miercuri, 31 decembrie 2014

Yaman, episodul 27 rezumat




Yaman, episodul 27 rezumat
Kenan ajunge acasă la Selim și îi cunoaște pe Ender și pe Mert. De pe geam Mira și Eylul urmăresc totul printr-un binoclu admirând condiția fizică a lui Kenan. Mai ales Eylul pare impresionată de alura lui Kenan și chiar de povestea lui. Yaman îl împrumută pe fratele lui cu niște bani pentru că acesta se plânge că îi va fi greu să ajungă pe linia de plutire acum, după ce iar a făcut pușcărie. Ca să-l vadă de aproape pe Kenan, Mira face o prăjitură și apare împreună cu Eylul în cameră la Yaman sub pretextul că vrea să-l servească și pe el.

urmează: Yaman episodul 28

În acest timp Yaman și Mert constată că toate cutiile cu hainele lui Kenan puse într-o magazie s-au udat și sunt mucegăite. Selim, neavând încotro, le dă bani și-i trimite la cumpărături pe toți patru. În magazin Kenan vede un ceas scump care între timp dispare de pe raft și astfel, când ajung la casă este acuzat de furt fără nici o probă. Acesta se enervează, îi arată vânzătorului și casierei că are bani și că și-ar fi permis să cumpere ceasul dacă ar fi vrut, apoi pleacă. În acest timp Selim, care nu dorea să-l țină pe Kenan mai mult de câteva zile, încearcă să-i găsească ceva de lucru.

Yaman, episodul 27 rezumat
Asîm Kaya află de la secretara lui tot ce se poate despre Ada, fiica lui și a lui Arsen Reyhan. Ada e studentă la Londra și vine să-și viziteze mama în weekenduri. Reyhan îl cunoaște pe Orkun, apoi, merge la restaurant cu Orkun și Ada iar acolo se întâlnesc cu Sude. În acest timp Kenan inspectează cartierul, o vede pe Hale jucând tenis și încearcă s-o agațe fără prea mult succes, apoi continuă plimbarea și se gândește să renunțe la vechiul fel de a fi și să găsească de lucru la bogați ca să rămână acolo. După ce ajunge acasă, bătându-se în joacă cu Yaman, îi sare un ceas ca acela din magazin, din buzunar, iar Yaman îl acuză că nu vrea să se schimbe și că într-adevăr a furat ceasul. Kenan se enervează și se supără pe Yaman, îi arată chitanța de plată și îi spune că i-a luat ceasul cadou pentru el, apoi pleacă supărat.

Yaman, episodul 27 rezumat
Kenan umblă prin împrejurimi și vede că pregătirile pentru deschiderea restaurantului lui Faruk și Sedef sunt în toi. Ca să demonstreze că vrea să muncească, începe să-i ajute pe muncitori apoi mediază un conflict spontan apărut între doi dintre ei. Sedef îl remarcă și vine să vorbească cu el, apoi, văzând că-și caută un job și-l imaginează la ușa restaurantului ei primind clienți cu care Kenan vorbește în engleză. Chiar dacă el nu știe limbi străine, Sedef îl angajează pe loc.

După o întâlnire de afaceri Sude îl laudă pe Orkun și îi spune că a ochit doi iepuri dintr-o lovitură: că e partener de afaceri cu Asîm și că a pus ochii pe fata lui. Astfel Orkun află că Ada este fiica lui AȘK. Kenan se întâlnește cu Giray la un bar și acesta încearcă să-l determine să fie de partea lui Orkun împotriva lui Yaman. Kenan îi spune, o singură dată, că el va fi împotriva oricui este dușmanul fratelui său.

Yaman, episodul 27 rezumat
Sude încearcă să-l cucerească pe Asîm, iar el se va arăta încântat de prezența și de aprecierea ei. Faruk află întâmplător și se simte gelos. Vine seara inaugurării restaurantului. Kenan este la post, la intrare, iar înauntru Mira și Yaman cântă împreună. Giray apare și el cu Ayșe, ea fiind foarte surprinsă să-l vadă acolo pe fostul ei iubit. Înainte de sfârșitul petrecerii, Orkun și Ada se plimbă pe alee fără țintă, Orkun fiind beat. Văzând de la distanță petrecerea din localul cu pereți de sticlă, Orkun vine și el cu Ada, cu toate că nu fuseseră invitați. Apoi, ca să se mai răzbune un pic, o pune pe Ada să-l sărute pe Yaman, ceea ce o lasă pe Mira fără grai. După aceea Sude o aduce pe Ada în mijlocul familiei Serez și a lui Asîm făcând prezentările, în timp ce toată lumea este stânjenită de prezența ei și a lui Orkun acolo.

Yaman, episodul 27 rezumat

Pentru alte episoade din acest serial 
vă rog accesați pagina Stele tv.




4 comentarii:

  1. Cum putem vedea Medcezir cu subtitrare in emgleza si unde? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate stiu eu nu se mai pot vedea cu subtitrare. Eu atunci am descarcat in calculator episoadele de la 11 la 30 cand erau pe youtube. Acum... nu cred ca mai sunt pe internet decat in turceste.

      Ștergere
    2. Le gasesti pe youtube pana la ep 54 dar sunt in turceste . Va trebui sa cauti un program sa iti schimbe ip-ul deoarece la noi din Romania nu le poti vedea

      Ștergere
    3. Dar nu e nevoie sa le vedeti pe youtube, se gasesc pe startv.com.tr si nu sunt restrictionate, ba se si vad extraordinar de bine.

      De exemplu aici este episodul 28 http://www.startv.com.tr/dizi/medcezir/video-galeri/sayfa/1/medcezir-28-bolum

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.