Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările

joi, 11 iulie 2019

Dolores Claiborne de Stephen King. Recenzie



Dolores Claiborne de Stephen King. RecenzieTitlu - Dolores Claiborne
Titlul original - Dolores Claiborne
Autor - Stephen King
Traducerea - Carmen Toader
Editura - NEMIRA
Colecția - suspans
Preţ - 20 lei, 240 pagini
Anul apariţiei - 2009
ISBN - 973-8073-54-5
Gen - horror, suspans
Comercializată pe Libris


Dolores Claiborne este una dintre cele mai bune cărți de suspans pe care am citit-o și aici aș vrea să adaug că mi se pare greșită încadrarea ei ca roman horror. Nu am văzut nimic horror în carte, dimpotrivă. În schimb suspansul desăvârșit creat de King este asemeni suspansului cinematografic creat de marele regizor Alfred Hitchcock în filmele sale unice.

Dolores Claiborne este o femeie trecută bine de prima tinerețe care poartă după ea misterul unei crime din trecut. Ea este de zeci de ani menajera unei bătrâne foarte bogate și foarte severe, dar bătrâna moare în condiții suspecte, Dolores fiind surprinsă de către poștaș alături de Vera Donovan, moartă, cu un vătrai pe care-l ține deasupra capului, ca și cum tocmai ar fi lovit-o. Trecutul se deschide din nou asupra lui Dolores, ca un hău care se pregătește s-o înghită. Poliția o consideră vinovată datorită mărturiei poștașului și datorită suspiciunii că, în tinerețe, și-ar fi ucis soțul. Detectivul care anchetează cazul știe despre moartea lui Joe St George și este convins că Dolores e autoarea ambelor crime.

Cartea este scrisă la persoana întâi, așa că știm ceea ce s-a petrecut în viața lui Dolores pentru că ea, căutată de fiică-sa după moartea Verei și după ce acuzația de crimă împânzește ziarele de scandal, îi povestește acesteia, treptat, cele întâmplate în trecut. Ea spune povestea din tinerețe cu Joe și angajarea ei la incredibil de dificila Vera Donovan. S-a obișnuit cu pretențiile bogătașei, a muncit din greu și a pus aproape orice ban deoparte pentru educația fetei ei. A suferit pentru o vreme din cauza abuzurilor repetate ale bețivului său soț, dar în cele din urmă totul a încetat odată cu moartea acestuia într-o noapte neagră, pe o eclipsă de lună, la scurt timp după ce ea descoperă că Joe îi furase banii, cu complicitatea oficiantului bancar, ca să aibă ce bea.

Confesiunea are rol dublu: o ajută pe Dolores să scape de povara secretului din trecut și restabilește relația de mult ruptă cu fata ei, care la un moment dat a ales să creadă gura lumii, în loc să-și susțină mama, abuzată de soțul alcoolic.

Într-adevăr, moartea lui Joe nu este întâmplătoare. Confesiunea lui Dolores continuă, și fiica ei, într-un moment de sinceritate, îi dezvăluie că taică-său o abuza sexual. Dolores este criminala, dar nu direct, și dacă Joe nu s-ar fi dus în grădină în noaptea fatidică, groapa săpată și pregătită pentru el nu i-ar mai fi devenit mormânt. Dar acum? Vera Donovan, femeia care devenise singura prietenă a lui Dolores, a murit de mâna ei sau nu? Știa Dolores că Vera îi lăsase averea? De ce nu a părăsit-o pe Vera mai devreme, de ce ar fi omorât-o după atâta timp petrecut alături de ea? Romanul vă va da în final răspunsul la întrebările pe care vi le stârnește lectura alertă și plăcută a acestei cărți.

Stephen King a creionat o femeie puternică, însingurată, care a trebuit să se descurce fără niciun alt ajutor în viață. E poate unul dintre personajele feminine remarcabile ale literaturii contemporane și, citind cartea, nu se poate să nu o îndrăgești pentru istețimea și curajul ei.
Dolores Claiborne este un roman care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui cititor pasionat de mistere, crime, psihologie și suspans.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 20 martie 2019

Amn3zia de Cristina Lincu. Recenzie



Amn3zia de Cristina Lincu. RecenzieTitlu - Amn3zia
Autor - Cristina Lincu
Editura - Univers
Preţ - 25 lei, 191 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 9789733410713
Gen - psihologic

O carte bună în adevăratul sens al cuvântului. Amn3zia este un roman despre viață, cu o poveste care poate fi adevărată pentru oricare dintre noi. Deși nu este un roman foarte simplu de descifrat, e ușor de citit, pentru că frazarea curge molcom, fără meandre inutile. Acțiunea este îndeajuns de complex prezentată, ceea ce dă o oarecare încâlceală și confuzie a lecturii până intri în ritm.

Ana este un personaj negativist, poate nu neapărat prin natura ei, ci datorită loviturilor primite de la viață prea devreme. O femeie emoțională fiind, ea poate fi mult mai ușor de rănit, așa că atunci când viața dă cu ea de pământ, Ana nici nu mai luptă să iasă la suprafață. În acest context, greșeala unei secretare o face să renunțe la pasiunea și la talentul ei în pictură, chiar și atunci când aceasta este descoperită și se dorește remediată.

Amn3zia de Cristina Lincu. Recenzie

Ajunsă în pragul crizei de la patruzeci de ani, Ana se aruncă cu trup și suflet în vâltoarea unei iubiri clandestine, fără să mai țină cont de cutumele societății. Însă, ca-n viață, dă peste un escroc sentimental care o manipulează cum dorește, văzând cât de îndrăgostită este Ana de reflexia lui din sufletul ei, o imagine ideală și ruptă de realitate. Șantajul sentimental merge până într-acolo încât Ana, care rămâne însărcinată pentru că soția lui Radu nu reușise să aibă copii, naște doi gemeni și în cele din urmă va fi de acord să-i dea familiei iubitului ei spre creștere, ca și cum ar fi fost doar o mamă purtătoare.

Apoi, prietena ei, Ioana, Radu și Maria, soția lui, toată lumea din jurul Anei, mai mult sau mai puțin apropiată, contribuie la o cădere psihică, pe care Ana o are în urma unui accident. realitatea se disociază în două planuri paralele, se instalează o amnezie, iar din viața din trecut, Ana are doar flashuri de memorie, uneori. Iar peste toate, Adrian, omul care nutrea o iubire profundă pentru Ana și care era constant respins, se retrage în sfârșit din calea ei, cu viața distrusă de o așteptare fără sens.

Despre acest roman editura Univers notează:

Prietenia între două femei, un triunghi amoros în care lucrurile sunt la fel de neclare ca în viaţă, o protagonistă sfâșiată între maternitate și dorinţa de a-și trăi viaţa, doi copii gemeni despre care nu știm dacă sunt reali sau plăsmuirea unei imaginaţii marcate de psihoză: în câteva rânduri, despre aceste lucruri este AMN3ZIA.

Ana este femeia care renunţă la propriii săi copii în favoarea tatălui lor și a soţiei sale infertile, în urma unui aranjament complex, din care nu lipsesc nici banii și nici șantajul. O decizie pe care Ana o regretă profund, încă din primul moment, și care o va face să pornească o luptă inegală, absurdă și inutilă pentru regăsirea lor, în timp ce iubirea obsesivă pentru tatăl gemenilor îi întunecă mintea.

Roman psihologic care urmărește evoluţia Anei în cursul unei serii de întâmplări peste care se suprapun decizii complicate, AMN3ZIA este o carte despre sens și alienare, dedicată „tuturor acelor femei pentru care viaţa este o luptă fără de sfârșit“.

Amn3zia de Cristina Lincu. Recenzie

Despre autoare:

Cristina Lincu, după o carieră în jurnalism, marketing etnic și comunicare, a ales meseria de scriitor profesionist. Fiică de traducători (tatăl ei, Alexandru Lincu, a tradus și a publicat, în 1989, tot la Editura Univers, romanele Sclava Isaura. Căutătorul de diamante de Bernardo Guimarães, iar mama ei a tradus pentru aceeași editură), în prezent Cristina coordonează proiecte online (bloguri personale, reviste online pentru femei). Aproape un deceniu din viaţa ei a fost dedicat comunităţilor românești din diaspora, prin intermediul proiectului „Român în Lume“, în cadrul căruia a coordonat un ziar de limbă română, emisiuni radio, precum și antologia bilingvă de poezie – Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania (Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, în 2004).

În mai 2017, Cristina Lincu a debutat editorial cu cartea Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers, la editura Bookzone (reeditată în septembrie 2018 cu titlul Eu, o mamă (im)perfectă?). În prezent lucrează la un nou roman și are planul pentru cel de-al treilea.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











miercuri, 16 ianuarie 2019

Identitati furate de Douglas Kennedy. Recenzie



Identitati furate de Douglas Kennedy. RecenzieTitlu - Identități furate
Titlul original - The big picture (apărută prima dată în 1997)
Autor - Douglas Kennedy
Traducerea - Mihaela Simona Mărculescu
Editura - Orizonturi+Sirius
Colecția - Literatură universală
Preţ - 13 lei, 408 pagini
Anul apariţiei - neprecizat
ISBN - 973-9342-51-5
Gen - aventura, crimă, thriller
Comercializată pe Libris

Acest prim roman de Douglas Kennedy tradus la noi, este un best seller internațional de mare și neașteptat succes. Se spune despre autor că poate rivaliza cu celebrul John Grisham. Eu nu am citit nimic de John Grisham, dar voi, cei care ați răsfoit cărțile lui, poate aveți o părere deja formată și puteți opina în cunoștință de cauză.
Dar să vedem ce ne propune Douglas Kennedy în cartea sa, care se poate achiziționa și online de pe site-ul libris.ro

[Atenție! Urmează spoilere!]
Ben Bradford este un avocat de pe Wall Street, care trăiește o viață confortabilă în Connecticut, cu soția și doi copii mici, dar se pare că se îndreaptă destul de devreme spre criza de la 40 de ani. El și-a dorit de mic copil să fie fotograf, are o colecție valoroasă de aparate foto vechi și rare, totuși simte că viața îl îndepărtează de la această dorință a sa.

Din amintirile lui Ben aflăm că de mic dorea să fie fotograf, dar atât la presiunile tatălui său cât și datorită neșansei, a trebuit să facă ceva ce nu-i plăcea deloc. În trecutul lui Ben există o femeie care i-a influențat cumva destinul. Kate Brymer fusese prietena lui în facultate și, la un moment dat, decid să petreacă un an la Paris. Ea își găsește rapid un loc de muncă, iar apoi îl părăsește pe Ben pentru șeful ei. Astfel, singur și fără loc de muncă, el trebuie să se întoarcă în țară și să accepte, învins, drumul de viață trasat de tatăl său.

Beth, soția lui, este o scriitoare frustrată, care se înstrăinează din ce în ce mai mult de el. Apoi Ben descoperă că ea are un amant, în mod ironic, un alt fotograf eșuat, și acceptă o confruntare cu bărbatul, Gary Summers, pe care Ben, în furia lui acumulată în timp, îl omoară. Ben caută să-și ascundă cu atenție crima, dispare și apoi preia identitatea victimei, încercând să-și construiască din detalii o moarte, aparent, accidentală și apoi să-și facă o nouă viață, necunoscută, într-un loc îndepărtat. În cazul lui Ben, aceasta are loc într-un oraș mic din Montana, iar viața lui este bogată în ironii ale sorții, de exemplu tardivul său succes ca fotograf. Iar până la urmă, va trebui să dispară din nou. [Aici se termină spoilerele!]

Cartea este convingătoare, plină de sensuri, de similitudini cu, probabil, multe dintre propriile noastre vieți. Romanul Identități furate abordează problematici delicate cum ar fi căsătoria și divorțul, identitatea, crima, pasiunea, visele, responsabilitatea și durerea. Fiecare dintre aceste teme lasă impresii de durată asupra cititorului și rezonează cu acesta.

Douglas Kennedy s-a născut la New York în 1955, ca fiu al unui broker de bursă. I-a plăcut să studieze istoria și, conform propriilor spuse, a considerat că acest hobby l-a făcut un bun romancier. La 22 de ani se mută la Dublin, unde învățase un an la Universitatea Trinity College și, după un scurt ocol prin teatru, a început să scrie și să publice cărți. Prima sa carte, o povestire despre călătoriile sale în Egipt, se numește Beyond the Pyramids/Dincolo de piramide. Kennedy este autorul a douăsprezece romane, printre care se numără și best seller-ul Identități furate.

Mai mult de 14 milioane de copii ale romanelor sale au fost vândute în întreaga lume, iar opera sa a fost tradusă în douăzeci și două de limbi. Cărțile lui Kennedy au adesea acțiunea în Europa. În noiembrie 2009, a primit primul "Mare Premiu al ziarului Figaro", acordat în Franța, pentru popularitatea romanelor sale.


Pentru alte recenziil
vă rog accesați pagina Recenzii cărți.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












vineri, 11 ianuarie 2019

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie



Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. RecenzieTitlu - Cabaret Biarritz
Titlul original - Cabaret Biarritz
Autor - Jose C. Vales
Traducerea - Marin Mălaicu-Hondrari
Editura - TREI
Colecția - Fiction Connection
Preţ - 10 lei, 207 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-719-818-8
Gen - policier, suspans
Comercializată pe Libris

La Paris, în 1938, Philippe Fourac este directorul și proprietarul La Fortune, o editura de cărți populare, care vizează în primul rând o audiență formată din femei bogate. Dușman al autorilor de avangardă, Fourac este constant în căutarea unor fapte și argumente cu aspect „sângeros și morbid“ care pot fi transformate, de o peniță bună, într-un roman de succes. Miet deja scria romane populare în epocă și acceptă oferta mutându-se imediat în sudul Franței, la Biarritz.

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Așa s-a născut proiectul "Cabaret Biarritz". Fourac îi încredințează lui Miet ideea de a scrie un roman „serios, dar atractiv“ despre evenimentele dramatice care în vara anului 1925 au zguduit eleganta stațiune de lux Biarritz. Articolele de știri ale timpului publicate în La Petite Gironde vorbeau despre corpul unei tinere femei, găsită pe plajă, cu o gleznă blocată într-un inel de ancorare din port. Fata lucra la librăria Operclaritz și avea șaisprezece ani. Atârna cu fața în jos, goală, cu glezna prinsă de unul dintre inelele pe care pescarii le folosesc pentru a ancora bărcile. Un caz raportat de poliție în rândul incidentelor tragice, obișnuite după "o noapte de distracție în Côte Basque".

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Ajuns la Biarritz, Miet ia interviuri prietenilor și cunoscuților victimei, apoi trece la dansatoarele de cabaret Les Sirenes, la turiștii bogați din Casino Bellevue, și la o serie aproape nesfârșită de conducători, bijutieri, aruncători de cuțite, artiști gay și alte personaje care avuseseră legătură cu femeia ucisă. Dar cu cât numărul declarațiilor crește, cu atât se îngroașă misterul.

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Nu este ușor să identific ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte, pentru că sunt multe detalii și nuanțe pe care le-am savurat. Cu toate acestea, dacă trebuie să fac o alegere, acest lucru revine stilului autorului. Un stil de scriere care sună teatral, cum ziceam, care curge fără nici un efort. Este cea mai versatilă scriitură pe care am avut vreodată plăcerea de a o citi: uneori contondentă, alteori directă, de cele mai multe ori dulce și blândă, dar întotdeauna adaptată perfect la diferitele personaje care alcătuiesc o individualitate incredibil de clară și tangibilă.

Cabaret Biarritz este una dintre acele cărți pe care, dacă sunteți extrem de norocoși, o veți citi doar o singură dată în viață. Pentru că da, acest roman este ceva atât de special încât nu poate fi comparat cu ceea ce ați citit până acum. Scriitura este și ea specială, teatrală, de parcă vezi un actor ținând un monolog pe o scenă, inițial fără decor. Doamnelor și domnilor, luați loc și lăsați-vă purtați înapoi în timp. Veți investiga alături de autor Biarritz-ul efervescent al anilor '20, de care vă veți lăsa fascinat, și veți pătrunde în lumea pestriță, burghez provincială a stațiunii, dar și în cabarete, bordeluri de lux și restaurante șic.

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Cabaret Biarritz de José C. Vales este o carte care vă va cuceri de la primele pagini și care vă va ține în suspans mai mult decât v-ați imagina. O recomand cu plăcere și vă provoc să spuneți în comentarii ce părere v-a lăsat această adevărată capodoperă literară.

José C. Vales (născut în 1965, la Zamora, Spania) este un scriitor spaniol și traducător de literatură engleză. A studiat la Salamanca și Madrid și a tradus numeroși autori englezi și americani, inclusiv Dickens, Trollope, Austen, Wilkie Collins, Defoe, Mary Shelley, Arnold Bennett, Eudora Welty, Stella Gibbons. Pentru cartea recenzată în acest articol a primit în 2015 Premiul Nadal.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












vineri, 4 ianuarie 2019

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. Recenzie



Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieTitlu - Mic dejun la Tiffany
Titlul original - Breakfast at Tiffany's
Autor - Truman Capote
Traducerea - Constantin Popescu
Editura - Polirom
Colecția - Top 10
Preţ - 19 lei, 192 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978-973-46-3197-1
Gen - romance
Comercializată pe Libris

Când am pus în coș cărțile de la Libris la ultima mea comandă, prima dintre cărțile alese a fost această nuvelă de Truman Capote, Mic dejun la Tiffany. Văzusem mai demult filmul cu Audrey Hepburn în rolul principal, și nu mai țineam minte mare lucru, decât că, în amintirile mele, era un film alb negru, bine făcut. Acum eram mai mult decât curioasă să citesc cartea (din păcate, filmul se îndepărtează de la firul narativ al nuvelei; voi face într-un alt articol o comparație între carte și film) și țin să spun de la bun început că Mic dejun la Tiffany este printre foarte puținele cărți citite în 2018 pe nerăsuflate, într-o jumătate de zi în care doar în câteva pauze strict necesare mi-am luat ochii de pe ea.
Da, am citit cartea în prima zi de Crăciun, relaxată într-un fotoliu, cu picioarele pe caloriferul fierbinte, lângă o pisică. La fel ca Holly Golightly 😊

Nuvela lui Truman Capote datează din 1958. Iar povestea, localizată în New York-ul anului 1948, este spusă de un scriitor aspirant al cărui nume nu-l cunoaștem, și care a locuit o vreme în același bloc de apartamente ca și Holly Golightly, o tânără de 18-19 ani. El vede într-o zi, la un prieten, o fotografie cu o sculptură africană alături de un bărbat de culoare. Sculptura este a unei femei și aduce uimitor de mult cu fosta sa vecină, Holly. Posesorul pozei îi răspunde că bărbatul a fost fotografiat la el acasă, în Africa, și că venera acea statuetă, sugerând că a cunoscut-o pe femeia respectivă și că o prețuiește nespus.

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieAstfel, naratorul își amintește de zilele în care o cunoscuse pe frumoasa Holly, deși se îndoiește că fata ar fi ajuns vreodată în Africa. Dar acest lucru nu este exclus, din cauza problemelor pe care le-a avut înainte să dispară din viața mondenă new-yorkeză, datorită legăturilor ei cu un anume Salvatore Tomato. Holly este o fată de societate care găzduiește petreceri în apartamentul ei mic, aduce un șir de bărbați bogați, care o susțin financiar sau chiar sunt vrăjiți de felul ei de a fi. Observând că are un efect hipnotic asupra bărbaților, Holly își folosește atu-ul ca să ducă o viață de lux, seducând bărbați foarte bogați. Ca atare, nu are un loc de muncă ci trăiește doar prin socializarea cu bogătași care o duc la restaurante pretențioase și îi oferă bani și cadouri scumpe; ea speră să se căsătorească cu unul dintre ei și ajunge aproape să-și împlinească visul alături de un politician din Brazilia.

Potrivit lui Capote, care a dat un amplu interviu pentru revista Playboy după publicarea cărții, Golightly nu este o prostituată, ci o gheișă americană. Consultând niște surse am aflat, nu fără surprindere, că modelul pe care l-a luat Capote în creionarea personajului Holly a fost mama sa.

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieNaratorul, însă, nu face parte dintre sponsorii lui Holly, ci este un fel de prieten, cu toate că se atașează de ea la un moment dat și o ajută când dă de bucluc. Tânăra își păstrează secretele, nimeni neștiind despre ea de unde vine și cine este de fapt. Se preface o copilăroasă, acest aspect fiind una dintre armele ei de seducție. Blondă, fragilă, ingenuă, misterioasă și, aparent, inocentă, Holly frânge inimi și stoarce buzunare altminteri doldora de bani. Deși mereu e înconjurată de lume, în realitate este o singuratică și o nefericită. E o fugară. Fuge de soțul cu care s-a cununat prea devreme, apoi fuge când ar trebui să dea socoteală pentru legăturile sale cu un cap mafiot.

O existență aventuroasă, colorată, luxoasă, dar care inevitabil are și o cealaltă față a monedei. Holly e un personaj complex, nevrotic, care fuge de o realitate inconfortabilă. Anul în care se desfășoară acțiunea nu este ales întâmplător. Războiul s-a terminat, iar ea este derutată, ca, de altfel, întreaga Americă a acelor ani. Ea este o versiune feminină a lui Holden Caulfield (De veghe în lanul de secară - J.D. Salinger), adolescentul dezorientat, psihotic, simbol al generației americane de după război, căutându-și identitatea într-o lume care a făcut implozie.

Dar nuvela este superbă, fără stângăcii, fără cusur, ori are doar cusururile propriilor noastre prejudecăți. O poveste captivantă despre un destin trist, dacă te gândești că Holly își vede spulberate toate visele din cauza naivității ei. De citit, de savurat, de văzut și filmul și de comparat.

Lectură plăcută!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










vineri, 14 decembrie 2018

Moartea la Deptford de Anthony Burgess. Recenzie



Moartea la Deptford de Anthony Burgess. RecenzieTitlu - Moartea la Deptford
Titlul original - A dead man in Deptford
Autor - Anthony Burgess
Traducerea - George Volceanov
Editura - Humanitas
Colecția - raftul Denisei
Preţ - cca 8 lei, 328 pagini
Anul apariţiei - 2015
ISBN - 978-973-689-991-1
Gen - biografie ficționalizată, roman istoric
Comercializată pe Libris

Înainte de a face recenzia cărții Moartea la Deptford cred că se cuvine să amintesc cititorilor că scriitorul Anthony Burgess (1917 - 1993) a fost un romancier britanic, al cărui cel mai celebru roman, distopia Portocala mecanică, a fost ecranizat în 1971 într-un film de mare succes la vremea sa. Burgess a scris peste 50 de romane, iar Moartea la Deptford este ultimul, scris și publicat în anul trecerii sale în neființă. În romanele sale, Burgess combină ingeniozitatea lingvistică și erudiția plină de înțelepciune cu situații neobișnuite și satiră socială ascuțită. Deși viziunea sa asupra societății moderne este una pesimistă, ficțiunea lui are multe tușe comice.

Într-o poveste îndrăzneață prin istorie, teologie, sex, limbaj și spionaj, Anthony Burgess scrie un thriller literar realist, dezarmant, cu un erou principal care nu e altul decât Christopher Marlowe, dramaturgul contemporan cu Shakespeare și rival literar al acestuia. Burgess a fost fascinat de personalitatea lui Marlowe și, bazându-se pe biografia dramaturgului, pe evenimente reale, dar și pe speculații, autorul întrețese o serie întreagă de posibilități istorice și plauzibilități cu fapte reale creând un personaj fictiv cu rădăcini în istoria adevărată.

Moartea la Deptford de Anthony Burgess. Recenzie

Povestea din Moartea la Deptford se împarte în trei părți; mai întâi Burgess aduce în fața cititorului studenția lui Marlowe, apoi anii în care devine celebru cu piesele sale la Londra, și în final ultimele sale zile trăite la Westminster inclusiv complotul pus la cale pentru a fi ucis la 29 de ani. Romanul este scris din perspectiva unui povestitor, care în roman nu este autorul, ci un alt personaj, Jack Wilson, un actor care în tinerețe a jucat roluri de femei (în epoca elisabetană era înjositor ca femeile să fie actrițe, iar rolurile feminine erau interpretate de către cei mai tineri actori ai unei trupe) în piesele lui Shakespeare și astfel l-a cunoscut și pe Marlowe. Limbajul folosit de Burgess în roman este adaptat stilului elisabetan.

Cartea începe cu momentul în care Marlowe devine absolvent al King’s School din Canterbury-ul natal, după care începe să se implice în politică și religie, o combinație la modă în acele vremuri. Însă poziția pe care o adoptă îl târăște în scandaluri, de care scapă oarecum, mai ales după ce are acces la societatea teatrală londoneză. Aici, naratorul Jack Wilson, care juca rolul personajului feminin Bel-Imperia din piesa Tragedia Spaniolă de Thomas Kyd (în paranteză fie spus, această piesă a stat la baza capodoperei shakespeariene Hamlet, ba chiar este un plagiat al ei, dacă-mi permiteți să spun așa) îl vede pentru prima oară pe Kit Marlowe.

În continuare, cartea surprinde fidel atmosfera Angliei elisabetane, detaliind lumea scenei, și nu numai, din acea perioadă de înflorire culturală fără precedent în istoria ei de până atunci. În contextul actoricesc descris într-o paranteză de mai sus, este evident că viața personală a multor dramaturgi și actori celebri din acea vreme era pigmentată de anumite picanterii care nu scapă de penița maestrului Burgess. Homosexualitatea lui Marlowe, ca și a lui Shakespeare, de altfel, este reflectată în roman, alături de o viziune a moralei restrictive a societății, ca o ciocnire de idei între iraționalitatea creștină și erudiția greco-latină. Romanul este plin de imaginile contradictorii ale puritanismului englez, cu moravuri care mai de care mai deșucheate, cu violență, mizerie umană, cruzime sau lipsă de scrupule.

Moartea la Deptford de Anthony Burgess. Recenzie

Deși istoria nu spune prea multe despre aceasta, Burgess îl pune pe Marlowe în situația de a face și spionaj pentru regina protestantă Elisabeta I, care în timpul domniei sale a apărat Anglia de amenințările catolice din partea Franței, Spaniei și Scoției.  Anthony Burgess își conduce tânărul dramaturg de-a lungul Canalului Mânecii și până la misiunile din Highlands, pentru a contracara intrigile uzurpatorilor tronului Elisabetei. De-a lungul drumului, Marlowe învață să fumeze de la Sir Walter Raleigh, îl ajută pe Shakespeare să înceapă pe Henry VI, și încă mai găsește timp să-și scrie piesele în timp ce dobândea faimă și avere.

Dar într-o noapte, într-o tavernă sordidă, este pus în aplicare un complot și tânărul Kit e ucis. Cine l-a ucis, nu se știe nici astăzi. Or fi fost serviciile, rivalii literari, iubiții părăsiți, sau o fi fost o simplă întâmplare care s-a terminat tragic? Nimeni nu are un răspuns.

Burgess stăpânește cu măiestrie acțiunea romanului și aduce în fața cititorului nuanțele lingvistice și ficționale ale vieții acestui dramaturg plin de strălucire, reflectând și cruzimea unei epoci terifiante, dar de glorie postumă. Moartea la Deptford e o carte care strălucește de spiritualitate și umor, un tribut adus de un mare scriitor englez geniului care a fost Cristopher Marlowe.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











duminică, 9 decembrie 2018

Casandra de Christa Wolf. Recenzie



Casandra de Christa Wolf. RecenzieTitlu - Casandra
Titlul original - Kassandra (1983)
Autor - Christa Wolf
Traducerea - Iulia Dondorici
Editura - Univers
Colecția - Romanul secolului XX
Preţ - 19 lei, 160 pagini
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-606-863-113-4
Gen - istoric, aventuri

Christa Wolf (1929‑2011) este una dintre cele mai cunoscute scriitoare germane ale secolului al XX‑lea, originară din fosta Republică Democrată Germană. Romanul Der geteilte Himmel (tradus în română la editura Univers sub titlul Cerul dragostei), publicat în anul 1963, i‑a adus Christei Wolf primul premiu literar al Academiei de Arte din RDG – premiul Heinrich Mann. A publicat apoi romane, povestiri, scrisori, discursuri, scenarii, ajungând să fie o scriitoare foarte cunoscută în Germania și tradusă în lumea întreagă.

Ideea de a scrie romanul Casandra i-a venit autoarei Christa Wolf pe când ținea o serie de prelegeri despre poezie la Universitatea din Frankfurt în 1982. În acea perioadă, în loc de ceea ce ar fi trebuit să vorbească, a ținut 4 prelegeri în care a explicat modul în care a devenit interesată de figura profetesei antice Casandra. Cea de-a cincea prelegere a fost narațiunea romanului în sine, spusă pe scurt.

Casandra de Christa Wolf. Recenzie

La fel ca Euripide în Troienele, Wolf o portretizează pe Casandra din perspectiva supraviețuitorilor războiului troian. Monologul interior al preotesei lui Apollo, în timp ce-și așteaptă moartea la porțile cetății lui Agamemnon, îi aduce aminte de Troia, care era o cetate pașnică și înfloritoare. Își amintește despre părinții ei, Hecuba și Priam, apoi revede cu ochii minții cum războiul a distrus totul.

Așadar iat‑o pe fiica regelui troian Priam, vestita profetesă Casandra, sosind în faţa porţilor cetăţii Micene în carul cu prizonieri al eroului grec Agamemnon. Ştie că va fi ucisă înainte de asfinţitul soarelui şi îşi rememorează viaţa, o existenţă excepţională pentru o femeie a acelor vremuri, ce culminează în momente de o intensitate şi un dramatism emoţionant. Christa Wolf imaginează biografia fascinantă a unei figuri feminine atât de controversate din mitologia antică, reuşind să ne facă să o simţim ca pe o contemporană a noastră.

Casandra, femeia troiană, este o privilegiată pentru că face parte din familia regală, dar este de multe ori ignorată și luată drept nebună pentru că face preziceri pe care bărbații din consiliul de război, inclusiv tatăl ei, le consideră greu de auzit. De altfel, tot ceea ce spune ea se va împlini, pentru că are darul profeției dat de către Apollo, dar tot zeul a condamnat-o să nu o creadă nimeni când va profeți.

În povestea ei, Casandra descrie statutul femeilor din timpul ei și descoperă că uneori femeile din familiile sărace au mai multă libertate decât cele din familia regală. La un moment dat în timpul războiului, ea se alătură unei comunități de femei din păturile de jos ale societății și petrec timp seara vorbind, cântând, dansând, țesând și făcând ceea ce doresc, fără a fi judecate sau obligate să facă altceva.

Referitor la războiul troian, la pretextul izbucnirii acestuia și la eroii lui, versiunea Christei Wolf este diferită. Ea creionează alte intrigi și spune că sora regelui Priam, Hesione, a fost cea răpită inițial de greci și că ea a rămas nevasta unuia dintre ei, Telemon. Atunci când troienii le-au cerut-o grecilor pe Hesione înapoi, grecii au râs, și astfel, se va înfiripa planul lui Paris și al răpirii Elenei. Ahile, eroul absolut al războiului troian, este prezentat ca un personaj barbar, care nu respectă nici regula sacră de a nu face o crimă într-un templu. Mai toate personajele cărții, Polyxenia, Iphigenia, Priam și Hecuba sunt complex prezentate, însă în contradicție cu imaginea oferită de clasici despre ei.

Casandra de Christa Wolf. Recenzie

În concluzie, Christa Wolf scrie o interpretare spectaculoasă a poveștii profetesei Casandra și aduce în prim plan această alegorie ignorând ceea ce știe toată lumea despre evenimentele antice referitoare la războiul troian și eroii lui, asumându-și inclusiv consecințele negative care derivă de aici.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 6 decembrie 2018

Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie



Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. RecenzieTitlu - Întoarcerea lui Heathcliff
Titlul original - The Story of Heathcliff’s Journey Back to Wuthering Heights
Autor - Lin Haire-Sargeant
Traducerea - Irina Horea
Editura - Orizonturi
Preţ - cca 13 lei, 352 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 973-00000-005
Gen - dragoste, romantic
Comercializată pe Libris

Pe la mijlocul anilor '90 apăruse pe la noi o editură care publica furibund romane populare pe banda rulantă. Unul dintre ele era și Întoarcerea lui Heathcliff, care dacă-mi amintesc bine, se numea doar Heathcliff în acea variantă, de autoarea americană Lin Haire-Sargeant. Era moda sequel-urilor, a continuărilor unor romane celebre din perioada clasicismului literaturii engleze și parcă toată lumea voia să afle ce s-a mai întâmplat cu eroii preferați ai romanelor pe care mai toți le citisem.
Nu-mi luasem cartea, pentru că auzisem că are și scene mai intime în ea, și pe atunci părinții mei nu m-ar fi lăsat să citesc așa ceva. Dar tare eram curioasă să o răsfoiesc, măcar, ceea ce atunci nu am reușit.

Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie

Întoarcerea lui Heathcliff , publicată prima oară în 1992, este, așadar, continuarea unicului roman scris de Emily Bronte, La Răscruce de vânturi, publicat în 1847. Pe scurt, în La Răscruce de vânturi Catherine, fiica unui bogătaș, locuiește alături de Hindley, fratele ei, și de un cerșetor, Heathcliff, pe care tatăl celor doi copii îl aduce să-l crească fiindu-i milă de el. Catherine se înțelege bine cu noul venit și devin prieteni. Peste ani, cei doi se simt atrași unul de celălalt, dar cutumele societății o împiedică pe Catherine să recunoască iubirea față de Heathcliff, și ea se va căsători cu Edgar Linton, un vecin, bogat, la fel ca ea. Heathcliff, de supărare, pleacă, și peste trei ani se reîntoarce bogat și se însoară cu sora lui Edgar, Isabella. În scurt timp aceasta moare la naștere. Catherine rămâne și ea însărcinată și naște o fetiță, după care moare la fel ca Isabella. Peste niște ani, vine și sfârșitul lui Heathcliff, în circumstanțe dubioase, doar acum, în moarte, el și Catherine putând fi uniți.

Întoarcerea lui Heathcliff este un roman tipic pentru interesul prezentat de scriitorii americani contemporani pentru romanele victoriene. Lin Haire-Sargeant încearcă să profite de golurile lăsate de romanul sursă pentru a propune cititorului o abordare modernă, în încercarea de a rămâne credincios stilului literar al secolului al XIX-lea, sugerând un alt punct de vedere al unei povestiri bine cunoscute, printr-o amestecare postmodernă a personajelor istorice și fictive.

Romanul lui Lin Haire-Sargeant urmărește ceea ce s-a întâmplat cu Heathcliff în cei trei ani în care a devenit bogat. Cartea lui Emily Bronte ne lasă cu anumite semne de întrebare - cum a putut acest fost cerșetor să devină bogat într-un timp așa de scurt? S-a dedat la fărădelegi ca să facă avere? Lin Haire-Sargeant preia firul narativ și completează spațiul lipsă.

Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie

Firește, deși autoarea încearcă să scrie în stilul lui Emily Bronte, și pe alocuri reușește, cartea Întoarcerea lui Heathcliff nu este la fel cu sursa. Stilurile e firesc să difere, narațiunea este alta, urmărește personajele din alte unghiuri și, de ce nu, aruncă o altă lumină asupra romanului inițial. Heathcliff află cine este și de unde provine, cine-i sunt părinții, ori cel puțin tatăl. Aici autoarea face niște conexiuni între cele mai cunoscute romane ale surorilor Bronte și întrepătrunde firele narative și personajele din cărțile lor. Heathcliff se duce la domnul Rochester (personaj din Jane Eyre de Charlotte Bronte) și, aflând niște adevăruri despre rădăcinile lui, devine bogat. Dar misterele și lucrurile lăsate nespuse de către Emily Bronte nu se opresc aici, iar viața lui Heathcliff capătă o altă turnură și alte valențe în tot acest timp în care a stat departe de Wuthering Heights.

Mie cartea mi-a plăcut, dar nici nu am avut așteptări mari de la ea. La răscruce de vânturi rămâne un roman canonic, unic în literatura universală, iar Întoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant este un roman contemporan, de dragoste, bun. Dacă el va deveni altceva și valoarea îl va face să rămână deasupra altor titluri, numai timpul ne va spune.
Până una-alta, de 25 de ani această carte cunoaște tiraje noi în mod constant.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin