economisești o sumă considerabilă de bani, pe care vei putea să o folosești în alte scopuri pe durata călătoriei tale. De exemplu, poți vizualiza mai multe propuneri de la agenția KARPATEN și, în funcție de țara pe care îți dorești să o vizitezi să alegi cea mai convenabilă variantă. Cu siguranță, dacă vei ține cont de acest sfat, nu doar că vei putea să îți administrezi inteligent bugetul, dar vei reuși să bifezi pe lista ta și cazarea sau micul dejun.

Travel tips: 5 sfaturi utile pentru o vacanta REUSITA2. Nu uita de asigurarea medicală pentru călătorie, pentru că oricând te poți confrunta cu probleme de sănătate, mai ales atunci când te afli într-o țară străină, cu al cărei mediu nu ești obișnuit. Pe lângă faptul că o astfel de asigurare poate acoperi transportul de urgență până la cea mai apropiată unitate medicală și tratamentul ambulatoriu, dacă vei opta pentru polița potrivită, vei beneficia de gratuitate și pentru intervenții chirurgicale de urgență sau medicamente și proceduri de diagnosticare. Așadar, dacă îți dorești o vacanță reușită, fără evenimente neplăcute, ar trebui să ai în vedere și acest sfat.

3. Împachetează hainele pe zile și asigură-te că, indiferent de stilul tău vestimentar, în bagaj se vor regăsi și piese confortabile. În acest fel vei reuși să transporți mai multe lucruri, dar și să fii potrivit îmbrăcat pentru locurile pe care le vei vizita. În acest sens, accesează site-ul http://www.addien.ro/, unde vei găsi haine perfecte pentru orice destinație, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Fără îndoială, dacă vei ține cont de aceste aspecte, vei reuși să arăți impecabil și să îți împachetezi ținutele în așa fel încât să nu pierzi timp în vacanță combinând elemente vestimentare.

Travel tips: 5 sfaturi utile pentru o vacanta REUSITA4. Stabilește un itinerar general pentru a evita să alergi dintr-un punct turistic în altul și pentru a te putea bucura de fiecare experiență pe care o vei trăi în vacanță. Mai exact, fă un plan orientativ cu obiectivele turistice pe care vrei să le vizitezi, restaurantele în care vrei să mănânci și, de ce nu, chiar și cluburile în care îți dorești să te distrezi. În orice caz, încearcă să nu formezi un plan mult prea fix, întrucât situațiile neprevăzute pot apărea oricând. Cu siguranță, dacă vei avea în vedere și acest sfat, vei reuși să organizezi o vacanță cu adevărat reușită, pe care nu o vei uita prea curând.

5. Folosește dicționarele online și încearcă să înveți înainte de a pleca de acasă măcar câteva expresii de bază în limba respectivă. În acest fel, vei putea să comunici cu localnicii și chiar cu autoritățile, în cazul în care vei avea parte de un eveniment neplăcut sau de o urgență. Bineînțeles, acest lucru îți va fi de ajutor și atunci când vei vrea să achiziționezi suveniruri sau când vei fi nevoit să ceri indicații pentru a ajunge la destinație.

Iată, așadar, care sunt cele cinci sfaturi pe care trebuie să le iei în considerare, dacă îți dorești să ai parte de o vacanță reușită, fără probleme și bătăi de cap, oriunde în lume.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











joi, 22 februarie 2018

Inima orasului - prezentare si distributie



Inima orasului - prezentare si distributieTitlul original: Bu Şehir Arkandan Gelecek
Traducere - Heart of the city/Inima orașului
Gen: dramă, romantic, acțiune
Episoade: 20, de cca 150 minute
Producător: Ay Yapim, Turcia 2017
Rețeaua de distribuție: ATV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Cagri Vila Lostuvali
Scenariul: Ece Yorenc

Serialul se difuzează pe Happy Channel din februarie 2018.

Ali a văzut când tatăl său i-a omorât mama, la doar 4 ani. Cu această traumă în suflet pornește în viață crescut de către Rauf, care se ocupă cu pescuitul oceanic. Ali se plimbă astfel prin toată lumea și consideră vaporul ca fiind casa sa, devenind un soi de apatrid. Nu vrea să ia în considerare stabilirea la Istanbul din cauza amintirilor.

Totuși, când ajunge la vârsta de 20 de ani este nevoit să se întoarcă în orașul natal cu un cargo, și să petreacă o zi până la ridicarea ancorei. Dar imediat ce pune piciorul pe uscat, pentru Ali încep problemele. Încearcă să ajute o tânără, pe Derin, dar își pierde pașaportul. De fapt, el găsește dragostea, însă nu știe încă ce urmează să i se întâmple. Ali și Derin încep să se vadă, de pe o zi pe alta, fără să-și planifice viitorul.

Derin provine dintr-o familie bogată și ar trebui să se mărite cu Yigit peste 10 zile. Ea vrea să devină balerină, însă familia nu este de acord. Și atunci, pentru că vrea să guste libertatea, se avântă în această idilă apărută de nicăieri. Își propune ca timp de o zi, înainte de căsătorie, să facă exact ceea ce dorește, fără să se gândească la părinți sau la Yigit. Însă zilele petrecute alături de Ali o determină să-și schimbe tot viitorul și anulează nunta cu Yigit.

Până la urmă, nici Ali nu mai poate pleca atât de repede precum credea din Istanbul, din cauza pașaportului pierdut, și găsește de cuviință să-l caute pe fostul campion de box Șahin, despre care nu știe că este, în realitate, tatăl său biologic. Cum va reacționa Ali când va afla adevărul despre trecutul său și ce se va întâmpla cu iubirea la prima vedere născută între el și Derin, vom urmări pe Happy Channel de pe 27 februarie.

Distribuția


Kerem Bürsin în rolul Ali Smith
Gürkan Uygun în rolul Sahin Vargi
Leyla Lydia Tugutlu în rolul Derin Mirkelamoglu
Osman Alkas în rolul Rauf Anne
Burak Tamdogan în rolul Tekin Mirkelamoglu
Seda Akman în rolul Belgin Mirkelamoglu
Defne Kayalar în rolul Nesrin
Ali Yörenc în rolul Yigit Bursali
Nilperi Sahinkaya în rolul Asli Tanöz
Selim Türkoglu în rolul Veysel
Berrak Kus în rolul Süreyya Bursali
Enginay Gültekin în rolul Ebru Tanöz
Abdurrahman Yunusoglu în rolul Hayri
Ebru Alkanat în rolul Nimet
Alican Altinbas în rolul Cengiz
Aziz Caner Inan în rolul Bora
Baris Akkoyun în rolul Seyit


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











miercuri, 21 februarie 2018

Vacanta cu masina: 4 lucruri de care TREBUIE sa ai grija


Vacanta cu masina: 4 lucruri de care TREBUIE sa ai grija


Dacă ai ales să pleci cu mașina la drum lung, în vacanță, sunt anumite lucruri pe care este recomandat să le faci înainte. Pentru a evita orice neplăcere și pentru a fi sigur că totul merge ca pe roate, ține cont de aceste sfaturi!

Iată care sunt lucrurile pe care trebuie să le pui la punct înainte de plecare!

1. O reevaluare a mașinii este primul pas care trebuie făcut înainte de un drum lung. Este necesar să te asiguri că toate piesele funcționează perfect. Dacă există, totuși, anumite componente ale mașinii care ar trebui schimbate, intră online pe magazinul Raoauto și alege ce ai nevoie, dintr-o gamă variată de produse, pe care le găsești indiferent de tipul mașinii. Acest pas este foarte important, în felul acesta nu vei rămâne cu mașina defectă într-un loc necunoscut, mai ales dacă pleci în străinătate.

Vacanta cu masina: 4 lucruri de care TREBUIE sa ai grija

2. Un al doilea pas este reprezentat de starea oglinzilor și a geamurilor. Acestea trebuie să îți asigure vizibilitate optimă, atât pe timp de zi, cât și de noapte și, mai ales, indiferent de condițiile vremii. Vacanta cu masina: 4 lucruri de care TREBUIE sa ai grija Dacă și ele se află pe lista lucrurilor care ar trebui înlocuite, cumpără geamuri și oglinzi auto la RaoAUTO, iar calitatea produselor se va dovedi a fi pe măsura așteptărilor. De asemenea, luminile și farurile trebuie, și ele, verificate. De ele vei avea nevoie tot timpul și nu este de dorit ca acestea să nu funcționeze. Verificarea lor nu durează mult, iar înlocuirea acestora este foarte ieftină.

