joi, 28 noiembrie 2013

Feriha, ep. 7

Feriha și Emir sunt văzuți pe geam de Cansu. Zehra ajunge acasă plângând, după ce înțeleg că plecase de la Hande, fără să termine treaba și lăsase banii pe o etajeră. O bate pe Feriha dar întrerupe bătaia când apare Mehmet. Mai târziu îi spune și lui Rîza ceva din ceea ce s-a întâmplat, apoi, pa casa scării, are loc o discuție între mamă și fiică.


 episodul următor: Feriha, ep. 8

Feriha continuă să iasă cu Emir. Cansu îi povestește mamei sale ce a văzut pe geam. Hande îl ironizează pe Koray când acesta îi cere CD-ul, dându-i bani să-și cumpere alt CD. Feriha și Emir apar ținându-se de mână într-un fast food de la un mall, spre disperarea lui Hande care își schimbă brusc buna dispoziție și pleacă de la masă, vărsându-și nervii bătând cu pumnii în pereții de la toaletă.

În casă la Cansu are loc o ceartă în toată regula între ea și mama ei, pe tema obsesiei față de Emir, la care involuntar participă și Zehra. Cansu îi arată mamei ei hârtia scrisă de Feriha, iar Zehra o vede și după ce Sanem iese din cameră, încearcă s-o consoleze pe Cansu, și apoi discută cu Sanem despre incident.

Mehmet găsește de lucru cu ziua, la cărat mobilă în apartamente. După prima zi de muncă, stă pe o bancă, alături de Zehra, istovit și cu dureri de coloană. A doua zi, însă, meșterul care-i alegea pentru mers la lucru, nu-l mai trimite iar Mehmet pleacă să caute de lucru pe la ateliere auto.

Într-o zi Emir, Feriha și Koray sunt invitați acasă la Hande, și ajung tocmai când Zehra terminase curățenia și pleca. Încă odată Hande se vede învinsă, când înainte de plecare Emir are un moment de tandrețe cu Feriha.

Într-o seară Mehmet era pe banca din părculețul cartierului, iar Lara, care se juca cu cățelul găsit, este abordată de doi indivizi beți. Mehmet intervine imediat, ducând mâna la buzunarul de la spate al blugilor, iar cei doi pleacă, crezând că este înarmat. De fapt îi arată Larei că în buzunar avea telecomanda televizorului.

Într-o zi când ieșeau de la cursuri, Hande o urmărește pe Feriha din mașină și vede că oprește taxiul altundeva decât acasă. Iese și aleargă după ea în restaurantul și hotelul dnei Sanem, apoi o vede servind. Pe de altă parte, Feriha este văzută aproape mereu vorbind la telefon, ceea ce nu are voie, și este avertizată de către șeful de sală. După ce Hande o vede, îi cheamă pe toți prietenii, Emir, Koray, Gunce, în restaurantul unde lucrează. Ea rămâne uluită și nu știe ce să le spună. În acest timp, Sanem și tatăl lui Cansu intră și ei în hotel.



Rîza se angajează ca taximetrist de noapte și foarte curând este atacat cu cuțitul și înjunghiat de doi derbedei. Cineva sună acasă la el, unde răspunde Zehra, care se arată uluită de ceea ce aude în receptor...

Ultimele episoade: 4, 5, 6



sursa capturi video: youtube


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina "Stele tv".






26 de comentarii:

  1. Draga Oana, te ajuta vrun pic ce iti zic in comentarii{Andra}

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Oana, tu stii turca???{Andra}
    :X :X :X

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, altfel as scrie despre ce vorbesc personajele, nu despre ceea ce fac. :)

      Ștergere
  3. Bună, Oana! Cum pot să atrag mai mulți cititori pe blogul meu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Andreea! Scriind ce vor ei sa citeasca. Chiar si asa, eu am avut maxim 200 de vizite zilnic, inainte sa scriu despre seriale tv. Asta inseamna vreo 4-5 ani de blogareala. Pe blogurile culinare am ajuns la peste 1000 de vizite zilnic in mai putin de un an.

      Dar pe bloguri personale trebuie sa scrii subiecte foarte dorite de public: barfe din mass media despre vedete si politica sunt subiectele cele mai accesate pe la noi. Putini se incumeta - in afara ziaristilor - sa scrie asa ceva din diverse motive. Cu politica e bine sa nu ai de-a face (cel putin eu asa cred), iar despre viata vedetelor nu as scrie pt ca as repeta ce zic ziarele.

      Asa ca, vezi tu, Andreea :) nu e usor sa fi originala si sa ai cititori multi.
      Dar de ce nu scrii despre viata scolii tale, sau intreaba-i pe colegii tai ce ar vrea sa mai citeasca pe blogul tau?

      Ștergere
  4. Când postezi rezumatul la episodul 8 ? ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Codrina, mai devreme de joi nu am cum. In prima parte a saptamanii am programul foarte incarcat. Chiar daca vad episodul pe bucatele, nu am timp de postat la el. Deci undeva cam joia sau vinerea postez la Feriha.

      Ștergere
  5. Buna, Oana!
    Mi-am facut un blog acum cateva saptamani si vreau sa te intreb cum pot sa primesc comentarii si vizite de la mai multe persoane?
    Postez despre Friha, dar vad ca nimeni nu-mi trimite comentarii.
    Cum fac asta?
    Marina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marina, pentru inceput ai putea sa rogi dintre persoanele pe care le cunosti si-ti acceseaza blogul sa lase cate un comentariu. Sau lasa tu comentarii pe alte bloguri, in mod normal ar trebui sa primesti comment-ul inapoi, cam asta e regula de politete pe internet. Dar bloggerii foarte cunoscuti nu dau comment back, nici macar nu-ti vor raspunde la comentariul tau.... Asa ca sfatul meu este sa comentezi pe bloguri nu foarte celebre, gen chinezu.eu sau tudorchirila.blogspot.ro, etc. Unii ar putea sa-ti raspunda, dar ma indoiesc ca vor comenta si la tine in casuta :)

      Ștergere
  6. Buna, Oana! Unde trebuie sa-mi apara membri pe blogul meu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Andreea! Ai doua posibilitati:
      - una - caseta cu membri care sa te urmareasca din blogger nu mai exista de mult, blogul meu e vechi de cativa ani, si cand l-am transferat aici l-am copiat cu tot cu acel script, desi persoanele nu se mai vad, ca acelea urmarea blogul oana1964, nu pe asta. Acum scriptul acela vechi nu mai e functional pe bloguri noi.
      - doi - mergi in control panel, pe blogger.com, alege "aspect" din meniul vertical din stanga, apoi pe coloana din dreapta da click pe "adaugati un obiect gadget". O sa apara o ferestra noua - de acolo selectezi "Persoane interesate de pe google+", daiu salveaza si gata. Dar trebuie sa ai profil google+ si blogul sa fie conectat la contul tau google+. Apoi, cine doreste, se va inscrie sa te urmareasca pe google+

      Ștergere
    2. ERATA: urmareau, nu urmarea ... dai nu daiu .....

      scuze, din viteza

      Ștergere
  7. Buna, Oana! Cum pot sa-mi sterg profilul Google+? Adica, din gresala mi-am schimbat profilul meu de blog in profilul Google+. Si vreau sa am din nou profilul Blogger.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mergi in blogger.com la blogul tau, la prezentare generala. Uita-te in dreapta-sus, sub poza ta de profil, este o roata dintata mica, gri (sau o floare ca o margareta, daca vrei). Da click pe ea si alege de acolo "reveniti la profilul blogger". Da ok la ce te in treaba si gata, vei comuta din nou pe profil blogger. Succes!

      Ștergere
  8. Multumesc mult! Mi-ai fost de mare ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Am rasfoit pagina cu video-uri, doar ca e ceva de cautat :) ca nu sunt in ordine puse episoadele si sunt pe cate 7 parti fiecare, dar merita cautat! Multumesc inca o data!

      Ștergere
  10. pe internet circula si episoade dupa cel 67 in care el este tuns si foarte trist si feriha moarta....dar nu inteleg daca este continuarea....imi poti spune oana d...multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit tot pe net ca dupa Feriha s-a facut un alt serial despre Emir, cu acelasi actor in rolul principal. E un fel de continuare.

      Ștergere
  11. Eu am vazut tot serialul pana la 67 si dupa nu mai e tradus, dar stiu despre ce e vorba. Asadar de la 67 la 70 se numeste inca Adini Feriha Koydum (i-am pus numele) si dupa ii schima numele in Emir In Yolu (drumul lui Emir). E destul de trist si nu are final pt ca dupa moartea Ferihai a scazut ff mult ratingul la serial si l-au lasat asa neterminat. Emir e distrus dupa ce o pierde pe Feriha, se rade in cap si isi petrece zilele la mormantul ei sau bagandu-se in tot felul de probleme pt a muri. Se baga intr-un incendiu, intr-un schimb de focuri si se lasa batut de niste derbedei, dar de fiecare data il salveaza o politista. Dupa un timp decide sa se mute inapoi acasa ( in apartamentul in care a stat cu Feriha) si deschide un club cu Koray. Raza pt a-si spala din pacate aduce de la tara o nepoata si asta e ff curioasa de Emir, dar logic ca nu primeste deloc atentie. Tatal lui Emir se baga in tot felul de probleme si ajunge sa lucreze pt Yakuz iar la o petrecere de fata cu toti se impusca. Emir il considera vinovat pe Yakuz si cauta o modalitate prin care sa se razbune si o face prin sora lui abia venita din nu-s ce tara. Se intalnste cu ea si fara sa ii spuna cine e o duce pe un yaht, se culca cu ea si dim ii spune ca a facut-o pt a se razbuna pe fratele ei. Dupa un timp se gandeste ca a fost prea dur si crud cu ea si probabil incearca sa repare raul facut, dar intre timp un mafiot , prieten de-a lui Yakuz afla ca Emir a avut-o pe sora lui Yakuz si o santajeaza sa se casatoreasca cu el. Tipa accepta si asa se termina..fara sa se termine defapt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar, cam prea trist serialul. Cred si eu ca lumea nu se uita la asa ceva. SIncer, nici eu nu ma dau in vant dupa Feriha, daca nu ar fi blogul - am apucat sa scriu despre serial, acum trebuie sa continui - nu m-ar mai interesa.

      In schimb m-am uitat la vreo 4-5 seriale de pe net in vacanta asta, americane si britanice, de nota douazeci! :D Pacat ca nu le cumpara si televiziunile noastre, pacat!

      Ștergere
  12. Mie mi-a placut cand emir o saruta pe feriha cu pasiune!!!

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.