Mă uitam la un film. Ce ciudat! Un personaj spune că soarta este atunci când două subconştienturi se atrag, pentru că două nevroze sunt de acelaşi tip şi se vor tolera reciproc mai multă vreme. De aceea unii simt un fel de magie când întâlnesc pe cel, sau cea lângă care pot sta o viaţă. … şi-atunci ce se întâmplă, de fapt, cu viaţa ta? Pentru că dacă e adevărat, subconştientul meu era răvăşit, torsionat, striga disperat după jumătatea smulsă care-i lăsase numai răni sângerânde, deşi pe acea jumătate o respingea acum cu toată forţa de care mai era în stare. Oricum, subconştientul meu căuta acum polul opus care să-i redea echilibrul... cum este, de fapt, la tine în suflet?
*******
Strâng pleoapele şi mă închid în mine. Ştiu că n-ai să vii nici azi. Afară e un ger cumplit, ca şi vântul care încă mai bântuie deşertul uscat al sufletului meu. Aş vrea să te simt alături. Doar degetele ni s-ar atinge şi astfel fiecare ar citi gândurile celuilalt. Lângă noi ar fi un brad stufos, împodobit cu ghirlande roşii şi aurii, o mobilă masivă, o sofa capitonată în catifea purpurie. Ar fi seară şi am sta tolăniţi pe un covor moale şi gros în faţa unui şemineu de teracotă. Doar lumina flăcărilor ar mai înviora atmosfera, ca şi sunetul dulce al unor colinde, imprimate de mult, tare de mult, revărsându-se voluptos ca o noapte de august din cutia prăfuită a unui patefon. Mai târziu, dacă un privitor nevăzut ar intra în cameră, ar vedea pe marginea unui fotoliu o rochie de mătase neagră, neglijent aruncată, lângă o cămaşă bărbătească gri pal.
În cameră ar pluti un vag parfum de flori de portocal şi a piele de femeie tânără… pe jos, ciorapii de mătase bej sidef, un portjartier de dantelă albă, o cravată şi un ac de aur… pantofii, aruncaţi care pe unde a nimerit. De după sofa se mai vede pe covor un furou, ca o pânză de păianjen, pe care se odihneşte un căpşor blond. După aceea, două mâini albe, plinuţe se întind peste cap să se prindă de picioarele unei măsuţe de mahon pe care stă o vază cu un trandafir sângeriu, trecut din înflorit. Se aud vag gemete şi oftaturi prelungi… pe un deget sclipeşte ritmic un ametist. Din trandafirul de pe masă, odată cu strânsoarea palmelor, curg petale de pasiune. Flăcările din şemineu se sting, molcom, una câte una. E noaptea de Crăciun.
acest text a fost scris în decembrie 2000 și publicat în presa locală în 2001
sursă foto - pixabay.com
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.