Vacanta cu masina: 4 lucruri de care TREBUIE sa ai grija3. Chiar dacă revizia mașinii este încă în termen, nu strică o verificare fix înainte de plecare, pentru ca totul să meargă că uns. Presiunea în anvelope, uleiul, antigelul, lichidul de frână și cel de parbriz sunt printre cele mai importante lucruri care trebuie să fie în regulă. În plus, este bine să pleci la drum cu rezervorul plin, să calculezi exact cât ai de mers și să înveți, înainte de a pleca, unde vei întâlni pe drum benzinării.

4. Ca să nu întâmpini probleme, este obligatoriu să ai la tine actele mașinii și actele tale, precum buletinul, permisul de conducere și pașaportul. Există foarte mari șanse să fii oprit pentru un control de rutină, fie în țară, fie în străinătate, dar dacă vei avea tot ce este nevoie la îndemână, acest lucru nu îți va afecta în niciun fel călătoria.

Ține cont de sfaturile de mai jos și vei avea parte de o călătorie plăcută și de o vacanță minunată. Decât să pierzi din timpul alocat distracției, mai bine pregătești totul din timp și îți faci un plan de rezervă, iar în felul ăsta, vei avea, garantat, parte de tot ce ai așteptat de la vacanță!











marți, 20 februarie 2018

Cele mai indragite jocuri la aparate



Jocurile la aparate sunt recunoscute în toată lumea. În trecut, aparatele acestea erau mari,fiind mutate dintr-un loc într-altul cu o foarte mare greutate. Lucrurile s-au schimbat în ziua de azi deoarece aceste jocuri sunt disponibile chiar pe telefonul vostru mobil. Ele pot fi luate peste tot cu voi și purtate chiar în buzunarul vostru. Jocurile la aparate sunt foarte profitabile, cele mai multe profituri ale cazinourilor venind din astfel de jocuri. Unele studii au demonstrat faptul că 70% din veniturile unui cazinou vin de la aceste aparate.

Primul aparat de jocuri a fost inventat în San Francisco, California. Aparatul acesta a început să devină popular datorită celor cinci simboluri și trei linii ale sale. El folosea diamante, inimi, spade, un clopot dar și potcoave. Jocul, care mai târziu a fost numit „Liberty Bell”, a fost primul joc de noroc la aparate. În general, cel mai mare câștig era obținut atunci când jucătorul reușea să alinieze trei clopote. Pornind din San Francisco, acest joc a început să devină din ce în ce mai popular. Într-un timp relativ scurt a reușit să fie copiat în întreaga lume. Acest aparat era prezent peste tot, atât în tăbăcării, cât și în frizerii sau saloane. Popularitatea sa a atins un punct maxim în anul 1908. Aparatul original este expus în Liberty Belle Saloon din Reno Nevada. În anul 1976 a apărut o prima versiune, de data aceasta video a acestui joc.

Pe măsură ce a trecut timpul, au apărut mai multe variații ale jocului. Sizzling Hot și Fruit Cocktail sunt doar două dintre cele mai populare variații ale jocului original. Jocul Fruit Cocktail se folosea de simbolul lămâii, cireșei și căpșunei. Dacă reușeai să aliniezi cele trei fructe, câștigai o gumă cu aroma fructului pe care ai reușit să-l aliniezi. În vremea aceea aparatele nu erau folosite pentru a obține bani. În ziua de azi, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Aparatele au început să fie apreciate în special pentru câștigurile financiare pe care le oferă. Jocul Fruit Cocktail a suferit și el câteva modificări. În ziua de azi, acest joc are cinci linii și mai multe fructe precum pepenele, caisele, lămâia, cireașa, para și mărul. Jocurile la aparate online nu necesită introducerea banilor. Acestea va vor permite să va bucurați de experiența unui astfel de joc fără să fiți nevoiți să introduceți diverse sume de bani.

Sizzling Hot este un joc foarte apreciat. El se poate juca online, fără a necesita vreun ban. Puteți să va bucurați de acest joc gratuit. Trebuie să știți că acest joc nu este unul de strategie, iar eșecul sau succesul la acest joc va depinde doar de noroc. Acest joc este unul cu șeptari, dar veți mai avea parte și de numeroase fructe care au rol în obținerea victoriei.

