miercuri, 18 septembrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 71


Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 71

În care Hatice se împacă cu Ibrahim și are loc a doua tentativă de ucidere a lui Firuze.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 72

Bărbatul care vine către Firuze este Rustem. El o ia în brațe și vrea s-o arunce peste balcon. Nigar, care îl urmărise, îl oprește să facă asta spunându-i că astfel toată lumea își va da seama că Hurrem a ordonat această crimă. Rustem se repede la Nigar întrebând-o cine a pus-o să-l urmărească, dar ea îi reamintește că datorită lui este în viață și că nu va spune nimănui ce s-a întâmplat, că a făcut asta din proprie inițiativă. Când Firuze își revine, își dă seama că a fost victima unei tentative de crimă, dar nu spune nimic către sultan, ba chiar refuză doctorul pe care acesta dorește să-l cheme. Nigar îi spune lui Hurrem că Firuze este în viață motivându-și acțiunea prin aceea că astfel o apără pe sultană de propriile greșeli. Apoi Nigar dorește să meargă la Hatice, ceea ce nu-i este îngăduit de către jupâneasa Afife. Firuze intră cu forța la Hurrem, care nu dorește s-o primească, amenințând-o că la o a doua încercare de crimă se va apăra. În toiul discuției, apare Afife care o pune pe Firuze să-și ceară scuze.

Hatice și Ibrahim discută pe tema scrisorii lăsate de acesta. El nu vrea să distrugă scrisoarea, repetând că nu are nici un regret, Hatice însă o arde, iar Ibrahim o îmbrățișează pentru acest gest. Urmează clipe fericite pentru cei doi. Pentru a anunța împăcarea, se gândesc să-l invite la masă pe sultan. Când are ocazia, Nigar merge la Hatice și îi povestește cele întâmplate cu Firuze din ordinul lui Hurrem și că sultanul nu știe nimic, pentru că oricum, nu există dovezi în acest sens. Despre acest demers află și Hurrem, de la servitorul său de încredere, Rustem.

Ibrahim, după ce își dă seama că Suleyman este încrezător în Rustem, îi spune lui Matrakcî că ar trebui să scape de acesta, pentru că lui nu-i inspiră deloc încredere. După discuția cu Matrakcî, în biroul lui Ibrahim vine Nigar care îl dojenește pentru că nu se interesează de soarta fiicei lor. Atunci el îi spune că fata lor e moartă, dar Nigar neagă și îi dezvăluie că deși era semi-inconștientă, a auzit țipetele copilului după ce s-a născut. Până la urmă, Ibrahim enervat de reproșurile amantei sale, o dă afară din încăpere. Mai târziu, deoarece auzise conversația de dinainte, ea îl va avertiza pe Rustem că Ibrahim vrea să-l îndepărteze de la palat și îi propune să se alieze cu ea împotriva Marelui Vizir. La masa care are loc în casa lui Ibrahim, acesta îi arată sultanului tabloul Giuliei Gonzaga, adăugând că este considerată cea mai frumoasă femeie din lume, dar Mihrimah contestă, spunând că mama ei este cea mai frumoasă. Până la urmă tabloul este dăruit lui Mehmet. Noaptea, Ibrahim încearcă s-o determine pe Hatice să-i spună adevărul în legătură cu fata lui și-a lui Nigar, dar Hatice nu vrea să recunoască adevărul, că fetița a fost dată unei doici spre creștere, de teamă ca Ibrahim să n-o părăsească.

Afife anchetează cazul pentru a afla cine a pus otravă în mâncarea lui Firuze. Până atunci, însă, îi amenință pe degustător, pe servitoarea care aduce mâncarea și pe Șeker aga că-i dă afară din palat dacă se mai întâmplă așa ceva.

Suleyman îi declară iubirea lui Firuze mulțumindu-i și pentru că i-a vindecat fiul cel beteag. Atunci ea îi spune că Hurrem n-o lasă să-l vadă, iar sultanul îi spune că vor merge la o vânătoare cu toții și în acest fel o să-l poată întâlni din nou pe Cihangir. Cum această conversație are loc pe aleile grădinilor, Mihrimah îi vede și vine să-i însoțească. Ulterior între Firuze și Mihrimah, care mai nou, o ignoră pe kadînă, are loc un schimb de replici prin care Firuze încearcă să și-o apropie pe prințesă, spunându-i că îl iubește pe sultan și că ea, Mihrimah, ar trebui s-o înțeleagă din moment ce și ea este îndrăgostită.

Însă legat de vânătoare, apar tot felul de tensiuni, alimentate în parte și de Mihrimah, care spune că ea nu merge nicăieri alături de noua favorită, ci numai alături de mama ei. Atunci Firuze este informată de către Sumbul că ea nu va merge la vânătoare. Când Hatice află despre acest fapt, o încurajează pe Firuze să-i facă un copil lui Suleyman, în așa fel încât să devină haseki sultana și domnia lui Hurrem să ia sfârșit.

La Manissa, Mustafa plătește datoriile familiei Helenei și îl informează pe tatăl ei că de acum încolo, fiica sa face parte din haremul prințului. Mahidevran vede eșarfa Helenei în camera fiului său și o năpădesc amintirile, crezând că era eșarfa Norei. Astfel, pentru a împiedica o nouă tentativă de ucidere a lui Mustafa, prin vreo cadînă cumpărată de Hurrem, o pune pe Fidan să urmărească tot ce se petrece în camera lui Mustafa și s-o informeze numaidecât. Ulterior Helena îi spune lui Mustafa că ea nu vrea să facă parte din haremul prințului și că-l vrea doar pe el, apoi îi propune să fugă împreună.

În timp ce toată lumea e la vânătoare, Afife o avertizează pe Firuze că acum este singură și că ar trebui să se apere. Episodul se termină cum Firuze este luată de doi bostangii și de Sumbul, sub supravegherea lui Hurrem, și este spânzurată în fața acestora. Firuze ține mâinile la gât încercând să slăbească strânsoarea funiei, iar picioarele i se mișcă deasupra scaunului căzut jos .....

Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".




12 comentarii:

  1. In ce episod scapa Hurrem de Firuze? Mi s-a luat de fata ei, e o prefacuta, si sultanul m-a dezamagit profund.. cum sa ii faca asta lui Hurrem. Bine ca in realitate nu a existat Firuze, defapt nici o alta kadana dupa aparitia lui Hurrem in viata lui.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu le-am vazut in avans, dar undeva prin episodul 76-77 cred. Stiu ca actrita Cansu Dere a avut un contract initial pe 10 episoade (64-73) apoi s-a mai prelungit cu inca vreo cateva.

      Oricum, nu va fi omorâtă, ci nevoită să plece de la palat, pt că se pare că e de sânge regal (ea minte că vine din Siria, de fapt este din Persia și va fi considerată o spioană a Șahului Persiei).

      Cum să-i facă așa ceva Suleyman lui Hurrem??? :DDDDD pentru ca așa era traditia lor, ei nu cunosteau casatoria cum este ea astăzi, haremul era ceva cât se poate de normal. La toți conducătorii Orientului, nu doar la otomani.

      Ștergere
    2. De unde sti ca nu a mai aparut nici o alta cadana in viata lui sau ca nu a inselat-o pe Hurrem? Viata lui intima cred ca doar el o stie . Ar fi culmea sa se scrie de cate ori a ...pe nu stiu ce cadana sau ce aventuri extraconjugale a avut .

      Ștergere
    3. Firuze ar merita din plin sa fie sultana, sa-i mai taie din aerele si magariile lui Hurrem....oricum sultanul n-o mai vrea (si-o fi dat seama si el in sfarsit ca e o vipera)

      Ștergere
    4. ... sau poate ca pur si simplu Hurrem a mai imbatranit si el si-a pierdut interesul..

      Ștergere
    5. Hurrem este inca frumoasa dar caracterul o face urata si nesuferita. Am o mare satisfactie ca Sultanul s-a indragostit de Firuze ,sa-si dea seama Hurrem ca nimeni nu e de neinlocuit asa cum se crede ea. Coco

      Ștergere
    6. Am mai auzit pareri ca a ta, Coco :) persoane care erau topite dupa Hurrem la inceput, iar acum spun ca prea vrea ea sa-i reuseasca toate.

      Ștergere
  2. Pai citeste si tu mai mult despre viata lui si ai sa vezi ca peste tot este specificat lucrul asta, ca sultanul era fermecat de Hurrem si ca nu a mai acceptat nici o alta femeie. Mahidevran a fost trimisa la alt palat dupa a aparut Hurren in viata lui Suleyman..

    RăspundeţiȘtergere
  3. Eu nu
    Ma uit la fiexRe roepksi

    RăspundeţiȘtergere
  4. In episodul 75,Firuze ,pa,pa!Oricum un personaj imaginar este introdus pentru a face mai multe episoade . Hurem a fost marea dragoste a lui Suleyman,n-a existat o alta femeie care sa-l determine sa renunte la ea. Dupa moartea lui Hurem a fost foarte nefericit, din ce am citit ,a suferit mult dupa ea. Se mai spune ca Hurem era de statura mica,nu foarte frumoasa ,dar avea o minte sclipitoare .Acest lucru l-a atras pe sultan.

    RăspundeţiȘtergere
  5. Eu am citit cartea acu 20 de ani.
    Sultanul nu a avut o alta femeie niciodata.
    Ea nu l-a iubit pe Sultan si nici copii.I-a ucis pe toti pt ca sa se razbune

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu as face o diferenta intre realitate si fictiunea dintr-un roman. N-am stiut ca Hurrem si-ar fi ucis copiii, ci ca ei au murit din cauze naturale. Cel putin istoricii asa spun.

      Ștergere

Comentariile indecente, lasate de hateri si cele offtopic nu vor aparea pe blog.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...