miercuri, 28 octombrie 2020

Nemilosul Istanbul ep. 16-20 rezumat

Nemilosul Istanbul ep. 16-20 rezumat

16. Când Cenk urmează să doneze sânge, se răzgândește în ultimul moment și fuge din spital. Agâh începe imediat să-și urmărească fiul și, când îl prinde, cere o explicație a motivului pentru care fuge de spital. Cenk este acum încolțit și, atunci când adevărul iese în sfârșit pentru prima dată la iveala, el se confruntă cu jena pe care o va simți stând în fața tatălui său. În timp ce Cemre este încă în stare de șoc din cauza plecării lui Nedim de la conac, ea începe imediat să se intereseze unde a fost dus și de ce. Seher află de la Ceren că se face un test de paternitate și se duce imediat să se confrunte cu Agâh, care nu îi oferă nicio explicație, ci o trimite la plimbare, în timp ce acum ea suferă pentru ca nu are răspunsuri la toate aceste întrebări. Agâh anunță că l-a trimis pe Nedim la Londra. În timp ce Cemre este șocată de această veste, ea află că Cenk a depus dosarul de divorț. În ceea ce o privește pe Șeniz, ea presupune că Agâh își dă seama că Nedim nu se va face niciodată bine, așa că respiră ușurată. În timp ce toate acestea se întâmplă la mii de kilometri distanță, un oaspete neinvitat merge să-l vadă pe Nedim, iar acesta ii va aduce vindecarea.

17. Ceren și Cenk își dau seama în cele din urmă că drumul pe care l-au ales îi duce foarte departe de bani și de conac, provocând astfel schimbări dramatice. Civan înnebunește și se transformă într-o bombă cu ceas după ce aude anumite lucruri, iar când Cenk apare în fața lui, se dezlănțuie iadul. Agâh vine în fața lui Civan cu rezultatul ADN pentru a-l împiedica să-l rănească pe Cenk; Ceren este acum cea complet uimită. Cemre este ocupată să încerce să găsească scrisoarea pe care Cenk a lăsat-o în urmă. Presupunând că mama lui este cea care are scrisoarea, persoana care a citit-o îi apare în mod neașteptat în față. Șeniz se pregătește să apară ca o furtună în fața lui Agah. În ciuda faptului că trebuie să se ocupe de toate, Agah își urmărește nepotul de la distanță în timp ce se vindecă. Ceea ce Agah nu știe este că medicul lui Nedim a lăsat-o pe Cemre să ia o decizie foarte dificilă. La conac continuă pregătirile nunții dintre Cemre și Cenk, dar nimeni nu știe de musafircul nepoftit care vine spre conac și a cărui sosire va avea un efect exploziv asupra tuturor.

18. Nedim ajunge la nuntă și uimește toată asistența. Toți sunt lăsați fără cuvinte în timp ce Nedim stă în picioare în fața lor. A început numărătoarea inversă pentru Șeniz și Cenk. Nedim afirmă că conacul nu este încă pregătit pentru el și, în ciuda insistențelor unchiului său, pleacă. Când Nedim revine a doua zi, cel mai rău coșmar al lui Șeniz devine realitate. Pentru Șeniz și Cenk, totul se poate transforma într-un război în funcție de ceea ce va spune sau va face Nedim. Cemre căreia nu i s-a permis să se apropie de Nedim, îl urmărește de la distanță. Cenk o întreabă de ce mai sunt căsătoriți și o va încolți pe Cemre. În timp ce toată lumea privește plină de curiozitate și așteaptă să vadă cum va continua viața din conac, noua viață a lui Nedim abia a început. Seher este curioasă de ce Ceren nu a fost încă iertată. Ceren, în ciuda insistențelor lui Neriman, refuză să intre din nou în conac, și, într-un moment la care nu se aștepta niciodată, se va trezi că-l vede pe Nedim.

19. Înainte ca Ceren să-l vadă pe Nedim stând în fața ei, ceea ce el îi spune este și mai șocant. Deoarece Șeniz crede că planul ei funcționează fără greșeală, mișcarea făcută de Damla o va atinge dintr-o direcție la care nu se aștepta. În timp ce Damla îl implică și pe Civan în aventura sa, Agah suflă în jurul conacului ca un uragan. Între timp, Cemre are o perioadă dificilă sub același acoperiș cu Nedim. Nedim continuă să fie o imensă amenințare atât pentru Șeniz, cât și pentru Cenk. Cu toate acestea, Cenk a ajuns la un punct în care nu mai poate rezolva problema. În timp ce Șeniz și Cenk sunt pregătiți și așteaptă atacul, ca să lovească în orice moment, adevărata surpriză a lui Nedim are un efect exploziv la masa de cină cu întreaga familie, punând pe toți cei din conac în stare de șoc!

20. Când Nedim și Ceren ajung la conac ținându-se de mână, toți cei care îi văd sunt uluiți. Odată ce Agah trece peste șocul inițial, încearcă imediat să o alunge pe Ceren din casă, dar obiecția pe care o primește de la Nedim îl devastează total pe Agah. În timp ce Cenk și Damla sunt încă nedumeriți, Nedim anunță că este adevăratul și de drept proprietar al conacului; Seniz începe imediat la ce are de făcut pentru a întoarce lucrurile în avantajul ei. În timp ce lui Cemre nu-i vine să creadă ce face Nedim, Cenk, furios, începe cearta. Când Nedim se întoarce spre Cenk și Cemre întrebându-i când intenționează să se mute, acesta este picătura care umple paharul pentru Cenk. Cenk este decis; dacă Nedim vrea război, el este gata să lupte!

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Nemilosul Istanbul ep. 11-15                          urmează Nemilosul Istanbul ep. 21-25;

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Nemilosul Istanbul, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











marți, 27 octombrie 2020

Kinetoterapia la Centrul Pas cu Pas - un aliat în recuperarea copiilor cu autism


Kinetoterapia la Centrul Pas cu Pas - un aliat în recuperarea copiilor cu autism

Sunt multe studii de specialitate conform cărora unul din 59 de copii are autism. Despre cauze nu sunt foarte multe informațîi, iar un tratament medicamentos minune, care să facă să dispară pur și simplu autismul nu există. Și atunci nu rămâne decât varianta de a apela la terapiile specifice acestei tulburări.

Încă de la primele semne ale autismului trebuie începută terapia!


Specialiștii le recomandă părinților că, în momentul în care copilul da anumite semne ce trădează autismul, să facă o programare pentru un consult de specialitate în acest sens. Cu cât se începe mai repede terapia, cu atât și recuperarea va fi mai eficientă și mai rapidă.

În România există mai multe centre, în cadrul cărora se pot face aceste terapii. Unul dintre acestea se află în Municipiul Suceava - Centrul Pas cu Pas. În cadrul acestuia activează o întreagă echipa formată din psihologi, logopezi, psihopedagogi și kinetoterapeuti ce au o pregătire temeinică și o mare experiență în domeniu.

Copiii cu autism care urmează terapiile ce se desfășoară în acest centru au parte de toată atenția, dedicarea și empatia echipei de specialiști. Printre terapii se numără: terapia individuală ABA, terapia de grup, terapia 3C, logopedia, kinetoterapia și masajul.

Toate acestea contribuie eficient la recuperarea și integrarea socială a copiilor ce au autism sau alte tulburări de dezvoltare.

Kinetoterapia - de un real ajutor în cazul copiilor cu autism


După cum mentionam anterior, kinetoterapia este una dintre terapiile extrem de eficiente ce vine în ajutorul copiilor și are rolul de a:

  • Educa echilibrul static și dinamic;
  • Dezvoltă motricitatea generală;
  • Dezvoltă dominantă laterală;
  • Educa ritmul și felul prin care își coordonează mișcările;
  • Dezvoltă percepția, orientarea și organizarea în spațiu și în timp;
  • Percepe corect schemă corporală.

Cu ajutorul exercițiilor fizice își diminuează comportamentul hiperkinetic, stereotipurile și autostimularea. Mișcarea ajută așadar copiii și din punct de vedere emoțional și social.

Trebuie menționat faptul că, având în vedere că vorbim despre copii, toate exercițiile din cadrul kinetoterapiei se fac sub formă de joacă, prin sarcini ușor de executat, în așa fel încât să îi atragă pe aceștia și să le trezească mai mult curiozitatea.

Părinții care doresc să își înscrie copiii la ședințe de kinetoterapie copii Suceava, o pot face accesând site-ul oficial al Centrului Pas cu Pas - centrulpascupas.ro, prin apel telefonic la numărul 0721 861 125, printr-un email trimis la contact@centrulpascupas.ro sau adresându-se direct la sediul aflat în Suceava, Strada Mărășești, Nr. 18, Et. 4, Camera 8.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet







marți, 20 octombrie 2020

Nemilosul Istanbul ep. 11-15 rezumat

Nemilosul Istanbul ep. 11-15 rezumat

11. Cenk și Cemre se întâlnesc într-un moment în care nici unul dintre ei nu se aștepta, și totul se transformă într-un joc de-a șoarecele și pisica. Cemre nu are deloc încredere în Cenk, nu crede că are intenții bune, așa că îl tratează foarte aspru și reușește cumva să se îndepărteze de el și să se întoarcă acasă. Nedim se teme, deoarece managerul casei (? traducerea englezească a textului turcesc este mediocră) l-a recunoscut și el a intrat în panică, așa că încearcă să o avertizeze pe Cemre, dar ea este atât de încântată de întâlnirea cu Cenk, încât nu-i acordă atenție; singurul lucru pe care vrea să-l facă este să părăsească casa.

Agah l-a urmărit pe Șahin, iar suspiciunile sale se confirmă. Șeniz a lucrat la spate. Agah nu poate accepta tot ce a aflat, cu toate acestea mai întâi trebuie să-l găsească pe Nedim. Cu relațiile ei, Șeniz este capabilă să-i găsească pe Nedim și Cemre. Cu toate acestea, există un lucru pe care niciodată nu ar putea să-l viseze; fiul ei este mereu cu un pas înainte.

Seher, care este reținută la poliție, încearcă să obțină orice informații cu privire la fiica ei, totuși știrile pe care le primește o vor devasta în totalitate. Șeniz crede că are un plan total impecabil; cu toate acestea, planul ei îl va arunca pe Nedim, fiul ei și chiar pe ea însăși chiar într-un foc mare, iar pentru a înrăutăți lucrurile, ea va fi complet vulnerabilă față de Agah.

12. Cenk nu poate ignora faptul că Cemre a fost trimisă înapoi la Antakya, așa că el o împiedică să plece. Vestea că Cemre nu s-a dus acolo se răspândește foarte repede ajungând la conacul Karaçay în cel mai scurt timp. Ceren primește această veste înainte ca Agah să ceară imediat o explicație de la Cenk și Cemre, dar ceea ce vede este o surpriză total neașteptată.

Cemre caută o viață nouă pentru ea însăși. În timp ce Seher, care arde de vină și durere pentru că i-a închis ușa lui Cemre, primește un mesaj de la Civan. Cemre se închide în sine, într-o lume a ei, dar apoi se regăsește brusc cu Nedim. În ceea ce îl privește pe Agah, el a făcut din aceasta o prioritate de a găsi un mod s-o țină la distanță.

Ceren vede acum clar că, indiferent de ceea ce face, mama ei nu va renunța la Cemre, așa că trebuie să găsească o modalitate de a scăpa definitiv de ea. Seher se implică și are o anumită atitudine față de Cemre, dar numai până când vede cu propriii ei ochi modul în care Ceren îl tratează pe Nedim. Între timp Cenk caută modalități de a o găsi pe Cemre; Șeniz este hotărâtă să-și țină fiul departe de fata aceea. În ceea ce îl privește pe Cenk, o găsește pe Cemre și îi face o ofertă foarte surprinzătoare, total neașteptată.

13. Cemre nu acceptă oferta revoltătoare de la Cenk. Chiar dacă el continuă să-i explice că acesta este singurul mod în care va putea să-l ajute pe Nedim, această ofertă nu este nici măcar o opțiune pentru Cemre.

Când Seher o prinde pe fiica ei, Ceren, abuzându-l pe Nedim, ea îi cere o explicație pe loc, dar Agah se bagă imediat în mijlocul disputei dintre mamă și fiică. Cu toate acestea, Seher este hotărâtă să obțină o explicație de ce fiica ei îl abuzează pe Nedim și de ce vorbește mereu despre Cenk.

În ceea ce o privește pe Cemre, ea este hotărâtă să folosească modul pe care îl știe cel mai bine pentru a încerca să-l ajute pe Nedim. Dar, pentru a realiza acest lucru, ea are nevoie de ajutorul lui Cenk. Chiar dacă au pus planul în mișcare pentru a-l ajuta pe Nedim, nu au nicio idee despre surpriza care îi așteaptă. Fiecare mișcare pe care o fac este blocată de Șeniz; deci devine perfect evident că acum mai au doar o singură șansă.

14. Vestea căsătoriei dintre Cenk și Cemre are un efect exploziv la petrecere. Șeniz face o criză când aude de mutarea fiului ei. Seher încearcă să scoată inelul de pe degetul lui Cemre. Cât despre Cemre, care a decis să ia această cale pentru a ajunge la Nedim, nu are intenția de a se răzgândi. Agah află de surpriza făcută de Cenk și Cemre, ușile conacului le vor fi închise.

În timp ce Agah ajunge să-și renege fiul, Șeniz este hotărâtă să nu-i permită fiului ei să fie sursă de bani pentru Seher și fiicele ei. Șeniz, de dragul fiului ei, este chiar dispus să se ridice în fața lui Agah, totuși pentru Cenk nu mai este loc de întoarce acum. Agah cere ca Cenk să nu mai aibă voie să folosească numele de familie, însă Cemre se concentrează asupra adevăratei ținte.

Seher suferă pentru Cemre și, în timp ce observă apropierea dintre Șeniz și Ceren, își amintește din nou de fotografiile pe care le-a găsit în seif. Când Nedim aude veștile despre această căsătorie, este surprins cu totul. Seher se întristează după ce se uită la fotografii. Când Agah intră în cameră, este începutul sfârșitului pentru Ceren.

15. Pe măsură ce Ceren și Neriman sunt scoși rapid din conac de oamenii lui Agah, Cemre și Cenk se întâlnesc față în față. Ușile conacului sunt acum deschise și primitoare pentru Cemre și Cenk. În timp ce Ceren, care nu știa unde să se ducă atunci când a fost alungată din conac, acum trăiește un șoc să audă că atât Cemre cât și Cenk s-au întors.

Cemre și Cenk sunt la fel de șocați ca și Ceren. Când întreabă care este motivul care influențează decizia lui Agah de a le permite să se întoarcă, ei cred că Șeniz are ceva de-a face cu acest lucru. Cu toate acestea, Șeniz are un program atât de încărcat încât nici măcar nu are timp să-i vadă pe Cemre și Cenk. Șeniz este prea ocupată în spatele ușilor închise, fiind nevoită să-i explice lui Agah tot ceea ce face.

Când Ceren și Neriman ajung la apartament, trăiesc șocul vieții lor. Cei doi îi văd pe Agah, Seher și Șeniz stând în fața lor, ceea ce înseamnă că jocul s-a terminat pentru ei și toate ușile sunt acum închise. Pe măsură ce Nedim începe un nou capitol în viața sa, ceea ce aude de la medici va fi un nou început pentru Agah și Nedim.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Nemilosul Istanbul ep. 6-10                          urmează Nemilosul Istanbul ep. 16-20;

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Nemilosul Istanbul, prezentare.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 15 octombrie 2020

Nemilosul Istanbul ep. 6-10 rezumat

Nemilosul Istanbul ep. 6-10 rezumat

6. Confruntarea începută de Cenk cu arma în mână o face pe Cemre să trăiască cea mai mare teamă din viața ei. Chiar dacă Seher își pierde controlul când aude ceea ce cere Agah, este complet neajutorată și se confruntă cu vinovăția de a-i părea rău pentru felul în care s-a comportat. Tensiunea dintre Cenk și Cemre crește odată cu mărturisirea.
În timp ce Agah așteaptă un răspuns de la Șeniz, care spumegă de furie, își pierde cumpătul și confruntarea dintre tată și fiu se mută în zona de pericol. Conacul Karaçay va fi plin de confruntări serioase și grele după confesiunea lui Cenk către Cemre.

7. Pe măsură ce Ceren se scufundă direct în visele ei cu sprijinul pe care îl primește de la Șeniz, confruntarea cu realitatea va fi foarte dură. Între timp, Cemre și Cenk trăiesc momente dramatice, iar presiunea la care îi supune Agah și Seher îi va uimi complet. Agah și Seher, cărora le este frică să facă față adevărului, se trezesc chiar în mijlocul unei confruntări uriașe. Cemre este acum blocată într-un punct fără întoarcere și îl pregătește pe Cenk pentru această situație, deși el nu are idee cât de gravă este situația.
Planul impecabil al lui Șeniz continuă și o face pe Ceren să trăaiscă șocul vieții sale. Între timp, Cemre ține morțiș să afle de ce Nedim este atât de stresată, iar mișcarea pe care o face pentru asta o va aduce față în față cu cel mai periculos inamic al ei. În vâltoarea întâmplărilor, Agah primește o scrisoare care îl tulbură, deoarece urmează zile foarte dificile pentru conacul Karaçay.

8. Mulțumită planului impecabil al lui Șeniz; Ceren primește cea mai dureroasă lecție din viața ei. Semnătura pe care tocmai a pus-o și țipătul care urmează întoarce întreg conacul pe dos. În timp ce Seher îl învinovățește pe Agah pentru că nu a permis ca această căsătorie să aibă loc, Cemre cere o explicație surorii ei. Seher știe acum că nu are altă opțiune decât să se plece în fața mândriei sale și să-i ceară ajutorul lui Șeniz pentru a-și scoate fiica din acel conac.
Cu toate acestea, Șeniz are propriile planuri pentru Sehet și familia ei. Cemre renunță, deoarece nu mai poate face nimic pentru sora ei care nu pare să vrea să se oprească. În timp ce Cemre așteaptă neajutorată rezultatele în brațele mamei sale, a decis să înceteze să-i mai dea lui Nedim vreun medicament. În ceea ce-l privește pe Civan, din cauza acțiunilor și atitudinii lui Ceren, se plimbă ca o bombă cu ceas care este pe cale să explodeze. Apoi, pe măsură ce Agah Karaçay o amenință pe Ceren ea vrea să scoată la iveală toate secretele și să dea totul peste cap.

9. În timp ce Seher și Agah privesc uimiți ceea ce se petrece în fața lor, Șeniz se gândește doar la Cenk. Cenk nu se teme de răspuns, ci mai mult de întrebările cărora trebuie să le răspundă.
Faptul că Ceren poate fi însărcinată are un efect cutremurător asupra familiei Yılmaz. Șeniz este ocupată să pună în mișcare planurile pentru a o putea elimina complet pe Cemre din familia lor. În timp ce Cemre nu crede că tatăl bebelușului este Nedim, ea va fi lovită dintr-un loc total neașteptat.
După tot ce s-a întâmplat, asta este tot ce trebuie pentru ca Agah să-și piardă tot respectul pe care îl avea pentru Cemre, dar adevărata lovitură pentru Cemre nu este din palma pe care o primește de la mama ei, ci mai degrabă de la Cenk. În timp ce nunta pe care Cemre a așteptat-o ​​mereu este în sfârșit pe cale să aibă loc, Seher a tras deja sforile unui joc pentru ca Cemre să-și ia adio de la Nedim. În momentul în care Cenk face prima mișcare corectă din viața sa, Cemre ia o decizie nebunească legată de Nedim.

10. După ce Cemre îl răpește pe Nedim și îl scoate din conac, toată lumea este disperată. Pentru a obține orice informații cu privire la nepotul său, Agah sună la orice număr la care se poate gândi, inclusiv la cei din sat.
Seher este, de asemenea, îngrijorată de bunăstarea fiicei sale. Cu toate acestea, Cener, pentru a-și atrage mama de partea ei, se folosește de sentimentul ei de vinovăție până la ultima picătură. Seher este hotărâtă să nu trebuiască să aleagă unul dintre copiii până când Neriman nu-și joacă și ultimul atu. Acum, Seher este forțată să-și păstreze atât legătura cu copiii, cât și acest secret imens. Șeniz face totul și folosește tot ce îi stă în putere pentru a-i găsi pe Cemre și Nedim înaintea oricui altcuiva. Dar habar nu are că Cenk i-a luat-o înainte.
Acum, când Cenk acționează primul, nimic nu va mai fi la fel pentru nimeni.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Nemilosul Istanbul ep. 1-5                          urmează Nemilosul Istanbul ep. 11-15;

sursa foto: haberturk.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Nemilosul Istanbul, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











marți, 13 octombrie 2020

Fă-ți propriul sistem de alimentare cu apă cu pompa submersibilă de la Mancaro

Fă-ți propriul sistem de alimentare cu apă cu pompa submersibilă de la Mancaro


În momentul în care decizi să te muți într-o zonă unde nu ești racordat la sistemul public de alimentare cu apă, ești nevoit să îți creezi propriul sistem prin care să îți asiguri necesarul de apă pentru consum. Este vorba până la urmă de condiții de trai absolut normale de care oricine trebuie să aibă parte.

Bineînțeles, trebuie precizat și faptul că sunt unele persoane care instalează un astfel de sistem din propria voință, pentru că urmăresc să aibă parte de o apă mai calitativă decât cea pe care sistemul public o oferă.

Una dintre variantele tot mai abordate de către cei ce își doresc să aibă propriul sistem de alimentare cu apă este folosirea unei pompe submersibile, ce are rolul de a drena, de a pompa apă reziduală, de a iriga și de a asigura necesarul de apă din locuință și chiar din grădina.

Iată câteva aspecte legate de pompele submersibile

Pompa submersibilă este, de fapt, o pompă care este scufundată vertical în lichidul de pompare. Aceasta face în așa fel încât lichidul să fie împins la suprafață printr-o conducta. Un avantaj al acestui tip de pompă este faptul că poate oferi o forță semnificativă de ridicare, fără a se baza pe presiunea aerului exterior pentru a ridică lichidul.

Specialiștii ne recomandă să avem grijă de felul în care utilizăm pompă submersibilă. Nu trebuie sub nicio formă folosită fără apă. În cazul în care, fără a ne da seama, se întâmplă acest lucru, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să stingem lampa, să o lăsăm să se răcească și abia apoi să o amorsam prin umplerea ei cu apă curată.

O altă recomandare a specialiștilor este să amorsam de fiecare dată pompă dacă a trecut o perioadă de timp mare de când nu am mai folosit-o. În acest fel, ne asigurăm că nu a intrat aer în conductele pompei.

Mancaro - pentru pompe submersibile de calitate

Și, pentru că ne dorim calitate și rezistență în timp, recomandarea este să achiziționăm pompe submersibile de la Mancaro. Vorbim de un magazin care își pune la dispoziția clienților produsele prin intermediul celor două magazine fizice din Suceava, dar și în mediul online - magazin din cadrul căruia oricine poate achiziționa produsele de care are nevoie.

În ceea ce privește pompele submersibile, Mancaro este unul dintre magazinele preferate de români pentru că oferă diversitate legată de modelele disponibile, de caracteristicile tehnice, dar și de mărcile ale căror pompe le comercializează. 

Fă-ți propriul sistem de alimentare cu apă cu pompa submersibilă de la Mancaro


Prețurile sunt accesibile, iar majoritatea pompelor submersibile beneficiază și de reduceri suplimentare de preț.

Achiziția pompelor submersibile, dar și a celorlalte produse, poate fi făcută direct din magazinele fizice din Suceava sau accesând site-ul oficial magazinulinstalatiilor.ro.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








luni, 12 octombrie 2020

Nemilosul Istanbul ep. 1-5 rezumat

Nemilosul Istanbul ep. 1-5 rezumat


1. Seher și familia ei vin de la Hatay la Istanbul, ajung la conacul Karaçay fără să știe ce se va întâmpla! Seher este o femeie tipic anatoliană, conservatoare, puternic legată de valorile ei, mândră dar demodată. Pentru Seher, toți cei trei copii ai ei sunt ca niște diamante. Atât de mult vorbește despre copiii ei, de parcă i-ar fi modelat să fie niște ființe superioare. Adevărul este că și-a educat bine copiii, care nu fac nici un rău nimănui și au spiritul dreptății.
Agah Karaçay este unul din personajele principale ale serialului. Acum este ocupat să caute o mireasă pentru nepotul său care a avut un accident în copilărie și este imobilizat într-un scaun cu rotile. Șefa servitorimii casei află despre aceasta și îi trimite un mesaj bunicii sale Neriman, care încă locuiește în orașul ei natal. Neriman este sigură că Seher, fata ei, care are la rândul ei o fiică de măritat, chiar dacă ar fi să moară, nu va accepta niciodată o astfel de ofertă. Așa că formează o alianță cu nepoata ei urzind un plan foarte răutăcios.
În afară, familia Karaçay se afișează ca o familie foarte puternică, de prestigiu, de lux, dar în realitate este o familie plină de secrete periculoase. De la primul pas făcut de Seher în conacul Karaçay, ea se teme pentru copiii ei, să nu cadă în mrejele unor jocuri sau a puterii banului, împotriva lor. Însă tot ce au clădit cele două familii în timp, se va zgudui din temelii și se va zdruncina.

2. Când Seher aude cuvintele "de vânzare", este ca și cum cineva ar fi împușcat-o literalmente în cap. Cu plicul în mână, se stropșește în fața lui Agah Karaçay aruncându-i cuvinte grele. Agah, uimit de ceea ce tocmai se întâmplă rămîne fără cuvinte, dar Seher este hotărâtă să-și împacheteze lucrurile, să plece cu tot cu copii. Cu lacrimi în ochi se urcă în autobuz.
Agah stă cu Nedim și la un moment dat acesta din urmă spune niște cuvinte care îi trezesc interesul, în timp ce un oaspete neinvitat apare în pragul casei Karaçay cu niște informații despre Seher.

3. Ceren se va afla în fața adevărului datorită lui Șeniz și atunci înnebunește de furie! Ceren, care a fost trădată de propria soră începe să se intereseze de Agah apoi se confruntă cu Seher.
Când Damal ajunge la conac cu sângele lui Civan pe mâini, toată lumea este uluită. Cenk, transformat în fratele protector, nu-și poate controla furia și îi pedepsește pe cei care trebuie pedepsiți. Agah și Cenk simt pentru prima dată sentimentul de a fi tată și fiu. Când Cemre pune problema că Cenk rămâne întotdeauna tăcut cu privire la Nedim, el nu știe ce să facă; în timp ce se gândea la ce a spus, el se duce la Nedim și într-o izbucnire de sinceritate spune tot ce a ținut ascuns pînă acum; această confruntare îl afectează profund pe Șeniz.
În timp ce Cemre primește un telefon gândindu-se că toate visele sunt pe cale să se împlinească, nu se gândește că acestea se pot și destrăma. Civan este copleșit de conversația cu adevărat grea dintre Seher și Șeniz, dar va fi forțat să facă față unei capcane care i-au fost întinsă. Pe măsură ce Civan pleacă fără să știe despre capcană, are impresia că se îndreaptă spre libertate. După ce a trecut printr-un incident oribil, care acum îl determină să nu mai știe cum să acționeze, este obligat să ceară ajutorul lui Agah Karaçay.

4. Cemre este uimită când îl vede pe Cenk stând în fața ei. Ca răspuns la mișcările sale arogante, primește un răspuns total neașteptat. Civan, care continuă să dea vina pe Agah, are avocați care fac tot ce pot pentru a-l salva. Mâinile lui Seher sunt încă în jurul gâtului Karaçay. Șeniz se folosește de această ocazie pentru a o alunga pe Seher și familia ei și pentru a continua să-l otrăvească pe Nedim. Din nou, familia Yılmaz se trezește cu bagajul în stradă, dar de data aceasta primesc sprijin de la cineva la care nu se așteptau niciodată.
În timp ce Ceren vede că rezultatele testului de sarcină sunt pozitive, este foarte fericită; Seher se pierde complet atunci când Civan este luat în custodie. Când Nedim întrerupe o ceartă între Șeniz și Agah, ultimul are parte de satisfacție în timp ce Șeniz este complet uimită. Agah îl avertizează pe Cenk cu privire la Cemre și la răspunsul pe care îl va primi; în același timp, Cemre nu ezită să-i arate lui Agah fotografiile de pe telefonul ei. Șeniz va avea încă un șoc!

5. Când Cemre primește un răspuns total neașteptat de la Agah, furia ei continuă să se intensifice. Nedim a ajuns la punctul în care nu există nicio modalitate de a-l controla. Cenk acționează din instinct pentru a-l proteja pe Cemre de mama sa și acum este pentru prima dată în opoziție cu ea.
Ceren face totul în felul ei și se simte încrezătoare în existența unui binefăcător, ceea ce o determină să acționeze, dar răul produs îl rănește și pe Nedim. La sfârșit, efectul asupra Nedim și Cenk este de neimaginat. După tot ceea ce s-a întâmplat, pentru prima dată Șeniz se simte neputincioasă. Când Ceren află, își folosește furia pentru a-l împinge pe Civan să o atace pe Cemre.
Agah este sătul de iresponsabilitatea lui Cenk, așa că, pentru a-l pune pe drumul cel bun,îl determină să acționeze după dorința lui (a lui Agah). Între timp, Ceren nu se poate liniști cu informația pe care o deține și într-un moment în care toate opțiunile pentru Agah s-au epuizat, ea se apropie de Seher cu o negociere șocantă. În ceea ce-l privește pe Cenk, auzind ce-i spune Șeniz, va face o mișcare la care nimeni nu s-a așteptat vreodată.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Nemilosul Istanbul prezentare                          urmează Nemilosul Istanbul ep. 6-10;

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Nemilosul Istanbul, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











Nemilosul Istanbul - prezentare



Nemilosul Istanbul - afis
Titlul original: Zalim Istanbul
Traducere - Nemilosul Istanbul
Gen: dramă, romantic,
Episoade: 39, de cca 150 minute, 2 sezoane
Producător: Avsar Film, Turcia 2019
Rețeaua de distribuție: Kanal D, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Cevdet Mercan
Scenariul: Sirma Yanik

Serialul se difuzează pe KanalD Romania din octombrie 2020.

Agah Karacay (Fikret Kuskan) este un om de afaceri de succes care are o viață plină. Locuiește într-un conac spațios împreună cu frumoasa și ambițioasa sa soție Seniz (Mine Tugay), fiul iresponsabil, Cenk (Ozan Dolunay), fiica lipsită griji, Damla (Simay Barlas) și nepotul său cu dizabilități, Nedim (Berker Guven).

Când fratele mai mare al lui Agah este ucis, faptă petrecută cu ani în urmă, el nu doar că moștenește de o avere imensă, dar preia și responsabilitatea nepotului său de 8 ani, Nedim, care era normal la început. După aceea, se întâmplă ceva neașteptat și Nedim rămâne cu sechele pe viață în urma unei tragedii.

Chiar dacă Agah își iubește nepotul și încearcă să facă tot posibilul pentru a-l îngriji cât mai bine, soția lui Seniz vrea să-l trimită într-o instituție medicală de specialitate. Seniz păstrează un secret legat de trecutul ei și face tot ce este necesar pentru a păstra secretul în continuare, dar îl consideră pe Nedim drept inamic, deoarece este singurul martor a ceea ce s-a întâmplat cu ani în urmă. Din acest motiv, ea vrea să-l destabilizeze psihic cât mai tare, administrându-i medicamente în surplus fără știrea nimănui.

