luni, 26 februarie 2018

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie



Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie


Titlu - Marile piramide - cronica unui mit
Titlul original - Les grandes pyramides - la cronique d'un myth (Gallimard, 2006, Franța)
Autor - Jean Pierre Corteggiani
Traducerea - Irinel Antoniu
Editura - Univers
Colecția - Colecțiile Cotidianul
Preţ - 10 lei, 128 pagini, format de buzunar
Anul apariţiei - 2007
ISBN - 978-1-60257-084-9


Literatura facilă pe tema piramidelor și a secretelor lor s-a tot scris și am tot citit. Însă de data asta am ales cartea Marile piramide - cronica unui mit, pentru că autorul ei, Jean Pierre Corteggiani este egiptolog. Nu am mai avut ocazia până acum, să citesc o carte despre piramidele din Egipt, scrisă de un om de știință. Ceea ce nu înseamnă că piramidele de la Gizeh nu rămân una dintre cele șapte minuni ale lumii antice și nu-și păstrează încă misterul arhitectural și arheologic.

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Necropola de la Gizeh, de pe malul Nilului, este alcătuită dintr-o piramidă imensă, cea a lui Keops, numită și Marea Piramidă, și încă două ceva mai mici, ale faraonilor Kefren și Mykerinos. Bineînțeles, alte zeci de piramide micuțe, obișnuite, există în regiune, dar interesul egal manifestat de atât oamenii de știință cât și de autorii de cărți de (pseudo)mistere se răsfrânge doar asupra acestora trei.

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Pierre Corteggiani ne prezintă istoria acestor morminte de faraoni, construite în jurul anului 2500 înainte de Hristos, începând cu observațiile lăsate posterității de către Herodot, în secolul al 5-lea î.H. Mai apoi, el își desfășoară firul poveștii prin teorii istorice, excavații arheologice și desene ale piramidelor, inclusiv despre investigația din 2004, condusă de egiptologii amatori Gilles Dormion și Jean-Yves Verd'hurt, care încercau să descopere acea mult-discutată cameră secretă, a reginei, cum este ea numită, și care doar se bănuiește că ar exista, conform calculelor, dar pe care n-a găsit-o nimeni până acum.

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Bogat ilustrată, cartea de față ne mai prezintă și modalitatea în care a fost construită piramida lui Keops, amintind de atracția pentru acest subiect de-a lungul timpului. Iar ultimul capitol, lasă încă destul spațiu de manevră pentru iubitorii teoriei extratereștrilor, sau a unei rase dispărute odată cu Atlantida, sau cu Lemuria, pentru că acest ultim capitol vorbește despre enigmele încă nedezlegate ale piramidelor. Chiar dacă multe mistere legate de existența lor au fost rezolvate, totuși altele rezistă oricăror încercări, mai amatoristice sau mai științifice, de a găsi o soluție convenabilă întrebărilor pe care mulți și le-au pus de-a lungul timpului: unde se află camera reginei, de ce aceste piramide sunt atât de mari, spre deosebire de restul mormintelor de faraoni ai Egiptului?

Marile piramide, de Jean Pierre Corteggiani, recenzie

Dar poate că răspunsul nu va fi găsit prea curând. Cea mai faimoasă dintre emblemele Egiptului antic, imaginea piramidelor de la Gizeh continuă să intrige și să seducă vizitatorii și oamenii de știință deopotrivă. Iar mie nu-mi rămâne decât să va amintesc zicala: tuturor ne este frică de Timp, iar Timpului îi este frică de Piramide...


Această carte mi-a fost oferită prin amabilitatea editurii Univers, de unde se poate achiziționa direct, de aici.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






Pentru alte recenzii de carte vă rog accesați pagina Recenzii carti.







21 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Puteam sa bag mana in foc ca nu aveai alt coment la indemana...

      Ștergere
  2. Nu am citit nici o carte cu si despre piramide. Poate e timpul sa o fac.

    RăspundețiȘtergere
  3. ma fascineaza piramidele, sigur mi-ar placea sa citesc cartea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am studiat despre piramide la Istoria si teoria artei, in facultate, si tare mi-a mai placut! Trec pe lista aceasta carte pt ca pare tare interesanta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce facultate faina ai facut! Adica, eu asa imi imaginez, pentru ca sunt lucruri despre care mi-ar fi placut si mie sa invat...

      Ștergere
  5. Ar fi fost indicat sa citesc cartea asta inainte sa ma duc in Egipt :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sper să ajung într-o zi să le vizitez și să analizez tot ce am citit.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca as avea timp de citit tare mi.ar place sa descopar aceasta carte.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa stii ca sunt foarte curioasa, mereu am fost atrasa de aceasta cultura si am incercat sa ma documentez, recunosc ca nu am citit carti in domeniul asta, doar am vazut multe documentare si filme.

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumim pentru prezentarea acestei carti.

    RăspundețiȘtergere
  10. wow o carte foarte interesanta, vreau si eu mai mult timp sa pot citi mai mult

    RăspundețiȘtergere
  11. Nici nu stiu daca am mai auzi de aceasta carte. Multumim

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt un mare fan a tot ce inseamna Egipt si chiar nu stiam de aceasta carte. Musai trebuie sa o citesc si eu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Chiar as vrea sa aflu mai multe despre Piramidele Egiptului. Sigur imi voi lua si eu cartea.

    RăspundețiȘtergere
  14. N-am citit nimic despre faraoni si se pare ca este plina de informatii aceasta carte. Pare foarte interesanta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fost interesata de mistere, civilizatii disparute, chestii de genul... am citit tone, pot sa zic, despre subiectele astea.

      Ștergere
  15. Mi-ai adus aminte ca am si eu aceasta colectie si ar fi cazul sa le mai citesc inca o data.

    RăspundețiȘtergere
  16. Si eu am aceasta carte! Tin minte ca o rasfoiam cu multa curiozitate cand eram prin generala, aproape ca nu o mai lasam din mana :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ca esti foarte tanara, cartea asta abia a aparut prin 2007...

      Ștergere
  17. Chiar interesanta cartea asta, cred ca o trec si eu pe lista pentru luna viitoare.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui. Blogul pulbere-de-stele.com nu este o companie de tip SEO / data-mining; nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.