luni, 13 octombrie 2014

Tradarea episodul 27, rezumat





Tradarea episodul 27, rezumat
Ali se enervează auzind așa ceva, că pescarul o iubește pe Cemile, și vine cu un par să distrugă Mercedesul acestuia în fața fabricii Karcî și în văzul lumii, în timp ce pescarul și șoferul sunt înăuntru. La un moment dat cei doi reușesc să plece, cu parbrizul făcut țăndări. Cemile se întâlnește în continuare cu pescarul la aceeași ceainărie și el îi spune c-o iubește și o dorește de soție. Ali cu Carolin merg la restaurantul de pe vapor dar Ali se îmbată și o alungă pe soția sa de acolo. Carolin pleacă acasă foarte îngândurată. În aceeași seară Aylin și Murat ies la un club dar tot acolo apar Soner cu Mesude, verișoara lui Aylin. Tânăra îl ia pe Soner la dans ca s-o facă pe Aylin geloasă, dar după aceea Soner o invită pe cumnata sa să danseze. Mesude este invitată de un bărbat din club și la un moment dat ea face schimb de parteneri luându-l pe Soner prin surprindere. Aylin dansează de nevoie cu necunoscutul, dar pentru că acesta începe s-o pipăie, Soner sare la bătaie. Până la urmă Aylin și Murat pleacă acasă, iar Soner este adus mai târziu în noapte, de Mesude, beat pulbere. Mesude rămâne acolo cu el și la un moment dat ia încet cheile din buzunarul lui Soner care doarme, merge în biroul lui și găsește dosarul cu contractul prenupțial semnat de Aylin. În acest moment Soner, care se trezise, se află la ușă și o felicită pentru tupeul și nesimțirea de care dă dovadă.

Tradarea episodul 27, rezumat Tradarea episodul 27, rezumat Tradarea episodul 27, rezumat


După ce trece de ora închiderii restaurantului de pe vapor, Ali, care continuase să bea, ia banii câștigați și merge s-o trezească pe Cemile și pe copii, strigând ca disperatul la ea. Cei trei apar la geam iar Ali aruncă cu bancnotele în aer în ideea că el are bani și îi dă și ei, doar să nu se mai ducă să muncească, apoi îi întreabă pe copii dacă mama lor le-a spus că se va căsători cu pescarul. După aceea Cemile coboară iar Ali cade lângă ea și nu se mai ridică de beat ce este. Mete reușește s-o convingă pe Carolin să vină să-și ia bărbatul acasă.

Tradarea episodul 27, rezumat Tradarea episodul 27, rezumat Tradarea episodul 27, rezumat


Ahmet îl urmărește pe Resul, omul de casă al lui Ekrem și prietenul lui Hakan și la un moment dat îi pune pistolul la tâmplă în ideea de a-l forța să-l ducă la Hakan - despre care Ahmet crede că i-a omorât mama. Acesta tocmai se afla lângă o casă foarte sărăcăcioasă unde avea grijă de maică-sa bolnavă, pe care i-o arată lui Ahmet, după care îi spune că nu Hakan i-a împușcat mama și se învoiește că meargă cu el la Hakan.
Ali se trezește din beție pe jos, în holul casei sale, iar Carolin îl pălmuiește pentru că s-a dus în miez de noapte la Cemile să-i ofere bani și să-i ceară socoteală pentru viața ei personală deși nu mai este soția lui. După aceea Ali începe să se intereseze mai îndeaproape de pescar și de viața lui și informațiile îl duc la adresa unde stă Selma, femeia cu mintea rătăcită care îngrijește o păpușă în locul unui copil.
Pescarul se află acasă la Cemile, îngrijit îmbrăcat, în vizită pentru a o peți de la copiii ei. Când tocmai o cere de nevastă și Cemile se pregătește să răspundă, apare și Ali, care le dezvăluie tuturor trecutul nebulos al lui Hikmet - care făcuse închisoare pentru că-și omorâse amanta, după ce fiul său, Hasan, se sinucisese iar soția, Selma, a înnebunit. Hikmet văzând că Ali s-a răzbunat atât de crunt, se pregătește să plece și să nu mai apară în calea lui Cemile, dar la urmă ea ia o hotărâre care-i uluiește pe toți cei de față și acceptă cererea în căsătorie spre disperarea lui Ali.
Tradarea episodul 27, rezumat


 episodul următor: Trădarea ep. 28

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





8 comentarii:

  1. Prietena lui Soner este defapt Mesude, verișoara lui Aylin(fiica lui Neriman și Kemal)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Cosmine! Eu nu urmaresc serialul la tv, asa ca nu prea stiu cine este cine... :P
      Corectez!

      Ștergere
  2. Un serial frumos,interesant,il urmaresc cu placere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este interesant, din pacate eu nu am timp sa-l vad la tv...

      Ștergere
  3. INVERS! Adica mai intai s-a sinucis fiul[HASAN] si apoi a fost impuscata amanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am corectat, multumesc mult! Dar in rest e bine? Avand in vedere ca nu stiu o boaba turceste, astept un feedback de la cei care se uita seara la serialul dat pe Kanal D. Timpul nu-mi permite sa vad aceleasi episoade de doua ori. Le vad doar in turceste, cand fac rezumatele pt blog.

      Ștergere
  4. Draga OANA,dupa 1 sau 2 zile ,episoadele difuzate de canald.ro apar subtr.in romana la adresa serialeonlinegratis.org.

    RăspundețiȘtergere
  5. Repet, nu am timpul liber necesar ca sa-mi permit sa mai vad odata episoadele, subtitrate in romana. Le vad in turceste cand fac rezumatele, si atat. In timp ce episodul 27, sa zicem, este difuzat la tv, eu vizionez ep. 32 si-i fac rezumatul. Se intelege ce zic eu aici? Eu public rezumatele episoadelor in avans.... in limita timpului meu liber disponibil. Care, din pacate, este foarte putin.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.