vineri, 31 iulie 2015

Visul unei dimineti de vara





Visul unei dimineti de vara
Era trei și jumătate dimineața. Laura intră încet pe ușă, puse valiza securizată cu benzi de plastic pe pardoseala din hol, aprinse lumina apoi se descălță și se îndreptă, desculță, către dormitor, cu bagajul mic în mână. Scoase din geantă laptopul de voiaj, îl aruncă pe fotoliu, apoi se dezbrăcă, adună hainele de pe jos care aterizară direct în cuva mașinii de spălat și intră la duș. Un musafir care ar fi intrat atunci în camera ei ar fi auzit acest dialog:
- Bine-ai revenit acasă, tinere!, spuse laptopul mare, de pe biroul din lemn de nuc, care rula un screensaver.
- Bine te-am regăsit, doi-trei-zero, răspunse notebookul de voiaj.
- Ce-ai văzut în concediu, ăă? întrebă doi-trei-zero cu vocea ușor plictisită de o conversație pe care o susținea din pură politețe.

joi, 30 iulie 2015

Inima de frate * Kuzey Guney - episodul 8 rezumat (episoadele 19, 20, 21 pe Acasa TV)





Inima de frate * Kuzey Guney - episodul 8 rezumat (episoadele 19, 20, 21 pe Acasa TV)
Cemre și Guzey se ceartă pe scările vilei Sinaner, el crezând că Cemre și-a petrecut noaptea alături de Barîș sau de cine știe ce invitat. Cemre se duce cu taxiul acasă apoi se pune pe plâns, dându-și seama că Guzey are o relație cu Banu. Mama ei, deși nu era de acord cu atracția fetei pentru Guzey, o compătimește și este alături de ea în această decepție. Banu va dori să știe dacă Guzey îi va povesti lui Cemre despre faptul că s-au culcat împreună, apoi se răzgândește în privința reclamei și îl pune pe Barîș s-o scoată pe Cemre din ea. Bărbatul nu mai înțelege nimic, după ce tot Banu îi ceruse s-o angajeze pe fată, iar acum n-o mai poate suferi. Mai târziu, Barîș discută cu Attila Sinaner și vede că și el vrea să fie anulată reclama cu Cemre, dar lui nu-i convine această anulare, pentru că avea un contract și astfel va pierde bani.