Se afișează postările cu eticheta scandinavia 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scandinavia 2012. Afișați toate postările

miercuri, 1 august 2012

Scandinavia 2012. Copenhaga.

Pe măsură ce mergeam în jos, către centrul Europei, senzația de straniu și de rece, de alien dispărea, o căldură și o deschidere a sufletului luându-i locul. Începeau să apară sculpturi, tușe arhitectonice mai bogat ornamentate, detalii pe care Nordul nu le are și cărora nu pare să le simtă lipsa.

Danemarca ne-a întâmpinat cu o vreme blândă, răcoroasă dimineața, ușor capricioasă, dar bună de excursie. Am poposit la hotelul de 4 stele Radisson Blu, de lângă aeroport. Era o anume distanță până în Copenhaga, dar merita tot drumul. E un lucru bun să ai cazări de 4 stele când ești într-un circuit.

În ziua aceea aveam să stăm de dimineață până seara în oraș. Am fost lăsați lângă intrarea în parcul de distracții Tivoli, pe care n-am apucat să-l văd, pentru că nu mă așteptam la prețul pipărat. Practic intrarea era câțiva euro, dar erai obligat să plătești mult mai mult, ca să vizitezi câteva amplasamente, adică erai obligat să iei pachetul de bază. Așa că parcul ne-a fost doar locul de întâlnire cu foarte confortabilul autocar danez care ne-a dus și ne-a adus la hotel.

Am vizitat zona centrală, ne-am aventurat în inima orașului în căutarea unui restaurant la prânz, am poposit într-un parc, am mers într-o croazieră, și am vizitat-o pe Mica Sirenă. Firește, n-o puteam rata. A fost sculptată de Edward Meriksen în 1913, având-o drept model pe soția sa. Este întruchiparea personajului cu același nume a celebrei povești de Christian Andersen.Sute de turiști erau când am poposit și noi în port ca s-o vedem și să ne pozăm cu ea. Am cumpărat suveniruri, am tras câteva cadre și ne-am urcat repede în autocar. Era aglomerat, dar și noi aveam mai multe de văzut în ziua aceea.

Însă retina și amintirea mi-a fost impresionată de clădirea numită Diamantul Negru, care strălucește fascinant de frumos, de parcă ar fi o ființă vie, în licărul apei la malul căreia este construită. Adăpostește biblioteca regală din Copenhaga și se numește așa pentru că a fost placată cu granit negru african, rocă de la care îi vine și numele. Dar sclipirile vii se văd numai pe film, în imaginea statică, splendoarea miilor de scântei adamantine nu se dezvăluie privirii.

Într-un târziu, obosită de plimbări prin centrul orașului, prin gară și prin parc în căutarea unui ipotetic metrou către hotel despre care ne spusese ghida - și care nu exista decât într-un alt loc, departe, la câteva stații de tramvai distanță (or fi toți ghizii la fel de neinformați? :) ), am capitulat și am așteptat autocarul danez de ora 18.00, special închiriat pentru noi, să mă ducă la hotel. A fost una dintre cele mai frumoase zile ale circuitului, de fapt, a fost ziua care a marcat întoarcerea din Nord. Întoarcerea din ghețurile spirituale ale Scandinaviei.









M-am lăfăit în somptuosul hotel până târziu în noapte, apoi am lăsat în urmă Danemarca și am plecat spre Berlin.









sâmbătă, 28 iulie 2012

Scandinavia 2012. Oslo, Elsinore.

In ziua de Oslo eram hotarata sa incep sa vizitez cate ceva, oricat de scump ar fi fost. Si sa fac si niscai cumparaturi. Dimineata am ajuns mai intai la Primarie. Nu voiam sa intru - credeam ca e cu bani si preferam sa cheltui ce aveam pe muzee - si am ramas in parculetul din apropiere sa dau un telefon acasa. Pe cand vorbeam, ca din pamant a rasarit un tuciuriu cu un pahar de plastic in mana ranjind la mine. Am disparut imediat din peisaj cautand grupul de turisti de care apartineam. Am intrat in Primaria din Oslo val vartej, vazand ca pe usa scria ca intrarea este libera. Pana la urma a trebuit sa-i multumesc tuciuriului, ca daca nu era el, nu aveam sa vizitez interiorul acela :)   

Apoi am poposit in apropierea garii, si de la statuia tigrului - aluzie la faptul ca Oslo era candva numit orasul tigrului, adica un oras periculos - am luat-o in sus pe o strada care urca pana la Palatul regal. Pe parcurs am vazut un frumos monument in memoria celor ucisi in 2010 de un nebun inarmat, am vazut gradini si parcuri curate, cladiri cu o arhitectonica deosebita.


Poate ca asteptati mai multe detalii, dar sincer nu pot spune ca Oslo m-a impresionat, ca oras. De altfel, per total, Scandinavia e frumoasa prin miturile sale, prin civilizatia vikingilor, prin istorie, dar nu si prin prezent. Aerul ei este strain, poate raceala despre care vorbesc unii eu am perceput-o ca pe ceva strain, care pe alocuri mi-a incantat ochiul, dar care nu a reusit deloc sa-mi deschida inima. Copenhaga incepe sa semene cu restul continentului si din toate orasele scandinave, pot spune ca mi-a placut. Insa ceea ce avea sa ma impresioneze si sa-mi placa de-adevaratelea in excursia asta, urma sa vina si, mai mult, era ceva la care nu ma asteptam.

Am plecat apoi mai departe pe insula Big Day unde se afla cateva muzee. Am vizitat Muzeul Vikingilor, Muzeul navei Fram, Muzeul Kon-Tikki, si al descoperirilor facute de exploratorul Thor Heyerdahl, Muzeul Skansen - un fel de muzeu al satului unde oameni imbracati in costume traditionale faceau produse traditionale sub ochii turistilor, prin metode vechi. Aici nu am intrat. Pretul era destul de mare - 15 euro (110 coroane), pentru buzunarul meu care trebuia sa suporte pretul unei valize in Germania :)

Muzeul Fram
Muzeul Fram

Muzeul Kon-Tikki

Muzeul Kon-Tikki
Ca o paranteza spun ca ghida a strans de fiecare data pretul intreg de la fiecare dintre noi, si nu pretul redus, pentru grupuri. Ma intreb oare de ce daca nu e multumita de salariul ei nu negociaza cu agentia de turism ? Ce vina avem noi? Mie mi se pare normal sa beneficiez de toate avantajele de a merge intr-o excursie cu grupul, altfel m-as duce singura unde vreau, cand vreau si cum vreau!
Pretul biletelor la Fram: cu 20 de coroane mai mic pt grup decat individual
Dupa aceea am si cumparat cateva suveniruri, m-am invartit pe la un gen de piata de flori, fructe si legume cu gandul de a cumpara niste rosii, dar dupa ce vreo jumatate de ora am dat tarcoale preturilor, m-am lasat pagubasa.


Am plecat apoi cu autocarul la hotel, era dupa amiaza si nu simteam ca as fi vrut sa mai vad si altceva in Oslo.




M-am trezit  a doua zi dimineata cu gandul sa fotografiez casa cu iarba pe acoperis de vis-a-vis de hotel. Cum s-a intamplat ca autocarul era incuiat, iar ambele chei erau inauntru, am avut timp destul sa fotografiez ce doream :)  Pana la urma minunea s-a produs si autocarul a putut fi deschis.


Am pornit catre Goteborg in Suedia, iar din Suedia am traversat Marea Nordului catre Danemarca timp de 20 de minute. De pe ferry-boat vedeam castelul Elsinore, despre care se spune ca ar fi fost castelul lui Hamlet.




Catre seara ajungeam la hotelul Radisson - Park Inn din Copenhaga, zona aeroportului.







Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul
- episodul trei, Auschwitz, Varsovia
- episodul patru, Stockholm, Oslo

miercuri, 25 iulie 2012

Scandinavia 2012. Stockholm, Oslo

Asadar in ziua a 6-a din excursie am ramas la hotelul din Stockholm, sa-mi refac spatele uns din belsug cu Voltaren. Ideea e ca desi mare incredere nu am avut - folosisem si in tara acest antiinflamator si mi s-a parut ca nu are efect la mine - Voltarenul m-a pus pe picioare si a doua zi nu mi-a mai pocnit coloana la baie si nu am mai ramas aplecata spre chiuveta in timpul toaletei de dimineata. Probabil e vorba de diferenta in bani (a se citi calitate) de la 15 lei tubul in Ro, la 11 euro in Suedia.

Asa ca in Stockholm puteam sa vad orasul, sau muzeul Vasa, a unei nave de razboi mult prea incarcata cu ornamente si nu numai, asa incat s-a scufundat imediat ce a fost lansata la apa, puteam sa vad Primaria si sala unde se acorda premiile Nobel, sau puteam sa merg intr-o croaziera printre cele 24 de mii de insule care formeaza arhipelagul Stockholm.

sursa: travelgatesweden.sw

A fost o zi frumoasa desi dupa amiaza a plouat putin. A doua zi am luat un mic dejun foarte variat - ca de altfel pe tot parcursul periplului prin tarile Scandinave, cu multe feluri de sunca, salam, branzeturi cu mucegai, cascavaluri, rosii, ardei, castraveti, salate cu maioneza, omleta, oua fierte, ochiuri, peste cu sos de mustar, peste cu sos tomat, fructe si salata de fructe, cafele de tot soiul, ceaiuri, dulceturi si gemuri, unt, sucuri de fructe, clatite americane, croisante, chifle, paine feliata, simpla, integrala, cu seminte, lapte, iaurt simplu si cu fructe - deci un mic dejun foarte bogat si variat, de la care era greu sa te abtii sa nu gusti din toate cele poftite cate putin.

In acea zi am pornit spre Oslo, capitala Norvegiei, iar in drum am oprit la Upsala si am vizitat Catedrala, construita in sec. 13, cea mai inalta catedrala a Suediei unde am vazut mormantul regelui Gustav Vasa si a sotiilor sale (sec. 16).




Apoi, cand am oprit pe drum pentru masa de pranz, am fotografiat si doua masinute vechi, inca in circulatie. Cine stie sa spuna ce marca sunt, este invitat sa o faca, eu ma pricep mai putin la identificat masini, desi a doua parca tin minte ca era un Cadillac, desi nu sunt foarte sigura.








Catre seara am ajuns in Oslo unde am vizitat trambulina de ski de la Holmenkollen

si parcul Vigeland, cu statuile sale ciudate, poate erotice, poate sugerand ca specia umana asa cum o stim noi azi se trage dintr-o rasa mai veche de umani si din niste reptilieni (?) extraterestri, sau poate mai bine sa-i intrebam pe unii precum David Icke care par sa stie multe despre reptilieni si teoriile conspiratiei. In orice caz, mie asta mi-a sugerat pozitionarea statuilor umano-reptiliene sus, si a celor cu oameni ceva mai jos, chiar la nivelul ochilor: ca ultimii ar fi descendentii primilor.






















De multe ori am spus in gluma ca daca vrei sa vezi un extraterestru, uita-te in oglinda. Insa acum... se pare ca gluma incepe sa devina realitate... Ce ziceti, hmm? :)

Dupa aceasta vizita am plecat catre hotelul Thon - Triaden, de 4 stele, un hotel foarte original ca si concept arhitectonic, compus din doua corpuri de cladire cu camere pe o parte si pe alta fiecare, unite sus printr-un acoperis transparent, partea din mijloc reprezentand spatii pentru receptie, baruri, etc. Dupa cum vedeti, poza e facuta de pe pasarela de la etajul 2.


Am adormit linistita desi cu gandul la reptilieni :)). Pentru mine excursia abia incepea sa devina interesanta. A doua zi aveam sa vizitez Oslo si cateva din muzeele sale, dar despre ele, in postarea de maine.

Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul
- episodul trei, Auschwitz, Varsovia
.

______________________________________________________
R:

Anul ăsta ai de gând să vizitezi Spania? Caută pe e-avion.ro unde vei găsi promotii la bilete de avion și vei lua un bilet de avion spre Barcelona la un preț rezonabil!

______________________________________________________


marți, 24 iulie 2012

Scandinavia 2012. Auschwitz, Varsovia, ferry-boat-ul.

In a treia zi de excursie am vizitat lagarul nazist de la Auschwitz, apoi Varsovia, capitala Poloniei.

Auschwitz, intrarea in lagar
 La Auschwitz am avut parte de un tur ghidat in engleza (ca sa platim mai putin biletul de intrare, de altfel singura facilitate de acest fel oferita de ghida, din cate stiu) si am vazut, fara emotie, credeam eu, locurile in care multi oameni au murit doar pentru ca erau evrei, tigani, batrani sau prea slabi pentru a munci.
Auschwitz

Auschwitz - in interiorul unui bloc
Cu toate ca am o parere foarte personala despre adevarul istoric versus istoria oficiala, dupa ce am intrat in doua blocuri (oare de aici s-au inspirat comunistii lumii in a construi blocuri de locuit?), dupa ce am vazut paturile de paie ca pentru animale, maldarele de păr (desi, ca fiica de coafeza care a avut atelier particular acasa, as putea sa bag mana in foc ca era lână ceea ce am văzut in vitrinele respective - nu ca nu ar fi fost femeile tunse, dar probabil ca pentru o expozitie in scop turistic era de preferat sa fie pusa lana in loc de fire de par uman), pantofii si ochelarii celor disparuti, mi s-a facut rau, aveam o usoara senzatie de sufocare, si una dintre cladiri am sarit-o. Insa am intrat sa vad si o camera de gazare. Intr-un sfarsit am reusit sa ma detasez, desi in urechi inca imi suna vocea ghidei locale care insiruia zecile de mii de morti de toate natiile, sau milionul de evrei exterminati.

Am cautat ca teleghidata chioscul cu racoritoare, mi-am luat o inghetata si am savurat-o sperand sa ma readuca in prezent. M-am urcat in autocar si inca imi perindau prin fata ochilor cuvintele "Arbeit macht frei", munca te elibereaza, scrise cu litere de tabla la intrarea in lagar. Retoric m-am intrebat iar si iar, oare de ce Hitler o fi sustinut teoria rasei pure din moment ce el era brunet?!

Orele au trecut, am ajuns la masa, am gustat mancaruri poloneze, apoi am mers la Varsovia unde am avut parte de un tur ghidat de un student roman, la fel cum avusesem parte si la Cracovia. Am vizitat o catedrala, apoi un parc de vis-a-vis de Palatul Parlamentului. Un parc tare frumos, cu castele, statui si restaurante, cu mici felinare puse pe marginea aleilor in fiecare seara. Si nu le lua nimeni acasa.....  Nu ma mai puteam tine de grup, mergeam aplecata de spate, nu mai auzeam decat accidental explicatiile lui Cristian, valceanul nostru care ne conducea prin Varsovia.
Catedrala in Varsovia
Castel in parc

Felinare chinezesti in parc
Restaurant
Abia asteptam sa ajung la cazare, in hotelul Ibis, de 3 stele. Incepusem sa ma obisnuiesc cu cazarile bune, iar in Scandinavia aveam chiar parte de rasfăţ din acest punct de vedere. Insa sciatica nu m-a iertat. In fiecare dimineata imi pocneau vertebrele la coborarea din pat si imi era din ce in ce mai greu sa ma bucur de excursie.
Castelul pe apa




Felinare pe alei













A patra zi a fost una de drum intins, catre ferry-boat-ul luat de la Swinoujscie pana pe malul suedez, la Ystad. Am stat un pic si pe punte, am facut ceva poze, am filmat, iar a doua zi dimineata, Suedia ne-a intampinat cu o vreme frumoasa si cu preturi mari. In drum spre Stockholm, cu toata scumpetea mi-am cumparat un tub de Voltaren de la prima farmacie intalnita in cale. Din fericire, pe acolo mai toata lumea stie doua boabe de engleza, asa ca nu mi-a fost greu in nici o situatie.
Pe vas











Norrkoping, Suedia
Piata in Norrkoping










Seara am ajuns in capitala Suediei, la hotelul Quality Prince Philip (4 stele la ei, 3 stele plus, la noi), care avea sa-mi fie gazda cca 30 de ore, timp in care durerea de spate m-a tintuit in loc, pe net si la geamul deschis doar cat o palma, prin care vedeam un coltisor de suburbie a Stockholm-ului.
Dar despre ce nu am putut vedea live, in episodul de maine.

Stockholm, camera de hotel 
Stockholm, de pe geamul camerei






Daca ți-a plăcut, dă și la alții:








Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul




luni, 23 iulie 2012

Scandinavia 2012. Inceputul - Cracovia

Plecasem catre Bucuresti, cu trenul. Nici acum nu prea inteleg de ce eu, care de cand s-a "inventat" microbuzul de Bucuresti, adica de vreo 11-12 ani, n-am mai pus piciorul in tren, am preferat sa fac o schimbare. Cred ca din cauza valizei buclucase, care fiind foarte mare, m-am gandit ca nu voi avea loc sa o pun in spatele microbuzului si sa ocup mai tot spatiul de sub ultimele scaune, spatiu rezervat de regula bagajelor. Asa ca am luat trenul, care cum era de asteptat (si de enervant.....) a avut peste o ora intarziere. Dupa aceea am cautat invartindu-ma cam pe loc in zona garii Hello hotel - ul unde aveam rezervare. Adica la fostul Continental, lipit de Ibis, si el la randul sau fost Hotel Nord.

Mi-am folosit cardul de reduceri pentru profesori si am luat cazare cu 22 euro in loc de 31. Cu alte cuvinte mi-am scos dintr-un foc plata acestui card pe aproape 2 ani. Dupa ceva ce cu greu se poate chema odihna, din cauza caldurii - nu de altceva, m-am trezit pe la 3 dimineata sa ma pregatesc de plecare.

La 6.30 am pornit cu un autocar frumos, curat si nemtesc catre Budapesta. Pe drum i-am luat pe ceilalti colegi de excursie, si am ajuns in capitala ungara cu o oarecare intarziere, dar asta n-a impiedicat-o pe ghida (Oana Rotaru) sa ne conduca pe turul programat. Am ajuns seara tarziu si la hotel Polus, curat, insa cu maxim 2 stele dupa standardele noastre. Eu i-as fi dat ceva de genul o stea plus. Micul dejun a fost destul de subtire, pe masura confortului din hotel.

Case pe drumul catre Cracovia
Catedrala Wawel, simbol al Cracoviei
A doua zi am plecat catre Cracovia, oras atestat documentar pentru prima data in sec. al 9-lea. Pe drum am ramas impresionata de casele frumoase, cu gradini in fata, respirand bunastare si fiind semn de oameni gospodari, dar am remarcat si un cult al celor plecati din aceasta lume, pentru ca pe unde am trecut am intalnit vreo 3 sau 4 cimitire, toate avand mormintele pline cu buchete de flori proaspete.


In orasul polonez am facut un tur de autocar si apoi am vizitat catedrala Wawel, un loc plin de istorie, unde sunt ingropati cativa conducatori polonezi din Evul Mediu (de exemplu Vladislav I cel Scund (1320-1333) si fiul acestuia, regele Casimir III cel Mare (1333-1370), dar si presedintele Lech Kaczyński, decedat in 2010 intr-un accident aviatic in Rusia.

Seara am ajuns la hotel Krakus, de 3 stele, confortabil, cu micul dejun consistent. Nu mai stiu daca avea internet wireless sau nu. In mod curios, vizita si sederea in Cracovia mi s-au sters aproape total din memorie, desi a trecut atat de putin timp de atunci. Cred ca deja aveam probleme cu coloana, si cu oboseala acumulata in cele 2 nopti in care dormisem prea putin, ceea ce insemna ca lumea exterioara era mai indepartata decat as fi vrut.

Case pe drumul spre Cracovia
Pe tot parcursul excursiei mi-as fi dorit sa putem ajunge la cazare ceva mai devreme decat ora 10-11 seara. In acest fel ar fi fost toata lumea multumita: si hoinarii carora le place sa iasa la sosea dupa ce s-au cazat, si lenesii care se bucura indelung de un duș reconfortant si se baga in pat mai devreme pentru ca nu-si mai simt picioarele de oboseala. Insa din pacate nu s-a intamplat asa, dimpotriva, intr-una din urmatoarele nopti aveam sa dormim doar 4 ore, eu si colega mea de camera.
Dar acum eram in Cracovia, fosta capitala a Poloniei intre secolele 11 si 16, iar a doua zi, in drum spre Varsovia, urma sa vedem o fateta cruda a istoriei recente a omenirii.

Mai jos, Cracovia in cateva imagini sugestive.

Mormantul lui Lech Kaczinsky


La plimbare cu o caleasca alba

Interior, catedrala Wawel

Fantana arteziana in Cracovia

Cimitir polonez plin de flori proaspete pe morminte


Statuia papei Ioan Paul al II-lea

Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012



Daca ți-a plăcut, dă și la alții: