miercuri, 3 iulie 2013

Iffet, ep. 18

Trece o vreme, este iarnă. Cemil lucrează ca șofer pe un camion, sau tir pe un șantier. Iffet este în bune relații cu Ali Ihsan și căsnicia lor merge mai departe. Nil revine acasă, de la clinică probabil, resemnată oarecum pentru plecarea lui Cemil. Se îmbrățișează cu toată lumea care o întâmpină, mai puțin cu Saime, care e nedumerită de această atitudine. Yasmine a rămas angajata firmei și chiar este invitată la cină uneori. Feride este neîmpăcată și într-o zi, văzând-o pe Iffet pe stradă strigă după ea că ar fi de vină pt că fiul ei a plecat și nu mai știe nimic de el. Betul este sunată de Erhan, care a reușit să-i ia numărul de telefon. Prevăd că, așa cum au început, se va înfiripa ceva între ei doi. După gestul pe care-l face Betul, gândindu-se la nunta ei cu Cemil, mângâindu-se pe abdomen instinctiv, aș deduce că este însărcinată. Singura pentru care lucrurile nu s-au schimbat cu nimic este Dilek, a cărei ură pentru Iffet e neștirbită și care se ceartă mereu cu Ali Ihsan pe această temă.

Nimet își invită colegii, pe Șule, Orkun și Berkay, acasă la Ali Ihsan să vadă niște filme. Orkun se arată foarte încântat de vila lui Ali. În timp ce văd filmele, pe semiîntuneric, Nimet observă că Berkay o ține tandru de mână pe Șule, deși la școală și la cantină îi făcuse ochi dulci și ei. Imediat, vede și Orkun gestul, rămânând surprins.


Cemil este implicat într-o dispută cu patronul grupului de muncitori legat de plata unor drepturi, dispută care se rezolvă favorabil până la urmă. După o vreme Cemil revine acasă la maică-sa, unde apare Nil, dar nu va ști că Cemil a sosit. Apoi el se întâlnește cu Feyyaz și Ersin, le dă înapoi banii împrumutați, după care cere o cheie de la un taxi să lucreze. Ia cheile de la Ersin și pleacă la vila lui Ali Ihsan așteptând, apoi o urmărește pe Iffet peste tot, iar la un moment dat, când era într-o vizită la o galerie de artă, împreună cu Ali și Yasemin, Iffet îl zărește pe Cemil, dispărând după un zid. După acest incident, Cemil merge acasă, își ia din nou rămas bun de la maică-sa, pe care o apucă și durerea de inimă și de cap, și pleacă înapoi pe șantier.

La școală Nimet este prinsă cu o copiuță, la o teză, copiuță care se mai plimbase prin clasă, dar profesoara pe ea o vede copiind. Vine acasă, unde o vizitează Iffet, și începe să plângă. Până la urmă, Iffet se dumirește că sora sa nu plângea neapărat pentru că a fost pedepsită, ci pentru că îl iubește pe Berkay.

Cemil ajunge din nou la locul său de muncă unde într-o noapte, pe un drum îl găsește pe patronul său bătut măr, dar conștient, căzut lângă mașină. Atunci lasă camionul acolo, îl ia pe patron și-l pune în mașină, urcă la volan și pornește către biroul acestuia unde se aflau cei doi bodyguarzi ai săi. După aceea pleacă la baraca unde locuia și vede lumina aprinsă. Crezând că este agresorul patronului, care-i spusese cine l-a bătut, ia un lemn din stiva de lângă ușă și deschide încet. Înăuntru îl aștepta Nil.

Dincolo, acasă la el, Ersin, care avea chei, intră văzând că Feride nu răspunde, și o găsește pe aceasta inconștientă (poate chiar moartă) în pat.
Episodul se termină când Iffet îl sună pe Ali Ihsan, care însă se află într-un birou cu Yasemin și pusese telefonul pe silențios. Văzând că nu-i răspunde, Iffet merge la biroul lui, îl caută și îl găsește când tocmai o mângâia pe mână.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

27 de comentarii:

  1. Iar am uitat...ce episod s-a difuzat marti,pe 02.07?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daria, martea asta a fost ep. 17. Primul episod din serial a fost difuzat intr-o marti, dupa ce luni fusese ep. 63 din Suleyman Magnificul, ultimul din sezonul doi. De aceea episoadele din Iffet se numara pe cifrele impare. Sapt. asta au fost ep. 16 si 17.
      18 urmeaza lunea viitoare.

      Ștergere
  2. Multumesc pt. promptitudine! Esti o tipa super O.K.! Cand poti ne blagoslovesti si cu ep.19? Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, multumesc si eu pt amabilitate! Cred ca zilele astea, azi nu (sunt de serviciu la bucatarie :((( ), dar maine poate-l pun si pe 19.

      Ștergere
  3. Cemil se va intoarce inapoi in Istanbul si se va casatori cu Nil. Din pacate, casnicia lor va schiopata de la inceput, usor de inteles de ce. Ali Ihsan o reneaga pe Nil la auzul vestii ca aceasta s-a maritat cu Cemil. Asta se intimpla chiar in ziua nuntii ei. Asa cum am intuit de la inceput, Erhan se va cupla cu Betul, la un moment dat, dupa ce relatia va mai evolua, acesta ii propune s-o ia de nevasta si sa-i creasca copilul pe care ea il avusese cu Cemil. Iffet se tot intilneste cu "tortionarul" ei ca proasta in tirg, iar lui Ali Ihsan i se pune pata si pe buna dreptate, astfel ca nu ii va da voie sa mearga prin cartierul ei decit cu Aydin, soferul. Ali Ihsan si Iffet ajung mai degraba dusmani decit soti. Relatia lui Ali Ihsan cu Yasemin inainteaza, dar nu se ajunge in pat. Iffet stie de ei. Salih, tatal lui Betul moare, iar la inmormintare Cemil este intrebat de catre Betul pare-mi-se ce dracu cauta acolo. Feride, mama lui Cemil, se imbolnaveste grav, fiind la un pas de moarte, si este operata. Inapoi acasa, Nil are grija de ea. Feride ii da acesteia un inel in semn de recunostinta. La un moment dat, Ali Ihsan impreuna cu Yasemin si Dilek vin cu politistii s-o ia pe Nil de acolo. In urma acestui incident, Cemil il scutura nitel pe tatal fetei si isi ia nevasta inapoi. Daca am inteles eu bine, Feyyaz si Serpil vor avea un copil.... Daca.... Si Iffet va avea un copil, o fetita, numai ca nu se stie cu cine dintre Ali Ihsan si Cemil.... Sper sa nu ma impuste nimeni, m-am uitat pe bulgari....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow! c-) ce intrigă îmbârligată! Cemil de ce pisici se ia cu Nil?! :-SS Ori la turci, asa inteleg eu, ca sa ai o viata normala sexualmente vorbind, ori tre' sa fii bogat (Ali Ihsan + Gulin) ori tre' s-o iei de nevasta!
      Deci Cemil va fi la a treia casnicie cu Iffet, asta daca se iau, ca nu stiu precis, dar parca asa era prin ultimele episoade.

      Ștergere
    2. Nu vad cum poate avea un copil cu Cemil - decat dupa casatorie - pentru ca nu o vad inselandu-l fizic pe Ali Ihsan , dupa cum nici el nu o face.Amantlacurile e genul asta nu prea le promoveaza ei.Simona

      Ștergere
    3. Dar mi se pare un pic ciudat din partea lui Ali Ihsan. Am vazut aseara ep. 19 si la un mom. dat el, cu Yasemin si cu Dilek sunt la un local si o asteapta pe Iffet. Cand apare, el dansa cu Yasemin, si dupa aceea toti se simt prost pt ca ea a vazut scena. Pai daca vrei sa pari alb-dalb in fata nevestei, de ce faci greseli din astea? Sau o fi facut-o ca sa se razbune? Dar daca a iertat-o si s-au impacat, acum la ce se mai razbuna pe ea?

      In fine... pe mine serialul ma amuza, dar nu pot sa nu-mi pun niste intrebari. Probabil ca raspunsul sta in diferentele culturale si de mentalitate dintre noi si ei.

      Ștergere
  4. Nil si Cemil se casatoresc pe la episodul 20 sau 21. De ce se iau.... De nevoie, de florile marului, de dragul obisnuintei sau degeaba, tot aia e.... Da, Cemil va fi la a treia casnicie cu Iffet. Din pacate, la fundamentalisti, indiferent de religie, ca sa ai o viata sexuala, oricum ar fi ea, trebuie sa te casatoresti. Vrei, nu vrei, iti iei belea pe cap cum s-ar spune.... Si uite asa se distrug niste vieti.... Ca aici de exemplu:

    http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2354950/You-kiss-virgin-bride--FIRST-TIME-Meet-Evangelical-Christians-taking-chastity-marriage-new-extreme.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... naspa. :( Credeam ca turcii sunt mai permisivi. Totusi trio-ul Ali-Ihsan -- Gulin -- Erhan inseamna ca nu e inspirat din realitatea lor, ci din cea occidentala.

      Ștergere
    2. Dupa cum am mai spus, mentalitatea religioasa este inca puternic inradacinata si la turci, cea mai liberala natie musulmana. De exemplu, Betul ar fi putut foarte usor sa faca avort, stiind al cui e copilul, ce presupune asta si in ce circumstante a fost procreat. Dar, vai, il pastreaza, ce romantic! Si i-l va creste Erhan, saracu, ca doar e in gradina lui, cum s-ar spune.... Si secventa cu Nimet si Orkan era de la episodul 34....

      Ștergere
  5. Draga oana am si eu 3 intrb:
    1) Nimet va fi cu berkay?
    2) iffet dc se desparte de ali lhsan? Din cauza lui Yiasemin?
    3) fetita lui iffet este a lui Cemil?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am cum sa-ti raspund la nici una din intrebari, pentru ca nu vad inainte mai mult de 1-2 episoade. Vom vedea impreuna amanuntele despre care ma intrebi.

      Ștergere
    2. Draga Anonimule sau Anonima,mai bine uita-te in continuare la bulgari si da-ne si tu amanunte inainte de difuzarea ep. la noi ( oricum bulgarii sunt si acum peste noi ca si la Suleyman).Oana este super tare dar,poate mai ajuti si tu.Eu una ti-as fi recunoscatoare. Simona

      Ștergere
    3. Fetita este a lui Cemil cu Iffet; Betul va naste un baiat, facut, evident cu Cemil.

      Ștergere
    4. Orkun ii spune atunci lui Nimet ca o iubeste, dar sint intrerupti de dobitocul de Cemil, care-l ameninta ca-l omoara daca il mai prinde cu ea....

      Ștergere
    5. Tot pe la ep. 34, Nimet va incerca sa se spinzure din cauza presiunilor cretinului de tac-su si complexului de vinovatie indus de legatura cu Orkun. Nu va murit totusi, caci dobitocu' de ta-su ajunge oarecum la timp.... In acealasi episod, Iffet si Cemil se casatoresc, deci Ali Ihsan, ca si Nil, au murit intre timp....

      Ștergere
  6. Nimet va pendula intre Orkun si Berkay. Orkun va renunta la atitudinea lui aroganta si kkcioasa fata de Nimet. Sule in schimba va deveni ca el. Probabil ca legatura dintre Nimet si OrkuN se va adinci, caci undeva, pe la episodul 34 i-am vazut impreuna in acelasi pat, la el acasa. Tot un trailer era si asta, de citeva minute din episodul respectiv. Cemil ii surprinde pe Nimet si Orkun in aceeasi camera si bietul baiat este luat la pumni de marele taximetrist. Nimet incepe sa plinga si e luata cu forta de acolo de Cemil, care il mai si ameninta pe Orkun.... El, ala, tapul moralist unde era, iti dai seama? Dupa ce o violase pe Iffet, i s-a pus pata aiurea pe pustii astia doi...

    RăspundețiȘtergere
  7. In ep. 35 Iffet e deja bortoasa, lol....

    RăspundețiȘtergere
  8. In acelasi episod 35, Iffet naste. Citeva luni mai tiziu, plecind impreuna cu Cemil si cei doi copii, fiica lor, si fiul lui Cemil cu Betul, Mehmet, au un accident pe autostrada din cauza unor timpiti beti. Masina aterizeaza in apa, dar nu pateste nimeni nimic

    RăspundețiȘtergere
  9. Dilek va invata ce inseamna sa fii subordonat, cu alte cuvinte se va apuca de treaba la propriu, la masina de cusut din fabrica ei, cot la cot cu restul femeilor. E ceva, nu? Se va cupla cu un oarecare Arif care este un sef al lui Cemil sau asa ceva. Erhan intr-adevar se va casatori cu Betul si va fi un tata bun pentru Mehmet. Din pacate, se pare ca fetita lui Cemil si Iffet nu a supravietuit accidentului auto sau a supravietuit, dar a ajuns la o alta familie....

    RăspundețiȘtergere
  10. Au trecut 5 ani deja. Mehmet, baiatul lui Cemil deja merge la scoala. Erhan si Cemil se inteleg bine vizavi de cresterea lui Mehmet. Nimet este acum asistenta medicala si are probleme cu un pacient, se pare ca s-a panicat si nu a actionat la timp, motiv pentru care isi ia suturi. Iffet este chemata la politie, acestia gasind obiecte apartinind fiicei ei. Erau cerceii acesteia si un pandantiv.... Se pare insa ca cea mica traieste, dar are alta familie....

    RăspundețiȘtergere
  11. Bravooooooooo Anonim!Posteaza cand poti aceste mici comentarii si o sa se intregeasca imaginea la un moment dat. Totusi Ali Ihsan moare sau el si Iffet divorteaza?M-ar durea sufletul sa divorteze si sa se cupleza cu Yasemin.De ce Dilek munceste( nu-i vorba ca mi-ar parea bine) ?Cine conduce firma? Multumiri ! Simona

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Moare. In rest, nu stiu, poate ne raspunde persoana de mai sus, care am inteles ca vede serialul pe bulgari, care il difuzeaza de mai demult decat noi, ori l-au difuzat deja - am vazut si eu ca pe youtube sunt episoadele subtitrate in bulgara, dar nu cunosc limba absolut deloc.

      Ștergere
  12. Please can anyone help me to find orkun real name?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I am sorry, Guri, I couldnțt find this information. Anywhere on the internet there isnțt the full cast of the series.

      Thank you for having visited my blog! :-f

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.