Mai există și alte variații foarte îndrăgite ale acestor jocuri. Ele au fost adaptate, astfel încât să fie pe placul jucătorilor din toată lumea. Printre cele mai cunsocute se numără Book of Ra, Dolphin`s Pearl, Panther Moon, Dynasty of Ming, Crazy Monkey sau The Monkey Game.











luni, 19 februarie 2018

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii


Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii


De câte ori ai fost indecisă în legătură cu un cadou pe care ai vrut să-l oferi unui bărbat? Mai ales când auzi tot timpul că anumite lucruri nu sunt potrivite sau nu vor fi apreciate de ei. Ei bine, o să fii surprinsă care daruri sunt considerate nedorite, dar, de fapt, îi încântă pe aceștia!

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii

Iată care sunt miturile în legătură cu ce NU își doresc bărbații.


1. Pulovere

Aceste piese de vestimentație au fost considerate niște daruri banale, neinspirate. Nu este așa! Pentru persoana potrivită, astfel de articol de îmbrăcăminte reprezintă un cadou foarte bun. Când faci un asemenea dar, asigură-te că materialul este unul de calitate, iar culoarea și modelul sunt pe placul celui care îl va primi. Măsura este, și ea, importantă. Dacă nu șții unde să găsești, intră pe site-ul Massini.ro, unde te așteaptă o gamă variată de produse, pe gustul tuturor. Poți achiziționa pulovere pentru bărbații care preferă stilul office sau smart casual.

2. Șosete

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii
Un alt mit adesea întâlnit este că bărbaților nu le place să primească șosete sau articole de lenjerie intimă. Acest lucru este fals. În mod sigur, orice persoană de sex masculin se va bucura să primească șosete, mai ales dacă modelul ales este unul deosebit și unic. Poți să intri pe https://www.falkeromania.ro/barbati/sosete și te vei convinge de ce sunt șosetele un cadou inedit și foarte cool! Acestea sunt potrivite pentru bărbații cu un simț dezvoltat al esteticului, cărora nu le este frică să experimenteze și să își creeze un stil propriu.

3. Vase pentru gătit

Această categorie a fost mereu considerată ca fiind exclusiv pentru femei. Este adevărat că, de obicei, acestea sunt cele care se ocupă de bucătărie sau de gătit. Însă, există și cazuri în care bărbații sunt cei pasionați de aceste lucruri, și, pentru ei, vasele pentru gătit reprezintă cadoul perfect. Fii atentă la ce anume îi lipsește din arsenal, sau ce își dorește, și achiziționează obiectul cel mai potrivit!

4. Surprize romantice

Orice persoană, fie femeie sau bărbat, va fi bucuroasă dacă va fi surprinsă cu un moment romantic! Fie că vorbim despre o cină la restaurant, o călătorie scurtă sau o seară petrecută acasă, va fi un cadou plăcut. De asemenea, cuvântul romantic nu are același înțeles pentru toată lumea: poți pregăti o întâlnire care să țină cont de pasiunile și interesele partenerului, iar asta o va face memorabilă!

5. Bijuterii

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii
De obicei, este considerat că bărbatul este cel care trebuie să ofere asemenea daruri femeii. Acesta este încă un mit! Pentru cei care poartă ceasuri sau alte accesorii, există foarte multe bijuterii bărbătești gândite special pentru aceștia. Nu te mai îngrijora și oferă-i un obiect prețios, ținând cont, bineînțeles, de gusturile lui!


Acestea fiind spuse, nu trebuie să îți fie teamă că vei oferi un cadou nepotrivit. Bărbații vor aprecia, cu siguranță, orice vor primi. Nu strică, însă, să ții cont de ce anume își doresc, ce pasiuni au sau ce anume le stârnește interesul. Nu uita: nu trebuie să ții cont de mituri!



Dacă ți-a fost util, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 18 februarie 2018

Vasele Cloisonne. La Xian, China.



Vasele Cloisonne. La Xian, China.


După ce am vizitat Armata de teracotă de la Xian ghida ne-a dus la un restaurant mai mare să luăm masă de prânz. Intrarea era printr-un atelier de vase meșteșugite în tehnică cloisonne, iar la etaj era restaurantul. Pentru că tot nu mâncam, că nu-mi era foame, iar eu cu mâncarea chinezească nu m-am împăcat deloc, am zăbovit ceva mai mult în atelierul de la parter. Chinezii umpleau cu email suprafața vaselor, unele mici, altele imense. Ni s-a explicat în doar câteva cuvinte ce era tehnica aceea, cloisonne, și am fost duși la etaj, la masă. Nu îmi este clar nici azi dacă ne grăbeam - cred că nu, din moment ce după ce am mâncat, am mai zăbovit cam trei sferturi de oră în căldură, în părculețul din fața restaurantului - sau dacă ghida ne-a luat pe repede-înainte printre vasele prețioase doar pentru că acolo nu avea niciun fel de discount dacă noi am fi cumpărat ceva.

