Se afișează postările cu eticheta libris. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta libris. Afișați toate postările

miercuri, 16 ianuarie 2019

Identitati furate de Douglas Kennedy. Recenzie



Identitati furate de Douglas Kennedy. RecenzieTitlu - Identități furate
Titlul original - The big picture (apărută prima dată în 1997)
Autor - Douglas Kennedy
Traducerea - Mihaela Simona Mărculescu
Editura - Orizonturi+Sirius
Colecția - Literatură universală
Preţ - 13 lei, 408 pagini
Anul apariţiei - neprecizat
ISBN - 973-9342-51-5
Gen - aventura, crimă, thriller
Comercializată pe Libris

Acest prim roman de Douglas Kennedy tradus la noi, este un best seller internațional de mare și neașteptat succes. Se spune despre autor că poate rivaliza cu celebrul John Grisham. Eu nu am citit nimic de John Grisham, dar voi, cei care ați răsfoit cărțile lui, poate aveți o părere deja formată și puteți opina în cunoștință de cauză.
Dar să vedem ce ne propune Douglas Kennedy în cartea sa, care se poate achiziționa și online de pe site-ul libris.ro

[Atenție! Urmează spoilere!]
Ben Bradford este un avocat de pe Wall Street, care trăiește o viață confortabilă în Connecticut, cu soția și doi copii mici, dar se pare că se îndreaptă destul de devreme spre criza de la 40 de ani. El și-a dorit de mic copil să fie fotograf, are o colecție valoroasă de aparate foto vechi și rare, totuși simte că viața îl îndepărtează de la această dorință a sa.

Din amintirile lui Ben aflăm că de mic dorea să fie fotograf, dar atât la presiunile tatălui său cât și datorită neșansei, a trebuit să facă ceva ce nu-i plăcea deloc. În trecutul lui Ben există o femeie care i-a influențat cumva destinul. Kate Brymer fusese prietena lui în facultate și, la un moment dat, decid să petreacă un an la Paris. Ea își găsește rapid un loc de muncă, iar apoi îl părăsește pe Ben pentru șeful ei. Astfel, singur și fără loc de muncă, el trebuie să se întoarcă în țară și să accepte, învins, drumul de viață trasat de tatăl său.

Beth, soția lui, este o scriitoare frustrată, care se înstrăinează din ce în ce mai mult de el. Apoi Ben descoperă că ea are un amant, în mod ironic, un alt fotograf eșuat, și acceptă o confruntare cu bărbatul, Gary Summers, pe care Ben, în furia lui acumulată în timp, îl omoară. Ben caută să-și ascundă cu atenție crima, dispare și apoi preia identitatea victimei, încercând să-și construiască din detalii o moarte, aparent, accidentală și apoi să-și facă o nouă viață, necunoscută, într-un loc îndepărtat. În cazul lui Ben, aceasta are loc într-un oraș mic din Montana, iar viața lui este bogată în ironii ale sorții, de exemplu tardivul său succes ca fotograf. Iar până la urmă, va trebui să dispară din nou. [Aici se termină spoilerele!]

Cartea este convingătoare, plină de sensuri, de similitudini cu, probabil, multe dintre propriile noastre vieți. Romanul Identități furate abordează problematici delicate cum ar fi căsătoria și divorțul, identitatea, crima, pasiunea, visele, responsabilitatea și durerea. Fiecare dintre aceste teme lasă impresii de durată asupra cititorului și rezonează cu acesta.

Douglas Kennedy s-a născut la New York în 1955, ca fiu al unui broker de bursă. I-a plăcut să studieze istoria și, conform propriilor spuse, a considerat că acest hobby l-a făcut un bun romancier. La 22 de ani se mută la Dublin, unde învățase un an la Universitatea Trinity College și, după un scurt ocol prin teatru, a început să scrie și să publice cărți. Prima sa carte, o povestire despre călătoriile sale în Egipt, se numește Beyond the Pyramids/Dincolo de piramide. Kennedy este autorul a douăsprezece romane, printre care se numără și best seller-ul Identități furate.

Mai mult de 14 milioane de copii ale romanelor sale au fost vândute în întreaga lume, iar opera sa a fost tradusă în douăzeci și două de limbi. Cărțile lui Kennedy au adesea acțiunea în Europa. În noiembrie 2009, a primit primul "Mare Premiu al ziarului Figaro", acordat în Franța, pentru popularitatea romanelor sale.


Pentru alte recenziil
vă rog accesați pagina Recenzii cărți.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












vineri, 11 ianuarie 2019

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie



Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. RecenzieTitlu - Cabaret Biarritz
Titlul original - Cabaret Biarritz
Autor - Jose C. Vales
Traducerea - Marin Mălaicu-Hondrari
Editura - TREI
Colecția - Fiction Connection
Preţ - 10 lei, 207 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-719-818-8
Gen - policier, suspans
Comercializată pe Libris

La Paris, în 1938, Philippe Fourac este directorul și proprietarul La Fortune, o editura de cărți populare, care vizează în primul rând o audiență formată din femei bogate. Dușman al autorilor de avangardă, Fourac este constant în căutarea unor fapte și argumente cu aspect „sângeros și morbid“ care pot fi transformate, de o peniță bună, într-un roman de succes. Miet deja scria romane populare în epocă și acceptă oferta mutându-se imediat în sudul Franței, la Biarritz.

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Așa s-a născut proiectul "Cabaret Biarritz". Fourac îi încredințează lui Miet ideea de a scrie un roman „serios, dar atractiv“ despre evenimentele dramatice care în vara anului 1925 au zguduit eleganta stațiune de lux Biarritz. Articolele de știri ale timpului publicate în La Petite Gironde vorbeau despre corpul unei tinere femei, găsită pe plajă, cu o gleznă blocată într-un inel de ancorare din port. Fata lucra la librăria Operclaritz și avea șaisprezece ani. Atârna cu fața în jos, goală, cu glezna prinsă de unul dintre inelele pe care pescarii le folosesc pentru a ancora bărcile. Un caz raportat de poliție în rândul incidentelor tragice, obișnuite după "o noapte de distracție în Côte Basque".

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Ajuns la Biarritz, Miet ia interviuri prietenilor și cunoscuților victimei, apoi trece la dansatoarele de cabaret Les Sirenes, la turiștii bogați din Casino Bellevue, și la o serie aproape nesfârșită de conducători, bijutieri, aruncători de cuțite, artiști gay și alte personaje care avuseseră legătură cu femeia ucisă. Dar cu cât numărul declarațiilor crește, cu atât se îngroașă misterul.

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Nu este ușor să identific ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte, pentru că sunt multe detalii și nuanțe pe care le-am savurat. Cu toate acestea, dacă trebuie să fac o alegere, acest lucru revine stilului autorului. Un stil de scriere care sună teatral, cum ziceam, care curge fără nici un efort. Este cea mai versatilă scriitură pe care am avut vreodată plăcerea de a o citi: uneori contondentă, alteori directă, de cele mai multe ori dulce și blândă, dar întotdeauna adaptată perfect la diferitele personaje care alcătuiesc o individualitate incredibil de clară și tangibilă.

Cabaret Biarritz este una dintre acele cărți pe care, dacă sunteți extrem de norocoși, o veți citi doar o singură dată în viață. Pentru că da, acest roman este ceva atât de special încât nu poate fi comparat cu ceea ce ați citit până acum. Scriitura este și ea specială, teatrală, de parcă vezi un actor ținând un monolog pe o scenă, inițial fără decor. Doamnelor și domnilor, luați loc și lăsați-vă purtați înapoi în timp. Veți investiga alături de autor Biarritz-ul efervescent al anilor '20, de care vă veți lăsa fascinat, și veți pătrunde în lumea pestriță, burghez provincială a stațiunii, dar și în cabarete, bordeluri de lux și restaurante șic.

Cabaret Biarritz de Jose C. Vales. Recenzie

Cabaret Biarritz de José C. Vales este o carte care vă va cuceri de la primele pagini și care vă va ține în suspans mai mult decât v-ați imagina. O recomand cu plăcere și vă provoc să spuneți în comentarii ce părere v-a lăsat această adevărată capodoperă literară.

José C. Vales (născut în 1965, la Zamora, Spania) este un scriitor spaniol și traducător de literatură engleză. A studiat la Salamanca și Madrid și a tradus numeroși autori englezi și americani, inclusiv Dickens, Trollope, Austen, Wilkie Collins, Defoe, Mary Shelley, Arnold Bennett, Eudora Welty, Stella Gibbons. Pentru cartea recenzată în acest articol a primit în 2015 Premiul Nadal.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












vineri, 4 ianuarie 2019

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. Recenzie



Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieTitlu - Mic dejun la Tiffany
Titlul original - Breakfast at Tiffany's
Autor - Truman Capote
Traducerea - Constantin Popescu
Editura - Polirom
Colecția - Top 10
Preţ - 19 lei, 192 pagini
Anul apariţiei - 2012
ISBN - 978-973-46-3197-1
Gen - romance
Comercializată pe Libris

Când am pus în coș cărțile de la Libris la ultima mea comandă, prima dintre cărțile alese a fost această nuvelă de Truman Capote, Mic dejun la Tiffany. Văzusem mai demult filmul cu Audrey Hepburn în rolul principal, și nu mai țineam minte mare lucru, decât că, în amintirile mele, era un film alb negru, bine făcut. Acum eram mai mult decât curioasă să citesc cartea (din păcate, filmul se îndepărtează de la firul narativ al nuvelei; voi face într-un alt articol o comparație între carte și film) și țin să spun de la bun început că Mic dejun la Tiffany este printre foarte puținele cărți citite în 2018 pe nerăsuflate, într-o jumătate de zi în care doar în câteva pauze strict necesare mi-am luat ochii de pe ea.
Da, am citit cartea în prima zi de Crăciun, relaxată într-un fotoliu, cu picioarele pe caloriferul fierbinte, lângă o pisică. La fel ca Holly Golightly 😊

Nuvela lui Truman Capote datează din 1958. Iar povestea, localizată în New York-ul anului 1948, este spusă de un scriitor aspirant al cărui nume nu-l cunoaștem, și care a locuit o vreme în același bloc de apartamente ca și Holly Golightly, o tânără de 18-19 ani. El vede într-o zi, la un prieten, o fotografie cu o sculptură africană alături de un bărbat de culoare. Sculptura este a unei femei și aduce uimitor de mult cu fosta sa vecină, Holly. Posesorul pozei îi răspunde că bărbatul a fost fotografiat la el acasă, în Africa, și că venera acea statuetă, sugerând că a cunoscut-o pe femeia respectivă și că o prețuiește nespus.

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieAstfel, naratorul își amintește de zilele în care o cunoscuse pe frumoasa Holly, deși se îndoiește că fata ar fi ajuns vreodată în Africa. Dar acest lucru nu este exclus, din cauza problemelor pe care le-a avut înainte să dispară din viața mondenă new-yorkeză, datorită legăturilor ei cu un anume Salvatore Tomato. Holly este o fată de societate care găzduiește petreceri în apartamentul ei mic, aduce un șir de bărbați bogați, care o susțin financiar sau chiar sunt vrăjiți de felul ei de a fi. Observând că are un efect hipnotic asupra bărbaților, Holly își folosește atu-ul ca să ducă o viață de lux, seducând bărbați foarte bogați. Ca atare, nu are un loc de muncă ci trăiește doar prin socializarea cu bogătași care o duc la restaurante pretențioase și îi oferă bani și cadouri scumpe; ea speră să se căsătorească cu unul dintre ei și ajunge aproape să-și împlinească visul alături de un politician din Brazilia.

Potrivit lui Capote, care a dat un amplu interviu pentru revista Playboy după publicarea cărții, Golightly nu este o prostituată, ci o gheișă americană. Consultând niște surse am aflat, nu fără surprindere, că modelul pe care l-a luat Capote în creionarea personajului Holly a fost mama sa.

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote. RecenzieNaratorul, însă, nu face parte dintre sponsorii lui Holly, ci este un fel de prieten, cu toate că se atașează de ea la un moment dat și o ajută când dă de bucluc. Tânăra își păstrează secretele, nimeni neștiind despre ea de unde vine și cine este de fapt. Se preface o copilăroasă, acest aspect fiind una dintre armele ei de seducție. Blondă, fragilă, ingenuă, misterioasă și, aparent, inocentă, Holly frânge inimi și stoarce buzunare altminteri doldora de bani. Deși mereu e înconjurată de lume, în realitate este o singuratică și o nefericită. E o fugară. Fuge de soțul cu care s-a cununat prea devreme, apoi fuge când ar trebui să dea socoteală pentru legăturile sale cu un cap mafiot.

O existență aventuroasă, colorată, luxoasă, dar care inevitabil are și o cealaltă față a monedei. Holly e un personaj complex, nevrotic, care fuge de o realitate inconfortabilă. Anul în care se desfășoară acțiunea nu este ales întâmplător. Războiul s-a terminat, iar ea este derutată, ca, de altfel, întreaga Americă a acelor ani. Ea este o versiune feminină a lui Holden Caulfield (De veghe în lanul de secară - J.D. Salinger), adolescentul dezorientat, psihotic, simbol al generației americane de după război, căutându-și identitatea într-o lume care a făcut implozie.

Dar nuvela este superbă, fără stângăcii, fără cusur, ori are doar cusururile propriilor noastre prejudecăți. O poveste captivantă despre un destin trist, dacă te gândești că Holly își vede spulberate toate visele din cauza naivității ei. De citit, de savurat, de văzut și filmul și de comparat.

Lectură plăcută!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










vineri, 14 decembrie 2018

Moartea la Deptford de Anthony Burgess. Recenzie



Moartea la Deptford de Anthony Burgess. RecenzieTitlu - Moartea la Deptford
Titlul original - A dead man in Deptford
Autor - Anthony Burgess
Traducerea - George Volceanov
Editura - Humanitas
Colecția - raftul Denisei
Preţ - cca 8 lei, 328 pagini
Anul apariţiei - 2015
ISBN - 978-973-689-991-1
Gen - biografie ficționalizată, roman istoric
Comercializată pe Libris

Înainte de a face recenzia cărții Moartea la Deptford cred că se cuvine să amintesc cititorilor că scriitorul Anthony Burgess (1917 - 1993) a fost un romancier britanic, al cărui cel mai celebru roman, distopia Portocala mecanică, a fost ecranizat în 1971 într-un film de mare succes la vremea sa. Burgess a scris peste 50 de romane, iar Moartea la Deptford este ultimul, scris și publicat în anul trecerii sale în neființă. În romanele sale, Burgess combină ingeniozitatea lingvistică și erudiția plină de înțelepciune cu situații neobișnuite și satiră socială ascuțită. Deși viziunea sa asupra societății moderne este una pesimistă, ficțiunea lui are multe tușe comice.

Într-o poveste îndrăzneață prin istorie, teologie, sex, limbaj și spionaj, Anthony Burgess scrie un thriller literar realist, dezarmant, cu un erou principal care nu e altul decât Christopher Marlowe, dramaturgul contemporan cu Shakespeare și rival literar al acestuia. Burgess a fost fascinat de personalitatea lui Marlowe și, bazându-se pe biografia dramaturgului, pe evenimente reale, dar și pe speculații, autorul întrețese o serie întreagă de posibilități istorice și plauzibilități cu fapte reale creând un personaj fictiv cu rădăcini în istoria adevărată.

Moartea la Deptford de Anthony Burgess. Recenzie

Povestea din Moartea la Deptford se împarte în trei părți; mai întâi Burgess aduce în fața cititorului studenția lui Marlowe, apoi anii în care devine celebru cu piesele sale la Londra, și în final ultimele sale zile trăite la Westminster inclusiv complotul pus la cale pentru a fi ucis la 29 de ani. Romanul este scris din perspectiva unui povestitor, care în roman nu este autorul, ci un alt personaj, Jack Wilson, un actor care în tinerețe a jucat roluri de femei (în epoca elisabetană era înjositor ca femeile să fie actrițe, iar rolurile feminine erau interpretate de către cei mai tineri actori ai unei trupe) în piesele lui Shakespeare și astfel l-a cunoscut și pe Marlowe. Limbajul folosit de Burgess în roman este adaptat stilului elisabetan.

Cartea începe cu momentul în care Marlowe devine absolvent al King’s School din Canterbury-ul natal, după care începe să se implice în politică și religie, o combinație la modă în acele vremuri. Însă poziția pe care o adoptă îl târăște în scandaluri, de care scapă oarecum, mai ales după ce are acces la societatea teatrală londoneză. Aici, naratorul Jack Wilson, care juca rolul personajului feminin Bel-Imperia din piesa Tragedia Spaniolă de Thomas Kyd (în paranteză fie spus, această piesă a stat la baza capodoperei shakespeariene Hamlet, ba chiar este un plagiat al ei, dacă-mi permiteți să spun așa) îl vede pentru prima oară pe Kit Marlowe.

În continuare, cartea surprinde fidel atmosfera Angliei elisabetane, detaliind lumea scenei, și nu numai, din acea perioadă de înflorire culturală fără precedent în istoria ei de până atunci. În contextul actoricesc descris într-o paranteză de mai sus, este evident că viața personală a multor dramaturgi și actori celebri din acea vreme era pigmentată de anumite picanterii care nu scapă de penița maestrului Burgess. Homosexualitatea lui Marlowe, ca și a lui Shakespeare, de altfel, este reflectată în roman, alături de o viziune a moralei restrictive a societății, ca o ciocnire de idei între iraționalitatea creștină și erudiția greco-latină. Romanul este plin de imaginile contradictorii ale puritanismului englez, cu moravuri care mai de care mai deșucheate, cu violență, mizerie umană, cruzime sau lipsă de scrupule.

Moartea la Deptford de Anthony Burgess. Recenzie

Deși istoria nu spune prea multe despre aceasta, Burgess îl pune pe Marlowe în situația de a face și spionaj pentru regina protestantă Elisabeta I, care în timpul domniei sale a apărat Anglia de amenințările catolice din partea Franței, Spaniei și Scoției.  Anthony Burgess își conduce tânărul dramaturg de-a lungul Canalului Mânecii și până la misiunile din Highlands, pentru a contracara intrigile uzurpatorilor tronului Elisabetei. De-a lungul drumului, Marlowe învață să fumeze de la Sir Walter Raleigh, îl ajută pe Shakespeare să înceapă pe Henry VI, și încă mai găsește timp să-și scrie piesele în timp ce dobândea faimă și avere.

Dar într-o noapte, într-o tavernă sordidă, este pus în aplicare un complot și tânărul Kit e ucis. Cine l-a ucis, nu se știe nici astăzi. Or fi fost serviciile, rivalii literari, iubiții părăsiți, sau o fi fost o simplă întâmplare care s-a terminat tragic? Nimeni nu are un răspuns.

Burgess stăpânește cu măiestrie acțiunea romanului și aduce în fața cititorului nuanțele lingvistice și ficționale ale vieții acestui dramaturg plin de strălucire, reflectând și cruzimea unei epoci terifiante, dar de glorie postumă. Moartea la Deptford e o carte care strălucește de spiritualitate și umor, un tribut adus de un mare scriitor englez geniului care a fost Cristopher Marlowe.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











joi, 6 decembrie 2018

Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie



Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. RecenzieTitlu - Întoarcerea lui Heathcliff
Titlul original - The Story of Heathcliff’s Journey Back to Wuthering Heights
Autor - Lin Haire-Sargeant
Traducerea - Irina Horea
Editura - Orizonturi
Preţ - cca 13 lei, 352 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 973-00000-005
Gen - dragoste, romantic
Comercializată pe Libris

Pe la mijlocul anilor '90 apăruse pe la noi o editură care publica furibund romane populare pe banda rulantă. Unul dintre ele era și Întoarcerea lui Heathcliff, care dacă-mi amintesc bine, se numea doar Heathcliff în acea variantă, de autoarea americană Lin Haire-Sargeant. Era moda sequel-urilor, a continuărilor unor romane celebre din perioada clasicismului literaturii engleze și parcă toată lumea voia să afle ce s-a mai întâmplat cu eroii preferați ai romanelor pe care mai toți le citisem.
Nu-mi luasem cartea, pentru că auzisem că are și scene mai intime în ea, și pe atunci părinții mei nu m-ar fi lăsat să citesc așa ceva. Dar tare eram curioasă să o răsfoiesc, măcar, ceea ce atunci nu am reușit.

Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie

Întoarcerea lui Heathcliff , publicată prima oară în 1992, este, așadar, continuarea unicului roman scris de Emily Bronte, La Răscruce de vânturi, publicat în 1847. Pe scurt, în La Răscruce de vânturi Catherine, fiica unui bogătaș, locuiește alături de Hindley, fratele ei, și de un cerșetor, Heathcliff, pe care tatăl celor doi copii îl aduce să-l crească fiindu-i milă de el. Catherine se înțelege bine cu noul venit și devin prieteni. Peste ani, cei doi se simt atrași unul de celălalt, dar cutumele societății o împiedică pe Catherine să recunoască iubirea față de Heathcliff, și ea se va căsători cu Edgar Linton, un vecin, bogat, la fel ca ea. Heathcliff, de supărare, pleacă, și peste trei ani se reîntoarce bogat și se însoară cu sora lui Edgar, Isabella. În scurt timp aceasta moare la naștere. Catherine rămâne și ea însărcinată și naște o fetiță, după care moare la fel ca Isabella. Peste niște ani, vine și sfârșitul lui Heathcliff, în circumstanțe dubioase, doar acum, în moarte, el și Catherine putând fi uniți.

Întoarcerea lui Heathcliff este un roman tipic pentru interesul prezentat de scriitorii americani contemporani pentru romanele victoriene. Lin Haire-Sargeant încearcă să profite de golurile lăsate de romanul sursă pentru a propune cititorului o abordare modernă, în încercarea de a rămâne credincios stilului literar al secolului al XIX-lea, sugerând un alt punct de vedere al unei povestiri bine cunoscute, printr-o amestecare postmodernă a personajelor istorice și fictive.

Romanul lui Lin Haire-Sargeant urmărește ceea ce s-a întâmplat cu Heathcliff în cei trei ani în care a devenit bogat. Cartea lui Emily Bronte ne lasă cu anumite semne de întrebare - cum a putut acest fost cerșetor să devină bogat într-un timp așa de scurt? S-a dedat la fărădelegi ca să facă avere? Lin Haire-Sargeant preia firul narativ și completează spațiul lipsă.

Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie

Firește, deși autoarea încearcă să scrie în stilul lui Emily Bronte, și pe alocuri reușește, cartea Întoarcerea lui Heathcliff nu este la fel cu sursa. Stilurile e firesc să difere, narațiunea este alta, urmărește personajele din alte unghiuri și, de ce nu, aruncă o altă lumină asupra romanului inițial. Heathcliff află cine este și de unde provine, cine-i sunt părinții, ori cel puțin tatăl. Aici autoarea face niște conexiuni între cele mai cunoscute romane ale surorilor Bronte și întrepătrunde firele narative și personajele din cărțile lor. Heathcliff se duce la domnul Rochester (personaj din Jane Eyre de Charlotte Bronte) și, aflând niște adevăruri despre rădăcinile lui, devine bogat. Dar misterele și lucrurile lăsate nespuse de către Emily Bronte nu se opresc aici, iar viața lui Heathcliff capătă o altă turnură și alte valențe în tot acest timp în care a stat departe de Wuthering Heights.

Mie cartea mi-a plăcut, dar nici nu am avut așteptări mari de la ea. La răscruce de vânturi rămâne un roman canonic, unic în literatura universală, iar Întoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant este un roman contemporan, de dragoste, bun. Dacă el va deveni altceva și valoarea îl va face să rămână deasupra altor titluri, numai timpul ne va spune.
Până una-alta, de 25 de ani această carte cunoaște tiraje noi în mod constant.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 3 decembrie 2018

Ochiul din piramida de Robert Shea și Robert Anton Wilson. Recenzie



Ochiul din piramida de Robert Shea și Robert Anton Wilson. RecenzieTitlu - Ochiul din piramidă
Titlul original - The Eye in the Pyramid (The Illuminatus trilogy)
Autori - Robert Shea și Robert Anton Wilson
Traducerea - Mihnea Columbeanu
Editura - ANTET REVOLUTION
Preţ - aprox. 40 lei, 352 pagini
Anul apariţiei - 2008
ISBN - 973-636-330-6
Gen - conspirații, ezoterism
Comercializata pe Libris

La începutul anilor '90 citeam pe nerăsuflate cărțile editurii Antet despre Noua Ordine Mondială, referitoare la teoria conspirației. Citeam cu toții, eu, familia mea, prietenii, vecinii. Ne împrumutam cărțile unii altora, până când una dintre ele nu mi-a mai fost dată înapoi și am decis să mi le cumpăr pe toate și să văd, în timp, ce se adeverește și ce nu. Autorul își atribuise un pseudonim care peste ani a devenit simbolul celor care luptă împotriva vampirilor - Van Helsing.

Însă la vremea aceea cărțile nu era ficțiune deloc, erau un fel de documente la citirea cărora te cutremurai. Nu știu ce s-a întâmplat mai apoi cu acel Van Helsing, dar știu că deja pe la a patra și a cincea carte, o dădea în științifico-fantastic rău de tot și cărțile sale, din cronici ale unor evenimente mondiale care urmau să se întâmple (și în  mare parte așa au fost!), erau acum populate de povești puțin credibile despre OZN-uri și metamorfi reptilieni care conduc din umbră lumea. Până la elucubrațiile scoase pe piață de David Icke, un paranoid de succes (părerea mea), n-a mai fost decât un pas.

Am luat o pauză și acum mi-am zis să mai citesc cărți asemănătoare. Am găsit pe Libris cartea Ochiul din piramidă, prima dintr-o trilogie numită a Iluminaților, de Robert Shea și Robert Anton Wilson. Celelalte două cărți se numesc Mărul de Aur și Leviathan, și au fost scrise la începutul anilor '70, publicate în 1975. Am regăsit subiectele dragi mie cândva, dar disimulate sub o formă mult mai literară decât precedentele lecturi. În cartea Ochiul din piramidă este pe scurt vorba despre societatea secretă Illuminati, care conduc lumea, zice-se, și lupta lor cu Discordienii, care ar dori mai multă libertate și în consecință, mai mult haos pe planetă.

Ochiul din piramida de Robert Shea și Robert Anton Wilson. RecenzieUnii critici literari spun că Ochiul din piramidă e un melanj fericit de Colin Wilson, Philip K. Dick, Carlos Casteneda și Kurt Vonnegut, promotori ai S.F.-ului de bună calitate și (Castaneda) al unor cărți despre ritualuri de magie modernă, într-un amestec zeflemist cu bună știință dar și pseudo-intelectual provocator. Sincer, n-am găsit decât vagi urme de Castaneda sau de Kurt Vonnegut în cartea lui Robert Shea și Robert Anton Wilson. Sunt o veche fană a literaturii sci-fi și nu pot să spun că Ochiul din piramidă ar fi încadrabilă în acest gen. Mai întâi de toate pentru că nu e literatură. Dar nici doar o altă carte despre teoria conspirației nu e. Iar aceasta o zic în ciuda Illuminati-lor care au întâlniri de aproape de gradul III cu extratereștri, sau a faptului că gurile rele afirmă sus și tare că autorii erau cunoscuți narcomani, consumând marijuana și alte droguri, și că sub influența lor au scris cărțile. Totuși, având în vedere perioada respectivă, a mișcării flower-power, nimic nu este imposibil, din acest punct de vedere.

Ochiul din piramida de Robert Shea și Robert Anton Wilson. Recenzie

În orice caz, Robert Shea și Robert Anton Wilson caută, în partea de non-ficțiune a cărții, să releve publicului cititor un tip de control secret paralel și modul în care acesta acționează pentru a restrânge conștiința individului și accesul la libertate. Ochiul din piramidă este o poveste savantă, aparent postmodernă, oarecum influențată de science fiction, pigmentată cu reverii generate de droguri, cu sex și magie, cu teorii conspirative, atât reale, cât și imaginare, care se învârt în jurul societății secrete Illuminati. Narațiunea pendulează adesea între persoana a treia și persoana întâi, lucru oarecum deranjant pentru cititor, până ajungi să te obișnuiești. Cartea este densă tematic, acoperă subiecte precum ufologie, numerologie, anarhism și discordianism.

Și nu în ultimul rând, e o carte tradusă de un "greu" într-ale traducerii de carte - Mihnea Columbeanu. Iar dacă recenzia mea nu v-a convins, mizați pe acest nume. Un traducător bun nu se apucă de tradus cărți de duzină.

#libris #ochiuldinpiramida #illuminati #teoriaconspiratiei #carti #recenzie #citesteocarte #carte #bloggercititor #blogger #roman #soarecedebiblioteca #pulberedesteleblog #bestseller #literatura


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











duminică, 7 octombrie 2018

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie



Cronicile lui Magnus Bane. RecenzieTitlu - Cronicile lui Magnus Bane
Titlul original - The Bane Chronicles
Autori - Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan, Maureen Johnson
Traducerea - Ofelia și Shauki Al-Gareeb
Editura - Leda - Corint
Colecția - Leda Edge
Preţ - cca 32 lei pe Libris, 448 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-793-113-6
Gen - fantasy, aventură, thriller, young adult
Comercializată pe Libris

Asta primăvară am urmărit pe internet aventurile acelor Shadowhunters, cu sufletul la gură. Apoi am auzit vestea proastă că serialul s-ar fi anulat din lipsă de fonduri. Într-un avânt nemaivăzut la mine - zic asta pentru că stilul young adult nu e chiar ceva după care să mă dau în vânt - mi-am cumpărat toate cele 6 volume ale seriei Instrumente mortale de Cassandra Clare, decisă să nu pierd șirul aventurilor lui Jace, Clary și Alec. Am trecut peste stilul foarte subțirel de scriitură, pe care nu prea îl agreez, de dragul eroilor mei preferați. Apoi, acum ceva timp, am văzut pe Libris cartea Cronicile lui Magnus Bane. Am pus-o imediat în coș și pe aceasta, pentru că așa-i stă bine unei pasionate de lecturi într-ale ocultismului și magiei ca mine, și de personajul atât de controversat și de complex al vrăjitorului Magnus, fiu al celebrului demon, prinț al întunericului, Asmodeu.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Cronicile lui Magnus Bane este structurată pe 11 povestiri din viața vrăjitorului. De fapt, povestirile sunt 10 la număr, iar ultima parte conține versiunea printată, dacă pot spune așa, a căsuței vocale a telefonului lui Magnus din perioada în care acesta se certase cu Alec. Această ultimă parte, este inedită în sine, deși mie mi se pare inutilă în economia antologiei. Nu-i văd rostul, deși este relaxant și amuzant să o citeșți.

Povestirile încep cu o întâmplare în Peru, în anul 1791, unde Magnus Bane duce o viață dezordonată alături de Ragnor Fell. Pe măsură ce firul poveștilor se apropie de prezent, Magnus devine mai responsabil, dar are drame sentimentale, se însingurează ori se afundă în cărțile sale de magie. În ansamblu, colecția urmărește evoluția lui Magnus de la playboy-ul cu inimă de aur care flirtează cu oricine-i place, până când se maturizează și ajunge Înalt Vrăjitor de Brooklyn. Volumul vine în completarea seriei de Cassandra Clare, Instrumente Mortale și prezintă mai multe povești care se întrepătrund, fără să aibă o legătură anume - ele pot fi citite așa cum vă vine la îndemână.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Cartea nu este o continuare sau un prequel la seria Instrumentelor, dar are aceleași personaje și face parte din aceeași lume. Dar dacă nu cunoști seria, nu înseamnă că nu înțelegi povestirile din Cronicile lui Magnus Bane. Universul său este același, nu lipsesc vrăjitorii, vampirii, sirenele, vânătorii de umbre, Conclavul și regulile lor. Cu toate acestea nu lipsesc nici aparițiile lui Valentine, Alec Lightwood, Isabella ori Jocelyn Fray.

Fiecare poveste se concentrează pe o anumită perioadă istorică, ce a avut un impact asupra vieții lui Magnus Bane. Pe parcursul povestirilor, personaje precum Catarina Loss și Ragnor Fell, care au apărut sporadic în seria Instrumente Mortale, sunt ceva mai pe larg dezvoltate în Cronici.

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Este o lectură plăcută, ușoară, de vacanță sau de intermezzo între două cărți de mare calibru. Dacă-ți place genul fantasy și îndrăgești serialul ShadowHunters, vei citi cartea pe nerăsuflate. Sau, poate vei reveni din când în când la ea, ca să mai întorci o filă din povestea vieții lui Magnus Bane, vrăjitorul cu ochii aurii, care este adesea numitorul comun al lumii nevăzute, dezbinate de intrigi mărunte. "Nu e ușor să fii Magnus Bane. Ca magician, este adeseori chemat să rezolve probleme altora. Viața lui a fost lungă și iubirile numeroase. Iar Magnus are întotdeauna grijă să se afle în locul potrivit la momentul potrivit ....."




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin