marți, 21 ianuarie 2014

Feriha, episodul 20





Feriha episodul 20
Hande se pare că observă prezența Ferihăi pe scări. Nu-i răspunde lui Koray dacă a fost sau nu în noaptea respectivă cu Emir, în schimb spune că nu trebuie să audă Feriha pentru că le-ar face probleme. Aceasta consideră că vorbele lui Hande reprezintă o recunoaștere a greșelii, la fel și Koray. Feriha iese din casă și fuge prin spate fără să fie văzută. Koray se enervează și dă cu pumnul într-o măsuță de sticlă tăindu-și venele fără să vrea după care leșină. Sângerează destul de masiv când Hande îl strigă pe Emir și-l duc cu mașina la spitalul cel mai apropiat unde i se face transfuzie. Emir o sună pe Feriha care doar îl trimite la naiba spunându-i că a aflat totul. După care închide și nu-i mai răspunde deloc la telefon. Feriha oprește un autocar pe drum și ajunge răvășită, acasă.

  episodul următor: Feriha, 21

Feriha episodul 20
Zehra află ce s-a întâmplat și este alături de fiica sa. Mehmet îi declară lui Seher că nu-și poate lua gândul de la ea. Patronul ei îi vede vorbind și o amenință. Seher spune că atâta vreme cât este însurat nu are ce-i face. Atunci el zice că o să-i spună ceva în seara aceea. Se întâlnesc amândoi iar când patronul adoarme, o sună Mehmet să-i spună din nou că doar ea îl face să zâmbească. Emir vine la blocul Ferihăi să-i dea geanta. Zehra iese afară și spune că Feriha și ai ei nu sunt acasă. Emir îi dă ei geanta și pleacă. Cansu iese din spital cu diagnosticul atac de panică. Koray este adus acasă la Hande apoi se trezește dar nu-și amintește ce s-a întâmplat, totuși știe că are ceva de împărțit cu Emir, dar sleit de puteri adoarme la loc.

Feriha episodul 20
După ce se reface și merg toți patru la facultate, ajung aproape să se bată fiecare cu fiecare și toți la un loc. Emir o pune pe Hande să spună adevărul, dar acum nimeni nu mai crede că totul a fost o greșeală de interpretare a lui Gunce. Cearta lor are loc în fața altor colegi care se adună ca la panaramă. Feriha este aceea care-i desparte pe Emir și Koray. Apoi Emir pleacă împreună cu Hande iar Feriha rămâne lângă Koray. Hande, pe drum, încearcă să-i demonstreze lui Emir că Feriha nu-l iubește și că doar încearcă să se răzbune. Imediat Emir trage pe dreapta și o dă pe Hande jos din mașină, iar aceasta zâmbește sarcastic în urma lui. Ajunsă acasă o pune pe o prietenă să se prefacă față de toți de la facultate că ar fi fost ceva între ea și Emir deși recunoaște că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic. Din fericire Zehra făcea curățenie și o aude, iar seara îi spune fiicei ei adevărul, pentru că nu suportă să o vadă suferind.

Feriha episodul 20
La facultate Feriha, acum sigură pe ea, se duce direct la masa unde era Hande și o umilește spunându-i în față că știe foarte bine că minte, pentru că Emir nu o place, și asta nu doar pentru o singură noapte. Feriha pleacă triumfătoare iar Hande privește lung după ea. Imediat o vede pe prietena ei și repară lucrurile în stilul-i caracteristic: îl sună pe Koray și nu vorbește cu el, ci lasă telefonul deschis, în buzunar, ca să audă cum o ceartă pe colega ei că de ce i-a spus Ferihăi că de fapt nu s-a culcat cu Emir. Koray pleacă spre facultate și oprește în dreptul ei care, chipurile, întrerupe discuția ca să nu fie auzite. El îi arată telefonul, îl scoate și pe al ei din buzunar și îi arată că era format numărul lui, dându-i de înțeles că a auzit conversația de dinainte. Apoi îl vede pe Emir și se duce la el îmbrățișându-l. Emir îl întreabă cum de s-a întâmplat asta, iar Koray îi spune s-o întrebe pe Hande.

Feriha episodul 20
Mai târziu Emir și Feriha se întâlnesc ca să discute despre proiect, ea îi cere iertare, dar de data asta e rândul lui să-i spună că s-a săturat să tot alerge după ea și că n-o înțelege deloc. Acum Feriha este aceea care crede că l-a pierdut pe Emir. A doua zi Zehra face o entorsă în timp ce lucra pe iahtul lui Levent iar Feriha insistă să meargă ea să termine curățenia. Se duce la dna Sanem și pleacă împreună către port. Emir venise să discute cu ea, dar o vede urcând în jeep-ul dnei Sanem și le urmărește.

În acest timp Rîza discută la telefon cu ofițerul bancar care îi spune că trebuie să plătească mai mult pe rata lunară pentru mașina avariată de Mehmet, dar în timpul discuției Rîza face un atac de cord și este singur în casă. Zehra plecase totuși după fiică-sa să vadă dacă se poate descurca.

Feriha episodul 20
Episodul 20 se termină cum Emir o caută pe Feriha printre iahturi și involuntar se oprește exact în dreptul ei dar n-o vede. Zehra ajunge la docuri și îl vede pe Emir sunând pe mobil. Se gândește ce să facă, să plece sau să stea să fie văzută de el?

Acțiuni secundare în episodul 20: Lara este oprită pe stradă de un bărbat mai în vârstă care îi spune că are impresia că ea e una dintre studentele bune ale facultății. Ea crede că dorea s-o agațe și face gălăgie adunând lumea și un polițist în jurul ei. Îl bate cu poșeta peste mâini pe individ și îi promite că face plângere pentru hărțuire sexuală.
Unal găsește un centru medical oncologic în America și vrea să-și ajute fosta soție, dar aceasta nu acceptă nici un fel de ajutor din partea lui. 


Dacă-ți place serialul, evaluează-l:



Ultimele episoade:   16, 17, 18, 19,



sursa foto: facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




6 comentarii:

  1. Buna, Oana. In ce episod descopera Emir cine este Feriha cu adevarat?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna. De la alti comentatori am inteles ca pe la epsiodul 28 asa ceva...

      Ștergere
  2. Oana, tu urmaresti episoadele alea traduse in romaneste de pe ent? Sau cum faci?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De pe net ai vrut sa zici? Nu, sunt foarte decupate, au cam o ora iar episoadele originale au 100 de minute.

      Ștergere
    2. Extrem de decupate, eu am vazut tot serialul si o parte din Emir'in Yolu, dar pe fiecare zii descopar ca sunt lucruri pe care nu le cunosc. Bine , lucruri marunte, esentialul il stiu cu lux de amanunte.

      Ștergere
    3. :)) Mai gasiti interes sa va uitati la un serial daca l-ati vazut odata? :) eu, din pacate nu... si nici nu ma mai uit la un film/serial daca imi este povestita dinainte actiunea. Bine ca citiorii blogului meu nu imi seamana :D

      Ștergere

Comentariile indecente, negative (lasate de hateri) si cele fara legatura cu articolele vor fi sterse.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...