Când am văzut vasele și am auzit explicațiile, am înțeles de ce în Orașul Interzis dădusem 137 de dolari pe 3 vase micuțe, o apă și o înghețată. Vasele cloisonne sunt scumpe din două mari motive: sunt suflate cu aur la gură și tehnica este una manuală care presupune multă migală. După ce am cumpărat vasele acelea și am văzut că din prima zi mă ușurasem de o sută de dolari ca și cum nici n-ar fi fost, parcă îmi părea rău, credeam că am fost păcălită, deși era un magazin al unui muzeu. Însă, ca la chinezi, n-am primit nimic, nici bon, nici garanție, ceva, nici vreun certificat de autenticitate. Dar lasă că nici la magazinul de perle sau la cel de jad, ori la cel de pilote din mătase din Shanghai, nu am primit nimic în afară de bonul de casă. Probabil așa e moda la ei :)

Vasele Cloisonne. La Xian, China.

Dar să las vorbăria și să va spun câte ceva, pe scurt, despre tehnică această de decorare a vaselor. Cloisonné este o tehnică antică, manuală, de emailare prin care niște filamente de aur, aramă, argint sau cupru sunt lipite de suprafață unui obiect pentru a scoate în evidență un model care este apoi umplut cu pastă de email. După aceea, obiectul este ținut pe foc și lustruit.

Cele mai vechi exemple ale acestei tehnici sunt inelele miceniene din secolul 13 î.Hr. Tehnica cloisonné și-a atins punctul maxim de înflorire în vremea Imperiului Bizantin. Cloisonne-ul chinezesc era produs la scară largă în timpul dinastiilor Ming și Quing, iar în Japonia cloisonné-ul era popular în timpul perioadelor Edo și Meiji.

Cel mai important exemplu de tehnică cloisonné a secolului 20 o reprezintă obiectele costisitoare realizate din aur, email și pietre prețioase de către Carl Fabergé. Prin tehnica cloisonné se realizează, în general, obiecte de dimensiuni mici, cum ar fi bijuterii, casete de bijuterii, sticluțe de parfum și ceasuri, dar și vase, amfore de diferite mărimi.

Vasele Cloisonne. La Xian, China.

Cam asta despre Cloisonne. Acasă am descoperit că mai aveam câteva obiecte din acestea, dar nu știam că sunt atât de speciale. Acum parcă le privesc cu alți ochi :) La Xian am mai stat puțin apoi ne-am îndreptat către aeroport de unde am luat cursa locală de Shanghai. O ciudățenie, și nu tocmai, a fost că eram obligați să lăsăm brichetele la intrare, înainte de a se face check-in-ul. Dacă nu le predam, ne erau depistate și mergeam să dăm explicații. Așa-i la chinezi, orice obiect inflamabil este interzis, inclusiv în bagaje. Parcă și bateriile de laptop, externe, erau interzise, cică să nu explodeze în cala avionului. Însă când am coborât din avion, la Shanghai, am luat din aeroport brichetele lăsate acolo de călători. Ne-am bucurat că aveam acum fel de fel de modele de brichete, însă bucuria a durat până când ne-am îmbarcat din nou, spre Europa, când a trebuit să lăsăm în China, definitiv, acele suveniruri.

Vasele Cloisonne. La Xian, China.


Am ajuns la Shanghai pe seară, iar un autocar chinezesc ne aștepta să ne ducă în oraș, la cină și apoi la cazare. Când am văzut Shanghai-ul, am știut pe ce am dat banii în această excursie. Metropola aceea nu este o splendoare, e un vis!


Pe care o să-l depăn pentru voi, într-o postare viitoare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











sâmbătă, 17 februarie 2018

Rujul l'Oreal Color Riche Carmin St.Germain 335, review



Rujul l'Oreal Color Riche Carmin St.Germain 335, review


Folosesc de peste 15 ani (și) rujuri l'Oreal. Cel mai mult îmi place unul singur, Color Riche numărul 345, Cerise cu sclipici. Dar ori de câte ori îl caut, este indisponibil. Așa că m-am avântat eu pe emag într-o zi și am petrecut ore în șir prin magazin, punând produse în coș și apoi dându-le înapoi la raft, comparând rujuri de toate felurile și mi-a atras atenția un alt Color Riche, nuanța 335 Color Riche Carmin St.Germain. Ce-i drept, puteam să-mi dau seama din denumire că rujul e de un roșu strident, dezinhibat și viu, dar am sperat că va fi culoarea care se vede în poza de pe emag și care e un alt fel de roșu.

Rujul l'Oreal Color Riche Carmin St.Germain 335, review

Bineînțeles, când au venit coletele și colețelele - din nou am avut ce desface, fiecare ruj, lac de unghii sau creion dermatograf era ambalat separat - am desfăcut înfrigurată de emoție rujul carmin, care era... roșu carmin. Nu că nu-mi place, îmi place chiar foarte tare, dar aș zice că e prea puternic pentru anii mei, trebuie să-l mai cumințesc un pic, cu alt ruj.

Rujul l'Oreal Color Riche Carmin St.Germain 335, review

Zilele trecute l-am și avut pe buze și pot să spun despre el următoarele:
- nu este atât de hidratant și cremos pe cât sunt alte rujuri din aceeași gamă, dimpotrivă, e mai apropiat de un ruj mat. Totuși buzele nu se usucă sub el.
- nu se brânzește pe buze, și - nota bene! - nu se întinde culoarea dincolo de conturul buzelor. Am și acum un ruj nemțesc, tot un roșu viu, dar care migrează singur, nu știu cum, pe pielea din jurul buzelor.
- este foarte pigmentat și nu e nevoie de a-l aplica mai mult de o singură dată, delicat. Sau..., mă rog, cine dorește un look teatral și are un machiaj în tușe groase, smokey sau argintii la ochi, poate să aplice rujul Color Riche Carmin St.Germain în strat mai gros.
- se menține pe buze câteva ore, iar după ce rujul s-a dus, buzele rămân totuși colorate, datorită pigmenților folosiți.
- nu este rezistent la transfer, dar la rujurile cremoase nici nu este posibil să fie.

Rujul l'Oreal Color Riche Carmin St.Germain 335, review

Per total sunt foarte mulțumită de rujul Color Riche Carmin St.Germain, deși este atât de strident. Din fericire e o nuanță care mă prinde bine, eu fiind brunetă cu tenul deschis. Dar chiar și așa, găsesc că ar trebui asortat clasic, cu o bluză/rochie neagră, la un machiaj fumuriu, sau cu o rochie de seară de culori deschise, gen crem, alb, fildeș, vanilie sau lurex argintiu, cu machiaj bej-nude-charcoal-argint. Rujul merge perfect la o ținută de piele neagră, sau o combinație alb-negru ori negru-carmin, sau o cămașă albă cu geanși și geacă denim. Deși carminul este o culoare versatilă de ruj, se potrivește cu multe tipuri de ten, piele și păr, dar nu merge purtat cu orice culori vestimentare și de machiaj. Cam așa văd eu lucrurile.

Rujul l'Oreal Color Riche Carmin St.Germain 335, review
ruj Color Riche Carmin St.Germain 335 sursă foto Amazon  

Voi ați folosit nuanța de roșu carmin la ruj până acum?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











vineri, 16 februarie 2018

Masca de fata Anubis Barcelona Efectivity cu aur, perle si caviar. Review




Masca de fata Anubis Barcelona Efectivity cu aur, perle si caviar. Review


Acum ceva vreme am folosit o mască foarte bună, am făcut niște poze ca să postez review-ul pe blog, dar am tot amânat momentul. Acum le-am găsit și m-am gândit să împărtășesc cu voi părerea mea despre produs, deși masca aceasta nu mai face parte din oferta Dasha de cosmetice Anubis (că de acolo am luat-o eu). Cu toate acestea, mai multe produse Anubis se găsesc pe site, și nu-i fac reclamă, doar spun ce am folosit eu și vă indic unde se găsesc. Sunt produse Anubis și pe emag, dar unele dintre ele sunt indisponibile. În schimb altele se pot cumpăra, deși prețul este relativ mare, dar zic că merită sacrificiul. Iar dacă dați un search pe google veți mai găsi și alte magazine online de produse cosmetice care comercializează această gamă.

Masca de fata Anubis Barcelona Efectivity cu aur, perle si caviar. Review


Masca Anubis Gold conține o combinație puternică și luxoasă de ingrediente cu efect anti-îmbătrânire și anume:
- praf de aur în suspensie coloidală, care dă o strălucire intensă, și care, dacă masca este folosită ceva mai mult timp, reduce în mod vizibil ridurile și atenuează liniile de expresie.
- pulbere de perle, bogată în calciu, proteine și aminoacizi, printre alte principii active.
- extract de caviar, cu o proporție mare de aminoacizi, vitamine, minerale, peptide, proteine și oligoelemente cu o mare putere de regenerare.
Pe lângă acestea, acidul hialuronic potențează stratul hidrolipidic în timp ce hidratează pielea.

Masca Anubis Barcelona Efectivity Gold Mask se folosește în mod obișnuit, aplicată pe tenul curățat în prealabil. Se lasă să acționeze 15 minute după care se îndepărtează cu apă caldă. Eu am avut flaconul de 20 de ml și mi-a ajuns cam de 5 ori, aplicată în strat subțire. Am fost foarte încântată de masca Anubis și cred că o să-mi mai iau și alte produse de la ei.


Produsele din gama Efectivity sunt destinate tenului matur și au ingrediente de întinerire și de relaxare a pielii. Conținutul măștii este următorul: extract de caviar, aur coloidal, extract de ginkgo biloba, caolin, pudră de orez, pulbere de perle, acid hialuronic. Masca NU conține alcool, sulfați, parafină sau uleiuri minerale. Anubis este o companie situată în Barcelona și produce o linie largă de cosmetice pentru toate tipurile de ten și pentru femeile de toate vârstele.


Dacă ați folosit și voi așa ceva, vă aștept să îmi împărtășiți experiența voastră în comentarii.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











joi, 15 februarie 2018

Camera 309 episoadele 21-25 turcesti rezumat



Camera 309 episoadele 21-25 turcesti rezumatHaluk face niște considerații pe marginea relației dintre Lale și Onur ceea ce cauzează schimbări de atitudini și decizii noi. Se stabilește că după căsătorie se vor muta într-o casă separat de părinții lui. Toată lumea aprobă și se bucură de asta cu excepția lui Yildiz, care vrea să împiedice acest plan.

Lale și Onur sunt fericiți de decizia luată, deși nu știu ce-i așteaptă. Doctorul Onur vine la birou să stea de vorbă cu soțul lui Lale. Cei doi viitori soți fac eforturi pentru ca soacrele să se înțeleagă între ele, dar nu reușesc până când nu apare Haluk ca să salveze situația. Dar femeile sunt orgolioase și nu sunt ușor de împăcat.

Onur și Lale își continuă relația și merg să vadă câteva case, pentru a alege pe aceea în care vor locui, dar prioritate are reconcilierea celor două cuscre. La un moment dat Lale se îmbolnăvește și ajunge la spital. Acum, toată familia se reunește acolo ca s-o susțină. În aceste condiții, Yildiz și Songul ajung să se împace, fără să fie nevoie de mijlocirea cuiva. Amândouă vor acum să-i ajute pe Lale și pe Onur, care, de fapt, joacă un joc.

Când este posibil, Lale, Onur, Songul și Yildiz merg împreună să vadă casa aleasă de cei doi, care vor să audă și părerea mamelor lor. Se apropie ziua lui Onur. Lale îi pregătește o seară specială care sudează și mai mult relația celor doi îndrăgostiți.


Mai sunt câteva zile până la nuntă, iar Songul primește un plic fără nicio ștampilă sau adresă, care conține o copie a acordului pre-nupțial. Scandalul bate la ușă. Onur și Lale încearcă să mențină echilibrul, dar sunt nevoiți să-și schimbe planurile.

Deși apar dificultăți, Lale și Onur trec peste ele și ajung în pragul celui mai important moment. Are loc căsătoria. Lale îi face lui Onur o surpriză și rezervă o cameră la hotel. Luna de miere, însă, nu începe bine, dar ei nu lasă ca dezamăgirea să le strice bucuria. Până la urmă ajung la un al doilea hotel unde îi așteaptă o surpriză despre care ei nu știu nimic.


Acest rezumat acoperă aprox. 12 ore de serial fără reclame.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






a fost: Camera 309-ep. 14-20 tr                                     urmează: Camera 309-ep. 26-30 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.