vineri, 31 mai 2013

Iffet, ep. 9

Betul
Discuția dintre Cemil și Iffet are loc pe stradă și Betul îi privește de la geamul casei ei. Iffet îi spune lui Cemil că Ali Ihsan o iubește și ea la fel, și atunci el renunță să o mai bruscheze și s-o țină de mână, chiar dacă de la început i-a spus că el și Betul s-au certat. Între timp apare Betul în ușă și discuția se încheie. Atunci dna Asuman începe să-și dea seama că ea și soțul ei au făcut o greșeală obligându-l pe Cemil să se însoare cu fata lor. Betul plânge (măh!! că multe lacrimi mai sunt în serialul ăsta ) și este mai nefericită decât înainte de măritiș. Asuman o ceartă pe Feride și o amenință, în ușa casei ei, iar femeia oarecum speriată, îl roagă pe Cemil să rezolve problema favorabil. Ca un tăvălug, cearta începe și între Betul părinții ei, deocamdată ne-întrevăzându-se vreo rezolvare favorabilă pentru toată lumea.

La prezentarea colecției de costume de baie Dilek spune la microfon niște lucruri cu care nici unul din frații ei nu este de acord și se pare că nici bărbatul cu care s-a asociat în afacere nu știa ce are de gând să zică. După toate aparențele îl implică pe Ali în afacerea ei, ceea ce acestuia nu-i este deloc pe plac și brusc sare la bătaie umplându-l de sânge pe asociatul lui Dilek, exprimându-și totodată dezacordul cu cele spuse de sora lui.

Nil își face bagajele și când să plece apare Ali. Ea îi spune că nu mai e un copil ca să-i spună ce are de făcut și el n-o poate îndupleca să rămână. Ajunge la aeroport, dar între timp, Ali, foarte trist, o sună pe Iffet și-i spune de plecarea fetei. Iffet ia un taxi și ajunge la aeroport chiar când Nil cumpăra bilet, apoi, în urma unei scurte discuții, o determină să arunce pliculețele cu drog în toaletă și să revină acasă.

Între timp se fac pregătirile pentru nuntă. Iffet încearcă o rochie de mireasă care îi place foarte mult lui Ali, merg la un restaurant să rezerve sala, totul se derulează după cum Ali a stabilit. Însă deocamdată neștiut, Cemil o urmărește pe Iffet pas cu pas. La un moment dat, se așează la o masă foarte aproape de ei doi, care mâncau niște sandvișuri. Se ridică și se îndreaptă spre ei, Iffet privind cu mare atenție doar la mâinile lui, probabil crezând că vrea să se răzbune pe Ali la fel cum a făcut Ahmet, dar acesta doar trece pe lângă masa lor fără să se oprească.

Fiecare dintre cei implicați caută sfatul cuiva: Cemil se sfătuiește cu prietenul lui care l-a tot îndemnat să se însoare cu Betul, Iffet cu Serpil, Dilek se sfătuiește cu asociatul ei, părinții lui Betul se sfătuie unul cu celălalt. La vilă, spre surprinderea lui Ali și Iffet, Erhan le ține partea, pentru că avea tot interesul să rămână cu Gulin, ceea ce ei nu știu. 



Nil este disperată că nu mai are droguri și intră în sevraj. Mai găsește un pliculeț ascuns pe sub chiuvetă, dar totuși îl golește și-l aruncă în momentul în care aude pe cineva sunând la ușă. Deschide și îl vede pe Cemil. Îl invită în atelier și beau împreună, sporovăind și uitându-se peste pozele făcute de Nil în ultima vreme, din care în multe apare Iffet. 

Erhan accidentat
Erhan o invită pe Gulin la masă și în loc ca totul să fie o întâlnire romantică, se ceartă și Gulin pleacă înainte de a se aduce de mâncare. Erhan de nervi ia o sticlă de tărie și urcă la volan, conducând băut. O sună pe Dilek și la un moment dat, din cauza băuturii, a neatenției și a farurilor unei mașini care-l orbesc, intră pe sens opus și se tamponează frontal de o mașină. Este dus la spital în stare critică iar verdictul medicului este devastator pentru Dilek, Gulin și Ali.
Cemil și Iffet se întâlnesc în sala de judecată unde se pronunță sentința pentru Ahmet care este eliberat. Imediat ce află despre Erhan, Iffet merge la spital unde toată familia și Gulin erau adunați. După ce se uită la Erhan care e conectat la aparate, Gulin vine în mijlocul tuturor și anunță că este însărcinată.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com

joi, 30 mai 2013

Agenda pe cartela sau in telefon





Asta-i o postare veche, de pe vremea cand acest blog era situat pe cel vechi al meu, oana1964 pe blogspot. Ma intrebam eu atunci daca sa tinem agenda telefonica pe cartela sau pe telefon, pentru ca trecusem prin ambele tipuri de pierdere - si cartela am pierdut-o odata, si telefonul s-a stricat, alta data... Deci... ce alegem?

Fara indoiala ca voi ati ales deja ceva. Eu as putea doar sa va redirectionez catre pagina unde se afla, de fapt, acel articol acum:

agenda-pe-cartela-sau-in-telefon




miercuri, 29 mai 2013

Ce este telenovela si ce vrea ea?

DEX-ul da cateva definitii, din care rezulta ca o telenovela este un film serial, de regula melodramatic (avand si cantece iar actiunea fiind dramatica), provenind in special din tarile Americii Latine.
Wikipedia da si alte detalii. Originea cuvantului este data de combinatia dintre tele (televiziune) si novel (roman). Adica un roman televizat. De obicei sunt multe episoade si se transmit zilnic sau saptamanal. Initial, acest gen de seriale a fost radiodifuzat prin anii '30, ulterior ele fiind transformate in seriale tv. Pentru ca in SUA erau sponsorizate de fabrici de sapun si detergenti, americanii le-au numit soap-opera, mai tarziu aparand termenul de telenovela pentru a desemna serialele de limba spaniola.

Ele au succes la public, la un public preponderent feminin, pentru ca se bazeaza pe o reteta de succes comercial: personajele sunt stereotipe, caracteristice unei anumite paturi sociale sau societati. De cele mai multe ori este vorba despre viata unei familii, cu bune si rele, cu intorsaturi de situatie, cu fapte luate din viata si transpuse pe ecran. Dallas, Dynasty, Tanar si nelinistit, Santa Barbara, Si bogatii plang, Sclava Isaura, sunt cateva nume celebre de soap-opera si telenovelas difuzate si la noi, cu mare audienta si la noi, ca peste tot unde au fost transmise.

O trasatura specifica a telenovelei este ca actiunea treneaza in asa fel incat daca pierzi 5-6 episoade, intelegi ce s-a intamplat urmarindu-l pe al saptelea.
Practic nu sunt filme de mare anvergura, altfel decat ca intindere, nu se remarca printr-un joc actoricesc de exceptie, pentru ca nu este cazul, si nu tin minte sa fi vazut telenovele premiate la festivaluri pentru filmele de televiziune. Dar ele prind la public. Uneori actori celebri joaca in aceste seriale, alteori necunoscutii care dau viata personajelor devin peste noapte foarte populari.

Multi spun ca telenovelele manipuleaza planul emotional, de aceea sunt gustate de catre femei. Altii, ca la aceste seriale se uita gospodinele, somerii si pensionarii. Nu fac parte din nici una dintre categoriile ante-mentionate, dar am inceput sa ma uit la "telenovelele" turcesti (acum le spune drame), nu pentru ca unele scene sunt lacrimogene, ci pentru ca, asa cum am zis intr-un comentariu la Iffet, gasesc dialoguri si fapte de viata traite de mine, si vazandu-le acolo le inteleg mai bine, ma inteleg pe mine si pe cei din jur mai bine si imi vad propriile greseli.

Si daca un produs, media sau de oricare alt fel, te ajuta cu ceva in viata, atunci, e de bine, orice ar spune criticii acestui gen.



marți, 28 mai 2013

Iffet, ep. 8

Iffet este impresionată de gestul lui Ali Ihsan, dar după o lungă explicație, în lacrimi, îl refuză. Apoi pleacă și îi povestește lui Serpil ce s-a întâmplat. Serpil se bucură, însă Iffet îi spune că l-a refuzat pe Ali pt că nu-l iubește.

Cemil și Betul au o discuție din cauză că el nu o poate uita pe Iffet și, probabil datorită celor pe care Iffet i le-a spus mamei lui Betul, la nuntă, că Cemil este un violator. Până la urmă trebuie să intervină părinții pentru a potoli lacrimile lui Betul.

rezumatul episodului 9 aici: Iffet-ep.9

Ali merge îngândurat acasă și cere un sfat bătrânului său grădinar, legat de cererea sa în căsătorie. În urma discuției, rămâne întins pe o canapea, gânditor. Își amintește toate momentele în care el o sorbea pe Iffet din ochi iar ea doar zâmbea politicos, fără să se gândească ce departe erau gândurile patronului ei. Nu poate dormi și în toiul nopții merge acasă la Iffet și sună la ușă, mărturisindu-i iubirea sa de față cu Nimet și Saime. Atunci, Iffet, impresionată, acceptă ca inelul să-i fie pus în deget. În scurt timp se întoarce la vilă și este felicitată de bucatar si de Osman, gradinarul. Insa Dilek nu va fi incantata de venirea fetei și nu pregetă nici o secundă să-i arate antipatia sa.  Drept consecință Dilek și Ali Ihsan încep să aibă discuții aprinse din cauza ei. Gulin, la serviciu, îl dojenește și îi aruncă inelul de logodnă pe care i-l dăduse Ali Ihsan cu ceva vreme în urmă.

In casă apare un personaj dubios la prima vedere, un bărbat între două vârste, îmbrăcat neglijent și destul de sărăcăcios. Vine cu o geanta de lucruri si este cat pe ce sa fie dat afara de bodyguarzi, pentru ca dorea sa se instaleze intr-una din camere. Cand apare Dilek, aceasta ii lamureste pe paznici sa-l lase in pace, si ii duce ea bagajul in dormitor. Se pare ca este un personaj din trecutul ei, care reapare, surprinzător. Cei doi ies împreună  la restaurant, seara și petrec mult timp amândoi iar bărbatul pare că vrea s-o determine pe Dilek să-l lase în pace pe Ali cu viața lui, chiar dacă ei nu-i convine.

Vestea ca Iffet se va căsători cu bogătașul se răspândește rapid în cartier, iar cele doua cuscre (mamele lui Cemil si Betul) sunt gata sa se ia de păr cu niste vecine care le ironizează în fața unui magazin.

Nil se droghează prin cluburi și într-o seară merge la atelier ca și cum ar fi fost beată pulbere. De rău ce îi era, cade pe lângă ziduri și acolo o găsește Cemil, care o ajută să intre înăuntru. Cum el nu pricepe ce se întâmplă, o întreabă dacă nu vrea un doctor. Nil adoarme iar Cemil vede întâmplător, pe jos, un pliculeț cu droguri. Atunci, profitând de somnul fetei, îi controlează prin geantă, găsește telefonul și o sună pe Iffet, care tocmai era la o plimbare cu Ali. Îi spune ce s-a întâmplat cu Nil, dar ea îl minte pe Ali că  Nimet era la telefon. Nil se trezește si Cemil o ia la întrebări până când apare Iffet, însă adoarme la loc, prilej pentru Cemil și Iffet să aibă un schimb de replici. El pleacă, bea niște doze și se amețește, trece pe la Feyyaz, apoi merge în sfârși acasă unde Betul îl aștepta plângând. A doua zi, socrul său îl ceartă dur la stația de taxiuri, iar Cemil se roțăiește și el într-un sfârșit, plecând nervos în văzul colegilor, acasă la Betul, să pună niște lucruri la punct, își ia un bagaj, aruncă o cheie către soacră-sa și iese. Ajunge la Iffet pe care nu vrea s-o lase să fie mireasa lui Ali.

La magazin, Ali primește o delegație de străini, are loc o prezentare de modele de costume de baie, iar Nil, refăcută, este fotograful catalogului. Se pare că această colecție poartă numele lui Dilek, sau chiar că ea și bărbatul nou apărut sunt parteneri într-o nouă afacere. Ali este preocupat de ceea ce se petrece și nu pare foarte încântat de anunțul făcut de sora lui.




episodul online subtitrat in romana aici: Iffet 8 subtitrat

Pentru alte rezumate din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com



Iffet, ep. 7

Cemil este dus la spital, în timp ce Ahmet ajunge acasă și merge să se spele pe mâini de sânge. Nimet vede cuțitul și începe să plângă după ce află ce s-a întâmplat. O sună pe sora ei, care este foarte surprinsă de ceea ce află. Merge la poliție și îl vede pe tatăl ei în cătușe.
Cemil se află în operație la spital, iar Iffet ajunge și acolo interesându-se de el. Ali Ihsan o sună, dar ea nu-i spune exact unde este sau de ce. Apar și părinții lui Betul, Betul și mama lui Cemil, cărora medicul le spune că totul este bine cu el, a fost operat. Numai că bucuria le este întreruptă de un ofițer de poliție care le cere să vină la secție să dea declarații despre ceea ce s-a petrecut. Iffet profită de ocazie și intră la Cemil în rezervă vorbindu-i și mângâindu-l, chiar dacă acesta este încă sub anestezie. Când iese, dă nas în nas cu Betul, care o amenință că se va face dreptate în defavoarea lui Ahmet.

episodul următor: Iffet-ep.8

Peste o vreme Dilek află niște detalii despre Iffet pe care le prezintă lui Ali Ihsan și fiicei sale pe când erau la masă. Cei doi sunt vizibil stânjeniți de cele dezvăluite de Dilek, care probabil că și exagerează sau chiar minte, și cel puțin Nil se depărtează de Iffet ajungând s-o alunge într-o zi când aceasta vine pe la ea la studio.

episodul 7 online, subtitrat in romana: Iffet 7 subtitrat

Cele 3 rude ale lui Ahmet îl vizitează la închisoare, și din conversație reiese că el s-ar căi pentru felul în care s-a purtat față de Iffet.
Cemil este adus acasă la Betul și, cu toate că starea sa este încă problematică, soacra lui își găsește momentul să-l întrebe despre ce a fost cu adevărat între el și Iffet.
Cum relațiile dintre Iffet și familia lui Ali sunt tot mai reci, Dilek profită de lipsa lui Iffet într-una din zile și o pune pe Emine să-i strângă lucrurile, apoi lasă valiza la poartă, pt ca să nu mai intre acolo, ci să plece de tot de la ei. Însă mătușa ei, Saime, își face și ea bagajele în grabă și pleacă odată cu Iffet de la vilă.
În tot acest timp se pare că Ali și-a pus omul de încredere să afle adevărul despre Iffet, și merge în grabă acasă după ce discută cu acesta. Acolo află uimit că Dilek a dat-o pe Iffet afară, și atunci el le comunică celor de față - Dilek, Nil, Erhan, Emine - că s-a hotărât s-o ia pe Iffet de nevastă. Dilek pleacă nervoasă de la masă, Ali nici nu se atinge de mâncare și pleacă și el, Nil și Erhan rămân muți de uimire, fiecare cu gândurile lui. Apoi Erhan merge să-i dea vestea lui Gulin, care face o criză și plânge isteric, respingându-l încă odată pe cel care o iubește.

Iffet cu sora ei și mătușa se află la masă. Cineva sună la ușă și este Cemil, care abia reușise să meargă. După câteva replici Iffet îl trimite acasă, tocmai la timp, pentru că Betul îl căuta. Apoi sună Ali Ihsan, care venise și o aștepta jos cu mașina. De pe după draperii, Cemil, Nimet și Saime, și probabil tot cartierul spionează intrigați cum Iffet pleacă în mașina luxoasă. Ali o duce într-un parc de distracții, pare-se gol la acea oră, unde o cere de soție și-i dăruiește un inel de logodnă cu diamant. Episodul se termină înainte că Iffet să dea răspunsul.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com