Se afișează postările cu eticheta testare produse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta testare produse. Afișați toate postările

joi, 29 noiembrie 2018

Hemoroplant de la Ayurmed - testare



De data asta am primit prin bunăvoința Brander, spre testare, un produs despre care vorbim în șoaptă în public, dar care este atât de util acelora care suferă de constipație cronică și de hemoroizi. Însă dacă mă întrebați pe mine, nu e nevoie să aveți și prima afecțiune, hemoroizii pot exista independent de aceasta, deși, la un moment dat în viață, o constipație rebelă a generat hemoroizii de azi.

Hemoroplant de la Ayurmed - testareMedical vorbind, hemoroizii reprezintă niște dilatații varicoase ale venelor hemoroidale. Mai pe înțelesul nostru, când o persoană este constipată și face un efort să aibă scaun, anusul se poate rupe, iar acolo se află venele hemoroidale. Apare o sângerare locală, o usturime - deh! e ca o zgârietură mai profundă! - apoi, când pielea tinde să se refacă în zona respectivă, se formează ceva ca o gămălie de ac, adică un fel de varice. În timp, acea umflătură mică a pielii crește, uneori ajungând și la 2-3 cm lungime, iar scaunele problematice devin cu atât mai dureroase.

Hemoroizii nu dor, mai ales la început, dar pe măsură ce cresc durerea poate să apară după ce ați fost la toaletă, și să treacă foarte greu după aceea. În acest caz disconfortul generat este evident și persoana în cauză trebuie să apeleze la un tratament hemoroizi cu acțiune imediată. Uneori acesta este un unguent, un supozitor, o baie călduță cu plante, dacă suntem acasă, sau un supliment de genul Hemoroplant.

Sigur, există o soluție radicală, îndepărtarea chirurgicală a hemoroizilor, dar pe lângă disconfortul creat și faptul că vreo câteva săptămâni până se vindecă operația, trebuie să purtați cu voi un fel de pernă, pentru că nu puteți sta în șezut de durere, hemoroizii vor reapărea după niște ani.

De aceea este foarte important ca, în boala hemoroidală, să combateți eficient constipația și să aveți o igienă intimă perfectă. De preferință, să folosim apa și săpunul ori de câte ori este cazul, în locul hârtiei igienice, dacă este posibil. Suplimentul alimentar Hemoroplant de la Ayurmed, conține plante care mențin elasticitatea și integritatea pereților vasculari din zona rectală și din cea anală, contribuie la menținerea unei flore intestinale adecvate și ajută la un tranzit intestinal normal. Dar cel mai important, ajută la consistența normală a scaunului, pentru că ceea ce generează ruptura pielii și a vaselor de sânge anale este exact consistența prea tare a scaunului.

Extractele din Hemoroplant conțin pulberi din ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus, rădăcină), coada șoricelului (Achillea millefolium, pulbere din părțile aeriene ale plantei) și pulbere din fructe de Terminalia chebula. În cantități mai mici, suplimentul mai conține și Cassia fistula, tumeric și cicoare. Hemoroplant se ia câte 1-2 tablete de 3 ori pe zi, la o oră după masă, timp de minim o lună de zile. Produsul este indicat adulților.

Ca să-i testez rapid eficiența, am mâncat zilnic cașcaval și caș, pilaf bine scăzut și ouă fierte tari. Într-adevăr, suplimentul Hemoroplant și-a făcut bine treaba, pentru că după aceste alimente, care în mod normal mă "încuiau" la burtă pe termen neprecizat, nu am avut probleme de tranzit intestinal. Eu am luat suplimentul așa cum este recomandat, câte 3 tablete pe zi, după mesele principale. Nu am avut nevoie să măresc această doză și m-am simțit foarte bine, scaunul a fost normal și fără nici un fel de problemă. Hemoroplant intră în colecția mea de remedii ayurvedice, pentru că eu mă confrunt cu boala hemoroidală din copilărie și nu am găsit până acum vreun remediu eficient la această afecțiune.

Dacă și voi ați folosit Hemoroplant, vă aștept să împărtășiți impresiile în comentariile voastre.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 19 noiembrie 2018

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

De-a lungul timpului mierea a fost considerată mâncarea zeilor. Acest produs al muncii albinelor este plin de beneficii pentru sănătate, poate să sfideze îmbătrânirea și bolile și își merită numele de "elixir". Mierea de albine pe care am testat-o zilele acestea este miere bio din seria di Melio. Am primit, prin bunăvoința Brander, două borcănașe cu miere ecologică de la Apidava, unul de salcâm și celălalt de miere polifloră.

Din toată mierea pe care am gustat-o până acum trebuie să spun că mierea de salcâm este aceea care-mi place cel mai mult, din foarte multe puncte de vedere. Nu sunt singura care preferă mierea de salcâm, drept dovadă că se vinde cel mai bine și că este printre primele care stau pe stoc puțină vreme chiar și în online. Este, oare, mierea de salcâm cea mai bună miere din lume? Nu pot să răspund precis, dar mulți consideră așa!

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

Mierea ecologică di Melio de salcâm este deschisă la culoare, clară și în stare lichidă, pentru că mierea de salcâm cristalizează foarte greu, chiar și după un an de zile după ce a fost pusă în borcane, datorită concentrației sale ridicate de fructoză. Are o aromă specifică și inconfundabilă, delicată, dulce, florală, și, nota bene! nu este foarte dulce, e potrivită, astfel putând să fie amestecată cu diverse băuturi, deoarece îndulcește fără a schimba gustul băuturii. Este, de asemenea, o alegere excelentă pentru gătit din cauza aromelor sale ușoare și pentru că se amestecă cu ușurință în aluaturi și creme.

Beneficiile pentru sănătate ale mierii de salcâm sunt beneficiile obișnuite ale altor tipuri de miere, dar are și proprietățile sale unice. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:

  • curăță ficatul
  • susține funcția digestivă
  • este un bun antibacterian pentru sistemul respirator
  • ameliorează durerile de cap
  • tratează problemele renale
  • ajută la tratarea aterosclerozei
  • acționează ca sedativ pentru tulburări nervoase și insomnie
  • ajută la tratarea unor boli de piele

Mierea di Melio polifloră, bio, de la Apidava este ceva mai dulce decât aceea de salcâm și mult mai închisă la culoare. Vine tot în stare lichidă și are o aromă mult mai pronunțată, florală și fructată, cumva. Mierea polifloră este colectată dintr-o varietate de culturi, flori și ierburi. Are mai multe culori în funcție de florile vizitate de albine, de la galben pal luminos până la maro închis. Cum spuneam, borcănașul primit spre testare este maro mai închis, nuanța aurului vechi.

Miere di Melio de la Apidava - salcam si poliflora. Testare

Aroma, culoarea și beneficiile pentru sănătate ale mierii poliflore sunt în mare măsură dependente de speciile de plante vizitate de albine. Cu toate acestea, la modul general mierea polifloră are efect bactericid și este adesea utilizată în combaterea anemiei și a alergiilor. Consumul constant și frecvent contribuie și la ameliorarea afecțiunilor inimii, stomacului și intestinelor și are un efect nutritiv asupra pielii. Mierea polifloră ecologică di Melio poate fi consumată atât de adulți cât și de copii, ca alternativă naturală la zaharuri și îndulcitori, care nu sunt alimente sănătoase (despre alimentele de tip yin și yang, adică acide și bazice am mai scris și aici).

Pentru aceia dintre dv. care doriți să cumpărați aceste tipuri de miere ecologică, ele se găsesc la mai multe magazine online, listate pe această pagină: apidava/distributie . Recomand produsele Apidava, de la producători români, pe care le-am mai testat și pe care le folosesc în casă eu și familia mea.

Apicolele romanești sunt apreciate în lumea întreagă, pe piețele europene (Germania) sau asiatice (Japonia, Coreea), fiind cerute în special pentru gustul deosebit al mierii de salcâm. Mierea românească, în general, este percepută ca un produs natural, sănătos și de foarte buna calitate. Așa cum am învățat la școală, apicultura este o veche îndeletnicire a oamenilor de pe meleagurile noastre, încă de pe vremea dacilor. Haideți să fim și consumatori de miere românească, așa cum suntem mari exportatori, cunoscuți și recunoscuți peste granițele țării.

#miere #miereromaneasca #miereecologica #mierebio #diMelio #mierepoliflora #mieredesalcam #produseromanesti #branduriromanesti #Apidava #campaniibloggeri #promovareonline #marketingpebloguri #testareproduse #brander




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












vineri, 12 octombrie 2018

Shecure si ashoka - remediul problemelor feminine

Shecure si ashoka - remediul problemelor feminine

De puțin timp am primit spre testare produsul ayurvedic SHECURE sub formă de sirop și tablete. Ca orice femeie care a trecut cândva printr-o operație de histerectomie, am unele probleme uro-genitale mai mari decât la alte femei, datorate unei sensibilizări la germenii patogeni în urma acelei intervenții chirurgicale, ca să nu mai spun de marile mele dereglări hormonale, de care am suferit din adolescență, pentru că altfel nu se ajungea la o soluție atât de radicală, la doar 32 de ani.

Poate că echilibrul meu hormonal este acum doar o amintire și pe mine produsul SHECURE nu prea mă mai ajută din acest punct de vedere, însă aceasta nu înseamnă că nu există efecte benefice ale ingredientelor naturale din care este făcut. Shecure tablete redă o stare de calm interior și de relaxare, lucru care este necesar atât de mult în vârtejul activităților zilnice și mai ales într-o profesie în care lucrezi cu oameni, fiecare cu micile sau marile lui probleme personale, care se răsfrâng adeseori în comportamentul față de tine. Pe de altă parte, tabletele, în special, ajută la asigurarea aportului nutrițional de vitamine și minerale, contribuind la apărarea organismului împotriva diminuării densității osoase, asociată tulburărilor hormonale. SHECURE contribuie la întărirea rezistenței organismului prin susținerea digestiei, metabolismului, prin eliminarea toxinelor și a excesului de apă din organism amânând astfel procesul natural de îmbătrânire.

SHECURE tablete, însă, se adresează în special femeilor active din punct de vedere hormonal, care au un sindrom premenstrual mai mult sau mai puțin accentuat. Shecure ajută la reglarea hormonala și la eliminarea consecințelor neplăcute ale sindromului menstrual precum iritare nervoasă, stări ușor depresive, dureri abdominale. Contribuie la susținerea stării de sănătate și funcționare normală a aparatului genital feminin, la funcționarea normală a ciclului menstrual și eliminarea stărilor de disconfort din perioada ciclului menstrual la menținerea capacității de adaptare a organismului feminin la stres, suprasolicitări, oboseală și obținerea de performanțe fizice și intelectuale, la echilibrarea nivelului hormonal în premenopauză sau după instalarea menopauzei cu efecte benefice în echilibrul fizic și psiho-emoțional.

 Siropul SHECURE conține plante medicinale ayurvedice care mențin echilibrul hormonal feminin, susțin fertilitatea și este un excelent tonic al aparatului genital feminin. Contribuie la funcționarea normală a ciclului menstrual (fluxul menstrual normal, stoparea hemoragiilor, refacerea endometrului) și diminuează neplăcerile din perioada premenstruală și menstruală. Echilibrul hormonal menține tonicitatea, troficitatea și sănătatea aparatului genital feminin și urinar reducând astfel riscul apariției unor infecții uro-genitale.

Shecure si ashoka - remediul problemelor feminine

Principalul ingredient al siropului este scoarța de ashoka, cea mai veche specie cunoscută a unui copac din India, considerat sacru în credința hindusă; numele său înseamnă "fără întristare" sau "ceea ce nu dă suferință", în limba sanscrită. Acest arbore este considerat un panaceu universal în medicina ayurvedică și este folosit pentru o varietate de afecțiuni, ca parte a amestecurilor sinergice și în formulele farmaceutice de medicamente.

Ashoka a fost utilizat pentru a trata o întreagă paletă de tulburări endocrine feminine. Ashoka este considerat deosebit de eficient în infertilitate și endometrioză. Un studiu, publicat în februarie 2007, a identificat Ashoka drept unul dintre remediile pe bază de plante folosite de vindecătorii tradiționali din zonele îndepărtate ale Indiei, pentru a trata cu succes infertilitatea. Extractul de ashoka oprește sângerarea prin contractarea vaselor de sânge uterin și stimularea contracției musculare, stimulează funcția uterină și ovariană. Succesul Ashoka în tratamentul infertilității la femei poate fi legat și de capacitatea plantei de a trata cu succes endometrioza, care este una dintre principalele cauze ale infertilității.

Pe lângă toate acestea, siropul SHECURE este benefic și în prevenția afecțiunilor urinare feminine, precum cistita, care poate deveni supărătoare și care, dacă nu este tratată corespunzător, degenerează în infecții urinare cronice.

Așadar, dacă știi că ai asemenea probleme și tratamentul clasic nu dă rezultatele așteptate, poți să încerci să iei timp de trei luni acest supliment alimentar - SHECURE, tablete, câte 3 pe zi, iar siropul câte două lingurițe de 1-2 ori pe zi. Suplimentul ayurvedic SHECURE se poate achiziționa și online, iar mai multe informații despre modul de utilizare și despre ingredientele folosite la prepararea acestui produs găsiți pe site-ul ayurmed.ro.

Mulțumesc Brander pentru oportunitatea de a testa și folosi acest supliment alimentar care are grijă de micile noastre probleme feminine.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










marți, 31 iulie 2018

Alimente speciale - azi, unt de cocos



Alimente speciale - azi, unt de cocos Acum câteva zile primeam de la alimentespeciale.ro un colet cu câteva produse eco. Alesesem ulei eco din floarea soarelui, Dennree, la sticlă de un litru, oțet din vin alb Byodo, la sticlă de jumătate de litru, ulei de măsline sub formă de spray, Best Joy (ce bun e pentru salate și pentru făcut clătite!), un pachețel cu 8 cuburi vegetale pentru supă și mâncăruri, fără gluten, un borcan de unt de cocos tartinabil, două borcane de legume hiposodate, unul de fasole verde și celălalt de mazăre și morcov. Toate aceste alimente sunt fără gluten și sunt ecologice, fără e-uri și fără conservanți. Prețurile sunt rezonabile și dacă vreți să le vedeți, intrați pe site.

Magazinul online alimentespeciale.ro are multe feluri de produse, fără gluten, hiposodate, pentru diabetici, pentru adulți și pentru copii, pentru persoanele care suferă de alte afecțiuni. Eu am avut nevoie de mult timp în acest magazin online să mă hotărăsc ce să iau. Sunt acolo și paste bio, dulciuri speciale, vitamine și minerale, produse vegane, alimente pentru bebeluși, etc. Practic este o gamă foarte variată de produse alimentare speciale, și nu numai alimente, veți găsi acolo și electrocasnice mici, blendere, de exemplu. Pe site-ul alimentespeciale.ro orice persoană care are anumite restricții de hrană poate să găsească produsele potrivite dietei medicale pe care o ține.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Astăzi am ales să vorbesc pe larg despre untul de cocos. Mărturisesc că nu știam că există și unt de cocos, credeam că este doar ulei. Când am citit că e tartinabil, l-am și gustat ca atare, să văd cum se prezintă. Gustul de nucă de cocos este delicat și persistent, textura untului e ușor cremoasă, dar ceva între o cremă și un toping de ciocolată albă, este foarte dens, și, bineînțeles, tartinabil. Borcănașul de unt de cocos are 250 de grame și vine cu un capac metalic ermetic închis.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Într-o dimineață n-am rezistat tentației de a-mi face niște pâine prăjită peste care să pun puțin unt de cocos (se scoate cât aveți nevoie și se amestecă bine cu o linguriță până când devine ca o cremă) și un strop de miere, alături de o ceașcă de lapte cald. A fost mai mult decât delicios! Însă untul de cocos are mai multe beneficii și poate fi folosit și altfel decât ca aliment. Dar să vedem ce beneficii are, pe lângă marele avantaj că nu râncezește.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Untul de cocos este, de fapt, miezul nucii de cocos și are cu precădere grăsimi bune, care ajută la scăderea în greutate, la ameliorarea unor afecțiuni fiind un bun antiviral (este eficient în gripe, răceli, herpes, veruci, bronșită), îmbunătățește imunitatea datorită conținutului de acid lauric (după laptele matern, untul de cocos este a doua substanță care crește imunitatea), conține fibre și fier, ajutând astfel persoanele anemice, redă strălucirea părului și poate fi folosit cu mult succes ca o mască de păr, ori în amestec cu puțin ulei esențial de rozmarin faceți masaj la rădăcina părului cu acest unt pentru fortificare.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Untul de cocos își menține culoarea albă, translucidă pe parcursul timpului, se folosește ca și condiment, nu se folosește la gătit mâncare, deoarece are punctul de ardere prea scăzut, dar poate fi încălzit, ca să se lichefieze, poate fi folosit ca exfoliant pentru piele, se poate stoca fără probleme la temperatura camerei, conține doar 60% grăsimi, restul fiind fibre și alte substanțe.

Se poate folosi în alimentația vegană sau în dieta paleo, poate fi consumat de oricine dorește să aibă o dietă sănătoasă și poate fi folosit ca produs cosmetic. Așadar, untul de cocos este, pentru mine, pe lista alimentelor complete.

Voi ați folosit unt de cocos? Dacă da, în ce fel și cum vi s-a părut?

#AlimenteSpeciale  #SanatatePentruIntreagaFamilie #ManancResponsabil



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










duminică, 29 iulie 2018

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala



Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Vara este anotimpul vacanțelor și al drumețiilor, dar, în zilele caniculare, efortul și excesele de tot felul ne pot pune la grea încercare inima și vasele de sânge. În plus, nu trebuie să uităm că mulți dintre noi suferim de boli cardiovasculare fără că măcar să știm acest lucru. Și în acest caz, prevenția joacă un rol important. Eu fac parte dintre persoanele care au hipertensiune și știu acest lucru, fiind sub tratament cu medicație specifică de 8 ani. Însă, deși în toată această perioadă medicul curant mi-a prescris mereu același produs, pe care am fost nevoită să-l iau în dozaj mărit de la un moment dat încolo, aș prefera să pot să-mi controlez tensiunea, care nu este foarte mare, dar depășește limitele considerate normale, prin altceva decât prin ingerarea zilnică a unui produs de sinteză chimică.

Și așa cum spuneam, vara tensiunea crește doar datorită factorilor de mediu, fără să avem vreo problemă cardiacă. Hidratarea, alimentația ușoară, limitarea expunerii la soare sunt, așa cum bine știm, esențiale. Dar există și remedii naturale care ne pot ajuta aparatul cardiovascular, remedii utile mai ales în aceste perioade caniculare, care ajută sistemul nostru cardiovascular să se adapteze mult mai bine la variațiile de temperatură și tensiune care apar foarte frecvent în perioada anotimpului cald. Suplimentul alimentar Pressure Down de la Ayurmed menține valorile normale ale tensiunii arteriale, păstrând elasticitatea și structura vaselor sanguine, susține funcționarea inimii, precum și sănătatea vaselor de sânge și ajută la eliminarea excesului de apă din organism. În plus, ajută organismul să se adapteze la efort, reducând riscul de hipertensiune arterială, aritmie, insomnie, oboseală.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Am început să iau Pressure Down de la Ayurmed mai întâi ca să-l testez (mulțumesc, Brander și Ayurmed !), dar deja am o lună de când iau zilnic acest supliment alimentar și pot să spun că, în cazul meu, înlocuiește cu succes pastilele de prestarium pe care le luam înainte. Pressure Down vine într-o cutie cu 100 de tablete de mărime medie, adică ușor de înghițit, și conține în special ginseng indian și usturoi, completat de colții babei și jivanti (leptadenia reticulata) toate fiind plante recunoscute pentru proprietățile lor antihipertensive și nu numai. Dozajul mi l-am ajustat în prima săptămână. Am luat inițial 3 tablete pe zi, la o oră după fiecare masă principală a zilei, apoi după masa de prânz am început să iau 2 tablete. Așadar, pentru mine doza uzuală este de 4 tablete de Pressure Down pe zi.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Mi-am controlat tensiunea cu un tensiometru de încheietură pe care îl am în casă, și tensiunea a fost constantă, ca și înainte de a lua Pressure Down, adică în jurul valorii de 140 cu 80. În afară de aceasta, m-am hidratat corect și am evitat să ies din casă la orele prânzului în zilele în care era foarte cald afară și presiune atmosferică ridicată.

Pressure Down de la Ayurmed este potrivit celor care au hipertensiune ocazională, datorată factorilor de mediu sau care suferă de hipertensiune într-un stadiu incipient. În celelalte cazuri, acest supliment nu înlocuiește medicația, dar poate fi luat ca adjuvant. Se recomandă precauții la utilizarea Pressure Down, deoarece ginsengul indian nu se asociază cu medicație sedativă, iar extractul de colții babei nu este indicat femeilor care au exces de testosteron.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 16 iulie 2018

Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila



Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila

Când vine vorba de frumusețe, multe pot fi învățate de la Cleopatra, regina egipteană, pe care lumea o consideră una dintre cele mai frumoase femei din istorie. Din fericire, secretele sale de frumusețe au fost dezvăluite de-a lungul timpului, făcând posibil ca femeile de pretutindeni să le testeze și să creeze aceeași frumusețe seducătoare care a transformat-o în legendă. Regina egipteană Cleopatra și-a iubit trupul; părul ei era strălucitor și mătăsos, pielea ei frumoasă era incredibil de fină și emana mirosuri dulci, iar frumusețea ei a făcut câteva capete încoronate ale Europei să îi cadă literalmente la picioare, profund îndrăgostite de ea.
Cleopatra avea un farmec irezistibil, având grijă de mintea, corpul și sufletul ei. Nu numai că era în mod natural foarte atrăgătoare și frumoasă, dar îi plăcea să aibă grijă de ea însăși folosind diferite măști, tratamente și băi.

Plutarh observa în "Viața lui Marc Antoniu": "Judecând după efectul frumuseții ei asupra lui Cezar și a lui Gneus, fiul lui Pompei, ea spera că putea să-l seducă mai ușor pe Antoniu." Femeile din lumea antică foloseau cosmetice fabricate în întregime din ingrediente naturale. Pentru a-și păstra vitalitatea și frumusețea pielii, se spune că Cleopatra făcea în mod regulat băi în lapte de măgăriță amestecat cu miere ca să-i mențină elasticitatea și tinerețea. Aproximativ 700 de măgărițe erau necesare pentru a furniza suficient lapte pentru baia de frumusețe.
Istoricul roman, Plinius cel Bătrân, a descris virtuțile laptelui de măgăriță astfel:
"Se crede, în general, că laptele face pielea mai delicată și îi păstrează albeața: este un lucru bine-cunoscut că unele femei au obiceiul de a-și spăla fața cu lapte de măgăriță de șapte ori pe zi, respectând cu strictețe acest număr."

Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila

Noi nu avem la îndemână lapte de măgăriță să facem baie în el, însă putem folosi cosmetice pe bază de miere, argilă, propolis, lăptișor de matcă sau alte ingrediente naturale, ca să obținem aceleași efecte miraculoase asupra pielii pe care le obținea și regina Cleopatra acum câteva mii de ani. Apidava, pe lângă linia de diferite sortimente de miere și produse apicole, are o linie de cosmetice bazate în primul rând pe miere, argilă și diferite extracte naturale. De o săptămână testez, prin intermediul Brander, o mască Cleopatra cu miere, argilă, lăptișor de matcă și ulei din sâmburi de struguri și o cremă gommage de la Apidava Cosmetic line.

Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila


Despre masca Cleopatra


Cutia are 50 de ml de produs, de culoare deschisă, spre bej auriu, masca este foarte fină și cremoasă, cu un miros suav și specific de miere.
Am folosit-o de două ori până acum și pot spune următoarele:
- masca se întinde ușor pe față apoi pielea mea s-a simțit foarte puțin strânsă după ce am folosit-o, și am avut o senzație de răcoare a feței până când masca s-a uscat. După 15 minute mi-am spălat tenul cu apă călduță. Masca s-a îndepărtat ușor, fără probleme, datorită faptului că este foarte emolientă și cremoasă. După aceea tenul meu era foarte curat datorită argilei, luminos, fin, mat și cu porii închiși.

Pielea era neașteptat de moale, beneficiu datorat mierii, lăptișorului de matcă și uleiului din semințele de struguri. Matifierea tenului a durat ore întregi. Eu nu am acnee așa că nu pot să spun care ar fi efectul asupra coșurilor, însă după ce am îndepărtat masca, am observat un punct negru mărișor, chiar pe mijlocul obrazului, care ieșise în evidență și pe care înainte îl credeam o aluniță, pe care astfel l-am îndepărtat cu foarte multă ușurință.

Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila

Această mască prin conținutul de vitamine E, supranumită și vitamina tinereții, folosită constant și pe timp îndelungat elimină ridurile și redă aspectul tineresc al pielii, de aceea voi continua s-o folosesc și această mască Cleopatra, ca și alte produse Apidava, va intra în rutina mea de îngrijire. În plus, produsele Apidava - Cosmetic line nu conțin parabeni.

Despre crema gommage Apidava


Al doilea produs testat este crema Gommage cu miere și argilă de la Apidava, care mai conține extract de sâmburi de măsline și ulei de jojoba. Ca și masca, această cremă gommage este de culoare deschisă, un fel de gri, ca și argila, cutia conține 50 ml de produs, crema fiind foarte fină și mai curând aerată decât densă, cu miros specific de miere; se întinde foarte bine pe piele.

Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila

Cum am testat produsul:
- mi-am demachiat fața cu apă micelară și am aplicat crema gommage pe bărbie, nas și frunte, adică zonele unde pielea se exfoliază în mod natural. La mine, cel puțin fruntea, are un aspect neplăcut uneori, din cauza pielii care se descuamează.
- mi-am masat pielea cu această cremă, nu numai zonele menționate, ci pe toată fața, dar am insistat pe bărbie, nas și frunte.
- la urmă am îndepărtat crema gommage tot cu apă micelară.

În mod normal după acest tratament al tenului se aplică o cremă hidratantă, dar eu am tenul gras și nu a fost nevoie de cremă. Pielea a devenit curată, luminoasă și deosebit de catifelată după această aplicare, datorită argilei și a mierii conținute în ea. Ca și masca Cleopatra, crema gommage se folosește tot săptămânal, sau de două ori pe săptămână, în cazul unui ten gras sau mixt.

Secretele Cleopatrei la Apidava Cosmetic Line. Review masca si crema gommage cu miere si argila

Părerea mea despre produsele cosmetice de la Apidava - am testat 4 produse până acum - este că sunt cu mult deasupra oricăror alte produse similare din comerț. Le recomand, cel puțin ca să le încercați și mai apoi să decideți dacă le veți folosi în continuare sau nu. Se găsesc în marile supermarketuri, online la partenerii Apidava și pe emag.

Dacă le-ați folosit, vă aștept cu impresii în comentarii la acest review.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 18 iunie 2018

Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tau



Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tauPentru unii, perioada examenelor de tot felul a început deja, pentru alții se apropie cu pași repezi... bacalaureatul și examenele de admitere la facultate sunt în febra pregătirilor de pe ultima sută de metri. Când eram eu puștoaică și aveam examene de dat, singurul produs de pe piață era un praf portocaliu, lecitină, pe care îl luăm de la farmacie. Și îl luam pentru că mă presau părinții mei, însă eu mare efect de la acea lecitină, n-am văzut. Astăzi, însă, piața conține diverse produse pentru memorie și concentrare, în așa fel încât fiecare își poate găsi produsul potrivit.

Putem să îi susținem pe copiii noștri să fie mai concentrați, să asimileze mai bine informațiile pe care le primesc la școală ajutându-i cu remedii naturale care să stimuleze buna funcționare a sistemului nervos. Siropul Memo On propus de specialiștii în Ayurveda este un produs natural ce poate fi administrat atât copiilor și adolescenților aflați în perioada de examene, cât și adulților aflați în perioade stresante, ajutându-i pe aceștia prin creșterea capacității de concentrare și de memorare a informațiilor.

Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tauConținând Ginkgo biloba, rozmarin și roiniță, plante care au principii active cu efecte extrem de eficiente asupra bunei funcționări a sistemului nervos, siropul Memo On de la Ayurmed este ajutorul de care aveți nevoie pentru obținerea performanțelor școlare mult visate. Eu am trecut de mult de anii adolescenței, însă tocmai de aceea am nevoie de un stimulent în a-mi aminti mai rapid și mai exact, ceea ce la vârsta adultă devine, odată cu trecerea timpului, un efort adeseori fără rezultat.

De câteva luni consum suplimentul alimentar Memo On de la Ayurmed, atât sub formă de sirop cât și sub formă de pastile. De data asta efectele în privința memoriei și concentrării se observă. Mi-am amintit după câteva săptămâni de utilizare primul număr de telefon fix pe care l-am avut acasă când eram copil, adică o informație pe care o știam acum cca 45 de ani. Acesta a fost primul semn că memoria mea începe să revină la performanțe pe care nu le mai credeam posibile la vârsta mea. După aceea am observat că nu mai uit atât de des ca înainte și că pot să stau concentrată câteva ore în șir dacă am ceva de lucru.

Așadar pentru mine Siropul Memo On de la Ayurmed este un leac împotriva uzurii psihice de care, din păcate, în meseria de profesor avem parte din plin. Și pentru că îl folosesc cu succes, îl recomand tuturor acelora care au nevoie de un stimulent al scoarței cerebrale, pentru o mai bună memorie și concentrare în perioadele de intensă solicitare intelectuală. Mulțumesc companiei Brander pentru oportunitatea de a testa și folosi Memo On de la Ayurmed.


Siropul Memo On - un stimulent pentru intelectul tau


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin