sâmbătă, 14 martie 2015

Fatmagul rezumat episoadele 11-12-13-14-15

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ




Episodul 11


Fatmagul rezumat episoadele 11-12-13-14-15
Kerim reușește să-și ia pașaportul de la ghișeu înaintea lui Mustafa care nu-l recunoaște. De altfel, toți ceilalți făptuitori sunt puși întâmplător față în față cu Mustafa, când acesta vine pe la avocat să-i spună cum mai merg treburile. Însă dacă Mustafa va obține ușor, prin firma la care muncește, viza de muncă, Kerim se pare că va avea de așteptat ca să poată pleca în Germania, așa cum sperase. Selim obține acordul viitorului socru pentru căsătorie, Vural se ceartă foarte tare cu maică-sa și îi spune că dacă nu divorțează, va dezvălui totul tatălui său. Fatmagul, convinsă de Meryem, se gândește să-și termine studiile de liceu.

Vural se întâlnește cu o fostă colegă de facultate într-un bar și mai deapănă amintiri, apoi, băut fiind, îi dezvăluie lui Zeynep că viața lui s-a schimbat total într-o lună de zile, dar mai mult nu-i spune, apoi pleacă să tocmească o prostituată (Asude, fata pe care o cunoscuse Mustafa în autobuzul spre Istanbul). Spre surprinderea ei, Vural vrea doar să adoarmă în brațele ei iar ea să-i repete încet cuvintele "te-am iertat, Vural...". Meryem reușește să vândă produse naturiste și chiar să facă o înțelegere cu cineva care deține un astfel de magazin, pentru a-i furniza marfă. Kerim nu obține viză și apelează la avocatul Munir să-l ajute să poată pleca din țară, lăsându-i niște acte și pașaportul. Când ajunge la birou, Munir le uită în mașină și sună la recepție să îi fie aduse, dar portarul i le dă lui Mustafa care tocmai venea la sediu. Avocatul îl vede pe geam, însă Mustafa apucă să se uite prin pașaport și își dă seama că este al soțului lui Fatmagul ...

Episodul 12


Fatmagul rezumat episoadele 11-12-13-14-15
Munir, avocatul, se preface foarte supărat pe Mustafa și îl dă afară din companie spunându-i să returneze toți banii dați în avans, pentru că el nu mai poate lucra cu un om în care nu are încredere. După un timp de gândire, Mustafa revine și-și cere iertare de la avocat cerând o nouă șansă. Certurile foarte frecvente dintre Mukaddes și Fatmagul sau Fatmagul și Kerim sunt auzite de proprietarii casei care încep să creadă că locatarii nu sunt oameni de încredere și se gândesc să se intereseze despre ei. Leman îi spune soțului că vrea divorțul din cauza situației cu violul, dar el refuză să se gândească la așa ceva într-o situație atât de dificilă pentru familie. Proprietarii casei unde stă Kerim și restul familiei îi spun că au aflat din Izmir cine este el, dar el le spune că nimic nu e adevărat. Fatmagul îl sună pe Mustafa într-o dimineață de la un telefon public, chiar când el se află adormit, la Asude, prostituata din autobuz. Ea răspunde și vorbește cu Fatmagul spunându-i că Mustafa doarme și că ea e prietena lui. Mustafa va suna la acel număr, fără să știe că e de la un telefon public, și va da și el peste un băiat care venise să dea un telefon. 
Asude va căuta acel telefon public și va merge să vadă cine locuiește prin apropiere, ca să dea de Fatmagul, pe care era foarte curioasă s-o cunoască. Tatăl lui Erdogan, Rîfat, face un atac de cord chiar în firmă. Episodul se termină cum Kerim primește prin poștă pașaportul cu viza Schengen pe el.


Episodul 13


Fatmagul rezumat episoadele 11-12-13-14-15
Rîfat Yașaran moare sub ochii fiului său, Erdogan. Toată familia e anunțată și devastată de vestea venită pe neașteptate. Totuși după câteva zile, acțiunile firmei revin lui Erdogan care îl cooptează și pe Vural, iar Selim este oricum și el unul dintre moștenitori. Fatmagul și Kerim, cu toată familia lor, merg în vizită la proprietarii casei unde locuiesc și se străduiesc să-i facă să creadă că totul este în regulă cu ei, că ceea ce au auzit sunt doar bârfe neîntemeiate. Asude se descurcă de minune și află multe detalii despre Fatmagul ba chiar îl cunoaște și pe fiul gazdei lor, Emre, care pare să se îndrăgostească de ea, fără să știe cu cine are de-a face. Kerim se hotărăște să meargă în Belgia și îi arată biletul de avion lui Fatmagul, spunându-i că după ce pleacă poate divorța de el. În acest timp Asude (care-și dăduse un alt nume) vine cu Emre la ei doi, care stăteau pe malul apei, pe o bancă și insistă să meargă la plimbare cu ei. Mukaddes fierbe de ciudă când aude că cei doi soți au plecat la plimbare cu Emre și prietena lui. Noaptea Kerim visează că este gata de plecare și că Fatmagul îl iartă pentru ceea ce s-a întâmplat. Când Mustafa revine din Ukraina și Rusia unde avusese treburi de serviciu, Asude, care îi promisese că va căuta acel număr de telefon de la care sunase Fatmagul, îl minte că numărul respectiv nu există și că așa i-au spus cei de la poștă. Vine și ziua în care Kerim pleacă cu greu la aeroport, lăsând în urmă o scrisoare pentru Fatmagul în care o roagă să-l ierte. Ea este impresionată de mesaj și nu poate adormi. Dar Kerim, chiar dacă a trecut de punctele de control în aeroport, nu poate să plece și se întoarce. Dimineața îl găsește Meryem în șopronul lui și se bucură că nu a plecat. Fatmagul îi vede și se apropie de șopron auzindu-l pe Kerim când îi spune mamei sale adoptive că o iubește pe soția sa și o vede peste tot pe unde se uită, că din cauza asta n-a putut pleca.

Episodul 14


Vural și Erdogan află despre Kerim că nu a plecat și se tem ca acesta să nu le creeze probleme. Acasă, Mukaddes se chinuie să afle de ce se poartă cu toții cam ciudat, iar Fatmagul îi spune că ea va divorța, după care iese afară și vorbește despre asta cu Kerim făcându-l mincinos pt că nu a plecat așa cum era stabilit inițial. Kerim nu poate să-i spună c-o iubește, ci motivează că n-a putut s-o lase singură pe Meryem, iar Fatmagul minte că a rupt scrisoarea lui fără s-o citească. Mustafa revine în sat, la părinți, pentru câteva zile, unde tatăl său îi spune că mama lui este foarte bolnavă. Kerim și cumnatul său, Rahmi, vor să cumpere un atelier, dar nu au destui bani. Atunci Meryem se gândește să vândă casa din Izmir. Într-o seară Mukaddes o pândește pe Fatmagul și vede că ascunde ceva (scrisoarea lui Kerim) sub pat. Meryem o învață pe Fatmagul meseria ei și o ajută să intre la liceu să-și continue studiile. Vural continuă s-o plătească pe Asude ca să-l adoarmă și să-i vorbească. Ea, crezând că el doarme, începe să povestească ce i s-a întâmplat cu Mustafa și cu găsirea lui Fatmagul. Vural o aude, dar nu se dă de gol că e treaz. Erdogan, amenințat de Munir ca să accepte dominația lui și a lui Reșat în firmă, îl ia pe Mustafa drept șoferul lui personal când acesta vine să ceară niște zile libere ca să fie alături de mama lui la spital. Mukaddes profită de un moment când e singură în casă și găsește scrisoarea și actul prin care Fatmagul poate divorța sub patul acesteia. I le arată lui Kerim și pentru că ea nu dorește ca cei doi să divorțeze, rupe actul, apoi îi dă scrisoarea spunându-i că Fatmagul o ține ca pe o comoară sub pat. Atunci Kerim, care o crezuse pe soția lui când i-a spus că a rupt-o fără s-o citească, înțelege că nu-i mai este indiferent și că nici nu-l mai urăște, ca la început.

Episodul 15


Fatmagul rezumat episoadele 11-12-13-14-15
Mustafa își cumpără haine cu banii dați de Erdogan apoi se simte dator să-i fie loial. Munir și Reșat îl mint pe Kerim că Erdogan s-a schimbat mult și că a întrebat de Fatmagul și că ar fi trimis pe cineva să-i caute. Cum Meryem îi povestise că au fost căutați de o așa zisă prietenă a lui Fatmagul (Asude), Kerim începe să intre la bănuieli și nu-i răspunde la telefon lui Erdogan când acesta îl sună. În scurt timp, cei patru verișori și foști prieteni încep să se suspecteze reciproc și să devină dușmani, mai ales pentru că Erdogan l-a luat pe Mustafa de șofer și ceilalți văd în asta o amenințare permanentă. Ulterior, pentru că mama lui Mustafa face dializă la un spital din Istanbul, Erdogan le oferă loc de muncă și casă la vila lui. Vin sărbătorile de iarnă și Kerim îi cumpără soției sale palton, cizme și mănuși, dar îi dă cadourile prin Meryem, de teamă că ea le-ar respinge altfel. Reșat cumpără un colier cu diamante pentru amanta lui, dar bijutierul îl trimite din greșeală acasă la nevastă. Când citește bilețelul, cum că el nu va petrece noaptea cu ea, Perihan înțelege dintr-odată că bijuteria nu-i fusese destinată și își sună soțul să-l avertizeze de greșeală. Mustafa așteptând în mașină, găsește niște poze de-ale lui Erdogan din care una cu toți cei patru prieteni. Îl recunoaște pe Kerim și devine deodată gelos. De revelion toată lumea petrece: Reșat, în familie, Vural o cheamă iar pe Asude și rămân amândoi în noaptea aceea, iar gazdele familiei lui Fatmagul organizează revelionul la ei în restaurant și cu toții pregătesc masa. La petrecere, Mukaddes se îmbată, și odată ajunsă acasă vorbește despre scrisoarea găsită sub pat. Fatmagul se supără dându-și seama că Kerim știa că citise mesajul lui și dimineața devreme, după revelion, își face bagajele și pleacă la Asude cerându-i ajutorul.


Note: stop cadrele sunt preluate de pe youtube. Dimensionarea episoadelor este aceea originală, a televiziunii turce.


Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




this article is tagged under: Fatmagul episodul 11, 12, 13, 14, 15, pulbere de stele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...