duminică, 25 august 2013

Iffet, ep. 33



Pe când Cemil și Betul se uitau pe geam la fiul lor, Iffet, văzându-i împreună, pleacă. Apare Serpil care-l întreabă pe Cemil unde-i Iffet, spunându-i că mai înainte a urcat să-l întâlnească. Atunci el se repede pe scări, dar ea deja luase un taxi. Astfel, mersul în pețit la Iffet acasă și logodna celor doi se mai amână. Iffet și Cemil se ceartă din cauza copilului, el pendulând între fosta sa soție și viitoarea. Betul la început lasă lucrurile să decurgă de la sine, dar văzând că Cemil tot spre Iffet trage, se hotărăște să încerce să-l recâștige.

Orkun se întâlnește cu Nimet pe ascuns și îi face cadou un laptop cu webcam, pe care mai stau de vorbă, văzându-se, seara. Într-una din seri, Ahmet o aude pe fiică-sa vorbind și merge să vadă cu cine. Când o găsește la calculator, online cu Orkun, se enervează și o bate. Saime și Iffet intervin, și reușesc să-l potolească pe Ahmet, deși acesta o lovește puternic și pe fiica lui cea mare. Orkun vede toată scena prin webcam-ul lăsat deschis. Atunci Ifet recunoaște că a mințit în ceea ce privește sarcina ei. Tulburat, Ahmet, care până atunci nu era de acord să-i dea fata lui Cemil, se hotărăște la acest pas, considerând că cei doi se merită unul pe altul.

După ceva timp Feyyaz, Ersin, Serpil și Arif vin împreună cu Cemil acasă la Iffet s-o ceară de la tatăl ei și are loc mica ceremonie de logodnă când își pun inelele legate de o panglică roșie pe care viitorii nași o taie cu un foarfece. Cu toate acestea cei doi iubiți sunt certați, pentru că acum toată lumea a aflat că Iffet a mințit că e însărcinată. Cemil, de supărare, rupe toate pozele ei din casa lui, și le dă foc.

episodul următor: Iffet 34


După o lună, prietenii lor îi păcălesc și îi aduc la un picnic organizat de ei, apoi se urcă în mașini și-i lasă singuri, în ideea că se vor împăca. În scurt timp se stârnește o ploaie, iar Serpil cu Feyazz și Ersin se urcă în mașini mergând înapoi la locul de popas ca să-i ia acasă pe cei doi logodnici, dar îi văd cum se ceartă și cum Iffet îl și bate pe Cemil. Până la urmă ei doi pleacă împreună și îi lasă pe prietenii lor nedumeriți în ploaie lângă taxiul lui Ersin.

Dilek are probleme cu firma și este nevoită să vândă niște acțiuni. Noul asociat este Arif, iar ea află după ce se face tranzacția, de la Cemil, reprezentantul șefului său. 

Nimet iese cu Orkun într-o plimbare, iar el, văzând vânătaia lăsată de palma lui Ahmet ar vrea să se răzbune, dar fata îl convinge să n-o facă. Apoi îi mărturisește iubirea. După aceea merg cu mașina în afara orașului. Între timp Saime o sună și află îngrijorată că ea vrea să meargă la mama ei. Saime îl alertează pe Ahmet care aranjează cu fosta sa soție să-i spună lui Nimet că maică-sa a murit într-un accident. Când află, Nimet, care n-o recunoaște pe mama sa, este foarte tulburată de veste, iar Orkun încearcă s-o ajute.

Iffet merge acasă la Cemil în lipsa acestuia. Îl așteaptă și la un moment dat, curioasă, deschide o cutie de cadou aflată în camera lui. Acolo se află rochia ei de mireasă, pe care o îmbracă. Cemil ajunge acasă și o găsește în fața oglinzii, spunându-i cât este de frumoasă și că așa a visat și el că va fi. Între timp Betul, după ce îl cam expediază pe Erhan și se ceartă cu maică-sa, sună la ușa lui Cemil cu copilul în brațe. Acesta deschide, neștiind cine este, și pe fondul imaginii lui Iffet, nedumerită de această vizită, se încheie episodul 33.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube





14 comentarii:

  1. Multumim frumos, esti o draguta:-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara! Cate episoade sunt in total la Iffet?

      Ștergere
    2. Buna, Sorina. Eu stiam de 46 dar se poate sa fi retinut gresit, oricum in jur de 40.

      Ștergere
    3. multumesc! Faci o treaba foarte buna!

      Ștergere
    4. Multumesc, Sorina, te mai astept pe blogul meu!

      Ștergere
  2. Au plecat invitatii? Cred ca de-abia asteptai sa deschizi laptopul si sa te uiti la Iffet :))Deabia astept ep. 34 :)Pupici! :* :* :* Deny

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Deny, azi noapte pe la 3 :(( iar eu am inceput serviciul h-(

      ep. 34 cred ca maine. Sa vedem cum ma impart intre o tocanita de ceapa, vopsit parul si cine stie ce mofturi prajituresti mai viseaza la noapte ai mei... pe bune ca-i invidiez pe ăia de locuiesc singuri, stau cu burta-n sus ori de cate ori au chef si nu-i bârâie nimeni la cap! :D

      Ștergere
    2. dar aici nu puneti si episodul online? doar scrieti c se va intampla in episoade?

      Ștergere
    3. Da, pun doar rezumatele. Se gasesc multe site-uri care dau filmul dupa ce apare la Kanal D. Nu stiu cum procedeaza acei admini sa le faca publice fara acordul Kanal D, dar eu nu vreau sa am probleme cu drepturile de autor.

      De exemplu episodul 33 se gaseste aici: http://www.runvideo.net/2013/08/iffet-episodul-33-full-video-hd.html

      desi calitatea video e destul de slaba. Dar macar e in romana pe bune (multe site-uri numai pretind ca le au subtitrate, in realitate, ori sunt in bulgara, ori e vorba despre clipul de reclama doar).

      Ștergere
  3. Buna, Oana!
    Suntem dependenti de tine. Cand mai afisezi ceva?
    Multumim si toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena, ma straduiesc sa pun astazi ep. 34.
      Toate cele bune si tie, o seara placuta!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...