vineri, 27 martie 2015

Tradarea episodul 100 rezumat





Tradarea episodul 100 rezumat
Tugrul pregătește o surpriză șocantă pentru Arif și Cemile. Arif intră și el în atelier și sare să-l bată pe Tugrul văzându-l acolo. Cemile cere niște explicații de la Arif în lumina dezvăluirii lui Tugrul. La Londra toată lumea așteaptă rezultatul dublei operații. Grupului din familie i se alătură Ziya, arhitectul, deși Soner nu-l privește cu ochi buni. Medicii îi anunță pe toți că operația a fost grea dar a decurs bine iar Bahar va fi dusă la terapie intensivă și va mai dormi o vreme. Este necesar însă niște sânge cu RH negativ pentru Zehra, iar dintre toți cei prezenți doar Ziya poate dona tipul de sânge necesar.

Deniz are un "accident" casnic și cucuiul apărut pe frunte este acoperit de un plasture. Soner se întoarce de urgență la Istanbul. Osman ia cina la Ayca împreună cu ea când cineva bate la ușă. Osman se ascunde în altă cameră, sub pat. Betul, vizitatoarea Aycei, intră în casă și urcă sus, așezându-se la masa plină cu de toate, de care se și miră la început. Îngrijorarea Aycei crește când o aude pe Betul că vrea să-și petreacă noaptea la ea.

Cemile primește un plic mare în care găsește corespondența dintre Arif și fosta lui soție, despre care spunea că este moartă. La început Cemile lasă teancul de scrisori deoparte, dar până la urmă curiozitatea învinge. După ce îi spune lui Hasefe despre scrisori, se duce la Arif și i le dă. Arif, la rândul său, merge la Tugrul să-l întrebe ce înseamnă asta.

Tradarea episodul 100 rezumat

Carolin caută prin casă actele pe care le semnase Hakan înainte de operația Zehrăi și le distruge. Bahar se trezește, dar lângă ea se află Ziya, care îi spune doar că Soner este la Istanbul. Ziya profită de situație și încearcă s-o recâștige pe Bahar. Ori de câte ori Soner sună în rezerva ei, răspunde arhitectul și o minte pe Bahar când îl întreabă cine era la telefon. Soner bănuiește ce se întâmplă și o roagă pe o asistentă să-l dea afară pe Ziya pe motiv că trebuie s-o schimbe pe Bahar, iar el o sună imediat. Din păcate, atunci intră pe ușă Filiz și Bahar o aude cât de familiar vorbește cu Soner....

Mete și Ayca se întâlnesc pe malul mării, iar el îi arată o cutiuță cu două verighete pe care apoi le pun unul altuia pe degete. Seara și-o petrec împreună, la el acasă și îi cântă la chitară, apoi târziu în noapte Ayca pleacă acasă cu mâncare pentru Osman de la Cemile. Osman se întristează când vede pe inelarul ei verigheta. Carolin urmărește să obțină o răzbunare pe Hakan și începe să-l manipuleze pe Ekrem împotriva propriului său fiu spunându-i că el a împiedicat-o să fie donatoarea Zehrăi. Ekrem merge în dormitorul lui Hakan și găsește într-un sertar - pus de Carolin - dosarul cu fișele ei medicale de compatibilitate cu Zehra.

Tugrul o cheamă pe Cemile la un restaurant, și sunt doar ei doi la acea oră, să discute. Tugrul reușește doar s-o enerveze și s-o îngrijoreze și mai mult. După această întrevedere, se întâlnesc toți trei, Tugrul, Arif și Cemile la marginea unui lac, iar Tugrul le arată o adolescentă care i se adresează acestuia cu "tată". Însă imediat Tugrul scoate un pistol și o împușcă în tâmplă...



sursă foto: capturi video de pe kanald.com.tr

 episodul următor: Trădarea ep.101

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.





31 de comentarii:

  1. Pune-ți azi episodul 101 ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Puneti. Noi punem, voi puneti, dv. puneti... acela cu cratima e cand "ti" vine de la tie: "(tu) mai pune-ti pofta in cui".

      Deci, nu. Nu azi.

      Ștergere
  2. Apropo de urateniile unor actori (am citit comentarii la episoade anterioare). TUGRUL asta este tare urit (si antipatic) si aparitia lui, cu alte complicatii, iarasi mi se pare artificiala....fortata! INSA....de dragul serialului (si al altor personaje simpatice)...rabdam...admitem....
    VA DORESC, OANA si tuturor: o saptamina cit mai reusita si mai primavaratica!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tugrul arata a rusnac get-beget :))))))

      O saptamana frumoasa si tie !

      Ștergere
    2. Exact ce am spus si eu in comentariul anterior, ce e cu uratul asta. Si are o fata asa de pampalau :)) Si ma enerveaza deja. Si le face numai probleme. Ce bine spunea Cemile in sezonul 2 cand veni vorba de Kenan, scap de un nenorocit si dau de altul. Uite ca a dat... Dar macar Kenan, desi avea o fata ce cerea palme, a jucat bine. Nenea asta nu imi place deloc. Yok!!!!

      Asa e doamna Balanescu, astea sunt pure umpluturi ca sa mai adauge niste episoade. Cum povesteam azi, imi e dor de sezonul 2...Preferatul meu.

      Va imbratisez dragele mele si sa aveti o saptamana cat mai productiva!

      Ștergere
    3. Citeam ce ai scris si ma gandeam ca ai dreptate cu Kenan. Dupa aceea mi-am dat seama ca pe mine ma enerveaza mutrisoara lui Kenan din Medcezir, nu a lui Kenan din Tradarea, acela mi s-a parut ok... ! Neah, de gustibus! :D

      Tugrul are figura tipica de rus ori polonez, de bautor de vodka, de estic, dar nu pare un tip negativ, in rolul asta ma asteptam sa puna unul mai fioros, asa, un alt Șamil, ceva de genul ...

      Ștergere
    4. Kenan din sezonul 2 Tradarea era ok, si juca si mai bine. Nenea asta zici ca e un pampalau si nu are nici un farmec. Nici eu nu ii vad rostul acestui trecut al lui Arif. E clar umplutura ca sa mai scoata vreo cateva episoade. Si se pare ca Arif a avut 2 fete, gemene. Si au murit ambele. Ce complicat. Sufera putin si apoi se duce si se casatoreste cu Cemile. Nu prea se leaga, tare plictisitoare treaba asta. Fie... :))

      Ștergere
    5. Da, Arif e fara sare si piper, dar ma gandesc ca asa l-au vrut producatorii. Oare de ce?
      Zici ca sufera putin apoi se insoara cu Cemile. Nu cumva e asa pt ca e tipic masculin? :) mai ales ca el n-a vazut-o pe fie-sa de atatia ani...

      Ștergere
    6. Nu stiu de ce l-au vrut asa dar e tare moale. Si nu imi place nici actorul. Si nici fizic, poate fara barba ar da mai ok, stiu si eu. Dar ii vor pune si mai multa. Pai o fi tipic masculin si ai dreptate, e normal pentru ca el se impacasera cu gandul ca sotia lui si copilul au murit si acum vine nenea asta si ii spune ca e fata lui si afla de fapt ca a avut doua. Nu a avut cand sa nutreasca sentimente pentru ele. Oare daca aparea sotia lui, se mai insura cu Cemile? Sunt curioasa :))

      Ștergere
    7. Ei, si tu :-P trebuia sa-si gaseasca Cemile pereche, nu?

      Ștergere
  3. Sfarsitul episodului 100 nu are nici un sens... Pe cine strigă ..tată” adolescenta? Pe Tugrul s-au pe Arif? +
    Dece o impușcă?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe Tugrul si apoi se imbratiseaza cu el. Tugrul o impusca, dar din rezumatul sezonului 3 am impresia ca e fata lui Arif, crescuta de Tugrul.

      Ștergere
  4. Da, e bun episodul 100, scene bine lucrate: logodna lui Mete, pe malul marii (minunata imagine cetatea veche si marea), amintind cumva scenele intre Aylin si Soner. Apoi scena cu Tugrul la restaurant, disecind portia de rac...IN FINE. Am vrut doar sa amintesc apropo de fizionomii: o actrita buna mi se pare cea in rolul AYCA, f. proaspata, tinara si, culmea, in multe scene joaca f. bine! Are chiar momente dificile si e naturala!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, au fost momente frumoase. Si mie imi place fata ce o joaca pe Ayca. Dar scena cand rupe din rac desi e interesanta, e un pic scarry... :)) Ce nebun nenea ala. Si acum o vaneaza pe Cemile. Saraca, numai de nebuni da :)) =))

      Ștergere
    2. Dana, si mie mi-a placut foarte mult scena cu Mete si Ayca, adica locul ales si momentul zilei, cum cadea lumina pe ei. SI mi-am amintit de ruinele la care se intalneau Iffet si Cemil al ei cand erau la inceputul relatiei,

      Scena cu disecarea crustei racului e special pusa :)) adica ce tare e nenea ala bautoru' de vodka ! :D Mai tare decat chitina unui animal fioros pe care il papa din doi timpi si trei miscari!

      Ayca joaca bine, asa este, desi actrita nu mi se pare o femeie atragatoare, eu o cad cam stearsa, dar de jucat joaca tare bine.

      Ștergere
    3. o vad, nu o cad... la ora asta sunt somno. Am dat afara doua matze. Una doarme pe pat la maica-mea.

      Ștergere
    4. =)) Nenea cu racul. I-ar m-am pus pe ras. Si mie mi-a placut scena in care apar Mete si Ayca. Sper sa aibe si baiatul asta noroc, ca iubirile lui...una s-a stins, alta a plecat. Sper sa ramana cu Ayca. E de familie, nu prea au noroc in iubire :))

      Si eu am o pisicuta :D

      Ștergere
    5. Sa-ti traiasca pisica si sa te bucuri de ea. Mie mi-s tare dragi felinele astea mici.

      Ștergere
    6. Da si eu le iubesc. Am avut una care a murit in vara si mi-a adus bunica alta si o iubesc tare mult, desi ma musca si ma zgarie cand o apuca. Dar e zapacita. E rau ca te atasezi si cand se duc suferi, cel putin eu asa sunt.

      Hugs

      Ștergere
    7. Vai, nu-mi spune! :D cum sa nu ma atasez, cand dorm cu cate una-doua in pat si le rasfat toata ziua cu cateva feluri de mancare pt pisici si ele fac mofturi mereu? :)))) eu nu am putut avea copii, dar pisicile le cresc si le iubesc ca pe copiii mei. De la 14 ani cresc matze.

      Ștergere
    8. Si eu am de mica, am avut doi motani care mi-au murit apoi ani buni nu am mai avut. Apoi am avut-o pe Tita care a trait 4 ani si nu prea vroiam sa imi iau alta si mi-a adus-o bunica pe aceasta de acum. E rau ca te atasezi si apoi canr mor... :( Eu am plans mult dupa cealalta si ai mei nu au mai vrut sa luam alta tocmai din acest motiv. Cred ca cea de acum e cea mai rasfatata. Si ea e mofturoasa si nu mananca orice. Trebuie sa ii iau Whiskas, Friskies, etc ca altfel stramba din nas. Si dimineata miauna cat o tin plamanii ca ii e foame, deci sa ii dai de mancare. Ce le duce capul. Fata de celelalte pisici asta e tare vorbareata, zice multe in limba ei acolo. Doar ea stie ce :)) Si am si o catelusa, Kira. E husky cu ciobanesc. Si ea la fel de mofturoasa. Si e o smechera. Pune fata aia de miloaga la usa si isi lipeste nasul de ea, ca sa ii dai ceva. Puppy eyes :)) Numai ca imi murdareste usa si trebuie sa o sterg mereu, dar nu e bai :P Eu le iubesc. Kira a facut 4 ani iar pisica face un an prin iunie, cam asa.

      Ștergere
  5. Si barbatul meu are...2 pisicute..offffffffffffff! Revenind la TRADAREA! Stupida ieea cu impuscarea celor 2 gemene: adica le cresti si apoi le impusti DOAR de DRAGUL razbunarii!!!! Mutra nesuferita a lui Tugrul se...asorteaza cu nemernicia lui! Aici bravo realizzatorilor!
    E primul personaj COMPLET NEGATIV din serial ! Fiindca, acel Kenan, macar avea cultul mamei sale, iar Ekrem isi iubeste fiul si nepoata! In fine...Ieri, la episodul 100 am inteles in fine iubirea intre Cmile si Arif...Nu ar fi de mirare, fiindca CEMILE este nascuta/creata sa aduca alinare: familiei, barbatilor, etc...este un personaj credibil, DA, mai exista femei care se sacrifica...Ma grabesc sa citesc rezumatele urmatoare, multumim, OANA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar e aiurea sa le cresti si apoi sa vii sa ii tragi un glont in cap uneia. Cealalta s-a sinucis dupa ce a aflat de moarte surorii sale. Nemernicul oricum nu are inima. Asta s-ar potrivi cu Carolin de minune. Doua personaje odioase! Daca are bani perfect, atunci Carolin o sa incepe sa saliveze... Ekrem e si el un nesuferit si un asasin. Si o crede pe Carolin decat pe propriul fiu. Sarmana marioneta! Cemile e luptatoarea serialului dar cum am spus si in alta postare, s-a sacrificat prea mult si uneori nu merita. Desi ca mama, se intelege de ce s-a zbatut dar in rest nu stiu daca in lumea asta mai are rost sa te mai sacrifici pentru cineva, oricum putini apreciaza si apoi iti intorc spatele.

      Imbratisari

      Ștergere
    2. @ Dana: nu am stiut ca geamana se sinucide si ea. Da, chiar... cresti un copil 15-17 ani ca sa-l impusti intr-o clipa de nebuneala..! Cemile e genul de femeie care se sacrifica, intr-adevar, insa de multe ori asemenea femei dau peste niste ticalosi care doar profita de ele.

      @ Ale: n-ai mai vazut barbati care sa fie cazuti in limba dupa vreuna buna pe orizontala? Uneori te si minunezi cum niste tipi inteligenti cu multe calitati se lasa efectiv dusi de nas de cate o pitzi din asta care ii manipuleaza exclusiv hormonal.

      Pupici!

      Ștergere
    3. Arif se pare ca a avut doua fete, nu una si cealalta s-a sinucis cand a aflat ca sora ei a murit. Ai dreptate, Oana, de regula aceste femei nu sunt apreciate si dau de barbati care le maltrateaza si le fac sa sufere...

      Ba am vazut asa barbati. Si sunt atat de multi de genul. Atat de bine ai descris situatia!!! =)))) Sunt pudelii lor sarmanii :))) Cred ca inteligenta pica cand intervin hormonii :) Asa face si Carolin cu Ali.... Si el mare Zeus si atotputernic... vezi sa nu =))

      Ștergere
    4. Ma gandeam la genul de barbat care sta cu o femeie tip Cemile. In realitate ei le considera proaste pe aceste femei, dar ma intreb atunci ei ce sunt daca stau langa niste proaste?

      Ștergere
    5. Ei sunt adevaratii prosti pentru ca nu stiu sa le aprecieze. Lor le plac fufele si scorpiile, scuzati expresia dar asa e. Si alea care ii toaca maxim de bani. Femeile tip Cemile mi se par mai degraba naive si care se sacrifica prea mult pentru cine nu merita. Oricum acei barbati nu se vor schimba, tot mereu le vor trata urit orice ar face.

      Ștergere
  6. Puneți rezumate la sultana Kosem? Va rugaaam!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cumva e serialul la care fimarile incep in septembrie? :)
      Eu pun la orice serial gasesc informatii si rezumate pe net. Daca nu gasesc nimic... atunci nu am cum sa postez. Probabil ca voi gasi la sultana Kosem.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.