luni, 1 aprilie 2019

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Recunosc că până de curând nu țin minte să fi avut vreodată săpunuri cu miere sau cu lăptișor de matcă în casă. Dar de când cu campaniile Apidava Cosmetic line prin bunăvoința Brander, folosesc săpunuri naturale cu ingrediente apicole și las deoparte orice altceva în favoarea lor.

Să vedem, așadar, care sunt beneficiile mierii încorporate în săpun


Mierea este unul dintre cei mai vechi îndulcitori de pe pământ. Albinele fac mierea din nectar, pe care îl obțin din polenul florilor, iar acest nectar conține aproape 600 de compuși. Avem nevoie de albine, deci hai să facem tot ce putem pentru a le salva și a le ține aici pe acest pământ, pe lângă noi.

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Mierea este un excelent emolient. De asemenea, mierea este extrem de hidratantă și ajută la menținerea pielii hidratate. Această umiditate și elasticitate ajută să dați pielii strălucirea ei naturală și aspectul sănătos.
Mierea are un complex de antioxidanți, ceea ce înseamnă îmbătrânire mai lentă, mai puține riduri, mai puține leziuni cauzate de radicalii liberi. De fapt, cercetările actuale au stabilit eficacitatea mierii ca formă naturală de protecție solară, ajutând la protejarea pielii de efectele nedorite ale razelor soarelui, care ar putea duce la cancer.
Deoarece mierea este anti-bacteriană, este utilă în tratarea acneei și ajută la limitarea altor iritații bacteriene pe piele. Mierea este cunoscută ca având calități anti-microbiene, menține pielea hidratată, proaspătă și previne uscarea. Este folosită pentru tratarea zgârieturilor, arsurilor minore, durerilor de gât și a diferitelor infecții bacteriene, are proprietăți antioxidante naturale care distrug agenții chimici biologic distructivi.
Mierea furnizează pielii cantități suficiente de nutrienți pentru creșterea țesuturilor noi. De asemenea, vă ajută să vă protejați pielea în timp ce vă aflați la soare și ajută la întinerirea pielii pentru un aspect mai tânăr și mai suplu.
Unul dintre ingredientele naturale excelente pentru îngrijire, dar și pentru curățare și pentru eliminarea bacteriilor este propolisul. Considerat un adevărat antibiotic natural, acesta dublează efectele antiseptice și antiacneice ale mierii.

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Mai puternic decât mierea este lăptișorul de matcă, supranumit și fântâna tinereții.

Lăptișorul de matcă are beneficii uimitoare ale pielii și sănătății. Cel mai cunoscut și apreciat efect este cel anti-îmbătrânire, hidratant, vindecător, nutrient pentru piele. Miraculosul lăptișor de matcă a fost folosit din cele mai vechi timpuri. Puterile sale de vindecare a pielii au fost folosite pentru multe afecțiuni. Lăptișorul de matcă este o secreție a reginei unui stup care este folosită pentru a hrăni larvele și albinele adulte care vor deveni regine.
Lăptișorul de matcă conține vitaminele din complexul B, aminoacizi, acizi grași, minerale, enzime, are proprietăți antibiotice naturale și antibacteriene. Lăptișorul de matcă este cea mai cunoscută substanță anti-îmbătrânire și are un aport extraordinar de nutrienți pentru piele. Ajută pielea sensibilă, uscată, sau cu acnee să se vindece și să arate normal, diminuând ridurile fine.

De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Așa că, având în vedere beneficiile produselor apicole pentru piele și nu numai, mi se pare firesc să îmi doresc să folosesc în continuare săpunurile naturale cu ingrediente apicole comercializate de Apidava. Toate au formă hexagonală și un miros foarte plăcut. Sunt spornice, nu sunt prea moi, datorită adaosului de ceară de albine și au un preț foarte accesibil. Pachetul primit conține un săpun cu miere și propolis, un săpun cu miere și lăptișor de matcă și un săpun cu miere și ceară. Ele vin ambalate în celofan, cu o etichetă detaliată pe una din părți. Săpunurile naturale cu ingrediente apicole de la Apidava sunt spornice, au un miros foarte plăcut și proprietăți pe care alte săpunuri nu le oferă.


De ce sa folosesti sapunuri naturale cu ingrediente apicole?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











sâmbătă, 30 martie 2019

Curcubeu literar - galben

Curcubeu literar - galben

Iată am preluat și eu o provocare literară, Curcubeu literar de la Dorina Dănilă. Și pentru că prima postare pe care am citit-o din această leapșă era ziua galbenă, așa încep eu acest curcubeu. Sper să nu fie vreo regulă care să mă oblige să postez în ordinea ROGVAIV-ului, nu de alta, dar s-ar putea ca pe la indigo-violet să am o dilemă...:)

Așadar încep cu galben pentru că este una dintre culorile mele preferate și pentru că de-a lungul vremii a fost culoarea cu care mi-a venit cel mai bine, la haine. Am avut un deux-pieces galben, o sumedenie de tricouri galbene și visez la un mantou galben, dar având în vedere că încă fac naveta la serviciu, mă gândesc că e o culoare prea deschisă și sensibilă la "curățenia" din microbuze ca să nu-mi fie milă de bietul mantou în culoarea soarelui. Las mantoul pentru alte vremuri.

Galbenul, spiritual vorbind, este culoarea centrului energetic asociat cu plexul solar, numit Manipura Chakra și este legată de claritate în acțiune și gândire, încredere personală, bunăstare. Galbenul este culoarea cea mai vizibilă a spectrului solar, sare în ochi, cu alte cuvinte, de aceea este foarte des folosită pentru a sublinia ceva sau a atrage atenția asupra unui anunț, de exemplu. De multe ori, etichetele cu prețuri reduse la marketuri sunt scrise pe fond galben sau cu litere/cifre galbene. Și în natură galbenul este un avertisment, de pericol, de cele mai multe ori, de exemplu desenul galben de pe salamandră.

Galben este aurul, șofranul și gălbenușul de ou, galbenă este Luna, stelele, lămâia și mierea de albine.

Acestea fiind zise, am căutat în biblioteca mea cărți cu coperta și cotorul galben, sau măcar cotorul să fi fost de această nuanță. Chiar a fost o provocare, pentru că n-am găsit așa de ușor ceea ce căutam, spre mirarea mea, care aveam impresia că voi găsi 4-5 cărți galbene dintr-un foc.

Curcubeu literar - galben

Așadar:

Aurelia Grosu, Ești mai puternic decât crezi, editura Self Publishing. O carte motivațională autobiografică, de excepție, recomand lectura.
Roberto Bolano, Detectivii sălbatici, editura Univers. Bolano e un autor latino-american, cu o scriitură de aur de 24 de carate. Aici contează stilul, nu acțiunea, neapărat. Omul a scris romane de mare calibru, care ar fi meritat un Nobel.
Wilhelm Stekel, Psihologia eroticii feminine, editura TREI, carte non-fiction.
Victoria Lamb, Secretul reginei, Grupul editorial Litera. Încă nu am citit-o, bănuiesc că este un young-adult de aventuri, dar e posibil să mă înșel și să fie o carte în genul celor de Dumas.
Harold Robins, Piranhas și Betsy, scoase la fosta editură Olimp, cărți apărute după 1990. Un autor bun, cu un stil dur, mai ales în tușele erotice ale romanelor sale. Scrie despre culisele anumitor profesii, legate de modă, industria de automobile, publicitate, televiziune, etc.
Mark Twain, Selected stories, carte în engleză, publicată la editura Sigma, pentru uzul elevilor și nu numai.
J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară, o versiune publicată mai demult la editura Univers. Eroul, Holden Caulfield, este un adolescent în perioada critică a devenirii sale și drumul către maturitate trece prin fuga de acasă și o traumă psihică.

Titluri de cărți și filme care conțin cuvântul galben (aur):

Trandafirul galben (film de aventuri din seria Mărgelatu)
Rolls Royce-ul galben (văd pe goagăl că este film, deși aș fi băgat mâna în foc că e și carte)
Misterul camerei galbene, de Gaston Leroux.
Busola de aur - carte și film de aventuri pentru copii (fantasy).
Creanga de aur, Mihail Sadoveanu, roman cu trimiteri esoterice.
Aurul incașilor, Clive Cussler, roman de aventuri.

Provocarea are loc pe Instagram dar și pe bloguri și este însoțită de hashtagul #rainbowbookschallenge.
Dacă-ți place leapșa, preia și tu!

 urmează: Curcubeu literar - verde 

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin