Se afișează postările cu eticheta campanie testare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campanie testare. Afișați toate postările

duminică, 22 septembrie 2019

Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail

Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail

De când mă știu, am avut imunitatea organismului scăzută și am răcit iarna aproape mereu. Adică se termina o răceală și începea alta, cam așa am fost în copilărie. Deși odată cu trecerea anilor organismul s-a mai fortificat, nu înseamnă că scap iarna de răceli. În parte, fenomenul se datorează și faptului că lucrez între copii, în comunitate, și asta mă face mai vulnerabilă la virușii gripali.

Bineînțeles, am căutat mereu să cresc imunitatea, mai ales iarna, și să consum alimente bogate în vitamine, în special C, sau să iau suplimente care promit să te apere de probleme. Cred că nu este nevoie să spun, că dacă fructele citrice și altele, au un anume efect consumate cu regularitate, suplimentele pe care le-am luat eu, n-aș zice că s-au remarcat prin ceva anume.

Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail

Acum câteva săptămâni am primit spre testare, prin intermediul Brander,  produsul Royale Cocktail de la Apidava, cu miere, polen și lăptișor de matcă, produs care este un adevărat cocktail de energie, sănătate, recomandându-se în caz de suprasolicitare fizică și intelectuală, deficiențe imunitare, întârzieri de creștere la copii, stări de slăbiciune, reumatism, afecțiuni hepatice etc. Pe lângă borcanul cu miere și polen, am mai primit două pungi de bomboane cu miere, una în varianta cu propolis, cealaltă în varianta cu ghimbir. Ele reprezintă micul meu răsfăț dulce, care mă pot ajuta și atunci când am probleme cu gâtul, când sufăr de răgușeală sau când mă confrunt cu răceala sau gripa.

Deocamdată iau zilnic câte o linguriță de miere cu polen, Royale Cocktail, în așa fel încât la iarnă răcelile să mă ocolească și imunitatea organismului meu să fie la parametri optimi. Dar poate vă întrebați

Ce este așa de special la mierea cu polen?


Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail


Majoritatea oamenilor consideră că polenul este acea substanță fină, galbenă și lipicioasă care acoperă totul primăvara și vara. Adevărat, și acela este polen, dar pe noi ne interesează acum polenul colectat de albine pe piciorușele lor. Polenul este agentul de fertilizare al plantelor și elementul esențial pentru supraviețuirea multor specii de plante. Este responsabil pentru formarea de semințe, fructe și poate fi un factor alergen pentru unele persoane, generând simptome foarte neplăcute, în special tuse necontrolată.


De ce polenul este galben?


Deși asociem polenul cu culoarea galbenă, polenul poate avea multe culori vibrante, inclusiv roșu, violet, alb și maro. Dar deoarece insectele polenizatoare, cum ar fi albinele, nu pot vedea culoarea roșie, plantele produc de obicei polen galben (sau uneori albastru) pentru a le atrage. Acesta este motivul pentru care majoritatea plantelor au polen galben, cu toate că există și unele excepții. De exemplu, păsările și fluturii sunt atrași de culorile roșii, astfel încât unele plante produc polen roșu.


Orice polen produce alergii?


Întrucât plantele cu flori produc atât de mult polen, s-ar părea că ele provoacă, cel mai probabil, reacții alergice. Cu toate acestea, deoarece la majoritatea plantelor polenizarea se face prin insecte și nu prin vânt, ele nu sunt, de obicei, cauza reacțiilor alergice. Plantele care transferă polenul prin eliberarea acestuia în aer, cum ar fi zarzavatul, stejarii, ulmii, arborii și ierburile, sunt cel mai adesea responsabile de declanșarea reacțiilor alergice.

Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail

De ce albinele mănâncă polen și nectar?


Polenul este o sursă bogată de proteine pentru albine, în timp ce nectarul oferă energie și ajută la menținerea echilibrului hidric. Albinele adulte mănâncă în cea mai mare parte nectar cu puțin polen, deși reginele pot consuma mai mult polen, cel puțin la început. Polenul este amestecat cu apă și nectar în gura albinei, ceea ce face ca granulele de polen să „crească”. Această hrană este apoi depozitată în faguri și regina, care hibernează iarna, deși restul coloniei va fi murit, are nevoie de hrană când iese din hibernare, hrană cu care își va reînnoi energia și o va ajuta să depună ouă. Polenul este și un foarte bun adjuvant pentru ovarele reginei, ca să poată să să-și facă o nouă colonie de albine în sezonul următor. Pe măsură ce larvele se dezvoltă, ele se hrănesc inițial cu polen, pe care regina l-a păstrat, și mai apoi cu nectar regurgitat și polen.

Având în vedere aceste calități pe care polenul le are pentru albine, el poate fi la fel de bun și pentru oameni. Poate că gustul mierii cu polen nu este foarte atrăgător, însă calitățile produsului Royale Cocktail sunt atât de importante, imunitatea organismului meu va beneficia atât de mult de pe urma mierii și a polenului, încât tratez Royale Cocktail exact ca pe un medicament. Nu gustul contează, ci sănătatea mea.

Bomboanele cu miere deocamdată le consum de plăcere, dar îmi păstrez și pentru vremea când va fi frig și voi răci. Dacă voi mai răci vreun pic în această iarnă!


Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin







luni, 1 aprilie 2019

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Recunosc că până de curând nu țin minte să fi avut vreodată săpunuri cu miere sau cu lăptișor de matcă în casă. Dar de când cu campaniile Apidava Cosmetic line prin bunăvoința Brander, folosesc săpunuri naturale cu ingrediente apicole și las deoparte orice altceva în favoarea lor.

Să vedem, așadar, care sunt beneficiile mierii încorporate în săpun


Mierea este unul dintre cei mai vechi îndulcitori de pe pământ. Albinele fac mierea din nectar, pe care îl obțin din polenul florilor, iar acest nectar conține aproape 600 de compuși. Avem nevoie de albine, deci hai să facem tot ce putem pentru a le salva și a le ține aici pe acest pământ, pe lângă noi.

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Mierea este un excelent emolient. De asemenea, mierea este extrem de hidratantă și ajută la menținerea pielii hidratate. Această umiditate și elasticitate ajută să dați pielii strălucirea ei naturală și aspectul sănătos.
Mierea are un complex de antioxidanți, ceea ce înseamnă îmbătrânire mai lentă, mai puține riduri, mai puține leziuni cauzate de radicalii liberi. De fapt, cercetările actuale au stabilit eficacitatea mierii ca formă naturală de protecție solară, ajutând la protejarea pielii de efectele nedorite ale razelor soarelui, care ar putea duce la cancer.
Deoarece mierea este anti-bacteriană, este utilă în tratarea acneei și ajută la limitarea altor iritații bacteriene pe piele. Mierea este cunoscută ca având calități anti-microbiene, menține pielea hidratată, proaspătă și previne uscarea. Este folosită pentru tratarea zgârieturilor, arsurilor minore, durerilor de gât și a diferitelor infecții bacteriene, are proprietăți antioxidante naturale care distrug agenții chimici biologic distructivi.
Mierea furnizează pielii cantități suficiente de nutrienți pentru creșterea țesuturilor noi. De asemenea, vă ajută să vă protejați pielea în timp ce vă aflați la soare și ajută la întinerirea pielii pentru un aspect mai tânăr și mai suplu.
Unul dintre ingredientele naturale excelente pentru îngrijire, dar și pentru curățare și pentru eliminarea bacteriilor este propolisul. Considerat un adevărat antibiotic natural, acesta dublează efectele antiseptice și antiacneice ale mierii.

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Mai puternic decât mierea este lăptișorul de matcă, supranumit și fântâna tinereții.

Lăptișorul de matcă are beneficii uimitoare ale pielii și sănătății. Cel mai cunoscut și apreciat efect este cel anti-îmbătrânire, hidratant, vindecător, nutrient pentru piele. Miraculosul lăptișor de matcă a fost folosit din cele mai vechi timpuri. Puterile sale de vindecare a pielii au fost folosite pentru multe afecțiuni. Lăptișorul de matcă este o secreție a reginei unui stup care este folosită pentru a hrăni larvele și albinele adulte care vor deveni regine.
Lăptișorul de matcă conține vitaminele din complexul B, aminoacizi, acizi grași, minerale, enzime, are proprietăți antibiotice naturale și antibacteriene. Lăptișorul de matcă este cea mai cunoscută substanță anti-îmbătrânire și are un aport extraordinar de nutrienți pentru piele. Ajută pielea sensibilă, uscată, sau cu acnee să se vindece și să arate normal, diminuând ridurile fine.

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Așa că, având în vedere beneficiile produselor apicole pentru piele și nu numai, mi se pare firesc să îmi doresc să folosesc în continuare săpunurile naturale cu ingrediente apicole comercializate de Apidava. Toate au formă hexagonală și un miros foarte plăcut. Sunt spornice, nu sunt prea moi, datorită adaosului de ceară de albine și au un preț foarte accesibil. Pachetul primit conține un săpun cu miere și propolis, un săpun cu miere și lăptișor de matcă și un săpun cu miere și ceară. Ele vin ambalate în celofan, cu o etichetă detaliată pe una din părți. Săpunurile naturale cu ingrediente apicole de la Apidava sunt spornice, au un miros foarte plăcut și proprietăți pe care alte săpunuri nu le oferă.


De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











marți, 15 ianuarie 2019

Sampon si balsam Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf. Review


Sampon si balsam Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf. Review

Review-ul de astăzi are legătură cu un șampon și balsam pe care le-am primit acum câteva săptămâni de la Buzzstore, gama Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf, în cadrul campaniei #impartebucuriacraciunului. (Apropo, poate vă interesează să știți ce înseamnă să fii buzz-er.) Eu obișnuiesc să mă vopsesc blondă, deși părul meu e castaniu, așadar vă dați seama că am nevoie și de un oxidant puternic, ceea ce atacă, inevitabil, firul de păr. Astfel, el este predispus la rupere și sfărâmare, este mai uscat decât dacă nu m-aș vopsi, ceea ce duce în continuare la despicarea capetelor. Dacă mai pun la socoteală și două coafuri permanente pe an, avem un tablou clinic, să zic așa, al părului meu deteriorat și uscat. În plus, el este agresat de factori externi precum poluarea urbană, praful din atmosferă și acțiunea radicalilor liberi.

Undeva în ultima săptămână a anului, atât la sfatul coafezei mele cât și datorită campaniei Buzzstore am decis să încerc șamponul și balsamul Schwarzkopf Gliss Purify & Protect care purifică părul expus la praful din aerul poluat și îl repară când este deteriorat de radicalii liberi ai atmosferei. Pe lângă aceste calități primordiale, noua gamă Gliss Purify & Protect hidratează, purifică și conferă strălucire, revitalizează și fortifică părul, asigurând protecția necesară împotriva unor factori de stres prezenți în atmosferă.

Sampon si balsam Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf. Review

Atât șamponul cât și balsamul acestei game noi de la Schwarzkopf sunt fără siliconi și coloranți artificiali. Ambele produse vin în sticle de 250 ml, transparentă pentru șampon, albă pentru balsam. Prețul este foarte accesibil, cca 15 lei șamponul și 17 lei balsamul - mă refer la prețurile de pe emag, dar este posibil să le găsiți și la un preț mai mic. Gama conține apă, sulfat sodiu, clorură de sodiu, cocoat de gliceril PEG-7, extract de semințe de Pinggosperma Moringa, PEG-150 Distearte, PEG-120 metil glucoză dioleat, hidrolizat de keratină, cocodimoniu hidroxipropil hidrolizat, climbazol, parfum, ulei de ricin hidrogenat PEG-40, pantenol, benzofenon-4, Acid citric, benzoat de sodiu, EDTA disodic.

În plus, gama conține keratină, iar această formulă de înaltă performanță cu 3X Liquid Keratin repară cu precizie părul deteriorat și înlocuiește pierderea de keratină, împrospătând părul degradat. Părul puternic deteriorat, așa cum este al meu din cauză vopsirilor repetate, pierde efectul keratinei, rezultând o structură puternic degradată. Un astfel de păr are nevoie de o reparație extremă pentru a se reface, iar gama Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf vine în ajutorul dumneavoastră.

Consistența șamponului este asemănătoare cu un gel mai subțire, incolor; parfumul este dulceag, răcoritor și suav, nu foarte puternic. Parfumul este absolut divin, mai ales când vă întoarceți de la sală cu părul ud de transpirație și veți face un duș. După ce mi-am spălat părul, se simte răcoritor, moale, curat, în timp ce parfumul delicat persistă mai mult timp pe el.

Sampon si balsam Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf. Review

Eu mă spăl pe cap de 2-3 ori pe săptămână și folosesc șamponul într-o singură aplicare, deși am păr care se îngrașă relativ rapid. Acest produs spală bine și se clătește cu ușurință fără a lăsa nici un reziduu. După spălare, părul se simte puțin uscat și lipicios, de aceea aplic și balsamul reparator. Sunt cât se poate de mulțumită de rezultatul final, pentru că părul meu este foarte plăcut la atingere și ușor de periat. Deși hidratează capetele uscate și despicate și le face mai puțin fragile, nu pot spune că tratează capetele despicate, dar a redus în mare măsură apariția firelor foarte deteriorate la vârfuri.

Pe scurt, gama Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf are următoarele calități:
- face părul moale și ușor de manevrat.
- conferă rezistență.
- părul se clătește ușor.
- îndepărtează impuritățile și protejează contra factorilor agresivi din atmosferă.
- dă strălucire părului.
- hidratează bine scalpul și capetele uscate.
- împiedică ruperea părului.
- nu conține coloranți.

Îmi place acest șampon și balsam, deoarece îmi hidratează cu adevărat părul și îi dă strălucire, dar mai ales îl protejează de poluarea urbană, iar periajul este mult simplificat, fără să cadă prea multe fire de păr. Pe scurt, gama Gliss Purify & Protect de la Schwarzkopf respectă toate pretențiile mele în ceea ce privește un șampon și un balsam.

#buzzGliss #BUZZStore #Schwarzkopf #PurifyandProtect #sampon #balsam #campaniitestare #ingrijirepersonala


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 15 decembrie 2018

7 metode de eliminare a stresului zilnic

7 metode de eliminare a stresului zilnic
sursă foto - pixabay

În ziua de astăzi relaxarea și calmul psihic reprezintă un lux, din punctul meu de vedere. Ritmul vieții, interacțiunea socială, îndatoririle de serviciu, deadline-urile, problemelor cărora trebuie să le faci față zi de zi, reprezintă o sursă de stres, care poate că la tinerețe nu se simte prea tare, dar odată cu trecerea timpului este din ce în ce mai apăsătoare.

În aceste condiții devine imperios necesar să putem să ne menținem echilibrul psiho-mental apelând la anumite tehnici de relaxare sau metode de a elimina energiile negative acumulate peste zi.

Iată câteva dintre acestea:

1. Păstrați o atitudine pozitivă

Acceptați că există și evenimente pe care nu le puteți controla și încercați să le luați ca atare, situându-vă de partea luminoasă a lor, sau căutând să vedeți zona de bine din ele, chiar dacă dv. personal ați ieșit pe minus din situația respectivă. Fiți asertiv în loc de agresiv. Analizați-vă sentimentele, opiniile sau credințele în loc să deveniți furioși, defensivi sau pasivi.

