vineri, 21 decembrie 2018

Mos Craciun secret - cadouri si reguli

Mos Craciun secret - cadouri si reguli

N-ați știut că Secret Santa, sau mai pe românește zis, Moș Crăciun secret, este o tradiție și că mai are și reguli, nu? Eu, una, de puțin timp am aflat asta. Și pentru că noi, în cancelarie, an de an jucăm acest frumos joc de societate - căci ce altceva este, la urma urmei, acest moș secret? - m-am gândit ca unele lucruri să le împărtășesc cu voi.

Dar să facem puțină istorie.

Secret Santa este o tradiție occidentală de Crăciun în care membrii unui grup sau comunități își fac un cadou de Crăciun anii altora, fără să știe cine pe cine a extras. Așadar, identitatea dăruitorului este secretă și se spune că nu trebuie dezvăluită decât după ce se deschide darul, sau că nu trebuie dezvăluită deloc.

Ritualul, dacă-mi permiteți să-l numesc așa, derivă din tradiția creștină și nu se sărbătorește în fiecare țară de Crăciun, de exemplu în Polonia acest joc se joacă pe 6 decembrie, de sf. Nicolae, în Ucraina pe 19. Nici denumirea nu este aceeași peste tot în lume, de exemplu, în America de Sud jocul se numește amigo secreto (prieten secret) sau amigo invisibile, iar în Israel jocul poartă denumirea de piticul și uriașul și evreii se cadorisesc între ei de sărbătoarea Purim.

Regulile jocului sunt următoarele:
- participanții scriu numele fiecăruia pe o bucățică de hârtie care se împăturește. Toate numele sunt plasate într-o cutie și amestecate. Fiecare participant alege apoi un nume din cutie, dar nu spune nimănui pe cine a ales. Persoanei de pe bilețel îi va cumpăra un cadou de Crăciun.
- când aduce cadoul va lipi numele celui cadorisit în așa fel încât să nu observe nimeni cine-i cine, distracția tocmai în acest secret constă.
- când fiecare își ia darul, ar trebui să ghicească cine i l-a făcut, iar dacă nu, cel care a jucat rolul moșului ar trebui să se dezvăluie.
- o altă regulă, ceva mai greu de pus în practică, este că un Secret Santa nu poate face cadou aceleiași persoane timp de doi ani la rând.

Mos Craciun secret - cadouri si reguli

În unele țări există și obiceiul - bun, după părerea mea - ca atunci când se întocmește lista participanților, fiecare scrie în dreptul numelui său și cam ce cadouri și-ar dori, sau măcar din ce domeniu. Eu mi-aș scrie unul sau două hobby-uri, de exemplu, ca să nu mai primesc, așa cum s-a întâmplat o dată, un accesoriu din care am în dulap câteva zeci. Nu-mi spuneți că-s cârcotașă, dar mai mult mă bucur de un set de andrele circulare de bambus decât de o cană sau o eșarfă.

La ediția din acest an a jocului Moș Crăciun secret, cum spuneam, am extras numele unui coleg. Nu știu dacă i-a plăcut ce i-am luat, dar sper să fi fost inspirată. Am pus în punguța de cadou un obiect despre care știam că are nevoie, o lumânare ornamentală de Crăciun și un borcan de miere bio de salcâm de la Apidava.

Apropo de miere, și eu am primit cadou miere de albine cândva, astfel că am constatat că un asemenea cadou este cât se poate de potrivit în orice ocazie, atât pentru un domn cât și pentru o doamnă. Un borcan de miere poți să-l dai și de ziua cuiva, și de 8 Martie, și de Crăciun, sau cu orice altă ocazie. Chiar și la o nuntă, un botez, ori la inaugurarea unei case, borcanul de miere poate fi parte dintr-un cadou mai consistent. Iar dacă mergi la aniversarea unui copil, la Apidava găsești dulciuri sănătoase, așa cum este această pungă cu turtă dulce din poza de mai jos (mâncasem deja o parte din turte, erau foarte moi și aromate), sau alte dulciuri cu miere, le vezi pe site.

Mos Craciun secret - cadouri si reguli

Acestea fiind scrise, să zicem că m-am descurcat bine anul ăsta în calitate de Moș Crăciun secret. Dar altă dată?

Voi ce cadouri ați face unui coleg de serviciu dacă ați trage un bilet cu numele unui domn la acest joc de-a cadoriseala?

Mos Craciun secret - cadouri si reguli


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










11 comentarii:

  1. Ooo, daaa... Imi place acest obicei, am organizat si eu un eveniment Secret Santa cu beautu bloggerii din zona GL-BR. ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La doamne e usor de facut un cadou, dar la domni??? Eu am reusit sa gafez de cateva ori, si acum suflu si in iaurt...

      Ștergere
  2. E mai greu la domni cu cadourile. Poate un fular...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta-i ca eșarfa la doamne.. :))))) adica din astea au cu zecile, bănuiesc... eu am vreo 30-40 de eșarfe...

      Ștergere
  3. Anul acesta m-am implicat si eu intr-un astfel de proiect, dar mi-am propus sa fie ultima data cand mai fac asta. Nu a ieist foarte bine treaba..
    dar tu ai ales un cadou dragut pentru colegul tau

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu am stat deoparte de multe ori... vezi comentariul dat lui Liv, mai jos. Am patit-o, sa fac cadou de 70-80 de lei - set de 2 cesti de ceai de porțelan - și să primesc o ascuțitoare de 2 lei.

      Ștergere
  4. eu zic ca potrivite sunt cele care te duc cu gandul la sarbatorile de iarna, ca de aceea sunt cu moshul secret... orice chestie draguta, imi plac tare mult cele facute homemade!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ție, da, dar eu mă îndoiesc că un domn apreciază ceva homemade, mai ales ca multa lume se uita la eticheta, nu la continut. Cu alte cuvinte degeaba ii fac eu cadou o sticla de vin vechi de 10 ani făcut de taica-meu, dacă pe sticla nu e si o eticheta ochioasa a unui brand renumit, chiar ca apa chioara si colorata din interior nu e vin adevarat...! Cam așa gândește lumea, zic...

      Ștergere
  5. Sa fie mai usor de ales cadoul si totodata si regula, inainte de extragerea biletelelor se stabileste si valoarea maxima a cadoului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... valoarea minima... :) da, se stabileste si asta, la noi anul asta a fost 30 de lei. Dar chiar si asa, sunt persoane fara bun simt. Intr-un an am primit o ascutitoare scolara de 2-3 lei. Alta data un pitic gen bibelou, din ghips, probabil câștigat la vreun bâlci, absolut oribil, iar altă dată o cană cu un moș Crăciun pictat, și ăsta urât. Cana am dat-o mai departe la randul meu, piticul l-am aruncat la gunoi imediat dupa ceremonia jocului iar ascutitoarea o am si azi, desi este cadoul care m-a determinat de multe ori sa nu mai particip la joc.

      Ștergere
  6. am participat si eu anul acesta pentru prima data si ma delcar multumita de ce am primit

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.