Pasi pe nisipul timpului. Efes

Efesul se găsește în Asia Mică, în Turcia de azi, lângă Izmir. Sau, dacă sunteți în concediu la Kușadasî, și de această stațiune renumită e aproape Efesul, la doar 19 km.
Dar când auzi acest nume, Ephesus, gândul îți zboară instantaneu la antichitate, la Artemis, la imaginea unui oraș cândva înfloritor și prosper. Efes a fost construit într-unul dintre cele mai pitorești locuri din Anatolia. Sf. Ioan a trăit în acest oraș, capitală a alte 500 de orașe construite în zonă. În vremurile acelea Homer a scris nemuritoarele sale opere, teatrul magnific era funcțional, iar coloanele sclipitoare de marmură ale templului zeiței Artemis încântau privirea oricui. Orașul avea 25.000 de locuitori care în fiecare an, în luna aprilie o celebrau pe Artemis, zeița protectoare a orașului, zeiță a vânătorii, fiică a lui Zeus, prin spectacole de teatru, întreceri sportive, petreceri.

Templul zeiței este cunoscut drept una dintre cele șapte minuni ale lumii antice iar relicvele orașului Efes oferă o priveliște splendidă a măreției locului în mileniile trecute. După decăderea Imperiului Roman, însă, Efes a căzut în uitare, oamenii au plecat către locuri mai primitoare, apoi pulberea vremii s-a așternut peste oraș. Apele mării s-au retras încet datorită dinamicii scoarței terestre, așa că acum mai bine de 100 de ani, când orașul a fost scos la iveală de sub nisipuri și pulberi fine de argilă depuse în timp, el nu mai este portul de altă dată, ci e la o distanță de 6 km de linia țărmului.

În strădania lor de a căuta izvoare despre originile acestei așezări, arheologii s-au lovit de neputința de a data localitatea. Legendele spun însă, că orașul ar fi fost fondat de amazoane acum mai bine de două milenii. În sec. 11 î.Hr. a fost cucerit de Ionieni, și s-au mai construit acolo temple închinate zeilor greci Apollo și Atena. Mai târziu, pe rând, s-au perindat atenienii și spartanii la conducerea urbei, și până la urmă el a fost cucerit de armatele lui Alexandru cel Mare. Cu timpul, nisipurile aluvionare aduse de râurile din preajmă au închis calea principală de acces către oraș, terenurile au devenit mlăștinoase, a izbucnit o epidemie de malarie, și astfel Conducătorii de atunci au construit un oraș nou ceva mai încolo, unde terenul era uscat și  unde se puteau practica drumuri comerciale. Efesul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire care a durat mai multe secole, în ciuda războaielor inerente acelor vremuri.

În sec. 3 d.H. au venit năvălitorii goți și au distrus orașul. Astfel declinul uneia dintre cele mai strălucitoare cetăți ale antichității a început.
Azi te poți plimba prin oraș ca odinioară, pe strada principală. Multe clădiri sunt aproape întregi, de zici că doar ce a fost un cutremur și s-au mai dărâmat acoperișurile. Apoi găsești faimoasa bibliotecă, având un perete aproape integral reconstituit. Sentimentul este fantastic: ai senzația că te plimbi prin timp, că pașii te poartă pe straturi suprapuse de istorie.

Cine ajunge aici, nu poate uita acest loc magic, acest loc încă protejat de o zeiță mândră, frumoasă, iubitoare de natură. Efes este un sit arheologic care nu ar trebui să lipsească de pe lista de priorități a unui turist prin Turcia de azi.

foto 1,2 - biblioteca din Efes; foto 3 - teatrul; foto 4 - templul lui Artemis.

Surse foto: colecția personală (1), pigalehotel.com (4), pixabay.com (2+3)

Joia carcotelilor. Inelul de "argint"

Acum vreo 4 ani mergeam si eu intr-o excursie prin Turcia. Datorita unor factori diversi, atat externi cat si foarte personali, care au intervenit in perioada respectiva, excursia aceea a fost mai mult amara decat dulce.

Cum factorii personali nu-si au locul in cârcoteala mea de azi, si oricum nu aveau legatura cu locurile vizitate, ramane sa trec in revista de ce anume nu mi-a placut Turcia, si nu mi-as dori sa revin acolo.

Cred ca intr-adevar omul sfinţeşte locul si pentru vecinii nostri de dincolo de Bosfor acest proverb se potriveste la fix. Ca stilul arhitectonic specific oriental nu mi se potriveste si nu e pe gustul meu, treaca. Iar ca palatul Top Kapî ca si nu stiu ce alt palat vestit in cultura lor, mie mi s-a parut zero barat (dupa ce vezi Vaticanul e cam greu sa-ti placa palatele orientale care numai bogate nu mi s-au parut), mearga. Dar sa fii inselat, negustoriceste vorbind, la orice colt de strada, si sa ai impresia ca negustorii locali sunt niste hoti fara exceptie, asta n-am crezut ca o s-o traiesc pe pielea mea. Din tot ce mi-as fi dorit sa cumpar, nu am luat mai nimic, si din ce am luat, au fost ţepe.

Mai intai am fost ţepuita in bazar, de unde am cumparat cateva semne de carte sa duc si eu oarece suveniruri la cei apropiati. Mi s-au cerut 5 dolari bucata, m-am tocmit "la sange" si abia am scos la jumatate de pret. Dupa cateva minute aveam sa descopar exact aceleasi semne de carte intr-o librarie, la 50 de centi bucata, si nu la 2,5 dolari cat imi luase mie individul din bazar.

A doua ţeapă, la taximetrist. Ma ratacisem (ca de obicei :))) ) si nestiind cum sa gasesc hotelul, am apelat la un taxi. Care m-a jecmanit fara mila de 15 dolari pt vreo 5 minute de drum. Aici furtul a fost cu voia mea, cu stiinta mea, pt ca eram constienta ca daca nu-i dadeam cat cerea, acolo ramaneam, adica in strada.

A treia ţeapă, am descoperit-o acum cateva zile. Undeva, sus pe un munte, la niste vestigii grecesti - chiar nu mai retin numele sit-ului arheologic, la Pergam, dar nu sunt sigură - mi-a picat cu tronc un inel de argint sub forma de dragon. Dom'ne, da' nu-mi puteam lua ochii de la el. Negustorul sigur ca a speculat momentul si m-a convins sa-l cumpar. Tin minte ca am dat ceva de genul 39 de dolari. In orice caz, in 2008 cand se intampla tarasenia, suma era mai mult de un milion vechi. Mi s-a parut foarte scump, si undeva in sufletul meu ceva imi spunea ca am fost fraierita, pt ca inelul nu merita atat de mult. Stiu ca ma tot uitam la el, ca-l tot suceam, ca parca-parca nu mi se parea a fi argint...... imi parea rau dupa bani, dar imi placea dragonelul acela incolacit pe degetul meu. L-am purtat scurta vreme, apoi l-am abandonat intr-o cutiuta, pt ca imi agata manecile hainelor cu coada si cu urechile. Acum cateva zile am dat de el, si era inegrit foarte. Dar nu ca argintul, ci ca nichelul. :)

Asa ca pe mine turcii nu ma mai prind ever sa las bani in ţara lor. Slava Domnului ca exista si tari civilizate, in care lucruri de genul asta sunt extrem de rare, asta in cazul in care ar putea exista, totusi, asa ceva.