2. Practicați tehnici de meditație

Acestea chiar ajută, și asta o spune o persoană (eu, aceea care scrie pe acest blog) care ani de zile a practicat câteva tehnici yoga cu succes. Încercați meditația, yoga sau tai-chi pentru gestionarea stresului. Câteva minute de meditație pe zi pot ajuta la ușurarea anxietății, făcându-vă mai rezistent la stres. Mergeți la un salon de masaj măcar o dată pe săptămână, ori faceți acasă o baie caldă la picioare, cu uleiuri esențiale, apoi singuri masați-vă ușor, cu mișcări circulare, tălpile.

3. Faceți sport regulat

Corpul poate lupta mai bine cu stresul atunci când este în formă. Dacă nu mai aveți starea de sănătate perfectă care să vă permită să practicați un sport, mersul pe jos este foarte potrivit. Prin mișcare și aerisire a plămânilor organismul se purifică de energiile negative acumulate și totul are un impact pozitiv asupra stării psihice. Practicați dansul, dacă vă place să dansați. În China, de exemplu, oamenii ies pe străzi sau în parcuri și dansează sau fac diverse exerciții, fără să se simtă stânjeniți de ceilalți trecători. În plus, mâncați 3 mese sănătoase pe zi, echilibrate nutrițional și la aceleași ore mereu, dacă este posibil.

4. Faceți-vă timp pentru hobby-uri

Hobby-urile și, în general, orice activitate care ne face plăcere, reprezintă o modalitate majoră de eliminare a stresului. Iar dacă vă place să vedeți locuri noi, mergeți în fiecare weekend cu familia sau prietenii într-o excursie, la un picnic în natură, sau ca să vizitați obiectivele turistice dintr-o anumită zonă.

5. Luați suplimente alimentare


7 metode de eliminare a stresului zilnic

Înainte de a vă hotărî dacă să luați suplimente sau nu, vă recomand să vă sfătuiți cu medicul dv. de familie. Un astfel de supliment alimentar care combate stresul este Neuro Power de la Ayurmed. Complexul de plante ayurvedice din care este alcătuit Neuro Power, susține buna funcționare a celulei nervoase și a sinapselor, având un efect tonic cerebral. Suplimentul Neuro Power reprezintă un bun tratament pentru sistemul nervos, eficace și la îndemâna oricui. În plus, acesta conferă o stare de echilibru emoțional și ajută la o mai bună adaptare la situațiile conflictuale și stresante de peste zi.

6. Odihniți-vă suficient

Corpul tău are nevoie de timp pentru a se recupera de la evenimentele stresante. Nu vă bazați pe consumul de alcool ori medicamente psihotrope pentru a reduce stresul. Relaxați-vă prin somn ori prin a sta întins în pat ascultând în surdină muzică de meditație. Dacă vă place, puteți arde bețișoare parfumate în acest timp. Creați o listă de melodii sau sunete naturale (valurile mării, un pârâu de munte, ciripitul păsărilor) și permiteți-i minții să vagabondeze în spațiul imaginar creat de aceste sunete liniștitoare. Pe youtube găsiți o sumedenie de clipuri cu o astfel de muzică.

7. Căutați sprijin social

Petreceți suficient timp cu cei dragi, vorbiți cu ei față în față sau măcar la telefon, dacă se află la mare distanță. Împărtășiți întâmplările voastre cu ei, nu țineți în voi ceea ce vă doare, nu acumulați intenționat energiile negative care vă macină, dintr-o foarte greșită concepție că pe celălalt nu-l interesează problemele dv. Doar faptul de a vorbi cu cineva despre ceea ce este apăsător reprezintă o terapie în sine.


7 metode de eliminare a stresului zilnic
sursă foto - pixabay

Voi ați încercat vreuna dintre aceste metode de combatere a stresului? Dacă da, vă invit să comentăm împreună efectele resimțite.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










joi, 29 noiembrie 2018

Hemoroplant de la Ayurmed - testare



De data asta am primit prin bunăvoința Brander, spre testare, un produs despre care vorbim în șoaptă în public, dar care este atât de util acelora care suferă de constipație cronică și de hemoroizi. Însă dacă mă întrebați pe mine, nu e nevoie să aveți și prima afecțiune, hemoroizii pot exista independent de aceasta, deși, la un moment dat în viață, o constipație rebelă a generat hemoroizii de azi.

Hemoroplant de la Ayurmed - testareMedical vorbind, hemoroizii reprezintă niște dilatații varicoase ale venelor hemoroidale. Mai pe înțelesul nostru, când o persoană este constipată și face un efort să aibă scaun, anusul se poate rupe, iar acolo se află venele hemoroidale. Apare o sângerare locală, o usturime - deh! e ca o zgârietură mai profundă! - apoi, când pielea tinde să se refacă în zona respectivă, se formează ceva ca o gămălie de ac, adică un fel de varice. În timp, acea umflătură mică a pielii crește, uneori ajungând și la 2-3 cm lungime, iar scaunele problematice devin cu atât mai dureroase.

Hemoroizii nu dor, mai ales la început, dar pe măsură ce cresc durerea poate să apară după ce ați fost la toaletă, și să treacă foarte greu după aceea. În acest caz disconfortul generat este evident și persoana în cauză trebuie să apeleze la un tratament hemoroizi cu acțiune imediată. Uneori acesta este un unguent, un supozitor, o baie călduță cu plante, dacă suntem acasă, sau un supliment de genul Hemoroplant.

Sigur, există o soluție radicală, îndepărtarea chirurgicală a hemoroizilor, dar pe lângă disconfortul creat și faptul că vreo câteva săptămâni până se vindecă operația, trebuie să purtați cu voi un fel de pernă, pentru că nu puteți sta în șezut de durere, hemoroizii vor reapărea după niște ani.

De aceea este foarte important ca, în boala hemoroidală, să combateți eficient constipația și să aveți o igienă intimă perfectă. De preferință, să folosim apa și săpunul ori de câte ori este cazul, în locul hârtiei igienice, dacă este posibil. Suplimentul alimentar Hemoroplant de la Ayurmed, conține plante care mențin elasticitatea și integritatea pereților vasculari din zona rectală și din cea anală, contribuie la menținerea unei flore intestinale adecvate și ajută la un tranzit intestinal normal. Dar cel mai important, ajută la consistența normală a scaunului, pentru că ceea ce generează ruptura pielii și a vaselor de sânge anale este exact consistența prea tare a scaunului.

Extractele din Hemoroplant conțin pulberi din ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus, rădăcină), coada șoricelului (Achillea millefolium, pulbere din părțile aeriene ale plantei) și pulbere din fructe de Terminalia chebula. În cantități mai mici, suplimentul mai conține și Cassia fistula, tumeric și cicoare. Hemoroplant se ia câte 1-2 tablete de 3 ori pe zi, la o oră după masă, timp de minim o lună de zile. Produsul este indicat adulților.

Ca să-i testez rapid eficiența, am mâncat zilnic cașcaval și caș, pilaf bine scăzut și ouă fierte tari. Într-adevăr, suplimentul Hemoroplant și-a făcut bine treaba, pentru că după aceste alimente, care în mod normal mă "încuiau" la burtă pe termen neprecizat, nu am avut probleme de tranzit intestinal. Eu am luat suplimentul așa cum este recomandat, câte 3 tablete pe zi, după mesele principale. Nu am avut nevoie să măresc această doză și m-am simțit foarte bine, scaunul a fost normal și fără nici un fel de problemă. Hemoroplant intră în colecția mea de remedii ayurvedice, pentru că eu mă confrunt cu boala hemoroidală din copilărie și nu am găsit până acum vreun remediu eficient la această afecțiune.

Dacă și voi ați folosit Hemoroplant, vă aștept să împărtășiți impresiile în comentariile voastre.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 19 noiembrie 2018

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

De-a lungul timpului mierea a fost considerată mâncarea zeilor. Acest produs al muncii albinelor este plin de beneficii pentru sănătate, poate să sfideze îmbătrânirea și bolile și își merită numele de "elixir". Mierea de albine pe care am testat-o zilele acestea este miere bio din seria di Melio. Am primit, prin bunăvoința Brander, două borcănașe cu miere ecologică de la Apidava, unul de salcâm și celălalt de miere polifloră.

Din toată mierea pe care am gustat-o până acum trebuie să spun că mierea de salcâm este aceea care-mi place cel mai mult, din foarte multe puncte de vedere. Nu sunt singura care preferă mierea de salcâm, drept dovadă că se vinde cel mai bine și că este printre primele care stau pe stoc puțină vreme chiar și în online. Este, oare, mierea de salcâm cea mai bună miere din lume? Nu pot să răspund precis, dar mulți consideră așa!

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

Mierea ecologică di Melio de salcâm este deschisă la culoare, clară și în stare lichidă, pentru că mierea de salcâm cristalizează foarte greu, chiar și după un an de zile după ce a fost pusă în borcane, datorită concentrației sale ridicate de fructoză. Are o aromă specifică și inconfundabilă, delicată, dulce, florală, și, nota bene! nu este foarte dulce, e potrivită, astfel putând să fie amestecată cu diverse băuturi, deoarece îndulcește fără a schimba gustul băuturii. Este, de asemenea, o alegere excelentă pentru gătit din cauza aromelor sale ușoare și pentru că se amestecă cu ușurință în aluaturi și creme.

Beneficiile pentru sănătate ale mierii de salcâm sunt beneficiile obișnuite ale altor tipuri de miere, dar are și proprietățile sale unice. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:

  • curăță ficatul
  • susține funcția digestivă
  • este un bun antibacterian pentru sistemul respirator
  • ameliorează durerile de cap
  • tratează problemele renale
  • ajută la tratarea aterosclerozei
  • acționează ca sedativ pentru tulburări nervoase și insomnie
  • ajută la tratarea unor boli de piele

Mierea di Melio polifloră, bio, de la Apidava este ceva mai dulce decât aceea de salcâm și mult mai închisă la culoare. Vine tot în stare lichidă și are o aromă mult mai pronunțată, florală și fructată, cumva. Mierea polifloră este colectată dintr-o varietate de culturi, flori și ierburi. Are mai multe culori în funcție de florile vizitate de albine, de la galben pal luminos până la maro închis. Cum spuneam, borcănașul primit spre testare este maro mai închis, nuanța aurului vechi.

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

Aroma, culoarea și beneficiile pentru sănătate ale mierii poliflore sunt în mare măsură dependente de speciile de plante vizitate de albine. Cu toate acestea, la modul general mierea polifloră are efect bactericid și este adesea utilizată în combaterea anemiei și a alergiilor. Consumul constant și frecvent contribuie și la ameliorarea afecțiunilor inimii, stomacului și intestinelor și are un efect nutritiv asupra pielii. Mierea polifloră ecologică di Melio poate fi consumată atât de adulți cât și de copii, ca alternativă naturală la zaharuri și îndulcitori, care nu sunt alimente sănătoase (despre alimentele de tip yin și yang, adică acide și bazice am mai scris și aici).

Pentru aceia dintre dv. care doriți să cumpărați aceste tipuri de miere ecologică, ele se găsesc la mai multe magazine online, listate pe această pagină: apidava/distributie . Recomand produsele Apidava, de la producători români, pe care le-am mai testat și pe care le folosesc în casă eu și familia mea.

Apicolele romanești sunt apreciate în lumea întreagă, pe piețele europene (Germania) sau asiatice (Japonia, Coreea), fiind cerute în special pentru gustul deosebit al mierii de salcâm. Mierea românească, în general, este percepută ca un produs natural, sănătos și de foarte buna calitate. Așa cum am învățat la școală, apicultura este o veche îndeletnicire a oamenilor de pe meleagurile noastre, încă de pe vremea dacilor. Haideți să fim și consumatori de miere românească, așa cum suntem mari exportatori, cunoscuți și recunoscuți peste granițele țării.

#miere #miereromaneasca #miereecologica #mierebio #diMelio #mierepoliflora #mieredesalcam #produseromanesti #branduriromanesti #Apidava #campaniibloggeri #promovareonline #marketingpebloguri #testareproduse #brander




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












luni, 12 noiembrie 2018

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Laxativele pot ajuta la ameliorarea și prevenirea constipației. Dar nu toate laxativele sunt sigure pentru utilizarea pe termen lung. Utilizarea excesivă a anumitor laxative poate duce la dependență și scăderea funcției intestinului.
Dacă ați fost vreodată constipat, cu siguranță ați încercat laxative fără prescripție medicală. Un număr de factori - inclusiv dieta proastă, inactivitatea fizică, statul prea mult pe scaun la birou, ca și unele medicamente - pot întrerupe funcția normală a intestinului și pot provoca constipație.

Multe laxative sunt eficiente și disponibile pentru a trata constipația ocazională într-o varietate de moduri. Cu toate acestea, este foarte important să citiți cu atenție instrucțiunile de etichetă și să le folosiți conform instrucțiunilor. Supramedicația cu laxative poate provoca reacții adverse grave.

Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveți:

- scaune sângeroase
- crampe sau dureri severe
- slăbiciune sau oboseală neobișnuită
- ameţeală
- sângerare rectală
- modificări inexplicabile în modelele intestinale
- constipație care durează mai mult de o săptămână în pofida utilizării laxativelor

Înainte de a încerca laxative, încercați aceste schimbări de stil de viață:
- consumați alimente bogate în fibre, cum ar fi tărâțe de grâu, fructe și legume proaspete și ovăz.
- consumați zilnic multe lichide.
- faceți mișcare sau sport regulat.

Îmbunătățirea stilului de viață vă scutește de probleme intestinale, dar dacă ele persistă în ciuda acestor schimbări, prima alegere ar fi un laxativ ușor, din plante. Nu vreau să spun că pastilele de la farmacie nu sunt bune, dar părerea mea este că sunt mult mai agresive cu organismul decât remediile din plante, așa cum este acest supliment Laxasalm, remediu ayurvedic împotriva constipației de la Ayurmed, pe care l-am primit spre testare prin intermediul Brander.

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Produsul se prezintă sub formă de tablete, câte 50 sau 100 de bucăți, care se înghit cu apă la nevoie. Suplimentul Laxasalm conține în principal Terminalia chebula (Haritaki), pulbere de fructe, 200mg, dar și Cassia angustifolia (Senna), pulbere de frunze, Pimpinella anisum (Anason), pulbere de fructe. Toate aceste pulberi din plante reduc balonarea, stimulează peristaltismul, normalizează tranzitul intestinal și purifică organismul de toxine. Mai multe detalii despre acțiunea farmaceutică a acestui remediu constipație găsiți pe site.

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. TestareLaxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Suplimentul Laxasalm poate fi administrat atât copiilor peste 14 ani cât și adulților, într-o doză de 1-2 tablete pe zi, respectiv 2-3 tablete pe zi, de preferință seara la culcare.
Suplimentul Laxasalm poate fi luat atunci când suferiți de constipație temporară, înaintea unei operații chirurgicale, după naștere dacă sunt probleme de tranzit intestinal, în timpul vacanțelor în zone cu un stil alimentar diferit de cel obișnuit de dv. și cu multe proteine animale, după o masă prea copioasă.

Nu luați suplimentul Laxasalm ca să slăbiți, în timpul călătoriilor lungi, dacă suferiți de anumite boli grave de inimă sau de rinichi (în acest caz consultați medicul) sau dacă luați și alte medicamente cu care ar putea interacționa.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin