luni, 26 septembrie 2022

Ochelari pentru veri fierbinți. De la Trendhim

Ochelari pentru veri fierbinți. De la Trendhim




Din când în când mai intru pe site-ul celor de la Trendhim să văd ce noutăți mai sunt. Mai de mult mi-am luat o brățară de piele, acum o pereche de ochelari de soare polarizați Moses Verge. Chiar dacă vara a trecut, zile însorite tot mai sunt și eu am ochii sensibili, așa că mi-i protejez ori de cate ori este necesar, inclusiv iarna, de soarele puternic sau de lumina reflectată de zăpada curată și chiar de vânt.

Perechea pe care o vedeți a venit într-un etui de piele neagră căptușit cu catifea tot neagră, iar în interior era o punguță de mătase și o broșură cu instrucțiuni de întreținere a ochelarilor. Cei comandați de mine au lentilele verzi, dar se găsesc și în varianta pe gri, sau cu alte nuanțe. Sunt ochelari polarizați, pentru a reduce strălucirea și sunt curbați ca să te protejeze și de vânt. Pentru 12 lei în plus, aveți opțiunea de a adăuga și șnur la colet, însă eu nu port ochelarii de soare cu șnur, așa că nu am bifat acea opțiune.

Forma alungită, asemănătoare cumva cu ochelarii așa-zis ochi de pisică mă avantajează cel mai mult. Ochelarii de soare polarizați Moses Verge provin din China, însă sunt grosuți, au o anumită greutate, sunt fermi și se vede de la prima evaluare că sunt de o calitate deosebită. Lentilele au o culoare verde închis ceea ce-i face ideali pentru zilele cu mult soare, dar sunt mai puțin indicați dacă luminozitatea este scăzută.

În principiu Trendhim comercializează produse pentru bărbați, dar multe dintre ele eu zic că sunt unisex pentru că pot fi foarte bine purtate și de femei, așa cum este cazul ochelarilor de soare.

De exemplu, pe site se găsesc tot felul de accesorii masculine, precum gențile de piele. Firește, multe dintre ele au un aspect masculin, în mod clar, dar altele pot fi purtate și de doamne, pentru că arată ca niște genți office. N-o să găsiți acolo poșetele clasice de damă, însă o parte din gențile de pe Trendhim mă atrag la fel de mult ca acelea care au un design feminin prin excelență.
Geanta de mai jos este grăitoare în acest sens, zic eu. Este o geantă de piele încăpătoare, atât pentru documente cât și pentru laptop, are mai multe compartimente interioare și un altul aplicat la exterior. Cureaua de umăr este dublu ancorată de geantă în ambele laterale, este robustă și rezistentă. Pentru o femeie de afaceri, o avocată sau o directoare de bancă mi se pare accesoriul ideal.

Ochelari pentru veri fierbinți. De la Trendhim

 
De altfel, printre accesoriile cu tușe unisex sunt bijuteriile, precum inelele, dar acestea sunt toate specific masculine, acele de cravată, coliere diverse și mai ales brățări. Pentru că raionul de brățări este ticsit cu modele unisex m-am gândit să vă arăt această brățară Miro din agate maro și lavă, care stă bine atât pe mâna unui domn rafinat cât și pe mâna unei femei.

Ochelari pentru veri fierbinți. De la Trendhim

 
Pentru domni mai ales, site-ul are toate accesoriile de costum necesare. Așa cum am mai văzut și în trecut, produsele sunt de foarte bună calitate și într-o mare varietate de culori. Spun cu mâna pe inimă că aceste accesorii sunt mai calitative și mai elegante decât ceea ce se găsește pe alte site-uri sau prin magazinele de profil. Puține magazine se pot lăuda cu astfel de produse bune la un preț decent. Pe de altă parte Trendhim oferă 365 de zile, adică un an, ca să puteți proba un produs și dacă nu vă place, să-l returnați. Chiar nu cred că mai există o perioadă de probă atât de lungă la vreun alt magazin, fie el fizic sau online, în țara noastră.

Dacă doriți să comandați de pe Trendhim, datele lor de contact sunt telefon 0371-700.172, email info@trendhim.ro. Pe site sunt adesea tot felul de oferte tentante, de exemplu recent s-a încheiat o ofertă la ochelari 2 la preț de 1. Așa că accesați constant site-ul pentru a vă bucura de ceea ce ei v-au pregătit.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






miercuri, 21 septembrie 2022

Doza de sănătate cu produsele Vitamix

Doza de sănătate cu produsele Vitamix



Îmi place când găsesc un site de unde pot alege din mai multe categorii de produse, pentru că îmi este mai ușor să îmi fac cont pe un singur site cu de toate decât pe mai multe magazine online. Un astfel de site este Vitamix, care reunește suplimente alimentare, alimente pentru toți inclusiv pentru cei cu diferite intoleranțe, produse de îngrijire personală și de uz casnic. De la ei mi-am ales următoarele produse.

Doza de sănătate cu produsele Vitamix

1. Șampon natural pentru purificarea părului, cu plante care cresc în taigaua siberiană: gura lupului de Baikal, usnea, melissa, limonnik, angelica, Sagan dalya și extract de arnică. Șamponul este incolor, vine ambalat într-un recipient transparent de 260 g, are consistența unui gel și miroase cumva a pădure de conifere și ierburi, adică exact combinația de arbori și plante caracteristice taigalei. Mirosul nu este prea accentuat, rămâne pe păr doar atât cât trebuie ca să-i dea prospețime si parfum discret. Lasă părul mătăsos, spală foarte bine și hrănește firul de păr având în compoziția sa mai multe vitamine.

Ca să înțelegeți de ce am ales acest șampon o să vă spun câteva lucruri despre taiga. Taigaua este o regiune geografică specifică emisferei nordice care ocupă zona de climă subpolară, zona de tundră. Așadar taiga avem și în Canada și în Rusia, în Siberia. Clima fiind aspră, iar solul destul de sărac în nutrienți, arborii și plantele care cresc acolo sunt din speciile cele mai rezistente și viguroase. De aceea extractele de plante din acest șampon ajută la regenerarea părului și la fortificarea lui, poate mai mult decât alte substanțe naturale.

2. Balsamul natural pentru purificarea părului completează acest duo pentru îngrijirea personală. Balsamul conține aceleași extracte de plante siberiene ca și șamponul, este cremos, lasă părul suplu și ușor de pieptănat și aș zice că se spală mai repede și mai ușor decât alte tipuri de balsam care necesită multă apă pentru a fi curățate bine de pe păr. Acest amănunt cred că nu este de neglijat, cel puțin în iarna care va urma :)

Aș mai menționa că atât șamponul cât și balsamul natural pentru purificarea părului fac parte din produsele brandului Bunica Agafia.

Doza de sănătate cu produsele Vitamix

3. Al treilea produs Vitamix este balsamul cu extract de ardei iute. Vine într-o cutiuță metalică argintie și conține 50 de ml de cremă. Extractul de ardei iute intensifică circulația sangvină în zona pe care este aplicat balsamul și astfel generează căldură locală diminuând durerile articulare. O să spuneți că și la farmacie se găsesc astfel de produse. Da, este adevărat, dar ca o cunoscătoare într-ale produselor pentru dureri articulare (când locuiești în zona de munte reumatismul face parte din viața ta încă din tinerețe), am dat banii degeaba farmaciilor de mai multe ori pe produse care aveau extract de ardei iute doar scris pe ambalaj. Balsamul de la Vitamix cu extract de ardei iute face parte din produsele brandului Zanna și costă mai puțin de 10 lei.

Doza de sănătate cu produsele Vitamix

4. Următorul produs din lista mea este crema catifelantă pentru picioare cu mure și afine. Vine într-un tub de 75 ml, și are protecție sub capac. Este o cremă albă care într-adevăr lasă pielea picioarelor moale și fină, înmoaie bătăturile, motiv pentru care înainte cu 30 de minute de ședința la pedichiuristă o aplic în zona călcâiului. Încă un motiv pentru care-mi place această cremă catifelantă pentru picioare este că intră bine în piele și nu rămâne talpa unsuroasă, astfel că nu alunec după ce o folosesc. Crema face parte dintre produsele brandului Bunica Agafia.

Doza de sănătate cu produsele Vitamix

5. Ultimul produs aparține brandului Adams și este un supliment alimentar cu colagen numit Collagen Complex. Vine într-un flacon de 90 de capsule, dar pe site-ul Vitamix găsiți și flacoane cu mai puține capsule, dacă doriți să le încercați. Colagenul este o substanță pe care organismul o produce singur cam până pe la 30 de ani, după care treptat, odată cu trecerea timpului, pielea, oasele și articulațiile pierd colagenul, de aceea apar ridurile și măcinarea cartilajelor mai solicitate, precum a genunchilor și a zonei lombare a coloanei. Pentru a preveni și întârzia pe cât posibil acest proces trebuie să suplimentăm din alimentație acest colagen și cum nu putem mânca o cantitate optimă de cartilaje, care prin prelucrarea termică oricum își pierd din proprietăți, este indicat să consumăm constant suplimente alimentare cu colagen.

Acest complex conține ingrediente naturale precum colagen de origine bovină și extract de aloe vera. Se iau maxim 4 capsule pe zi, după mese. În timp se observă o reducere a ridurilor, o îmbunătățire a fermității pielii dar și o fermitate mai mare a părului și a unghiilor.

Până acum nu am mai încercat astfel de suplimente alimentare, cu colagen, așa că voi reveni cu un update după ce termin flaconul. Produsul Collagen Complex provine din Statele Unite și costă 75 de lei flaconul cu 90 de capsule, pe care eu îl voi consuma într-o lună de zile.

Dacă voi ați cumpărat produsele Vitamix până acum, vă invit să-mi povestiți experiența voastră în comentarii!




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






miercuri, 14 septembrie 2022

Cauți o agenție de videochat? Atunci Unicorn Agency ar putea să fie de interes pentru tine


Cauți o agenție de videochat? Atunci Unicorn Agency ar putea să fie de interes pentru tine



Schimbarea profesiei nu este mereu o alegere simplă de făcut. Orice persoană care schimbă locul de muncă trebuie să se adapteze la noi condiții de muncă, la un alt program și trebuie să învețe ce task-uri are de făcut. Totuși deseori schimbarea jobului poate veni cu avantaje multiple, cu un salariu mai bun sau chiar pe un domeniu mai potrivit pentru persoana respectivă.

Dacă vrei și tu să faci acest pas în carieră și te interesează un loc de muncă la o agentie de videochat, atunci Unicorn Agency poate fi opțiunea potrivită. Asta pentru că modelele de la această agenție au parte de diverse avantaje, alături de venituri cu mult peste media de pe piață. Poți afla mai multe în rândurile care urmează.

Videochat - o industrie în continuă dezvoltare

Pe parcursul anilor au apărut din ce în ce mai multe locuri de muncă online. Fiind și un lucru firesc având în vedere că tehnologizarea este prezentă peste tot în jur. Tehnologia ne simplifică foarte mult viața, în special ajută pentru că unele task-uri pot fi îndeplinite online, fără a te deplasa la o anumită locație.

Atunci când vorbim despre videochat, acest job exclusiv online, vorbim despre o industrie în continuă dezvoltare, care nu a avut de suferit nici în perioada de lock-down. Acesta fiind și unul dintre motivele pentru care multe dintre femei preferă să își schimbe profesia și să se angajeze la un astfel de studio. Dacă ești și tu interesată poți descoperi oferta de angajare a celor de la unicornagency.ro.

Unicorn Agency - un loc de muncă ce vine la pachet cu mai multe avantaje

Modelele de la Unicorn Agency nu au doar venituri lunare substanțiale care le-au schimbat viața, ci și sprijin din partea agentiei. Vorbim aici despre ajutor în cazul în care vor să își achiziționeze o casă, o mașină sau dacă au nevoie de anumite sume pentru diverse necesități. Poți beneficia și tu de astfel de avantaje dacă decizi că vrei să faci parte din echipa lor.

Modelele pot beneficia de suport financiar, sunt ajutate oricând au nevoie. Acesta este un avantaj având în vedere că nu mai apelează la împrumuturi bancare unde plătesc dobândă. În plus este un loc de muncă ce nu epuizează din punct de vedere fizic sau psihic, așa cum se întâmplă deseori la joburi.

Muncă de acasă - da sau ba?

Cei de la Unicorn Agency oferă și posibilitatea de a lucra de acasă, nu doar de la sediu. Acest tip de muncă poate veni cu avantaje și dezavantaje. Nu trebuie să locuiești numaidecât în orașele în care au ei sedii și nu te deplasezi în fiecare zi la o anumită locație.

Pe de altă parte ai nevoie de aparatură profesională care poate fi destul de costisitoare, precum și de un cadru plăcut, amenajat cu atenție. În funcție de posibilități și de preferințe poți alege varianta de lucru pe care o preferi dacă decizi că vrei să faci parte din echipa Unicorn Agency. Mai multe informații poți vedea pe site.

Contact: hello@unicornagency.ro.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






luni, 5 septembrie 2022

Ce nu ştiai despre parfum

Ce nu ştiai despre parfum




Chiar așa! De ce suntem atât de obsedați de parfum? Oare pentru că mirosul este unul dintre cele 5 simțuri ale omului? Căci, dacă nu știai deja, află că de la naștere și până la vârsta de 10 ani mirosul este cel mai puternic simț, de la 11 ani încolo simțul văzului trecând pe primul loc. Chiar și așa, un adult poate distinge peste 10.000 de mirosuri diferite pentru simplul motiv că creierul generează permanent noi neuroni responsabili de simțul mirosului pentru a se asigura că funcționează în cei mai buni parametri. Ca să nu mai zicem de puterea mirosului de a ne genera amintiri și emoții... poate acum înțelegi de ce, la simplul miros al unui fel de mâncare preferat, ți se face atât de poftă. Sau de ce un parfum anume te teleportează în exact momentul în care te-a marcat emoțional prima dată...

De mii de ani folosim ierburi aromatice, uleiuri esențiale sau ardem smirnă / tămâie pentru câștigarea favorurilor diferitelor zeități. Și astăzi folosim parfumul ca atunci: pe piele, pe îmbrăcăminte, pentru împrospătarea aerului din locuință sau în ceremoniile religioase. Singura deosebire este faptul că aplicabilitatea e mai mare, având parfumuri lichide, solide, gazoase, cremoase și cine mai știe ce. Ah, vezi că s-a votat parfumul universal cel mai plăcut: se pare că este cel de vanilie!

Dar hai să afli cele 3 note esențiale care stau la baza oricărui parfum care, așa cum știi, își schimbă treptat mirosul... așa că, posibil ca parfumul care ți-a plăcut inițial, peste 10 minute, când deja s-a modificat, să nu-ți mai placă deloc. Cauza? Esențele de parfum (cap, inimă și bază) sunt eliberate treptat, nu deodată:

Note vârf (tonuri mari)

Este responsabilă pentru prima impresie. E momentul în care decizi dacă iți place sau nu parfumul. Dar ai nițică răbdare! Căci compoziția notei de vârf, deși intensă, se estompează în câteva secunde sau minute. Nu te lăsa păcălit/ă de parfumurile citrice, fructate, proaspete și ușoare, care sunt cele mai frecvente în parfumurile de primăvara și vară.

Note de inimă (tonuri medii)

Bun, așadar ai avut răbdare înainte să te hotărăști. Foarte bine! Înseamnă că nota de vârf a dispărut și acum ești influențat/ă de nota inimii, care conține substanțe volatile mult mai intense ce pot fi simțite timp de 2-3 ore. Aceste tonuri medii definesc, de fapt, caracterul parfumului, susținându-i-i intensitatea și formându-i baza. Cele mai frecvente componente ale notei inimii sunt mirosurile florale (trandafir, iasomie).

Note de bază (tonuri mici)

Acestea îți definesc parfumul pe durata întregii zile. Conțin substanțe lente cu eliberare treptată. Cu cât persistă mai mult, cu atât mai bun (/scump) parfumul. Nota de bază este cel mai adesea reprezentată de coarde moi, lemnoase, chiparoase sau orientale, precum vanilia sau tămâia deseori combinată cu aromele exotice și florale.

Și pentru că ești mereu în căutarea unui parfum care să te definească și să se muleze pe personalitatea ta – cu „nuanțe”, evident (știi tu ce zicem!) – hai să-ți propunem un truc de la Asevi care a inventat parfumuri... colorate pentru hainele tale! Pink si Blue. De fapt, aceste parfumante concentrate reprezintă pasul următor în îngrijirea rufelor, căci acum duoul detergent+balsam este „depășit”. Așadar, adaugă în mașina de spălat parfumantul roz - o combinație exotică de esențe fructate care aduc vitalitatea naturii în țesătura hainelor -, sau parfumantul albastru - un mix de esențe acvatice care te învăluie în briza oceanului. Sau combină-le. Sau schimbă-le. Tu decizi!

Eh, și-acum o să-ți spunem și de ce pentru tine, care porți toată ziua aceste haine parfumate și catifelate, e o surpriză când atât de multă lume te întreabă „Cu ce parfum scump te-ai dat azi?”. Fiindcă parfumul tău ești TU.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin