luni, 23 septembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 72

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului72

În care aflăm că fetița lui Ibrahim și Nigar trăiește.


Afife este trimisă la palatul sultanei Hatice și când ajunge acolo, vede că ea nu este acasă, și își dă seama că a fost prinsă într-o capcană. La palatul regal, Hurrem îi dăduse drumul lui Firuze, totul fusese pus la cale doar pentru a-i demonstra că poate să-i ia viața oricând dacă dorește. Apoi cele două femei jură că aceea care nu va fi primită de sultan în noaptea de joi, va bea o sticluță cu otravă.

episodul următor: Suleyman Magnificul ep. 73

Când Firuze se vede din nou cu Suleyman, acesta o întreabă de ce este tristă, dar ea răspunde evaziv și nu-i pomenește despre cele petrecute. Însă el îi vede semnul lăsat de sfoară pe gât. Mai târziu Suleyman merge la Hurrem să se intereseze de Cihangir, iar ea îi spune că fiind joi se vor vedea diseară, dar sultanul doar îi zâmbește. Când Hurrem ajunge la ușa sultanului i se spune că nu poate fi primită pt că acolo se află deja Firuze. Atunci ea decide că viața ei nu mai are nici un rost și se hotărăște să bea otrava, dar Afife o determină să renunțe la acest gest, spunându-i că are cinci copii care au nevoie de ea.

Helena este adusă în haremul lui Mustafa, dar ea încă nu știe cine este prințul și încearcă să evadeze din harem. Mahidevran o supraveghează crezând că ar putea fi o altă spioană de-a lui Hurrem, după care află că s-a înșelat. Când Helena merge la halvet și vede cine este, de fapt, prințul, primul impuls este de furie, după care începe o frumoasă poveste de dragoste între cei doi.

Nigar și Ibrahim se întâlnesc din nou prin palat iar Nigar nu scapă ocazia de a-i reproșa pașei că nu a avut grijă de copilul lor. Atunci el îi spune să se mărite cu Rustem Pașa și să plece. Când acest lucru ia amploare și se încearcă concretizarea acestei nunți, Rustem, care nu este de acord să fie soțul lui Nigar, spune că sultana Hurrem nu va permite această nuntă. Sultana află despre aceste planuri de la cumnata sa, Hatice.

Suleyman îl dă spre educare lui Rustem pe Mehmet, dându-i de înțeles băiatului său că s-ar putea ca într-o zi să rămână pe tronul imperiului în locul său. Dar se pare că soarta are alte planuri cu acest copil al lui Suleyman. Deodată Mehmet face febră și se îmbolnăvește.

Fatma este însărcinată cu prințul Mustafa, care însă e îndrăgostit de Helena.

Episodul se încheie cu Hurrem mergând într-o cameră secretă a palatului unde se află copilul lui Nigar și Ibrahim. 



Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".


Produse evoMAG.ro






sâmbătă, 21 septembrie 2013

Conspiratia iataganelor, ep. 3

Patrona Halil plânge după fratele său, Sencer. Pe rând, în piațetă apar ieniceri și demnitari, lume strânsă să vadă ce se petrece. Canseza este și ea acolo și urmărește totul mai de la distanță. Marele Vizir spune că el l-a spânzurat pe ticălos pentru uciderea șeicului și a unei femei însărcinate. Drept exemplu, Marele Vizir Ibrahim cere ca acel cadavru să rămână acolo o vreme.

episodul următor: Conspiratia, ep. 4

Mai apoi, Murat, care și-a recunoscut fapta dar este dorit de Vizir pentru a fi omorât, e fugărit de ieniceri prin oraș iar la un moment dat unul dintre ei, aflat pe o clădire, reușește să-l străpungă cu o săgeată în umăr. Murat rupe săgeata apoi fuge mai departe, dar este ajuns din urmă de doi ieniceri. Scoate iataganul și pornește să lupte cu cei doi, până când un al treilea îl doboară lovindu-l la ceafă. Este gata-gata să fie omorât când apare Canseza, care îl urmase îndeaproape pe tot drumul, și îl salvează. Toată scena este însă observată de un ienicer care pare mort, dar stă nemișcat, lipit de un perete, exact în poziția în care a căzut, lovit fiind de Murat.

Canseza îl duce pe fostul căpitan într-un grajd plin cu fân, îi scoate săgeata și îi aplică o pomadă pe rană. În tot acest timp cei doi se simt foarte atrași unul de altul, însă lucrurile se rezumă la un joc al privirilor. Apoi Canseza pleacă, el trebuind să mai rămână pe loc până la vindecare.

În acest timp Mehmet, fiul șahului Iranului, este bolnav, la han, cu febră și tușește. Canseza îl îngrijește și pe el, îi dă un medicament și haine să se schimbe.
În toiul nopții, Patrona merge și-l dezleagă pe fratele său, apoi îl duce și îl îngroapă. După aceea îi spune iubitei sale ce a făcut iar ea se arată îngrijorată pentru că a încălcat porunca de a fi lăsat acolo. 

La un moment dat, Patrona este chemat de către Canseza într-o încăpere unde se află un fel de tron, luminat de razele soarelui doar din spate, în așa fel încât cine s-ar așeza pe el ar fi greu de deslușit. Apare un bărbat care se așează pe acel scaun, dar Patrona nu reușește să-i distingă trăsăturile. Este Kasîm, care-i cere să i se alăture pentru că știe cine i-a omorât fratele. Halil crede că despre marele vizir Ibrahim e vorba, dar Kasîm îl asigură că nu acesta are vreo vină legat de moartea fratelui lui, ci că este soțul femeii însărcinate pe care el a ucis-o. Patrona se pare că acceptă propunerea lui Kasîm, dar nu este de acord să-l prindă și să-l predea pe Murat acestuia, ci vrea ca el să-și răzbune fratele cu mâinile sale. Târgul se face, Patrona dezvăluind că îl va atrage pe Murat către el dezgropând-o pe soția lui. După ce Halil pleacă, rămân cei doi frați între care are loc o discuție în contradictoriu, Canseza nemaifiind de acord cu fratele ei în privința modului cum are acesta de gând să răzbune moartea tatălui lor. Acum ea înțelege cine a omorât-o pe soția lui Murat și că fratele ei stă în spatele unor lucruri foarte murdare.

Discuția se termină, dar acum fiecare are propriile păreri. Ea pleacă din încăpere, dar Kasîm, prevăzător, îl pune pe Mîrza drept iscoadă pe urmele ei, și astfel o vede intrând în grajdul în care se află Murat. Mîrza ascultă ce vorbesc cei doi, până când un copil de afară vorbește tare și îl descoperă, fiind nevoit să fugă. Atunci Canseza își dă seama că a fost descoperită. Murat fuge din grajd, iar Mîrza merge imediat la Kasîm să-l informeze despre ce face sora sa. Din acest moment încolo, Kasîm se va arăta foarte prevăzător cu ceea ce va spune sorei sale și o va urmări îndeaproape, sfătuind-o să se mute la el.

Halil și două ajutoare merg în cimitir să o dezgroape pe Gongianigar. Murat apare și el imediat după ce este săpată groapa și deja sicriul este vizibil. Îi omoară pe cei doi și se îndreaptă către Patrona, care este beat, și după o scurtă luptă inegală - unul cu iataganul, celălalt cu lopata - Murat îl împinge pe Patrona în groapă și dă pământ peste el. Mai mulți ieniceri apar înarmați, ținând torțe în mâini. Murat reușește să ia două torțe de la ei și să se apere o vreme, dar aceștia fiind mulți, îl doboară și îl duc la închisoare unde va fi ținut legat.


Pentru alte episoade din serialul Conspirația iataganelor, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube și de pe national TV online