Scandinavia 2012. Auschwitz, Varsovia, ferry-boat-ul.

In a treia zi de excursie am vizitat lagarul nazist de la Auschwitz, apoi Varsovia, capitala Poloniei.

Auschwitz, intrarea in lagar

 La Auschwitz am avut parte de un tur ghidat in engleza (ca sa platim mai putin biletul de intrare, de altfel singura facilitate de acest fel oferita de ghida, din cate stiu) si am vazut, fara emotie, credeam eu, locurile in care multi oameni au murit doar pentru ca erau evrei, tigani, batrani sau prea slabi pentru a munci.

Auschwitz

Auschwitz - in interiorul unui bloc

Cu toate ca am o parere foarte personala despre adevarul istoric versus istoria oficiala, dupa ce am intrat in doua blocuri (oare de aici s-au inspirat comunistii lumii in a construi blocuri de locuit?), dupa ce am vazut paturile de paie ca pentru animale, maldarele de păr (desi, ca fiica de coafeza care a avut atelier particular acasa, as putea sa bag mana in foc ca era lână ceea ce am văzut in vitrinele respective - nu ca nu ar fi fost femeile tunse, dar probabil ca pentru o expozitie in scop turistic era de preferat sa fie pusa lana in loc de fire de par uman), pantofii si ochelarii celor disparuti, mi s-a facut rau, aveam o usoara senzatie de sufocare, si una dintre cladiri am sarit-o. Insa am intrat sa vad si o camera de gazare. Intr-un sfarsit am reusit sa ma detasez, desi in urechi inca imi suna vocea ghidei locale care insiruia zecile de mii de morti de toate natiile, sau milionul de evrei exterminati.

Am cautat ca teleghidata chioscul cu racoritoare, mi-am luat o inghetata si am savurat-o sperand sa ma readuca in prezent. M-am urcat in autocar si inca imi perindau prin fata ochilor cuvintele "Arbeit macht frei", munca te elibereaza, scrise cu litere de tabla la intrarea in lagar. Retoric m-am intrebat iar si iar, oare de ce Hitler o fi sustinut teoria rasei pure din moment ce el era brunet?!

Orele au trecut, am ajuns la masa, am gustat mancaruri poloneze, apoi am mers la Varsovia unde am avut parte de un tur ghidat de un student roman, la fel cum avusesem parte si la Cracovia. Am vizitat o catedrala, apoi un parc de vis-a-vis de Palatul Parlamentului. Un parc tare frumos, cu castele, statui si restaurante, cu mici felinare puse pe marginea aleilor in fiecare seara. Si nu le lua nimeni acasa.....  Nu ma mai puteam tine de grup, mergeam aplecata de spate, nu mai auzeam decat accidental explicatiile lui Cristian, valceanul nostru care ne conducea prin Varsovia.

Catedrala in Varsovia

Castel in parc

Felinare chinezesti in parc

Restaurant

Abia asteptam sa ajung la cazare, in hotelul Ibis, de 3 stele. Incepusem sa ma obisnuiesc cu cazarile bune, iar in Scandinavia aveam chiar parte de rasfăţ din acest punct de vedere. Insa sciatica nu m-a iertat. In fiecare dimineata imi pocneau vertebrele la coborarea din pat si imi era din ce in ce mai greu sa ma bucur de excursie.

Castelul pe apa

Felinare pe alei

A patra zi a fost una de drum intins, catre ferry-boat-ul luat de la Swinoujscie pana pe malul suedez, la Ystad. Am stat un pic si pe punte, am facut ceva poze, am filmat, iar a doua zi dimineata, Suedia ne-a intampinat cu o vreme frumoasa si cu preturi mari. In drum spre Stockholm, cu toata scumpetea mi-am cumparat un tub de Voltaren de la prima farmacie intalnita in cale. Din fericire, pe acolo mai toata lumea stie doua boabe de engleza, asa ca nu mi-a fost greu in nici o situatie.

Pe vas

Norrkoping, Suedia

Piata in Norrkoping

Seara am ajuns in capitala Suediei, la hotelul Quality Prince Philip (4 stele la ei, 3 stele plus, la noi), care avea sa-mi fie gazda cca 30 de ore, timp in care durerea de spate m-a tintuit in loc, pe net si la geamul deschis doar cat o palma, prin care vedeam un coltisor de suburbie a Stockholm-ului.
Dar despre ce nu am putut vedea live, in episodul de maine.

Stockholm, camera de hotel 

Stockholm, de pe geamul camerei

Daca ți-a plăcut, dă și la alții:








Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012 - rezumat
- episodul doi, Cracovia - inceputul

Scandinavia 2012. Inceputul - Cracovia

Plecasem catre Bucuresti, cu trenul. Nici acum nu prea inteleg de ce eu, care de cand s-a "inventat" microbuzul de Bucuresti, adica de vreo 11-12 ani, n-am mai pus piciorul in tren, am preferat sa fac o schimbare. Cred ca din cauza valizei buclucase, care fiind foarte mare, m-am gandit ca nu voi avea loc sa o pun in spatele microbuzului si sa ocup mai tot spatiul de sub ultimele scaune, spatiu rezervat de regula bagajelor. Asa ca am luat trenul, care cum era de asteptat (si de enervant.....) a avut peste o ora intarziere. Dupa aceea am cautat invartindu-ma cam pe loc in zona garii Hello hotel - ul unde aveam rezervare. Adica la fostul Continental, lipit de Ibis, si el la randul sau fost Hotel Nord.

Mi-am folosit cardul de reduceri pentru profesori si am luat cazare cu 22 euro in loc de 31. Cu alte cuvinte mi-am scos dintr-un foc plata acestui card pe aproape 2 ani. Dupa ceva ce cu greu se poate chema odihna, din cauza caldurii - nu de altceva, m-am trezit pe la 3 dimineata sa ma pregatesc de plecare.

La 6.30 am pornit cu un autocar frumos, curat si nemtesc catre Budapesta. Pe drum i-am luat pe ceilalti colegi de excursie, si am ajuns in capitala ungara cu o oarecare intarziere, dar asta n-a impiedicat-o pe ghida (Oana Rotaru) sa ne conduca pe turul programat. Am ajuns seara tarziu si la hotel Polus, curat, insa cu maxim 2 stele dupa standardele noastre. Eu i-as fi dat ceva de genul o stea plus. Micul dejun a fost destul de subtire, pe masura confortului din hotel.

Case pe drumul catre Cracovia

Catedrala Wawel, simbol al Cracoviei

A doua zi am plecat catre Cracovia, oras atestat documentar pentru prima data in sec. al 9-lea. Pe drum am ramas impresionata de casele frumoase, cu gradini in fata, respirand bunastare si fiind semn de oameni gospodari, dar am remarcat si un cult al celor plecati din aceasta lume, pentru ca pe unde am trecut am intalnit vreo 3 sau 4 cimitire, toate avand mormintele pline cu buchete de flori proaspete.


In orasul polonez am facut un tur de autocar si apoi am vizitat catedrala Wawel, un loc plin de istorie, unde sunt ingropati cativa conducatori polonezi din Evul Mediu (de exemplu Vladislav I cel Scund (1320-1333) si fiul acestuia, regele Casimir III cel Mare (1333-1370), dar si presedintele Lech Kaczyński, decedat in 2010 intr-un accident aviatic in Rusia.

Seara am ajuns la hotel Krakus, de 3 stele, confortabil, cu micul dejun consistent. Nu mai stiu daca avea internet wireless sau nu. In mod curios, vizita si sederea in Cracovia mi s-au sters aproape total din memorie, desi a trecut atat de putin timp de atunci. Cred ca deja aveam probleme cu coloana, si cu oboseala acumulata in cele 2 nopti in care dormisem prea putin, ceea ce insemna ca lumea exterioara era mai indepartata decat as fi vrut.

Case pe drumul spre Cracovia

Pe tot parcursul excursiei mi-as fi dorit sa putem ajunge la cazare ceva mai devreme decat ora 10-11 seara. In acest fel ar fi fost toata lumea multumita: si hoinarii carora le place sa iasa la sosea dupa ce s-au cazat, si lenesii care se bucura indelung de un duș reconfortant si se baga in pat mai devreme pentru ca nu-si mai simt picioarele de oboseala. Insa din pacate nu s-a intamplat asa, dimpotriva, intr-una din urmatoarele nopti aveam sa dormim doar 4 ore, eu si colega mea de camera.
Dar acum eram in Cracovia, fosta capitala a Poloniei intre secolele 11 si 16, iar a doua zi, in drum spre Varsovia, urma sa vedem o fateta cruda a istoriei recente a omenirii.

Mai jos, Cracovia in cateva imagini sugestive.

Mormantul lui Lech Kaczinsky

La plimbare cu o caleasca alba

Interior, catedrala Wawel

Fantana arteziana in Cracovia

Cimitir polonez plin de flori proaspete pe morminte

Statuia papei Ioan Paul al II-lea

Din acelasi serial:

- episodul intai, Scandinavia 2012


Daca ți-a plăcut, dă și la alții:

Scandinavia 2012. Rezumat.

Vacanta mea scandinava s-a terminat deja. Acum imi trec prin fata ochilor franturi de imagini, multe nu mai stiu de unde sa le iau, totul se amesteca, nemultumirile se estompeaza, ramane frumusetea si arta pura, dar mai presus de toate, acei nori tridimensionali. Tare imi era dor de felul in care se vad norii la latitudini mai nordice. Dupa mine, merita sa merg catre nord numai ca sa mai vad norii aceia fantastici.

Vedere de pe ferry-boat, din Polonia spre Suedia

Stockholm, vedere cu nori tridimensionali

Praga - vedere cu nori tridimensionali

Am plecat cu trenul spre Bucuresti intr-o zi torida, acum mai bine de doua saptamani. Apoi am pornit cu autocarul prin Ungaria, Polonia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Slovacia si iar Ungaria si acasa. Am vazut Cracovia, Varsovia, Auschwitz-ul, oraselele suedeze in drum spre Stockholm, pe care eu l-am ratat din cauza unei severe crize de sciatica, apoi Oslo si trambulina de la Holmenkollen, casele cu iarba pe acoperis, parcul Vigeland si sculpturile cu reptilieni, muzeele vikingilor, ale navei Fram sau Kon-Tikki, preturile uluitoare ale Norvegiei - rosiile, 5 euro kg - , castelul de la Elsinore unde s-ar fi petrecut actiunea din piesa Hamlet, Copenhaga si croaziera, apoi turul zonei centrale, cautatul metroului care sa ne duca pana la hotelul Radisson-Park Inn din zona aeroportului (metrou de care intr-un tarziu am aflat ca nu exista in varianta spusa de ghida), ploaia torentiala din capitala daneza, dragonii cu cozile impletite, dragonul din fata primariei, dragoni, dragoni peste tot prin tărâmurile vikinge.

Catedrala Mantuitorului, Copenhaga

Castelul lui Hamlet de la Elsinore, Danemarca

Clima racoroasa ne-a priit la toti colegii de excursie, desi in tara auzeam ca este cod portocaliu. Noptile inca albe ne-au insotit visele, soarele rasarit pe la 1-2 noaptea ne-a luminat cararile somnului intrerupt o clipa, cat sa dai la o parte draperia luxoasei camere de hotel ca sa vezi ca afara e dimineata ca si cum ar trebui sa mergi la serviciu, grupul mic de excursionisti ne-a permis sa ne rasfiram in tot autocarul si sa ne odihnim picioarele obosite de orele interminabile de mers pe jos prin catedrale in stil gotic, castele cu sculpturi renascentiste ori baroce, prin parcuri, peste poduri vechi de sute de ani, ori prin market-urile mai mult decat accesibile ale Berlinului.

Cracovia

Parcul Vigeland, Oslo

Dupa capitala Germaniei a urmat popasul la castelul Sans-Souci, unde splendoarea unor timpuri azi apuse te invita, parca, la o incursiune pe aleile sale de unde te astepti sa auzi fosnind crinoline matasoase, sa vezi cavaleri si doamne grabind-se la urmatorul menuet sau ferindu-se de priviri indiscrete in foisoarele opulente de printre copaci.

Tigrul, simbol al orasului Oslo

Apoi am poposit in Dresda, orasul ras de pe fata pamantului de bombele razboiului si renascut din propria cenusa. Statuile innegrite de fum te privesc bland, ca si un om care a trecut printr-o durere de nedescris, pe care a invins-o dar care nu mai poate simti nimic in plus. Acolo arta te inconjoara de peste tot, de la Opera pictata de Raffael, la studentii la conservator care canta in mijlocul pietei partituri clasice pentru a castiga un ban in plus. Amintirea mortii si a distrugerii te copleseste. Piatra e nemuritoare si rece. Emotia e toata in afara, in lacrima ţâşnită fara vrere din ochiul privitorului neputincios in fata implacabilului. In Dresda intelegi ce inseamna nemurirea, in Dresda intelegi perfect mitul pasarii Phoenix.
Apoi mergi mai departe in drumul tau, catre Karlovy Vary, o statiune de lux alta data, catre Praga, si Bratislava, si apoi din nou Budapesta, ca si la plecare, dupa care ajungi acasa.

Zambesc amintirilor, ma gandesc la colega de camera, la cei cativa de care m-am simtit mai apropiata, la doamna care fuma mult si ii placea sa bea bere seara de seara, la femeia care facea duş odata la 3-4 zile, la domnul care calatorea singur, la familia cu copiii dupa ei, la prietenele care hoinareau hai-hui prin oras in fiece seara oricat de obosite ar fi fost, la familia din Sibiu cu care am stat in prima zi la masa de pranz, la dna doctor enervata de patul camerei de hotel din penultima seara, la cei din spatele autocarului care se distrau toata ziua, la vocea graseiata a ghidei si la soferii mereu amabili cu valiza mea de poveste.

casa cu iarba pe acoperis

Gradinile palatului Sans Souci

Dresda

parc in Varsovia

camera de hotel de la Stockholm

Da, este si o poveste, ca-n filmele cu proşti, in care valiza mea cea mare cumparata dintr-un magazin de chinezarii acum vreo 2-3 luni, special pentru calatoriile mele estivale, a inceput sa cedeze, pas cu pas, chiar din primele ei ore de folosire. In trenul catre Bucuresti s-a rupt un piciorus de sprijin, in prima zi de excursie a cedat si al doilea piciorus, apoi zilnic, mai sarea un surub, mai cadea o bucata de metal din troller, si a cazut si manerul, de tot - pt ca era doar lipit de valiza !!! - apoi s-a desprins chiar trollerul, pana sa ajung acasa, a cazut si bucata de plastic cu cifrul (de decor, de altfel) si uite asa, in Berlin am fost nevoita sa-mi cumpar alta valiza, si sa o car pe cea veche (in care pusesem doar mancarea, suvenirurile si o pereche de adidasi) tinand-o cu mana bagata in interior, printre cele doua benzi de la fermoar. Din fericire, rotilele erau foarte bune, singurul lucru bun de la aceasta valiza de doi lei - desi a costat cu mult mai mult. Un surub a cazut, nu stiu de unde, chiar dupa ce am intrat in casa. Oricum nu mai conteaza, singurul ei scop in viitor va fi de a depozita hainele de iarna pe timpul verii si cele de vara pe timp de iarna. Ori ca sa doarma pisicile mele in ea.


Asadar, asta a fost rezumatul excursiei de 14 zile prin Scandinavia oferita de Omnia turism. De maine, incetisor, derulez filmul, episod cu episod, zi de zi, a celor vizitate pe acolo.



Daca ți-a plăcut, dă și la alții:

Drumuri europene. Grecia - Acropole

Oriunde te-ai afla în Atena, privirea îți va fi irezistibil atrasă de acest veritabil inselberg de calcar care se ridică la 156 m deasupra orașului, cu delicatele lui coloane de marmură albă ale Parthenonului. Templul Atenei, zeița înțelepciunii și protectoarea orașului căruia i-a dat numele, se distinge clar, mai mult decât orice altceva în imensitatea modernă a clădirilor de azi, pe albastrul cerului, ca un simbol nemuritor al spiritului și geniului omenesc.

Săpăturile arheologice au relevat că această stâncă sacră a fost locuită încă din neolitic, acum 6000 de ani. Treptat așezarea s-a stabilizat și s-a extins. Primele temple de piatră, înlocuindu-le pe cele de lemn, au fost construite în sec. al VI-lea î. Hr.

Parthenonul este celebru în lumea întreagă pentru armonia și simplitatea liniilor sale. Numele îi este dat tot de zeiță. O mai chema Parthenos. Atena Parthenos, fecioara. Coloanele sale dorice, sculptate în marmură de Pendeli au fost ridicate în cinstea zeiței-fecioară, fiică a zeiței Thetys și a lui Zeus, ieșită literalmente din capul său (alegorie splendidă la faptul că înțelepciunea este un atribut al minții), fiică ce a jurat în fața tatălui ei că își va păstra fecioria mereu și că nu se va căsători niciodată.

Templul a fost ridicat pe ruinele a două temple mai vechi și construcția lui a durat 15 ani. Parthenonul nu este singurul templu de pe Acropole, dar e cel mai vizibil de jos, din oraș. Acropolele găzduiesc un complex care începe cu Propileea, continuă cu Parthenonul, apoi templul Atenei Nike, cea victorioasă, Erechtionul, ridicat în cinstea unui rege, după unii istorici, sau a lui Poseidon, după alții.

Mai jos, la poalele Acropolei se găsesc alte temple, teatre antice, muzee, dar și faimosul cartier de lux Plaka, unde turistul de pretutindeni poate găsi covoare, suveniruri, blănuri, taverne, prăvălii, hoteluri, vile, străduțe înguste sau părculețe liniștite.

O zi întreagă merită dedicată acestui loc sacru al grecilor, care peste câțiva ani își va recâștiga frumusețea de odinioară datorită muncii arheologilor și restauratorilor. Iar dacă ați avea doar o zi la dispoziție pentru a vizita Atena, Acropolele ar merita vizitat fără doar și poate. Chiar dacă alte locuri le veți rata. Merită din plin alegerea.

Până la episodul următor, vă spun la revedere și pe curând!

Spania 2011. Intoarcerea. Ziua 11, Avignon. Ratacirea.

Sa reluam periplul de asta vara prin sudul Europei. Asadar sejurul in Callela se terminase, Barcelona imi oferise privelisti de neuitat, Coasta-de-Azur se dovedise "perla coroanei" din aceasta excursie bogata in obiective. Credeam ca la intoarcere aveam sa dorm dusa in autocar, cam la fel ca la venire, cand preţ de vreo doua zile mai mult am moţăit (ce moţăit, că sforăiam de-a binelea :)) ) in scaun, obosita de noptile aproape nedormite de dinaintea plecarii, cand stateam huhurez pe net sa ma votez cu americanii, la schimb, pentru Maratonul Safir.

Pe undeva, aveam dreptate. Drumul de intoarcere nu putea fi la fel de spectaculos precum zilele inceputului acestei excursii, fie si pentru ca din Geneva incolo, mai parcursesem exact acelasi traseu in vara lui 2009. Dar nici complet plicticos nu avea sa fie.
 Asadar m-am urcat oarecum nerabdatoare in autocar, in dimineata aceea usor racoroasa datorita brizei. Aveam vreo 5 bagaje si sacosele pe care le caram din greu si voiam sa le vad odata la cala, sa fiu sigura ca nu aveam sa mi le inghesui pe sub scaun. Insa o sacosa si o geanta in care invariabil tineam si laptopul, tot sub scaun au gasit loc.

Roata s-a invartit, am parasit Spania, am parcurs teritoriul Frantei si am ajuns la Avignon. Stiti voi, acela din cantecelul invatat la gradinita: sur le pont, d'Avignon, on y danse, on y danse....on y danse tous en rond....

Am vazut si pozat podul, care este sectionat la 2/3 din lungime datorita unui bombardament in timpul celui de-al doilea razboi mondial, apoi am mers catre palatul Papal, prin ceea ce se numeste orasul vechi. Palatul era foarte aproape de pod si de parcarea autocarelor.Mi-am luat eu vreo doua repere si am hotarat sa vizitez palatul, era doar 8 euro intrarea. Mi-a placut ce am vazut, dar a fost sub asteptari, asta pt ca eu nu ma gandeam ca aveam sa vad niste incaperi medievale tipice, cu peretii neornamentati, cu doar cateva picturi razlete pe piatra goala. Luasem un ghid multilingv - arata ca un telefon mai mare si are textul inregistrat - dar curand mi-am dat seama ca de fapt, nu prea sunt atenta la explicatiile care curgeau intr-o engleza perfecta, si nici la monotonia salilor prin care treceam. Deja faptul ca ma intorceam acasa incepea sa devina o prioritate in fata calatoriei.

Era insa foarte, foarte cald, asa ca mi-am luat un suc de la un automat si am iesit, fara sa mai vizitez tot castelul. Cum la cele mai multe muzee iesirea nu coincide cu usa de la intrare, am ocolit un pic curtea palatului sperand ca voi ajunge din locul in care plecasem. Am vazut o straduţă ingusta, pietruita, si mi-am zis ca pe acolo trebuie s-o iau. Era bine. Inca...

Am reusit sa ajung la o piateta de unde trebuia sa gasesc drumul catre podul Avignon. Am cautat indicatoarele, asa cum ne spusese dl. Ionut Tanase, ghidul nostru, dar nu le-am gasit si m-am bazat pe instinct. Ei, si instinctul ăsta era cu gandul in alta parte..... dar eu nu stiam. Ma bazam pe el. Si inaintam pe strazi, si mergeam... mai repede, tot mai repede, tot mai in inima orasului vechi, printre stradute inguste si cladiri medievale, si parca undeva, intr-un colt prafuit de memorie colectiva, vedeam umbre infasurate in mantii lungi, furisandu-se pe langa ziduri. Gasisem chiar si o strada principala, dar indicatoarele nu aratau de fel vreun pont de Avignon sau  de orice altceva.

Mai aveam un sfert de ora si ar fi trebuit sa ajung la autocar, ca se dadea plecarea spre Geneva, zona unde aveam cazarea in seara aceea. Un gand imi spunea ca nu merg in directia cea buna, dar pesemne ca se declansase un automatism. De cand merg eu prin cele ţări, de fiecare data cand calatoresc singura, ma ratacesc. Dar parca e un facut! :DD Cand sunt cu colega de camera, nu patesc asa ceva. Cum sunt singura de tot, cum se iveste ocazia sa ma invart aiurea pe strazi si sa nu mai gasesc autocarul. Am patit-o in Viena, in Atena, in Istanbul. Si acum, in Avignon.
Ma dureau picioarele, ma rodeau adidasii la calcaie, intrasem in panica si in criza de timp. Intr-un tarziu mi-am dat seama ca zona care credeam eu ca e raul Rhone, era o alta strada, ca de fapt, mergeam prin inima Avignonului si nu catre periferia lui.

Mi-am luat inima in dinti si franceza la purtator si am intrat intr-o librarie. M-am dus glont la un tip tuciuriu, cu alura de arab, pt ca el mi s-a parut mai amabil, si nu batranelul acru care se indreptase spre mine incruntat de cum trecusem pragul magazinului. Cu un glas care si mie imi suna strain, graseind impiedicat, i-am zis arabului ca sunt turista si ca il rog sa-mi arate in ce directie este podul d'Avignon ca sa ajung la autocar. A oftat prelung, prelung....
Am crezut ca mi se inmoaie genunchii: oftatul lui era certitudinea ca ma ratacisem, si inca rau de tot. A cotrobait dupa o harta, mi-a trasat cu pixul  drumul pana la pod, am luat-o, am multumit scurt si am iesit glonţ de acolo ca nu cumva sa strige dupa mine cu vreun preţ pt acel pliant. Ajunsesem aproape de portile cetatii medievale, in cealalta parte a orasului vechi.

Am inceput un fel de marş fortat si contra-cronometru dar nu aveam cum sa ajung la timp. Aproape alergam, simtind cum marginile adidasilor imi rodeau din pielea picioarelor. Dar nu aveam timp sa stau pe loc. Am ajuns intr-o piateta de unde am dat un sms la ghid - era 4 fara 5. Si eu inca mai aveam ceva drum de parcurs. Cand am ajuns era si 3-4 minute, cativa colegi de autocar stateau afara, eu gafaiam ca o locomotiva si incercam sa le explic ca ma ratacisem fluturand harta ca pe un trofeu. La si 5 autocarul s-a pornit. Eu eram ca lesinata, dar eram fericita ca reusisem sa nu intarzii prea mult.

Seara, ajunsi la Anecy, ne-am cazat la un hotel tare dragut - o sa trebuiasca sa caut lista cu hotelurile si sa fac un update la postare zilele astea - cu facilitati de 3 stele plus, unde am vazut un film american dupa ce am iesit de la dus, apoi am stat pana dupa miezul noptii pe net, ca aveam acces la o retea publica, gratuita. Eram foarte obosita dar si placerea navigarii online era mare. Stiu, sunt o internet addict. Asta este. Fiecare cu viciul lui, nu? :))

Intr-un tarziu m-am bagat sub patura, desi erau caloriferele calde, m-am "raspandit" pe tot patul acela matrimonial, si am adormit un somn fara vise pana dimineata. Urma traversarea Elvetiei, si aveam sa revad Geneva, Zurich si Berna, Alpii Elvetieni, ceasurile din vitrine, lacurile, padurile.



Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.

Spania 2011. Optionalul Andorra - Montserrat.

Ma culcasem relativ devreme, cu gandul ca francezii care-mi erau vecini oricum imi vor da trezirea pe la 1-2 dimineata. Nu s-a intamplat asa, trezirea mi-a dat-o unul dintre italienii de la etajul 3, care, euforic nevoie mare, o striga pe Pantera,o amica, dupa cum aflasem la masa ulterior. Asa ca m-am ridicat din pat, mi-am pus de cafea, mi-am facut dusul de dimineata fara sa ma grabesc, m-am imbracat alene, si am coborât in hol, unde ne asteptau doua ladite cu pachetele cu hrana, in loc de micul dejun.

Pe drum, totusi obosita fiind, am dormit aproape tot timpul pana am ajuns in Andorra. Aceasta parte a optionalului nu mi-a placut neaparat, si este o impresie personala. Orasul nu se deosebea prin nimic, blocuri si case, vile, uneori gradini. Un oras de munte absolut normal.

In Andorra la Vella (se citeste la Veia) am facut o sesiune de shopping la un supermarket. Dar spre deosebire de alti ani, acum nu mai erau preturi cu cine stie cat mai mici decat in Calella. Criza se resimtise si in politica fiscala a acestor statulete care alta data erau supranumite "paradisuri fiscale", datorita impozitelor mici si a produselor fara taxe vamale.Acum aproape ca nu a meritat drumul pana acolo.

Ca sa nu plec drept cu mana goala, mi-am luat o tava din sticla de Jena pt tarte - ati vazut-o deja pe blogul meu culinar, la o tarta cu nectarine - si cateva conserve Gourmet pt pisicile mele dragi, pt ca intr-adevar la noi costa 4 lei si acolo erau 39 de centi, adica mai putin de 2 lei cutia. Apoi am gasit un cadou de nunta pentru Cristina, si mi-am umplut cosul cu oarece ciocolate pt nepoatele mele si copiii lor. Ca o parte din ele au ajuns in gura domnului D., este o alta poveste :))

Mai curand mi-au atras privirile Pirineii, munti batrani, cu fruntile plesuve, aplecate as zice, si vazandu-i m-am gandit ca uite, si muntii au o viata exact ca si omul.

Se nasc, cresc, se inalta, sunt semeti, apoi imbatranesc, se erodeaza, ori se fragmenteaza tectonic si cad efectiv, faliile si ondulele de orogen alta data semete, astazi sunt cazute, exact ca si oamenii batrani, aplecati de spate si cu carnea atarnad flasca pe brate, sub barbie, sub ochi.

Dupa ce ne-am indepartat de coamele Pirineilor, totusi munti inca inalti,
ne-am indreptat catre Montserrat, Muntele dintat.

Acolo se afla si Manastirea Fecioarei negre, si intamplarea (sau poate nu?) a facut ca acest optional sa fie facut pe data de 15 august.
Despre povestea Fecioarei negre, adica a statuetei din abanos gasita in acest loc, ne-a povestit ghidul, si ne-a spus ca exista doua variante: cea mitică, a unei statuete care ar reprezenta pe insasi Sf. Fecioara cu Pruncul, si cea care pare mult mai reala, ca figurina ar fi a unei femei de origine africana care ar fi avut har tamaduitor, si de aceea a fost sculptata in lemn de abanos si nu in esenta de culoare deschisa.

Dar pe mine m-a coplesit intr-atat aspectul acestui munte, cu coloanele sale din roca dura, dezvelite in toata maretia lor de rocile mai moi din jur, erodate mult mai usor, incat nu mi-am mai dorit sa vizitez manastirea. Si asa erau foarte multi turisti, ai nostri ajunsesera inauntru cam la ora la care trebuia sa plecam, de aceea s-a mai intarziat, iar eu am preferat sa nu ma mai satur admirand privelistea - seamana cu Meteorele, pentru cine a fost in Grecia - si colindand magazinele cu suveniruri mai kitchoase sau mai de calitate, dar sensibil mai scumpe decat ceea ce vazusem in Calella.

Am ajuns la hotel inainte de ora mesei, poate ca tot obosita si lesinata de caldura, dar cu imaginea unui peisaj montan greu de gasit in alte parti. Poate ca nu pentru toata lumea ar fi la fel de impresionant, dar pentru un om format ca geograf, precis este.
Sejurul spaniol era aproape de sfarsit. A doua zi era o zi libera si de facut bagaje, dupa care urma intoarcerea acasa. Credeam ca am vazut totul, ca nu mai am nimic impresionant de admirat. Elvetia o vazusem in 2009, pe exact acelasi traseu ca acum, Avignonul nu credeam ca ma va impresiona cu ceva - si, partial, aveam dreptate sa cred asta - iar ultimele doua zile, pe Austria si Ungaria, chiar eram sigura ca nu aveam sa vad nimic nou. Si totusi... :)



Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.