duminică, 28 decembrie 2014

Tradarea episodul 54, rezumat




La ședința CA Cemile își ține promisiunea făcută anterior și își dă demisia. Nici unui membru al consiliului pare să nu-i convină situația, cu excepția lui Kenan. Acestuia, înainte de închiderea ședinței, i se aduce o scrisoare care dezechilibrează totul. Kenan se înfurie și se răzbună pe cine îi iese în cale, pe servitoarea propriei case și pe Selma, pe angajații lui. La următoarea ședință, spre surprinderea tuturor, îl propune pe Ali drept manager general.

vineri, 26 decembrie 2014

Tradarea episodul 53, rezumat




Ali se ia de Kenan și e aproape să-l bată. Carolin strigă la ei să înceteze apoi îi spune lui Ali că Selma este în cameră. Întră cu toții în camera de hotel și discută despre al cui ar fi micul Mustafa, al lui Ali sau al lui Ekber? După care subiectul se învârte în prietenia dintre Kenan și Carolin. Kenan se disculpă spunând că totul are la bază o colaborare profesională și până la urmă o determină pe Selma să se îndoiască de ceea credea ea, că ar fi ceva între carolin și soțul ei.