Se afișează postările cu eticheta buzzstore. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta buzzstore. Afișați toate postările

vineri, 26 mai 2017

Cum am slabit cu Gerlinea




Cum am slabit cu GerlineaAm intrat în campania de testare gratuita Gerlinea nu cu foarte multe speranţe, recunosc. Şi am avut parte de una dintre cele mai plăcute surprize. Dar să detaliez. Gerlinea este o companie care produce batoane proteice, pentru slăbit sau pentru cei care "trag de fiare", biscuiţi proteici, shake-uri. Atunci când sunt consumate pentru a slăbi, un shake, două batoane sau două porţii de biscuiţi pot înlocui o masă. Iar principalul avantaj, aşa s-a întâmplat în cazul meu, a fost faptul că produsele Gerlinea taie foamea, foamea aia teribilă pe care o ai când ţii o dietă destul de restrictivă.

Cum am slabit cu GerlineaPentru că de fapt, asta este una din cele două mari, imense probleme ale unei diete: prima, că trebuie să mănânci mai puţin, să hrăneşti corpul ca şi cum ai avea 60 de kg, şi nu 80 sau 100. Iar a doua mare problemă a mea este menţinerea. Nu sunt la primul regim de slăbire, din păcate, de peste 40 de ani cunosc ce-i aia să mergi la endocrinologi, nutriţionişti, ori să încerci diete auzite din diverse surse. Însă chiar dacă am slăbit, după aceea kilogramele s-au pus la loc cu şi mai multă înverşunare, în timp. Nu cunosc motivul pentru care se produce acest efect numit yo-yo. Doar ştiu că vreau să pot să mănânc cât am nevoie, fără să simt foamea permanentă care mă chinuie când sunt la dietă.

Cum am slabit cu GerlineaÎnsă de data asta am văzut că este posibil să dau jos kilogramele şi fără foame. Am încercat mai multe din produsele Gerlinea, nu doar shake-urile trimise spre testare, şi am văzut că suprimă senzaţia de foame foarte puternică pe care o am când trebuie să mănânc hipo-caloric. Adică atunci când mănânc dimineaţa 2 batoane, sau o porţie de biscuiţi şi un baton, alături de cafea, înseamnă că iau un mic dejun de maxim 300 de calorii, şi nu unul de vreo 500, cum ar fi dacă aş mânca două ochiuri cu o roşie şi cu pâine. Batoanele Gerlinea îmi ţin de foame de la ora 7 dimineaţa până pe la unu şi jumătate-două, când iau prânzul. Dar nu un prânz cine ştie ce de bogat, un singur fel, de regulă felul doi, sau o salată cu carne de pasăre. Iar dacă şi după prânz mai mănânc un baton Gerlinea, pot să stau fără probleme până spre ora 9 seara, când iau o cină frugală, o salată cu brânză slabă, sau o cană de lapte cald. Asta pentru că mă culc spre sau după miezul nopţii, şi după cină mai urmează câteva ore de muncă la blog, timp în care mai folosesc şi bicicleta de cameră.

Batoanele şi produsele Gerlinea conţin într-o proporţie ideală proteine, grăsimi şi zaharuri, alături de vitamine şi fibre. Cu ele se pot înlocui maxim 2 mese pe zi, însă eu n-am vrut să exagerez, pentru că prefer să slăbesc lent şi bine decât rapid şi după aceea să se adune iarăşi kilogramele.

Cum am slabit cu GerlineaCare a fost experienţa mea, cum le-am folosit eu şi ce mi-a plăcut mai mult:
- shake-urile n-au fost chiar printre preferinţe, din simplul motiv că aveam impresia că nu mănânc ceva, ci că beau. Chestie de subconştient. Trebuie să mănânc ceva solid în loc de o masă, nu să beau ceva. Am băut shake-urile câte puţin, în loc de gustare, deşi eu nu iau gustări între mese. Un shake de cca 330 ml l-am împărţit în 4 sau 5 porţii. Cu siguranţă că băut dintr-odată are acelaşi efect ca 2 batoane de ciocolată. În schimb am descoperit că dacă pun un shake la congelator, obţin un desert excelent :) !
- batoanele de ciocolată sunt preferatele mele. Un singur baton ţine de foame 3 ore. 2 batoane plus cafeaua de dimineaţă, ţine de foame cam 6-7 ore. Un baton plus o supă sau ciorbă cu calorii puţine (fără grăsimi şi fără carne), ţine de foame cam 5-6 ore. Iar două batoane de ciocolată seara, în loc de mâncare, reprezintă o cină ideală.
- biscuiţii cu gust de lămâie sunt tot pe primul loc între preferinţele mele alături de batoane. O porţie înseamnă 3 biscuiţi şi se pot mânca 2 porţii în loc de o masă. Eu am mâncat doar o porţie de biscuiţi şi un baton în loc de micul dejun. Efectul a fost acelaşi, rezist foarte bine, câteva ore.

Cum am slabit cu GerlineaBineînţeles, un aliment sau un medicament minune, cu care să slăbeşti mâncând exact aşa cum eşti obsinuit, nu există. Eu am slăbit cu Gerlinea 5 kg în 20 de zile pe o dietă în care-mi număr caloriile (cântăresc mâncarea şi calculez caloriile, conform unor site-uri de profil), am grijă câtă pâine consum (100-150 g maxim pe zi, neagră sau de secară/graham) şi limitez grăsimile şi dulciurile. Am spus că le limitez, nu că le elimin de tot din alimentaţie. Lingura de ulei dintr-o mâncare rămâne, dar la salată nu pun aşa ceva. Iar de ciocolată nu mai simt nevoia, pentru că batoanele Gerlinea au exact acel pic de ciocolată şi de dulce care-mi satisface necesarul zilnic de zaharuri.

Cum am slabit cu GerlineaCum am slabit cu Gerlinea
Am urmat un regim de 1700 de calorii zilnic, în condiţiile în care merg pe jos cam 45 de minute pe zi şi am un serviciu unde trebuie să urc şi să cobor scări de câteva ori. Iar când mă pun seara la serial, pot să urmăresc episodul şi pedalând la bicicleta de cameră 10-15 minute, în ritm normal. Însă cu produsele Gerlinea poţi ţine o dietă de 3 săptămâni după care se face o pauză. Apoi dieta se reia.

Ce-mi place la produsele Gerlinea este în primul rând că elimină senzaţia de foame permanentă pe care eu o am când ţin un regim de slăbire. În al doilea rând gustul este foarte bun, mai bun decât al ciocolatei obșinuite din comerţ.

Ce nu-mi place - pauza :) aş fi preferat să pot consuma produsele acestea mai mult decât 3 săptămâni neîntrerupt.

Cum am slabit cu GerlineaCine doreşte să slăbească sau să se menţină cu Gerlinea, găseşte produsele lor în supermarketuri, online pe site-ul nutrivita.ro sau pe emag, la secţiunea supermarket. Prețurile sunt foarte rezonabile. Eu mi-am făcut un mic stoc, de vreo 400 de lei, am dat şi la prietenele mele să încerce, măcar de gust, am avut şi câteva comenzi, ca să zic aşa, de la puştoaicele mele de la liceu.
Nu pot decât să mulţumesc site-ului Buzzstore pentru că m-a ales în această campanie de marketing şi m-a ajutat să descopăr că se poate slăbi şi fără să simţi foamea şi că o dietă poate să fie plăcută, ciocolătoasă şi gustoasă, că o dietă nu este neapărat un stres pentru trup şi minte.

#buzzgerlinea

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: albumul personal




Cum am slabit cu Gerlinea




miercuri, 26 aprilie 2017

Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove




Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove Aşadar, recent am fost selectată în campania de testare gratuită a săpunului lichid cremă Dove, care promite să lase pielea curată, proaspătă şi hidratată. Am primit în colet trei flacoane de săpun lichid cremă, din care două le-am oferit unor colege de serviciu. Mie mi-am păstrat flaconul cu parfum de vanilie. În colet mai era şi o rezervă cu 500 ml săpun lichid cu o altă aromă. Alături de produse am primit un prosopel alb din bumbac cu sigla Dove brodată cu aţă albastră şi materiale informative de la Dove şi BuzzStore.

Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove
Apoi am început testarea, deşi pentru mine e un termen oarecum impropriu, având în vedere că eu folosesc de ani de zile diverse produse Dove, pentru că îmi catifelează pielea şi pentru că îmi place foarte mult mirosul delicat al acestora. În săpunul lichid cremă Dove se găseşte 1/4 cremă hidratantă care alimentează umiditatea pierdută a pielii. După ce mă spăl cu Dove pielea mâinilor este foarte mătăsoasă, miroase foarte bine şi o simt proaspătă şi întinerită.

Singurul defect, după mine, este că nu se clăteşte uşor, motivul fiind acela că este un săpun hidratant. Pe măsură ce am folosit zilnic, de mai multe ori, acest săpun cremă, pielea mea a devenit catifelată tot timpul, şi numai în situaţii speciale - curăţenia de sărbători, de exemplu - a trebuit să apelez şi la cremă, dar asta doar o singură dată. Altfel, în activităţile mele zilnice, deşi spăl vase de cel puţin două ori pe zi şi am o profesie datorită căreia mâinile se impregnează inevitabil cu praf de cretă, spălatul pe mâini cu săpunul cremă Dove a avut şi are un efect binefăcător asupra pielii mele. Aşadar, nu folosiţi săpunul Dove ocazional, ci constant, pentru efecte de durată, pentru o piele mereu proaspătă, curată şi hidratată. Nu folosiţi ocazional. În îngrijirea pielii, în fiecare zi este totul.

Maini matasoase cu sapunul lichid crema Dove Ceea ce face ca pielea să rămână mătăsoasă şi fină timp îndelungat, este crema hidratantă din săpun şi conţinutul său de unt de shea. Untul de shea este o grăsime vegetală de culoare alb fildeș extrasă din nuca arborelui african de shea, sau pe numele lui ştiinţific, Vitellaria paradoxa. Untul de shea este o trigliceridă derivată în special din acidul stearic şi acidul oleic şi este larg folosit în industria cosmetică pentru acţiunea sa emolientă. Untul de shea este, la origini, comestibil şi se foloseşte în anumite preparate culinare în Africa. Se pare că şi regina Cleopatra a Egiptului folosea untul de shea pentru a-şi catifela pielea, produsul fiind pe atunci adus cu caravanele în vase de lut. De altfel este îndeobşte cunoscut faptul că frumoasa Cleopatra era renumită pentru pielea foarte fină şi mătăsoasă pe care o avea, îngrijindu-se cu ingrediente cosmetice scumpe pentru canoanele vremii, şi făcând ocazional băi în lapte de bivoliţă.

Maini matasoase cu sapunul lichid crema DoveUntul de shea are, însă, mai multe proprietăţi, el este şi antiinflamator, şi protejează pielea de efectele razelor soarelui, ba chiar într-o anumită măsură protejează împotriva radiaţiilor ultraviolete. Aşa că, folosind săpunul lichid cremă Dove, nu doar că aveţi o piele fină şi catifelată, nu doar că faceţi o economie la bani, pentru că nu mai aveţi nevoie de cremă pentru mâini, ci aveţi parte şi de celelalte beneficii ale untului de shea din componenţa acestui săpun.

Eu eram și înainte o consumatoare de produse Dove, dar acum, cunoscând mai multe despre ce pot face săpunurile Dove, cu siguranţă voi rămâne fidelă acestei mărci şi vă recomand şi vouă să încercaţi săpunul lichid cremă Dove cu unt de shea.

#buzzdove

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!







duminică, 19 martie 2017

Ce inseamna sa fii buzzer

Ce inseamna sa fii buzzer

sau cum să testezi produse gratuit


articol updatat în august 2021

Eu sunt buzzer. Tu eşti? :) Dacă nu, şi ai vrea să testezi produse gratis, înseamnă că materialul ăsta este pentru tine. De fapt, eu răspund pe larg aici, la o întrebare pusă de o domnişoară care s-a înscris şi ea văzând că particip la campanii de testare de produse gratuite şi mi s-a părut că n-ar fi rău să fac precizările necesare şi aici, pe blog.

Unele companii, multe din ele din industria de cosmetice şi detergenţi, de produse de curăţenie, casnice şi electrocasnice, sau alimentare au ales să-şi promoveze brandul şi ultimele inovaţii prin campanii de testări gratuite ale produselor lor. Însă acest lucru se face la noi înscriindu-te pe site-ul buzzstore.ro. Prin intermediul acestui site poţi face şi tu parte din marea comunitate a testerilor buzzeri. Da, într-adevăr, există unele condiţii pe care trebuie să le îndeplineşti, altfel, chiar dacă te înscrii într-o campanie, probabil că nu vei fi selectat oricum.

Aşadar, înainte de a fi selectat-ă trebuie să ştii că vei completa un chestionar. Fiecare campanie alcătuieşte un asemenea chestionar pentru că pe baza lui ești selectat-ă să testezi produsele. Dacă este vorba despre o vopsea de păr, de exemplu, eşti întrebată ce tip de păr ai, de unde cumperi cel mai des vopsea, cât de des te vopsești și altele. Aici ai de bifat varianta potrivită din mai multe răspunsuri posibile. În chestionar mai sunt şi întrebări despre reţelele de socializare pe care activezi. E bine să fii activ-ă pe mai multe, precum facebook, instagram, Twitter, linkedin, youtube, pinterest. Eu, de exemplu, am cont pe toate, dar numai pe patru dintre acestea sunt activă, și doar acele 4 linkuri de profil le furnizez la chestionare. Apoi eşti întrebată câţi prieteni ai la profilul de facebook, şi dacă ai un blog (vei trece şi linkul paginii lui de facebook) sau nu. Cum spuneam, nu este obligatoriu să le ai pe toate, dar ca să fii acceptată într-o campanie este esenţial să exişti pe câteva reţele de socializare, pentru că în calitate de buzzer va trebui să postezi două-trei actualizări de stare cu impresii despre produsul testat.

Şi nu, blogul nu e obligatoriu, chiar nu este, deși pare a fi un avantaj, însă uite, sunt sute de persoane înscrise, majoritatea nu au un blog și au fost selectate de multe ori în campanii. Iar eu am stat pe tușă și doi ani la rând, deși m-am înscris la mai toate campaniile - așadar, NU blogul este esențial.

Dar să continui. Cum ziceam, până aici a fost vorba despre ce ai de scris la chestionar. Mai sunt şi unele întrebări cu caracter personal, precum numărul membrilor familiei tale, sau dacă ai copii în întreţinere, depinde de campanie. Tu alegi ce să răspunzi şi eu te sfătuiesc să fii sinceră cu fiecare răspuns pe care îl dai.

Recapitulând, pe scurt, înainte de a te înscrie într-o campanie ai de făcut următoarele:
- îți faci cont ca buzzer pe buzzstore.ro,  apoi dai like paginii de facebook BUZZStore Romania și paginii de instagram The_BuzzStore_Ro.
- completezi profilul personal cu datele tale reale, în special adresa de email şi adresa de acasă, pentru că produsele sunt livrate prin curier
- urmăreşti campaniile de pe site, sau pagina de facebook a buzzstore, şi când vrei să participi, completezi chestionarul care apare pe pagina campaniei, răspunzând, atenţie, la TOATE întrebările.
- dai like/urmărire paginilor de facebook și de instagram ale companiei respective care oferă testarea gratuită.
- şi citeşte cu atenție regulamentul campaniei.

După aceea aştepţi un email prin care eşti anunţată că ai fost acceptată. Dacă nu eşti, nu ţi se trimite nici un email. Nici eu n-am fost acceptată de fiecare dată, firește, suntem o comunitate mare de buzzeri :)

În această fază, din nou îţi spun, citeşte regulamentul şi salvează-l în calculatorul tău. Şi dacă ai fost acceptată la o campanie, revino pe el ori de câte ori este cazul, mai ales la punctul 6, unde scrie ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să păstrezi produsele fără să ţi se ceară înapoi contravaloarea lor (care nu este tocmai mică). Vei primi coletul de la buzzstore, care conţine nu doar produsele oferite spre testare ci şi materiale informative, vouchere de reducere, mostre, sau încă un set de produse pentru prietenii tăi, cum este cazul acum la campania Dove. În acea zi este bine să faci câteva poze reuşite cu pachetul şi conţinutul său pe care să le postezi pe facebook, instagram şi pe alte reţele unde ai cont. La fiecare astfel de postare va trebui să dai anumite tag-uri, le găseşti în regulament. Dar întotdeauna va trebui să dai tagul #buzzstore, sau #buzz_numele_campaniei.

Ce inseamna sa fii buzzer

Te apuci de testat produsele şi îţi însemnezi undeva, într-un fişier, ce observi pe parcursul perioadei de testare (de regulă campaniile durează câteva săptămâni). Îţi recomand să mai faci fotografii, sau chiar un scurt filmuleţ în această perioadă. Trebuie să ai 2-3 actualizări de stare pe facebook și instagram cu impresiile tale despre produs, care să acumuleze un număr de like-uri, share, comentarii, deși acum nu știu dacă mai este valabilă cerința respectivă. Dacă faci un filmuleţ, încarcă-l pe canalul tău de youtube. Uneori trebuie să dai share pe facebook unui clip postat pe pagina fb a firmei producătoare (aşa cum a fost la campania Litomove, de exemplu).

Ce inseamna sa fii buzzer Alte lucruri pe care trebuie să le mai faci în perioada de testare sunt:
- să scrii impresiile tale despre produs în comentarii și review-uri așa cum ți se cere în regulament. Aici îţi recomand să faci printscreen acelor comentarii, pentru că la urmă trebuie să faci dovada că ai respectat paşii descrişi la punctul 6 al regulamentului.
- să oferi voucherele și/sau mostrele (dacă sunt) şi materialele de prezentare pe care le primești în pachet unor persoane (colegi şi prieteni) care probabil ar dori să folosească şi ele produsele. La acest punct din regulament ca să dovedeşti că ai împărţit materialele respective, faci poze cu persoanele cărora le-ai dat mostrele și materialele publicitare și înainte să le urci pe secțiunea mybuzz, le blurezi fața sau doar ochii, mai ales acum, când datele personale și chipul persoanelor este bine să fie confidențiale. Sau, pui persoanele să stea în așa fel încât fața să fie imposibil de recunoscut (vezi foto alăturată 😃 ).

Cam asta este tot. Salvează-ţi linkurile postărilor de pe reţele şi de pe blog, ale comentariilor pe site-uri și forumuri într-un fişier, pentru că pe parcursul testării trebuie să încarci toate aceste dovezi cerute la punctul 6 din regulament în secţiunea mybuzz a fiecărei campanii. Eu am învăţat să salvez şi să fac printscreen după orice acţiune obligatorie, şi postez în mybuzz atât linkul respectiv cât şi captura de ecran aferentă.

După ce campania s-a încheiat urmează să primeşti un email unde ţi se indică să completezi chestionarul de finalizare. Şi asta este tot. Pentru ceea ce ai de urcat în mybuzz, te poţi inspira şi din postările altor buzzeri care participă la campanii, există grupuri BuzzStore de suport, pe facebook și pe instagram. Îţi recomand să te înscrii în ele, cu atât mai mult dacă ești la prima ta campanie de testare gratuită ca buzzer.

Eu îţi doresc mult succes, curaj la prima încercare și spor la testat!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











sâmbătă, 4 iunie 2016

Negru este noul alb, sau cum sa-ti albesti dintii cu o pasta de dinti neagra







Negru este noul alb, sau cum sa-ti albesti dintii cu o pasta de dinti neagra

Da, aţi citit bine, pasta de dinţi este neagră. Conţine extract din cărbune activ de mesteacăn de Karelia, iar povestea începe aşa:
Karelia este o regiune situată între Finlanda şi Rusia unde creşte un gen de mesteacăn care, dacă este tăiat, are în secţiune un model interesant de curbe aurii care face lemnul să semene cu o marmură. Desenul este datorat unor larve de gândaci, zic unii, sau unor mutaţii genetice, zic alţii, şi face ca lemnul acesta să fie considerat o esenţă preţioasă pentru diverse ornamente şi obiecte decorative. Pentru proprietăţile sale valoroase, multă vreme mesteacănul de Karelia a fost considerat arborele ţarului Rusiei, şi, datorită reputaţiei sale şi a aspectului unic în lume, lemnul lui se vinde la kilogram şi nu la metru cub.

Negru este noul alb, sau cum sa-ti albesti dintii cu o pasta de dinti neagra
Dar proprietăţile sale nu se rezumă doar la decoraţiuni. Industria cosmetico-farmaceutică a descoperit că pulberea cărbunelui activ al unor esenţe lemnoase este decisivă în albirea dinţilor dar este şi elementul care absoarbe mirosurile neplăcute din gură. Dacă la o asemenea pastă se adaugă extractul de fructe de ienupăr şi un antiseptic de înaltă eficienţă, se câştigă o bătălie contra bacteriilor care se dezvoltă pe gingii, între dinţi, pe limbă şi pe mucoasa bucală, bacterii care produc acel miros neplăcut al respiraţiei, în special dimineaţa sau după orice somn bun. O pastă de dinţi neagră care albeşte dinţii şi care are proprietatea concretă de a îndepărta halena este pasta Blackwood de la SPLAT, prezentă de curând în țara noastră la farmaciile Sensiblu, şi pe care am plăcerea și ocazia să o testez.

Negru este noul alb, sau cum sa-ti albesti dintii cu o pasta de dinti neagra
E adevărat, datorită cărbunelui din mesteacăn de Karelia, pasta este de culoare neagră iar spuma e gri, dar acesta este singurul său inconvenient, peste care se poate trece absolut fără nici un fel de problemă. Ce am observat eu de când testez pasta Blackwood?
- că are un gust mentolat de intensitate medie, şi că nu "arde" mucoasa bucală şi nu pişcă limba aşa cum se întâmplă cu pastele de dinţi de la market care conţin o grămadă de mentol.
- că după fiecare periaj simţi că dinţii sunt curaţi. Această senzaţie pot spune că o simt pentru prima oară aşa. Nicio pastă de dinţi folosită până acum nu mi-a curăţat dinţii atât de bine.
- gustul de mentă persistă 3-4 ore, indiferent că mănânci ceva sau nu în acest răstimp şi nu maxim o oră, aşa cum se întâmplă la celelalte paste din marketuri.
- halena, fie ea datorată bacteriilor şi/sau unor alimente (ceapă, usturoi, vin), ori a tutunului, ca şi senzaţia de "gură amară" sunt practic eliminate prin folosinţa zilnică a pastei Blackwood.

Ce alte avantaje mai are această pastă de dinţi neagră:
- în primul rând nu conține fluor, ceea ce pentru mine este un motiv în plus să pun această pastă de dinţi pe primul loc între preferinţele mele.
- nu conţine îndulcitori sintetici şi nici antiseptici agresivi.
- previne depunerea tartrului - proprietate pe care deocamdată n-o pot confirma, folosesc această pastă de numai o săptămână.

Negru este noul alb, sau cum sa-ti albesti dintii cu o pasta de dinti neagra
Aşadar, despre albirea dinţilor şi împiedicarea depunerii de tartru, deocamdată nu pot spune prea multe, dinții sunt într-adevăr ceva mai deschiși la culoare (fac poze la fiecare 5 zile, la aceeași oră și în aceleași condiții de luminozitate, dar le voi posta în al doilea articol), testez în continuare pastele de dinţi de la Splat. Poate din cauză că nu funcţionez dimineaţa fără o cafea, iar asta de zeci de ani de zile, albirea dinţilor e ceva mai lentă la mine. Ştiţi, cafeaua pătează şi intră în smalţul dinţilor. Dar mai am de testat două tipuri de pastă Splat care albeşte, cu minerale marine şi cu extract de zmeură. Voi reveni cu detalii şi despre aceste două paste-gel. Însă repet, Blackwood rămâne preferata mea şi cine doreşte s-o încerce, să întrebe de ea la farmaciile Sensiblu.

Dacă aţi cumpărat pasta şi vreţi să împărtăşiţi experienţa voastră, sau dacă vreţi s-o cumpăraţi şi încă aveţi întrebări, vă aştept cu comentarii şi păreri mai jos.

Azi nu vă zic "pe curând" ci "va urma"! :)

P.S. Apropo: eu am primit un kit de testare #buzzsplat. Dacă vrei şi tu să primeşti produse diverse pentru testare gratuită, trebuie să devii BUZZer. Adică să te înscrii pe BUZZStore.ro , să urmezi instrucţiunile şi să stai pe fază ca să afli despre campaniile care vor apărea.

Succes!

articolul al doilea despre gama Splat