vineri, 11 octombrie 2019

Cum intretii corect incaltamintea de piele

Cum intretii corect incaltamintea de piele

Acum câteva zile, pentru că tot a cam venit iarna pe la noi - da, a și nins pe munți zilele trecute! - am reorganizat pantofarul și am scos la purtat botinele și cizmele, chiar și acelea îmblănite, pentru că afară e o vreme nebună. Nu exagerez. Dimineața mă îmbrac gros pentru că afară sunt abia câteva grade, iar la prânz îmi las doar tricoul pe mine, și restul hainelor le pun la sacoșă. Dar de purtat, port încălțăminte de iarnă, chiar cizme de piele, ca să nu îmi fie foarte cald, asta pentru că la prânz nu pot să-mi schimb și încălțările.

Dar acum despre altceva voiam să scriu. Ca și mine, probabil adori pantofii și cizmele de piele și vrei să le păstrezi frumoase și strălucitoare mai mulți ani. Pentru ca pantofii să arate cât mai bine, trebuie să-i cureți în mod regulat, în special pe vreme rea, atunci când este zăpadă și gheață. Lunar trebuie hrănită pielea din încălțăminte pentru a o hidrata, apoi trebuie lustruită pentru a-i reda strălucirea aceea frumoasă. Poate vrei să îți impermeabilizezi pantofii și cizmele, deși mulți pantofi moderni au deja un strat protector. Iar când îi pui deoparte primăvara sau toamna, păstrează-i în mod corespunzător, ca să îi menții curați și să le prelungești viața.

Unii comercianți de pantofi și cizme de piele pun în cutie și instrucțiuni de întreținere corectă a încălțămintei. Dar mulți alții nu o fac, așa că este bine să știi ce trebuie făcut, pentru că o curățare zilnică, superficială, nu este de ajuns pentru ca pantofii tăi să arate impecabil mult timp.

Curățarea pantofilor și cizmelor de piele


Zilnic trebuie să îndepărtezi murdăria cu o cârpă moale, curată și uscată. Dacă este noroi pe talpă sau pe zonele laterale, îndepărtează-l cu o perie moale și uscată. În cazul în care pantoful este din piele întoarsă, întreținerea acestora se cam oprește aici, pentru că nu trebuie aplicat nimic altceva. Doar ai grijă, dacă plouă sau ninge, alege o pereche de încălțări din piele netedă, nu întoarsă, pentru că aceasta din urmă se deteriorează de la umezeală, ori cel puțin își schimbă culoarea.

La pielea netedă aplicați un produs de curățare cu o perie moale, apăsând ușor în zone concentrice. Nu folosi bureți, deoarece pot conține substanțe chimice care ar putea deteriora pielea. Cu toate acestea există lacuri de pantofi cu aplicator inclus din burete, dar dacă e să aplicați o ceară clasică, preferați peria de păr natural sau o cârpă moale, dintr-un material natural.

Petele albe de pe pantofi sunt de la sare. Unii folosesc un amestec de apă și oțet pentru a îndepărta sarea, dar este mai bine să folosiți doar o cârpă umedă, pentru că oțetul fiind acid, poate să strice aspectul pielii pantofilor. După aceea lăsați pantofii și cizmele să se usuce la temperatura camerei. Aici e bine de știut că o curățare a pantofilor se face seara, sau cu mai multe ore înainte de a fi purtați. Și ceva foarte important, nu lăsați încălțămintea de piele lângă nicio sursă de căldură, dacă nu vreți să se deterioreze.

Lustruirea


Lustruirea pantofilor, care este necesară, de regulă, după fiecare 20-25 de purtări, se face corect astfel: mai întâi îndepărtați șnururile, dacă este cazul. Aplicați cu mișcări circulare ceara de pantofi sau crema de ghete în strat subțire, folosind o perie moale, de preferință din păr natural. Lăsați câteva minute apoi ștergeți ușor cu o cârpă moale excesul de cremă. La urmă cu o perie foarte moale, lustruiți pantofii sau cizmele cu mișcări rapide de du-te-vino de-a lungul și de-a latul pantofului, apăsând foarte ușor, până când pielea capătă luciu.

Dacă locuiești într-o regiune cu climă umedă, lustruirea pantofilor o vei face mai des, la cca 2 săptămâni o dată. Și ar trebui să folosești produse pentru întreținerea pantofilor din piele pe bază de ceară de albine. Ceara asigură o foarte bună protecție împotriva intemperiilor. După lustruirea sau curățarea obișnuită, doar aplică produsul pe pantof cu o cârpă sau perie curată și șterge-l cu mișcări circulare. Șterge orice exces și lasă pantofii să se usuce, departe de vreo sursă de căldură. Crema pe bază de ceară de albine se poate aplica măcar o dată în fiecare anotimp.

Cum intretii corect incaltamintea de piele


Protecția încălțămintei de piele


Toamna, pe timp de ploaie, cândva se foloseau galoși, adică niște pantofi speciali din cauciuc lăcuit care erau încălțați peste pantofii obișnuiți pentru protecție. Și astăzi mai există galoși, deși cred că foarte puțini mai poartă, dar era o măsură foarte bună împotriva ploii și a noroiului.

Dacă porți pantofi și cizme de piele, probabil că știi că nu este indicat să porți zilnic aceeași pereche. Pielea absoarbe umezeala, și deci și transpirația de pe picioarele tale, așa că este indicat să lași o zi între purtări pentru ca pielea să aibă timp să se usuce. De aceea e bine să ai minim două perechi de încălțări de piele pe care să le porți alternativ, la serviciu.

Depozitarea în extrasezon


Când urmează o perioadă mai lungă în care nu mai porți acei pantofi, sau pui cizmele de piele deoparte, că vine sezonul cald, folosește șanuri din lemn, pentru ca forma încălțămintei să nu se modifice. Dacă nu ai șanuri, atunci păstrează măcar acele ghemotoace de hârtie pe care le găsești în pantofii noi. Înainte de a-i pune la păstrare, mai dă-le un lustru cu ceară, apoi lasă-i în pantofar sau în dulap în pungi din material textil. Pungile de plastic nu lasă pielea pantofilor să respire, așa că evită acest tip de depozitare. De exemplu, eu păstrez cutiile originale și pun încălțămintea în ele, chiar dacă-mi ocupă ceva mai mult spațiu.

Voi cum vă întrețineți pantofii de piele?



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 10 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Planul lui Vedat a reușit până acum. Nefes este arestată, dar el nu a depus probele, ci face o aceeași ofertă și lui Tahir, direct, și lui Nefes, prin avocata lui. Le spune ambilor care sunt avantajele de a divorța unul de celălalt și la bagă sub nas actele, pe care ei ar trebui doar să le semneze. Bineînțeles, totul în schimbul retragerii reclamației de la poliție. Însă nici Tahir și nici Nefes nu acceptă oferta. Judecătorul îi ajută pe cei doi, pentru că amână viitoarea înfățișare până când se aduc probele și se citează martorii. Această amânare nu este de bun augur pentru Vedat, pentru că Tahir și Nefes, care este deocamdată judecată în stare de libertate, au timp să se organizeze. Ali poate să-i ajute doar ca prieten, pentru că procurorul de caz i-a încredințat ancheta altcuiva, considerându-l pe acesta prieten al familiei Kaleli.

În același timp cu arestarea lui Nefes are loc o descindere a poliției la docuri, pe vaporul lui Mustafa pe care au fost plasate două lăzi cu arme de contrabandă de către oamenii lui Cemil în seara precedentă. Însă poliția găsește locul curat. De fapt, Mercan îl aude pe taică-său vorbind la telefon despre acest lucru și o avertizează pe Nazar care se duce să vorbească cu Murat. Astfel gemenii deja scoseseră armele de pe vapor înainte să ajungă poliția acolo și la ascunseseră într-o pădure sub crengi de brad.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Mustafa se duce să-i ceară socoteală lui Cemil pentru fapta lui, deși își imaginase că în spatele ticăloșiei se află Vedat. Cemil se află acum între ciocan și nicovală, pentru că și Vedat îl dojenește că treaba n-a fost făcută așa cum trebuia, ba mai mult, Cemil, care nu mai poate face comerț cu arme, este nevoit să-i ceară un împrumut lui Vedat. După aceea Cemil merge acasă unde își ceartă fetele, bănuind că ele l-au deconspirat. Vedat ajunge și el la Dagdevireni s-o ia la vilă pe Nazar, dar ea se împotrivește. Cemil o trimite la soțul ei, după care Vedat, ajuns la el acasă, o bate din nou pe Nazar pentru că se poartă impertinent cu el și îl înfruntă.

