duminică, 11 iunie 2017

Inalta societate, episodul 1 rezumat

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ






Inalta societate, episodul 1 rezumatCansu se pregăteşte fără nici un chef să se întâlnească pentru prima dată cu Mert, pentru că aşa vor părinţii ei, în special mama, Sureya. Kerem, prietenul cel mai bun al lui Mert, îl întâmpină la aeroport pentru că acesta a revenit de la studiile făcute în America. Însă la fel ca în trecut, deşi au crescut împreună, Mert îl consideră pe Kerem un fel de slugă. Kerem îi reproşează acest fapt, trist că nici măcar nu l-a întrebat ce mai face, după atâta vreme. Mert încearcă să se eschiveze de vină, iar Kerem îi spune că pe pământul pe care-l are - singura lui avere deocamdată - vrea să-şi facă o casă şi să-l cultive, ca să-şi câştige existenţa. Mert este emoţionat, pentru că el are de toate şi asemenea vise le poate împlini fără nici un fel de efort.

Inalta societate, episodul 1 rezumatÎnsă acum Mert e preocupat de întâlnirea pe care o are cu Cansu, pe care nici el n-o cunoaşte, dar pe care n-o vrea, pentru că are iubită în America. Astfel, îl roagă pe Kerem să se ducă la restaurantul cu pricina şi să-i spună fetei că el n-o vrea. Kerem acceptă să-şi ajute prietenul şi se duce la restaurant. În parcarea subterană o vede pe Cansu, care tocmai ajunsese acolo, schimbată de haine, arătând extravagant, pentru că nici ea nu-l dorea pe Mert şi voia să fie refuzată din start. Când ajunge în restaurant, Cansu se răzgândeşte văzându-l pe Kerem (despre care crede că-i Mert) şi iese afară unde o ghicitoare îi spune că îşi va întâlni marea iubire, dar că locul ei nu e în lumea bogată de unde vine ci în altă parte. Şi că odată ce va găsi locul, îşi va întâlni şi destinul, dar trebuie să înveţe să citească semnele. Cansu pleacă, iar pe drum vede de mai multe ori o reclamă pe şerveţele pentru un job la marketul Oliva. Cansu consideră că ăsta este semnul aşteptat şi se duce la marketul de produse bio Oliva, unde, ascunzându-şi adevărata identitate, obţine un job imediat. Şefa de magazin, Ece, o place se amândouă se împrietenesc rapid.

Inalta societate, episodul 1 rezumatÎn acelaşi timp la compania familiei lui Mert are loc o şedinţă a boardului de administraţie şi bunica lui propune ca el să lucreze la marketul lor de produse bio, Oliva, înainte de a ajunge şef în compania de familie. Marketul are probleme organizatorice şi este pe cale să fie închis, iar Mert, căruia nici această îndatorire nu-i convine, îl roagă pe Kerem să fie asistentul lui şi să se ocupe de magazin. În ziua în care Kerem vine la lucru, apar doi inspectori din minister iar Kerem aude o frântură de conversaţie între angajaţi. Atunci se hotărăşte pe loc să-şi facă datoria, împarte sarcini tuturor angajaţilor importanţi, fără să spună cine este, şi salvează magazinul de la faliment. Ece îl place foarte mult pe Kerem, şi i-l arată lui Cansu iar ea îi spune că acesta este Mert Calhan. Acum toată lumea îl ia pe Kerem drept patronul magazinului şi se arată recunoscători pentru că au ieşit foarte bine la inspecţie datorită lui. Kerem şi Cansu ajung să facă cunoştinţă şi între ei se înfiripă o dragoste la prima vedere.

Când apare adevăratul Mert, Kerem află de la el ce vorbesc angajaţii şi nedorind să fie părtaş la o asemenea confuzie vrea să plece. Mert însă, este foarte încântat de întâmplare şi îl roagă să lase lucrurile aşa, că în acest fel bunica lui va auzi lucruri bune despre el şi-şi va schimbă părerea că nepotul ei e un petrecăreţ şi-un pierde-vară. Kerem nu e decis dacă să accepte sau nu, iar Mert îl face să înţeleagă că oricum pentru afacerea proprie Kerem nu va obţine niciun împrumut bancar, dar el îi poate da banii necesari, dacă-l ajută cu magazinul. (Aici se termină episodul 2 conform numerotației Happy Channel) Kerem acceptă în faţa argumentului cu împrumutul de la bancă, dar totul doar pentru o singură lună. Acum, angajaţii ştiu că adevăratul Mert este Kerem, asistentul patronului. Acesta o vede pe Ece şi o place, însă ea îl refuză, neavând ochi decât pentru Kerem.

Inalta societate, episodul 1 rezumatUn alt plan al acţiunii îi priveşte pe părinţii lui Cansu. Metin, tatăl ei, este un om ultra-bogat, dar care nu-şi mai iubeşte de mult soţia, pe Sureya, ba chiar are un copil cu amanta. Această a doua femeie din viaţa lui este bine cunoscută de Sureya şi amândouă se înţeapă reciproc ori de câte ori au ocazia. Sureya ar vrea să divorţeze dar Metin îi aminteşte în termeni destul de duri că ea trăieşte pe banii lui şi că are o viaţă cum altele nici nu visează, şi că n-ar putea să renunţe la aşa ceva, dar dacă vrea, să lase acasă diamantele, aurul, banii și mașina ultimul model și să plece. În schimbul durităţii lui, seara îi mai cumpără un colier foarte scump, pe care Sureya nu-l refuză. Această nefericire conjugală se răsfrânge cel mai mult şi mai dureros pe Cansu, pe care Sureya o consideră, pe nedrept, cauza nefericirii ei şi o jigneşte ori de câte ori poate. Când află că Cansu n-a fost la întâlnirea cu Mert o pălmuieşte şi în urma micului scandal dintre ele două, Sureya îi spune că dacă se mărită cu Mert, poate să plece din casă pentru totdeauna. Cansu, foarte îndurerată de această atitudine, o sună pe Ece şi o roagă să-i găsească o locuință cu chirie, rugând-o să nu-i pună întrebări.

În aceeaşi seară Kerem trebuie să meargă să se întâlnească cu Şirin, o fată de familie modestă cu care părinţii lui ar vrea că el să se însoare, deşi le-a spus că n-o iubeşte. De nevoie, se duce la restaurant cu fata, fără să fie atent la ce spune ea, dar la un moment dat se întrerupe curentul şi el se duce să ia o lumânare s-o aducă la masa lor. Când o aprinde, în faţa lui se află Cansu ....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii - prezentare                                     urmează: Elita societatii ep. 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...