miercuri, 23 octombrie 2013

Suleyman Magnificul ep. 76 (78 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 76

(după televiziunea turcă)

În care Firuze pleacă de la palat, un atentat împotriva Helenei eșuează iar Nigar o răpește pe micuța Esma.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 77

Firuze cade la picioarele lui Suleyman să-i sărute poala, dar el o împinge și iese. Hurrem se bucură că femeia este în sfârșit învinsă. Firuze spune că îl iubește cu adevărat pe sultan și că asta ar trebui să-i dovedească nevinovăția. Hurrem o trimite înapoi în temniță. Suleyman îl întreabă pe Ibrahim cum de i-a putut aduce în harem o descendentă a dinastiei safavizilor, dușmanii Imperiului Otoman. Ibrahim îi povestește cum a fost adusă de Barbarossa. Sultanul îi cere pașei să o interogheze pe Firuze și să afle ce a căutat în palatul lui. Ibrahim îndeplinește porunca, dar Firuze nu vrea să vorbească decât în fața sultanului.
Prin Hurrem, Hatice află despre toată întâmplarea, iar Ibrahim îi confirmă că totul este adevărat iar ea se miră cum de un asemenea șarpe a putut fi ținut la palat vreme de ani de zile.

Firuze este trimisă să vorbească în fața lui Suleyman și îi spune că e prințesă a dinastiei safavide și că Șahul Persiei, unchiul ei, i-a omorât familia pentru că se împotrivea politicii sale. Atunci ea s-a îmbarcat pe o corabie ca să scape de pedeapsa șahului și după o furtună a ajuns pe corabia lui Barbarossa. Apoi i-a spus că destinul a adus-o către el, că nu avea cum să forțeze intrarea în palat. A fost adusă în harem și apoi s-a îndrăgostit de el. Suleyman nu mai are încredere în ea și îi răspunde cu dispreț că îl mințea privindu-l în ochi de fiecare dată când se vedeau. Ea îi răspunde că poate s-o și omoare și că ea va face orice i-ar spune el să facă.Ulterior Ibrahim verifică informațiile și află că Firuze nu a mințit și că într-adevăr familia ei nu mai există. Atunci Suleyman poruncește să fie eliberată din temniță. Deși Hurrem se înfurie văzând-o liberă, Afife îi explică libertatea prințesei prin aceea că a spus adevărul și că s-a dovedit că nu era spioană. Hurrem îi cere socoteală sultanului pentru acest gest dar îi și sugerează că Firuze ar trebui măritată dacă acum a devenit musulmană, iar dacă el, Suleyman se va căsători cu ea, atunci acest lucru ar schimba destinele multora din palat și ar trebui să mai reflecteze la acest pas. Sultanul nu-i răspunde ci doar o trimite afară din încăpere cu un simplu gest.

În acest timp la Manisa Mahidevran și Fatma sunt preocupate de cununia pe care Mustafa o dorește cu Helena. Negustorul Abbas este prins  și decapitat de către prinț. În scurt timp Fatma se pregătește s-o omoare pe Helena, pentru că îi stă atât în calea bunăstării și a puterii proprii cât și a viitorului copilului ei. Când Mahidevran este informată de către Fidan de acest lucru, îi ordonă să se asigure că această crimă va fi pusă în totalitate pe seama kadînei Fatma.

Atunci Fidan recapitulează cum se va întâmpla totul, că se va spune că Helena a vrut să scape de fiul lui Mustafa, iar Fatma și-a apărat copilul ucigând-o pe atacatoare. Când Fatma află cum s-a țesut intriga, se teme să acționeze tocmai pentru că nu vrea să fie acuzată de uciderea Helenei. Atunci Fidan o asigură că va primi protecția sultanei și nu are a se teme. Noaptea planul este pus în aplicare, dar la momentul cheie apare Diana - hoața adusă de Mustafa în harem - care o salvează pe Helena și apoi merge la Mahidevran să-i spună ce a văzut. Aceasta o expediază din cameră apoi le ordonă lui Fatma și Fidan să nu spună nimic din ceea ce știu.

Suleyman o cheamă pe Firuze la el în cameră și îi spune ce a hotărât în privința ei: că o va trimite la palatul vechi și că nu se vor mai vedea niciodată. La rugămintea ei de a fi trimisă acasă, sultanul îi răspunde că niciodată nu va negocia acest lucru cu rudele ei, inamicii Imperiului. Hurrem află de la Afife ce s-a întâmplat, dar nu i se pare de bun augur faptul că Firuze va rămâne la palatul vechi. O așteaptă în camera ei de favorită și când aceasta apare, are loc un schimb sarcastic de replici pe tema care din ele îl iubește mai tare pe Suleyman și care și-ar da viața pentru iubirea lui.

Ibrahim o găsește din nou pe Nigar la fiica lor și se enervează pe ea alungând-o. Când ajunge acasă, îi cere lui Rustem divorțul pe motiv că oricum, între ei nu este nici un fel de relație, dar acesta se înfurie și îi spune că divorțul depinde de el, nu de ceea ce vrea ea.

Aici se termină episodul 78 la Kanal D

Suleyman pregătește totul pentru plecarea lui Firuze. Și Hurrem, de altfel. Prințesa pleacă, dar pe drum are loc o ambuscadă și ea își dă seama că aici e mâna sultanei Hurrem, care a aranjat asta ca să fie eliberată chiar de către compatrioți de-ai ei și să plece de tot, în Persia. Șeful atacatorilor o numește Humeyra și îi spune că Șahul și regina Firuze sunt îngrijorați de soarta ei.

În zilele următoare sultanul află că puterea Papei e slăbită. Îi dăruiește un teren soției sale pentru operele de binefacere pe care vrea să le facă. Hurrem îl numește pe Rustem reprezentantul ei în teritoriu.

Mihrimah îl întâlnește din nou pe Yahya în Istanbul, Hurrem îi vede și crede că totul ar fi fost pus la cale de Mahidevran. Ibrahim trimite o scrisoare pentru Mahidevran prin Yahya, care este urmărit de Rustem ca să vadă unde se duce și vede că poetul dă un sul unui mesager, pe care ulterior Rustem îl omoară, îi ia scrisoarea și i-o duce lui Hurrem. Mehmet îi povestește tatălui său cum Mustafa a spus că n-o să-și omoare frații dacă va ajunge pe tron, iar Suleyman îi răspunde că nu contează ce a zis acum, ci ce va zice când va fi pe tron. În timp ce discută, capul negustorului Abbas vine ca un fel de cadou din partea lui Mustafa. Prințul moștenitor se întâlnește cu Ibrahim la Bursa iar acesta din urmă îl sfătuiește să-și asculte tatăl și să nu se însoare cu Helena. Profitând de lipsa Marelui Vizir, Nigar își răpește propria fiică de sub nasul doicii care o crescuse.

Episodul se termină când Hurrem îi dă scrisoarea lui Suleyman adăugând că Ibrahim este în Bursa la o întâlnire secretă cu Mustafa și că urzesc să pună mâna pe tron, iar scrisoarea ar fi dovada că spusele ei sunt adevărate.


Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".








17 comentarii:

  1. Si vroiam sa-ti scriu coment in rezumatul anterior sa mai amani cateva zile postarea episodului :)) Am de recuperat episoadele de Luni si Marti..si-as mai fi vrut sa stau putin in suspans :)) Oricum,felicitari pentru rezumat!! :*

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu le mai aman :))) o sa scriu mai des la Suleyman, tocmai ca sa am mai mult timp liber. Anul asta am un orar, vai-mama-lui, cu doua zile pe sapt. pana la 6 jumate, vin flenduri de somn, nu-mi arde de postari cand am ore dupa amiaza.

      Multumesc mult! O zi frumoasa, senina si banoasa! :-f

      Ștergere
    2. Eu am program nasol cand is in tura de dupa-masa (15:00-21:00),avand in vedere ca iubesc somnul la fel de mult ca si prajitura cu mere ( :)) ) ma trezesc la 11,11:30 si nu-mi mai arde mie de vizionat serialul,asa ca le aman pana vinerea seara sau sambata dimineata :)) Multumesc mult,o zi frumoasa iti doresc si eu tie,la fel de frumoasa ca si cea de la Cluj acuma,soare,cald si vreo 18 grade in termometre :P

      Ștergere
    3. Si, nu fie cu suparare, unde le vezi subtitrate vinerea sau sambata? Se dau in reluare la tv?