O întorsătură interesantă o iau lucrurile când îl vedem pe Fikret alături de avocata lui Vedat. Aceasta vorbește la telefon cu clientul ei, dar el habar nu are că Fikret aude toată discuția. În mașină, după ce avocata pleacă, Fikret are și el o convorbire despre cineva care a fost bătut iar persoana e inconștientă, în spital, și trebuie dusă în secret acasă la el pentru îngrijiri, dar să se aranjeze lucrurile în așa fel încât să pară totul un fel de evadare din spital. Oare cine este acest personaj misterios și de ce ar avea nevoie Fikret de el?

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Tahir acționează ca să poată s-o scape pe Nefes de acuzații și aranjează un bluf. Gemenii se duc la vilă în lipsa lui Vedat (Nazar era acolo, dar unul dintre bodyguarzi o va apăra și îi va spune șefului său că ea nu era acasă) și pun niște cutii în camera lui. Apoi o vedem pe dna avocat că iese din mașină (ea are pistolul și glontele asupra ei pentru a le duce la poliție), iar Tahir o sună și îi spune să dea punga cu probele celui care se află în fața sa (adică Fatih). Avocata se conformează și Vedat rămâne fără probele atât de prețioase. În realitate Tahir l-a amenințat pe Vedat că i-a pus lăzile cu arme în casă și că îi trimite poliția în percheziție dacă nu-și convinge avocata să le predea lor probele.

După asta Vedat se duce nervos acasă, dar în dormitorul lui sunt doar două cutii cu ziare mototolite și cu o caserolă de caise confiate, așa cum îi ceruse lui Mithat când a stat închis. Vedat râde de felul în care a fost păcălit, dar își propune să-și ia revanșa. Este seară și Fikret e anunțat că personajul luat din spital s-a trezit. Acesta merge sus în dormitor și acolo avem surpriza să vedem că bărbatul bătut este Rustem, cel care a recunoscut crimele lui Vedat ca fiind făptuite de el și intrase la închisoare în locul șefului său.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Acum Tahir vrea să organizeze o nuntă, pentru că Nefes nu a avut parte de așa ceva. Toată familia se entuziasmează și participă la organizarea evenimentului. Murat îl sfătuiește pe Fatih, care este îndrăgostit de Berrack, cum să-și mărturisească sentimentele. Asiye merge cu Nefes să cumpere rochia de mireasă, totul este bun și frumos la Kaleli. Doar Saniye se comportă altfel și familia observă, dar ea nu vrea să le spună nimic. Se tot uită pe o poză veche și înțelegem că Sakine era sora ei. Tahir o surprinde la un moment dat că ea bagă poza sub plapumă și presupun că el va scormoni și această rană a trecutului mamei lui. Când Saniye revine la cimitir la mormântul surorii, Fikret o sună și îi spune că ar trebui să-i accepte pe cei sărmani care i-au intrat în casă - referire la Nefes - ca să-și spele păcatele. Saniye parcă se trezește dintr-un vis și își dă seama că omul are dreptate, iar de atunci încolo n-o mai jignește pe Nefes ci începe s-o trateze normal, ca pe o noră.

Fikret îl pune pe Rustem să-l sune pe Vedat și să-i vorbească amenințător. Într-adevăr, Vedat se simte încolțit, pentru că el i-a promis multe când l-a pus pe omul lui să facă pușcărie în locul său, dar după aceea l-a uitat de tot. Acum, psihopatul crede că Tahir este cel care l-ar fi eliberat pe Rustem ca să se răzbune, și se duce la acesta să-i reproșeze acest fapt. Tahir tace luând aminte la vorbele rivalului său, după care îl anunță pe Ali despre ce a auzit. Apoi Vedat i se plânge chiar lui Fikret, fără să bănuiască o secundă că Rustem este la un metru de el, în dormitor. Pe parcursul discuției, Fikret nu prea este atent la Vedat ci meșterește la un instrument muzical ca un fel de vioară pe care știe s-o construiască singur, și tocmai lipise ultima bucată de lemn, după ce pusese înăuntru un bilet. A doua zi Fikret se duce la birou la Mustafa și îi dăruiește acel instrument.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Vine ziua nunții lui Nefes cu Tahir. Kaleli le invită și pe surorile Dagdeviren, dar Vedat în ziua aceea o bate pe Nazar rău de tot (deși el habar nu are despre nuntă), iar Cemil n-o lasă pe Mercan să meargă considerând că din cauza lui Tahir ea era să moară. Acum este momentul în care Mercan îi mărturisește maică-sii adevărul, că Vedat a spânzurat-o. Vedat, la vilă, se gândește cum i-ar mărturisi el lui Nefes, îmbrăcată mireasă, că o iubește și că a fost violent cu ea doar din cauză că s-a uitat mereu disprețuitor la ea și tot strigă în imaginație de ce nu mă iubești? Iar la urmă dezvăluie că de fiecare dată când o bătea se ducea la subsol și se rănea pe corp, ca să se autopedepsească. Și îl vedem pe Vedat dându-și jos cămașa, iar pe piele ies la iveală nenumărate cicatrici...

În acest timp nunta merge înainte, lumea e fericită, Nefes execută un dans tradițional din Trabzon ca să-i arate soțului ei că a devenit de-a casei. Musafirii își prezintă darul, apoi Kaleli observă că gemenii lipsesc. Nazar a sunat-o pe Berrack și i-a spus că Vedat a bătut-o foarte rău, iar Murat a intervenit în convorbire și a aflat totul. El a și sărit să ia pistolul și să plece către vilă. Fatih, bineînțeles că s-a dus cu fratele lui, dar și Berrack este cu ei. Ajunși acolo, Murat strigă la Nazar, dar bodyguarzii îndreaptă pistoalele spre el. Fatih vine să-l apere pe Murat și să-i ia pistolul din mână, dar în acel moment este împușcat drept în zona inimii. Berrack îl ia în brațe pe Fatih care își pierde cunoștința după ce privirile li s-au întâlnit...

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 rezumat

Oare Fatih va trăi după acest eveniment dramatic? Mustafa va găsi biletul pus de Fikret în instrumentul muzical? Rustem va deveni unealta prin care Fikret îl va face pe Vedat să plătească pentru faptele sale? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 29 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 32 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 9 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 29 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 29 rezumat

Tahir și Nefes tocmai veneau spre vila lui Vedat, care era plecat până la Fikret, și văd flăcările de la etaj. Tahir se repede până sus, sparge geamul și îl salvează pe Yigit. Acasă la Kaleli, polițistul Ali îl avertizează pe Tahir că preluarea băiatului reprezintă o încălcare a legi dar acesta răspunde că nu-i pasă. Mustafa și Asiye aud discuția dar Tahir nu are chef să le explice toată pățania. Saniye cobește că Vedat va veni iar la ei cu poliția să-l ia pe Yigit.

Fikret, după ce aude ce are de spus psihopatul, conchide că Nefes a acceptat cam repede propunerea lui, dar Vedat este convins că instinctul matern a fost mai puternic decât iubirea pentru Tahir. Apoi zâmbește cu superioritate ca și cum ar spune că o cunoaște foarte bine pe femeia lui. În acel moment este anunțat telefonic despre incendiu și pleacă în grabă de la Fikret, bineînțeles amânându-și planurile de plecare peste graniță. La conac, încă sunt flăcări, pompierii își fac datoria, însă oamenii lui nu știu să-i spună unde-i este fiul. Furios, el o sună pe Nefes și o acuză de răpire, dar Tahir preia conversația și îi răspunde că el doar l-a protejat pe copilul care l-a numit tată. Vedat pleacă imediat către casa Kaleli iar pe drum stă de vorbă cu Fikret, care îl avertizează din nou pe nebun că greșește, că e bine ca Yigit să fie cu mama lui și că Vedat va avea de suferit dacă nu se oprește din jocul lui nebun. Deocamdată, un blocaj pe șosea îl face pe Vedat să se întoarcă acasă unde urzește noi răzbunări. Ajuns acasă, se duce la un seif de unde ia glontele rămas în perete când l-a împușcat Nefes, având intenția s-o reclame la poliție.

La Dagdevireni, Turkan îi îngrijește vânătăile lui Nazar iar Mercan poate vorbi din nou. Femeia se întreabă oare ce se va întâmpla când Cemil va afla despre comportamentul ginerelui său. A doua zi dimineața, Mercan se duce singură, mergând în baston, la masă, dar Vedat apare la ușă. Turkan îl bruschează și îl împinge afară atenționându-l ca dacă-i spune lui Cemil ce i-a făcut lui Nazar, îl va face bucățele. Dar Vedat are tupeul să-i spună soacrei lui că dacă i se va întâmpla ceva, Nazar va avea și mai mult de suferit. Triumfător, psihopatul intră înăuntru și se așează la masă întrebând-o răutăcios pe Mercan ce mai face. Cemil o îndeamnă pe fiică-sa să-i răspundă musafirului, dar ea tace. După ce stau la masă, Vedat îl ia deoparte pe Cemil și îl asmute din nou împotriva lui Tahir insinuând că el este cauza stării lui Mercan de acum. Amândoi plănuiesc să aducă un transport de arme de contrabandă și să le plaseze într-una din vasele familiei Kaleli, în așa fel încât să-i bage la închisoare pe Mustafa și pe Tahir.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 29 rezumat

În acea dimineață gemenii nu sunt acasă. Ei și-au petrecut noaptea pe o bancă pentru că de cu seară s-au bătut cu unii, de care nu-și amintesc nici măcar numele sau motivul bătăii, dar știu cum arătau. Mustafa îi sună și îi cheamă la birou, apoi se duc toți trei la un hotel unde se pare că îi văd pe bătăuși și începe runda a doua de pumni.
Nefes îl pregătește pe Yigit pentru școală apoi se duce s-o vadă pe Mercan, iar Turcan își cere scuze de la ea pentru că a judecat-o greșit și i-a stat împotrivă. Mercan îi spune lui Nefes că se teme că dacă vorbește despre Vedat, Nazar va avea de suferit.

Saniye se află la cumpărături când primește un bilet de la Fikret care o acuză că din cauza ei au murit Tahir nebunul și Sakine iar viețile lor (al lui Fikret și Saniye) sunt ruinate acum. Femeia simte că-i fuge pământul de sub picioare, iar tipul care i-a dat bilețelul o cheamă să stea de vorbă cu cel care i-a scris mesajul. Saniye se îndreaptă către cimitir, unde se află Fikret, iar până acolo își amintește scenele de când era tânără și s-a dus să-i spună tatălui lui Sakine că fata lui a fugit cu Tahir nebunul, indicându-i și adresa din Istanbul unde se ascund. Tânărul Fikret ia adresa din mâinile tatălui fetei... Acum el se află la mormântul lui Sakine, singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat și pe care a fost nevoit s-o împuște (deocamdată nu știm de ce). Saniye ajunge la mormânt și Fikret îi amintește că îl iubea pe Tahir nebunul, dar acesta era îndrăgostit de Sakine, la fel ca și el. Apoi o acuză că din răzbunare și gelozie i-a spus tatălui fetei unde se află împreună cu Tahir, distrugând viețile a patru oameni din care doi sunt în pământ acum. La final Fikret o roagă pe Saniye să păstreze discreția asupra acestei întrevederi. Biata femeie este dată peste cap, se simte rău...

Vedat se întâlnește cu avocata și îi arată glontele sugerând că a venit vremea să se răzbune pe Nefes și s-o bage la pușcărie. Ea îi spune că asta va însemna o pedeapsă de 8 ani, dar pe psihopat nu-l interesează. După aceea el îl sună pe Cemil să vadă dacă a reușit să face ceva cu transportul de arme despre care au vorbit. Însă în acest timp frații Kaleli și bătăușii sunt arestați pentru tulburarea liniștii publice. Ali le spune gemenilor și lui Mustafa că dacă-și cer scuze, plângerea va fi retrasă.

Saniye ajunge acasă împleticindu-se și i se face rău chiar în fața intrării. Nefes, Mercan și Nazar sunt acolo și o ajută să meargă înăuntru. Mustafa completează ultimul cec din banii pe care îi datora lui Vedat și îl trimite pe Tahir să-l ducă. Între timp Nazar a ajuns acasă, dar Vedat îi spune să plece în camera ei și să nu apară când vine Tahir. Psihopatul ia cecul și îl arde în fața lui Tahir amenințând că va lua ceva mult mai valoros de la ei.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 29 rezumat

Asiye se află cu Nefes la cumpărături, pentru că ea și Tahir vor petrece o seară specială. El cumpără un inel de logodnă și o invită la un restaurant pe soția lui, care este și mai frumoasă acum, într-o rochie elegantă și dusă la salon. El îi explică faptul că poate căsătoria lor a fost prea rapidă și nu au avut timp de undele pregătiri, dar acestea se pot face și acum, apoi îi dă inelul. Toată noaptea și-o petrec împreună, pe malul mării, prin parcuri, iar dimineața îi prinde împreună în pat, sugerând că acum Nefes i s-a dăruit cu totul omului iubit. Însă nici Vedat n-a dormit toată noaptea pentru că și-a pus planul în aplicare. A transferat armele pe unul din vapoarele lui Mustafa apoi i-a cerut avocatei să facă plângerea împotriva lui Nefes. Episodul 29 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie cu poliția care vine și trezește familia Kaleli cerând s-o aresteze pe tânăra femeie....

Dar oare ce scop au avut bătăile dintre gemeni și străini? Cum va înfrunta mama Saniye greșelile trecutului și ce vor face Mustafa și Tahir împotriva lui Vedat? Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 28 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 30-31 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 8 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 28 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 28 rezumat

Nefes strigă în urma mașinii, Yigit plânge și el după mama lui de pe bancheta din spate, dar lui Vedat nu-i pasă. A obținut ce a vrut, fără să mai conteze ce vrea copilul. Ba chiar Yigit are curajul să-i spună lui taică-său că nu-l iubește și că îl vrea pe Tahir drept tată. Vedat se înfurie dar deocamdată se stăpânește. De fapt, el îl folosește pe Yigit ca s-o tortureze psihic pe Nefes. Acasă, din nou băiatul este retras, necooperant și refuză să mănânce. Atunci psihopatul își sechestrează propriul copil într-o cameră și îi cere lui Nazar să aibă grijă de el.

Mercan, care se reface destul de repede, acum poate să vorbească puțin să miște membrele și poate sta fără suport la gât. Dar în prezența lui Vedat surorile cred că este mult mai înțelept să se prefacă în continuare paralizată. Dar nici Vedat nu e prost. El bănuiește că Mercan se face bine și o supune unui test la care ea nu se așteaptă. În timp ce pregătește micul dejun, o amenință brusc cu cuțitul și Mercan reacționează instinctiv, apărându-se cu mâna. Acum Vedat știe adevărul și va trebui să acționeze în consecință. El îi spune lui Mercan că dacă va vorbi, Nazar va fi cea pedepsită. Apoi o trimite acasă la părinți pe Mercan pentru că nu are de ce să mai stea la vila lui.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 28 rezumat

Acasă la Kaleli Tahir promite că-l vor recupera pe Yigit, dar de data asta toată lumea își dă seama că acest lucru nu se va putea întâmpla. Presiunea este mare pe umerii lui Tahir, așa că el se gândește să facă ceva și să meargă la închisoare, ca să-l întâlnească acolo pe Rustem și să-l oblige cumva să recunoască adevărul despre moartea lui Necip. Însă nici Nefes și nici Ali nu aprobă acest plan.

Vedat se duce pe la Cemil să vadă ce mai face și ce gânduri mai are. Își dă seama că nu-l bănuiește de nimic rău și este satisfăcut. După aceea îl caută pe Fikret și îl informează că va pleca în seara următoare spre Statele Unite împreună cu băiatul lui și că îi mulțumește pentru tot ajutorul oferit. Fikret îl avertizează că nu e bine ce face, dar Vedat nu ascultă.

Tahir și Nefes se retrag la casa din vale ca să nu mai audă jignirile permanente ale lui Saniye. Vedat pune un om să-i urmărească, iar într-un moment când Tahir nu este acolo, Vedat se duce la Nefes să-i spună ce va face și o pune în fața unei alegeri extrem de dificile: ori rămâne cu Tahir, și n-o să-și mai vadă niciodată băiatul, ori vine cu ei în America așa cum este normal.

A doua zi Nefes este pe cale să-l părăsească pe Tahir, când apar în fața casei Osman și toată familia Kaleli ca să-i aducă pe cei doi soți acasă. La vilă, Yigit îi face probleme lui Vedat care nu-și mai poate stăpâni nervii, și, cu toate că nu-l lovește pe copil, acesta se scapă pe el de frică. Atunci Vedat pare să-și dea seama cât de mult rău îi face copilului și că se poartă cu el la fel de dur cum s-a purtat tatăl său cu el când era adolescent. La Dagdevireni, Mercan reușește să ia singură paharul cu apă de pe masă și să bea, gest care aduce multă bucurie părinților ei.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 28 rezumat

Vedat o trimite pe Nazar acasă la ea, ca să nu fie de față când va pleca. Nefes în sfârșit stă de vorbă cu Tahir despre vizita lui Vedat. Acesta se enervează pentru că este prea puțin timp să acționeze, dar o pune pe Nefes să accepte oferta apoi plănuiește cu Ali o ambuscadă ca să-l aresteze pe Vedat. Dar destinul are propria lui cale... La vilă se ia curentul și un bodyguard aduce lumânări în camera lui Yigit. Însă afară e o ploaie cu tunete și fulgere și copilul este speriat. Una din lumânări cade jos și perdeaua ia foc. Yigit nu poate ieși pentru că ușa este încuiată....

 Dacă Yigit va fi salvat și de către cine, dacă Vedat va mai pleca în America și dacă Mercan va spune adevărul, vom afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 27 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 29 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












Patria mea esti tu, ep. 33 rezumat

Patria mea esti tu, ep. 33 rezumat

Azize, auzind că soțul ei este viu, se decide să plece din locul în care se află aproape sechestrată (sediul bandei celor numiți Dagistanli), dar femeile de acolo îi spun că nu este posibil. Totuși ea caută o cale de a pleca. Lui Leon i se trasează noi sarcini în Izmir, inclusiv prinderea lui Halit Ikbal, moment în care el zâmbește discret, pentru că este probabil singurul grec care știe că Hilal se ascunde sub acest pseudonim. Acasă la Cevdet, surorile se ceartă de la incidentul cu banii luați de Yildiz, care nu a mai putut pleca la Atena din cauza lui Hilal. Acum toată lumea află că Yîldîz era îndrăgostită de Ali Kemal, iar bunica începe să sufle greu auzind așa ceva.

Azize stă de vorbă cu un bărbat (prieten cu Cevdet în sezonul I, cel cu care se întâlnea în secret) căruia îi scoate un glonte dintr-o rană, iar acesta îi spune că va trebui să plece și apoi să ducă un mesaj lui Hamilton, Azize întreabă de ce tocmai Hamilton, despre care știa că este spion englez, dar bărbatul îi spune că e planul lui Dumnezeu. Apoi ni se arată cum Azize, după ce Cedvet fusese rănit, se decide să plece de acasă ca să ajute răniții deși bunica îi spune să n-o facă. Probabil că vestea că ea ar fi murit a fost adusă de Tevfik, ca s-o despartă de familie și s-o oblige să revină la el.

Patria mea esti tu, ep. 33 rezumat

O tânără care face parte din banda lui Dagistanli merge cu o trăsură într-un loc cunoscut de foarte puțini, dar îl omoară pe vizitiu când observă că acesta lasă urme pe drum (ca să se știe unde este ascunzătoarea bandiților). După ce fata ajunge la tabără, Azize este deja pregătită să plece cu o căruță de provizii, ascunsă printre coșuri. În acest timp Cevdet stă de vorbă într-un birou cu Hamilton, dar brusc i se face rău și cade jos tremurând, având o nouă criză datorată stresului și durerii sufletești. Azize își amintește cum a născut un băiat pe care l-a botezat Mehmet, dar uitând unde se află tușește iar tânărul și femeia care mână caii de la căruță o aud, deși încă nu suspectează că ar fi o persoană ascunsă sub păturile care acoperă alimentele. Dar Kerim, băiatul, știe de Azize.

Leon se duce acasă la Cevdet și stă de vorbă cu Yîldîz spunându-i că Ali Kemal se însoară ca s-o uite, și că deși o iubește, o roagă să-și ducă viața mai departe. Căruța cu provizii ajunge la Izmir, Azize coboară fără să fie observată, și apoi Kerim o ia înainte conducând-o spre locul unde știe că se află Cevdet. Azize chiar îl vede și îl strigă, dar Hamilton se află în spatele ei și îi pune o batistă la nas. Azize adoarme instantaneu. Cevdet o auzise și acum o căuta dar tot Hamilton îl face să se oprească spunându-i că i s-a părut. Apoi Charles se duce la spital, unde a fost adusă Azize, și când ea își revine îi spune că soțul ei este în regulă, dar că trebuie să lase să se creadă că ea a murit, pentru că așa este mai bine.

Hilal și cu unul dintre muzicanți, cu Mehmet, caută o peșteră unde au auzit că ar fi ascunse arme și ei vor să le găsească înaintea grecilor. Când găsesc acea peșteră, la intrarea ei este un băiețel care îi conduce pe cei doi la un grup mai mare de copii. Niște soldați îi văd și încep să tragă. Hilal fuge prin pădure iar Mehmet trebuie să aibă grijă de copii, să-i ducă undeva în siguranță. Hilal aleargă, dar la un moment dat se oprește pentru că nu se mai aud împușcături. În spatele ei este Leon. Cei doi se regăsesc, la fel de îndrăgostiți ca în trecut, și stabilesc să-și dea întâlnire la locul lor știut, dimineața.

Patria mea esti tu, ep. 33 rezumat

Cevdet scapă de la execuție pe un soldat grez, Spiros, care, sensibil fiind voise să se sinucidă șiîi spune că de acum înainte va fi sub comanda lui directă. Seara, Yildiz este pe stradă, beată, și o abordează un tip, dar fiul lui Filipos, Aleksis, îl ucide. Fata se sperie și fuge, în timp ce beizadeaua zâmbește satisfăcut. Leon văzuse scena și îl informează pe general, care își pălmuiește fiul chiar de față cu Leon. Hilal îi aduce pe copiii de la peșteră acasă. În timp ce surorile se ceartă, pentru că Yîldîz nu vrea acei copii acolo, bunica începe să vorbească și spune că ea vrea să rămână toți acolo. Cevdet vine acasă, iar Azize privește din curte, pe geamuri, fără să fie observată. Când Cevdet îi găsește pe copii, spune și el că nu vrea să stea acolo, dar promite să aibă grijă de ei. Lui Yîldîz îi este rău de la cât a băut iar Cevdet le spune fetelor că o să le mărite ca să nu îi mai facă probleme.

Azize pleacă din curte, și apoi își amintește că l-a pierdut pe Mehmet în valuri. Însă cum merge ea așa, prin noapte, fata care fusese la tabăra Dagistanilor și care o voia moartă, îi pune țeava puștii la spate...


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Patria mea esti tu, ep. 32 tr                                     urmează: Patria mea esti tu, ep. 34-35 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin