joi, 18 septembrie 2014

Tradarea - episoadele 19, 20, 21 (rezumate)





Trădarea episodul 19, rezumat



Tradarea - episoadele 19, 20, 21 (rezumate)
Ali se ceartă din nou cu Cemile, dar de data asta îi cășună și pe pescar pe care îl privește disprețuitor înainte de a pleca și nu-i răspunde la ceea ce-i spune acesta. Berrin îl urmărește pe Ahmet și îl vede cu colega brunetă într-o cafenea discutând ceva și făcându-și gesturi tandre.

Aylin nu mai suportă diferența de bunăstare materială a familiei dintre ea și Soner și face o criză de nervi apoi pleacă cu o valiză acasă la Ali. Acolo așteaptă în hol după ce este primită, dar aude o conversație dintre el și Carolin în urma căreia Aylin se întristează și pleacă. Hoinărește pe străzi, îl sună pe Soner, își aruncă valiza în mare și până la urmă va reveni acasă.

Tradarea - episoadele 19, 20, 21 (rezumate)
Pescarul o învață pe Cemile să curețe și să eviscereze peștele apoi va lucra ca vânzătoare de pește la piață. Într-o zi o vede Ali, când pescarul tocmai îi mai aducea pește. Ali, furios de gelozie, îl bate pe pescar până la sânge și nimeni dintre cei de față nu intervine, în afară de Cemile care în zadar încearcă să-l oprească pe Ali din ploaia de lovituri. Hakan aduce niște studenți la o întrunire unde vorbește, printre alții, Ahmet și se iscă o bătaie generală. Astfel, Hakan își atrage și mai mult ura lui Berrin care își dă seama cine a organizat totul.

După cele petrecute la piață, Ali merge la un birt și bea peste măsură, apoi se duce acasă la Carolin beat ...

Trădarea episodul 20, rezumat





Trădarea episodul 21, rezumat






episoadele următoare: Trădarea ep. 22, 23, 24

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





luni, 15 septembrie 2014

Back to the future

Regia: Steven Spielberg. Un film marca Spielberg nu e niciodata prea ușurel sau de doi lei vechi. Asa ca, instalata în pat și cu laptopul în brate m-am delectat cu Marty și Doc care călătoresc în timp mai ceva decât merg eu pana la chioșcul de la blocul de alături sa-mi iau beţigaşe de curăţat urechile.

Am văzut cum Marty devine dintr-un adolescent răzgâiat un tânăr care începe să găsească soluţii la problemele deloc ușoare ale modificării viitorului; a propriului lui viitor. Cum skateboardul devine ceva extrem de util în a scăpa de niște derbedei, gorilele liceului și bătăușii cartierului, din mijlocul de transport de acasă spre scoală și retur, care era înainte de a ști ca o călătorie în timp este posibila.

Trecem peste amănuntul ca o mașină a timpului nu e chiar un automobil cu nuş ce brizbrizuri care lasă dâre de foc când face saltul temporal, dar se potriveşte în peisajul general al filmului.
Mi-ar fi plăcut să vad ceva mai bine dezvoltată teoria paradoxurilor saltului în timp: Marty cand revine, vrea sa-l salveze pe Doc de la moarte si setează ceasul cu 10 minute mai devreme. fără sa-si dea seama, introduce modificări fundamentale în viitor, si ajunge acolo exact in toiul luptei cu teroristii libieni, si se vede pe el însuși. Pentru ca mai apoi sa constate ca el nu mai era fiul lui McFly ci al prietenilor lor de familie. iar Mall-ul nu se mai cheamă La doi pini ci La pinul singuratic.

Mi-ar fi placut sa vad ceva din teoria universurilor paralele si a ceea ce unii paranormali numesc lazile de gunoi: se spune ca exista de fapt mai multe posibilitati, mai multe Pamanturi si Universuri identice, ca pe un fel de frecvenţe diferite. Alegerile noastre fac ca doar una din acele posibilitati sa devina reale cu adevarat, restul posibilitatilor fiind date la gunoi. Nu stiu câtă bază are povestea asta, dar imi place cum suna, desi matematic sau statistic, sunt o infinitate de posibilitati viitoare ale Universului nostru.

Dar poate ca as cere prea mult de la un regizor si de la niste producatori care au drept scop profitul. Lucru normal si firesc, o casa de filme este in primul rand o afacere, deci ea face bani în primul rând, nu filme. Filmele sunt pe locul doi.

Asa ca o sa ma asez iar pe pat, si in seara asta sau în alta, cu laptopul in brate, si o sa ma uit la episodul doi, sa vedem ce probleme vor avea copiii lui Marty in viitor, acolo unde nu e nevoie de strazi pentru ca vehiculele zboara pe coridoare aeriene. Ca-n filme, nu? tongue.gif




articolul a fost scris în 2009 si a fost postat pe un alt blog.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles






Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Începem ziua a cincea din circuitul nostru odihniți și nerăbdători să vedem Versailles-ul. Înainte de prânz ajungem în micul orășel cu același nume, într-o parcare imensă. Îmi iau mai multe repere ca să găsesc autocarul la întoarcere și fac slalom printre câțiva negri senegalezi (ne zice ghida) care au diverse suveniruri de vânzare. Grupul nostru ajunge la coadă la bilete. Avem la dispoziție cca 90 de minute cu totul. În curte, mai multe cozi șerpuiesc în meandre strânse și ne întrebăm oare cât avem de stat până să intrăm efectiv în palat. Stând cuminți la rând, aflăm că fiecare parte de castel are preț de vizită separat. Doar palatul principal, costă 15 euro. Grădinile, încă 7, Micul Trianon, încă 10 euro, Marele Trianon+palatul+grădinile = 35 de euro. Sunt fel de fel de combinații de vizitat, timp să ai. Din păcate, asta e exact ceea ce noi nu prea avem. Iau bilet numai pt palatul principal, pt că pe pereții sălilor în care înaintăm către casa de bilete scrie că grădinile se vizitează gratuit. De fapt nu e adevărat. Poate că la pachetul de vizită complet, grădinile or fi gratis, dar așa, costă. Oricum mă gândesc că nu știu dacă am timp să văd grădinile.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Iau biletul și fug spre restul grupului care se ceartă cu câțiva negri la una dintre intrările în palat. Știind că avem timp puțin la dispoziție, o parte a grupului încearcă să-i convingă pe paznici că trebuie să intrăm cu prioritate, fără să mai stăm la imensele cozi. Senegalezii, nimic!! Bouges pas și bouges pas (:)) adică să nu mișcăm). Mă duc resemnată undeva pe la jumătatea unei cozi în spatele unui cuplu austriac sau german. Coada înaintează relativ greu, eu sunt cu ochii pe ceas. Trec vreo douăzeci de minute. Mai am o jumătate de oră și trebuie să alerg la autocar. Deja de o oră stau la cozi. În sfârșit ajung în palat. Mai sunt 20-25 de minute. În zece minute trec prin câteva săli. Sala oglinzilor n-o găsesc. Apartamentele doamnelor nu le pot vedea, un paznic mă îndrumă înapoi către intrarea la bilete. Nu înțeleg. Poate pe acolo e și intrarea în aripa apartamentelor doamnelor, dar nu mai stau să parlamentez cu senegalezul. Cea mai neplăcută surpriză este că acești negri, deși provin din fostele colonii franceze, nu vorbesc o franceză standard (de engleză nu mai zic, abia mormăie câteva cuvinte uzuale) și nu te poți înțelege ușor cu ei. Nu e numai senzația mea, mai mulți colegi de călătorie spun același lucru, și unii dintre ei știu franceză bine de tot. Mă mulțumesc cu cele câteva săli de la parter și cu un colț din grădini, pe care îl poți vedea din curtea palatului.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Caut o toaletă, nu găsesc. Alerg spre autocar. Din fericire, suntem doar vreo 3-4 turiști și șoferii. Înseamnă că se mai întârzie un pic, îmi zic destinsă că pot merge la un bar să caut toaleta. Sigur că la un bar intru, dar precum știam de mai demult, francezii, cel puțin, nu te lasă să le folosești toaletele dacă nu comanzi ceva. Îi dau 2 euro negresei de la tejghea - atât costă o cafea - și cobor în grabă scările până la subsol. Când revin ea mă așteaptă cu cafeaua pusă, dar îi spun zâmbind larg că este a ei, eu trebuie să fug la autocar. Râde bucuroasă, zice și mersi, madame! iar eu mă îndrept către negrii cu suveniruri de unde iau câte ceva pentru cei dragi de acasă. Cel mai bun preț îl obțin la brelocurile cu turnul Eiffel, 1 euro 5 bucăți. Apare poliția și negrii dispar instantaneu, unul aruncând marfa într-un canal. Probabil că știe el vreo metodă de a și-o recupera după ce pleacă polițaii de-acolo.

După vreun sfert de oră plecăm din nou către Paris, unde aveam să vizităm orașul până spre miezul nopții. Însă Versailles-ul rămâne un vis pe care vreau să-l mai visez odată, mai pe îndelete, cine știe, poate chiar vara viitoare. Dar să vă spun povestea.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Versailles-ul a fost la începuturi un domeniu care aparținea familiei florentine Gondi. Regele Ludovic al XIII-lea vizitează domeniul și construiește acolo o casă de vânătoare pe la 1624. După opt ani reușește să cumpere domeniul de la proprietari și începe să lărgească clădirea deja făcută. Dar succesorul său, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, monarh absolut, este acela care transformă totul în palatul grandios, rafinat și elegant de astăzi. În 1682 Ludovic-Soare își stabilește reședința regală la Versailles, plecând de la Luvru, pe care îl dedică păstrării colecțiilor de artă. Cum construcția a noi palate pe acel domeniu și decorarea continuă a celui principal cerea o investiție masivă, iar visteria Franței nu o putea asigura, ministrul de finanțe, Colbert, este nevoit să se gândească la o nouă modalitate de a face bani. Astfel iau naștere manufacturile regale aparținând familiei Gobelin, unde se vor țese celebrele tapiserii în punct de goblen, meșteșug de lux care revigorează visteria regală și care avea să reprezinte o sursă principală de venituri pentru finanțarea extinderii complexului de palate de la Versailles.

La palat au mai avut reședința și următorii doi regi, Ludovic al XV-lea și al XVI-lea. Ultimul se mută pentru scurt timp, între 1715-1722 la Vincennes apoi la Paris, pentru a reveni la Versailles în cele din urmă. Cea mai importantă modificare adusă de el palatului este redecorarea apartamentelor reginei.

După 1830, când pe tron se afla regele Ludovic-Filip I, Versailles-ul devine pentru prima dată muzeu - de istorie a Franței. Iar astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței și ale lumii, un loc unde îți dorești mereu să revii, pentru că de fiecare dată mai rămâne ceva neexplorat sau pe care nu l-ai contemplat îndeajuns.





Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...