Se afișează postările cu eticheta copyright. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copyright. Afișați toate postările

marți, 30 mai 2017

De unde iei poze fara copyright pentru blogul tau




De unde iei poze fara copyright pentru blogul tauUn articol pe blog oricât ar fi de util şi de plin de conţinut pentru cititor, parcă nu e complet dacă nu are o fotografie care să ilustreze tema acestuia. Dar unii nu ne permitem un abonament plătit pe site-urile de profil, iar poze din albumele personale nu avem cum să alăturăm întotdeauna unui articol. Cel mai uşor este să căutăm pe internet o poză relevantă pentru ceea ce am scris, dar din neatenţie sau din lipsă de informare, putem avea probleme, pentru că majoritatea fotografiilor sunt protejate de drepturi de autor.

De unde iei poze fara copyright pentru blogul tau Însă în sprijinul celor care doresc poze gratuite sunt câteva site-uri care oferă spre download imagini cu licenţă CC0. Ce înseamnă asta? E simplu, licenţa CC0 - Creative Commons zero - înseamnă că o poză este pusă la dispoziţia publicului gratuit, şi fără obligativitatea atribuirii, fără să pui link către autorul ei. Mai pe scurt, licenţa CC0 înseamnă că poţi copia, modifica, distribui şi folosi acea imagine, inclusiv în scopuri comerciale, fără să ceri permisiunea autorului şi fără să fii obligat să pui link către sursă/autor. Acest lucru este specificat în mod clar pe toate site-urile care furnizează imagini cu licenţă CC0, adică fără copyright.

Site-urile care conţin doar poze din domeniul public, adică ieşite de sub incidenţa legii copyrightului sau oferite din start cu titlul "fără copyright" sunt mai multe, însă nu toate conţin numai imagini cu licenţă CC0, de aceea am căutat câteva care oferă doar imagini fără copyright. Dintre cele pe care le-am găsit eu şi pe care le folosesc şi le recomand colegilor bloggeri care nu doresc să plătească pentru materialul foto de pe blogul lor, listez mai jos:

picjumbo
pexels
unsplash
pixabay
publicdomainpictures
publicdomainarchive

De unde iei poze fara copyright pentru blogul tauToate aceste 5 site-uri sunt uşor de utilizat şi conţin în exclusivitate imagini fără copyright. Dar nu strică să vă uitaţi în dreptul pozei de care aveţi nevoie şi vreţi s-o descărcaţi dacă nu este vreo menţiune specială. De exemplu, unii fotografi menţionează expres că nu acceptă ca fotografiile lor să fie vândute.
Pentru bloggerii culinari, o colecţie de fotografii foarte reuşite cu fel de fel de preparate culinare se găsește pe site-ul foodiesfeed.com

Download plăcut!

Iar dacă vrei o listă completă și exhaustivă de site-uri care oferă poze gratuite, sau aproape gratuite, există acum un site freestockimageslist care listează 100 de asemenea resurse utile bloggerilor, clasificate pe categorii.







miercuri, 17 mai 2017

Principiul fair use si bloggerii de seriale




Principiul fair use si bloggerii de serialeDe când postez rezumate la seriale pe blog mai vin unii să-mi spună că noi, cei care postăm pe blog despre seriale şi filme, încălcăm drepturile de autor ale producătorilor cu pozele pe care le încărcăm. Am zis de mai multe ori, în discuţii particulare sau pe facebook, că nu este chiar aşa, că un print-screen făcut în timpul vizionării unui episod nu reprezintă încălcarea drepturilor de autor ale nimănui. Şi iată în sprijinul a ceea ce ştiam, vine pagina de ajutor a facebook, care are un articol în limba română pe această temă. Aşadar, o poză (ori un citat) luată dintr-o operă de mare întindere se încadrează în conceptul de fair use, ori mai pe româneşte, de utilizare corectă.

Ca să detaliez cazul unui film ori al unui serial. Un film înseamnă o succesiune rapidă de fotografii instantanee, înregistrate de camera video cu o viteză de 24 de cadre/poze pe secundă. Viteza de redare atunci când vizionăm materialul video este aceeaşi, şi ea face ca ochiul să perceapă această succesiune rapidă de poze ca pe obiecte şi fiinţe în mişcare. Drept urmare, un episod dintr-un serial turcesc de cca două ore şi ceva, durează cam 7500 de secunde. Cu alte cuvinte în acel episod (durata fără reclame tv) există cca 180.000 de cadre, de poze separate. Eu postez într-un rezumat de la una până la 4-5 poze, de regulă, rareori am depăşit 10 sau 15 print-screen-uri la un articol. 5 poze, adică 5 cadre dintr-o peliculă de 180.000 de cadre reprezintă 0,002(7) - perioadă 7 - procente din acel episod, sau altfel spus, mai puţin de o jumătate de secundă din cele peste 120 de minute. De ce am făcut acest calcul? Pentru că tot uzanţele spun că fair-use înseamnă că poţi prelua până la 10% dintr-o lucrare/operă/conţinut care nu-ţi aparţine dacă-l foloseşti în scopuri didactice, ca şi comentariu, review, parodie, pentru cercetare, etc şi dacă menţionezi sursa.

Conform articolului din centrul de ajutor Facebook print-screen-urile folosite de mine reprezintă fair-use. De ce? Pentru că cititorii blogului meu vin pentru rezumate, nu pentru poze, drept urmare nu pozele sunt "inima" articolelor mele, ci conţinutul text. Acum unii vor spune că fair use, sau utilizare corectă ar însemna să nu am reclame pe blog pentru că asta înseamnă monetizare şi indirect fac bani din acele poze. Mai întâi de toate, eu nu vând print-screen-urile acelea nimănui şi nici nu mi-ar plăti cineva ceva pe ele că n-ar avea de ce. În al doilea rând printr-un review sau un rezumat care conţine câteva screen-shot-uri interesele financiare ale deţinătorilor drepturilor de autor nu sunt intersectate în nici un fel - după cum scrie şi în forumul hubpages.com - primul fragment încercuit din poza de mai jos (altfel, însă, stau lucrurile cu cei care postează filme/episoade întregi, fără să deţină copyright). Ba pot spune că dimpotrivă, datorită rezumatelor în avans, unii abia aşteaptă să vadă serialul sau episodul următor în totalitate, chiar dacă le-am dezvăluit eu, sau alţi colegi bloggeri de seriale, câte ceva din ceea ce urmează. Pentru că cine nu vrea să ştie dinainte ce se întâmplă în serialul preferat, cu siguranţă n-o să intre nici la mine pe blog şi nici la alt blogger care scrie rezumate la seriale sau review-uri de filme.

În fotografia de mai jos, încă un argument (traduc al doilea fragment subliniat): - în 1993 o Comisie Ad-hoc a discutat această chestiune şi printre alte argumente s-a concluzionat că "nu doar că este considerat fair use să publici imagini statice dintr-un film, ci nici măcar nu se consideră că este necesară obţinerea permisiunii de a o face". Citatul aparţine raportului Comisiei Ad-hoc a Societăţii pentru Studii Cinematografice "Publicarea imaginilor statice de film sub principiul corectei utilizări" de Kristen Thompson.

Principiul fair use si bloggerii de seriale



Acum, dacă ți-a plăcut și te-am ajutat cu ceva, dă mai departe!








vineri, 5 aprilie 2013

Anunt legat de preluarea materialelor de pe acest blog

Datorită unor factori obiectivi, de azi înainte nu mai sunt de acord cu preluarea integrală a materialelor de pe acest blog, fără acordul meu explicit și în forma agreată de mine.

Ca regulă generală, nu va putea fi preluat mai mult de 10% din orice articol original urmat de linkul accesabil al articolului respectiv, vizibil plasat. Acest lucru, NUMAI în urma exprimării acordului meu printr-un email. 

În caz contrar, voi uza de toate drepturile și posibilitățile pe care le pune la dispoziție internetul pentru a îndepărta conținutul duplicat care îmi atinge interesele.

Pentru cei care doresc să se informeze, traducerile și adaptările reprezintă materiale protejate de legea dreptului de autor:

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/drept-de-autor/legea-dreptului-de-autor.htm