miercuri, 14 iulie 2021

Diriliş: Ertuğrul sau Putere și glorie, serial turcesc pe Netflix, recenzie

Diriliş: Ertuğrul sau Putere și glorie, serial turcesc pe Netflix, recenzie


Acest serial turcesc, numit în engleză și Resurrection Ertugrul, adică Ertugrul învierea, a fost cândva difuzat pe Prima TV, însă atunci, prin 2015, la noi s-au dat doar primele 10-15 episoade după care, din cauza ratingului redus, serialul a fost anulat. Din fericire, Netflix îl difuzează pe tot și este un serial foarte bun, pot spune asta după ce l-am văzut cap-coadă, în maraton (are 448 de episoade a câte aprox. 45 de minute). După părerea mea este un serial mai bun decât Suleyman Magnificul, care a avut șansa unei distribuții de excepție și a unui buget la discreție.

Nici Diriliş: Ertuğrul nu stă rău la distribuție, dar nu are nume sonore precum Halit Ergenc sau Meryem Uzerli ori Vahide Percin sau Okan Yalabik. Actorii din Putere și glorie sunt fără îndoială foarte buni, dar nu au ajuns la fel de celebri ca și colegii lor de mai sus. Însă intrigile, acțiunea generală a serialului, sunt cu mult mai rafinate și mai bine organizate decât la Suleyman Magnificul, unde, de multe ori, intrigile din harem păreau construite cam la fel, după o rețetă unică. Poate că la Diriliş: Ertuğrul și contextul istoric oferă șansa unor trădări și situații complexe care te țin cu sufletul la gură, iar în sezonul 5, ultimul, ajung la apogeu prin niște travestiuri nedescoperite decât în ultimul ceas, acțiuni pe care, după mine, producătorii le-au copiat din realitatea zilelor noastre, din poveștile de azi cu spioni, și le-au adaptat secolelor 12-13.

Personajul Ertuğrul, tatăl lui Osman, cel care a fondat Imperiul Otoman în secolul 14, este portretizat în serial ca un om care face dreptate în numele Domnului, care nu aspiră la titluri și averi personale, ci respectă tradițiile tribului Kayî din care provine și își urmează vocea interioară. Dacă, însă, scuturăm bine de poleiala credinței în Allah acest personaj, el este exact victima ambițiilor sale și a dorinței de răzbunare atunci când el, ai lui sau prietenii lui au fost puși în pericol de dușmani. Adică, nimic nou sub soare. Dar întotdeauna din gura lui Ertuğrul vei auzi la fiecare gest războinic și la fiecare victorie numele lui Allah fluturat ca unică ființă atotputernică la care el se închină. Ertuğrul ajunge din fiul beiului Suleyman, șeful tribului Kayî, guvernator de graniță, adică cel mai mare titlu la care putea accede în acea epocă.

Din punct de vedere al realității istorice personajul Ertuğrul se bazează vag pe detaliile vieții sale reale, în serial fiind prezentate evenimente precum diviziunea tribului Kayı și cucerirea castelului Karacahisar, ultima acțiune aparținând în realitate fiului său, Osman. Este reprezentată și stăpânirea lui Ertuğrul asupra lui Söğüt, prima capitală otomană. De fapt, despre Ertuğrul se știu puține lucruri din istorie, iar cele care există ori sunt controversate datorită faptului că au apărut mult ulterior timpului său, ori există dovezi contradictorii care indică realități diferite - precum aceea că tatăl său ar fi fost un anume Gunduz și nu Suleyman Șah, conform unor monede din perioada otomană.

Un alt exemplu, Ertuğrul s-a căsătorit cu Halime, dar ea nu a fost singura lui soție, ci avea harem, însă Halime era favorita și cu ea a avut 4, nu 3 copii. În serial Halime moare dând naștere lui Osman, contrazicând realitatea istorică în care se crede că supraviețuiește lui Ertuğrul. A doua soție din serial, İlbilge, nu a existat ca atare, dar personajul se bazează pe o sursă care vorbește despre o femeie din Göktürk, care a trăit în secolul al VIII-lea, pe nume El Bilga. Așadar, în realitate această Ilbilge nici măcar nu a fost contemporană cu Ertuğrul, însă artificii de acest gen s-au mai văzut în serialele istorice de pe Netflix și nu numai (în Vikingii, de exemplu, unde Ragnar cel real nu a avut un frate care să fi devenit ducele de Normandia).

La fel și muntenii lui Ertuğrul (numiți Alp în turcă), unii erau persoane istorice reale - Turgut, Abdurrahman Gazi, iar alții sunt ficțiuni cinematografie - Bamsî, Dogan. Cu toate acestea este foarte puțin probabil ca Ertuğrul să fi avut vreo interacțiune cu İbn-i-Arabi, dervișul care îi jalonează calea, spiritual vorbind, și care chiar îl scoate efectiv dintr-un pericol de moarte la un moment dat.

Dar să continuu cu un rezumat al fiecărui sezon, și să vă reamintesc că lista rezumatelor de la primele 17 episoade ale serialului le găsiți pe blogul pulbere-de-stele.com la sfârșitul articolului de aici: Putere si glorie (1-17)

Sezonul 1


Süleyman Șah, șeful tribului Kayı, este în vârstă iar fratele său de cruce, Kurdoğlu complotează împreună cu Selcan, soția fiului cel mai mare al lui Suleyman să-l detroneze. Pentru că vine iarna și nomazii încep să-și dorească să se stabilească pe un teren fertil, să nu mai migreze la fiecare 2-3 ani, Suleyman îl trimite pe fiul său cel mic, Ertuğrul, să ceară pământ de la Emirul de Alep. Dar acest lucru este aproape imposibil, pentru că Ertuğrul a salvat din mâinile templierilor o familie (tatăl Numan, fiica Halime și fiul Yigit de 10-12 ani) despre care multă vreme nu vor ști adevărul - ei sunt moștenitori de drept al tronului selgiucid și sunt căutați de mai multă lume. Tribul se confruntă cu o serie de probleme după această salvare. Ertuğrul este un bei isteț și își dă seama că e vorba inclusiv de o trădare la mijloc, iar când află și identitatea celor salvați de el (mai ales că se și îndrăgostește de Halime, și ea de el) devoalează cine este trădătorul din palatul Emirului, care lucra pentru templieri.

Între timp, Kurdoğlu și Selcan uneltesc, iar Ertuğrul va avea probleme cu un anume Kara Toygar, șef de bandă care promite răzbunare pentru că tribul Kayî nu vrea să îi predea pe cei 3 din familia regală selgiucidă. Pe de altă parte, Selcan, al cărui tată trădător a fost ucis chiar de către Suleyman Șah în trecut, ar vrea să se răzbune pentru acest fapt, însă derularea acțiunii viitoare o face să se schimbe, în special după ce sora ei, Gokce, era să moară înjunghiată, datorită uneltirilor la care luase parte.

Ertuğrul se căsătorește cu Halime după multe dificultăți. Soțul lui Selcan, Gündoğlu, devine gelos pe fratele său, deoarece este respectat ca erou al tribului, dar lucrurile se calmează treptat. Spre sfârșitul sezonului, Kurdoğlu este decapitat ca trădător, Ertuğrul îi învinge cu succes pe templieri și le capturează castelul, iar Selcan se căiește, cu atât mai mult cu cât felul ei răzbunător de a fi îl adusese pe Gundoglu în pragul de a divorța și de a-și lua o altă femeie, pentru că Selcan pierduse 3 sarcini și el voia moștenitori. Spre finalul sezonului 1 Süleyman Șah moare înecat într-un râu (în Eufrat, consemnează istoria) și ulterior începe migrarea tribului către Erzurum.

Sezonul 2


Tribul Kayi, stabilit acum în Erzurum, caută refugiu la Dodurga după ce mongolii, în frunte cu comandantul Noyan, au masacrat jumătate din tribul lor. Acest lucru îl aduce pe Ertuğrul în fața lui Tuğtekin, vărul său, care este invidios pe el împreună cu Gündoğdu, care este indus în eroare de marea amenințare din Dodurga; Aytolun și fratele ei Gümüștekin. Aytolun s-a căsătorit cu tatăl lui Tuğtekin, Korkut Bey, pentru ca ea să îl poată ajuta pe Gümüștekin să devină margraful tuturor triburilor turkmene cu ajutorul lui Emir Sadettin după uciderea lui Korkut. Numai Selcan este conștientă de această amenințare și încearcă în mod constant să-l avertizeze pe Gündoğdu, care o ignoră pentru faptele ei rele din trecut. 

Împreună cu aceste scheme, Kocabaș, care lucrează pentru Noyan, îl întoarce pe Tuğtekin împotriva lui Ertuğrul, înrăutățind relația lor, dar ulterior este ucis de Ertuğrul, iar relațiile sale cu Tuğtekin se îmbunătățesc treptat. Aytolun și Gümüștekin sunt uciși după ce trădarea lor este descoperită atunci când cuvintele lui Selcan sunt ascultate și Korkut este ucis. Noyan este rănit grav și se crede că a murit. După moartea lui Tuğtekin Ertugrul este bântuit de un vis, de a pleca și de a găsi un loc unde să se stabilească, dar nu toată lumea este dispusă să-l urmeze, în special pentru că unde sunt acum, tribul viețuiește în bunăstare. Până la urmă Kayî se împart în două și 1000 de oameni rămân împreună Gündoğdu iar 400 migrează în Anatolia de Vest cu Ertuğrul. A doua zi după plecare, Hayme, mama lui Ertuğrul, vine și ea cu câțiva munteni după ce îl visează pe Suleyman care-i spune să nu-și părăsească fiul, că din el va apărea Osman, cel care va fi unificatorul tuturor triburilor turkmene.

În acest sezon se naște Dunguz, primul fiu al lui Ertuğrul și Halime.

Diriliş: Ertuğrul sau Putere și glorie, serial turcesc pe Netflix, recenzie

 

Sezonul 3


Acțiunea se mută peste câțiva ani. Noii-veniți Kayî se confruntă cu veteranii bogați din Çavdar conduși de Ural. Deși Ural nu este Beiul tribului său, el caută din ce în ce mai multă putere, devenind gelos pe Kayî ori de câte ori se întâmplă ceva bun tribului. Între timp, templierii care s-au infiltrat într-un han și un bazar unde mai multe nații, inclusiv europeni, făceau comerț, caută să-l omoare pe Ertuğrul, așa cum au mai făcut făcut-o cu ani în urmă. Ertuğrul cucerește și hanul și bazarul lăsându-l pe Ural mai furios ca niciodată. Tribul Kayî cunoaște o perioadă de înflorire datorată comerțului de la bazar și a veniturilor de la han.

Ulterior Ural este acuzat că l-a ucis pe Tekfur din Karacahisar, și este condamnat la moarte, însă este salvat de vicleanul Emir Sadettin care are aspirații foarte mari, de a deveni sultan într-o zi. După moartea lui Candar, Çavdar Bey și tatăl lui Ural caută ajutor de la noul șef din Karacahisar, Vasilius, care vrea să scape turcii de țară, dar este ucis de Ertuğrul în încercarea de a deveni Bei al Çavdarului. Când Vasilius încearcă să-l pândească pe sultanul Alaadin, acesta eșuează și este ucis de Ertuğrul. Din această cauză, sultanul îl face pe Ertuğrul margraf, supărându-l pe Sadettin, care promite să-l ucidă pe Ertuğrul oricât de mult timp i-ar lua asta și jură să se alieze cu oricine indiferent de credință ca să poată scăpa de el. La sfârșitul sezonului, Ertuğrul cade într-o capcană-ambuscadă pusă de noul șef din Karacahisar, Ares.

Tot în acest sezon aflăm că Ertuğrul este un om de încredere și un fel de spion al sultanului Alaadin, și că vrea ca fiul său Gunduz să-i calce pe urme. Acestuia i se dă o misiune secretă, dar Gunduz, foarte tânăr fiind, involuntar îi dezvăluie destinația sa (orașul Konya) fetei pe care o iubește, dar care făcea parte împreună cu tatăl ei dintre oamenii care conspirau mereu împotriva lui Ertuğrul de partea lui Sadettin. Gunduz cade foarte ușor în plasa întinsă de Sadettin, și, cu toate că Ertuğrul reușește să-și salveze fiul, deși cu un preț mare (moartea unuia dintre cei mai buni munteni), îl retrogradează pe acesta de la titlul de muntean și îl alungă din trib, o vreme. Cei doi trădători, fata iubită de Gunduz și tatăl ei sunt executați în public.

În sezonul acesta Halime naște pe cel de-al doilea fiu.

