miercuri, 30 octombrie 2013

Suleyman Magnificul, ep. 79 (81 la Kanal D)

Muhtesem Yuzyil, sezonul 3, rezumatul episodului 79

(după televiziunea turcă)

În care Ibrahim este atacat și rănit, Clara află că este însărcinată, iar o încercare de a-l omorî pe Mustafa eșuează.

Următorul rezumat din Suleyman Magnificul sezonul 3: ep. 80

Ibrahim este atacat în hambar de bărbații mascați și este rănit. Hurrem îl întreabă pe Sumbul, împreună cu care tocmai pleca de la locul faptei, dacă se teme, iar eunucul recunoaște că da. Ea îi mai spune că Marele Vizir l-ar fi otrăvit pe sultan, dar eunucul își amintește că Ibrahim era trist când Suleyman zăcea inconștient pe pat. Totuși Hurrem presupune că asta era teatru și nu sentimentele adevărate ale pașei.
Hurrem merge la Hatice și prefăcându-se că nu are habar de nimic, o întreabă de soțul ei, care, bineînțeles, nu este acasă.
În hambar apare Matrackî, trimis de Hatice, care îl găsește pe Ibrahim rănit. Întrebându-l cine i-a făcut așa ceva, el îi spune că aceea care l-a chemat acolo, adică Hurrem.

La Manisa, Mustafa îi poruncește lui Yahya să fie găsit numaidecât spionul din palat. Fatma și Fidan fac investigații și găsesc o scrisoare de la Hurrem între lucrurile Dianei. Până la urmă este întemnițată, dar în scurt timp ea o acuză pe kadîna Gulizar de toate cele întâmplate. Sumbul o informează pe Hurrem că Percem Aga a transmis că s-a încheiat misiunea cu Ibrahim Pașa. Mihrimah stă de vorbă cu Suleyman, care își dă seama că fiica sa e îndrăgostită, dar ea nu dezvăluie nimic din ceea ce simte și gândește. Suleyman încă mai caută persoana care l-a otrăvit, dar este sigur că acela nu poate fi Ibrahim, care este nevinovat. Îi cere soției sale să termine cu tot acest conflict care crește de la o zi la alta. În acel moment Ibrahim intră în cabinetul sultanului cu hainele rupte, anunțându-l despre atacul survenit asupra lui, dar fără să menționeze cine l-a ordonat. Hurrem face pe neștiutoarea și îl privește uluită pe pașă, probabil și pentru că se aștepta să fie omorât.

Hatice îl vede pe soțul ei rănit și imediat se gândește că Hurrem a pus la cale atacul. Se repede în cameră la Hurrem și o avertizează să stea departe de Ibrahim, pentru că amândoi știu că ea este aceea care încearcă să-l omoare. Matrakcî îl sfătuiește pe pașă să-i spună sultanului adevărul, iar el se gândește cum ar putea să-i spună lui Suleyman că soția sa legitimă și mama a patru prinți a încercat să-l omoare?

Cum în perioada aceea urma sărbătoarea Ramadanului, și palatul era în pregătiri, Hatice anunță că va veni acolo sora sultanului, Șah. Afife se miră, pentru că Șah nu venise nici la înmormântarea sultanei-mamă.

Mihrimah o întâlnește pe Clara la hamam și o anunță că va pleca în sangeac cu Mehmet. Peste puțin timp Clara află că este însărcinată
La Manisa, Diana îi spune lui Yahya că ea nu are nici o legătură cu scrisoarea și că de altfel, Mustafa a fost acela care a găsit-o și a adus-o în harem. Cu toate acestea Fidan o acuză pe Diana, pentru că o urăște. Totuși Gulizar urmează să fie alungată din palat, dar Diana consideră că nu e o idee bună acest lucru și merge să-l anunțe pe Yahya Tașlîcalî.


 Aici se termină episodul 81 la Kanal D

Intuiția Dianei se dovedește corectă, pentru că Gulizar tocmai va încerca să-l omoare pe Mustafa, care îi zădărnicește planurile. Diana o bate pe Gulizar drept răzbunare.

Hurrem se teme de răzbunarea lui Ibrahim, chiar dacă acesta nu este conștient de asta. Într-o zi când Ibrahim este plecat cu Mehmet pe o faleză stâncoasă, Hurrem disperată îi caută, crezând că Ibrahim îi va omorî fiul. Vede, de pe o stâncă, un cadavru despre care crede că ar fi al lui Mehmet. Dar corpul aparține lui Percem Aga. Cu toate acestea o pelerină care este a lui Mehmet e găsită acolo, jos. Hurrem nu încetează cu isteria și se grăbește înapoi la palat, unde Mehmet apare nevătămat. În disperarea și panica aceea îl amenință pe Ibrahim și-l avertizează să stea departe de copii ei, la care pașa îi răspunde că și el a avut probleme cu propriul copil, și că l-a protejat pe Mustafa și la fel va face și cu Mehmet, pentru că ei reprezintă viitorul dinastiei.

Suleyman, obsedat de visul cu decapitarea lui Mehmet, merge la cadiu să i-l tălmăcească, iar acesta îi spune că sunt două sensuri ale visului: ori dinastia va fi în pericol, ori va trece cu bine de o perioadă mai dificilă și va ieși întărită din aceste întâmplări. Hurrem îl roagă pe Suleyman să nu-l trimită pe Mehmet la sangeac pentru că nu este încă vremea, dar acesta este de altă părere. Totuși rămâne descumpănit când Hurrem îi spune să nu-l lase pe Ibrahim să aibă grijă de fiul ei, pentru că acesta nu va apăra pe cineva care nu e de partea lui Mustafa.

Mihrimah îi spune lui Mehmet că Nurbahar-Clara este însărcinată dar că trebuie ținut secret acest lucru până când el va merge la sangeac.
Mahidevran o pune pe Diana șefă peste harem. La palat este așteptată sultana Șah. Ibrahim o așteaptă pe Hurrem în cabinetul ei și o aduce în fața acesteia pe Gulizar.



sursa capturi video: youtube preluat de pe turkweb.tv

Rezumatele episoadelor serialului Suleyman Magnificul - sezonul 3 sunt redate conform dimensionării televiziunii turce. Kanal D a ales o altă dimensionare, astfel încât fiecare episod se termină cu 15 minute mai devreme decât în versiunea originală, bucata tăiată regăsindu-se la începutul episodului următor.

Pentru alte episoade și articole cu același subiect, 
vă rog accesați pagina "Stele tv".




29 de comentarii:

  1. Sah asta,o sa ramana in harem de-acum inainte?Ca daca da,atunci sigur o sa aiba si asta probleme cu Hurrem :)) Acum ca Hurrem o scapat de "amantele" sotului,urmeaza sa scape si de dusmani...insa eu mi-as fi dorit sa inceapa direct cu Mahidevran,jocul cuvintelor si amenintarilor cu Ibrahim sunt prea frumoase,sa se treaca deja direct la fapte :D Inseamna ca sfarsitul e aproape..:D Multumim frumos pentru rezumat!!Have a nice day :*

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru o vreme ramane la palat. Sigur vor avea probleme, mai ales ca Șah este o scorpie s-) Sfarsitul lui Ibrahim e aproape, intr-adevar! :)

      Thanks a lot!

      Ștergere
  2. Bun,am citit undeva ca dupa fazele astea Hurrem si Suleyman se vor apropia si mai mult,ba din contra..se vor iubi mai mult ca inainte :)) Oare sa fie adevarat? Si cand te gandesti,ca relatia dintre cei 2,era aproape de o catastrofa :D Ramane sa ne intrebam,ce s-ar fi intamplat daca....(continuarea te las pe tine s-o intuiesti) :P

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, nush... eu cred ca in realitate Hurrem avea alte probleme decat personaja din serial :D intr-o societate care nu cunoaste casatoria monogama, nu femeile sotului sunt problema. Pe Hurrem o interesa puterea, nu cu cine mai facea Suleyman schimb hormonal. De altfel am vazut ca pe o pagina wiki apar numele tuturor celor 4 sotii pe care le-a avut sultanul (sotii avea voie 4, dupa Koran, concubine putea avea cate dorea, cu cat haremul era mai numeros cu atat insemna ca el este mai puternic).

      In serial, cred ca Hurrem ar fi luat-o razna de-a binelea si ar fi facut tot posibilul s-o omoare pe Firuze, daca devenea sotia lui Suleyman :))))

      Ștergere
    2. ..daca marele sentimental sultan ar fi iertat-o pe Firuze :)) Atunci probabil era mai mare provocarea sa te uiti cum se chinuie Hurrem sa scape de ea :D :)) Eh,acuma mie imposibil sa cred ca sultanul se rezuma strict la ea,mai ales ca armata otomana capturau si aduceau femei in harem din diferite colturi ale europei :D Dar pana la urma,nu prin cate femei puteai avea iti aratai barbatia,ci pe campul de lupta :))

      Ștergere
    3. Eu zic ca ar fi iertat-o, dar a fost nevoit sa puna ratiunea in fata sentimentelor. Era persana, se bagase in asternutul lui pe furis, .. deh! situatia era complicata. Nu putea ramane in harem dupa toate cele aflate, chiar daca era adevarat ceea ce spunea - pana la un punct, pt ca de fapt, ea nu era fiica supravietuitoare a fratelui Sahului Persiei, ci chiar fiica Sahului.

      Nici eu nu cred ca Suleyman s-a convertit brusc la monogamie dupa ce s-a cununat cu Hurrem. Altfel de ce ar fi insistat ea sa-i faca vraji si sa-l indeparteze de harem? Asa zic unii istorici.

      Adevarat, dar puterea financiara a statului pe care-l conducea un sultan o arata si prin cate femei isi permitea sa intretina in harem. Cutuma ramasa si azi valabila: coate-goale-mațe-fripte se uita lung la gagici pe strada. iar urîciunile de bărbați grăsani, slinoși și buhăiți dar plini de bani au orice frumusețe doresc s-) s-) :D

      Ștergere
    4. Eu ma mir cum de a scapat fara sa-i taie capu :)) Cei drept,dragoste ca a lui Hurrem nu gasim noi nici in ziua de astazi :D Poa' sa aiba toti bani,masini, si sa traiasca ei in puff...dragostea adevarata nu se castiga cu facilitatile astea :P

      Ștergere
    5. De vreme ce sotul ei era cel mai puternic lider al lumii cunoscute in secolul al 16-lea, pe mine Hurrem nu ma convinge ca dragostea ei nu era de bani si de putere. Cel mai graitor exemplu este cand o sacrifica pe Mihrimah obligand-o sa se marite cu Rustem, numai ca sa-l puna pe el Mare Vizir si astfel sa traga sfori impreuna. Care mama se foloseste in halul asta de puiul ei pentru a acapara si mai multa putere? Cum ar putea o femeie indragostita sa-l determine pe sotul ei sa-si omoare propriul fiu dintr-o alta casnicie? Pai ori e iubire, ori e alergatura dupa tron! "Ambele amandoua" s-) zic eu ca nu se poate sa convietuiasca in acelasi suflet.

      Nah! d( aici nu suntem de acord :) eu nu mi-as fi dorit asa o iubire, nici sa iubesc eu asa si nici sa am parte de asa un soi de om posesiv si bolnav de gelozie langa mine.

      Ștergere
  3. Din cate am inteles copilul lui Fatma moare, nu?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In realitate a murit. Probabil si in serial se va intampla la fel. Moare de la o epidemie, sau asa ceva.

      Ștergere
    2. Si despre copilul Clarei stii ceva?

      Ștergere
    3. Deocamdata, nu, imi pare rau!

      Ștergere
  4. Si in istorie surorile sultanului erau dusmanele lui Hurrem ?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In materialele pe care le-am citit eu nu era specificat nimic despre acest lucru.

      Ștergere
  5. Buna,
    te rog daca poti sa imi spui... Mustafa moare in sezonul trei ?

    Multumesc.

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Atat Mustafa cat si Ibrahim mor in sezonul 3, asa am gasit informatii pe net. Eu inca nu am vazut episoadele inainte si nici nu am citit asa de multe rezumate in egleza inainte.

      Ștergere
    2. P.S. rectific: Mustafa apare in sezonul 4 inca. Ibrahim moare in episodul 83 (turkweb.tv)

      Ștergere
    3. Abia astept s-o vad pe Iffet. Cand pui rezumatul urmator? (Nu da :p stiu ca nu ai timp liber sa postezi cat as vrea eu s-o faci :)) )

      Ștergere
    4. Niculina si eu sunt curioasa s-o vad pe "Iffet". Nu dau :))) dar nici nu pot sa spun o zi anume. Depinde de cat de obosita/odihnita sunt. Daca nu adorm imediat ce vin de la scoala, poate luni sau marti, sau poate chiar in seara asta, daca termin de corectat lucrarile pt maine.

      Ștergere
  6. Ebussud o va ajuta pe Hurrem ?

    RăspundeţiȘtergere
  7. Eu zic sa nu te grabesti..Sa vedem la TV episoadele 80 si 81 :))

    RăspundeţiȘtergere
  8. :))))) nu am timp nici sa merg unde si regele merge. Azi vin acasa la 7 (plec acusica). Pana acum am corectat extemporale (pentru coine crede ca la engleza se poate corecta ca la mate - adica in 10 minute la o clasa intreaga - dau un exemplu: joi noaptea am stat 4(patru) ore sa corectez la 9A, si tot mi-au mai ramas vreo 5-6 lucrari pt vineri dimineata.

    Cred ca de-acum o sa muncesc pe spetite sa dau numai teste grila, cu grila (patratelele) gata facute pt bifat, apoi pun un carton decupat in dreptul patratelelor corecte.

    In felul asta muncesc odata de ma ia naiba, da' dupa aia ma doare la basca la corectat, intr-o ora-doua corectez la toata scoala. Pai nu?!!

    As vrea sa pun episodul urmator, dar maine am ore de dimineata, asa ca nu-mi permit sa stau la noapte sa-l postez. Doar daca-l scriu printre picaturi, cand baga astia publicitate la Kanal D. Vad eu....

    RăspundeţiȘtergere
  9. Spor la treaba sa ai :* Plec si eu imediat la munci pana diseara la 9,asa ca ratez filmul din serara asta..dar tot raul spre bine,sa speram ca-l posteaza cineva sa-l vad maine dimineata :D Fiecare cu job-uri diferite...tu stai cu ochii in extemporale la complectat,eu stau cu ochii in calculator la pus intrebari :)) Garantat o sa gasesti timp si pentru rezumat,nu-ti suprapunele sarcinele..:P Have A Nice day(cat mai e din ea) :))

    RăspundeţiȘtergere
  10. Multumesc! :)

    Am postat, am reusit performanta de a scrie la viteza maxima, in asa fel incat la 8 si un minut articolul era gata, iar la prima pauza publicitara am adaugat pozele si l-am publicat.

    Asa e, nu mi-as suprapune sarcinile daca as avea vreodata chef de corectat lucrari. Chiar nu-mi place deloc sa fac asta, dar nu am incotro.

    Stai cu ochii in calculator? :) Si nu ai nevoie de ochelari? Eu am avut nevoie de ochelari cam dupa 4-5 ani de lucru la pc. Acum ii schimb la fiecare 2-3 ani si dioptriile se tot maresc :((((

    RăspundeţiȘtergere
  11. Doamne's multam,consumul meu excesiv de vitamine,a fost cu efect bun pentru mine.Nu's adeptul ochelarilor,vad perfect..sa speram ca nu o sa am nevoie in viitor nevoie de ei :D

    RăspundeţiȘtergere
  12. nu mia placut deloc acest serial, nu are acel cv care sa te atraga, asta e parerea mea

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, asta e, mai sunt si pareri contrare... :) multora le-a placut, depinde de gusturi.

      Ștergere

Comentariile indecente, lasate de hateri si cele offtopic nu vor aparea pe blog.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...