marți, 7 aprilie 2015

Tradarea episodul 108





Tradarea episodul 108
Tugrul pune să-l tortureze pe Mete în fiecare zi tot mai mult, ca și cum i-ar testa capacitatea de rezistență. Ba chiar cere să-i fie adus să-l schingiuiască personal. Cemile este disperată când își dă seama ce se întâmplă și că fiul ei ar putea fi omorât. Face o criză de nervi, aruncă și sparge totul prin bucătărie, în timp ce Arif este sus, în pat, bătut. Fiind regim militarizat, populația civilă nu are voie să iasă pe stradă după o anumită oră, seara. Osman iese din casă și este prins de o patrulă, iar Hasefe și Berrin îl scapă de arest.

Tugrul o tot sună pe Cemile ca s-o determine să accepte târgul propus de el: libertatea lui Mete contra o întâlnire cu ea, și chiar îi dă adresa unui hotel unde o așteaptă, asta ca un ultimatum. Cemile se pregătește să meargă la hotel, dar ia și un cuțit de bucătărie cu ea. Arif, în urma ei, face și el propriile cercetări. Cemile intră în camera în care Tugrul o așteaptă cu mâncare și șampanie. Când se apropie de ea, Cemile scoate cuțitul și îl amenință, dar el reușește să se răsucească și e cât pe ce s-o strângă de gât. Tugrul îi dă drumul din strânsoare apoi Cemile iese pe ușă. Într-una din zilele în care Mete este bătut de Tugrul personal, acestuia îi sare ceasul de la mână și Mete reușește să prindă cu buzele un diamant din montură, care sărise la impactul cu podeaua dură. Tugrul îi propune lui Cemile să meargă să-l vadă pe Mete, poate-și schimbă poziția. O aduce legată la ochi la vila unde-și ține ostaticii și o lasă în biroul lui, singură. În acest timp Arif, care era pe stradă lângă un zarzavagiu, vede un personaj care-i pare cunoscut...

Tradarea episodul 108

Deniz se supără pe Bahar și aproape că nu vrea să vorbească cu ea la petrecerea colegei ei. Suleyman le face să schimbe două vorbe, dar apariția lui Soner o determină pe Bahar să se ascundă după o canapea. După aceea, acasă, ea plânge cu poza lui Deniz în mână, lăsându-se consolată și încurajată de Seda. A doua zi merge s-o vadă pe Deniz când se plimba prin pădurea din spatele vilei cu Suleyman și acolo se vor împăca. În acest timp Soner își îneacă amarul în băutură, la bar, seară de seară, alături de femei de o noapte. Bahar îl vede într-una din seri dar încearcă să nu se lase văzută de el, totuși din cauză că Soner este foarte beat și cade lângă mașină, Bahar îl ajută să intre și conduce ea până acasă. Foarte curând urmează ca toți cinci - Soner, Suleyman, Deniz, Bahar și Seda, să fie colegi la grupa de judo karate.

Tradarea episodul 108

Ibo și Mesude nu mai prididesc cu lucrul la bancă. Într-o zi apare Carolin prin cartier și intră la ei. Vecinii se îmbulzesc care mai de care să privească pe geam să vadă ce caută Carolin acolo. După ce schimbă câteva amabilități pigmentate cu priviri pline de subînțeles la adresa lui Ibo, spre disperarea lui Mesude, Carolin îi spune că Ekrem vrea să depună niște bani la banca lor și scoate câteva teancuri de bancnote din geantă, după care ochii celor care privesc de afară se măresc la maximum. Carolin iese de acolo cu alaiul de curioși după ea. În curând începe să se întâlnească cu Hakan și să accepte o propunere care vine din partea lui.

sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.109

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




luni, 6 aprilie 2015

Tradarea episodul 107 rezumat





Tradarea episodul 107 rezumat
Cemile, Arif, Osman și Ayca se întorc acasă fără să știe ce s-a întâmplat cu Mete, care de fapt a fost dus într-o casă părăsită de către oamenii lui Tugrul și bătut, alături de alți bărbați schingiuiți până la moarte în încăperile acelei case. Acasă, îi așteaptă mama lui Ayca care își ia fata acasă cu forța. Mai târziu Cemile va afla că Mete a evadat și se va gândi că i s-a întâmplat ceva pus la cale de Tugrul, mai ales că acesta, într-o zi, va permite ca Mete, legat la ochi, să fie condus într-un fel de birou și să sune acasă, în așa fel încât Cemile să știe că fiul ei este viu, dar e în mâna lui. Cum la acel telefon sunt de față și Arif cu Tugrul, Arif se va bate cu vărul său, dar acesta după aceea îi va cauza probleme mult mai mari.

Tradarea episodul 107 rezumat Tradarea episodul 107 rezumat







Ayca va fi nevoită să se logodească cu un băiat ales de familie, iar Osman nu va avea cum să împiedice acest lucru decât căsătorindu-se el cu Ayca fără să știe părinții ei. Când se va întâmpla asta, Betul va face tot posibilul să întrerupă ceremonia, dar ajunge prea târziu la locul cununiei. Astfel, Ayca va fi renegată de mama ei.

Tradarea episodul 107 rezumat

Tradarea episodul 107 rezumatLovitura de stat militară din anii '80 schimbă multe lucruri în familia Akarsu. Arif își deschide o tipografie și este ajutat de Osman, Ibo și Mesude o vor duce foarte bine financiar vorbind pentru că în urma unui câștig fabulos la loterie își vor face o bancă, Neriman și Kemal vor fi angajați ai băncii fiicei lor. Magazinul lui Mete ajunge pe mâinile lui Hakan. Berrin naște un băiat pe care îl botează Ahmet, ca pe tatăl lui. Relația cu Hakan încă nu se reia în totalitate pentru că ea nu este pe deplin convinsă că el n-a fost implicat în uciderea lui Ahmet. Pe de altă parte, Hakan va dori să afle adevărul despre moartea prietenului său și astfel, intuind că trebuie să știe ceva despre asta Carolin, o va urmări.

Tradarea episodul 107 rezumat

Bahar, foarte tulburată de moartea lui Filiz ia hotărârea de a pleca de la Soner chiar dacă o va durea despărțirea de Deniz. Fetița plânge când găsește camera goală, dar Bahar nu se răzgândește. Cu toate acestea mai vine uneori, neobservată, prin preajma casei, s-o vadă pe Deniz. Acum Bahar locuiește la Seda din nou, lucru de care Ziya va profita. Bahar se va întâlni din nou cu Deniz la ziua unei colege de-a fetiței, unde ea este angajată să fie costumată în zâna cea bună care iese din tortul aniversar.


sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.108

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.