Se afișează postările cu eticheta Deniz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deniz. Afișați toate postările

duminică, 25 februarie 2018

A doua sansa - prezentare si distributie



A doua sansa - prezentare si distributieTitlul original: Kalbimdeki Deniz
Traducere - A doua șansă
Gen: dramă, romantic
Episoade: +50, de cca 150 minute
Producător: Pastel film, Turcia 2016
Rețeaua de distribuție: Fox TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Aysun Akyuz Mehdiabbas
Scenariul: Funda Cetin

Serialul A doua șansă se difuzează pe Happy Channel din februarie 2018.

Deniz este o femeie care are tot ceea ce dorește: o viață îndestulată, o familie fericită cu doi copii și un soț chipeș. Nu a cunoscut niciodată greutățile vieții, și are încredere în oameni. Însă când Alihan, soțul ei, dispare fără urmă, toată viața lui Deniz se schimbă dramatic. Ea nu știe că Alihan avea o iubita împreună cu care a fugit, părăsindu-și familia, ca să înceapă o viață nouă. În plus, nu știe nici că verișoara ei, Hulya, este aceea care a aranjat această relație extraconjugală și a protejat-o.

După câteva zile de la dispariția soțului ei, Deniz își pierde și averea, rămânând falită complet, alături de cei doi copii și de tatăl ei. Trădarea lui Alihan îi transformă viața lui Deniz atât de mult încât ea nu va mai putea să revină la confortul de dinainte. Deniz se mută într-un cartier modest și încearcă să reziste greutăților vieții. La un moment dat îl cunoaște pe Merit, care o va salva și va deveni iubitul ei.


Distribuția

Ozge Ozberk în rolul lui Deniz
Kutsi în rolul lui Mirat
Yesim Ceren Bozoglu în rolul lui Fikriye
Hakan Eratik în rolul lui Alihan
Sebahat Kumas în rolul lui Diyar
Nazli Pinar Kaya în rolul lui Figen
Guzin Usta în rolul lui Cemile
Hakan Vanli în rolul lui Nejat
Batuhan Eksi în rolul lui Mustafa
Devin Ozgur Cinar în rolul lui Hulya
Caglayan Doruk Ozanoglu în rolul lui Ozan
Hazal Adiyaman în rolul lui Ece
Zeynep Aydemir în rolul lui Sebnem

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











joi, 15 iunie 2017

Dragoste infinita episoadele 60, 61, 62 tr rezumat







Dragoste infinita episoadele 60, 61, 62 tr rezumatZeynep ajunge la spital în stare critică. În aceste zile Fehime şi Husein află că fata lor e însărcinată şi asta reprezintă încă o lovitură pentru ei, care au concepţii de viaţă tradiţionale. Hakan încearcă să le îndulcească amarul spunându-le că se va căsători cu Zeynep, şi că e copilul lui. Emir îl derutează iarăşi pe Tarik spunându-i că, de fapt, Kemal era foarte preocupat ca Nihan să dispară de la locul faptei, şi că nu l-ar fi interesat aşa de tare viaţa surorii lui. Tarik îşi crede mentorul şi mai târziu îşi va dojeni fratele de faţă cu Nihan, care tocmai fusese la poliţie să facă denunţul, deşi chiar ea putea fi aceea care a tras accidental în Zeynep. Din cauza şocului, Nihan nu-şi aminteşte dacă degetul care a apăsat pe trăgaci era al ei sau al lui Vildan.

Hakan stă de vorbă cu Kemal despre moartea lui Ozan şi îi împărtăşeşte convingerea lui că nu Zeynep l-a omorât pe Ozan ci acela care l-a spânzurat. Kemal nutreşte speranţe noi şi promite ca respectivul să-şi primească pedeapsa cuvenită. Mai târziu el îi va spune acest lucru şi lui Tarik, care începe să se teamă pentru el, deoarece el este cel care l-a spânzurat pe Ozan, după ce a văzut că, de fapt, era mort după ce fusese sufocat cu perna. Hakan face demersurile necesare pentru ca Ozan să fie deshumat şi să se procedeze la o autopsie şi îi anunţă acest lucru şi pe părinţii lui Zeynep, asigurându-i că fata lor nu are nici o vină în moartea soţului ei. Tot de la el află Fehime că Vildan i-a împuşcat fiica. Expertiza balistică aduce informaţia că Vildan este cea care a apăsat pe trăgaciul pistolului dar Zeynep refuză să facă plângere împotriva ei considerând că totul a fost un accident.

În acelaşi timp se investighează şi cauza accidentului avut de Nihan cu mașina şi Emir ajunge la Gorcan şi la adevăr: că Asu a fost aceea care i-a dorit moartea rivalei sale. Totuşi Asu îşi luase precauţiile necesare la sfatul lui Tufan şi voise să-l scoată din ţară pe Gurcan, dar el văzând-o că se teme nu o ascultă iar mai departe viaţa lui ia o turnură foarte periculoasă. Kemal va afla numele lui cu ajutorul lui Zehir şi îl va căuta, însă Tarik îi va zădărnici întâlnirea. Gurcan văzându-se încolţit din mai multe părţi, îi cere ajutorul lui Emir.

Tarik, speriat că s-ar putea afla tot adevărul despre moartea lui Ozan, se duce la Asu şi îi mărturiseşte ce a făcut, cerându-i sprijinul. Asu se gândeşte cum să procedeze şi găseşte că trebuie să facă în aşa fel încât vina să cadă pe altcineva, dar nu o persoană nevinovată ci chiar cineva care a făcut multe şi merită să moară. Astfel, ea îl trimite pe Tarik la Gorcan în acelaşi timp în care Kemal şi Nihan se îndreaptă către aceeaşi adresă. În schimb cei doi iubiţi ajung mai târziu decât Tarik care-l ţine pe Gorcan legat şi cu căluş în gură. Ca să scape de Kemal şi Nihan, hotărâţi să aştepte să vină Zehir ca să le deschidă uşa, Tarik sună la poliţie şi spune că sunt doi oameni afară care au pătruns fără drept pe o proprietate privată şi vor să între în casă. Poliţiştii îi duc pe cei doi la secţie. Când Zehir ajunge acasă la Gorcan, deja înăuntru nu se mai află nimeni, pentru că Tarik l-a luat cu el într-o pădure să-l omoare însă nu reuşeşte şi Gorcan scapă cu fuga.

Când Kemal şi Nihan ajung faţă în faţă cu Gorcan, deja au aflată amănunte despre el, că este din Zongdulag şi că e omul lui Asu. Galip are o discuţie cu Mujgan, care vrea să-l dea în judecată pentru faptele sale din trecut, dar el îi atrage atenţia că se petrec lucruri grave între copiii lor şi că dacă nu acţionează la timp, Emir s-ar putea să-i facă vreun rău lui Asu. Într-adevăr, între cei doi fraţi va fi o confruntare iar Asu îi va promite lui Emir că-i dă înregistrările din salonul lui Ozan din care rezultă că el a fost omorât de Zeynep.

Între timp Gorcan se află în hala lui Ayhan iar Kemal încearcă să-l descoasă. Gurcan nu-i spune tot ceea ce știe, pentru că a fost ameninţat cu moartea celor doi copii ai săi, dar noi vedem în episodul 62 din serialul Dragoste infinită cum Gurcan a pătruns în spital la Ozan îmbrăcat cu halatul unui medic şi i-a făcut o injecţie letală cu efect în câteva zeci de minute apoi a sunat-o pe Asu care l-a pus să pornească o cameră video aflată la geamul salonului. După aceea a intrat Zeynep şi l-a sufocat, însă moartea rapidă a lui Ozan s-a datorat serului injectat, şi nu gestului de furie al soţiei sale. Când Gorcan află că Asu i-a dorit moartea, se va hotărî să le spună lui Nihan şi lui Kemal cine l-a omorât cu adevărat pe Ozan.

Când Nihan află că Asu i-a umblat la maşină dorindu-i moartea, ea se înfurie pe amândoi fraţii Kozcuoglu şi decide să treacă la acţiune. Kemal este hotărât să divorţeze ceea ce generează o ceartă între el şi Asu. Între Ayhan şi Leyla intervine o clarificare, datorită unei acţiuni în care el îl ajută pe Kemal şi iese rănit. Leyla îi pune în vedere că nu-şi doreşte o viaţă chiar aşa de palpitantă iar Ayhan promite să se conformeze dorinţelor ei. Mai apoi îi va aduce nişte bilete pentru o vacanţă de un an în jurul lumii, asigurând-o că este foarte importantă pentru el şi că dorinţele ei vor avea prioritate în faţa lui.

Asu află despre faptul că Gorcan şi-a dat seama că ea a pus să fie omorât şi începe să manevreze nişte jocuri. Îl cheamă pe Kemal la ea ca să semneze actul de divorţ, dar îi pune somnifer în băutură şi el adoarme înainte de a semna. Dimineaţa, el se trezeşte în maşină pe malul apei, având o mică rană la o palmă, acoperită de un plasture şi tot ce-şi mai aminteşte este că Asu era în pat cu el promiţându-i că vor trăi o noapte de neuitat. Împreună cu Nihan se duce acasă la Gorcan, unde vede că Asu lipseşte iar dormitorul ei este plin de sânge. Cheamă poliţia, apare o femeie comisar care o enervează pe Nihan, însă acum cei doi se află în mijlocul unei anchete şi din cauza relaţiei lor de iubire se văd incluşi pe lista suspecţilor.

Încet-încet se află că Asu nu este nicăieri şi toată lumea crede că Emir ar fi omorât-o. Comisăreasa Mercan vorbeşte cu Nihan între patru ochi şi îi împărtăşeşte convingerea sa că Kemal nu e un criminal. Mai apoi ea le spune că probabil Asu a fost omorâtă, însă pentru că nu este încă găsit cadavrul ei, nu se poate trage această concluzie, ci e doar o ipoteză de lucru. Kemal, care nu-şi aminteşte ce i s-a întâmplat în noaptea precedentă face rost de înregistrările camerelor şi se vede pe el însuşi venind la Asu, dar află cu stupoare că pe nici o cameră nu apare când a plecat de acolo.

Hakan şi Zeynep încep să se pregătească de nuntă. Zeynep se duce la Emir să-l informeze că se va mărita şi întâmpină rezistenţa lui, dar ea îl anunţă că poate s-o ameninţe cât vrea, va face ce este de făcut şi atât. Galip, când află că Asu ar putea fi moartă, se duce în birou la Emir şi îl strânge de gât furios, fiind sigur că fiul lui şi-a omorât sora. Emir jură că n-are nici o legătură cu aşa ceva şi că habar nu are ce s-a putut petrece. Kemal găseşte şi el urme de sânge în maşina lui, şi crede că o fi sângele lui Asu, apoi împreună cu Nihan ajung la concluzia că cineva face în aşa fel încât moartea lui Asu să fie pusă pe seama lui. În acelaşi timp, un barcagiu care descoperă sânge pe o barcă. Vine poliţia şi acolo îl găseşte pe Emir care tocmai văzuse o probă pe care o ascunde în buzunar. Emir se interesează de Gorcan şi află că e în spital în stare gravă, fiind bolnav într-o fază terminală.

Tufan o sechestrează pe Nihan pentru ca pasul următor să fie capturarea şi pedepsirea lui Emir, pentru că şi el crede că Emir are legătură cu dispariţia lui Asu. Nihan şi Kemal ţin legătura telefonic şi descoperă că criminalul ar putea fi un om de la firma de curăţenie. Atunci Nihan îl scoate pe Tufan din mâinile lui Emir. Asu, care este nevătămată, merge acasă la Kemal şi îl pune pe cel de la firma de curăţenie să scrie un mesaj pe geam, dar apoi ea vine să-l şteargă chiar înainte ca Kemal să pătrundă în casă. Kemal merge la comisăreasa Mercan şi îi spune tot ce ştie despre criminal. Poliţiştii află că în camera lui Asu s-a găsit sângele ei şi a lui Kemal şi păr de la ea şi de la Kemal. După ce verifică înregistrările, Mercan emite mandat de arestare pentru Kemal, dar el se sustrage pe motiv că nu poate să fie acuzat de o faptă pe care n-a comis-o.

Zeynep se teme din ce în ce mai mult de ziua în care Ozan va fi deshumat şi autopsiat. Însă când ziua aceea soseşte, se descoperă că mormântul lui Ozan este gol. Kemal vrea să fugă ca să nu mai fie ţinta investigaţiei însă Emir reuşeşte să-l oprească....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 57-59 tr                                     urmează: Dragoste infinita ep. 63-65 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








marți, 6 iunie 2017

Dragoste infinita episoadele 57, 58, 59 tr rezumat







Dragoste infinita episoadele 57, 58, 59 tr rezumatÎnsă când Kemal şi Nihan ajung la locul întâlnirii, în cutie nu mai este decât scaunul, pentru că Emir a ajuns înaintea lor şi a luat-o pe Zeynep de acolo, ducând-o într-o altă încăpere din hala mare în care se află. În timp ce o cară în braţe, lui Emir îi cad nişte chei de care nu-şi dă seama pe moment. Kemal observă uşa întredeschisă a sălii alăturate şi, cu toate că Emir şi Zeynep fug pe o fereastră fără să fie văzuţi, Kemal găseşte cheile care speră să-l ducă la criminalul lui Ozan.

Între timp, doi poliţişti trimişi de Emir se duc acasă la Alil şi o scapă de Zehir care o supraveghea. Deşi este invitat la secţie, el reuşeşte să scape de oamenii legii. Emir îi explică lui Zeynep ce i s-a întâmplat şi de ce, dar apoi o avertizează să stea departe de el că totul între ei s-a terminat. Tarik o determină pe Banu să semneze actele de divorţ. Asu stă de vorbă cu Mujgan şi hotărăsc că toţi trei, ele două și Emir, trebuie să se răzbune pe Galip pentru ceea ce le-a făcut.

Zeynep îi cere lui Tarik ajutorul pentru ca nasturele şi bluza ei să dispară din casa lui Hakan dar el ia probele şi le duce în altă parte. Kemal şi Nihan îl interoghează pe medicul care era în tură când a murit Ozan şi ajung la concluzia că Zeynep le ascunde ceva pentru că ce a spus ea nu se potriveşte cu ce a spus doctorul. Cercetând mai în amănunt, cei doi află de la un angajat al spitalului că o femeie a ieşit din salonul lui Ozan înainte să se descopere că era mort.

Emir înscenează că Nihan nu are grijă de Deniz şi o uită în maşină, apoi cheamă presa, ca să poată obţine custodia copilei în caz de divorţ. Tarik o roagă pe Asu să-l ajute să obţină arma cu care a împuşcat-o pe Karen, de la Emir. Kemal, care o suspectează pe Zeynep şi bănuieşte că ale ei sunt cheile găsite în hală, se ceartă cu ea şi tânăra ajunge la concluzia că n-are rost să-şi mai ajute fratele, iar mai târziu, cuprinsă de teamă că se va afla adevărul, se gânește la sinucidere. Tarik pătrunde în casă la Hakan ajutat de Zeynep şi fură probele crimei împotriva lui Ozan. Comisarul îl va bănui pe Kemal iar Zeynep, deşi va şti acest lucru, nu va mişca un deget ca să-i îndepărteze lui Hakan dubiile. Ayhan o cere de nevastă pe Leyla.

Presa, chemată de Emir, vine să-şi facă interviul, aşa cum el le-a spus. Însă Nihan îi surprinde şi le spune că toţi anii de căsnicie de până acum au fost o minciună. În acest timp Kemal se duce şi încearcă cheile la uşa lui Hakan, iar după ce deschide, o vede pe Zeynep, care disperată că laţul i se strânge în jurul gâtului, și-a pus gândul sinuciderii în practică.

Kemal o salvează pe sora lui în timp ce Emir le vorbeşte jurnaliştilor despre un eventual divorţ între el şi Nihan, sugerând că soţia lui este bolnavă psihic şi că Deniz va fi dată lui spre creştere. Nihan când aude aşa ceva, se înfurie pe Emir dar el vorbeşte serios că îi poate face un fals raport medical de boală şi astfel poate obţine custodia copilului. Zeynep, după ce-şi revine înţelege că Kemal nu putea să intre în casă la ea decât dacă avea cheile pe care le pierduse în hală.

Hakan duce nasturele la secţia de criminalistică să verifice ale cui sunt amprentele de pe el şi află că ar fi ale unui medic pe nume Sedat. Tufan este pus de Emir să răspândească pe facebook zvonul că Nihan ia de mult timp medicamente pentru boală psihică. Pe de altă parte, Emir îi dezvăluie lui Asu un plan de răzbunare pe Nihan în care se gândeşte să comită nişte ilegalităţi, iar ea îi sugerează că poate să se folosească de Zeynep, nu de fraude şi infracţiuni pentru a avea acelaşi rezultat. Tarik insistă către Asu să-l ajute să între în posesia pistolului cu care a omorât-o pe Karen, care este la Emir şi cu care acesta îl ameninţă. Asu îi promite ajutor şi ulterior îi va aduce acel pistol.

Emir încearcă s-o convingă pe Zeynep să-şi trădeze din nou fratele, ameninţând-o că dacă nu-l bagă ea la închisoare pe Kemal (Emir afirmă că poate înscena că Kemal l-a omorât pe Ozan), atunci Kemal o va da pe ea pe mâna poliţiei, dar Zeynep nu se lasă convinsă uşor de data asta. Însă când Emir apelează la argumentul copilului lor nenăscut, Zeynep cedează şi se învoieşte să-l ajute pe Emir să pună la cale un joc înşelător în care Kemal îşi va lăsa amprentele pe un plic cu bani. Pentru scurt timp cu toţii sunt distraşi de la problemele lor pentru că se organizează ziua lui Deniz.

Într-o seară când la familia Soydere acasă s-au strâns cu toţii, inclusiv Zeynep, Kemal şi Nihan, Tufan trimite un copil cu înregistrarea momentului în care Zeynep îl sufocă pe Ozan.

Kemal vede înregistrarea şi înmărmureşte când înţelege că Zeynep și-a omorât soțul. Scapă telefonul din mână şi Nihan vede acelaşi lucru, dar se lasă condusă de instincte şi jură să-şi răzbune fratele făcând-o pe Zeynep să sufere. Acum toată familia Soydere aude adevărul, iar Fehime şi Husein sunt distruşi de durere că au doi copii criminali.

În goana contra-cronometru pentru a o da pe mâna justiţiei pe Zeynep, Nihan se îndepărtează iniţial de Kemal, căruia îi este greu să accepte adevărul. Însă Emir, care nu doreşte că femeia şi copilul lui nenăscut să stea în închisoare, va acţiona ca s-o scape pe Zeynep de pedeapsă, dar face greşeala de a-i spune lui Asu că Zeynep e gravidă cu copilul lui. Asu va încerca să-i zădărnicească planurile fratelui ei, şi până la un punct chiar reuşeşte.

La un moment dat Nihan află adresa unde locuieşte Zeynep şi vrea să se ducă la ea să îi ceară socoteală. Din nou pictoriţa se înfurie şi o bruschează pe Zeynep care are o scurtă hemoragie. Speriată că ar putea pierde copilul, tânăra o imploră pe Nihan s-o ajute. Nihan, cuprinsă de remuşcări, pentru că nu ştia de sarcină şi consideră că acel copil n-are nici o vină, o ia şi o duce la spital. Acolo se află şi Kemal care căzuse într-o capcană întinsă de Asu şi era lovit la frunte. Zeynep este bine, la fel şi copilul, iar Emir, care tocmai fusese acasă la ea şi văzuse picăturile de sânge pe podea, află la ce spital se află şi se îndreaptă către locul respectiv. Întâmplător vede maşină lui Kemal şi pe a lui Hakan care redeschisese dosarul morţii lui Ozan, şi se grăbeşte s-o scoată pe Zeynep din salon ca s-o ducă la un loc sigur. Comisarul bineînțeles că n-o mai găsește pe Zeynep la salon.

Hakan îi cere consimţământul lui Vildan pentru deshumarea lui Ozan ca să se cerceteze cauza morţii, iar Vildan atunci află că fiul ei a fost omorât şi face o criză de nervi. Deşi Leyla şi Nihan încearcă să-i ascundă cine este făptuitorul, Vildan dă peste o scrisoare şi află că Zeynep şi-a ucis soţul. Totuşi, în ciuda evidenţelor, Zehir, Kemal şi Ayahn imediat încep să-şi pună întrebarea cine a pus camera de luat vederi în acel salon şi de ce, şi ajung la concluzia că în câteva secunde de sufocare, după cum reiese din înregistrare, Ozan nu avea cum să moară, deci altcineva l-a omorât de fapt.

Dragoste infinita episoadele 57, 58, 59 tr rezumatÎntre Emir şi Zeynep mai are loc o ultimă noapte înainte ca dimineaţă ea să se îndrepte către o barcă cu motor care avea s-o scoată din ţară. Însă Kemal ştie adresa unde a fost dusă sora lui şi Nihan îl forţează să i-o dezvăluie. Vildan, care ascultă pe la uşi, aude că Nihan se duce după Zeynep ca să n-o lase să plece din ţară, și doar urmăreşte maşina fiicei ei în dimineaţa fatidică. Emir îşi ia rămas bun de la Zeynep care apoi se îndreaptă către barcagiu în timp ce el porneşte maşina şi pleacă. Ea îl sună încă odată dar Nihan, aflată în spatele ei o strigă. Zeynep scapă telefonul jos, fără să-l fi închis, iar Emir aude tot ceea ce se petrece. Kemal este şi el în drum spre locul respectiv. Vildan, care a urmărit-o pe Nihan, a ajuns pe marginea falezei şi îndreaptă un pistol către nora ei. Nihan încearcă s-o oprească, are loc un fel de scurtă lupta şi din greşeală pictoriţa apasă pe trăgaci. Emir face cale întoarsă când aude focul de armă, iar Kemal ajunge s-o vadă pe Zeynep căzând...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita episoadele 54, 55, 56 turcesti                                     urmează: Dragoste infinita episoadele 60, 61, 62 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








luni, 5 iunie 2017

Dragoste infinita episoadele 54, 55, 56 tr rezumat







Dragoste infinita episoadele 54, 55, 56 tr rezumatDeniz a dispărut... cu câteva zile în urmă, Emir îi ascultă şi îi urmăreşte pe Kemal şi pe Nihan. Tarik nu reuşeşte să afle despre ce bani primeşte Banu în cont şi îi cere ajutorul lui Asu, care îi aduce dovada că lunar ea primea de la o firmă din grupul Kozcuoglu bani într-un cont. Însă, de fapt, Asu a vorbit cu Emir despre ceea ce va face şi amândoi complotează să-l distrugă pe Tarik, dar să-l facă să aibă încredere în Asu. Nihan stă de vb cu Mujgan şi află că Emir ştie totul despre ea şi Kemal şi astfel se reorientează, începând să caute prin casă microfoanele sau camerele video.

Leyla îi transferă acţiunile lui Emir şi imediat vine Galip şi le preia el, însă Zehir a mai pus un document între filele contractului. Emir contactează o firmă de bone ca să angajeze pe cineva pt Deniz, lucru care o ţine în gardă pe Leyla şi hotărăşte împreună cu Nihan să se mute la Emir acasă ca să-şi supravegheze nepoata. Hakan ia nişte dovezi ale crimei asupra lui Ozan şi vine la noul loc de muncă al lui Zeynep, la o cafenea. Acolo îi arată un nasture pierdut de ea când se lupta să-l sufoce pe Ozan, şi o poză. Zeynep se teme că va fi prinsă, apoi acceptă oferta lui Hakan de a locui la el în apartament pt că s-a eliberat o cameră, în ideea de a subtiliza dovezile pe care Hakan pare să le ţină în buzunarul de la haină.

Nihan găseşte o cameră de supraveghere într-un ursuleţ de pluş şi îi face observaţie lui Emir. Kemal, la rândul său îşi pune oamenii să verifice maşina lui Nihan şi aceştia găsesc un sistem de urmărire pus sub ea. Are loc un consiliu al boardului director pt alegerea noului CEO al companiei Kozcuoglu, iar Emir crede că va fi ales fără discuție, în schimb Kemal îi dejoacă planjurile şi voturile le va primi un anume Irfan, pentru că asupra lui Emir planează suspiciuni de fraudă şi deturnare de fonduri către străinătate. Nihan descoperă întâmplător că Emir are de gând să plece cu Deniz din ţară şi probabil să-şi pună în aplicare planul de a o da spre adopţie, aşa cum a ameninţat-o în trecut. Nihan îl avertizează pe Kemal care trece la acţiune, dar Banu îi aude pe Husein şi Fehime discutând despre faptul că fiul o s-o ia pe Deniz şi îl informează imediat pe Emir, care se decide să rămână acasă a doua zi. Kemal ştie, dar consideră că îşi va urma planul aşa cum a stabilit iniţial. În timp ce Kemal se lasă prins în curte, deghizat în curier, Zehir e în casă, direcţionat de Nihan, Vildan şi Leyla. Când Emir îşi dă seama de păcăleală, este deja prea târziu.

Kemal este luat de poliţişti şi dus la secţie, însă din lipsă de probe va fi eliberat. Emir verifică înregistrările de pe camerele de supraveghere şi nu găseşte nimic suspect, atunci începe să le bănuiască pe cele trei femei din casă, după care o ameninţă pe Nihan că-i dă foc locuinţei părinţilor lui Kemal dacă nu-l convinge să-i aducă fata înapoi. Într-adevăr, Emir vorbeşte serios şi se duce să dea foc casei lui Husein, dar el şi cu Fehime sunt deja plecaţi împreună cu Ayhan. În ultimul moment Nihan reuşeşte să-l convingă să nu facă aşa ceva. Furios, o consideră şi pe Asu inamica lui. După ce află că părinţii lui Kemal nu sunt nicăieri, se gândeşte că ei trebuie să fie undeva, alături de Deniz, şi alertează toţi oamenii lui să-i găsească, însă Kemal, avertizat de Zeynep, va schimba din mers regulile jocului şi Emir nu reuşeşte să-şi găsească fata.

Banu, care află despre ce a făcut Zeynep, o pârăşte lui Emir. Zeynep este bine primită de părinţii ei, în schimb Asu e din nou alungată de către Fehime care nu mai poate s-o privească cu ochi buni. Tarik descoperă că Banu comunica cu Emir şi că i-a dat informaţii despre părinţii lui. Drept pedeapsă, o încuie în cameră fără telefon. Nihan iese din casă pe când Emir doarme şi ajutată de Leyla, ajunge la Ayhan care urmează s-o trimită la Kemal. Printr-un complex de împrejurări şi de intrigi, până la urmă Kemal tot este prins de poliţie şi acuzat de răpire, iar împreună cu el Husein şi Fehime vor intra şi ei la interogatoriu.

Zehra se oferă să-l ajute pe Kemal ca avocată a lui şi să-l dea în judecată pe Emir pentru paternitatea lui Deniz şi astfel reuşeşte să-l scoată de la închisoare. Emir se înfurie, îşi adună toţi avocaţii şi îi presează să facă procesul de paternitate să dureze câţiva ani. Nihan o obligă pe Efsane, acuzând-o de furt, după ce i-a pus o brăţară de-a ei sub saltea, să-i spună ce ştie despre implicarea lui Emir în moartea lui Ozan. Leyla îl convinge pe Irfan să-i dea procură lui Nihan să-l reprezinte în board-ul director din ședința care are loc în scurt timp, pt că Emir pregăteşte niște jocuri ca să-l scoată pe Irfan pe linie moartă. La ședința consiliului director Nihan îi dă încă o lovitură lui Emir. Kemal şi Nihan se întâlnesc în afara clădirii companiei şi Tufan le face poze. Emir foloseşte pozele ca s-o şantajeze încă odată pe Nihan, spunându-i că dacă vrea, o să-i dea divorţul, dar îi arată pozele şi o întreabă dacă crede că judecătorii îi vor da ei fetiţa spre creştere, având în vedere că este o adulterină.

Tarîk, după ce a aflat de tranzacţiile financiare dinspre Emir către Banu, deşi nu-i spune ei nimic, vine acasă cu actele de divorţ. Mujgan stă în scaun cu rotile dar poate vorbi şi încearcă să-l convingă pe Emir să renunţe la Nihan, spunându-i că a devenit ca şi Galip. Hakan continuă să investigheze moartea lui Ozan. Kemal ajunge la Cumhur, asistentul plătit de Emir să fie gol culoarul de la spital în ziua morţii lui Ozan, însă acesta pretinde că nu ştie din partea cui veneau banii. Până la urmă le spune că a lăsat o uniformă de spital într-o cafenea de alături. Mergând pe acest fir Kemal şi Nihan ajung la Alil, femeia care s-a deghizat şi a intrat în spital la Ozan în ziua morţii sale. Dar Alil ia legătura cu Emir care o sfătuieşte să se lase prinsă de Kemal şi de Nihan şi să le facă jocul, până când prin mesaje stabilesc ca Alil (de fapt Zehir scrie sms-urile) să se întâlnească cu Emir a doua zi într-un loc anume.

Zeynep se simte rău şi este învoită de la serviciu. Acasă îşi face un test de sarcină care iese pozitiv şi pe care Hakan îl găseşte întâmplător în coşul de gunoi. El îşi dă seama al cui este copilul, şi, când Emir tocmai pusese pe Tufan s-o răpească pe Zeynep ca să-i arate lui Kemal cine l-a omorât pe Ozan, Hakan se duce să-i reproşeze lui Emir că e de-ajuns cu cât rău i-a făcut lui Zeynep, care este însărcinată cu el. Emir e nevoit să-şi schimbe din mers planul. Zeynep este adormită de Tufan și de oamenii lui şi pusă într-o cutie mare, ca un fel de cadou, pe care Kemal urma să-l deschidă.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost:  Dragoste infinita ep. 51-52-53 turcesti                              urmează: Dragoste infinita episoadele 57, 58, 59 tr rezumat

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








duminică, 28 mai 2017

Dragoste infinita episoadele 51, 52, 53 rezumat






Dragoste infinita episoadele 51, 52, 53 rezumatKemal se destăinuie Leylei şi îi spune că el simte că Deniz este fetiţa lui. În acest timp Emir o supune pe Nihan unui test foarte dur şi, luând-o cu maşina spre casă, opreşte pe o faleză şi se preface că o aruncă pe Deniz de pe o stâncă. În urma acestui gest necugetat, Nihan se va decide asupra ţinerii secretului în ceea ce o priveşte pe Deniz, deşi parcă mai mult că oricând Kemal vorbeşte despre fetiţă ca despre fiica lui şi îi face daruri alese. Zeynep îi dă lui Kemal o fotografie cu Deniz care îl determină şi mai mult să verifice dacă suspiciunile pe care le are sunt realităţi sau se înşeală. Deodată, adevărul despre Deniz devine cel mai important scop al său.

Fehime se duce să se întâlnească cu Nihan şi să-şi ceară iertare după şocul avut cu Asu. Cele două femei se împacă iar Nihan îi explică lui Fehime că trebuie să ţină secretul lui Deniz ca să nu-i pună viaţa în pericol. Leyla află despre Ayhan că n-a fost vinovat când a intrat la puşcărie, dar acolo a devenit un alt om. Când Leyla se duce la Ayhan să-i ceară să-i povestească trecutul său, află că tatăl ei a organizat uciderea partenerului de afaceri, iar apoi Ayhan a fost găsit în biroul răvăşit al lui Rauf Acemzade şi aşa a fost condamnat pentru jaf, deşi nu era vinovat cu nimic.

Când Nihan şi Kemal se întâlnesc, ea încă resimte durerea trăită dar se vindecă reciproc prin iubirea lor şi îşi dau seama că prin eforturile lor comune pot ajunge la ceea ce îşi doresc. Kemal îi cere ajutor Leylei ca să poată obţine proba de material genetic de la Deniz pentru testul ADN, dar Emir deja presimte ce are să se întâmple şi vrea să le dejoace planurile. În această bătălie niciunul din cei doi rivali nu va ceda. Cu cât Kemal se apropie mai mult de adevăr, cu atât Emir îi pune mai multe obstacole. Mai mult, la un moment dat chiar Asu devine inamicul său. Când vede că toate eforturile lui de a face rost de o suzetă de-a lui Deniz au eşuat, se duce de unul singur acasă la Emir, în secret, punându-se în pericol pentru fiica sa. Emir îl vede şi are loc o fugăreală ca-n filme, dar Kemal îl fentează pe Emir, care se întâlneşte cu Ayhan, îmbrăcat la fel şi cu cagulă pe cap. În timp ce Ayhan şi Emir stau de vorbă, Kemal scapă neobservat cu proba ADN luată. Când primeşte rezultatul, se află pe un deal unde înălţau zmee el şi Nihan cu şapte ani în urmă. Foarte emoţionat, deschide plicul...

După ce află că Deniz este fiica sa lumea se dă peste cap pentru Kemal şi totul capătă un alt sens. Pe de o parte încearcă să recupereze timpul pierdut, pe de alta să înţeleagă de ce i s-au spus minciuni. Însă între timp Emir a trimis-o pe Nihan cu tot fetiţă într-un loc cunoscut doar de el. Acum Kemal trebuie să afle unde este Nihan şi va profita de faptul că Emir vrea să se ducă s-o vadă pe soţia lui.

Zeynep este dată afară de la grădiniţă pentru că a lipsit foarte mult, fiind bolnavă, iar acum Hakan n-o mai poate ajuta, dar de când Zeynep l-a invitat la ea acasă s-o susţină în minciuna cu căsătoria dintre ei, Hakan începe s-o curteze şi să se apropie de ea. Inevitabil, Zeynep se îndepărtează de Emir care, deşi nu recunoaşte că a început s-o iubească, se întreabă de unde această răceală subită. Într-o zi Emir îi vede împreună şi asta schimbă totul în relaţia dintre ei doi.

Fehime o surprinde pe Banu discutând despre nişte bani care trebuiau să-i între într-un cont şi îl atenţionează pe Tarik despre acest lucru. El începe să fie prevăzător şi să-i controleze lui Banu mesajele telefonice dar nu găseşte nimic pentru că ea are grijă să şteargă totul. Însă la un moment dat, o aude vorbind cu Emir. Astfel Tarik se va apropia din ce în ce mai mult de secretele soţiei sale, despre care până acum nici nu bănuia.

Asu, care anterior discutase cu Kemal şi îşi anunţase intenţia de a lucra la companie, vine la Galip care îi cedează chiar biroul său. Kemal reuşeşte să o găsească pe Nihan şi îi face o vizită, întrebând-o furios, cu rezultatul testului ADN în mână, de ce l-a minţit. Întrevederea este amânată pentru că apare Emir. Mai târziu Kemal îi va cere din nou lui Nihan să fugă împreună, dar ea îl lămureşte că nu se poate aşa ceva atâta vreme cât nu ştie cine l-a omorât pe Ozan.

Galip profită de absenţa fiului său şi se duce în camera unde se află Mujgan cu gândul de a o omorî băgându-i aer în perfuzie (odată ajuns la inimă acel aer provoacă stop cardiac), pentru că este periculos ca ea să-şi revină, însă nu reuşeşte să facă ceea ce şi-a propus din cauza Edei. Emir va cere mai apoi ca Mujgan să nu fie lăsată niciodată singură cu Galip. Într-o zi Mujgan îşi revine şi este conştientă, recunoscându-şi fiul apoi este dusă la spital sub monitorizare.

Asu află că Nihan şi Kemal sunt din nou împreună şi acţionează în aşa fel încât să-i despartă, dar ceea ce face are efecte şi asupra altor persoane. Kemal va insista ca Nihan să meargă cu el, sau îi va lua fata. Cei doi se ceartă în maşină iar Kemal conduce din ce în ce mai tare, Nihan reproşându-i că face exact ca Emir. Din nefericire, totul se soldează cu un accident auto în care Nihan este rănită grav. Pe de o parte Kemal cu Leyla şi cu Ayhan, iar pe de cealaltă parte Emir, se vor strădui s-o salveze pe Nihan din situaţia foarte critică în care se află. Cu toate acestea, Kemal se simte foarte vinovat şi cu conştiinţa încărcată pentru ceea ce s-a petrecut.

Emir nu suportă prezenţa lui Kemal la spital, de la bun început, şi va ridica obstacole de netrecut pentru asta, în special când începe să suspecteze că accidentul s-a produs din cauza lui. Deocamdată Emir nu ştie că Nihan era împreună cu Kemal, dar până când va afla, e o chestiune de timp. Însă nici Kemal nu părăseşte spitalul până când nu stă alături de Nihan. Aceea care se implică să-l ajute pe Kemal să nu se vadă cu Emir este Leyla. Comisarul începe să investigheze accidentul şi porneşte cu cercetările chiar de la cabana unde erau Nihah şi Deniz, dar nu poate concluziona decât că maşina avea o defecţiune tehnică. Totuşi Emir crede că accidentul a fost provocat şi insistă pe acest fir, iar Tufan îi va confirmă că Asu a umblat la maşină înainte că Nihan să plece la drum. Până la urmă el află că Kemal era împreună cu Nihan şi bănuieşte că cei doi au avut iarăşi o noapte de iubire, astfel că se înfurie extrem de tare la acest gând. Cei doi rivali se vor confrunta din nou şi Emir vede cât de mare este dorinţa de răzbunare a lui Kemal şi că este în stare să-l omoare. Atunci şi el va nutri aceleaşi resentimente şi va plănui să-i omoare pe amândoi, pe Nihan şi pe Kemal, mai ales că vrea să afle ce este dincolo de acest accident...

sursa principală a rezumatelor acestui serial este versiunea de limbă engleză a site-ului izleyiciplatformu.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 48, 49, 50                               urmează: Dragoste infinita ep. 54, 55, 56 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








marți, 23 mai 2017

Dragoste infinita episoadele 48, 49, 50 rezumat




Dragoste infinita episoadele 48, 49, 50 rezumatNihan este uluită să audă asta despre Asu, apoi amândoi văd cum cei doi fraţi pun ceva la cale. Kemal conchide că îl lucrează pe la spate, ca de obicei. Apoi spune că se va însura cu Asu, şi că o să se joace şi el cu fraţii Kozcuoglu, de-a şoarecele şi pisica, aşa cum au făcut şi ei până acum. După aceea Nihan va trece la acţiune pe cont propriu şi, cu ajutorul micuţei ei prietene, va avea posibilitatea să ia o amprentă după cheile lui Asu de la apartament. Astfel, intră în casa ei şi începe să cotrobăie prin sertare, deschide laptopul, caută peste tot după fel de fel de indicii, însă la un moment dat Asu vine acasă şi Nihan e obligată să se ascundă sub pat, apoi în baie.

Kemal şi Zehir o cheamă pe contabila care recunoaşte că i s-a cerut să scoată rapoartele financiare ale companiei, dar femeia nu-i spune cine a pus-o să facă asta. Kemal se înfurie, pentru că acum Emir are un atu foarte important, şi acesta chiar apare în biroul lui şantajandu-l pe Kemal că dacă nu-i predă lui terenul şi compania nou înfiinţată, toată lumea o să afle de ilegalităţile pe care le-a făcut. Kemal este constrâns să accepte oferta lui Emir, cu ocazia asta putând să verifice dacă Tarik sau Asu sunt în spatele acestor scurgeri de informaţii.

Dragoste infinita episoadele 48, 49, 50 rezumatZeynep este foarte speriată de faptul că Nihan ştie acum că ea a fost la Ozan la spital în ziua morţii lui. În episodul 48 ni se arată cum Tarik şi Tufan erau pregătiţi să-l omoare pe Ozan, dar întâmplarea face ca Ozan şi Zeynep să înceapă să se certe şi Zeynep să-l sufoce cu perna ca să nu mai țipe la ea că este o curvă. Însă crima este văzută de Tarik care intră în salon exact când Zeynep acționa. Acum Zeynep îşi sună fratele ca să se sfătuiască cu el crezând că totul e terminat pentru ea, însă Tarik o linişteşte amintindu-i că Ozan putea avea duşmani redutabili care-i doreau moartea. Mai târziu Zeynep va afla de la Hakan că şi Emir voia să-l ucidă pe Ozan. După ce se desparte de Zeynep, Tarik este chemat de Zehir care vrea să verifice dacă el este cel care a oferit informaţii despre compania lui Kemal către Emir şi îl pune să-i ducă fratelui său un plic. Tarik, în loc să se ducă direct la Kemal, îl contactează pe Emir şi îi arată plicul. Zehir îl urmăreşte discret şi filmează totul cu smartphone-ul.

Kemal merge la Tarik să-i reproşeze trădarea, dar acesta neagă că i-ar fi spus lui Emir ceva despre afacerile din noua companie, sub pretextul că el nu se pricepe la lucrurile astea. Kemal înclină să-l creadă şi acum urmează s-o verifice pe Asu. Ia o pizza şi se înfiinţează la uşa ei, în timp ce Nihan încă era în baie, disperată că nu avea cum să iasă din casă. Drept urmare Nihan ascultă fără să vrea discuţia celor doi în care Kemal îi spune viitoarei lui soţii că a fost nevoit să predea compania şi terenul lui Emir care l-a şantajat. Asu este stânjenită, simţindu-se vinovată. Kemal o întreabă dacă în aceste condiţii nu ar vrea să amâne nunta, dar Asu răspunde că nu. Cei doi se pregătesc să mănânce pizza, iar Kemal se duce la baie să se spele pe mâini. Acolo dă peste Nihan într-un dulap şi se amuză pe seama ei, apoi face în aşa fel încât să poată ieşi din casă.

Dragoste infinita episoadele 48, 49, 50 rezumatUrmătoarea mişcare a lui Kemal este să se intereseze şi el de anumite afaceri de-ale lui Galip dintr-o anumită perioadă. După ce primeşte documentele cerute, legate de licitaţii trucate, contactează persoanele implicate şi îi atrage de partea lui. După ce-l avertizează pe Galip că-i va lua toate acţiunile, bătrânul Kozcuoglu cere sfatul avocaţilor care-i spun că nu are ce să mai facă decât să vândă acţiunile pentru ca numele lui să nu mai apară legat de afacerile ilegale. El transferă acţiunile pe care le deține pe numele lui Asu, fără să ştie Emir, care nu e de acord cu această mutare. La şedinţa boardului companiei, Galip afirmă că vrea să se pensioneze dar nu menţionează cui i-a dat acţiunile sale. Kemal îşi face apariţia anunţând că el este noul asociat al companiei. În episodul 48 vedem cum Kemal şi Asu s-au cununat civil de urgenţă, însă semnând un contract prenupţial care face parte din planul lui Kemal de a distruge familia Kozcuoglu.

Zeynep este sunată de Emir şi seara pleacă să se întâlnească cu el. Banu o stârneşte din nou pe Fehime care se duce să-şi urmărească fata şi încremeneşte văzând că de data asta se întâlneşte cu duşmanul lor. După ce Emir pleacă, Fehime o bruschează pe Zeynep şi aproape că o târâie până acasă, unde totuşi minte faţă de Husein că discutau despre Hakan care ar urma să vină s-o ceară de nevastă. În urma acestui fapt, Fehime îi va pune în vedere fetei ei că ori se va mărita, ori va fi alungată de acasă pentru că a făcut de ruşine familia. Zeynep va încerca să-l convingă pe Hakan să vină acasă la părinţii ei o dată, apoi să spună că s-au despărţit, dar comisarul nu acceptă să între în acest joc.

Emir îi cere lui Asu să-i transfere acţiunile lui, şantajând-o că altfel Kemal o să afle că ei doi sunt fraţi. Asu parează ameninţarea lui Emir demonstrându-i că ştie despre secretele morţii lui Ozan. Kemal stă de vorbă cu Nihan susţinând că de-acum înainte, ca asociaţi în afaceri, pot fi văzuţi împreună, apoi îi dezvăluie că după ce va distruge familia lui Emir, va divorţa de Asu. Galip şi Emir se sfătuiesc cum să iasă din această situaţie neplăcută pentru ei şi Emir îşi promite că va face tot posibilul să-i ia acţiunile lui Asu.

Dragoste infinita episoadele 48, 49, 50 rezumatTarik încearcă să-şi ia revanşa faţă de Kemal şi vrea să-l scoată pe Zehir mincinos arătându-i că se întâlneşte cu Zehra, însă toată povestea este o altă înscenare marca Emir Kozcuoglu. Mai apoi Emir îi cere din nou lui Tarik să-şi trădeze fratele, însă apar elemente noi. Kemal se află acasă şi le spune tuturor că s-a cununat cu Asu, iar drept răspuns Husein îl informează că şi Zeynep se va mărita cu Hakan. Vildan se bagă între Ayhan şi Leyla şi îi promite surorii ei că o poate ajuta să afle trecutul lui Ayhan, crezând că în acest fel o va despărţi de el. Kemal face următoarea mişcare în războiul cu Emir şi Asu şi anunţă presa că cei doi sunt fraţi. Emir se trezeşte la poartă cu o cohortă de paparazzi care-l iau la întrebări despre Asu. Pe canalele de ştiri se reia mereu această bombă media, iar Fahime, Husein, Zeynep şi Banu rămân consternaţi de vestea care cade ca un trăznet asupra lor. Kemal o forţează pe Asu să recunoască adevărul, apoi ea leşină. Ulterior, părinţii lui Kemal n-o mai lasă pe Asu să le calce pragul, cel puţin o vreme. Emir, înfuriat, îl trimite pe Tufan să afle cine a dat informaţii presei, dar pentru că Zehir şi Kemal au aranjat şi această problemă, apare că totul a fost trimis de undeva din afara ţării.

Ulterior, Kemal ajunge la concluzia că Asu l-a ajutat pe Emir cu orice probă împotriva lui, ca să-l despartă de Nihan şi într-o discuţie cu ea, o avertizează că aşa ceva este de neiertat. Pe parcurs consideră că Zehir l-a trădat mergând acasă la Zehra iar prietenul lui se întristează pentru că n-a avut intenţia asta, ci a crezut că Zehra e sinceră şi că s-a depărtat de Emir. Tufan dă foc maşinii lui Ayhan şi găseşte dovezi că el şi Leyla au fost la Zonguldak. Bănuind de ce, caută să investigheze acest fir şi găseşte copia faxului trimis către Kemal. Drept urmare, Emir poate acum să-i dovedească lui Asu că soţul ei ştia cine este ea dinainte de a se căsători şi că tot ce s-a întâmplat a fost premediat, ca să-i distrugă. Nihan şi Kemal sunt şi ei pe urmele criminalului lui Ozan, însă îl suspectează în mod eronat pe Emir. Kemal găseşte unele dovezi care ar putea face lumină în această crimă, dar nu poate da peste ceva indubitabil de concludent.



Leyla începe să caute singură informaţii despre Ayhan şi află că el a participat la un jaf asupra bunurilor patronului său din tinereţe, nimeni altul decât tatăl Leylei. Cu prima ocazie, când Ayhan vine în vizită, Leyla nu-l primeşte în casă, reproşându-i a doua zi de ce i-a ascuns că nu o cunoaşte.

În seara în care Zeynep mințise acasă că va veni Hakan în vizită, apare Kemal şi îi sugerează surorii lui că n-are ce relaţie să fie între ei doi, comisarul ştiindu-se că este omul lui Emir. Până una-alta, Hakan, având remuşcări că n-a ajutat-o pe Zeynep, se răzgândeşte şi vine la uşa familiei Soydere. În urma discuţiei Zeynep va recunoaşte că s-a iubit cu Emir, iar Husein se înfurie şi o alungă din casă. Drept consecinţă, Zeynep se mută la hotel. Emir o contactează pe Asu, îi dovedeşte că Kemal ştia că ei sunt fraţi şi pe această bază, îi cere acţiunile lui Galip, dar ea i le-a dat deja lui Kemal.

Nihan se află în cameră la Mujgan şi la un moment dat vede că femeia îşi mişcă mâna. Îl anunţă pe Emir care începe să spere că ea se va însănătoşi. Nihan şi Kemal stabilesc să se întâlnească şi să meargă la o angajată din spitalul unde a murit Ozan despre care au aflat că a primit bani de la Emir în ziua crimei. Cei doi pleacă dar sunt urmăriţi de Emir care vrea să le zădărnicească acţiunea. Însă ceva neprevăzut îl determină pe Kemal să-şi îndrepte atenţia către doctorul care l-a minţit că Deniz nu este fiica lui şi începe din nou să se ocupe de acest aspect. Întâmplător în acea zi Deniz face febră şi Vildan o aduce la acelaşi spital. Emir, care îşi dă seama la un moment dat că Kemal a aflat despre donaţia lui către spital şi că din nou caută să afle dacă Deniz nu e fata lui, îl trimite pe Tufan să-l împiedice să afle adevărul.

Galip, care continuă să nutrească gânduri de răzbunare pe Ayhan, îi trimite un control financiar despre care el va crede că e jocul lui Emir. Kemal găseşte cu ajutorul unui prieten informatician arhivele electronice ale spitalului şi află că şi în documente grupa de sânge a micuţei Deniz este tot 01 şi nu AB4, dar presupune că patronul a putut face modificarea necesară. Drept urmare, verifică la farmacia unde îşi face cumpărăturile de medicamente Nihan şi află că nu s-a eliberat medicaţie împotriva anemiei pe numele fetiţei. După aceea se duce la Leyla să-i solicite ajutorul în această chestiune. Emir, informat de Banu că Zeynep a fost dată în stradă de Husein, se duce şi o ia de la hotel, aducând-o într-o vilă de-a lui. Zeynep refuză cadoul, pe motiv că deşi îl iubeşte, acceptă că a fost o proastă şi nu vrea să fie amanta lui.

Emir, căruia nu-i convine că Nihan tot se mai vede cu Kemal dar mai ales că o preocupă moartea lui Ozan, hotărăşte de unul singur s-o trimită în America împreună cu Deniz şi cu Vildan, dar ele două se aliază şi nu acceptă îndepărtarea lor din casă, apoi rup biletele de avion cumpărate. După asta Emir o întreabă direct pe Nihan ce-o mai interesează cum a muritm Ozan dacă dosarul a fost clasat. În acel moment intervine Tarik care tocmai îl făcea pe Emir albie de porci, însă acesta îi reaminteşte că el a făcut o crimă şi că orice ar face va fi un pion în mâinile lui.

Leyla află amănunte despre condamnarea la închisoare pentru furt suferită de Ayhan în tinereţe. Vildan o determină pe Nihan să-i promită că îi va spune lui Kemal adevărul despre Deniz, pentru că Emir începe să-şi dorească să o crească ca şi cum ar fi fata lui. Asu îl vinde pe Kemal lui Emir încă odată, modificându-i softul smartphone-ului în aşa fel încât toate apelurile să ajungă şi la Emir. Mai târziu Emir modifică numărul de telefon al lui Kemal pentru ca cei doi îndrăgostiți să nu se mai poată întâlni şi din nou o constrânge pe Nihan să nu cumva să-i spună lui Kemal cine este tatăl fetiţei. Dar deja el s-a hotărât să facă un test ADN ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 45-46-47                                     urmează: Dragoste infinita ep. 50-51-52

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.







joi, 18 mai 2017

Dragoste infinita episoadele 45, 46, 47 rezumat




Dragoste infinita episoadele 45, 46, 47 rezumatNihan nu are încotro şi îi spune lui Kemal de ce rămâne lângă Emir. Cei doi au parte de un moment de intimitate, apoi Nihan pleacă, însă îi lasă lui Kemal speranţa că dacă va lupta pentru iubirea lor până la urmă vor învinge. Asu disperată, cu verigheta lăsată de Kemal în mâini, apelează la Fehime pentru ajutor. Femeia îi promite susţinere iar ea se îndârjeşte să-l câştige din nou pe Kemal de partea ei. Emir află despre această despărţire şi va aranja o ştire mincinoasă într-un ziar online, unde apare bârfa că Asu e însărcinată. Nihan se întristează când vede articolul şi mai face un pas către Emir, Leyla îl sună pe Kemal care crede că Asu a inventat povestea și se duce la ea acasă, unde era de altfel aşteptat la cină, şi o dojeneşte de faţă cu Fehime şi Husein care se aflau acolo.

Emir pune la cale o capcană pentru Kemal ca să-l bage din nou la închisoare şi se sfătuieşte cu Galip în privinţa amănuntelor acestei înscenări în care un anume Reșat ar urmă să fie cel sacrificat. În contrapartidă, Kemal îl pune pe Ayhan să-l răpească pe Reșat şi să-l mintă că Emir i-a ordonat să facă asta, apoi împreună cu Kemal se prefac că se bat şi se ameninţă, Reșat crezând că este salvat de la moarte de Kemal. Apoi cei doi stau de vorbă şi Resat îi spune lui Kemal despre implicarea lui Tarik în răpirea lui Ozan care avusese loc cu un an în urmă. În plus, Kemal şi Zehir află întâmplător că şoferul lui Nihan este de fapt, fratele comisarului Hakan, lucru care îl nelinişteşte pe inginer. Mai târziu, Galip care vrea să-i plătească o poliţă lui Ayhan, îl va denunţa la poliţie şi acesta va fi oprit în trafic şi în prima fază reţinut pentru port de armă fără permis pentru ea. Cu toate acestea pistolul fusese pus în maşină, nu era al lui şi nu avea amprente pe el. Ayhan este eliberat, se pare, în urma intervenției Leylei.

Zeynep şi Banu, rămânând amândouă acasă la Husein, încep să se certe şi să se ameninţe reciproc. Banu crede că Zeynep este geloasă pe ea pentru relaţia din trecut cu Emir, dar Zeynep a aflat de pe internet că Banu a primit bani de la Emir şi ameninţă să le spună părinţilor ei despre perversitatea nurorii lor, mai ales că Tarik era plin de datorii. Cele două ajung să se bată de-a dreptul şi doar apariţia lui Fehime va potoli conflictul, nu înainte ca Banu să scape informaţia că Zeynep are un iubit (o auzise vorbind la telefon cu comisarul). Fehime, frământată de ceea ce aude, îşi va urmări fata care afirmă mereu că lucrează la o grădiniţă, dar o surprinde în compania lui Hakan.

Asu, în ideea de a-l convinge pe Kemal că nu ea a difuzat ştirea mincinoasă cu sarcina, se duce la el la birou să-i spună că poate Emir este în spatele intrigii, dar pentru că Kemal nu vrea să se împace la loc, până la urmă Asu se enervează şi-l acuză că s-a apropiat de ea în trecut pentru că era bogată. Kemal se înfurie de-a binelea. Asu, foarte deprimată, ia un pumn de pastile şi rămâne pe canapea, cu o scrisoare alături.

Zehra, aliată cu Galip şi Emir, îl atrage pe Zehir într-o mică înscenare din care va obţine fără efort semnătura lui. Galip se va folosi de semnătură ca să închirieze un depozit, apoi Kemal îl va găsi pe Galip legat de un scaun în acel depozit ca şi cum ar fi fost răpit. O cameră video plasată în imediata vecinătate înregistrează totul, iar Kemal observă camera, însă intră şi-l dezleagă pe Galip. Acum el îi spune că-l are în mână şi este deja prea târziu. Nihan îl sună să-i spună că este şi ea răpită şi se află într-un fel de cameră frigorifică, dar apare poliţia. Kemal se duce cu maşina după Nihan, cu poliţiştii după el. Totuşi el reuşeşte să-i păcălească şi scapă de ei. Ajunge la depozitul unde este închisă Nihan, care e cât pe ce să moară îngheţată, şi în timp ce încearcă să forţeze lacătul uşii, cineva îi pune pistolul la ceafă.

Cel care îl ameninţă pe Kemal este Reșat. După o luptă scurtă, Kemal se eliberează din ameninţare, o scoate pe Nihan din camera frigorifică şi îl bagă acolo pe Reșat care este inconştient. Când se trezeşte în frig, imediat îl sună pe Emir să-l ajute să iasă. Emir îşi dă seama că cineva trebuie să-l fi ajutat pe Kemal şi că acel cineva e nimeni alta decât Nihan şi face din nou presiuni asupra comisarului să-l înşface pe Kemal.

Între timp cei doi îndrăgostiţi ajung acasă la Asu şi o găsesc fără cunoștință, pe pat, cu tubul de pastile împrăştiat pe masă. Kemal o duce imediat la spital, iar Nihan pe drum îi citeşte scrisoarea de adio în care Asu îi mărturisea că ea nu poate trăi fără el. Zeynep aude o conversaţie telefonică dintre Hakan şi Ayhan şi îşi dă seama că Emir vrea să-l prindă pe fratele ei. Apoi îl anunţă pe Zehir ca să-l scoată pe Kemal din depozitul lui Ayhan. Kemal şi Nihan se află amandoi acolo, şi când Ayhan e anunţat că vine poliţia, cei doi n-au altă şansă decât să se ascundă în cimititrul de maşini alăturat. Comisarul şi echipa lui nu reuşesc să-i găsească şi astfel Kemal scapă şi de data asta.

Emir se duce la spital la Asu în salon, dar ea nu este conştientă încă. El îi vorbeşte şi o încurajează să trăiască, iar Zeynep, care-l tot urmăreşte pe Emir, îl vede când el o sărută pe frunte. Pentru că nu ştie că Asu este sora lui, devine geloasă şi se întâlnesc pe holurile spitalului. Zeynep îl ameninţă că dacă nu stă departe de Asu, o să-i spună lui Kemal ce joc murdar face. Emir îi atrage atenţia că şi el ştie că ea l-a omorât pe Ozan - în episodul 46 ni se arată cum Zeynep l-a sufocat pe Ozan cu perna, pe patul de spital.

Ca să-l ajute pe Kemal să scape de plângerea penală de la poliţie, Nihan imaginează un joc în care o atrage de partea ei pe Fehime. Femeia vine acasă la Emir şi afirmă că dacă el nu-și retrage plângerea, ea le va lua fetiţa. Emir îşi dă seama că totul e un bluf şi întoarce lucrurile în favoarea lui. După ce pleacă Fehime, învinsă, el o constrânge pe Nihan să recunoască ajutorul pe care i-l dă lui Kemal şi o tot întreabă de unde ştie Fehime că Deniz e nepoata ei. Vildan vine în ajutorul lui Nihan şi spune că de la ea ştia Fehime despre cine e tatăl lui Deniz.

Kemal, pe de altă parte, face tot posibilul să scape de poliţie şi găseşte doi indivizi care îşi recunosc vina. Emir spumegă de furie când aude ce s-a întâmplat şi că Kemal a fost scos de sub acuzare şi ca să se răzbune, o pune pe Nihan să-i ceară lui Kemal o întâlnire iar înainte de a ajunge la locul respectiv o blindează cu microfoane. De la distanţă Emir îi înregistrează şi îi urmăreşte pe cei doi iubiţi cu binoclul. Însă lucrurile decurg altfel decât crede el, pentru că Kemal, impresionat de iubirea lui Asu, îi spune lui Nihan că între ei oricum totul s-a terminat pentru că el se însoară.

Hakan află de la un reporter că Emir a comandat articolele despre presupusa sarcină a lui Asu şi Zeynep obţine o copie a înregistrării mărturisirii, pe care i-o dă lui Kemal. Zehir află cine este Asu iar Kemal îi adună la el acasă pe Leyla, Ayhan şi Nihan şi le spune despre faptul că ea este sora lui Emir şi că s-ar putea ca tot ea să fie şi şantajistul de la telefon. În legătură cu această din urmă ipoteză, Kemal va pune în aplicare un plan menit să-l atragă pe Tufan în capcana de a-şi deconspira şeful. Kemal îi dă acestuia un bileţel cu o propunere de afacere pe care Tufan ar trebui să-l ducă santajistului, dar amintindu-şi că Asu îi tot respinge iubirea, se duce la Emir şi îi dă bileţelul. Emir o contactează pe Asu şi o pune să facă aşa cum îi zice el în legătură cu propunerea lui Kemal. Asu acceptă şi cere rapoartele financiare ale companiei lor în care Kemal a făcut transferuri de bani. Astfel se dovedeşte că inginerul într-adevăr a făcut transferuri regulate de la o anumită dată încoace, jonglând cu nişte ilegalităţi.

În acelaşi timp, Leyla şi Ayhan pleacă în Zongdulak să obţină permisiunea de a căuta în arhive un anumit document. După o călătorie cu unele peripeţii, cei doi găsesc actul de naştere al lui Asu şi îi trimit un fax lui Kemal având astfel confirmarea că Asu este sora lui Emir. Nihan îl aude pe Emir stabilind o întâlnire cu Zeynep, la telefon, şi se duce la ruinele de pe malul Bosforului în ziua stabilită. Când vede că Zeynep se poartă foarte apropiat cu soţul ei, Nihan iese de după tufişuri şi le cere explicaţii, dar Emir iese din culpă minţind că au venit să discute despre moartea lui Ozan. După aceea o determină pe Nihan să creadă că Zeynep ştie mai multe dar nu vrea să spună. Nihan e deja cu mintea la această nouă ipoteză, în timp ce Zeynep este disperată că se va afla despre crima comisă.

Imediat Nihan îi cere o întâlnire lui Kemal ca să-i spună despre acest nou detaliu al morţii lui Ozan. El o cheamă într-o altă locaţie pe malul mării unde amândoi o pândesc pe Asu, şi o văd că îi dă lui Emir ceva (stickul cu fotocopiile rapoartelor financiare ale companiei). Kemal îi arată lui Nihan actul de naştere al lui Asu şi îi spune că ea este sora lui Emir.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 42, 43, 44                               urmează: Dragoste infinita ep. 48, 49, 50

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








luni, 15 mai 2017

Dragoste infinita episoadele 42, 43, 44 rezumat




Dragoste infinita episoadele 42, 43, 44 rezumatÎn timp ce Kemal investighează cine l-a otrăvit pe Ozan, rămâne uluit să constate că Nihan este în faţa lui, încercând să-i explice ce s-a întâmplat, dar până la urmă apare şi Emir, persoană care este cu adevărat responsabilă de toate. Emir a fost pe urmele lui Kemal pe parcursul investigaţiei lui şi a invitat-o în mod special pe Nihan acolo. Când înţelege ce s-a întâmplat, Kemal rămâne încremenit să constate că unul a dat ordinul ca Ozan să fie otrăvit şi altul este cel responsabil, pentru că la otrăvirea lui Ozan s-au aliat Galip şi Emir. La companie Nihan are un duşman permanent în persoană lui Galip, care nu poate să se împace cu ideea că ea deţine acţiuni în firma familiei Kozcuoglu. Zeynep începe să capete încredere în Hakan şi îi dezvăluie totul despre jocul făcut de Emir asupra ei.

Lui Nihan nu-i convine faptul că Kemal a investigat acest fir, dar ca o consecinţă, şi ea devine curioasă de unele lucruri, astfel că va decide să se întâlnească iarăşi cu Kemal ca să-şi lămurească semnele de întrebare. Dar el continuă anchetă personală începută şi reia lucrurile dintr-un alt punct de vedere. De asemenea mai ştie că Nihan n-o să stea deoparte şi va face şi ea propriile cercetări. În mod surprinzător, Nihan află un adevăr care o cutremură. Pe de altă parte, Kemal este convins că undeva între cei apropiaţi există un informator de-a lui Emir, pentru că altfel acesta n-ar fi avut cum să ştie despre ce caută el în legătură cu Ozan. După toate aparenţele, este vorba chiar de Tarik, care a mai făcut în trecut lucruri murdare la ordinul lui Emir, în ceea ce-l priveşte pe Ozan şi ştia despre Kemal ce investighează. Astfel, Kemal îşi stabileşte drept obiectiv secundar găsirea acestui infiltrat, trădător.

Vildan găseşte întâmplător jurnalul lui Nihan şi, după ce află cine este tatăl lui Deniz, începe să-şi facă procese de conştiinţă simţindu-se vinovată pentru că i-a distrus viaţa fetei ei fără să-şi dea seama până acum ce se întâmplă cu ea. Tot ceea ce găseşte scris în jurnal, sunt adevăruri la care şi Kemal are dreptul și împachetează jurnalul trimițându-l la biroul acestuia cu un curier. În războiul dintre Emir şi Kemal are loc o nouă bătălie în care este implicată inclusiv Nihan. În acest fel echilibrul de până acum va fi schimbat şi Emir va trăi o experienţă cumplită. Kemal va plăti nişte poliţe unor persoane care îşi vor fi servit lecţiile vieţii lor, însă se pare că acestea sunt chiar Nihan şi Emir ...

Nihan se hotărăşte să acţioneze alături de Kemal ca să afle cine şi dacă l-a omorât pe fratele ei. Cu cât Emir va încerca să acţioneze în contra lor, cu atât ei sunt mai îndârjiţi să găsească adevărul, în ciuda pericolelor care-i pândesc. Emir nu pierde vremea ca să-şi revină din lovitura dată de Kemal. Jurnalul care atestă legătura profundă dintre Kemal şi Nihan ajunge dintr-o pură întâmplare pe mâna lui Fehime care venise la birou la fiul ei. Astfel, Kemal nu apucă să vadă conţinutul lui. Fehime află că Deniz este fetiţa lui Kemal şi bagă jurnalul în geantă, fără să observe nimeni ce a făcut, luându-l acasă. Drept urmare viaţa lui Kemal va atârna de un fir de păr datorită mărturisirilor din el. Când Nihan observă dispariţia jurnalului, este deja târziu şi ea începe să se teamă nu doar pentru viaţa iubitului ei ci şi a fiicei sale. Între timp, Emir îl pune pe Tufan să dea foc frizeriei lui Husein, iar Fehime bănuieşte că Emir a văzut jurnalul la ea şi de aceea s-a răzbunat. Nihan va sta de vorbă cu Fehime apoi va alcătui un fel de fals al jurnalului, cu fragmente fără importanţă, şi va lăsa acest al doilea jurnal în casă, la vedere. Fehime nu va putea ţine secretul, şi îi va spune lui Asu despre Deniz, că e fata lui Kemal, îndemnând-o să se căsătorească mai repede cu fiul ei. Nunta se stabileşte peste câteva săptămâni, dar Kemal nu mai este la fel de entuziast ca la început.

Investigaţia morţii lui Ozan continuă iar Nihan ajunge la concluzia că Zeynep nu e străină de acest adevăr. Kemal va cunoaşte cât de departe poate să meargă Emir în răzbunarea sa şi în dorinţa de a-l opri să se mai apropie de Nihan şi de mişmaşurile lui, dar Kemal a ajuns şi el într-un punct din care nu mai poate da înapoi. El descoperă o nouă pistă care duce la o dovadă incontestabilă că Ozan a fost ucis. Atacurile repetate din partea lui Emir şi felul în care Kemal le parează se vor transforma într-un bulgare care se rostogoleşte asupra familiei Kozcuoglu. Acum Kemal şi Nihan ştiu că Ozan nu s-a sinucis însă ei se întreabă de ce poliţia nu şi-a făcut datoria până la capăt. Între timp viaţa vegetativă dusă de Mujgan este făcută publică iar Mujgan este transportată de la casa unde se aflase până atunci, la vila lui Emir. Galip este reţinut la poliţie pentru că a ascuns adevărul despre soţia lui, iar acest lucru are efecte asupra companiei. Deşi ştie că tot de la Kemal vine şi această nouă problemă de familie, Emir începe să-şi îndrepte atenţia către Mujgan şi află un secret din trecutul ei. Kemal ajunge la concluzia că în investigarea crimei asupra lui Ozan are nevoie de ajutorul cuiva în domeniu şi îl contactează pe Hakan, apoi acesta va fi pus la încercare, ca să se vadă dacă se poate avea încredere în el. Jocurile puse la cale de Nihan şi de Kemal îl forţează pe Emir să dezvăluie anumite secrete.

Zeynep începe să se ferească să mai ajungă în vizorul fratelui ei dându-şi seama că el ştie o mare parte din adevărul despre Ozan. Tarik nu scapă de probleme, iar Husein îi propune să lucreze împreună ca să poată strânge bani să-şi plătească datoriile. Ayhan şi cu Leyla încep o idilă care pe parcursul serialului Dragoste infinită se va transforma într-o relaţie statornică. Cei doi iubiţi ajung din nou la Leyla iar Kemal îşi pune serioase întrebări asupra rostului relaţiei sale cu Asu, nemaidorind să se căsătorească cu ea. Cu toate acestea, Nihan ar vrea să stea departe de el pentru că apropierea lor o tulbură, dar involuntar îi dă ocazia acestuia să-şi dorească să fie din nou împreună. La finalul episodului 44, Nihan și Kemal se află împreună într-o pădure, departe de ochii lui Emir care este păcălit din nou de rivalul său.


sursa principală a rezumatelor acestui serial este pagina de limbă engleză a site-ului izleyiciplatformu.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 39, 40, 41                               urmează: Dragoste infinita ep. 45, 46, 47

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








joi, 11 mai 2017

Dragoste infinita episoadele 39, 40, 41 rezumat




Dragoste infinita episoadele 39, 40, 41 rezumatCând Kemal o vede pe Deniz în braţele lui Nihan, pune la un loc toate piesele de puzzle ale trecutului şi doar o singură întrebare i se tot învârte în mintea lui. Poate fi Deniz fiica lui? Kemal are nevoie de mai mult decât sentimentul din inima lui, are nevoie disperată de dovezi incontestabile si va încerca să obțină material genetic ca să facă un test ADN. Când Emir îşi dă seama că Kemal devine suspicios în privinţa lui Deniz, pentru a-i ascunde adevărul, aşteaptă înarmat cu tot ceea ce are la îndemână. Va mitui directorul spitalului privat pe care-l frecventează familia lui, îi va administra o substanță micuței care va genera febră și, la un mic eveniment organizat de Leyla, Deniz va fi dusă la spital de către Nihan. Pentru că Kemal este acolo, se oferă să le ajute, și află că fata lui are grupa de sânge 01, ceea ce înseamnă că nu e fiica lui, pentru că el are grupa AB4. De fapt, directorul spitalului a mințit, pus de Emir, ca să-l facă pe Kemal să creadă că Deniz nu este copilul lui.

Nihan face o mişcare pentru a se proteja pe ea şi pe Deniz de războiul care e pe cale să izbucnească între Kemal şi Emir. Ca orice mamă care vrea să-şi protejeze copilul de rele, ia unele decizii pe muchie de cuţit. Este gata să accepte o alianţă extrem de periculoasă, care va tulbura echilibrul şi aşa delicat dintre Kemal şi Emir, propunându-i Leylei să o sprijine. Tarîk se afundă în datorii pentru că nu se poate descurca singur cu afacerea lui și inevitabil ajunge pe mâna lui Ayhan (tipul de la închisoare), care tocmai a bătut palma cu Emir să-l distrugă pe el ca să lovească în Kemal. Dar într-o seară Tarîk ajunge beat acasă și îi reproșează fratelui său că din cauza lui Ayhan se răzbună prin el. Kemal se repliază și decide să-l ajute cu bani pe Tarîk, dar acesta, orgolios, refuză, întinzând mâna tot către Emir. Fehime o determină pe Asu să grăbească nunta cu Kemal. Aceasta va face unele presiuni asupra lui, dar hotărârea o va lua după ce aude de la medicul mituit de Emir că Deniz nu poate fi fiica lui.

Kemal, care tot mai bănuieşte că el şi Nihan puteau avea un copil împreună, începe să lase deoparte viitorul lui, punând-o pe Deniz și prezentul pe primul plan. Asu, care ar vrea să-l încolţească pe soţul ei, caută refugiu la familia socrilor. La sfârşitul unei zile pe Asu şi pe Kemal îi aşteaptă o adevărată punere în scenă. Kemal face tot posibilul să afle adevărul şi la un eveniment de caritate organizat de Leyla, în ciuda obstacolelor puse, Kemal va continua să se apropie de acest adevăr. Însă cade într-un joc de-al lui Emir şi simte durerea despărţirii de Deniz.

Kemal va căuta refugiu în investigația asupra morții lui Ozan, fiind foarte preocupat să-i dovedească iubitei lui că el nu este vinovat de acest lucru. Cu toate acestea îşi revine rapid şi îşi aminteşte de răzbunarea pe care a pus-o la punct în închisoare pentru a distruge familia Kozcuoglu. În mare, are două obiective: primul este să-i strice reputaţia lui Emir, iar al doilea, să-i dovedească lui Nihan că nu este responsabil pentru moartea lui Ozan. În vederea punerii în aplicare a planului său, ştiind că e greu să urmărească mişcările lui Emir, îşi începe investigaţiile într-o manieră mai neobişnuită. Emir simte pericolul şi încearcă să-i pună în cale obstacole de netrecut. Însă surprizele pe care Kemal i le-a rezervat lui Emir, îl vor lovi pe acesta de unde se aşteaptă mai puțin.

Nihan împreună cu Leyla îşi continuă planurile. Ele dau drumul primei bombe chiar în mijlocul familiei Kozcuoğlu fără să ştie precis când va detona. Drept urmare, Nihan va deține o parte din acțiunile companiei, deși lui Galip nu-i este deloc pe plac acest joc conceput de Nihan și dus la îndeplinire de Leyla. Între timp, soseşte acasă un pachet care o forţează pe Nihan să se îndoiască de sinuciderea lui Ozan, ceea ce-i schimbă complet modul în care vede lucrurile, aducând-o faţă-n faţă cu Kemal pentru mai mult timp. Tarîk și Banu sunt cât pe ce să fie dați afară din casă iar el va cere din nou ajutorul luiu Emir care îi întoarce spatele. Atunci Tarîk va merge la Leyla sperând că poate ea va ști să negocieze cu Ayhan în așa fel încât să mai obțină o păsuire. Pentru că n u obține ajutorul sperat, Tarîk se vede nevoit să se mute cu Banu acasă la Husein. Zeynep primește propunerea de a fi ajutată cu un job de la Hakan.

Kemal îşi păstrează calmul şi modul în care se uită la ea o agită pe Nihan şi este foarte aproape să-l ierte în subconştient...
Dar, de asemenea, ea ştie că de dragul fiicei ei, ar trebui să se elibereze pentru totdeauna de Emir. Aşadar, în conformitate cu planul, organizează o petrecere de ziua lui Emir. În acea noapte Kemal vine fără să fie invitat, având şi el propriile acţiuni de pus în aplicare. Acesta va fi un test atât pentru Nihan cât şi pentru Kemal, în aşa fel încât vor fi nevoiţi să-şi ignore sentimentele când se vor uita unul la altul.

Relaţia de loialitate dintre Asu şi Tufan, după o criză severă, va fi serios tulburată, după ce ea descoperă că Tufan îl ajută pe Kemal cu unele informații. Asu îl îndepărtează pe Tufan care și-a cerut iertare motivând că este foarte îndrăgostit de ea, dar fiind respins, decide că trebuie s-o facă pe Asu să plătească un preţ pentru asta, şi va face prima mutare în noaptea aniversării lui Emir. Dar acea petrecere va fi plină de surprize. Kemal va aduce la lumină un element important, în urma unor investigaţii. A găsit dovezi ascunse, atât de puternice, încât o poate recâştiga pe Nihan.

După ce ascultă o înregistrare telefonică de unde rezultă că Zeynep îi spusese lui Ozan înainte să moară că purta copilul lui Emir, Kemal are acum certitudinea că Ozan a fost ucis. Este o chestiune de conştiinţă să-i spună asta lui Nihan. Dar mai întâi o contactează pe Zeynep, care deţine un secret la fel de periculos ca un câmp minat, posibil să știe foarte bine cine este criminalul. Între timp, Emir habar nu are că rivalul său deţine înregistrările, iar când află că acesta este interesat foarte mult de Ozan, îşi pregăteşte armele.

Lui Galip nu-i convine faptul că acţiunile companiei Kozcuoglu au fost transferate lui Nihan, şi ca să-l convingă pe Emir că este o greşeală, îi va întinde o capcană nurorii sale. Nihan nu intuieşte pericolul şi cade în capcana întinsă. Galip o pune să semneze un document din care rezultă că ea deține acțini la companie doar atâta vreme cîât este căsătorită cu Emir. Apoi Galip îi spune o minciună și o trimite la Ankara la o întâlnire de afaceri în locul lui.  Pe de altă parte, Galip face ca și Kemal să plece cu același avion tot la Ankara, jocul fiind de așa natură încât Emir să divorțeze și astfel acțiunile să revină în totalitate lor. Leyla află de mașinațiunea pusă la cale și o informează pe Nihan care nu-și petrece noaptea cu Kemal, cum spera Galip, ci se întoarce acasă cu primul avion. Oricum, Emir se înfurie când află ce-a făcut taică-său și nu este de acord cu modalitatea aleasă de el de a rezolva problema. Kemal merge pe firul care-l duce la acela care l-a otrăvit pe Ozan, și află cu stupoare că ideea otrăvirii îi aparține lui Galip. Emir va relua un joc început mai demult ca să-și apere tatăl. În misiunea sa, Kemal va da peste un nume care-l va surprinde. După ce ajunge la persoana respectivă, zidurile vor cădea şi se va afla foarte aproape de adevăr.

Nihan iese într-o seară cu Eda şi amintirile din trecutul ei cu Kemal ies la iveală tulburând-o în profunzime. În scurt timp cei doi se întâlnesc întâmplător în aceeaşi seară, dar buzele nu vor putea rosti ceea ce inimile simt. Kemal şi Emir ajung să-şi încheie socotelile în privinţa uciderii lui Ozan, dar ceea ce vor vedea îi va determina să privească totul dintr-un alt unghi.

sursa acestor rezumate este în principal pagina de limbă engleză a site-ului turcesc izleyiciplatformu.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 17, 18, 19                               urmează: Dragoste infinita ep. 42, 43, 44

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








miercuri, 4 noiembrie 2015

Iertare/Merhamet - episodul 8 rezumat





Iertare/Merhamet episodul 8 rezumat pulbere-de-stele
Babur/Sermet lucrează la o campanie publicitară. Narin se duce cu Fîrat acasă la ea în Neslihan și găsește casa părăsită și dărăpănată care-i trezește amintiri. Apoi, la Istanbul, îl cheamă pe Metin, un polițist cu care este amică, și îl roagă să se intereseze de familia ei, în special de Șadyie, dar să nu mai spună la nimeni despre asta. Seara, are loc o cerere în căsătorie, a lui Fîrat către Irmak. Unchiul fetelor a venit, la fel și tatăl lui Fîrat. Omul lui Sermet împreună cu doctorul lui sunt și ei pe drum către ferma lui Sermet unde acesta le oferă o cină, ca în familie. Doctorul este foarte emoționat și își amintește cum l-a cunoscut pe mafiot, pe când era rănit de un glonte și el a leșinat văzând sângele.

Fîrat comunică prin sms-uri cu Narin, care se află pe o stradă lângă o casă și pândește pe cineva dinăuntru. Narin îi scrie că va veni și ea acolo, apoi pleacă. De după un zid, o femeie măruntă și slabă iese, fiind evident că la rândul ei a pândit-o pe Narin. După aceea merge la o prăvălie și se interesează la băiatul de acolo cine locuiește în acea casă, aflând că este al unui anume Reco Yilmaz, adică cineva cu același nume de familie ca Narin.

La cină tatăl lui Fîrat se bucură că nora lui va fi blondă, așa cum și-a dorit dintotdeauna, și că e din familie bună. Narin înțelege că acesta n-a dorit-o niciodată și se ridică de la masă mergând la baie. Acolo își amintește de o zi, dinaintea unui An Nou, când se afla cu Fîrat într-o pădurice și se hârjoneau, îndrăgostiți. Apoi el vine după ea la baie și o întreabă dacă e conștientă de ceea ce a făcut și că ea este de vină că viețile lor s-au dat peste cap. Narin tace iar Irmak se îndreaptă și ea către baie ...

Iertare/Merhamet episodul 8 rezumat pulbere-de-stele
Amintirile din trecut continuă. Șadyie încearcă s-o facă pe sora ei să fie mai discretă, să nu-și mai trădeze atât de ușor sentimentele pentru Fîrat. Dar în scurt timp și Șadyie se îndrăgostește de un băiat care lucrează la o cofetărie, și după aceea cele două surori devin foarte apropiate. Dar într-o zi când vin de la cofetărie și discută despre cei pe care îi iubesc, un bătrân dintr-o prăvălie iese în ușă și le ascultă conversația, ele nebănuind că se interesează cineva străin de viața lor.

Fîrat vine acasă de sărbători și se întâlnește cu Narin, zăbovind în mașină și îmbrățișându-se. O fată îi vede de la o oarecare distanță, apoi cei doi o observă și ei. Este Sema, aceea pe care Fîrat a lăsat-o însărcinată și care nu a vrut să facă avort. Babur este certat de taică-său pentru prostiile pe care le face. Acesta, conștient că fiul său e îndrăgostit de Narin, îi promite că dacă va face cum spune el și-l va asculta, o va cere de soție pe Narin pentru el.

Într-o noapte Babur este cu mașina și o vede pe Narin care disperată și dezbrăcată ieșise din pădure. El o ia și o lasă la mașină spunându-i șoferului s-o ducă acasă la ei, apoi aleargă de nebun prin pădure după cel care a abuzat de femeia vieții lui.


Urmează: Iertare episodul 9
Pentru alte episoade accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube






luni, 2 noiembrie 2015

Iertare/Merhamet - episodul 7 rezumat





Iertare/Merhamet episodul 7 rezumat pulbere-de-stele
Deniz dă iarăși o petrecere iar Fîrat vine să se împace cu Irmak, însă în realitate ca s-o vadă pe Narin. După aceea, Narin pleacă foarte tristă cu un amic de-al lui Deniz pe malul Bosforului, plângând. Omul lui Babur este pe urmele ei mereu, neobservat. A doua zi, Can, deși încă foarte mahmur, o cere de nevastă pe Deniz și îi dă un inel de logodnă cu diamant veritabil. Deniz este foarte fericită și se duce să-i spună lui Narin despre asta. Mai apoi Deniz o întreabă despre prostituata văzută într-o seară de Narin, dacă într-adevăr era Șayide. Narin neagă, doar de complezență, dar femeia care urca într-o mașină luxoasă, era cu adevărat sora ei.

Fîrat se întâlnește cu tatăl lui care auzindu-l că vorbește despre avocata Narin speră că nu este acea Narin, săracă, din tinerețea lui, cu care el n-ar fi de acord ca fiul lui să umble. Fîrat, precaut, spune că nu, nu este una și aceeași persoană, e doar avocata lui Sermet. Fîrat își amintește cum, în trecut, tatăl său voia să-l dezmoștenească pentru că se auzise că umblă cu Narin, iar familia lui credea, pe bună dreptate, că dacă beținul de Recep aude așa ceva, va veni la ușa lor să-l oblige pe băiat să se însoare cu fata lui, distrugându-i astfel viitorul.

Narin, la rândul ei, își amintește cum la început Șadyie o pârăște mamei lor că este îndrăgostită de "bogătașul acela" și că nu se mai joacă cu ea. Recep aude ceva, venind acasă și o ia la bătaie pe Narin, dar mai mult nu află. Mai târziu, după ani, Narin pleacă la Istanbul să-l întâlnească pe Fîrat și să-i spună că este un ticălos, pentru că a lăsat-o însărcinată pe o fată din sat și apoi i-a dat bani să avorteze. Dar supărarea îi trece repede și Fîrat o plimbă cu o ambarcațiune pe Bosfor ca să vadă Istanbulul, lucru ce o impresionează peste măsură pe Narin. Când ajunge din nou în sat și îi povestește coafezei de la salon că Fîrat este foarte îndrăgostit de ea, femeia încearcă s-o trezească la realitate și să-i spună că unui bărbat ca el nu-i pasă de ea, că el se va căsători cu o femeie pe potriva lui, bogată, nu săracă. Dar atunci Narin se supără și n-are urechi de auzit.


Pentru alte episoade accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube