luni, 12 ianuarie 2015

Tradarea episodul 60, rezumat




Ali se înfurie văzând rezultatul testului de sarcină a lui Aylin și începe să țipe acolo, pe holul spitalului. Cemile îl potolește. În acest timp Soner se îmbracă să plece chiar dacă nu este complet refăcut. Aylin și Soner se întâlnesc la ieșirea din spital și se urmăresc cu privirea, dar nu-și vorbesc nimic. Acasă, Ali țipă la toată lumea și este supărat atât pe Aylin cât și pe Berrin pentru divorț, de fapt îi reproșează lui Cemile că nu a știut să-și educe copiii.


Tradarea episodul 60, rezumat
Datorită faptului că Selma este surprinsă vorbind la telefon cu Cemile de către Kenan, acesta o aduce din nou la vila Karcî unde ea stătea înainte, sechestrată, ca într-un sanatoriu. Selma nu vrea să rămână acolo, dar nu are încotro. Îi sunt administrate sedative puternice și este adormită și pusă în pat, alături de păpușa declanșatoare a crizelor ei.

Mete revine sub balconul lui Nihal și reușește să-i atragă atenția iar ea va reuși să-i trimită un bilețel, apoi se vor întâlni într-un parc să se îmbrățișeze și să-și declare iubirea. Berrin o vede pe Zehra pentru foarte scurt timp, pe furiș, din bunăvoința bonei sale. Cemile începe să caute de lucru, iar într-o zi, Carolin, care era cu Ali și Kenan, o vede pe stradă și nu pierde ocazia s-o provoace, jignind-o și umilind-o de față cu cei doi bărbați. După aceea Ali se enervează pe Carolin și o pălmuiește peste gură. Sosește și primul transport de arme și Ekrem aranjează lucrurile ca la vamă să fie totul în regulă.

Tradarea episodul 60, rezumat Aylin își amintește de zilele frumoase petrecute cu Soner, apoi rupe toate stelele de mare adunate într-o cutie și iese afară, dar i se face rău și cade de pe scări până jos. Este dusă la spital imediat și nu pierde sarcina. Soner vine și el din când în când pentru evaluarea stării sale și o vede pe Aylin pe o targă.

Tradarea episodul 60, rezumat Tradarea episodul 60, rezumat

Tradarea episodul 60, rezumat Tradarea episodul 60, rezumat



sursă foto: capturi video de pe ofdizi.com

 episodul următor: Trădarea ep. 61

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.