Drept urmare, Agah crede că tratamentul lui Nedim nu funcționează și se simte disperat pentru că nu-și poate ajuta nepotul în nenorocirea lui. Situația devine mai complicată când Agah află că are o boală de inimă și începe să se gândească la ce s-ar întâmpla cu nepotul său dacă va muri. Agah știe că, după moartea sa, soția, fiul și fiica lui l-ar părăsi imediat pe Nedim în sărăcie și singurătate. Din acest motiv, vrea să găsească o fată care să accepte măritișul cu Nedim și să pună capăt unui viitor sumbru. Mai mult, este conștient că o asemenea persoană care ar fi dispusă să se căsătorească cu Nedim doar de dragul banilor.

Agah o însărcinează pe servitoarea sa Nurten (Gamze Demirbilek) să găsească o fată potrivită din orașul său natal Antakya. Nurten o informează pe prietena ei Neriman (Aysen Sezerel) că Agah Karacay caută o fată de măritiș pentru nepotul său cu dizabilități. Neriman, însă, nu este de încredere și ticluiește un plan ca să pună mâna pe bani. Astfel, își minte nepoata Ceren (Bahar Sahin) și o face să creadă că va fi bogată dacă acceptă să se căsătorească cu Cenk (Ozan Dolunay) care este singurul moștenitor al familiei Karacay.

Ceren nu știe că va fi, de fapt, mireasa unui tânăr cu dizabilități. Ea presupune că se va căsători cu frumosul moștenitor Cenk și din acest motiv acceptă să devină mireasa familiei Karacay după care începe să vorbească despre asta cu mama ei, Seher și cu bunica ei.

Seher (Deniz Ugur) este o femeie de încredere, mândră și conservatoare care face tot posibilul pentru a-și păstra familia unită după ce soțul ei a decedat. Ea și-a crescut singuri cei trei copii. Fiica cea mare, Cemre (Sera Kutlubey), este o fată cumsecade care lucrează ca asistentă medicală, în schimb fata cea mai mică, Ceren (Bahar Sahin), este o ambițioasă care nu se abține să facă ceva rău pentru a-și atinge scopurile. Singurul ei fiu, Civan (Idris Nebi Taskin), este un tânăr care face tot posibilul pentru a-și proteja familia.

Seher nu cunoaște planurile lui Neriman, știe doar că familia Karacay caută servitori care să lucreze la Istanbul. Dar totuși, nu vrea să-și părăsească orașul natal și, din acest motiv, respinge oferta. Cu toate acestea, atât Ceren, cât și Neriman fac tot posibilul să o convingă pe Seher să acționeze în direcția dorită de ele. Drept urmare, în primul rând Ceren va rupe logodna, apoi Ceren dezvăluie că sora ei Cemre lucrează ca și cântăreață într-un club în afară de jobul ei de asistentă medicală la spital; și în cele din urmă, Ceren ajunge să dea foc casei.

După ce casa lor arde, Seher nu mai are de ales decât să meargă la Istanbul unde se instalează într-o locuință situată în apropierea conacului Karacay. Totuși, nimeni nu știe ce vor face în acest conac mare, ci doar presupun că vor lucra ca servitori. În scurt timp, Seher află că motivul real al venirii la conacul Karacay este să-și vândă fiica.

Ce va face Seher când va afla adevărul? Sau cum va reacționa Ceren când va afla că trebuie să se căsătorească cu Nedim în loc de Cenk? Cum se va schimba viața familiei Karacay după sosirea lui Seher și a copiilor ei? Va deveni Nedim din nou sănătos? La toate aceste întrebări veți găsi răspunsul urmărind serialul Nemilosul Istanbul pe Kanal D.

Distribuția

Fikret Kuskan în rolul Agah Karacay
Mine Tugay în rolul Seniz
Deniz Ugur în rolul Seher
Ozan Dolunay în rolul lui Cenk
Berker Guven în rolul Nedim
Bahar Sahin ca Ceren
Sera Kutlubey în rolul lui Cemre
Simay Barlas ca Damla
Idris Nebi Taskin ca Civan
Aysen Sezerel în rolul Neriman
Gamze Demirbilek în rolul Nurten

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


 urmează Nemilosul Istanbul ep.1-5 , Nemilosul Istanbul ep. 6-10, Nemilosul Istanbul ep. 11-15, Nemilosul Istanbul ep. 16-20, Nemilosul Istanbul ep. 21-25, Nemilosul Istanbul ep. 26-30, Nemilosul Istanbul ep. 31-39  

sursa foto: turkishdrama.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Nemilosul Istanbul, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 8 octombrie 2020

Prețul fericirii sezonul 3 partea III rezumat ep. 66-74



66. Sahika face tot posibilul pentru a păstra secretă relația dintre Halit și Leyla și induce în eroare pe cei din jurul ei. Yîldîz și Ender înghit minciunile lor și se relaxează în ceea ce o privește pe Leyla. Halit află un mare secret al lui Nadir și îl amenință, dar Nadir s-a pregătit pentru acea amenințare a lui Halit și face o mișcare neașteptată încolțindu-l.

67. În timp ce relația lui Halit cu Leyla continuă la viteză maximă, Halit atrage atenția din cauza comportamentului său. Zerrin, căruia acțiunile lui Halit i se par suspecte, o avertizează pe Ender și cu asta lansează o bombă cu ceas. În timp ce Yîldîz crede că în sfârșit se simte confortabil, viața ei va fi răsturnată de-a binelea din nou.

68. Yîldîz nu suportă să fie înșelată din nou și decide să divorțeze de Halit, care încearcă să găsească o modalitate de a-și salva căsnicia, în timp ce se îndepărtează de Leyla, dar ea este hotărâtă să nu renunțe la Halit. Sahika o susține pe Leyla în dorința ei și îi întărește convingerea că este bine ce face. Nadir, care profită de faptul că Yîldîz este singură, are cu totul alte planuri.

69. Halit primește șoc cu sarcina Leylei. Leyla încearcă să se dovedească copiilor lui Halit. Nadir face tot posibilul pentru a câștiga Yîldîz și îi cere ajutor lui Ender. Învățarea lui Yîldîz despre sarcina lui Leyla o face să ia o decizie greșită.

70. În timp ce Ender face tot posibilul să-l suspecteze pe Halit din Leyla, Sahika crede că Leyla nu-i va mai fi de folos. În timp ce oferta de piure de mere a lui Yîldîz schimbă viața lui Yîldîz, mișcările greșite ale lui Halit pregătesc prăbușirea imperiului său.

71. Colapsul lui Halit afectează profund pe toată lumea. Halit, Zehra, Lila și Erim au încercat cu greu să țină pasul cu noua comandă. Yîldîz nu se poate bucura pe deplin de noua ei viață din cauza celor întâmplate. Unul dintre cei mai afectați de pierderea tuturor de către Halit este Sahika. Sahika este concediată de la companie și toate ușile vor fi închise pentru ea, ceea ce o face mai periculoasă decât este și ia o decizie care va afecta viața tuturor.

72. În timp ce moartea lui Nadir zguduie profund pe toată lumea, căsătoria lui Sahika cu el în ultimul moment se află pe agenda tuturor. Ender și Caner lucrează din toate puterile lor pentru a dezvălui ce a făcut Sahika. În timp ce lupta pentru viață a lui Halit continuă, el experimentează tristețea preluării companiei de către Sahika. Viața lui Halit se va schimba după o veste surpriză, iar o persoană neașteptată va afecta viața lui Yîldîz.

73. Halit face un plan de răzbunare pentru a o învinge pe Sahika. În timp ce Lila și Erim fac tot posibilul să-și susțină tatăl, Zehra se luptă să se adapteze la noua ordine. Pe măsură ce Yîldîz și Kerim se apropie, se vor confrunta cu surprize neașteptate. Sahika se află într-un nou joc pentru a scăpa complet de Ender.

74. În timp ce Yîldîz este surprinsă să afle despre Kerim că este noul CEO, ea află și că acesta a fost angajat de Sahika și încearcă să stea departe de el. Ender își dă seama de planul perfid al lui Sahika și face tot posibilul pentru a o scoate din viața lor. Cu toate acestea, oferta Sahikăi de salvare va fi atractivă pentru ea. Halit este hotărât să facă tot posibilul pentru a o recâștiga Yîldîz, dar mintea lui Yîldîz este deja confuză.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Prețul fericirii sezonul 3 partea II  

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Prețul fericirii, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











joi, 1 octombrie 2020

Casa fără etaj, mai rentabilă - află cum și de ce



Îți proiectezi în minte casa mult dorită. În cele mai multe dintre cazuri vorbim despre proiecte îndrăznețe și mărețe, despre cât mai mult spațiu, camere mari, bine luminate, dar mai degrabă scăldate în multă lumina naturală, cu spațiu verde adică o mică grădină, cel puțin. În realitate, constați că o casă mică va fi una mai rentabilă. Iată de ce.

Casa fără etaj nu este un compromis

Dacă răsfoiești puțin catalogul de proiecte case fara etaj de la Smart Home Concept spre exemplu, îți dai seama că astfel de construcții sunt chiar interesante, pot avea arhitectură modernă și vizual și din punct de vedere al compartimentării pot fi o încântare.

În general, când vorbim despre o casă fără etaj vorbim automat și de avantaje precum:

Eficienţă energetică

Gândește-te că la capitolul consum de resurse pentru a asigura confortul termic al casei nu mai este necesară încălzirea la etaj. Aerul circulă mai rapid, în mod firesc, în camerele alăturate.

Costuri mai rentabile

Atât din punct de vedere al construcției în sine, mai ales că este exclusă scara de acces între etaje, cât și din punct de vedere al întreținerii vorbim despre costuri mai mici. În plus, există posibilitatea de a proiecta camerele mai generos ca spațiu și ca înălțime de asemenea, pentru ca spațiile să fie luminoase și aerisite.

Varianta ideală pentru cei cu copii sau membri de familie în vârstă

În funcție de cazul fiecăruia, inexistenţa vreunui nivel la casă înseamnă un avantaj pentru cei mai în vârstă, pentru cei cu copii mici și mai ales pentru persoanele cu dizabilități. Scara de acces impune adesea probleme legate de siguranță, dar și de estetică.

Ulterior, pot fi decise extinderi ale casei fără etaj, iar costurile pot fi rentabile dacă alegerea este despre mansardă spre exemplu. În funcție de poziția casei ar fi păcat totuși să ratezi priveliștea, dacă nu ai un nivel la înălțime.

Așadar, casa fără etaj este ideală mai ales pentru cei care au o suprafață de teren generoasă și își permit deci să aibă o casă cu o amprentă mare. Diferențele de costuri nu sunt foarte mari, dacă ne gândim că ce economiseşti cu o casă cu etaj echivalezi cu amprenta la sol mai mare și cu un acoperiș mai extins. Dacă casele din zonă sunt fără etaj, cu atât mai mult vei înclina spre o astfel de opțiune.

Descoperă catalogul de proiecte de la smarthomeconcept.ro și decide ce casă îți este pe plac, dar ține cont și de bugetul disponibil.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet