sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Yaman episodul 28 rezumat




Orkun și Ada apar la petrecere iar Orkun face prezentările. Toată lumea este stânjenită, Asîm aproape că nici nu vrea să dea mâna cu fata, iar Sude îi strecoară printre dinți lui Orkun că lucrează pe cont propriu și asta nu e pe placul ei, dar de fapt toată întâmplarea îi convine de minune și va acționa în secret în așa fel încât să încurce și mai mult lucrurile. Astfel, deși se dorea să rămână un secret, toată lumea află ultima bârfă, că Ada ar fi fata marelui AȘK. Asîm pleacă acasă și o sună pe Reyhan Arsen acuzând-o că joacă un joc periculos dar că nu și-a găsit omul și cerându-i să fie de acord cu un test ADN. Reyhan, care habar nu avea ce se petrecuse cu puțin timp înainte și care cade în capcana întinsă de nimeni alta decât Sude, este uluită auzind ce-i cere Asîm și nu este de acord cu testul, apoi când vine acasă Ada, se enervează pe ea și îi spune că a doua zi va pleca înapoi la Londra.

joi, 1 ianuarie 2015

Tradarea episodul 56, rezumat




Ali și Cemile pleacă acasă, iar Berrin vine și ea în urma lor, plângând, de teamă să nu se răzbune Hakan pe ea. Mai târziu va dori s-o vadă pe Zehra dar nu va reuși. Colega ei merge la Ahmet acasă și îi spune că Berrin a fugit de la Hakan, la mama ei. Inspectorii veniți la fabrică găsesc o serie de nereguli despre care Cemile nu are habar. Soner îi cere servitoarei Nazlî să ia din salon toate fotografiile cu Aylin.