      Si la Bicaz e soare azi iar eu m-am infofolit mai dimineata cu geaca si cu fularul :D
      Pe la amiaza imi parea rau ca nu aveam un tricou pe dedesubtul bluzei ca sa pot ramane doar in el, asa cald era in cancelarie :))

      Ștergere
    4. http://www.runvideo.net/search/label/suleyman%20magnificul Aici le vad,cand le ratez la televizor :P (adica 9/10 episoade) :)) Mai poti pune o pauza,mai poti merge sa-ti pui niste popcorn...nu ca la televizor(iertata sa-mi fie gluma,da in primavara eu toate epidoadele le vedeam in reluare noaptea(incepea la 01:30) si nu bagau publicitate :D Era sa fac odata pe mine ca nu vroiam sa ma duc la baie,atat de interesant era episodul :))

      Ștergere
    5. :D si eu am vazut sezonul intai tot pe net, in vacanta de iarna. Si uite-asa am inceput sa ma uit la dramele turcesti. :)))) de la ochii lui Halit mi se trage =))

      Asa e, mai bagi o rufa la masina de spalat, mai rontai un biscuit, mai hranesti o pisica.... eu as vrea sa vad Conspiratia iataganelor, episoadele pierdute, de la ep. 5 pana la cel de aseara pe care l-am vazut. Gasesc eu, tre'sa fie pe undeva ;)

      Multumesc pt link!
      O zi faina!

      Ștergere
  2. Firuze nu mai vine niciodata la harem nu????????????????????

    RăspundeţiȘtergere
  3. Totuși,îmi pare rău că pleacă Firuze,era cineva care să o scoată din sărite pe Hurrem,și care "să-i dea în bot",expresia tatei.Mie nu-mi prea place Hurrem că umblă atâta după putere.Și asta a făcut-o să fie rea.O fi ea frumoasă,dar totuși...

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie la fel :( si sa vezi ce bine joaca Halit scena in care ii vorbeste si o trimite de la palat. Cum ea se apropie de el, ii cade la picioare, apoi el o ridica de jos, cu evidenta durere si cu inima franta :) de zici ca ar imbratisa-o strans, dar din cauza a tot ceea ce a aflat despre ea si a pozitiei sociale, nu poate sa faca nici o miscare gresita.

      Ștergere
  4. Mie imi place de Hurrem chiar daca umbla dupa "putere", daca nu ar fii fost asa nu rezista mult in harem.. si acum serios ce femeie e fericita cand barbatul ei e cu alta, chiar daca pe vremea lor era altfel.. si femeile erau un fel de sclave.. ea a schimbat asta cu ditamai sultanul :))

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca asa se vede din punctul de vedere al celor carora le place acest gen de om. Eu am mai zis: reprezinta tipul de om de care in viata fug cat ma tin picioarele. Nu pot suferi mincinosii, manipulatorii si ipocritii - eu asa o vad creionata pe Hurrem din serial. Ma refer, asadar, la personajul Hurrem, nu la actrita si nici la persoana Hurrem de acum 500 de ani despre care nu stiu nimic sigur si concret (documentele istorice se contrazic in anumite declaratii, deci nici izvoarele istorice nu imi pot oferi un tablou credibil al sotiei sultanului Suleyman).

      Ștergere
    2. Bine acuma,e imposibil sa "rescriem" istoria domniei lui Suleyman intr-un serial de film,pentru ca lipsesc foarte multe.Eu din cate stiu, si citisem undeva ca Hurrem se implica si in viata mai mult sau mai putin politica a statului,alaturi de sultan...Ce ma socat pe mine,a fost faptul ca desi Fatma,a atentat atunci la viata lui Hurrem,ea a ramas in continuare in serial, si culmea...e si favorita printului.No,acuma daca era sa ne luam dupa "regulile" de-atunci,cred ca-i taiau capu in secunda 2 :))

      Ștergere
    3. Total de acord despre Fatma. Așa am citit și eu, că Hurrem se implica în viața politică, mai ales în politica externă și că îi era de ajutor lui Suleyman - însă lucrul ăsta s-a spus după ce a fost găsită o singură scrisoare a ei către nush ce ambasador sau șef de stat european. (Ce mă frapează pe mine aici, e că mi se pare cam neprofesionist să fii istoric și să afirmi că o persoană se implica în politica externă a statului pentru că s-a găsit o singură scrisoare - doar una!!! - adresata unui oficial european. Eu credeam că pentru a face o asemenea afirmație este nbevoie de mult mai multe dovezi scrise și autentice. Dar mă rog... oi fi eu exagerată! :-SS )

      Dar și așa, parcă tot nu cred că era atât de pusă pe rele toată ziulica pe cât o fac ăștia să fie în serial.

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare foarte rau, pagina ta contine mult prea multe reclame agresive si "obligatorii".

      Ștergere

Comentariile indecente, lasate de hateri si cele offtopic nu vor aparea pe blog.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...