luni, 10 martie 2014

Feriha, rezumat episodul 31

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ




Feriha 31
Bărbatul din casa în care face curățenie Zehra este Hasan, primul ei iubit. El era miner și într-o zi, înainte s-o ceară de nevastă, i-a dat o jumătate dintr-o bucată de cărbune ca amintire, dacă drumurile lor se vor despărți, cealaltă jumătate rămânând la el. Amândoi păstrează această amintire și acum. Zehra fuge când îl vede în casa în care ea făcea curat. Numele adevărat al fiicei lui Hasan nu este doar Sofia ci și Zehra... La un moment dat Sofia vine acasă la Zehra să lămurească niște lucruri, să-i spună că tatăl ei i-a păstrat o amintire vie în ciuda faptului că viața a mers mai departe și că ea ar dori să cunoască povestea numelui ei, să știe de ce tatăl ei a botezat-o cu același nume ca al iubitei sale, dar ea nu e deloc cooperantă și îi spune să plece, intrând înapoi în bloc. Fără să mai fie auzită, Sofia zice că povestea tatălui ei se termină în curând.

episodul următor: Feriha 32

Feriha 31
Feriha se ceartă cu Mehmet din cauza inelului iar Gulfidan îi aude și amintește despre asta când stă de vorbă cu Rîza. Astfel, povestea inelului ia amploare, dar nimeni nu știe că inelul e veritabil, în afară de Zehra și Feriha. Din cauza datoriei către familia Sarrafoglu și a amenințării cu evacuarea în cazul în care nu plătește toți banii în decurs de o lună, Mehmet se răzgândește și îi spune lui Seher că nu vrea să se mai însoare, apoi anunță hotărârea sa și părinților. După aceea Zehra merge în vizită la Seher și la mătușa ei pentru a recupera inelul, dar aceasta nu vrea să-l dea insistând că dacă e un fals nu vede de ce ar avea nevoie Mehmet de inel. Zehra minte că inelul are o valoare sentimentală pentru familia lor, dar Seher tot nu-l dă și răspunde că dacă Mehmet i l-a pus, doar el o să-l scoată de pe deget și nimeni altcineva. Ulterior îi va spune lui Mehmet că este însărcinată ca să-l forțeze să o ia de nevastă.

Emir duce în continuare o viață dezordonată, doar ca să-i facă în ciuda Ferihăi. Într-o seară vine târziu acasă, cu o blondă, și ca să se asigure că Feriha îl vede, sună la interfonul apartamentului ei și îi cere cheia, pe care chipurile și-ar fi uitat-o. Feriha se enervează și o scoate afară din bloc pe blondină, apoi îl duce pe Emir la o oglindă spunându-i că ori de câte ori se va oglindi, o să o vadă pe ea.
Emir se întoarce la școală, unde nu mai fusese din prima zi, și are ocazia s-o repeadă pe Hande care începe din nou să-i apară în cale știind că relația lui cu Feriha s-a terminat. Pe de altă parte o ține la distanță și pe Cansu, dar ea devine geloasă când îl vede vorbind cu Feriha și o amenință pe aceasta că va da totul în vileag către Hande, dacă nu se ține la distanță de Emir. (În facultate nimeni nu știe adevărul despre familia Ferihăi pentru că e un lucru care l-ar dezavantaja pe Emir.) Feriha se preface că nu-i pasă și îi spune că nu are decât să vorbească ce vrea și cui vrea, dacă crede că va avea vreo susținere din partea cuiva. Mai târziu, Cansu va încerca să obțină ajutorul Larei în această intrigă, ajutor pe care Lara nu i-l dă. Atunci Cansu va căuta o altă modalitate de a o face pe Hande să afle adevărul.

Feriha 31Aysun află de la Koray unde locuiește Emir apoi îl vede pe fiul ei vorbind cu Feriha și rămâne perplex de uimire, ea neacceptând că Emir încă o iubește pe fata care l-a mințit în așa hal. Furioasă, se duce și îi face o scenă Zehrăi, crezând că ar avea vreun amestec în  faptul că Emir s-a mutat în blocul lor. Aflând despre acest fapt, Feriha merge la Levent să-i ceară sfatul, iar el o povățuiește să nu mai lase pe nimeni s-o rănească. Apoi îi spune că poate să vină oricând dorește pe iaht, nu doar pentru curățenie, ci ori de câte ori simte nevoia să vorbească cu cineva.

Într-o seară, după ce Feriha aflase de ruperea logodnei lui Mehmet, stă de vorbă cu el ca să afle motivul pentru care s-a răzgândit atât de brusc, iar acesta îi spune că nu se mai însoară pt că Emir a stabilit suma lunară a datoriei la 25.000 de lire, iar dacă nu, a amenințat că le va pune sechestru pe lucruri și chiar pe apartament. Feriha începe să plângă, dar Mehmet o roagă să nu le spună părinților chiar acum și încearcă s-o liniștească. A doua zi ea se duce la Levent să-i ceară părerea, dar acesta nu-i dă nici un sfat ci doar îi ascultă păsul. După ce pleacă de pe iaht, Levent se duce la Hills și vorbește cu contabilul clubului, cu intenția să plătească datoria lui Mehmet. Cu toate acestea, contabilul îi spune că nu-i poate da numărul contului bancar înainte de a vorbi cu Emir. Levent nu insistă, dar menționează că va reveni după un răspuns.

Feriha 31
Haldun află de la Sanem că Levent e un vechi prieten de familie din Izmir, pentru ea așa îl prezintă când se întâlnesc toți 3 pe chei. Sanem minte în legătură cu Levent pentru că nu știe de pozele primite de soțul ei de la Hande. Yavuz o urmărește mereu pe Sanem și într-o dimineață când aceasta se pregătea s-o ducă pe Cansu la facultate cu mașina, Cansu îl vede pe Yavuz în mașina parcată în fața blocului și merge la el să-l salute. Sanem este tulburată, pt că-l recunoaște pe bărbatul care o urmărea. În drum spre facultate, Cansu îi spune mamei sale cine este Yavuz și de unde îl cunoaște, propunându-i ca atunci când va avea mașina ei să-l angajeze pe Yavuz șofer personal. După ce o lasă la școală, Sanem ajunge supărată la Haldun în birou prefăcându-se extrem de jignită de atitudinea lui și de faptul că a pus să fie urmărită. Haldun tace, ia cd-ul trimis de Hande și îi arată pozele cu ea și cu Levent îmbrățișându-se. Sanem se ține tare și nu recunoaște nimic altceva decât că fiind prieteni asemenea gesturi sunt normale. Imediat iese din biroul soțului ei și pleacă precipitat acasă unde întâmplător îl vede pe Emir în fața blocului. Crezând că el a trimis pozele către Haldun, îi cere socoteală și îl ceartă, dar Emir îi spune că nu el a făcut-o și nici nu-l interesează, apoi menționează în treacăt că ar trebui să-și țină soțul mai aproape de ea, pentru că iubitul ei oricum are ochi și pentru Feriha, din moment ce-i dă bani mulți. (Între timp aflase că Levent s-a oferit să-i plătească datoria.) În seara aceleiași zile Sanem bea mult apoi pleacă la Levent beată criță dorind o ultimă noapte cu el (deja se mai despărțiseră odată, dar în termeni foarte reci). Haldun o caută în cameră și n-o găsește dar vede sticla golită de băutură. Imaginându-și cam unde poate fi nevastă-sa, coboară imediat, ia mașina și ajunge pe iaht și el, la timp ca să-i vadă pe cei doi sărutându-se ...

Feriha 31
Episodul 31 se termină cu Feriha mergând să sune la ușă la Emir. El îi deschide și o lasă să intre. Ea venise să-l înduplece să nu se răzbune pe părinții ei, obligându-i să plătească toată datoria într-o singură lună. Emir îi propune atunci să plătească ea datoria aceea într-o singură noapte ...



Ultimele episoade:  27 28,   29,  30,


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Dacă-ți place serialul, evaluează-l (se poate evalua zilnic):




44 de comentarii:

  1. va rog puneti si ep 32

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Saptamana asta nu cred ca am timp sa-l vad. Poate in weekend.

      Ștergere
    2. Cand pui ep. 33???

      Ștergere
  2. Sa stiti ca "Feriha" se va difuza din nou lunea si martea incepand de saptamama viitoare,iar "Suleyman" joia si vinerea!!!Abia astept!Lavi:):):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, multumesc pt informare :) :-f o sa am mult de lucru, sa pun cate 2 episoade din fiecare saptamanal si sa ma ingrijesc si de alte subiecte :) sper sa reusesc!

      Ștergere
  3. Multumim D.Oana pt rezumat!felicitari pt tot ceea ce postati aici!Cosmin

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti urez mult succes Oana!!!Lavi:):):)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eşti
    incredibilă Oana ......... o excepţie de neînchipuit ....mai ales că
    eşti o scriitoare formidabilă... mai ales princeps dezvălui tu ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. promit sa remediez, stiu ce a iesit :))))

      Am scris pe masura ce vizionam episodul si ma grabeam, ca sa public articolul inainte sa se termine cel de la TV aseara. Daca fac asa, am foarte multe accesari, la Feriha am peste 100 de vizitatori simultan iar la Suleyman de multe ori depasesc 200 de accesari simultane. Mi se blocheaza contoarele de vizite :) cand reusesc sa fac asta la timp. Dar aseara nu mi-a iesit nici rezumatul k lumea, nici figura cu publicatul inainte sa se termine episodul de la televizor.

      Ștergere
  6. De fapt am greşit un mic cuvânt.....dar nu contează deoarece eram curioasă când postezi episodul 32 din serialul feriha

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca in weekend, mai devreme nu am timp sa-l vad, am o saptamana mai incarcata.

      Ștergere
  7. da
    ....stiu..eşti o fata super ocupată..... dar mereu te ţii de
    promisiuni.....aşa că eu te consider o persoană de încredere ...mereu la
    datorie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma straduiesc sa nu-mi dezamagesc cititorii, pe cat posibil :) Altfel, nu am un program fix, din pacate am ore si dimineata si dupa amiaza. Sunt zile cand ajung acasa pe la 6 si ceva.

      Ștergere
  8. Oana
    doar de curiozitate ...nu am înţeles ce vroia să spună emir pe la final
    mai exact...am o idee în minte.....dar nu ştiu sigur

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ii propune sa-si petreaca noaptea aceea cu el, in schimbul banilor pe care ii mai avea de platit Mehmet ... (aceeasi chestie ca in "1001 de nopti", numai ca acolo asa a inceput serialul.). As putea sa jur ca Feriha va refuza. Daca ar accepta, ar considera-o femeie usoara, care se vinde pt bani.

      Ștergere
  9. Buna oana!mda ai dreptate nici eu nu cred ca feriha va accepta!!Sunt foarte curioasa sa aflu cu ajunge din nou inelul la feriha,pt k stiu ca ajunge.Ionela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. buna, Ionela, si eu sunt curioasa in ce imprejurari va intra inelul din nou in posesia ei. :)

      Ștergere
    2. Eu abia astept ep 32!!!si oricum Feriha va refuza oferta lui Emir pana peste cateva episoade cand el ii spune ca o doreste!!!

      Ștergere
    3. Aha :)) deci fuge, fuge, pana se-mpiedica... :D

      Ștergere
  10. dar până la urmă când se vor înpăcă? în ce episod vor face acest lucru?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu ma insel se vor impaca pprin ep 43-44dupa ce îi rapeste halil .Ei o sa mai aiba momente romantice pana atunci dar nu o sa fie din nou un cuplu,dupa ce scapa de halil o sa se impace !Oana am dreptate?

      Ștergere
    2. Da, ai! :P se impaca dupa ce-i rapeste Halil, dar nu stiu exact pe la ce episod e asta, cam asa, dupa ep. 40 cred.

      Ștergere
  11. multumesc pentru informaţii ...dar nu înţeleg cum vă reuşit halil sa-i răpească pe amândoi

    RăspundețiȘtergere
  12. Prima data o rapeste pe Feriha de Anul Nou,iar Emir merge sa o salveze,insa Halil ii intinde o cursa!Lavi:):):)P.S:Ador momentul cand se impaca!

    RăspundețiȘtergere
  13. Halil si Cansu ma enerveaza la culme!!!Pe voi nu?Lavi:):):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai ales Cansu. Halil pare un tip cu bube-n cap :))

      Ștergere
  14. aici sunt de acord cu tine lavi ...dar până la episodul în care ei se împacă nu mai au nici moment romantic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am vazut poze pe net cu ei de prin ep36-37 cand emir si feriha se sarutau!

      Ștergere
  15. Am auzit ca Cagatay (Emir) s-a drogat impreuna cu Yusuf (Koray) si inca cativa si au fost prinsi de politie!!!!Oare e adevarat? Lavi:):):)

    RăspundețiȘtergere
  16. dar de unde ai aflat aceste lucruri ,lavi:)

    RăspundețiȘtergere
  17. Am citit pe net! Lavi:):):)

    RăspundețiȘtergere
  18. Da Feriha va refuza si pleaca,apoi se cearta cu Levente ca ia platit datoria. Hande o intreaba pe Lara de ce s-a despartit Emir de Feriha. Dar ea nu-i zice. Roberta!

    RăspundețiȘtergere
  19. Scuze Oana,nu stiu de ce a aparut de 2 ori :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna !Si eu am auzit de la o prietena acest lucru!Dar nu cred pentru ca pe net circula tot feluri de zvonuri, eu inca nu am vazut nimic,oricum cred ca daca era adevarat tot continentul vorbea de asta.Ionela

    RăspundețiȘtergere
  21. Emir se drogheaza cu koray?cred (daca ar fi adevarat)nu in film? Corect?

    RăspundețiȘtergere
  22. Nu in film!In viata reala....

    RăspundețiȘtergere
  23. Răspunsuri
    1. Am zis ca in weekendul asta, inseamna ca maine cel tarziu (pana seara, dar eu zic ca azi) il urc pe blog. :P

      Ștergere

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...