joi, 1 septembrie 2011

Spania 2011. Optionalele de Barcelona.

Cum ziceam si ieri, in zilele sejurului din Calella (se citeste Caleia) am mers in toate optionalele, atat in cele incluse in pret cat si in cel oferit de catre ghidul nostru, Ionut Tanase. O parere de rau am ca optionalul "Seara flamenco" nu s-a mai tinut din lipsa de doritori. Dar cred ca era interesant de participat la asa ceva - ni s-a spus ca era o cina servita in stil medieval, cu spectacol pe masura. Mie una, sigur mi-ar fi placut sa particip la asa ceva, chit ca m-as fi dus imbracata in blugi :)

Asa ca dupa prima zi de relaxare au urmat 3 zile de colindatura in lung si-n lat prin Barcelona. In primul optional am vizitat Sagrada Familia, catedrala devenita simbol al Barcelonei, proiectata de celebrul arhitect Gaudi,care are un stil aparte, el avand un soi de obsesie de a evita colturile si muchiile pe cat posibil, am vizitat stadioanele Camp Nou si stadionul Olimpic - un fel de a zice "vizitat", pentru ca intrarea costa 23 de euro, doar le-am vazut pe exterior, am vazut Piata Catalunyei si de aici am hoinarit prin Cartierul Gotic pana in Rambla, iar eu - iarasi am iesit din grup si am luat-o aiurea, pe unde mi-a dictat mie instinctul :) - am fost spectatoare la concertul stradal al unui grup muzical care-si promova un cd si care mi-a incantat auzul (si de ce nu? si privirea) cu o muzica pe care daca o auzeai, era imposibil sa nu vrei sa dansezi.

In ziua urmatoare, mai precis seara, pe la ora 9, am mers in Piata Spaniei, o zona foarte frumoasa a Barcelonei, unde am vazut spectacolul de lumina si culoare al fantanilor arteziene, spectacol care l-a inspirat pe Freddie Mercury sa compuna melodia Barcelona cantata in duet cu soprana Monserrat Caballe.

In optionalul oferit de ghid am vizitat parcul Guell, decorat de acelasi Gaudi, am mers pe dealul Tibidabo (se citeste Tibidavo) la manastirea gotica de pe varf, de unde am admirat Barcelona in toata splendoarea sa - si uite cum s-a implinit dorinta mea de a avea in aceasta vara Barcelona la picioare :)) - si am fost sa vad si eu acvariul, ca sa pot face comparatie cu acvariul din Creta, vizitat in vara trecuta si despre care ni s-a spus ca este al doilea ca marime din Europa, dupa acesta spaniol. Parerea mea, acum ca le-am vazut pe ambele, este ca in cel catalun spatiul este generos, dar in cel cretan sunt mult mai multe specii de fauna marina.

Si acum o sa las pozele sa vorbeasca in locul meu.

Cladiri cu un stil arhitectonic avand accente maure.


dreapta - fantana din Piata Catalunyei

stg - cladire cu birouri in forma de proiectil, supozitor, sau orice vreti voi :))


stg - cladire proiectata de Gaudi.
dr - felinar stradal proiectat de Gaudi








Fantanile din Piata Spaniei:





























Parcul Guell










stg - sala coloanelor din parcul Guell
dr - catedrala de pe Tibidabo










stg - interiorul catedralei
dr - Barcelona vedere de ansamblu





Acvariul

 Video: acvariul



Fantanile arteziene:


Barcelona by night, in special cladirea-supozitor



Bonus: Freddie Mercury si Montserrat Caballe




Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.



miercuri, 31 august 2011

Spania 2011. Calella - ziua 5.

In prima zi puteam sa merg la plaja, dar am preferat sa ma odihnesc si sa fac un tur de orizont prin statiune, sa vad magazinele si preturile sa-mi dau seama cam cat imi pot permite sa cumpar pentru cei dragi.

Mi-a placut bucata de statiune pe care am vizitat-o si pe care am cunoscut-o cat am stat acolo, adica o saptamana.
Hotelul Continental, de 2 stele, este foarte bun pentru cei care nu au mari pretentii de la camera in care dorm, ci vor doar un pat, o masa si o baie, curate. Prosoapele s-au schimbat zilnic, asternuturile se schimbau doar lunea. Curatenie se facea zilnic. Nu aveam tv in camera si nici telefon - mie personal nici nu-mi trebuia, nu era aer conditionat si nici frigider, presupun ca nici cu pret suplimentar nu erau aceste facilitati.
Era cald si oarecum galagie noaptea, din cauza vecinilor de camera, care veneau de prin cluburi si discoteci pe la 1-2 dimineata, sau se trezeau urland beti-cui si strigand catre diversi prieteni.
Cred ca n-o sa mi se stearga prea usor din urechi dimineata in care italianul de la 3 striga in balcon de mama focului, din toti rarunchii, pe o anume "Panteeeeeraaaaa!!!". Sa tot fi fost ora 4, si cum era ziua cu optionalul de Montserrat-Andorra, nu am mai dormit nici eu, ce sa mai adorm cand trebuia sa ma trezesc pe la 5 ca sa-mi pun fizicu' la cale cu medicatie, cu cafelutza, cu alea-alea?

Asadar hotelul a fost ok pt clasificarea lui, masa - demipensiune - era si ea chiar foarte buna, insa trebuia sa mancam mereu la aceeasi masa la care eram repartizati de seful de sala, si sa venim in seria in care fuseseram programati :)) ca la sejururile prin sindicat de acum niste zeci de ani pe litoralul neaos romanesc.....

Dar am facut o cura de salate asortate, seara, am mancat si niscai caracatite si alte fructe de mare (nu dati!! :D n-am stiut, ca daca stiam, nu-mi puneam in farfurie parascoveniile alea, dar nu erau rele, sa stiti), am mancat inghetata din prafuri zilnic la cina, numai pt ca de fiecare data avea alta aroma si-mi era pofta.

Hotelul arata asa: terasa care se vedea de la geamul camerei mele :)


camera:

Baia:

Camera, spre usa:

In acea prima zi mi-am stabilit optionalele, avand in vedere ca eu nu servesc plaja cand merg in excursii pe-afara. Sunt genul care prefera sa viziteze ceva decat sa stea tolanita la soare. Asa ca programul meu avea sa fie incarcat: ziua 6 - optionalul de Barcelona, inclus in pret, ziua 7, seara, optionalul de Barcelona cu spectacolul de fantani arteziene inclus in pret, ziua 8 optionalul de Montserrat-Andorra ales de mine, ziua 9 optionalul de Barcelona 2 oferit de ghid si ales de mine, ziua 10 liber pt plaja si facut de bagaje :)

Asa ca, pana la urma era sa ma intreb la ce mi-am mai luat costumul de baie si rogojina daca nu-mi ramanea timp de plaja? Ca timpul liber il aveam de impartit intre cumparaturi si internet-cafe.

Pana la urma, in ultima zi de Calella, am mers vreo ora si ceva la plaja, m-am balacit un pic in Mediterana si m-am fript la talpi pe nisipul neasteptat de fierbinte. Adica vreau sa zic ca am crezut ca mi se face o băşică din aia urâtă in talpa, asa de rau ma fripsese nisipul.

Si asa, am reusit sa aflu si unde era plaja din statiune si sa fac si cateva poze.




In poza de aici, bietele mele picioare, greu incercate in acest circuit combinat cu sejur :DD odihnindu-se pe nisipul nu chiar foarte fin al plajei.

Maine, despre Barcelona, oras care merita numele de cel mai frumos din lume. Poate nu e singurul, dar este intr-adevar foarte, foarte frumos.


Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.


_____________________________________________________________________
R:

Oricând ai nevoie de un bilet de avion caută pe e-avion.ro. Pentru vacanța ta, cumpără bilete de avion pentru Barcelona.

_____________________________________________________________________