Sezonul 4


Toată lumea crede că Ertuğrul este mort în ambuscada mongolă, pentru că găsiseră un cadavru ars purtând inelul lui. În realitate el a fost capturat de un vindecător care trăiește prin munți și apoi luat de unii negustori de sclavi. Între timp, Sadettin îl convinge pe Dündar, fratele lui Ertuğrul care a preluat șefia tribului, să-i vândă bazarul și hanul - care sunt boicotate de amicii lui - și să migreze înapoi la tribul rămas cu Gündoğlu. În acest demers mama Hayme îl susține pe nepotul său, deși sunt mulți care consideră acest lucru drept o trădare a idealurilor lui Ertuğrul.

Când acesta reușește să scape din lanțuri și revine la trib, este primit cu imensă bucurie, dar pleacă imediat la han și anulează tranzacția care tocmai fusese parafată. De ciudă, Sadettin și cu Ares încep iarăși să conceapă uneltiri împotriva lui Ertuğrul, care iarăși își alungă fiul din trib pentru ceea ce voia să facă, deși mama Hayme nu-l apără și nu spune că fusese de partea lui. După ce Gündüz este răpit din nou, Ertuğrul declară război împotriva margrafului din Karacahisar și reușește să cucerească castelul. După capturarea lui Ares, Ertuğrul îl duce la sultan și îi spune să-i mărturisească sultanului despre răutățile lui Sadettin care, așa cum spuneam, dorea să devină sultan și se aliase cu soția acestuia ca să-l omoare pe Alaadin.

Planul aproape funcționează, dar Sadettin este salvat de soția sultanului, Mahperi, care se împotrivea lui Ertuğrul și care voia să-și vadă soțul mort ca să-l pună pe tron pe fiul ei, deși dorința sultanului era de a-l desemna drept urmaș pe un alt fiu. Mahperi își otrăvește soțul, îl alungă pe celălalt fiu împreună cu mama lui, care era o altă concubină din harem, ceea ce duce la o situație ciudată: deși toți vizirii îi sunt acum loiali ei (cumpărați cu galbeni sau amenințați), ea însăși se află sub influența nefastă a lui Sadettin, care practic conduce statul. Noul sultan Gıyaseddin, deși tânăr, vede ce vrea emirul să facă și după ce fratele său împreună cu mama lui sunt uciși, chipurile de bande de tâlhari, acesta înțelege ce se petrece și o pune pe Mahperi să recunoască adevărul de a-l fi ucis pe Alaadin, apoi o forțează pe femeie să înțeleagă că Sadettin plănuiește să-i omoare și pe ei ca să preia oficial puterea, mai ales că acesta începe să răspândescă zvonul că el este prinț selgiucid și, în consecință, are drept la tron. În sfârșit Mahperi se decide să-și salveze fiul de la moarte, chiar cu prețul vieții ei și începe să uneltească împotriva lui Sadettin împreună cu Ertugrul.

În urma evenimentelor, Ares, care era capturat, are un vis în care îi apare Ibn Arabi și care îl transformă într-un musulman, dar se implică în misiuni riscante ca să ajute tribul Kayî și pe Ertuğrul și va fi ucis de Noyan, care reapare, dovedindu-se că la finalul sezonului 2 nu murise de mâna lui Ertuğrul, ci doar fusese foarte grav rănit. Sadettin este până la urmă descoperit ca trădător și decapitat, deși chiar în ultima clipă se intervenise de la împărat pentru salvarea lui.

Halime, care era însărcinată cu al trilea fiu, mult-profețitul Osman, moare la naștere. Copilul este botezat chiar de Ibn Arabi. După aceasta, Ertuğrul se confruntă cu întoarcerea lui Noyan, dar reușește să-l învingă pe el și pe sora lui vicleană, Alangoya, care venise sub formă de negustoreasă la bazar și se infiltrase zădărnicind unele acțiuni. Însă când ea încearcă să-l răpească pe Gunduz prin intermediul unui apropiat, deghizat și acesta, și adăpostit de trib, lucrurile degenerează, Noyan se pregătește pentru o bătălie, cunoscută istoric sub numele de Bătălia de la Köse Dağ, iar tribul Kayı se mută la Söğüt.

Sezonul 5


Acest sezon, deși continuă acțiunea din celelalte patru, este foarte diferit, ca abordare și minuțiozitate a acțiunii față de celelalte, de parcă ar fi un alt serial, uneori.

După 10 ani în Söğüt, într-un stat selgiucid controlat de mongoli, Ertuğrul se confruntă cu mulți comandanți mongoli, inclusiv Alıncak și Subutai, împreună cu asasinul selgiucid care lucrează cu mongolii, Beybolat. Beybolat este deghizat cu numele Albastî, și ajunge după moartea tatălui său, Umur Bey, Bey al tribului Umuroğlu, care a fost trimis să devină noul vameș al Söğüt. Umur Bey a fost ucis de comandantul bizantin Dragos, deghizat în clopotar al satului - găselniță care-l face extrem de greu de depistat - toată lumea știe de Dragos, dar nimeni nu l-a văzut în afara lui Uranos, căpetenie bizantină, care este nevoit să apară drept Dragos de față cu Ertugrul și alți comandanți. Dragos și Beybolat/Albastî caută să preia orașul și să distrugă tribul Kayî omorându-l pe Ertugrul. Beybolat, care devine succesorul tatălui său, și Dragos, preiau controlul asupra Castelului Lefke și îi provoacă multe probleme lui Ertuğrul, o vreme. Beybolat este foarte atent ca să apară drept un om corect, apărător al dreptății și dușman al mongolilor în fața tribului său și al lui Ertuğrul, dar uneltește și luptă cu mască pe față când joacă rolul lui Albastî, căpetenie mongolă, la auzul numelui căruia tremură toată lumea, nu doar din cauza cruzimii sale, ci și pentru că nimeni nu-i cunoaște identitatea.

İlbilge, sora lui Beybolat, este singura persoană din familia ei care susține justiția cu adevărat, iar fratele ei se ferește foarte mult de ea. În schimb este aliatul celeilalte surori, Sîrma, cu care țese intrigi împotriva dușmanilor. Însă nici Sîrma nu știe că el este Albastî, aliatul loial al mongolilor, care decimează populațiile turcice și le supun. Cu ajutorul lui Ilbilge, pe care mama Hayme o vrea de noră, Ertuğrul îi învinge și ucide atât pe Beybolat, cât și pe Dragos, dar după capcane și intrigi nenumărate și abil concepute. Mai ales datorită deghizajului perfect sub care se ascunde Dragos, lucrurile sunt greu de devoalat, iar acesta devine spionul tuturor, rol în care îi joacă pe degete pe toți, mult timp. În tot acest efort de a-și doborî dușmanii, este sacrificat Suleyman, fiul cel mare a lui Selcan și Gundoglu, care veniseră în vizită la rudele lor după atât de mulți ani, ca să încerce să se reunească cumva.

După moartea lui Beybolat, Sîrma jură să-și râzbune fratele și reușește să pună bei un om loial acestuia, cumpărând voturi cu mulți galbeni, spre disperarea lui Ilbilge care spera să vadă tribul ei reunit cu Kayî sub o comandă favorabilă lui Ertugrul. Adevărul iese la iveală în curând, dar Sîrma clocește gânduri negre pentru sora ei și cu prima ocazie încearcă s-o otrăvească, însă aceasta o înjunghie pe Sîrma. Cu ajutorul înțelepciunii vraciului Artuk bei (care face multe astfel de minuni medicale pe tot parcursul serialului), Ilbilge scapă de efectul otrăvii.

Între timp Ertuğrul se confruntă cu Arikbuka, un temut spion mongol care lucrează pentru Hanul Hulagu împotriva lui Berke, aliatul lui Ertuğrul și Hanul Hoardei de Aur. În acest context, munteanul Bamsî face o serie de greșeli care duc la luarea titulaturii de muntean și la exilarea lui din grupul celor loiali lui Ertugrul, pentru că acțiunile care duc la prinderea dușmanilor sunt decalate. Bamsî se implică în răpirea fiului său, din nou face niște greșeli și, cu toate că-și salvează fiul, alte misuni sunt întârziate din cauza lui. Până la urmă este iertat, tocmai când plănuia împreună cu soția lui și cei doi copii să părăsească tribul unde nu se mai simțea dorit.

Sezonul se încheie cu moartea lui Arikbuka, după care se pregătește nunta lui Ertuğrul cu İlbilge și prima unire a două triburi turcice.

Serialul acesta are și o continuare, Kuruluş: Osman, în care rolul lui Osman I este jucat de faimosul Burak Ozcivit.

sursă bibliografică pentru informațiile istorice din acest articol - wikipedia. 
sursă foto nr. 2 - dailysabah.com/



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.