Nu trebuie sa fii bogat ca sa calatoresti

Una dintre marile mele pasiuni e să călătoresc, însă toată lumea este de acord că am un hobby costisitor. De multe ori îmi doresc să pot merge cu vreo colegă de serviciu, sau vreo prietenă însă mereu aud același și același lucru: nu am bani pentru așa ceva, mi-aș dori, dar... nu-mi permit. Atunci mă simt destul de neplăcut, pentru că nu am dat de nicio comoară în fundul grădinii, nu sunt bogată decât sufletește, și, totuși, reușesc să călătoresc an de an. Firește, există niște lucruri pe care mi le autoimpun, astfel încât să pot face rost de banii necesari. Iar odată, chiar am apelat la un împrumut pentru că mi se oferea o ocazie pe care n-am vrut s-o ratez, aceea de a vedea Brazilia în timpul carnavalului, și care nu cred că ar mai fi apărut a doua oară în viață.

Însă eu îmi stabilesc mai întâi prioritățile, și după ce-mi plătesc taxele și pun deoparte banii de hrană (ca să trăiesc trebuie să am un acoperiș deasupra capului și să mănânc), pe locul următor vin călătoriile. Iar banii de excursii în străinătate îi economisesc așa:

- în primul rând nu cumpăr ceva ce nu am nevoie. Am auzit deseori pe lângă mine oameni care merg la cumpărături și iau câte ceva care după aceea nu folosesc și în felul ăsta se duc mulți bani lunar pe apa sâmbetei.
- în al doilea rând, nu sunt topită după haine de firmă, ultima modă, telefoane ori tablete de ultima generație, și altele de același gen. Așa am fost obișnuită, nu simt nimic în fața unui paralelipiped de plastic cu zeci de funcții, ecran tactil și care-ți scoate sute bune de lei din buzunar când îl iei. Și nu mă interesează să am și eu ceva ce are vecina, prietena, colega. Ce-i drept, fac parte din generația aia în care fiecare vrea să fie diferit de ceilalți.
- nu arunc mâncare, pentru că nu gătesc decât atât cât ne trebuie în casă. Și da, nu cheltui pe restaurante și catering, ci gătesc. Aici se economisesc o grămadă de bani, și dacă nu mă credeți, nu aveți decât să încercați o lună de zile să gățiți și să nu dați banii pe restaurante. Vă asigur că economia va fi consistentă!

Așadar, nu trebuie să fii bogat ca să călătorești, trebuie doar să știi de unde iei banii de călătorii, iar pentru început nici nu ai nevoie de foarte mulți bani. Poți începe cu excursiile ieftine, asta înseamnă să vizitezi Bulgaria, Grecia, Turcia. Eu optez pentru o excursie cu o agenție de turism, dar dacă ție nu-ți place să ai programul prestabilit, poți alege o pensiune ieftină sau un hotel decent unde să stai pe durata vacanței tale, dar fă rezervare din timp pe booking. De asemenea, există variante ieftine de transport: avioane low-cost, autocare de linie, particulari care-și închiriază locurile din mașină. Odată ajuns în țara dorită, poți face autostopul, în multe țări șoferii de ocazie nu primesc bani pentru așa ceva, asta e valabil numai la noi.
Mâncarea poate fi procurată parțial din țară (produse care rezistă câteva zile - cașcaval, conserve, salamuri uscate), de la supermarketurile locale, pentru că vei descoperi că multe produse sunt mai ieftine decât la noi, sau poți căuta restaurante la prețuri mici pe site-urile de călătorii.

Dacă ești tânăr, poți alege să te înscrii într-un program au-pair, ori să lucrezi vara în țara vizată de tine ca barman, chelner, instructor de înot, poți lucra la un casino sau pe un vas de croazieră. În felul ăsta îmbini munca și plăcerea de a călători și a vedea locuri noi. De asemenea, dacă ai o pasiune precum fotografia, profită de pe urma acesteia și fă poze turiștilor, contra cost. Ca student, înscrie-te în programe de tip Erasmus și vei fi plătit să vezi o altă țară, ca să zic așa :)

După cum vezi, nu trebuie să fii bogat ca să călătorești. Cum ziceam și la început, la o adică, poți lua în calcul și varianta unui împrumut, dacă excursia respectivă merită toată atenția ta. Însă până acolo, sunt convinsă că mai sunt multe alte metode de a face rost de bani pentru călătorii, fără să fii neapărat bogat.

Tu ce crezi? Care metodă de a economisi pentru călătorii îți este potrivită?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Somnul de veci, de Raymond Chandler. Recenzie

Titlu - Somnul de veci
Titlul original - The big sleep (apărută prima dată în SUA, 1939)
Autor - Raymond Chandler
Traducerea - Virgil Stanciu
Editura - Nemira
Preţ - 15 lei, 240 pagini
Anul apariţiei - 2011, prima ediție, 2014 ediția a doua
ISBN - 978-606-579-911-0
Gen - polițist
Comercializată pe Libris

De multă vreme voiam să citesc ceva de Raymond Chandler. Mai precis, de când eram puștoaică și, în vacanțele de vară, devoram literalmente cărțile polițiste din biblioteca mea și de prin vecini. Citisem despre Raymond Chandler într-o prefață la o altă carte, de un autor la fel de celebru și contemporan cu el, Dashiell Hammett, dar pe vremurile acelea, cărțile polițiste străine începuseră să se găsească din ce în ce mai greu, numele des întâlnit pe tarabe fiind al lui Haralamb Zincă și al său agent B-39. Nu că era ceva rău, dimpotrivă, chiar am de gând să recitesc cărțile lui Zincă, dar Chandler era pentru mine așa, cumva intangibil, pentru că nu știu cum s-a făcut, dar nu găsisem pe la cunoscuți nicio carte de-a lui.

Acum, când librăria online Libris mi-a oferit ocazia să citesc ce vreau, am și pus-o pe listă printre primele. Somnul de veci este prima carte din seria celor în care detectivul Phillip Marlowe este solicitat să rezolve un caz complicat. Phillip este chemat acasă la un bătrân extrem de bogat, generalul Sternwood, care îi cere să se întâlnească cu un anticar, Arthur Geiger, și să ajungă la o înțelegere pentru a o șantaja pe Carmen, fiica lui cea mică. Intriga e țesută inteligent, iar în ea sunt implicați și Vivian, fata cea mare a lui Sternwood, și Rusty, soțul ei dispărut și ulterior găsit împușcat. Poate că la prima vedere totul pare un roman polițist clasic și nimic mai mult. Însă Somnul de veci e un roman trepidant, alert, cu o acțiune dezvoltată abil pe multiple planuri, care se pretează oricând la a fi citită, ecranizată, dată mai departe.

Când crezi că ai prins firul poveștii și că deja ți-ai dat seama cine și ce face, Raymond Chandler te surprinde și îți arată că răsturnările de situații și loviturile de teatru te țin cu sufletul la gură și că n-ai reușit să ghicești cine este criminalul. Așa că, mai încearcă o dată :) Povestea se desfășoară alert până la sfârșit, iar Phillip Marlowe e pus în diverse situații, uneori limită, alteori se învârte în cerc, până când descoperă că, la un moment dat, cineva a mințit și el a urmat niște piste false.

Pentru împătimiții genului și iubitorilor de date exacte, mă simt datoare să spun că Chandler a construit acest roman, ca și altele, pe scheletul a două dintre povestirile sale publicate anterior. Subiectul principal fiind asemănător, el a combinat acțiunea din "Killer in the Rain"/Ucigașul în ploaie (publicată în 1935) și "The Curtain"/Cortina (publicată în 1936). Într-o măsură mult mai mică el a luat și elemente din alte două povestiri pe care le-a inclus în romanul Somnul de veci. În acest context, este de înțeles de ce, uneori, cititorul rămâne cu semne de întrebare niciodată rezolvate. Cu alte cuvinte, cine l-a omorât pe șofer? E întrebarea romanului de față, care rămâne fără răspuns chiar și după ce crimă principală a cărții și-a găsit deslușire.

Bogat în atmosferă și personaje, Somnul de veci este o introducere de neuitat la opera lui Chandler. Marlowe, detectivul de modă veche, cu experiență de viață, sarcastic și cinic, dar devotat unui profund sentiment al onoarei și unui set de principii adânc înrădăcinate, este un erou literar unic în cărțile americane. Cu siguranță voi mai citi aventurile sale și în alte romane semnate de Raymond Chandler.

Recomand romanul celor care nu se feresc de cărțile polițiste scrise în stilul clasic american al perioadei interbelice. Somnul de veci e atât o carte de vacanță cât și una de fiecare zi, una din acele rare cărți care te obligă să gândești, să pui cap la cap elemente dispersate, să încerci să rezolvi o șaradă odată cu eroul sau chiar înaintea lui. Iar dacă într-adevăr nu aveți atâta răbdare, există două ecranizări ale acestei cărți, însă eu zic că e păcat să nu gustați din plin acțiunea complexă, care nu poate fi redată integral în niciun film omonim, fie el cu Humphrey Bogart sau nu.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!