Se afișează postările cu eticheta nevila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nevila. Afișați toate postările

miercuri, 1 iulie 2020

De ce cumpăr de la Nevila

De ce cumpăr de la Nevila

Vorba reclamei, pentru că e mai ieftin. Nevilla e un market în alt județ decât locul unde am domiciliul, adică sediul lui este în județul Bacău, la Onești. O să spuneți că nu merită efortul, că hâr, că mâr, că transportul, că una, că alta.

Dar eu vă spun așa, cumpăr de la Nevila pentru că:

- în Piatra Neamț pieptul de pui dezosat nu costă nicăieri 15 lei kg, ci peste 16-17 lei în cel mai bun caz și trebuie să umbli pentru asta. De regulă costă 18-20 de lei, la chioșcul de la parterul blocului meu este 22 de lei/kg, iar în unele marketuri costă și 26 de lei/kg. Iar pentru o diferență de până la 11 lei la kg, eu zic că merită efortul, care nici nu este vreun efort, că nici nu mă mișc din scaunul meu din fața laptopului.
Pentru conformitate, ca să zic așa, în poza de mai jos aveți un bon de cumpărături de la Lidl (gară), care trece drept unul dintre cele mai ieftine magazine din țară, cred, unde pieptul de pui, acela ambalat în vid, la pungă, costă 18.50 lei/kg.

De ce cumpăr de la Nevila

Cumpăr de la Nevila pentru că toate sortimentele de carne, de pasăre, vită și porc au prețuri semnificativ mai mici decât cele de la marketurile și măcelăriile din orașul meu. De exemplu un bun magazin din Piatra care aduce marfa la domiciliu în două ore de la comanda telefonică este TCE 3brazi. Însă prețurile sunt la fel ca peste tot în orașul meu, ba uneori chiar ușor mai ridicate decât media.

De ce cumpăr de la Nevila
De ce cumpăr de la Nevila


Cumpăr de la Nevila pentru că legumele și fructele sunt mai ieftine decât pe la marketurile din orașul meu. La marketul blocului cartofii costă între 2 și 4 lei, depinde de prețul de achiziție, bănuiesc, iar ieri am luat roșii cu 5,50 lei/kg. La Nevila cartofii noi sunt 1 leu iar roșiile 3,19 lei.
Iar exemplele de prețuri mai mult decât rezonabile de la Nevila pot continua. Probabil că nu totul este mult mai ieftin decât în orașul meu, dar ceea ce am nevoie zilnic, este.
De ce cumpăr de la Nevila

Și mai cumpăr de la Nevila pentru că dacă mă loghez în cont și comand azi, înainte de ora 10.00, marfa ajunge la mine la ușă în aceeași zi după amiază.
Și mai cumpăr de la Nevila pentru că dacă iau marfă de sub 200 de lei, transportul mă costă doar 10 lei (lucru care nu s-a întâmplat până acum pentru că pun în coș marfă de cca 300 de lei și cumpăr de 2 ori pe lună de la ei).

Carnea și produsele din carne vin în lăzi frigorifice mici, iar restul cumpărăturilor în sacoșe de plastic. La ușă plătesc cu cardul, las șoferului ceva de-o cafea și mă duc să-mi pun cumpărăturile la congelator. Nu mă spetesc cărând sacoșe pline, nu târâi după mine căruciorul de cumpărături care deja e paradit și îi mai sare o roată din când în când, nu mă expun la viruși :)

Pentru mine, Nevila e soluția perfectă. Mulțumesc Nevila supermarket că exiști!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet