Se afișează postările cu eticheta concediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta concediu. Afișați toate postările

luni, 1 iulie 2019

Cand (ma) ratacesc prin lume

Cand (ma) ratacesc prin lume
Palatul Dolmabahce, Istanbul

Îmi promisesem mie însămi să nu merg niciodată în concediu cu Christian Tour. Știam de la niște rude care au fost de câteva ori cu ei că hotelurile sunt relativ proaste și, cel puțin una dintre verișoarele mele, a obținut sume consistente înapoi din banii de excursii aducând probe în acest sens. Așa că în mintea mea s-a format un fel de scut energetic, ca să zic așa, împotriva Christian Tour. Să ne înțelegem, ceea ce se vizitează e la fel de frumos mereu, dar pe mine mă interesează și confortul în care stau, atitudinea ghizilor sau oamenii cu care interacționez în concediu. Iar de data asta am mers în Turcia cu CT fără să vreau, pentru că am luat un pachet prin Bavaria Tour, care, de fapt, doar distribuia circuitul celor de la Christian.

Acest lucru l-am aflat în autocar, cam la câteva ore după plecare. Starea de bine mi-a dispărut brusc și au început să mă inunde oarece temeri și presimțiri. Și am avut dreptate. În primele două zile s-a iscat scandal din cauza ghidului (dl. M. Popescu) care era zgârcit la vorbe și ne prezenta doar obiectivele turistice, fără să menționeze nimic despre cele pe lângă care treceam pe drum: forme de relief, orașe, localități, monumente, etc. În sfârșit, apele tulburi s-au limpezit, deși domnul Marian a rămas același tip zgârcit la vorbe ghidărești.

Cand (ma) ratacesc prin lume
Moscheea Suleymaniye

După ce am experimentat la granița bulgaro-turcă lucruri de mult uitate, precum controlul amănunțit al valizelor, expuse pe o bandă unde eram rugați, unii dintre noi, să desfacem fermoarul, am pornit către Istanbul unde am ajuns pe seară. Aveam cazare la hotelul Yuksel din cartierul Fatih, aproape de bulevardul Laleli. Ghidul nu știa - sau știa??!! - că pentru seara aceea nu erau camere pentru toată lumea acolo și ultimii cca 10-12 turiști rămași trebuia să mergem pe jos la alt hotel, "la 50 de metri" distanță, după spusele dlui Marian. Recepționerul turc de la Yuksel, care vorbea binișor românește, Bilal, l-a atenționat pe ghid să spună exact distanța (care s-a dovedit a fi cam de vreun km), dar dânsul nu ne-a comunicat nici măcar numele acelui al doilea loc de cazare. Așa, am plecat cu acel grupuleț pe urmele ghidului care avea o viteză de invidiat pentru anii dânsului.

La o traversare, din aceea nesemaforizată în care fiecare trece strada când poate și cum poate printre mașini, un autocar și câțiva motocicliști furioși m-au făcut să stau pe loc, așa încât am pierdut din vedere grupul când am ajuns pe partea cealaltă a străzii, la un colț de după care nu am mai văzut pe nimeni dintre turiștii români. Am mers eu înainte, apoi m-am gândit că era mai bine să mă întorc la Yuksel.

Cand (ma) ratacesc prin lume
La Băile Cleopatrei, Pamukkale

Eram a doua oară la Istanbul, tot în cartierul Fatih, și mă rătăceam iar, ca și cum o karmă neștiută își împlinea destinul și mă trăgea prin inima marelui oraș. M-am învârtit eu cât m-am învârtit, am găsit doi taximetriști care mai bine rupeau românește decât engleză, dar care nu m-au lămurit unde era hotelul Yuksel. Bine, că intrasem în panică și inventasem numele de hotel Isarlîk, înainte să-mi amintesc că numele era Yuksel. Oamenii căutau pe net, dar degeaba, că Isarlîk-ul meu, nu exista. Apoi am luat iar străduțele la pas și mi se părea că unii bărbați salivau realmente după valiza mea ori după poșeta cu banii, cardurile și pașaportul meu. Eram cu ambele mâini pe ele, că asta ar mai fi lipsit, să mă jefuiască vreun turcalete de neam prost! Totuși cred că m-au văzut mai europeană și s-au abținut să treacă la fapte, dar mă apuca tremuriciul văzând cum mai întâi ochii lor, apoi corpurile leneșe sprijinite de tejghele de bar (ori eu așa le-am văzut), urmau traiectoria descrisă de mine prin cartier. Nu m-am dat bătută și am intrat într-un hotel mai select, SIM. Am cerut acolo ajutor în engleză, și din fericire l-am obținut oarecum.

Dar n-am ajuns decât la un colț de stradă pe care l-am recunoscut, însă mai mult nu știam. Yuksel era drept înainte, la vreo 10 minute de mers pe jos, dar eu nu mai știam încotro s-o apuc. Și, la fel ca în serialele turcești, s-a întâmplat o minune a sorții. Bilal, recepționerul vorbitor de română, mă căuta. Teoretic, era imposibil să mă găsească, pentru că nu știa pe cine caută, de fapt, și pentru că amândoi ne plimbam prin zonă aiurea. Dar el m-a văzut și m-a strigat "doamna, doamna!" Am răsuflat ușurați amândoi, că Allah, sau cine vreți voi, ne-a făcut să ne găsim. Că altfel, chiar nu mai știam ce să fac decât să întreb de o stație de poliție. Bilal m-a dus la al doilea hotel (se numea Art), Bilal mi-a luat a doua zi bagajul și a avut grijă de el la Yuksel până ne-am întors de la vizitat Istanbulul și apoi m-a îndrumat către un magazin alimentar din imediata apropiere să cumpăr apă și ceva pentru cină, spunându-mi răspicat să nu mă depărtez de hotel mai mult de 50-100 de metri :) Am vrut să-l răsplătesc cu un bacșiș a doua zi, la plecare, dar el ieșise din tură. 


  • Așa că, nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc aici, public, dragă Bilal de la hotel Yuksel, pentru că m-ai căutat și m-ai găsit, în mareea umană numită Istanbul.


Dar să revin la hotelul Art. Acolo am aflat că eram cazată la partaj cu o doamnă în vârstă, cu care până la urmă nu am reușit să mă înțeleg. Acum, când tastez, sunt la jumătatea concediului, mă aflu în Marmaris și plătesc în plus ca să stau singură într-o dublă. La hotelul Art din Istanbul am avut o cameră foarte mică, o baie la fel de înghesuită și nimic în frigiderul din dotare în afară de apă. A doua seară ne-am mutat la Yuksel, unde confortul era evident. Camere normale, cu toate facilitățile unui hotel de 4 stele. Dar asta nu înseamnă că în tot concediul am avut parte de cazări bune. De exemplu, acum, la Club Hotel Chicago din Marmaris, cearșafurile nu sunt călcate, prosoapele sunt rupte sau murdare - mi-am ales unul mai bun din 4 - nu am frigider și nici fierbător, ceaiuri și cafea la discreție. Nici apă nu era, dar ce vorbesc eu, nici pahar la baie nu am, folosesc paharele de plastic de la iaurtul pe care-l beau zilnic, cumpărat de la market. Și hotelul e cotat la 4 stele.

Cand (ma) ratacesc prin lume
Baloane cu heliu gata de zbor - Goreme, Cappadocia

Cel mai bine până acum am stat în Konya, la Ozkaymak Hotel, un hotel de 5 stele adevărate, în schimb în Antalia iarăși am avut o cazare slabă, la Bilgehan, unde totul era vraiște, nu erau prosoape în camere, cartelele se demagnetizau imediat, iar masa o serveam la ultimul etaj, supra-aglomerând cele două lifturi mici. De altfel am și dat un review pe tripadvisor despre neajunsurile acestui hotel cu pretenții.

Dar cireașa de pe tort, cum am mai zis, n-a fost nici cazarea, nici ghidul - care de altfel, m-a ajutat să ies dintr-un impas - și nici căldura cvasi-insuportabilă de la această oră din Turcia. Ci colega mea de cameră. Doamna în vârstă nu poate dormi - chipurile! - decât cu televizorul aprins. Nu, fără sonor, dar pe mine lumina mă deranjează și dorm atât de fragmentat, încât e ca și cum nu m-aș fi odihnit deloc. Așa că, după o noapte în care am scos televizorul din priză după ce a adormit, la o bucată de vreme dânsa s-a trezit și a butonat în gol telecomanda. De ciudă, a aprins veioza, și a lăsat-o așa cam o oră. Dimineața ne-am certat un pic, apoi eu am hotărât că decât să-mi ratez concediul de tot și să ajung acasă cu pitici la mansardă de nesomn, mai bine scot frumușel bani în plus ca să stau fără colegă de cameră. Mai bine dau banii pe confort sporit, decât pe la cine știe ce doctori, acasă. Eu așa gândesc.

Cand (ma) ratacesc prin lume
Cămile ținute în soare pentru turiști. Ca să pozezi alături de ele, costă 2 euro.

Multe în vacanța asta nu le-am mai auzit și văzut până acum, mai puțin o parte din circuit pe care am vizitat-o și în 2008. Dar voi depăna firul excursiei, pe îndelete, în articolele viitoare.

Așa că, rămâne cum am stabilit - că nu merg niciodată în concediu cu Christian Tour. Deși, nimic nu e bătut în cuie. :) Traseul e frumos, raportul preț-calitate este bun, poate mai fac o încercare. Sper să îmi fie învățătură de minte și să-mi iau cameră single de prima dată. Chit că mai simt și eu nevoia să vorbesc una-alta cu cineva. Dar când nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Pe curând, cu cele vizitate în Istanbul.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 31 martie 2015

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia





Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia
De când mă știu am mers în concediu la mare. Când eram copil, ai mei mă duceau la Mamaia, de fapt la Constanța, unde eram găzduiți de aceeași familie an de an, dar zilnic făceam plajă la Mamaia, întotdeauna în apropierea unui stâlp cu difuzoarele stației locale de radio numită Radio-Vacanța. Astfel stațiunea a devenit un fel de al doilea acasă pentru mine și mergând atât de des într-o vreme (după accidentul de la Cernobîl am făcut o mare pauză) Mamaia ajunsese să mă intereseze nu doar ca distracție, ci și ca istoric.

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia
foto din colectia personala a autoarei articolului
Așa am aflat de la vecinii gazdelor noastre, adică de la Gulsun, turcoaica, de faptul că denumirea de Mamaia nu are nici o legătură cu bunica nimănui, ci provine de la un tătar pe care-l chema Mamai. Stațiunea s-a dezvoltat în jurul unui sătuc, Mamaia-sat, dar datează de nici nu gândiți câtă vreme, este poate cea mai veche stațiune românească, astăzi având peste 110 ani vechime. Primele idei despre construcția unor băi au apărut în zonă către sfârșitul secolului al 19-lea, când se construia podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny. Din 1906 datează prima atestare documentară a băilor, apoi, stațiunea așa cum o știm, a început să se dezvolte după anii '50. S-au construit o serie de hoteluri pe un grind cu nisip fin la nord de Constanța, care separa marea de limanul Siutghiol (redenumit la un moment dat lacul Mamaia, pentru că în perioada comunistă exista obiceiul ca toate toponimele cu sonoritate străină să fie rebotezate cu nume românești). Una din atracțiile stațiunii a fost ani de zile hotelul turn Parc, situat la o distanță apreciabilă de malul mării, pe atunci, prin anii '70. Dar an de an, jocul tectonicii și mai ales abraziunea marină, au "mâncat" din plajă până când malul mării s-a apropiat periculos de mult de hotel, periclitându-i fundația, în așa fel încât s-au construit diguri care să mai stopeze fenomenul de înaintare a mării.

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia
Mai apoi, când eram studentă și mergeam la mare cu colegele mele de cameră care erau constănțence, apăruseră alte puncte de atracție: hotelul Internațional (despre care puțini mai știu că a fost primul hotel adevărat la Mamaiei, numit Rex, datând din anul 1936) și Hotelul Savoy, satul de vacanță, bazarul, parcul de distracții, discotecile, terasele fără număr de pe plajă, mini-carul cu care ne dădeam toată ziua dintr-un capăt în celălalt al stațiunii. Astăzi când merg la Mamaia mă dau cu telegondola. Nu că n-am avea și noi la Piatra Neamț așa ceva, dar știți cum e, plăcinta vecinului e mai gustoasă. Și dacă în trecut mergeam uneori la mare cu bilet de la serviciu, și eram cazați la ce hotel ni se dădea repartiție de la sindicat, acum pot alege să merg unde am chef. Ca să nu mă dezmint, dacă tot am cunoscut Mamaia în diferitele ei epoci istorice, anul ăsta aș merge în zona cea mai nouă a stațiunii, în ansamblul turistic hotelier Phoenicia Holiday Resort, pentru că simt nevoia de nou, de ultramodern, fără ca locurile în care intru să fi fost reamenajări ale altora vechi. Anul ăsta vreau să respir aer de secolul 21 la Mamaia, să-mi clătesc ochii cu un design occidental al resortului, să mă bucur de toate facilitățile pe care Phoenicia Holiday Resort le poate oferi.


duminică, 29 martie 2015

5 avantaje ale excursiilor pe cont propriu





5 avantaje ale excursiilor pe cont propriu
Spuneam în articolele mele cu excursia de astă vară că aș mai schimba ceva la vacanțele mele și în primul rând aș schimba agenția, pentru că aceea cu care obișnuiam să merg organizează doar excursii de grup. Mi se pare normal să încerc și altceva decât excursiile organizate, care au avantajele lor dar și marile lor neajunsuri.