miercuri, 22 iulie 2020

Cum iluminezi o sufragerie cu lampadare

Cum iluminezi o sufragerie cu lampadare

Când vine vorba de home decor, alegerea de iluminat interior face posibilă crearea de spații și adăugarea de căldură în fiecare cameră. Există o mulțime de opțiuni de iluminare pentru sufrageria dv - candelabre, aplice de perete, veioze și lampadare, acestea din urmă fiind cele mai versatile, deoarece puteți așeza un lampadar pe un spațiu gol. Există o varietate de modele și stiluri disponibile pe piață care pot completa aspectul unui design interior și care se potrivesc oricărui buget.

Eu însămi mi-am redecorat casa anul trecut și am ales pentru iluminat soluții pe care nu le-am mai avut niciodată în trecut. Am cumpărat două lampadare de pe eOrion.ro (dacă vă plac produsele lor, pot fi găsiți de luni până vineri între orele 7-18.00 la numărul de telefon 0744.33.14.14), din care unul pentru hol și celălalt pentru sufragerie, și nu-mi pare rău deloc de alegerea făcută.

Sufrageria, adică locul în care ne distrăm cu prietenii și familia, locul în care ne relaxăm, ori ne delectăm cu o carte bună, și chiar luăm masa la ocazii speciale, are nevoie de iluminare atent planificată pentru viața de zi cu zi. De la iluminarea fotografiilor de familie și a lucrărilor de artă de pe pereți până la furnizarea de lumină suficientă atunci când copiii își fac temele, hai să explorăm posibilitățile de iluminat care îți fac viața frumoasă zi de zi.

Iluminarea sufrageriei


Cum iluminezi o sufragerie cu lampadarePrimul pas, cel mai important în iluminarea unei camere de zi, este să descoperiți modul în care folosiți spațiul. De la citit la relaxare, configurați-vă iluminatul ca să vă ajute, nu să reprezinte un element redundant și inutil. Pentru mulți dintre noi, sufrageria este camera în care ne uităm la televizor. Televizoarele își aprind propria lumină, așa că este important ca iluminarea camerei să nu intre în conflict cu ecranul TV, provocând o strălucire care să interfereze cu emisiunea preferată și care astfel devine agresivă pentru ochi. Lumina poate proveni dintr-o varietate de surse de iluminat, cum ar fi veiozele clasice, sau cele gen reflector orientate spre ecranul televizorului și chiar spre fereastră. Asigurați-vă că poziționați corpul de iluminat astfel încât nici o lumină să nu bată direct spre ecran. Iar dacă aveți un spațiu generos, un lampadar metalic auriu, cu mai multe becuri sub formă de lumânare, așa ca acesta din poza alăturată, va da o notă de bun gust și eleganță sufrageriei dv.

Unde să amplasați lampadarele


Puteți poziționa lampadarele aproape oriunde într-o cameră, dar niciodată să nu le puneți în mijlocul zonei de trafic, pe locurile de trecere dintr-o cameră în alta. Iată câteva idei bune de urmat pentru a vă ghida cum să vă poziționați cel mai bine lampadarul în camera de zi împreună cu alte corpuri de iluminat:

Cum iluminezi o sufragerie cu lampadare- așezați una sau două lămpi pe mese și pe orice rafturi sau colțuri ale mobilei din camerei de zi.
- montați veioze mari sau lampadare pe ambele părți ale șemineului.
- poziționați lampadarul în lateralul scaunului sau locului de citit, așa cum se observă în fotografia alăturată, cu un lampadar metalic cu abajur din sticlă mată sub formă de floare, lângă un fotoliu baroc cu accente Chesterfield pe tapițeria de catifea a spătarului.
- așezați un lampadar în spatele sau lângă televizor. Acest lucru va reduce strălucirea și va înmuia contrastul.

Puteți utiliza lampadarul de podea pentru a defini un spațiu de conversație confortabil, cu o masă de cafea mică și câteva scaune. Puteți chiar să îl asociați cu o plantă ornamentală și să creați un efect dramatic, deoarece lumina și abajurul aruncă umbre peste frunzele plantei. Un lampadar poate fi amplasat direct sub un tavan ornat sau lângă o fereastră bogat ornamentată cu plante ori cu perdele și draperii luxuriante.

Lampadarele sunt foarte ușor de poziționat în casă și sunt foarte versatile, deoarece pot fi amplasate aproape oriunde există un spațiu, sau pot fi mutate dacă simțiți că trebuie să redecorați casa ori doar o anumită porțiune. Deci, dacă doriți o modalitate rapidă și ușoară de a adăuga căldură și farmec în camera de zi sau în orice zonă de acasă, montați un lampadar și fiți uimit de transformarea pe care o puteți face cu foarte puțin efort!

Sursă foto 1 Andreas Göllner from Pixabay



Tu ai lampadare în sufrageria ta?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet







marți, 21 iulie 2020

Blestemată. Recenzie serial



Blestemată. Recenzie serial
sursa - youtube trailer
Titlul original: Cursed
Traducere: Blestemată
Gen: aventură, istoric, dramă, fantasy
Episoade: 1 sezon, 10 episoade a cca 50 de minute
Creatori: Frank Miller, Tom Wheeler
Producție: Alex Boden, Netflix, UK 2019
Regizor: Jon East, Daniel Nettheim și alții
Scenariul: Frank Miller, Tom Wheeler și alții
Distribuția: Katherine Langford (Nimue), Devon Terrell (Arthur), Gustaf Skarsgård (Merlin), Catherine Wilson (Lenore)
Difuzat pe Netflix

În vacanță fiind, mă plictiseam și m-am hotărât să văd acest serial, deși, de obicei, prefer serialele cu mai multe sezoane. Blestemată mi-a plăcut. Să zicem un 8 stele din 10, sau 4 din 5. Dar mie îmi place genul acesta de seriale, așa că probabil cei care nu înghit fantasy story-urile vor arunca în mine cu roșii stricate :)

Pe scurt, serialul este despre Uther Pendragon, Merlin, Arthur și mai ales despre o anume Nimue, adolescentă cu anumite puteri magice. Dar... pentru că există un mare dar, Merlin e un tip bine, bețiv, care de ani de zile și-a pierdut puterile magice și de aceea își îneacă amarul în băutură, Uther Pendragon este de fapt, copilul unui țăran luat de la sânul mamei lui adevărate, la naștere, pentru că fiul reginei-mamă se născuse mort și era neapărată nevoie de un moștenitor, Arthur este un hoț care cutreieră drumurile Angliei și prădează ce-i iese în cale, dar mânuiește bine sabia, iar Nimue este fiica unei vrăjitoare Fey și a lui Merlin, fiică ce are și ea puterile mamei sale, dar un demon deghizat în urs o marchează cu ghearele pe spate când avea vreo 3-4 ani și astfel toată lumea crede că este blestemată și că întunericul i-a pătruns în sânge. Nimeni nu o vrea, toți fug de ea, dar fata are un alt destin și este aleasă un fel de regină Fey.

Blestemată. Recenzie serial  Blestemată. Recenzie serial

sursă foto: netflixlife.com                                       sursă foto: metro.co.uk

Ce sunt Fey-ii? Niște alt-fel-de-oameni care au puteri magice (unii) și sunt mult mai apropiați de natură decât oamenii obișnuiți. Uther Pendragon vrea să-i stârpească pe acești Fey ca să obțină o sabie magică a puterii (Excalibur, dar numele sabiei nu este niciodată menționat în serial) și face asta cu ajutorul bisericii și a facțiunii ei luptătoare, Paladinii Roșii, niște călugări belicoși și sângeroși, care pare-mi-se doar declarativ cred în Dumnezeu, că de altfel, sabia și uciderea tuturor celor considerați inamici, inclusiv femei și copii, este meseria lor. Paladinii sunt conduși de părintele Carden (Peter Mullan) și aprobați tacit de regele Uther Pendragon (Sebastian Armesto), și sunt supervizați cumva de un anume călugăr cu lacrimi (pictate cu roșu închis sub pleoape), călugăr care are onoare și principii dar nu știe că amicii lui, Paladinii, sunt nemiloși și cruzi peste măsură. Când află acest lucru, călugărul înlăcrimat pare să nu mai fie dispus să-i ajute pe paladini.

Excalibur este o sabie a puterii, singura rămasă de pe vremuri imemoriale, o moștenire a poporului Fey. În realitate, ea a aparținut lui Merlin, care a trăit nenumărate vieți de-a lungul secolelor, și care i-a dăruit purtătorului ei o magie de poveste. Dar într-o zi Lenore îl cunoaște pe Merlin în urma unei lupte, când el trage să moară, sabia fiindu-i înfiptă vertical în jumătatea dreaptă a corpului. Lenore scoate sabia din carne și îl vindecă pe magician, dar odată cu sabia toate puterile lui Merlin dispar. După o perioadă de iubire, Lenore ascunde sabia și astfel cei doi îndrăgostiți se ceartă, Merlin pleacă iar Lenore se mărită cu cel sortit de clanul ei. Însă copilul pe care-l naște este Nimue, fata lui Merlin. Când aceasta este o frumoasă adolescentă, Paladinii dau o raită prin satul ei ca să-i omoare pe toți Fey-ii și astfel Lenore este ucisă în templu. Înainte de a muri, apucă să-i dea sabia lui Nimue spunându-i, cu ultimele puteri, s-o ducă lui Merlin.

Blestemată. Recenzie serial
sursă foto: nerdsandbeyond.com

Fata își începe aventura și îl cunoaște pe hoțul Arthur, care îi fură sabia, dar pentru că e o sabie magică, ajunge din nou pe mâinile ei. Despre relația dintre Arthur și Nimue, despre cum ajunge ea să fie regina Fey-iilor și cum sabia va fi din nou a lui Merlin care-și recapătă splendidele puteri magice, nu vă mai spun, că ar fi spoilere cu adevărat. Ceea ce v-am povestit până acum sunt doar câteva picături din primul episod al sezonului întâi :)

Citesc pe diverse site-uri că Nimue ar fi Lady of the Lake, doamna lacului din legenda regelui Arthur (sunt curioasă cum din hoț și mercenar Arthur al serialului va ajunge rege). Sincer, nu rezultă de nicăieri, din niciun episod acest lucru. În ultima scenă a sezonului, într-adevăr Nimue cade într-o cascadă săgetată de o călugăriță fanatică a paladinilor. Dar asta este tot, mie îmi este imposibil ca dintr-atât să fac legătura între Lady of the Lake și Nimue.

Serialul conține sâmburii legendei lui Arthur: anumite personaje, care urmează să devină cavaleri ai mesei rotunde, există - Percival este un copil Fey poreclit Veveriță, călugărul înlăcrimat se numește Lancelot, un alt călugăr luptător, Green Monk, este Gawain. Morgana la Fey, zeița celtă este în serial o negresă, sora lui Arthur (și el, tot de culoare), Guinevere se bagă în seamă și ea pe acolo. Apropo de neconcordanțe istorice, cea mai deplasată idee mi s-a părut existența în serial a paharelor de sticlă - e drept că sticla a fost prelucrată și pe timpul Egiptului Antic, cu 3 mii de ani î.Ch., dar mă îndoiesc că era larg răspândită înainte de sec. 17 când Siemens inventează un cuptor unde se pot obține temperaturile înalte care dau naștere sticlei, topind nisipul.

Cât de largă este această transpunere a legendei lui Arthur imaginată de cei doi creatori, Miller și Wheeler, e clar de la bun început. Sezonul 1 e bunicel, adică mie îmi place, însă cei mai obiectivi i-ar mai scădea din rating, chit că momentan este pe locul 1 în România la vizionări. Să vedem cum va evolua serialul, dacă Netflix va dori să-l continue.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet